Marti - Ziua 6
Brunetul se uita pe geamul masinii, langa el fiind asezat Jimin care desena.
  – Pot sa stiu de ce ma fotografiezi? Intreaba satenul inca desenand.
  – Ce? Intreaba brunetul confuz.
  – Te-am vazut. Oriunde merg eu esti si tu.
  – Uite Jimin, e complicat.
  – Stiu, stiu, "Sunt prea mic sa inteleg", nu mai am opt ani.
  – Nu e neaparat vorba de asta.
  – Voi credeti ca stiti despre ce e vorba, ca sunteti informati cu tot ce se intampla. Defapt habar n-aveti nimic din ce se petrece.
  – La ce te referi Jimin?
  – Nimic, nu ma lua in seama, oricum cei ca mine nu au putere de decizie.
  – Jimin, nu inteleg ce vrei sa spui.
  – Nici nu trebuie, Hoseok.

Blondul privea desenele facute de Jimin uimit.
Acesta coboara jos la masina lui Hoseok.
  – Hei Jiminie, vii?
  – Acum. Spune dandu-i blondului desenul si iese din masina mergand in fata.

  – Poti trage o linie prin viata ei. Intr-o parte e femeia fericita care sta cu sotul ei si calareste. Totul o protejeaza, e confortabil. Fata ei e luminoasa. E mandra. Si intr-o zi se intampla ceva...traieste ceva urat si lumina dispare. Ajunge la spitalul psihiatric din Eola...singura. Povestete blondul tot ce aflase pana in momentul respectiv, stand langa brunetul care conducea.
  – Ce a patit? Intreaba brunetul.
  – Inca nu stiu. Dar cred ca e ceva legat de cai.
  – Trebuie sa mergem pe insula.
  – E marti. Mai am doar o zi. Trebuie sa ma duc la spital sa aflu tot ce pot despre Anna. Imaginile de pe caseta ne duc undeva. Le-a vazut si Rosé. Cred... ca, inainte sa mori, vezi inelul. Spune privind desenul lui Jimin.

Blondul iese din masina cu documentele sale si se indreapta spre vaporul unde il duce pe Insula Moesko. Baiatul rasfoieste dosarele si gaseste niste informatii utile: "Richard Morgan, propietar de ferma: Calaret ranit la concurs. Anna Morgan isi tinea fica in brate in momentul accidentului. "
  – Fica? Se incrunta baiatul nedumerit.

Brunetul se apropie de asistentele spitalului.
  – Vreau sa vad dosarul unei paciente pe nume Anna Morgan.
  – Ii sunteti ruda?
  – Nu
  – Imi pare rau, e un spital de boli mintale. Dosarele sunt secrete.
  – A murit acum 24 de ani. Nu cred ca o sa se supere. Zambeste scurt brunetul.
  – Imi pare rau, e imposibil.
  – Stii, le-am mai vazut. Am fost sus.
  – Frumoasa incercare. Arhiva e jos. Se baga un barbat in discutie.
Brunetul ofteaza.
  – Bine, ai castigat! Isi ridica mainile semn de predare si pleaca.

Baiatul sparge usa spre subsol.
  – Bou. Zice si intra in incapere. Acesta observa o musca pe usa de la intrare spre Arhiva.

Blondul conduce masina spre casa Morgan.
Baiatul bate la usa dar nimeni nu raspunde asa ca decide sa se plimbe in jurul casei. Acesta observa o fereastra ca in inregistrare iar imaginea i se deruleaza iar in cap. Mai merge putin si se indreapta spre un tarc pentru cai, un barbat statea acolo facand ceva ce nu prea era vizibil pentru blond. Acesta intra in tarc.
  – Scuzati-ma, domnule Morgan. Putem sta de vorba? Ma numesc Kim Taehyung si scriu la PI.
  – Vrei sa stiti ce e cu caii. Stiu deja. Ofta barbatul.

