ㅤM-am prefăcut dezamăgită când judecătorul a dat verdictul și soarta lui Fabian a fost decisă. Urma să-și petreacă restul vieții în spatele gratiilor alături de asociații săi.

ㅤM-am asigurat că pare că-mi dau silința să-l apăr, conștientă că Iustin va rămâne în libertate și ar fi fost cu adevărat periculos dacă afla de trădarea mea.

ㅤEra greu să-mi ascund fericirea, dar îmi luasem licența în falsificarea emoțiilor de-a lungul lunilor în care le-am fost alături celor mai groaznici oameni de pe planetă. Atât eu, cât și Adrian am fost în extaz săptămânile acestea, bucurându-ne că cazurile lor n-au fost amânate și vor înfunda pușcăria unul câte unul. Organizația cu care se mândrea acum câteva luni Fabian... era distrusă. De către noi.

ㅤÎn sfârșit se încheiase. Eram liberi, eram răzbunați, la fel și toți oamenii răniți de ei. Urma să mă duc personal s-o salvez pe Alina după ce reușeam să dau de Iustin care, spre mirarea tuturor, lipsise de la toate procesele. Mă gândeam că lipsise de la cele ale colaboratorilor săi că nu-i păsa de ei, ceea ce era foarte posibil să fie adevărat, dar el lipsise și de la ale fratelui său. Ceva total necaracteristic pentru el.

ㅤNu mai spun că de când au fost emise mandatele și toți cei implicați au fost arestați, Iustin a dispărut fără urmă.

ㅤAdrian mă asigurase că probabil o făcuse pentru a nu bate la ochi și avea să apară după ce se liniștesc apele și încercam să mă încred în teoria lui, dar sentimentul de gol în stomac nu mă lăsa. Absența lui Iustin mă încurca și mă chinuia, gândindu-mă la tot felul de scenarii îngrozitoare.

ㅤNu eram deloc împăcată.

ㅤÎncercasem să-l contactez în repetate rânduri, dar numărul lui a fost deconectat, iar la vilă n-am fost primită pentru că nu era acasă. Puținele gărzi de corp care rămăseseră mi se confesaseră și m-au anunțat că nu l-au mai văzut din ziua arestului lui Fabian.

ㅤTăcerea asta mă neliniștea, pacea asta părea falsificată și simțeam că o furtună se apropie. Una uriașă. Îmi îngheța sângele în vene doar la gândul despre Iustin, nu știam cum aveam să mă păstrez calmă în preajma lui când ar fi revenit.

ㅤCei doi viitori însurăței alături de Marius și noua lui iubită m-au scos în oraș ca să-mi ridice moralul după înfrângerea primită și Marius tot încerca să mă îmbărbăteze, spunându-mi că e doar o etapă normală din cariera oricărui avocat. Eu nu dădeam două parale pe asta. Mintea mea nu putea să fie mai departe de asta, mă înfiltrasem într-o lume din care mulți nu mai reușeau să iasă și toate avertismentele lui Adrian începeau să capete sens. Aveam să-mi pierd mințile cu siguranță, deja capul simțeam că e pe cale să explodeze și nu mai rezistam. Inconsecvența fraților Brătianu mă teroriza.

ㅤMereu când cred că-i cunosc, îmi arată că nu-i cunosc deloc.

ㅤMi-aș fi dorit ca Adrian să fie alături de mine acum, dar nu eram atât de idioți să credem că ne putem afișa iubirea în văzul lumii atât de rapid, fără să stârnim suspiciuni în jurul nostru. Doar ne lepădasem de partea cea mai grea.

ㅤ— La ce te gândești? s-a interesat preocupată Oana și am ridicat din umeri fără putere, atingând prostește paharul de vin din fața mea.

ㅤ— Poate că sunt nebună, dar nu cred că s-a terminat, i-am mărturisit și blonda și-a presat buzele, strângându-mi mâna în a ei.

ㅤ— Iustin sigur a văzut cât te-ai luptat pentru Fabian, nu se va răzbuna pe tine dacă de asta te temi! a încercat să mă liniștească și am zâmbit fals.

ㅤTocmai de asta mă temeam, că a văzut cât nu am luptat pentru fratele lui. Mereu mi-a spus că el vede dincolo de orice fațadă și știam că toți oamenii spun asta, dar îmi era frică ca el să nu fi avut dreptate.

ㅤ— Va fi bine, a continuat deși știa că n-o mai ascult. Relaxează-te puțin! m-a certat ca o mamă și am surâs constrânsă.

