__________________________________________

◇《 SOCIETATEA NIMĂNUI 》◇

___________________________________________

  Din clipa în care cei doi străini îl aduseseră în interiorul trenului fantomă, destinul lui Idris se legă în mod neașteptat de cel al pasagerilor. Toți împărțind aceleași temeri și sorți în mijlocul acelor evenimente ieșite din tiparele omenești.

  Zeya, femeia cu care a dat nas în nas pentru prima oară în acel coșmar, încercă cum putu ea mai bine să-i explice lucrurile. Nu era o povestitoare foarte bună, dar Idris înțelese că locul în care se află avea să-i fie mormânt dacă nu găsea o cale să scape.

  Asta dacă exista vreuna.

    — Cât timp staționează trenul în aceste stații? o întrebă Idris pe femeie.

    — Deobicei stă o noapte întreagă, dar poate sta și mai puțin, îi explică roșcata. Totul depinde de supraviețuitori, dacă aceștia sunt omorâți cu toții în primele ore, pleacă din stație.

    — Și cum se află acest lucru? Avem cumva cipuri?

    — Dimpotrivă.

   Femeia își ridică mâna dreaptă dezvăluid un ceas negru performant cu ecran voluminos. O lumină galbenă strălucea într-un colț al acestuia, pe când o crăpătură asemenea unei crengi încâlcite traversa display-ul dintr-un capăt în altul.

    — Chestia asta mică le arată unde suntem și care e statusul nostru în destinație.

    — Și tot prin ea aflăm cam în ce direcție trebuie să ne îndreptăm când suntem în destinații, continuă Jrune vorbele femeii. Pot să fie de mare ajutor.

  Bărbatul de culoare se rezemă cu spatele de peretele de alături și își încrucișă brațele la nivelul pieptului. Cele două locuri de lângă geam fiind ocupate de gemeni imediat ce Idris se ridică de pe ele și începu să pună întrebări legate de locul în care se află. Nu aflase încă numele băieților, dar intuia că acestea erau ușor asemănătoare, luând în considerare faptul că cei doi erau aproape identici. Doar prezența unor pistrui ușor vizibili pe chipul unuia dintre ei îi diferenția.

    — Îți vor pune și ție unul la mână după ce treci de prima ta destinație.

    — Asta dacă reușesc să scap cu viață.

    — Zici bine, îi aprobă Jrune vorbele. Dar din moment ce ai avut norocul de a scăpa din atacul acelor nixi, poate treci cu bine și de destinație.

    — Norocul nu ține de două ori în cazul meu.

    — Atunci agață-te tu de el, îl îndemnă vocea Zeyei. Folosește-ți mintea când ești acolo. Destinațiile nu îți pun doar fizicul la încercare, ci și modul de gândire.

  Și totuși mulți sfârșiseră în fața a ce găsiseră acolo. Idris se temea de o soartă asemănătoare cu a celor care au pășit în acele destinații. Roșcata îi oferise un sfat bun. Dar în momentele cele mai grele, disperarea pune adesea stăpânire pe minte și îl face pe om să piardă logica lucrurilor și a propriilor fapte.

  Privind în direcția gemenilor, bărbatul simți brusc un freamăt de neliniște. Tremurul nefiresc al corpurilor lor adormite și lacrimile ascunse în colțurile ochilor, dezvăluid o imagine tulburătoare a experiențelor prin care aceștia au fost obligați să treacă.

  Idris își închise pentru câteva clipe ochii și trase adânc aer în piept.

   Trebuia să se adune.

  Dacă urma să se întoarcă în acel loc, trebuia să o facă cu mult calm. Nixii, cum le numise Zeya pe creaturile întâlnite anterior, îl pândeau flămânzi din umbră. Scăpase printr-un moracol din atacaul lor sângeros. Însă, la următoarea întâlnire posibil să nu mai aibă parte de așa ceva.

   — Sigur au un punct slab, vorbi bărbatul de culoare pe un ton jos, aruncând din când în când câte un ochi la pasagerii adunați în grupulețe prin vagon. Au existat cazuri în care n-au atacat oameni.

    — În vise, nu? îl luă roșcata peste picior.

  Jrune pufni nemulțumit la întrebarea acesteia.

