ㅤCasa se simțea mai goală decât niciodată în lipsa Sylviei și a mamei. Orele pe care trebuia să le petrec alături de Elijah până se întorcea mama de la muncă erau doar o tortură în plus.

ㅤNu mai puteam vorbi cu el, nu mai puteam împărți încăperea. Nici măcar nu-l mai puteam privi în ochi fără să revăd acel dispreț, fără să-i resimt mâna încleștată în jurul brațului meu cu toată puterea, fără să-i aud respirația grea și insultătoare.

ㅤNu puteam uita, ba chiar avusesem coșmaruri nopți la rând care se sfârșeau mereu la fel: eu speriată, iar tatăl meu urându-mă până în punctul în care ar vrea să se descotorosească de mine.

ㅤVânătaia se vindecase aproape complet, trecuseră mai bine de cinci zile de la cearta cu tatăl meu și doar trei de la noaptea în care am fost la un pas să-l sărut pe Abel.

ㅤNoapte pe care n-am mai adus-o în discuție niciodată, la fel cum făcusem și cu incidentul cu tatăl meu. Pentru că asta fac eu de fiecare dată când mă copleșește ceva, îngrop și încerc să-mi iau gândul, mergând înainte.

ㅤNu-mi ieșea aproape niciodată, singurele momente în care puteam să uit de haosul din viața mea fiind când eram împreună cu Abel și asta doar pentru că sentimentele enervante care mă încercau în privința lui ieșeau la iveală să mă dezarmeze. Pe ele nu le puteam îngropa, oricât de tare mă forțam și încercasem. Chiar încercasem.

ㅤPetrecusem mai mult timp cu Melody, implicându-mă în poveștile ei ca să-mi iau gândul de la modul cum bătea inima mea știindu-l acolo, privindu-mă dintr-un colț întunecat al clubului cum încerc să-l evit.

ㅤDar nu puteam rezista prea mult timp, renunțam și mă trezeam din nou pe acoperiș, râzând alături de Abel.

ㅤMăcar fusese destul de drăguț să nu învie subiectul ăsta, continuând cunoașterea noastră fără să menționeze momentele ciudate dintre noi, dar ele au rămas acolo și deși nu recunoaștem, își lăsaseră amprenta pe relație.

ㅤPentru că zidul se spulberase din ambele părți.

ㅤDacă până acum ne temeam să ne atingem accidental, să facem o glumă nepotrivită sau să vorbim prostii, acum nu ne mai feream în niciun mod. Scoteam toate gândurile pe gură, fără să fie nevoie să ne gândim de două ori; vorbeam despre orice și mă îmbrățișa de fiecare dată când trebuia să plec acasă.

ㅤDa, nu mă lăsa să mă duc acasă, invocând tot felul de motive ca să mă țină pe loc până plecau toți colegii noștri, ca să mă îmbrățișeze. Râdeam de fiecare dată de el pentru asta. Eram ca doi copii care se feresc de mama lor după ce făcuseră o prostie.

ㅤDiferența e că noi nu făcusem niciuna, indiferent cât de aproape am fost de una. Eu mă abțineam foarte mult și reprimam tot ce simțeam ca să nu stric prietenia dintre noi. Nu voiam să-l pun în postura să-mi explice că noi, în afară de prieteni, nu vom exista pentru că deja o știam. Și da, mă îmbrățișa, glumea cu mine și se juca de parcă ne întorseserăm la vârsta de cinci ani, dar nu încercase nimic nepotrivit. Nu pusese mâna pe mine într-un fel deplasat niciodată, nici glumele nu le întindea atât de rău ca să ajungă în acea categorie și nu făcea nimic care mă putea deranja sau speria. Știa întotdeauna când să se oprească și de multe ori... nu voiam să se oprească.

ㅤTrebuia să-mi amintesc mereu că nu se poate și să opresc orice fel de vise în legătura cu el. Pentru că știam că sunt doar atât: vise.

