ㅤNici măcar trăncănitul Oanei nu mai reușea să mă enerveze, eram undeva pe un norișor pufos în lumea mea și a lui Adrian de când aflasem modalitatea de a-l închide pe Fabian în urmă cu mai bine de două săptămâni. În toată perioada asta, după incendiul provocat de alt mafiot furios, am încercat să nu atrag atenția asupra mea și m-am prefăcut că nu am realizat ce încercase Iustin să facă în acea noapte fatidică în care eram aproape sigură că o să mor.

ㅤBlonda vorbea însuflețită despre pregătirile de nuntă și m-am forțat să rămân atentă, pentru că aveam nevoie de asta. Aveam nevoie de o viață în care unica mea grijă este cum va arăta rochia de domnișoară de onoare. Am trasat cu atenție fiecare poză cu mai multe modele de rochii, încercând să-mi imaginez în care mi-ar sta cel mai bine.

ㅤ— Am vorbit cu croitoreasa, te-am descris cât am putut de bine și i-am arătat și o poză cu tine. Ea crede că o rochie în genul ăsta - și-a pus degetul pe un model - de culoare violet, te-ar avantaja cel mai bine!

ㅤModelul era o rochie lungă cu o trenă detașabilă ce se închidea în jurul taliei cu ceva accesoriu scump, cu partea superioară realizată pe baza unui corset cu un decolteu căzut pe umeri și în final, partea inferioară era prevăzută cu o crăpătură amplă pe picior. Era superbă și avea un aer de lux, dar la fel mi se păreau toate. În plus, nu știu cât de comodă aș fi cu acel decolteu generos, eu nepurtând atât de des genul acesta de ținute.

ㅤ— Nu știu ce să zic, poate dacă aș avea silueta fotomodelului din imagine...

ㅤ— Nici să nu te aud, mi-a tăiat-o. Arăți fenomenal și cred că ai o talie mai subțire decât fotomodelul ăsta, încetează cu prostiile astea! m-a dojenit și am privit-o amuzată. Măcar probeaz-o data viitoare când vom merge la atelier și dacă tot nu te vei simți în largul tău... ne vom gândi la mai multe variante, în regulă?

ㅤAm încuviințat, aruncând o ultimă privire la rochia din imagine.

ㅤS-a apucat din nou de organizarea persoanelor la masă și am tresărit când l-a strigat pe Laurențiu. Privirea lui de căprioară rătăcită m-a făcut să zâmbesc, abia abținându-mă să nu râd. Cei doi blonzi s-au adunat unul lângă celălalt și discutau concentrați planurile făcute, privindu-i în felul ăsta n-am putut să nu simt un firicel de invidie.

ㅤEram fericită pentru ei, fusesem acolo de la începutul lor și am avut ocazia să văd cât de frumos s-a dezvoltat dragostea lor. Mi-ar fi plăcut să fiu în locul lor și să mă contrazic cu Adrian ce bandă să alegem, mi-ar fi plăcut să nu ne fi despărțit niciodată și să nu existe atâtea piedici între noi.

ㅤAm continuat să-i ajut cu invitațiile de nuntă, dar eram absentă. Mă gândeam la planul pe care-l concepusem ca să pot lua acel USB din seiful lui Fabian, aflând parola cu ajutorul acelei fete care a fost mai mult decât bucuroasă să mă ajute, știind că o voi ajuta să se elibereze. Numele ei era Alina și fusese luată de lângă familia ei, fără voia ei, crezând că a găsit un loc de muncă cu care să poată să ajute starea financiară precară a familiei sale.

ㅤPovestea ei doar m-a făcut să-l detest mai tare pe Fabian. Și pe Iustin, pentru că închidea ochii la toate astea. Dar nu aveau să mai rănească pe nimeni curând, eram la un pas distanță de tot ce am visat vreodată.