    — E imposibil ca acele creaturi să lase un om să scape nevătămat din ghearele lor, continuă femeia discuția pe un ton al vocii serios. Astfel de baliverne ne pot pune viețile în pericol.

    — Uiți că unele zvonuri de acest gen ne-au salvat pielea în multe destinații.

    — Așa cum ne-au pus-o și în pericol.

    — Pericolul este la ordinea zilei aici, puștoaico, dacă nu ai observat.

    — Mulțumesc mult, Jrune, chiar nu observasem acest detaliu minuscul, îl ironiză ea.

    — De labirint ce știți? se băgă în discuție Idris.

  Privirile celor doi se întoarseră intrigate asupra sa. Dacă până atunci tăcuse și doar ascultase ce se vorbește, acum noul pasager al trenului se simțea pregătit să-și facă vocea auzită.

     — Cum ar trebui să găsesc ieșirea? Dacă ar fi să mă întorc în acel loc.

     — Nu știu. Poate găsești un mod de orientare acolo.

     — E un labirint, Jrune, luă cuvântul Zeya, în timp ce-și strângea mai bine părul roșu în coada de la spate. Cum o să facă acest lucru când e întuneric beznă și nu are nici măcar un ceas la mână?

     — Așa e. Fără ceas îți va fi greu să găsească la timp ieșirea, sesiză dezamăgit bărbatul de culoare, trecându-și mâna prin păr.

     — De ce nu îmi împrumutați unul de-al vostru?

     — Am vrea, dar chestiile astea sunt mai complicate decât par, începu Zeya să-i explice, lovind ușor cu degetul ecranul spart al ceasului ei. Dacă încercăm să ni le dăm jos, pot trimite un șoc electric spre inimă și ne pot provoca moartea în mai puțin de cinci secunde.

     — Minunat..., zise posomorât Idris.

     — Plus că s-au defectat și nu te-ar fi ajutat cu ceva.

     — Poate celorlalți le merg ceasurile.

     — Poate, vorbi Jrune, dar nu toți vor fi binevoitori să te ajute. Fiecare este cam pe cont propriu în destinații.

  Idris își ridică surprins una dintre sprâncene. Deși existau dezavantaje în a sta într-un grup, totuși, în circumstanțele în care se aflau toți pasagerii, a fi singur nu putea fi o soluție, ci mai degrabă o condamnare lentă la moarte.

    — Dar ei?

  Idris arătă cu privirea spre cei doi băieți gemeni.

    — Dacă sunt aleși, îi va ajuta cineva?

    — Asta..., încercă Jrune să-i răspundă, dar sunetul unor uși deschizându-se la perete îl făcu să-și înghită vorbele.

  Discuțiile încetară instant, iar o tăcere mormântă se lăsă peste întreg vagonul. O femeie brunetă, îmbrăcată într-un costum elegant, intră în atenția pasagerilor. Un zâmbet larg, ieșit din comun, îi atârna pe chip, iar sămânța unui foc aprig i se putea citi din privirile ce le arunca asupra celor adunați.

     — Dragi, pasageri, li se adresă ea un ton tandru precum cel al unei mame. Noaptea v-a ales martori pentru un nou joc.

  Oamenii începură să murmure surprinși la auzul vorbelor. Unii din ei pe tonuri de voci tremurânde, pe când alții păreau să se vadă capabili să intre în acest joc nou al supraviețuirii și pericolului și să scape teferi.

  Idris văzuse acel pericol cu proprii ochi și cu toate că îi supraviețuise, bărbatul nu se simțea pregătit să mai dea o dată piept cu el. Zeya și Jrune i-au spus că nixii își perfecționează atacurile după fiecare vânătoare. Pentru ei nu ar exista eșec, ci doar câștiguri. Așa că următoarea dată când bărbatul avea să dea nas în nas cu ei, s-ar putea să nu mai aibă norocul de data trecută.

   — Însă, dragii mei, nu voi veți fi cei care vor merge să-i măsurați puterile, femeia făcu o mică pauză din vorbit asemenea unei prezentatoare de televiziune și arătă cu degetul în direcția unei ferestre. Ei o vor face în locul vostru.

  Pasagerii trenului urlară bucuroși atunci când un șir de becuri alb-albastre se aprinseră unison, dezvăluind siluetele confuze și speriate ale unor oameni așezați laolaltă pe peronul de așteptare al trenului.