ㅤMelody, dintr-un motiv sau altul, în discuțiile noastre, a simțit nevoia să-mi spună că Abel n-ar putea niciodată să fie cu cineva mai mică decât el, că nu-i plac copilele și nici n-ar avea răbdare cu lipsa lor de experiență și cu capriciile imaturității lor, deoarece lui îi place să învețe, nu să predea.

ㅤAm râs și i-am zis că aș da bir cu fugiții dacă ar fi altfel, dar cuvintele ei, unul câte unul, m-au lovit direct în stomac ca niște bolovani, pentru că undeva în adâncul meu îmi doream să fie diferit, să existe o șansă și să nu fiu nevoită să simt tot disconfortul ăsta.

ㅤDar ăsta era adevărul. Noi nu existam și nu puteam exista.

ㅤEu am optsprezece ani, el douăzeci și cinci. Eu fac primii pași pentru cariera mea, el deja are o viață bine clădită și stabilă. Eu încă mă descopăr și mă lovesc de tot felul de experiențe noi pe când el le-a trăit deja și știe exact ce-și dorește și ce nu.

ㅤPoate că suntem unul lângă altul, dar cu adevărat Abel e atât de departe de mine că nici dacă mi-aș rupe mâna să-l ating, n-aș putea.

ㅤEu sunt total opusul a ceea ce-și dorește el și știu că nu m-ar putea vedea vreodată diferit, nu și-ar pune întrebări despre cum ar fi și nici n-ar putea simți tot ce încep eu să simt.

ㅤSunt într-un impas destul de major și mi se blochează respirația de fiecare dată când mă gândesc cum se va termina dacă va afla vreodată cât de tare m-aș bucura dacă ar face excepție de la regula lui pentru mine.

ㅤE primul om în care am încredere și în fața căruia m-am deschis cu adevărat după atât de mult timp și gândul că l-aș putea pierde, nu doar că mă obsedează, ci mă și terorizează în moduri prin care nu mi-aș dori ca nimeni să treacă.

ㅤM-am ridicat din pat și am luat-o spre bucătărie după sucul din frigider. Am simțit mirosul țigării tatălui meu cum îmi împânzește plămânii și mă sufocă, dar nu m-am oprit să-i reamintesc cât de mult detestă mama fumul în casă și cum a mințit-o că el nu mai fumează.

ㅤAm tușit slab când am ajuns în bucătărie și mi-am turnat suc într-un pahar, privind în treacăt fructele din bolul lăsat convenabil pe blat. Mă gândeam să iau un măr când l-am auzit pe tatăl meu cum se sprijină în tocul ușii și mă privește cu aceeași răceală.

ㅤNu i-am acordat nici măcar o privire, m-am prefăcut că el nu există, în timp ce brațul mă ardea fără rost și strigătul lui îmi topea timpanul.

ㅤ— Sunt atâtea zile de când nu vorbești cu mine, a rezumat cu cinism și m-am prefăcut că nu-l aud. Nu se poate continua așa, Clarissa. Mai ales când mâine-poimâine mama ta va pleca cu un proiect și voi rămâne eu. Trebuie să știu unde te duci, ce faci, dacă ai nevoie de ceva.

ㅤAm trântit paharul fără să vreau de câțiva stropi din suc au sărit pe blat și am inspirat adânc, simțind cum tot sângele mi se urcă în cap.

ㅤDacă uram ceva mai mult decât momentele când se purta groaznic cu mine, era fix asta. Pretindea că-i pasă de mine după ce luni de zile nu m-a întrebat nici cum mă simt, nici nu s-a uitat la mine altfel în afară de a mă face să mă simt un nimic.

ㅤA oftat și i-am ascultat pașii cum ajung la masă și trag un scaun, așezându-se pe el. Eu am continuat să privesc într-un punct mort în peretele din fața mea.