ㅤFaza finală a planului meu se petrecea chiar astăzi, Fabian și Iustin fiind plecați cu cine știe ce treburi dubioase. Urma să mă duc la vilă și să pun un om de-al securității lor să ia legătura cu ei, spunându-le că-i caut pentru a le spune ce plănuiește Adrian cu vărul lor în închisoare. Idee la care a contribuit și șatenul meu, spunându-mi ce avea de gând și dându-mi acordul său, cunoscând că Mădălin nu va ceda așa ușor și noi aveam nevoie de rezultate cât mai rapide, după luni de îndurat prezența lor scârboasă.

ㅤNu mai rezistam să fiu departe de Adrian, aveam nevoie de el în fiecare secundă. Atât de intens că începea să-mi provoace durere. Dorul pe care eram silită să-l duc mă mistuia din interior și era un miracol că mă mai pot ridica zilnic din pat. Mă alinam cu gândul că la sfârșit, o să fim noi doi. Pentru totdeauna, căci nimic nu mă mai putea determina să renunț la el sau la noi.

ㅤEram a lui și era al meu, chiar dacă n-o știa nimeni, era suficient că o știm noi.

ㅤ— Vei fi în regulă? m-a întrebat Laur și l-am privit nedumerită. Cu prezența lui Adrian și că e cavalerul de onoare, a explicat și am pufnit, aprobându-l dezinteresată.

ㅤNormal că eram în regulă! Îmi doream să fiu alături de Adrian în fiecare clipă, iar nunta lor avea să fie prilejul perfect să fim împreună fără să trezim alte suspiciuni.

ㅤ— Au trecut ani întregi de la despărțirea noastră, Laur, am motivat. Vom fi în regulă, voi concentrați-vă doar să iasă nunta visurilor voastre!

ㅤMi-au zâmbit și după altă conversație ce a dus din nou la nunta lor, am decis că era timpul să plec și să rezolv ce-mi propusesem. I-am îmbrățișat pe amândoi și i-am salutat la plecare, simțindu-mă mai optimistă decât niciodată.

ㅤPoate că era o prostie, dar simțeam că o să câștig. Trebuia să câștig! Meritam asta după suferința prin care am trecut.

ㅤN-am șovăit când am parcat automobilul în curtea lor pretențioasă, nici când privirea matahalelor m-a cântărit la fiecare pas. Nu mă mai speria nimic, iubirea pe care mi-o purta Adrian și pe care i-o purtam și eu, mă făcuse invincibilă. Am zâmbit cu superioritate când am dus a doua parte din final la sfârșit și am înaintat încrezătoare înăuntrul vilei, căutând-o pe Alina cu privirea.

ㅤ— Au spus că vor ajunge într-o oră și-i poți aștepta aici, mi-a zis unul din oamenii lor și am dat aprobatoare din cap.

ㅤ— Scuză-mă, am zis amabilă. Ai idee unde e baia? întrebarea mea l-a făcut să mă privească ciudat, dar nu mi-a acordat importanță, arătându-mi plictisit spre holul care ducea și spre biroul lui Fabian.

ㅤI-am mulțumit și m-am îndreptat spre locația indicată, simțind un puseu de adrenalină cum îmi invadează simțurile și-mi blochează orice teamă. M-am oprit lângă ușa băii și am privit cu atenție în jur, îndepărtându-mă încet și apropiindu-mă de biroul nenorocitului.

ㅤM-am strecurat înăuntru cu inima undeva în urechi și am scanat rapid încăperea, grăbindu-mă spre locul unde știam că se află seiful. Am dat la o parte tabloul penibil cu portretul său și am introdus codul oferit de Alina. M-am reținut să strig de fericire când am auzit clicul și beculețul s-a făcut verde.

ㅤAm scotocit în grabă și am deschis cutiuța care deținea celebrul USB. L-am băgat din panică în sutien și am aranjat totul exact cum era, ieșind afară din birou de parcă nu s-a întâmplat nimic precum o hoață instruită.

ㅤPașii ce se auzeau că vin spre hol m-au făcut să măresc viteza și m-am prefăcut surprinsă când matahala care-mi oferise indicații a venit după mine să mă verifice.