ㅤAsta am încercat să fac, dar nu puteam. Aveam nevoie de Adrian mai mult decât oricând, el avea puterea să mă ancoreze și să mă calmeze. Fără el eram în derivă.

ㅤM-am prefăcut ore întregi interesată de discuțiile prietenilor mei, păstrându-mi spațiu suficient ca problemele mele să mă atace mutește și să-mi îngreuneze inima și respirația. Când n-am mai putut să rezist, m-am scuzat și m-am dus la baie.

ㅤAcolo mi-am aruncat o cantitate uriașă de apă pe față, nepăsându-mi de machiajul meu. Cheltuiam sume bune lunar pe produsele de machiaj, ar fi bine să reziste la apă! M-am privit în ochi în reflexie, simțind firele subțiri de apă ce-mi străbăteau chipul. M-am privit și privit, fără să mă recunosc. Unde era acea Emma din facultate? Fusese smulsă din rădăcini de tot ce s-a întâmplat, îmi rămăseseră doar amintirile. Ea era mai deșteaptă decât mine, n-ar fi ajuns atât de stricată pe interior. N-ar fi fost copleșită și într-o stare de alertă constantă.

ㅤAm dezamăgit-o.

ㅤMi-am închis ochii și mi-am plecat capul, punându-mi toată forța în marginea chiuvetei ca să mă susțin pe picioare. Eram atât de epuizată, atât de îngreunată, abia reușeam să dorm când Adrian nu era lângă mine. Aveam coșmaruri vivide cu moartea Carlei, cu fetele schingiuite de ei, cu corupția ce domnea în lumea lor, cu trădarea lui Adrian, cu amenințările lor și toate se terminau la fel, cu Iustin omorându-mă așa cum a promis dacă îndrăznesc să-l joc pe degete.

ㅤMă avertizase o dată, prin uciderea fostei lui iubite. Apoi atentase la viața mea, abandonându-mă într-o clădire în flăcări fără nicio remușcare. Nu puteam să mă gândesc la ce ar fi capabil dacă m-ar considera vinovată pentru tot.

ㅤM-am motivat cu gândul că-l voi vedea pe Adrian la casa noastră secretă și m-am întors la grupul meu, comandând altă băutură. Puteam să mai rezist câteva ore.

●●●

ㅤM-am despărțit binedispusă de ei, salutându-i și îmbrățișându-i de parcă ar fi ultima oară când îi văd. Nu știu de ce, dar am simțit impulsul să fac asta.

ㅤAm urcat în mașină și sentimentul de amărăciune m-a urmat, de parcă eram în permanență la o înmormântare. Am condus spre casă ca să-mi fac un duș și să mă schimb de hainele astea, sperând să scap de această energie negativă ce-mi apăsa pe inimă și îmi provoca un gol în stomac. Eram amețită mai mult de stările acestea decât de alcoolul consumat.

ㅤÎncepusem să mă gândesc obsesiv la Adrian și nu puteam înceta, ca și cum o putere superioară încerca să-mi atragă atenția. Ceva nu era în regulă și instinctul îmi zbiera în față că nu e vorba de paranoia mea. Dușul cu apă rece pe care l-am făcut nu a alungat niciun gând negru din mintea mea, s-au amplificat când am terminat să mă schimb și m-am privit în oglindă.

ㅤEra stresant pentru că nu înțelegeam de ce mă torturam în felul ăsta de una singură. Planul a mers exact cum am sperat, toți pașii au fost îndepliniți cu brio și ne rămânea doar să ne bucurăm de victorie. De ce nu mă simțeam învingătoare? De ce aveam impresia că am acest nod în gât ce continua să se strângă până, eventual, ar putea să mă sugrume?

ㅤAm expirat zgomotos și m-am încurajat singură să merg mai departe. Totul avea să fie cum trebuie când aveam să-l simt pe Adrian lângă mine, șatenul avea să-mi șteargă orice dubiu și să-mi confere puterea de care am nevoie să trec peste toate.

ㅤM-am asigurat că urmez rutina în caz că încă era pus cineva să mă urmărească și inima a început să-mi bată precipitat fără rost când m-am apropiat de casă. Era ceva atât de dificil în aer, încât sunt incapabilă să descriu în cuvinte. Domnea un aer atât de sumbru și rece, dar totodată tensionat. Ca într-o casă bântuită.