ㅤ— Știu că exagerez când îmi pierd cumpătul, dar tu mă aduci până în punctul ăla. Nu te oprești niciodată, a continuat să vorbească singur și mi-am închis ochii.

ㅤBineînțeles că tot eu eram vinovată. Mă așteptam să zică că eu am aruncat cu masa prin telepatie, nu el. El niciodată nu greșea cu nimic, el era doar un biet sfânt supus la încercări de diavoli ca mine.

ㅤȘi poate că are un dram de dreptate, nu mă opresc. N-o fac pentru toate clipele când n-am putut nici să deschid gura. Pentru mine de la șapte ani, pentru mine de la doisprezece ani, pentru mine de la șaisprezece ani. Ele nu puteau vorbi, ele au tăcut, iar eu vorbesc pentru ele. Pentru toate durerile pe care le-au înghițit din cauza lui.

ㅤ— Mă așteptam să te maturizezi până la vârsta asta și să înțelegi unele lucruri.

ㅤAsta a fost. M-am rotit spre el și l-am străpuns cu privirea, cu încheieturile fierbându-mi de la sângele care clocotea. Ochii lui au rămas la fel de reci în fața furiei mele.

ㅤ— Am înțeles foarte bine, am zis tăioasă și mi-am îngustat privirea. Eu exist doar când se petrece ceva rău, altfel nu! Și normal, pe cine ai arunca vina atunci dacă n-aș fi eu? am pufnit amuzată, privind cum clatină din cap iritat.

ㅤ— Știi care e diferența dintre tine și Sylvia? mi-a zis și inima a încetat să-mi bată, nevenindu-i să creadă ce aude. Ea nu vorbește niciodată în felul ăsta cu mine, a explicat și am surâs disprețuitoare.

ㅤ— Când propriul copil, pe care l-ai crescut de când era un bebeluș fără minte, ajunge să nu te suporte... Caută problema la tine!

ㅤL-am lăsat în bucătărie și am plecat spre camera mea. Aveam să stau acolo până venea mama. M-am oprit la jumătatea drumului când l-am auzit că m-a urmat.

ㅤ— Nu o aștepta degeaba pe mama ta, a ales să-i țină locul unui coleg la convenția din New York. Se întoarce poimâine, m-a anunțat și am strâns din dinți. Deci, fie că mă suporți sau nu, cu mine vorbești ca să ieși pe ușa aia! tonul lui era categoric și aspru.

ㅤ— Atunci se pare că voi dormi la Raven până poimâine, am zis răutăcioasă.

ㅤI-am întors spatele și am făcut doi pași până m-a ajuns și m-a prins cu putere de cot, obligându-mă să-l privesc în ochii din care ieșeau doar flăcări.

ㅤ— Mă iei la mișto?

ㅤL-am privit urât și am încercat să-mi trag mâna, dar n-am reușit. Aveam o piatră pe inimă când retrăiam ce s-a întâmplat cu doar cinci zile în urmă și priveam ce se întâmplă acum, când nu mai era nici Sylvia, nici mama ca să intervină.

ㅤ— Ia mâna de pe mine! am ridicat tonul și a clipit bulversat, înlăturându-și mâna.

ㅤNu știu exact ce a văzut în ochii mei, dar i-a fisurat armura.

ㅤ— Ție... tu crezi că eu... Crezi că te-aș lovi vreodată? m-a întrebat afectat și s-a dat în spate.

ㅤAm înghițit în sec și mi-am ferit privirea.

ㅤ— Tu te poți minți ca să te simți mai bine că eu am fost de vină, dar eu? Eu n-o să uit niciodată, mi-am coborât privirea spre locul vânătăii mele, apoi am ridicat-o în a lui. Dacă nu venea sora mea, nu ar fi fost singura și o știm amândoi, am continuat și a scuturat din cap slab, încercând să se apropie de mine, dar m-am dat în spate. Am acceptat să fiu dată la o parte, dar n-o să accept niciodată să fiu sacul tău de box, m-ai înțeles acum?