ㅤAm trecut pe lângă el și m-am așezat în canapeaua din living, încercând să-mi calmez bătăile inimii. Încercam să păstrez o mină normală, dar simțeam cum toate privirile sunt ațintite spre mine și mă studiază în detaliu, iar USB-ul ascuns în sutienul meu a început să se încălzească treptat, până în pragul în care mă ardea, dar n-am schițat nimic. Știam că era doar în capul meu și nu-mi puteam risca viața atât de stupid, nu la doi pași distanță de închiderea acelui ticălos.

ㅤGlisam plictisită pe telefon de mai bine de treizeci de minute, redresându-mă când am auzit tonul impunător al lui Fabian cum devine din ce în ce mai accentuat, semn că se apropie. Părea într-o stare mult mai bună, având un zâmbet pe față pe care nu-l pot descrie decât ca sinistru.

ㅤ— Ia uite-o, fata noastră de aur! a zis și s-a apropiat de mine cât Iustin mă privea de la distanță, cu ochii mai goi decât niciodată.

ㅤParcă nici nu mă vedea, eram doar o fantomă pentru el. Un sentiment de nesiguranță m-a cuprins când i-am urmat în biroul din care abia evadasem și am încercat să mă păstrez calmă când Fabian s-a aruncat în scaunul său și a început să butoneze pe tastatură.

ㅤRespirația mi s-a îngreunat când m-am gândit la camere. De ce nu m-am gândit că au camere?! Am privit ușor alarmată în jur, liniștindu-mă când s-a distanțat de tastatură și s-a uitat la mine.

ㅤIustin refuza în continuare să mă privească și asta începea să mă deranjeze, pentru că el încercase să mă omoare, nu eu pe el!

ㅤFabian a luat pulsul dintre mine și fratele său și a părut chiar mulțumit când a sesizat tensiunea ce exista între noi.

ㅤ— Nu sta în picioare, te ascult.

ㅤDupă o privire grea aruncată spre Iustin, m-am așezat pe un fotoliul din fața biroului său și am început să-mi spun poezia repetată cu Adrian. Mă linișteam mai mult cu cât Fabian asculta și credea fiecare cuvânt, căpătând acel zâmbet sinistru înapoi. La final, a bătut din palme fericit și s-a ridicat din scaun, iar eu m-am ridicat din inerție, permițându-i să vină să-mi strângă umerii.

ㅤ— Bravo, avocato! Știam că n-o să ne dezamăgești, m-a felicitat și am zâmbit fals, retrăgându-mă din ținerea lui.

ㅤ— O să mă duc la birou acum, i-am anunțat și Fabian a încuviințat.

ㅤI-am mai aruncat o singură privire lui Iustin ce a refuzat să se uite la mine și am părăsit biroul, mergând ceva mai apăsat spre ieșire.

ㅤOchii mi s-au mărit involuntar când m-am întors în sufragerie și o fată necunoscută era certată și fusese lovită cu putere chiar când am intrat eu. N-am mai ținut cont de nimic și mi-am lăsat poșeta să cadă pe podea, grăbindu-mă să-l opresc pe nenorocit s-o mai lovească o dată. I-am înconjurat încheietura cu mâna mea și am susținut-o cu toată puterea, privind cum pupilele lui se dilată și încruntătura lui fiind înlocuită de șoc.

ㅤNu îmi amintesc o singură dată în care să fi simțit furia asta și prinsesem atât de multă putere că am putut să-l împing un pas în spate, atrăgând atenția tuturor celorlalți paznici, pentru că era de trei ori mai mare decât mine din toate punctele de vedere.

ㅤ— Controlează-te! am strigat la el și ochii lui au început să mă ardă.

ㅤ— Cine ești tu să-mi dai mie ordine?!

ㅤMi-am înălțat bărbia mândră, înfruntându-i privirea când s-a apropiat de mine să mă intimideze.

ㅤ— Cel mai negru coșmar al tău dacă mai pui un deget pe fata asta! l-am amenințat și m-a luat în râs, pufnindu-mi în față.

ㅤEra pregătit să mă atace, cel puțin așa cred, dar s-a oprit când a auzit o dregere de glas și ochii lui au privit undeva în spatele meu. I-am zâmbit arogantă când s-a ofticat și s-a depărtat.