ㅤAm început să mă simt hăituită când am deschis ușa și am făcut primul pas înăuntru, lovindu-mă de acea atmosferă descrisă mai devreme, dar mult mai puternică. În acest moment am avut acel sentiment pe care-l descriau mulți în care intuiția se zbătea să-mi spună să fac cale întoarsă și să fug, dar nu puteam.

ㅤAdrian mă aștepta. Mă aștepta într-o tăcere atât de necaracteristică că mi s-a zburlit pielea pe mine și pulsul mi-a accelerat incontrolabil când acea tăcere a persistat și iubitul meu nu m-a întâmpinat cu zâmbetul lui așa cum obișnuia s-o facă. De parcă eram la un priveghi. Am pășit încet, plimbându-mi privirea prin încăperi când Adrian nu s-a făcut văzut de nicăieri.

ㅤ— Adrian? am întrebat cu vocea ruptă de frică și am simțit nevoia bruscă de a plânge. Ești aici? am continuat cu disperare, urcând treptele spre etaj cu inima strânsă ca într-o menghină.

ㅤProbabil întârziase. Cu siguranță asta era, altfel nu s-ar fi jucat într-un mod atât de crud cu mine. Nu, n-ar face asta niciodată și totuși speram să fie un simplu joc când am urcat ultima treaptă și am zărit ușa dormitorului deschisă. Parcă așteptându-mă.

ㅤSperam să fie doar o surpriză nereușită când m-am îndreptat cu pași mici spre acea ușă.

ㅤ— Nu m-ai auzit? Ești acolo? am continuat să vorbesc singură, primindu-mi ecoul ca răspuns.

ㅤNu înțelegeam ce se petrece, de ce nu-mi răspunde, căci simțeam prezența unei persoane acolo. Nu eram nebună și nici vreo superstițioasă să cred în spirite, nu. Cu siguranță era cineva în dormitor și acel cineva nu putea fi decât Adrian care încerca să-mi facă o farsă de prost gust. Obișnuia să facă lucruri de genul când eram în facultate.

ㅤ— De ce nu-mi răsp-, cuvintele mi s-au oprit undeva în gât când am dat buzna în cameră și am dat peste nimeni altul decât Iustin care mă aștepta.

ㅤÎmbrăcat ca de obicei și având aceeași alură, nici n-ai fi zis că a rămas fără nimic acum câteva ore. Dar ceva era diferit. Atât de diferit că-mi oprise respirația fără efort. Privirea lui. Nu mai era aceeași, nu mă privea cum obișnuia, avea acest lucru amenințător în pupile care-mi blocase orice funcție vitală.

ㅤ— Frumoasă casă, a vorbit când am înmărmurit. Aici veneai cu el după ce ne mințeai în față? și-a plimbat degetele pe așternutul de pe pat și și-a ridicat privirea când nu i-am răspuns.

ㅤAm înghițit în sec și o lacrimă mi-a curs pe obraz când am înțeles de ce încercase universul să mă prevină întreaga zi. Ochii lui erau mai întunecați și morți decât niciodată, nu părea să mai existe nimic în ei. Iustin era transformat în această persoană străină ce trezea o groază în mine imposibil de explicat.

ㅤUn gând fulgerător mi-a trecut prin minte. M-am întrebat dacă asta a simțit și Carla înainte să fie victima lui, dacă asta văzuse, dacă nu cumva acest chip fusese cel care o ucisese cu sânge rece.

ㅤ— Nu plânge degeaba, mi-a spus, dar nu depindea de mine. Doar nu credeai că vei scăpa cu basma curată, eu am crescut în lumea asta, avocato! Am văzut lucruri la care tu nu te poți gândi, credeai că n-o să-mi dau seama?

ㅤ— Eu nu...

ㅤ— Nu te obosi, m-a oprit și mi-am presat maxilarul. Doar tu puteai să știi de acel USB, m-am uitat mirată știind prea bine că sursa dovezilor nu era dezvăluită niciodată, nu putea ști că acel USB a fost predat decât dacă cineva din interior îl anunțase. Celălalt nu știa, a susținut cu tărie în timp ce mă implora să-i cruț viața, a spus detașat. Și mi-am amintit, a râs fals și m-a pironit cu privirea de parchet. Mi-am amintit că vorbisem lângă ușă.

ㅤ— Lângă ușa pe care ai închis-o ca să mă omori? am contracarat cu reproș și a pufnit amuzat.

ㅤ— De asta ai făcut-o? Să te răzbuni? avea un subton plin de dezamăgire în glas. Tu, Emma, ești unul dintre motivele pentru care n-am încredere niciodată în femei, a replicat cât s-a apropiat de mine și am făcut mai mulți pași în spate.