  Numai Idris, Zeya, Jrune și băieții gemeni, care se treziră din somnul lor scurt, nu schițau vreo emoție pe chipuri. Idris simțind chiar un val de dezgust și furie față de acei pasageri aflați în culmile fericirii.

  Cum puteau acele perosane să se bucure de sacrifiul altora? Nixii aveau să-i sfâșie fără milă pe acei oameni de afară.

    — Acum, își întoarse necunoscuta în costum elegant atenția spre Idris pe când ceilalți pasageri se bucurau, ce facem noi cu tine? dacă nu aveam parte de acele defecțiuni, te aflai și tu pe acel peron.

     — I-am înfruntat pe acei nixi și am scăpat, veni răspunsul bărbatul, fixând privirea de un negru intens a acesteia. Nu mă puteți trimite din nou acolo.

     — Asta așa e, te-ai ascuns cu multă vitejie de acele creaturi pe când oamenii cu care împărțeai vagonul erau sfâșiați pe capete, zise femeia rânjind. Nici măcar nu te-ai obosit să încerci să-i ajuți.

  Bărbatul își încleștă strâns pumnii.

     — Dar asta nu mai contează acum, continuă ea discuția, făcând semn din mână cuiva de afară. Te vei alătura ghinioniștilor. Fie că vrei sau nu.

   O mână groasă îl împinse de la spate. Idris crezu pentru o secundă că era Jrune care îl împinge spre propria moarte, însă când își întoarse capul, ochii săi dădură peste un trup străin. Zeya și Jrune erau ținuți la distanță de o a doua persoană ce ținea o armă încărcată asupra lor sau cel puțin asupra Zeyei. Femeia stătea curajoasă în dreptul armei, apărându-i cu propriul corp pe cei doi băieți gemeni ascunși în spatele său.

  Bărbatul de culoare încerca să o țină departe de omul înarmat. Dar fără prea mult succes.

     — Nu-ți vom sta în cale, vorbi Jrune învins, poziționându-se în fața roșcatei cu mâinile ridicate la nivelul capului.

     — Asta știu, răspunse bruneta încrezătoare, întorcându-și atenția asupra omului din spatele tânărului bărbat. Ne grăbim și noi sau stăm la vorbă întreaga noapte?

  Ușa ce dădea spre peron se deschise larg, lăsându-l pe Idris să observe doar o parte a coșmarului ce-l aștepta cu brațele întinse. Străinul aflat în spatele său continuă să-l împingă până aproape de ușă, unde femeia în costum elegant îl privea zâmbind.

     — Baftă! îi ură ea pe un ton optimist înainte de a fi îmbrâncit afară din tren.

  Întors în briza acelei nopți înnorate, Idris își simți stomacul făcându-se ghem sub privirile oamenilor de pe peron. Aceștia tresăriră speriați când observară aspectul groaznic al îmbrăcămintei tânărului. Pământul și sângele prin care bărbatul se târâse pentru a scăpa din atacul nixilor, se închegaseră adânc în materialul hainei oferindu-i un aspect greu de privit.

  Nici măcar Idris nu se putea privi pe sine. Știa cum arată, dar nu-l deranja atât de tare pe cât îi deranja pe acei oameni.

  Întorcând capul spre vagonul ce-i oferise chiar și pentru un minut sentimentul de siguranță, tânărul observă că ușa prin care fusese scos cu forța era încă deschisă. Omul ce-l îmbrâncise stând țeapăn în dreptul ei cu o armă în mână.

  Dinăuntrul vagonului începuseră să răsune discuții aprinse. Idris intui că cel de-a doilea individ înarmat se apropiase prea mult de Zeya și gemeni, iar acum roșcata, condusă de instictul puternic de-ai proteja pe copii, urla la el să păstreze distanța.

  Dar realitatea era mult mai crudă pe cât credea tânărul că este. Când sunetul unei arme descărcate împânzi liniștea binecunoscută a nopții, inimile celor de pe peron o luară la goană în piept.

  Un urlet plin de durere se auzi venind din tren. Idris tresări la auzul lui, însă nu la fel de rău precum grupul de oameni ce stăteau împietriți pe peron. Unii din ei țipând speriați la auzul acestuia, pe când alții își acoperiră imediat urechilele cu mâinile.