ㅤ— Mă ocup eu, plecați, am auzit glasul intimidant al lui Iustin și un gol mi s-a format în stomac.

ㅤNu știam și mi-era teamă să mă gândesc ce însemna că se ocupă el. Din câte știu eu, putea să încerce să mă omoare încă o dată.

ㅤMi-am schimbat poziția spre el când toți ceilalți s-au făcut dispăruți și mi-am recunoscut imediat geanta în mâinile lui. Am apucat-o cu puțină reticență când mi-a oferit-o, evitând să mă uit prea mult în ochii lui.

ㅤEra incredibil cât de mult se schimbaseră lucrurile între noi. Nu mai exista nici soiul de amiciție din trecut și nu mă plâng de asta, pentru că nu-l vedeam diferit de fratele lui care mă dezgusta, dar pericolul se dublase acum pentru mine. Ce bine că totul avea să se termine foarte curând. Mai curând decât își imagina oricare dintre ei.

ㅤ— Îți stimez spiritul civic, dar aici nu avem nevoie de acte de eroism.

ㅤM-am încruntat slab, luată prin surprindere de răceala cu care-mi vorbea, dar mai ales de ce a putut spune. Se aștepta să trec indiferentă pe lângă o fată ce urma să fie snopită în bătaie? N-aș fi cu nimic mai diferită de ei.

ㅤ— Mai întâi de toate, sunt om, apoi femeie, Iustin, am susținut fermă, săgetându-l cu privirea. N-am să tac doar pentru că voi considerați normal să tratați femeile ca pe nimicuri!

ㅤAm dat să plec, dar mi-a prins brațul cu mâna lui, trăgându-mă cu putere înapoi și lipindu-mă cu spatele de o parte din arcadă. Am răsuflat speriată, plimbându-mi privirea între ochii lui întunecați și cu sângele accelerându-mi în vene la gândul că e atât de aproape și ar putea observa USB-ul pe care-l furasem.

ㅤ— N-ai de gând să mă împingi, avocato? Să-mi arăți care mi-e locul? m-a ironizat și mi-am îngustat privirea.

ㅤAm refuzat să-l ating în vreun fel și asta părea să-l scoată din minți pe Iustin mai mult decât orice revoltă fizică de-a mea. Mi-am strâns palmele în pumni și am înghițit în sec.

ㅤ— Credeam că problema ta e cu Adrian, am început cu vocea tăiată. Acum încep să cred că, de fapt, în tot acest timp, a fost cu mine.

ㅤOchii lui m-au scrutat și i-am urmărit alarmată cum coboară de-a lungul corpului meu, încordându-mă când s-au oprit la decolteul meu ce se ridica anevoios. Pe lângă că mi se părea dezgustător și l-aș fi pălmuit pentru nesimțirea lui, eram îngrozită și paralizată de posibilitatea în care ar fi văzut ce făcusem. Era o tortură pentru mine fiecare secundă petrecută acolo, începusem chiar să transpir.

ㅤMi-am închis pleoapele când s-a distanțat dintr-o dată, deschizându-le la un moment după când i-am simțit privirea covârșitoare. Abia rezistasem să nu răsuflu ușurată.

ㅤ— De ce ai crede una ca asta?

ㅤAm pufnit și m-am redresat, trecând pe lângă el și zâmbetul lui insultător.

ㅤ— Servici ușor, avocato! mi-a urat fals și l-am ignorat, continuându-mi drumul netulburată.

ㅤO altfel de liniște m-a cuprins când am depășit vila lor și am lăsat-o în spate, mergând direct spre casa mea pentru a afla exact ce informații se află pe USB. Trebuiau să fie importante, altfel nu s-ar fi complicat atât de mult să-l ia în noaptea aceea.

ㅤAm mimat calmul când am parcat în dreptul casei mele și am mers cât de normal am putut, în caz că ar fi fost cineva trimis de ei să-mi supravegheze casa. În spatele ușii închise, m-am lipit de ea și am răsuflat adânc, ca și cum m-aș fi eliberat de greutatea întregii lumi, scoțând USB-ul din sutienul meu.