ㅤ— Dacă e o crimă să-ți asculți inima, omoară-mă și termină cu asta odată, Iustin, am cedat învinsă și am citit surprinderea în chipul lui. Dar răzbună-te doar pe mine, i-am cerut și a făcut un pas în spate. Fă-mă pe mine un exemplu și pe restul lasă-i în pace, în regulă? vocea mi s-a rupt de lacrimi și am avut pentru o clipă vaga impresie că Iustin a fost sensibilizat de starea deplorabilă în care mă aflam.

ㅤM-a măsurat precaut și am simțit cum devin tot mai slăbită, resemnată de sfârșitul meu. Era inutil să fug, nu puteam să scap din mâinile lui. Iustin era asasinul clanului, cel mai priceput om pentru așa ceva. Dacă voia să mor, urma să mă facă dispărută fără nicio șansă să mai fiu găsită vreodată. Eram neputincioasă și mă durea inima că nu pot să ripostez; uram să fiu lipsită de apărare, uram să simt frica aceasta cum îmi invadează corpul și mă seacă.

ㅤ— N-am de gând să te omor, nu, m-a lămurit și am clipit buimacă, cu fața amorțită de lacrimile vărsate. Am alte planuri pentru tine, a vorbit singur și s-a depărtat în celălalt colț și am putut observa geanta din piele pe care o avea, cât și mănușile de pe mâinile lui.

ㅤDeja îmi imaginam cele mai crunte torturi și abia mai reușeam să inspir ca să nu leșin, dar m-a luat pe nepregătite când a scos un laptop și l-a adus pe servanta lipită de pat, deschizându-i clapeta și lăsându-l acolo. Inima amenința să-mi fugă din piept când cealaltă posibilitate începea să-mi împrejmuiască strategic mintea și să mă doboare.

ㅤAdrian. Adrian trebuia să fie aici, unde era?

ㅤA surâs amuzat când l-am privit disperată, primind exact ceea ce căuta. Pedeapsa mea. Doar gândul că Adrian ar putea fi rănit mă chinuia mai mult decât toate celelalte emoții trăite.

ㅤ— Iustin, te rog, am murmurat și a suspinat adânc, având această expresie care-mi spunea că nu mă poate ajuta.

ㅤDe fapt, putea să mă ajute, dar nu dorea. Voia să mă doară, să mă zvârcolesc pe jos și să simt că am pierdut totul, exact ce trebuie să fi simțit el când și-a văzut întreaga viață distrusă.

ㅤ— Nu mă ruga, oricum nu mai cred nimic ce vine din partea ta. Ți-am spus, nu-i așa? a întrebat retoric. Ți-am spus să nu mă obligi să-ți fac rău, a continuat cu o nepăsare de temut. Astea sunt consecințele, am înghețat și inima mi s-a oprit când a apăsat pe butonul de pornire al laptopului și o imagine în timp real s-a deschis.

ㅤM-am prins de clanță ca să mă echilibrez când l-am recunoscut pe omul legat de scaun și bătut foarte rău dintr-o cameră întunecată, ce aducea foarte mult cu un subsol. Puteam să-mi dau seama că niște lucruri care-l enervează îi sunt spuse când l-am văzut râzând încordat și trăgând de legăturile lui ca să se elibereze. Îmi doream să știu ce i se spunea, dar Iustin nu pornise sonorul. Îmi doream să pot să mă duc acolo și să-l salvez, îmi doream să fiu eu în locul lui.

ㅤAm scâncit îndurerată când un om l-a lovit cu putere din nou pe Adrian.

ㅤ— Te rog, oprește-i! am spus alarmată. Te rog! am ridicat tonul când o altă lovitură s-a văzut pe ecran. Fac orice, doar oprește-i!

ㅤAtunci a ridicat o stație și a spus ceva ce nu mai puteam auzi, fiind hipnotizată de imaginea horror pe care o aveam în față. Dumnezeule, îmi pierdusem mințile! Eram la un pas de un atac de panică care avea să mă lase lată. Mi-am pus o mână pe capul pieptului când oamenii au încetat să-l mai lovească și am răsuflat ușurată, simțindu-mi inima cum se rupe când șatenul și-a ridicat chipul zdrobit și ochii lui albaștri s-au uitat în cameră.

ㅤM-am trezit din transă și am conștientizat unde mă aflam când Iustin era în spatele meu, aplecat lângă urechea mea, căci îi simțeam respirația.