  Dacă individul înarmat nu ar fi stat în dreptul ușii, Idris și-ar fi făcut curaj să intre să vadă ce se întâmplă. Dar în circumstanțele de față, tot ce putea face era să aștepte la nici un metru de vagon finalul întâmplărilor dinăuntru.

  Un val aspru de căldură îi invadă trupul când în pragul ușii apăru imaginea unuia dintre gemeni. Lacrimi călduțe alunecau din ochii căprui ai băiatului, în timp ce încerca să-și elibereze brațul din strânsoarea femeii în costum elegant, care fără vreun pic de milă îl împinse peste marginea de fier a vagonului.

  Idris se grăbi să-i prindă trupul firav de copil înainte de a face contact cu solul. Acesta se prinse instinctiv cu brațele în jurul gâtului bărbatul, care îl lăsă ușor jos fără a-l brusca.

     — Ne vedem pe cealaltă parte a labirintului! le strigă femeia și închise ușa în urma sa.

  Luminile alb-albastre de pe peron începură să se stingă una câte una sub privirile terifiate ale oamenilor. Un răget animalic răsună puternic în noapte și le îngheță sângele în tot corpul. Idris știa ce înseamnă un astfel de zgomot și cui îi aparține. De această dată nu se mai puteau ascunde sub vagoane. Cei din interiorul trenului nu ar permite un astfel de lux.

   Singura soluție rămânea labirintul.

     — Haide, îl îndemnă bărbatul pe un ton blând pe băiat împingându-l ușor înainte. Nu putem sta aici.

     — Intrăm în labirint? îl întrebă acesta pe o voce ușor tremurândă și șoptită. Mi-e teamă să intru acolo... Jrune a zis că doar o singură persoană a reușit să iasă din acel loc.

     — Cum așa?

   Băiatul ridică neștiutor din umeri.

     — Atunci depinde de noi să aflăm, încercă Idris să-i răspundă optimist, deși el nu se simțea așa.

   Văzut de aproape, labirintul părea desprins din povestea legendară a minotaurului. Numai că, zidurile ce ar fi trebuit să fie din piatră erau înlocuite de ierburi extrem de înalte și dese. Imposibil de trecut dacă cineva încerca să fenteze potecile evidențiate și să-și croiască drum prin altă parte.

   Idris înghiți în sec la gândul ca aveau să intre acolo. Băiatul de lângă el își agăță una din mâini de mâneca cămășii de seară când observă grupul imens de oameni îndreptându-se în grabă spre labirint. Luminile de pe peron se stinseră aproape toate, lăsând întunericul nopții să împânzească puțin câte puțin împrejurimile.

     — Dacă tot o să stăm împreună, aș vrea să știu cum te numești.

     — Kay, veni răspunsul copilului. Nu e nevoie să te prezinți, ți-am auzit numele mai devreme. Idris, nu?

   Bărbatul aprobă scurt din cap și împreună se făcură nevăzuți printre ierburile înalte ale labirintului. Valea era încă adormită. Liniștea domnind în jur. Însă totul avea să se sfârșească când primele victime aveau să fie făcute, iar vânătoarea de oameni a nixilor începea.

  
___________________________________________

 * Mulţumesc că ați citit acest capitol! Scuze pentru lunga întârziere, dar am rămas în pană de idei pentru un timp la această carte. Cel mai greu mi-a fost să aleg personajul din a cărui perspectivă să fac capitolul. Inițial am vrut să-l fac din perspectiva lui Kitt, apoi am zis să o fac din cea a lui Idris și invers. Cred ca de vreo 2-3 ori am rescris acest capitol fiindcă nu eram mulțumită de ce prezentam. Asta ca să nu zic cât timp mi-a luat să mă gândesc la un nume bun pentru capitol. Sper totuși ca nu v-am dezamăgit cu acest capitolul și v-am făcut curioși legat de ce urmează să se întâmple.

  Aștept cu nerăbdare să vă citesc părerile sincere despre capitol și să vă văd voturile. Dacă aveți teorii sau idei legate de ce ar putea să se întâmple, nu vă sfiiți să mi le scrieți. *