ㅤEra o mică bucată de metal argintie și mi s-a părut amuzant cum ea putea să-mi acorde viața pe care am visat-o mereu.

ㅤM-am apropiat de laptopul abandonat undeva în sufragerie, pe măsuța de cafea, și l-am deschis, introducând numaidecât vârful USB-ului. Viața mea depindea de asta, viața mea și viața lui Adrian. Nu puteam da greș, de aceea am fost pregătită când mi-a cerut parola să-l deschid. Alina era mai îndemânatică decât arăta, era chiar mai pricepută decât mine la lucrurile astea. Nici acum nu înțelegeam cum reușise să afle toate lucrurile astea, dar bănuiesc că oamenii sunt destul de relaxați în timpul sexului ca să mai țină cont de ce scot pe gură. Și acum mă crispam la amintirea spuselor Alinei, cum Fabian o chema să-i ofere anumite satisfacții în timp ce vorbea despre treburile lui cu mai mulți oameni. Scârba pe care am avut-o când l-am cunoscut și m-a primit în cel mai nepotrivit moment existent, a revenit și abia am putut să mă concentrez la datele ce mi se arătau pe ecran.

ㅤErau mai multe registre contabile ce păreau că maschează ceva prin companii fantomă, dar aici scria clar cine le deține. Oamenii ăștia produceau milioane de euro, spălându-i prin diverse modalități și am fost oripilată la vederea mai multor nume importante din Ministerul Afacerilor Interne. Ar fi trebuit să mă aștept la asta, dar tot mă simțeam oarecum trădată.

ㅤZeci de facturi și acte de proprietate , chiar și câteva informații de șantaj pentru anumiți oameni. Mica asta bucată de metal era o adevărată comoară, ajuta la indicarea atâtor infracțiuni ori legarea celor scriși aici de alte cazuri deschise, încât ar fi fost închiși pe viață, fără drept de eliberare condiționată.

ㅤAm zâmbit, cuprinsă de o fericire pe care n-am mai simțit-o niciodată, continuând să caut și o fărâmă de informație despre omul de care ar trebui să-mi fie cel mai frică: Iustin. Exact, numele lui nu era nicăieri și realizând asta, zâmbetul mi s-a evaporat. Numește-mă nebună, dar mi-ar fi fost mai ușor dacă Fabian ar fi rămas cel liber și Iustin cel închis, pentru că fratele lui, ce deja încercase să mă omoare cu câteva săptămâni în urmă, era de-a dreptul înfiorător.

ㅤMi-am privit telefonul, prinsă undeva la mijloc între teamă și bucurie. Trebuia să duc asta mai departe ca oamenii legii să facă toate demersurile, asta este clar, dar nu puteam să nu mă gândesc la ce se va întâmpla după. Dacă Iustin ar fi înțeles că eu eram cea vinovată, eram îngrozită de ce i-ar fi putut face lui Adrian ca să mă rănească sau poate blonzilor mei care se pregăteau entuziasmați de nuntă, ori familiei mele. Îmi era teamă și pentru mine, dar asta era ultimul lucru de pe lista mea de griji.

ㅤN-am format numărul fals al lui Adrian, pe care obișnuim să vorbim codat, în caz că cei doi frați se dovedesc mai pricepuți decât îi credem noi. Am închis laptopul și m-am asigurat că ascund USB-ul înainte să ies din casă și să-l predau iubitului meu.

ㅤDrumul spre locul lui de muncă mi s-a părut mai lung decât niciodată și acest gol enervant mi se tot clădea în stomac, din ce în ce mai uriaș. Voiam să fiu fericită, în extaz chiar că munca noastră de luni a dat roade, dar nu mă puteam scutura de acest sentiment că nu e în regulă. Intuiția de slabe ori mă înșela și poate ar fi fost mai bine s-o ascult decât să cobor și să intru în clădirea în care lucrează Adrian. Am dat vina pe frica pe care frații au instalat-o în mine și m-am convins că va dispărea în secunda în care Fabian și restul oamenilor de pe USB vor ajunge în spatele gratiilor.