ㅤ— Atât de mult îl iubești? a șoptit și mi-am strâns ochii, eliberând alte lacrimi amare. Vei face orice?

ㅤAbia am putut să iau respirația de care aveam atât de multă nevoie și am încuviințat fără putere, neîndrăznind să-mi întorc capul și să dau nas în nas cu chipul său.

ㅤ— Orice, am zis cu hotărâre. Doar nu-i face nimic, lasă-l în pace! l-am implorat, neputând să mai fiu afectată de intensitatea cu care mă privea și-mi făcea pielea să frigă.

ㅤ— El ar face același lucru? a ridicat întrebarea și l-am privit amețită când s-a așezat în fața mea, blocându-mi vederea spre Adrian. Ești sigură că te iubește atât de mult? a încercat să sădească nesiguranță în mine, dar nu putea să reușească.

ㅤȘtiam cât de mult mă iubește Adrian, eram singura femeie pe care a iubit-o vreodată. Ar fi fost în stare de orice pentru binele meu, la fel cum și eu eram pentru el. Nu putea să mă facă să renunț cu asta, aș fi mers până la capătul lumii indiferent dacă Adrian simțea același lucru pentru mine sau nu. Inima mea nu mi-ar fi permis să-l abandonez, ea mai bătea doar pentru el.

ㅤ— Nu vei putea înțelege niciodată cât de mult ne iubim, am răspuns disprețuitoare, tăindu-l cu privirea mea.

ㅤ— Probabil, dar nu mă interesează, a zis și am înghițit în gol. Eu o să-ți demonstrez că basmul pentru care mi-ai trădat familie e doar atât... un basm! Procurorul n-ar face niciodată așa ceva și tu, din păcate, ai fost doar un mijloc prin care să-și atingă scopul. Nu doar noi te-am folosit, scumpo.

ㅤMă înfuriaseră atât de mult cuvintele lui că abia mă rețineam să nu-l strâng de gât. Ajunsesem prea departe ca să mă întorc la teoriile pe care obișnuiam să le cred, nu aveam să mă mai îndoiesc niciodată de sentimentele lui Adrian pentru mine. Nimic nu mă putea determina să renunț la el.

ㅤ— Ce vrei să obții cu asta?

ㅤ— Răspunde-mi, ești sigură că te iubește atât de mult precum crezi? a repetat mai apăsat și mi-am tras nasul, abia stăpânindu-mi lacrimile.

ㅤ— Da.

ㅤZâmbetul sardonic care i-a acaparat buzele mă dezarmase. Nu știam ce să mă aștept de la el, iar cât timp Adrian se afla în mâinile lui nu mă puteam calma. Eram la un pas de autodistrugere. N-am știut să interpretez licărul periculos din irișii lui, dar eram sigură că nu era de bine. Îmi făceam tot felul de scenarii negre în care Iustin îl ucidea pe Adrian în fața mea ca să mă distrugă definitiv, fără șanse să-mi mai revin vreodată.

ㅤ— Culcă-te cu mine.

ㅤAm clipit bulversată și m-am încruntat, crezând că n-am auzit bine. Seriozitatea macabră pe care o afișa Iustin m-a făcut să realizez că nu mă înșela auzul. Am simțit cum mi se scurge sângele din obraji și picioarele îmi devin inexistente în timp ce capul îmi devenea tot mai ușor. Am strâns și mai bine de mânerul ușii ca să nu cad din picioare.

ㅤ— P-poftim? m-am bâlbâit într-o fază aprigă de negare.

ㅤ— M-ai înțeles, a confirmat cel mai urât coșmar al meu. Culcă-te cu mine și procurorul trăiește.

ㅤAm fost dezgustată profund de alegerea scârboasă pe care mă punea s-o fac, îmi simțeam măruntaiele arzând și cum sunt pe cale să vărs tot ce mâncasem vreodată, în întreaga mea viață.

ㅤ— Nu credeam că ești atât de mizerabil..., am șoptit încă nevenindu-mi a crede și mi-a râs în nas. Ce fel de bărbat ești?! l-am tras la răspundere, primind o tăcere asurzitoare înapoi. Te poți culca cu o femeie despre care ști că nu te vrea și e forțată de împrejurări, care e atât de disperată să-l salveze pe bărbatul pe care-l iubește? Ai putea face asta? Te-ar lăsa onoarea, principiile, demnitatea de bărbat?