– Nu am vrut sa.. Nu v-am gasit numarul de telefon...
  – Din cand in cand, vine un ziarist...care a aflat ce s-a intamplat. Nu stiu ce ar mai fi de scris.
  – Speram sa aveti cateva minute libere.
  – Aici, munca nu se sfarseste niciodata. Dar am cateva clipe libere.
Barbatul intra in casa pe urmele sale aflandu-se blondul.
  – Despre ce scrieti? Despre toti caii, sau doar despre cei care innebunesc?
  – Am citit ca ati eutanasiat multi.
  – Majoritatea s-au sinucis. S-au inecat.
  – Cum au scapat?
  – Au rupt gardurile si au fugit spre apa.
  – Au innebunit?
  – Asa se pare.. Sau poate ca ei simt unele lucruri inaintea noastra.
  – Unde sunt caii acum? Intreaba blondul privind un tablou cu Anna si un cal.
  – Nu mai cresc.
  – Normal. Nu dupa ce s-a intamplat. Trebuie sa fi fost greu pentru amandoi. Pentru dumneavoastra si pentru sotie. Blondul observa oglinda din inregistrare, imaginea ii apare in cap.
  – Imi cer scuze, cum va cheama?
  – Taehyung.
  – Taehyung, imi spui si mie ce vrei, de fapt?
Blondul ofteaza silentios si scoate caseta din buzunarul gecii.
  – Stiti ce e asta? Spune blondul aratand caseta. Cred ca e un mesaj de la sotia dumneavoastra. Anna e pe caseta. E chiar aici, in camera asta.
Barbatul se apropie de blond.
  – De unde o ai?
  – De la hanul Shelter Mountain.
  – E singura?
  – Am facut o copie.
Barbatul parea usor agitat de raspunsul blondului.
  – Am mult de lucru astazi. Am mult pamant. Cand cred ca am terminat cu ceva...trebuie sa repar altceva.
  – Nu vreti sa vedeti caseta? Nu sunteti curios?
  – Curios? Nu cred.
  – Domnule Morgan..
  – Nu va pot ajuta. Spune acesta deschizand usa semn sa plece
  – Unde e fica dumneavoastra?
  – N-am nici o fica.
  – Poftim?
  – Ce e cu reporterii? Faceti ca toata lumea sa cunoasca tragedia unui om. O raspanditi, ca pe o boala.
  – Domnule Morgan...
  – Spune-mi, baiete, ce crezi ca stii? Se rasteste barbatul.
Linistea se asternu in incapere.
  – Atunci, las-o asa. Spune barbatul in scarba.
Blondul iese din casa si pleaca destul de trist ca nu a putut sa afle nimic nou. La un moment dat acesta se intoarce si vede toata casa. Blondul scoate desenul facut de Jimin si observa ca era exact aceeasi casa, un tata, o mama iar fetita avea acea mazgalitura la nivelul fetei. Isi aminteste de spusele barbatului "N-am nici o fica".

Satenul desena nervos inelul din inregistrare. Langa el erau doar foi cu exact acelasi desen, acel inel. Telefonul suna iar acesta merge sa raspunda.
  – Ce? Raspunde sec satenul, lovind cu piciorul unul din desene.
  – Jimin, unde ai vazut casa? Intreaba Tae privind desenul. Ai vazut-o in mintea ta? De asta ai desenat-o?
  – In mintea mea?
  – Jimin, de ce ai desenat casa asta?
  – Pentru ca asa mi-a spus ea.
  – Cine? Cine ti-a spus?
  – Fetita.
  – Vorbeste cu tine?
  – Nu, imi arata lucruri.
  – Ti-a aratat caii?
  – Nu-i place sa stea in grajd. Caii n-o lasa sa doarma.
  – Deci ea mai sta acolo?
  – Nu, acum, sta intr-un loc intunecat.

Blondul statea pe canapea asteptand sa poata vorbii cu doctorul.
  – Buna ziua. Sunt doctor Grasnik. Saluta femeia politicos.
  – Ascultati, locuiesti de mult aici?
  – Aici m-am nascut. Sunt singurul medic.
  – Deci ii stii pe sotii Morgan si pe fica lor.
  – Ce inseamna asta?
  – Imi pare rau. Nu stiu cum s-o spun, dar am viziuni. Vad imagini. Si un prieten foarte apropiat mie la fel. Am venit pentru el. Nu stiu cum, dar se intampla din cauza acelei fete.
  – Nimeni n-a mai spus asta de mult timp.

  – Si-a dorit copilul ala mai mult decat orice. Biata Ana. Au incercat ani de zile dar uneori nu se poate. Insa intr-o iarna au plecat din oras. S-au intors cu Samara. Ei ziceau ca au adoptat-o. N-au spus niciodata de unde. Spuneau ca mama ei murise. Aveau un copil, aveau caii, totul era minunat. Pana cand Anna a inceput sa vina la mine. Spunea ca are viziuni. Vedea lucruri. Lucruri oribile. Parca i-ar fi fost imprimate ca fierul rosu. Zicea ca apar doar in preajma Samarei. Ca fata i le transmitea.  Povesteste femeia mai luand o gura din ceaiul ei.
  – Erai si doctorul Samarei?
Femeia da din cap afirmativ.
  – Era ceva in neregula cu ea?
  – Din punct de vedere medical?
  – Din orice punct de vedere.
  – Cand s-a nascut fiul meu, Darby, stiam ca ceva nu e in regula cu el. Dar l-am iubit, oricum. Nu e o munca usoara. Iar unii oameni au limite. Spune femeia privindu-si copilul cum se dadea in leagan.
  – Ce s-a intamplat cu ea?
  – I-am trimis la spitalul psihiatric Eola, pe continent. Probabil tot acolo e.
  – Nu stii sigur? Cum de nu stii?
  – Am avut cativa ani grei aici. Ierni aspre, peste putin timp sau deloc. Asta era cu mult inainte de cai. Cand traiesti pe o insula daca racesti, toti sunt afectati.
  – Fara suparare, dar ce dracu' inseamna asta?
  – De cand a disparut fetita, ne-a mers mai bine.