ㅤSurprindere. Asta a fost tot ce am citit pe chipul bărbatului de care eram îndrăgostită când am pătruns în biroul lui și l-am obligat să-și ridice privirea îngrijorată din niște foi. Un zâmbet larg i s-a întipărit pe buzele pe care adoram să le sărut și s-a ridicat, înconjurând biroul și venind în fața mea, prinzându-mi chipul în mâini. M-am liniștit aproape instant când i-am simțit atingerea.

ㅤNu l-am lăsat să vorbească și l-am sărutat cu tot amalgamul de sentimente care punea stăpânire pe mine ca șatenul meu să le înlăture în secunde cu o bătaie a degetelor. Mâinile lui m-au înconjurat, trăgându-mă mai aproape de el, iar ale mele au ajuns în părul lui, făcând același lucru. Ca o armonie perfectă.

ㅤM-a desprins de el, sesizând tulburarea mea și nevoia disperată ca el s-o alunge din mintea mea, cercetându-mă atent cu ochii lui albaștrii în timp ce degetele lui îmi încălzeau zona obrajilor.

ㅤ— Am luat USB-ul, i-am spus fără să fie nevoit să mă întrebe și fața i s-a luminat.

ㅤDe bucurie. De ușurare.

ㅤL-am scos de unde îl ascunsesem și l-a apucat ca pe o nestemată, uitându-se la el ca la o garanție pentru o viață fără griji, apoi s-a întors la mine, având doar dragoste și mândrie în ochii lui.

ㅤMi-am închis ochii când mi-a depus o sărutare pe tâmplă, ducându-se spre calculatorul biroului său. Mi-a făcut semn când s-a așezat să mă duc la el și m-a tras în poala lui, sărutându-mi umărul cât calculatorul său citea conținutul de pe USB ca să-l poată reda. I-am scris eu parola când căsuța a apărut, ignorând senzațiile pe care mi le trezea.

ㅤÎncă nu era momentul pentru asta.

ㅤ— Ai tot ce ai nevoie aici, i-am rezumat cât ochii lui se plimbau atenți pe monitor. Majoritatea oamenilor implicați în asta vor fi închiși, cu excepția lui Iustin.

ㅤOchii lui s-au oprit din mișcat, apoi s-au ridicat în ai mei. Am înghițit în sec, iar Adrian s-a prins de ce eram atât de ciudată. Maxilarul lui s-a strâns și l-am atins cu degetele mele, dorindu-mi să-l liniștesc, să nu-l las să se enerveze. Știam că Iustin era omul pe care-l dorea închis cel mai mult, față de ceilalți, dar se pare că era cu un pas înaintea noastră și a celor din organizația lor.

ㅤ— Nu e nimic, a mințit ca să mă calmeze și o știam amândoi. E o victorie, ba chiar e cea mai mare victorie obținută până acum. Fără toți oamenii de aici, Iustin va rămâne fără nimic, mi-a explicat calm și mi s-a ridicat puțin din piatra pe care o simțeam în capul pieptului.

ㅤI-am povestit cum a decurs discuția din birou, omițând să-i spun de faza dintre mine și Iustin, nevrând să-l înverșunez mai tare și să-l provoc să facă ceva stupid. Ar fi înnebunit dacă ar fi știut că Iustin a pus mâna pe mine în felul acela când el mă trata atât de delicat că mă simțeam ca un obiect fragil pe care se teme să-l spargă.

ㅤ— Vreau să te duci acasă, mi-a cerut și l-am urmărit contrariată. Eu o să merg să termin circul ăsta și o să vin la tine. Să nu deschizi nicio ușă până nu primești un mesaj de la mine, în regulă? m-a instruit și am încuviințat absentă.

ㅤÎn mintea mea se clădeau atât de multe imagini urâte că abia mai puteam să-i aud vocea. M-a sărutat pentru ultima oară și m-am ridicat, oferindu-i un zâmbet slab înainte să ies pe ușă.

●●●

ㅤTerminam spaghetele când soneria telefonului meu a răsunat în bucătărie. Aproape că am tresărit și m-am uitat la ceas înainte să citesc mesajul. Era puțin trecut de nouă seara.

