În timp ce stătea întinsă pe podea în mijlocul încăperii şi plângea, Tara rosti prima ei rugăciune: "Dumnezeule, nu ştiu despre ce vorbesc tata şi fratele meu.  Eu nu sunt creştină; sunt musulmană. Dar acum nu ştiu încotro s-o apuc. Te rog, arată-mi calea şi o voi urma."

Tara avu un sentiment ciudat de pace după ce se rugă şi, zăcând acolo pe podea, căzu într-un somn adânc. După o vreme simți că cineva îi ridică fruntea şi o mângâie uşor pe obraz. Auzi o voce; părea că cineva dintr-un colț îndepărtat se îndreaptă spre ea. Vocea spunea: "Emanuel, Emanuel". Tara se ridică repede în picioare şi se uită în încăpere, dar constată că era goală. Când îşi aminti ciudatul vis  - era un vis, nu-i aşa? - încercă să repete bizarul cuvânt pe care îl auzise acum a doua oară: "Emanuel".

Tara se întinse pe pat, gândindu-se iar la întâmplarea din Iran.

- Ce semnificație are? se întrebă ea cu voce tare. Şi de ce tot aud acest cuvânt?

Îşi atinse uşor fața, trăgându-şi mâna înapoi de durere. În toată viața ei, tatăl nu o lovise niciodată şi Tara era devastată de mânia şi de dorința lui de a o bate. Fuseseră mereu foarte apropiați. Dar acum ştia că nu vor mai fi aşa niciodată. Ştia că mânia tatălui ei nu se va potoli uşor. Şi nici căutarea ei încăpățânată a adevarului.

Câteva zile mai tarziu, tatăl se aşeză lângă Tara, a cărei față era încă vânătă din cauza bătăii. Se apropie din nou de ea cu privirea plină de remușcare.

- Tara, îmi pare foarte rău pentru ce ți-am făcut, spuse el. E rușinos ca un tată să-şi bată fiica. Trebuie să înțelegi că nu am vrut să te rănesc. Impresia pe care mi-ai făcut-o a fost mai mult decât am putut suporta. Te rog să mă ierți.

Tara şedea tăcută neîngăduindu-şi să dea crezare pe deplin blândeții redescoperite a tatălui ei.

- Cred că acum a sosit timpul să te căsătoreşti, continuă el.

Tara îşi aduse aminte de spusele fratelui ei de după ce o lovise. Dar avea numai şaisprezece ani şi nu avea de gând să se căsătorească.

- Tată, sunt prea tânără ca să mă căsătoresc. Vreau să-mi termin studiile. Se strădui să pară liniştită.
  Tatăl se ridică în picioare cu vocea puțin mai hotărâtă.

- Am spus că cel mai bine ar fi dacă te-ai căsători. Nu e o sugestie.

Tara se înfioră la auzul răcelii tot mai accentuate din glasul lui, însă nu dorea să se dea bătută atât de uşor.

- Nu, tată, nu vreau. Sunt prea tânără şi vreau mai întâi să-mi termin studiile. Nu-mi doresc o căsătorie aranjată, tată! Despre cine e vorba? Cum îl cheamă? Ce religie are?

Cuvintele îi scăpară din gură înainte să-şi dea seama ce spune. Era un lucru prostesc ca o fată musulmană să spună aşa ceva. Pentru familia lor exista o singură religie: islamismul.
   Tatăl ei înfuriat din nou, strigă:
- Cum adică ce religie are? Avem o singură religie aici! Suntem musulmani! O apucă de braț şi o trase mai aproape, aşa încât o putu privi cu duşmănie drept în ochi. Eşti creştină! Chiar eşti. Acum sunt convins!

Înainte să poată scoate vreoun cuvânt în apărarea ei, simți din nou mâna zdravănă a tatălui repezindu-i-se peste față. Era ferm convins că fiica lui se convertise la creștinism şi, drept răspuns, făcu ceea ce credea că e de datoria lui.

Intrând în cameră chiar când o altă lovitură căzu peste fața Tarei, una din surorile ei țipă de spaimă şi de teamă.

Indiferenți la rugămințile membrilor familiei sau ale servitorilor care se găseau din întâmplare prin preajmă, tatăl şi fratele Tarei o traseră în cameră şi o închiseră înăuntru cu cheia. Retrăgându-se într-un colț şi tremurând de groază, Tara avea motive întemeiate să-şi simtă viața în pericol.

Tatăl şi fratele ei o bătură cu orice le căzu în mână: cablul electric de la una din veiozele de cristal şi tija de la closet. Apoi, puseră mâna pe toate lucrurile ei, le traseră şi le mutară  - covoare, pat, haine, electronice, tot - după care le azvârliră pe coridor. Când teribila scenă luă sfarşit, Tara zăcea într-o baltă de sânge în mijlocul încăperii devenită acum goală.

Ultimele cuvinte ale tatălui înainte de a trânti uşa sunară cam aşa:
- Ori te măriți, ori mori. Tu alegi. Dacă eşti creştină, nu este loc pentru tine în orașul acesta. Dar dacă te măriți, poți fii iarăși fiica mea. Altfel, vei muri de una singură.