Îl durea capul pe Viorel, nici nu știa unde e. O fi ajuns cu vreuna acasă la ea? Ah nu, era în patul lui, în apartamentul din Iași. Se ducea la nuntă, bleac!

Stai, că el dormea pe canapea!

Se uită în jur, Mia în picioare de perete, se uita la el.

"Ai venit beat, convins că asta e camera ta, te-ai certat cu mine-n ușă, te-ai descălțat," îi arătă adidașii de lângă pat. "Și te-ai culcat."

Viorel nu mai ținea minte nimic. Se dusese în club, dar nu știa să fi stat mult. Mia era neagră de nervi, deci orice făcuse, era rău.

"Dac-am zis ceva..." a încercat el un început de scuză.

Tăiată direct, "Eu aș tăcea, în locul tău, dacă mai vrei să fim colegi de apartament."

Niciodată nu și-a imaginat Viorel că Mia o să plece din apartament. Maxim că nu-și mai vorbesc, și oricum era groaznic. Se lăsă în pernă.

"Fii atentă, mă jur că nu mai comentez nimic."

Mia îl ironiză, "O să reușești să fii civilizat?"

Viorel dădea din cap, superconvins. Ea nu era, "La primul comentariu răutăcios--"

"Vomit curcubeie, mă jur!"

Mia a râs amar și a ieșit din cameră, "Hai că lordul s-a trezit, putem pleca."

Toată lumea era gata, noroc că trollerul lui era neatins. L-au așteptat să se spele, s-au legat de el deși a fost super rapid și eficient, cu toată bubuiala din cap. Simona le făcuse rost de mașină cu șofer, și tot drumul a stat paravan între Viorel și Mia, care fierbea, vânătă toată, și privea fix prin scaunul șoferului. Era grav dacă nu voia la mijloc, ei i se făcea rău și zece minute pe autobuz.

Mamă ce se mai victimiza! Viorel era iritat deja. Îl durea creierul și îi era frică să-și verifice telefonul, cine știe ce mai făcuse.

Dar era decis, n-o mai dă în bară, se poartă omenește. Simțea că exagerase.

A fost uimitor ce s-a luminat mama lui Florin când a dat cu ochii de el. Aveau aceeași față, a ei era doar mai rotundă. Era mică de statură, grăsuță, cu gleznele groase tăiate de o rochie de casă cu floricele.

"Vaaaai," i se umpluseră ochii de lacrimi. Își reveni repede, "Păi și aduci așa musafiri, și nu ziși și tu, să pregătesc ceva de mâncare?!"

Avea doar două ciorbe, sarmale, friptură și nu știu ce chestie la cuptor, tort, vreo patru feluri de alcool făcut în casă. I-a înșirat pe toți la masă, s-a dus cu Florin în bucătărie, s-o ajute să deschidă murături noi. Tatăl lui era la muncă.

Rămași singuri în sufrageria în care crescuse Florin, toți trei musafirii se uitau pe pereți. Poze cu Florini în diverse stadii de evoluție, nu se știa dacă toți erau el. La grădiniță cu codiță, la școală în uniformă, la absolvire.

Mobilă nouă, TV mare. Plin însă de bibelouri vechi și păturici, pe fotolii.

Puși la masă, cu mama lui Florin în capăt, Viorel în sfârșit fu servit mâncare, pe care o devoră fără să răsufle, lăudând tot.

"Și mi-a zis Florin că e gata, vă luați. Mâine, fără familie de față."

"Dumneavoastră ați aflat prima," Simona fu împăciuitoare. Și doar voi aflați, înainte de nuntă."

"Credeți că e înțelept? Ce ar putea familia ta să-i reproșeze lui Florin?"

"Păi tocmai că nu ne interesează," Simona ridică din umeri. Viorel înțelegea perfect.

"Eu nu mă opun, Doamne ferește! Faceți cum știți! Poate facem o nuntă la anu'!"

"Nu va fi nicio altă nuntă," Florin fu sigur pe el, îmbujorand-o pe Simona. "Una și bună!"

"Și apoi!? Unde o să locuiți? Sper că măcar la București!"

"La Amsterdam, până ne decidem ce facem," Florin răspunse.

Mama lui nu fu mulțumită, dar nu mai comenta. Îi plăcea că a fost prima care a aflat. Se întoarse la subiectul ei preferat.

"Și dacă știam, chemam nepoții. Ăia mici abia așteaptă să se joace de-a Florinocerul!"

"Ăia mari au crescut," Florin era dezamăgit. "Io nu cred că știu că fotbalul de-l joacă pe tablete se poate juca și afară. Ajung ca Simona, care a văzut prima oară o oaie la douăjdoi de ani. I-am arătat eu din mașină, pe geam!"

Simona râdea, "Știam cum arată! Dar doar la teve mai văzusem. În desene animate mai mult!"

Mama lui Florin clătina din cap.