ㅤUn zâmbet mi-a dansat pe buze cât mă apropiam de ușa din spatele casei, cu inima plină după ce citisem mesajul lăsat de Adrian. Creasem un cod din numere cărora le atribuisem o literă din alfabet, amestecându-le cu emoticoane anapoda pentru a induce în eroare pe oricine ar fi spart conversația și ar fi încercat să citească.

ㅤIubeam să am un limbaj cu el pe care doar noi îl puteam înțelege. Aveam obrajii înroșiți când am descuiat-o de la graba cu care m-am dus s-o fac și amintindu-mi semnificația mesajului său:

Am ajuns acasă, iubire.

ㅤAveam un sentiment specific, căruia nu-i puteam da un nume sau o definiție, care-mi traversa întreg corpul și mă făcea să mă simt ca un copil ce primește jucăria pe care și-a dorit-o cel mai mult. Apărea de fiecare dată când Adrian se comporta de parcă suntem o familie.

ㅤOchii lui albaștri au fost singuri care s-au văzut în întunericul nopții, ca două astre ce-mi furaseră mințile și inima. Am exclamat fericită și i-am sărit în brațe ca o adolescentă înfocată când zâmbetul i-a apărut pe buze la vederea mea.

ㅤA intrat cu mine în brațe și a închis ușa fără să îndrăznească să mă lase jos. Atunci am auzit foșnetul unei pungi și am coborât de una singură, căutând nerăbdătoare sursa. Ținea în mână o sacoșă cu dulciurile mele preferate și m-am întors la începuturile noastre, iubindu-l chiar mai mult.

ㅤ— De acum totul va fi cum trebuia să fie, mi-a zis la ureche când l-am îmbrățișat entuziasmată. S-a terminat, mâine va fi emis mandatul de arestare, mi-a spus și am surâs bucuroasă, prinzându-i chipul în palme.

ㅤ— Am reușit, Adrian, am zis, perindându-mi privirea între irișii lui.

ㅤM-a sărutat și m-am folosit de asta ca să-i fur sacoșa din mână și să fug cu ea până la insula din bucătărie. I-am auzit râsetul în urma mea și pașii ce mă însoțeau.

ㅤ— Am gătit spaghete pentru noi, i-am zis și m-am dus să le pun în farfurii, urmărită îndeaproape de șaten ce s-a sprijinit de insulă și și-a așezat o falcă în pumn.

ㅤNe-am petrecut cina împreună, discutând și glumind despre felul în care prietenii noștri își pierdeau mințile. Am ales să servim desertul în fața unui film și m-am bucurat când Adrian mi-a spus că va rămâne peste noapte.

ㅤEra prima din multele nopți în care nu vorbeam despre acei infractori și puteam doar să ne bucuram de compania celuilalt. L-am găsit întins în pat, contemplând tavanul, când m-am întors din baie, îmbrăcată în pijamale.

ㅤL-am analizat cu un soi de preocupare, apropiindu-mă cu pași mici de pat, dar era atât de gânditor că n-a părut să mă observe. M-am ghemuit lângă el și un zâmbet micuț i-a apărut pe buze, înclinându-și capul ca să-l lipească de fruntea mea.

ㅤ— Va fi bine, am spus încet. Știi de unde știu asta? Pentru că cred în tine și te iubesc.

ㅤZâmbetul lui m-a întâmpinat când mi-am înălțat ochii în ai lui, pierzându-mă mai mult în felul cum făcea cerculețe cu degetele pe spinarea mea.

ㅤ— Ești tot ce mi-am dorit vreodată, a mărturisit și l-am privit surprinsă, având un zâmbet tâmp pe față.

ㅤMâna lui mi-a cuprins obrazul și m-am afundat mai mult în atingerea lui, închizându-mi ochii. I-am urmat îndemnul când m-a adus la pieptul lui și l-am lăsat să mă îngrădească cu brațele, găsind tot confortul de care aveam nevoie în căldura și mirosul său de parfum amestecat cu tutun.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️