Blondul ciocane la usa casei dar asta se deschide. Baiatul paseste timid in casa.
  – Domnule Morgan? Acesta inainteaza prin casa pana ajunge in fata televizorului, o caseta era in el. Baiatul aprinde acea caseta privind inregistrarea.
    – Inregistrare SM0015, Samara Morgan, ora 14...
  – Ce te tine treaza? Intreaba barbatul. Sigur mai si dormi... Visezi ceva? Samara?
Barbatul ofteaza cand nu primeste niciun raspuns.
  – Sa vorbim despre desene. Cum le-ai facut? Samara? Cum ai facut desenele?
  – Nu eu.....le fac.... le vad, apoi.....ele doar...apar.
  – Samara, vreau sa incepi sa-mi spui adevarul, bine?
  – Pot sa o vad pe mami?
  – Nu, Samara. O vezi dupa ce intelegem ce se intampla cu tine.
  – O iubesc pe mami.
  – Asa e. Dar nu vrei sa-i mai faci rau, nu? Nu vrei sa faci rau nimanui.
  – Dar le fac. Imi pare rau. N-o sa se opreasca.
  – De asta te afli aici. Ca sa te ajut sa opresti raul.
  – O sa ma lase aici.
  – Cine?
  – Tati...
  – Vor doar sa te ajute.
  – Nu si tati...
  – Tati te iubeste, Samara.
  – Tati iubeste caii. Vrea sa dispar..
  – Ba nu..
  – Insa el nu stie.
  – Ce nu stie? Samara?

Videoclipul se termina brusc, iar barbatul il impinge pe blond din fata televizorului acesta ajungand pe jos.
  – N-o sa-mi mai sopteasca niciodata la ureche! Spune luand televizorul.
  – Ce i-ai facut!!??
Blondul il urmareste pe barbat.
  – Era fica ta! Ai omorat-o pe Samara nu? Si cand sotia ta...
  – Sotia mea nu trebuia sa aiba copii! Tipa barbatul intrand in baie.
Blondul merge in prag observand apa pe podea, multe fire si chestii ce emana electricitate.
  – Ce faci..?
  – Soaptele...se auzeau tot timpul. Noaptea, in somn. Pana si caii le auzeau.
  – Domnule Morgan, iesiti de acolo!
  – Si desenele... Hristoase! Ce putea sa-ti arate!
  – Inca le mai arata...
  – N-o sa se opreasca! Venirea ta demonstreaza asta.
  – Unde e? Te rog! Trebuie s-o opresc! Eu, Hoseok, Jimin, altfel toti o sa murim!
  – Da, Jimin va muri. Ea nu doarme
  – Domnule Morgan, stati!!
Barbatul apasa pe buton si o unda de electricitate ii este emanata in corp. Blondul incepe sa se sperie, se panicheaza si tipa.
Brunetul apare dintr-o data.
  – Taehyung! E totul bine! Gata! Incearca sa-l linisteasca.
Odata linistit acesta il aseaza jos.
  – Esti bine?
Blondul da din cap afirmativ respirand greoi din cauza sperieturii.
Brunetul se uita in baie vazand cadavrul barbatului.
  – Iisuse..
Blondul scoate desenul din ghiozdan si il priveste, isi aminteste de spusele lui Jimin "Nu-i place grajdul, caii o tin treaza noaptea."
Blondul se ridica iesind din casa.
  – "Nu-i place grajdul"
  – Ce? Intreaba brunetul nedumerit, urmandu-l.
  – "Caii o tin treaza".

Brunetul reuseste sa scoate lantul si amandoi intra in grajd. Blondul observa scara din inregistrare.
  – Samara.. Sopteste blondul urcand cu Hoseok in spatele lui.
Odata sus, acestia au ajuns intr-o camera mica, un televizor, un scaun, un pat, un calut pe care sa se legene, niste jucarii si jocuri.
  – Aici o tinea.. Maica-sa inebunea.. Morgan dadea vina pe copil.. Si o tinea aici, singura.
  – Nu singura. Spune Hoseok.
Blondul observa ca in fata televizorului era scaunul din inregistrare.
  – Taehyung.. Il striga brunetul cand observa ceva in perete. Acesta incepe sa rupa tapetul galben, dezvaluindu-se un semn. Pare a fi gravat in lemn. Continua brunetul.
Blondul isi ridica haina dezvaluindu-se acea mana gravata pe pielea lui.
  – Sau ars...
Amandoi incep sa rupa tapetul acela, dezvaluindu-se ( E a nuj cata oara cand zic acest cuvant.. ) un copac.
  – Am mai vazut copacul asta.
  – Da, era pe caseta.
  – Nu, am fost acolo. Blondul il priveste pe amicul sau. Shelter Mountain.

Ma jur cata capitolul, cred ca e cel mai lung din aceasta carte.