ㅤ— Ți-am spus dintotdeauna că sunt un bărbat fără onoare, mi-a amintit și am simțit cum îmi pică cerul în cap. Din cauza ta, acum sunt și un bărbat care nu mai are nimic de pierdut.

ㅤAm răsuflat aerul înecăcios și m-am uitat siderată la el, fiind jignită doar de privirea pe care mi-o arunca. Apoi am privit peste umărul lui, la cel pentru care aș fi fost în stare să-mi dau viața și abia mai putea să-și mențină capul ridicat. Adrian ar fi fost distrus de asta, nu puteam să-i fac asta. Nu s-ar ierta niciodată dacă eu aș suferi din vina lui, căci prin el mă lovisem din plin de această lume și nu mă temusem, nici nu mă gândisem o clipită că s-ar ajunge la un punct atât de jos.

ㅤ— N-o să te forțez, bineînțeles, a zis și l-am privit cu ură printre lacrimi. Poți refuza, decizia e în mâinile tale. Consideră-mă generos că nu l-am ucis din prima secundă.

ㅤN-am putut să articulez un cuvânt. Eram amuțită de haosul din capul și inima mea, de ceea ce se întâmpla chiar sub ochii mei, de viitorul pe care nu voiam să am puterea să-l decid. Nu era nevoie să-mi spună, eram conștientă că dacă-l refuz atunci nu mai are nicio nevoie de Adrian în viață.

ㅤ— Ești bolnav, am reușit să spun. Tu chiar ești bolnav! Un psihopat! am strigat împinsă de durerea pe care o simțeam, fără să obțin o reacție din partea lui.

ㅤ— Sunt singurul care-i poate asigura viața procurorului în clipa asta, mi-a arătat stația prin care ținea legătura cu oamenii aceia ca să nu-i facă rău șatenului și m-am simțit amețită. Un singur cuvânt și următorul lucru pe care o să-l mai poți vedea pe obiectiv e sângele lui, și te asigur, Emma, nu va avea o moarte rapidă.

ㅤEram îngrozită de ce putea scoate pe gură și am privit descumpănită imaginea oferită de laptop. Nu aveam nicio cale de scăpare, eram silită să aleg dintre cele două variante ale lui Iustin.

ㅤMă certam în mintea mea că mă implicasem, că nu fusesem destul de atentă. Ajunsesem să mă judec că l-am primit înapoi pe Adrian, acum n-ar mai fi fost la un pas de moarte din cauza mea. Dacă-l ascultam mai devreme, dacă stăteam departe și-l lăsam să se descurce cum ar fi putut el, nu ne mai aflam astăzi aici. Aș fi dat orice să dau timpul înapoi ca să-l pot lipsi pe Adrian de o experiență atât de groaznică pe care n-o merita. Nu încercase decât să facă dreptate, să facă un bine. Nu merita să-și piardă viața pentru că-și luase munca în serios, pentru că fusese corect și voia să facă o țară mai sigură pentru toată lumea.

ㅤDe ce eroii erau mereu sacrificați în viața reală? De ce mereu oamenii buni ajungeau cel mai răniți? De ce nu putea fi ca în filme, unde binele învinge întotdeauna răul?

ㅤMă aflam într-o criză de identitate, într-o criză existențială unde începusem să cer socoteală divinității, sorții și tuturor la care mă mai puteam gândi acum.

ㅤDe ce trebuia să plătim atât de scump când tot ce făcusem vreodată a fost să ne iubim?

ㅤPentru că-l iubeam pe Adrian, cu adevărat și cu tot sufletul meu. Era impregnat peste tot, devenise o parte din mine. Doar gândul că un alt bărbat ar pune mâinile pe mine mă făcea să simt repulsie, nu puteam accepta așa ceva. Nu când inima îmi răsuna în piept, bătându-i numele cu înverșunare.

ㅤNu puteam să las un alt bărbat să mă atingă, să se apropie sau să se culce cu mine cât timp Adrian exista. Nu puteam să-mi provoc suferința asta, să-i provoc suferința asta. Ar fi fost devastat, nu puteam să-l înșel.

ㅤ— Deci, te vei culca cu mine sau nu? m-a readus la realitate exact când capul lui Adrian s-a ridicat și ochii lui albaștri au părut să se uite direct la mine, parcă simțindu-mă.

ㅤMi-am strâns ochii cu putere și am lăsat alte lacrimi să cadă.

ㅤNu detestasem pe nimeni cum îl detestam în acest moment pe Iustin.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️