Tara fu primită cu brațele deschise în noul ei cămin. Familia era formată din pastorul din partea locului, soția, şi cei trei fii ai lor.
Băieții o adoptară numaidecât pe Tara ca pe sora lor.  Fiul cel mai mare, Rubin, o admira pe Tara mai ales pentru curajul ei.

Pentru a o feri de tatăl şi de frații ei, care îşi continuară neobosita urmărire, noua familie a Tarei o rugară să rămână în camera ei aproape tot timpul. Stătea acolo aproape toată ziua şi seara, de fiecare dată când venea cineva în vizită (fapt care, întrucât soțul şi tatăl era pastor, se întâmpla mai tot timpul).

Odaia Tarei era împărțită în două: o parte pentru dormit, cealaltă pentru studiu şi alte activități. Cele două părți laolaltă nu făceau nici cât jumătate din dormitorul în care crescuse.
   Tara se simți ușurată să poată sta la o familie în care putea avea încredere, însă privarea de liberate o făcea să sufere. Ştia că nu putea rezista mult.

- Vă rog, lăsați-mă să ies din cameră, stărui Tara într-o dimineață. Ştiu că încercați să-mi asigurați protecția, dar mă simt ca un prizoner. Asta nu e viață.

Pastorul dorea s-o lase să hoinărească în voie însă ştia că tatăl şi fratele ei erau încă pe urmele sale. De fapt, veniseră prin oraş să pună întrebări, dându-şi pe față intențiile de-ai lua viața.

- Tara, încă puțin, apoi te vom lăsa să ieşi, îi spuse. Te rog, mai rabdă. E spre binele tău.

Tara ştia că nu are de ales. Dacă era văzută în public, se punea în pericol nu numai pe ea, dar şi pe familia adoptivă. Încercă să profite de timp studiind, dar erau multe zile în care nu putea face nimic altceva decât să plângă. Mica ei încăpere avea să-i fie casă un an întreg.

În cele din urmă, într-o seară, Tara îl auzi fără să vrea pe pastor vorbind de faptul că biserica are nevoie de o nouă secretară. Când veni în odaia ei în dimineața următoare, îl rugă să-i dea ei postul.

- Vă rog, domnule pastor, îl rugă ea. Dați-mi voie să obțin acest post! V-am dactilografiat predicile în tot acest timp; ştiu că pot face asta. A trecut un an de când am venit. Sigur tatăl şi fratele meu au plecat mai departe.

Pastorului nu-i fu uşor să ia decizia, dar ştia că nu o poate ține pe Tara în camera ei la nesfârșit. Fu de acord să-l întrebe pe pastorul principal al bisericii dacă este dispus să-i ofere Tarei acel post.

Săptămâna următoare, Tara era deja secretara bisericii.

- Tara, ascultă cu mare atenție, o instrui pastorul. Esti nepoata mea dintr-un alt oraș care a venit să ne viziteze. Te rog să nu-mi mai spui "pastor". De acum încolo trebuie să-mi spui "unchi" şi noi îți vom spune "Rebecca". Nu povesti nimănui prin ce ai trecut. Pricepi?

Tara nu numai că pricepuse, dar fu chiar încântată.

La noul ei loc de muncă se descurca minunat. Studiase engleza şi pastorul senior, care era englez, se ataşă numaidecât de ea.
I se dădu în grijă partea financiară a bisericii şi începu chiar să predea la şcoala duminicală.

Pastorul senior, cunoscând situația anterioară a Tarei, o lăsă totodată să lucreze individual cu musulmanii convertiți în ascuns. Tara începu să creadă că aceasta va fi esența lucrării ei şi Îi mulțumi lui Dumnezeu că îi îngăduise să treacă prin încercări asemănătoare cu ale acestor convertiți, care nu puteau decât să fie încurajați de incredibila ei mărturie.

După şase luni de la începerea slujbei,  Tara fu botezată în taină într-un mic bazin de la subsolul bisericii. Numai familia adoptivă, pastorul senior şi unchiul ei avură permisiunea să participe.