Când văzuse Viorel prima dată o oaie? Era sigur mic, că ținea minte câmpiile de la țară, parcă și bunicii ăia de au murit creșteau oi.

Pe drumul spre Botoșani, Viorel realiză un adevăr crunt: era foarte greu să nu vorbească cu Mia, la limita imposibilului. Tot ce voia era să se lege de ea. Nu s-o supere, doar s-o înțepe.

Însă nu mai avea voie, și Viorel era bun la urmat reguli. Cu cât îi era mai greu, cu atâta se conforma mai cu succes.

Îi aruncă o ocheadă, că era așezată lângă el, și o surprinse că și ea se uita la el. Însă o panică rânjetul lui.

S-a ridicat de la masă, complet roșie. Era într-o rochie neagră până în pământ, și un pulovăr gri care părea croșetat în alt mileniu, tras peste. Nu se putea uita la nimeni.

"M--mă scuzați, unde e toaleta?"

A fugit unde îi arătă Florin, care apoi își mută ochii pe Viorel.

"Voi sunteți nașii?" mama lui Florin îl întrebă, din senin.

"Nu," Viorel reuși. "Suntem martorii."

"Dar sunteți și voi un cuplu?"

Simona și Florin erau și ei curioși, așa că nu se băgau, blestemații.

"Nu. Suntem colegii de apartament ai lui Florin!" Și pentru că mama lui Florin nu era convinsă, Viorel adaugă, "Am venit cu ei pentru că credem în ei!"

Aia o făcu să zâmbească pe bătrână.

"Păi cum, doar toți credem! Doar că ne e frică că uiti, acum tinerii se căsătoresc, se despart. De ce nu cu nuntă normală, cum a dat Domnul?!"

"Și nouă ne e frică," zise Simona. "Dar vrem să încercăm, oricum. Suntem deciși," vocea ei nu ezită.

Tatăl lui Florin fu mult mai ușor de convins. Intră pe ușă, și el foarte fericit să-și vadă fiul. Nu semănau deloc, însă aveau aceeași formă: bătrânul era același model, o mărime mai mic, pe toate dimensiunile.

"Sărbătorim!" Scoase el țuica preferată.

Florin recunoscu spășit, "Eu nu mai beau!"

"Ești bolnav?"

"Nu, dar am exagerat în ultimul timp," Florin obținu mâna bogat inelată a Simonei peste a lui, pe masă. "Mai vedem, după nuntă!"

A trebuit să renunțe omul, mai ales că Viorel refuză și el, verde la față.

"Ce să vă zicem? Felicitări! Casă de piatră!"

În drum spre București, Florin conducea mașina închiriată. Lângă el, Simona. Povesteau, era important să stea treaz, era noapte. Pe undeva pe la mijlocul distanței urma să-l înlocuiască Viorel. Nu credea că putea. Stătea ghem la geam, în spatele Simonei, că în spatele scaunului aproape întins al lui Florin era înghesuită Mia, trasă cât mai departe de orice urmă de Viorel. Emana ură.

Viorel obținuse exact ce și-a dorit, era tot nefericit. Povestea vieții lui.

Se decise, "Auziți bă, eu după nuntă mă duc la Craiova. Le fac o surpriză alor mei. Ne vedem la aeroport."

Și așa aveau doar două camere de hotel în București, și Florin cu Simona erau în noaptea nunții. Nu era să o forțeze pe Mia să împartă iar camera cu el.

Rareori îi era rușine lui Viorel, dar acum începea. Mai rău: habar n-avea cum să repare. Îi era străin fenomenul de a vrea să pună la loc ceva ce tot el demontase. De obicei, se consola că așa a fost să fie.

Cu Mia, ar fi vrut să dea timpul înapoi.

Pe telefon, avea mesaje de la un număr străin, Sus pe scări, după bar. Se dusese în club, după o brunetă cu care se tot urmărise încă de când vorbea cu Florin în berărie, și cu care s-a întâlnit întâmplător, în timp ce mergea la baie. Întâmplător s-a ridicat el de la masă fix când venea ea, trebuia s-o prindă singură. Au dat unul de altul, a încetinit și ea. Era cu geanta și geaca de piele în mână.

"Plecați deja?" a întrebat-o.

"Da, mergem în club."

"Și noi o să mergem mai încolo," își scoase Viorel telefonul în fața ei, ca și cum deja făceau schimb de numere. "Poate ne găsim."

"Poate," i s-a zâmbit.

Viorel uitase complet de incident după ce a obținut numărul ei, mai ales după venirea Miei -- când focusul aducerii unei femei la apartament cu el se mutase pe ea, deși probabil nu reușise să-i arate asta prin vorbe. Sau fapte. Viorel se supără pe el însuși.

Nu și-a amintit până nu l-a sunat un număr necunoscut, să-l cheme în club. Că el n-o salvase pe brunetă in agendă, nu știa ce nume să-i pună.