ㅤ— Clarissa, m-a întrerupt indignat. Până la vârsta asta, n-am ridicat niciodată mâna la tine! Dată la o parte? Ți-am oferit întotdeauna tot ce mi-ai cerut!

ㅤ— Și atunci de ce am fost nevoită să-mi ascund brațul de mama atât timp, hm? deveneam tot mai nervoasă și abia mă mai puteam reține să nu-i zic tot ce-mi vine la gură. De ce nu poți să te uiți la brațul meu? am pășit spre el fără să realizez, țintuindu-l cu privirea. Tu ai făcut asta, tu m-ai făcut să cred asta. Tu... Din cauza ta!

ㅤMi-au venit lacrimile în secunda când mi-a prins chipul în mâini și m-a dezaprobat cu încăpățânare. Trecuse atât de multă vreme de când tatăl meu a arătat orice urmă de afecțiune că eram debusolată și mi se părea că era un străin înaintea mea. Dar mi-am lăsat obrajii în mâinile lui și m-am lăsat pradă căldurii pe care uitasem că o emană, oricât de mult m-am împotrivit în sinea mea.

ㅤM-a obligat într-o îmbrățișare, ținându-mi capul lipit de pieptul lui. Mi-am strâns ochii când i-am simțit buzele pe creștetul meu și lacrimile au evadat.

ㅤNăpustiseră atât de multe sentimente asupra mea că am rămas paralizată în brațele lui.

ㅤ— Tu ești fata mea. Ești copilul meu și nu ți-aș face rău niciodată! părea că încearcă să se convingă mai mult pe el decât pe mine.

ㅤMi-a ridicat fața cu mâinile lui și mi-a aruncat această privire de neclintit care m-a dezarmat complet.

ㅤ— Să nu mai gândești tâmpeniile astea niciodată. Ești o parte din mine, contezi pentru mine mai mult decât vrei să vezi.

ㅤA șters lacrimile de pe chipul meu și s-a depărtat atât de brusc că nu eram sigură dacă n-a fost totul doar în mintea mea. Am rămas buimăcită în loc și am clipit încet, încercând să asimilez ce tocmai se întâmplase.

ㅤMi-am atins un obraz cu degetele și am privit la drumul pe care a dispărut, fiind înțepată în piept de propria inimă.

ㅤEra ciudat că-mi venea să plâng și mă durea mai tare acum, după ce tatăl meu nu se purtase ca un ticălos, decât atunci când era autoritar și mă certa pentru cel mai neînsemnat lucru.

ㅤAm luat aer în piept și am găsit puterea să mă urnesc din loc și să mă întorc în camera mea, dar în mintea mea era vraiște. Harababură în adevăratul sens al cuvântului.

•♤•

ㅤM-am mirat când am intrat pe ușa clubului și am dat peste toată lumea, mai puțin Abel.

ㅤReușisem să-l conving pe tatăl meu că este o idee bună să rămân la Raven în noaptea asta, fiind mult mai îngăduitor după momentul acela dintre noi și iată-mă aici, căutându-l pe brunet cu privirea.

ㅤMel mi-a zâmbit și a venit la mine, îmbrățișându-mă de parcă eram prietene de o viață.

ㅤNu era îmbrățișarea pe care mi-o doream.

ㅤ— Vești bune, astăzi avem o petrecere privată și nu vom fi nevoite să servim sute de băuturi! a zis încântată cât mă trăgea spre vestiar. Nu pot să-ți descriu cât așteptam un eveniment nou să mă țină departe de toți acei libidinoși!

ㅤ— Credeam că-ți plac? am întrebat absentă, punând robotic rucsacul în dulapul meu.

ㅤMi-am dat seama că am zis ceva greșit când Melody continua să mă fixeze tăcută cu privirea.

ㅤ— Nu pari în apele tale, a replicat după o scurtă analiză și m-a urmat până la bar. Și nu-mi spune că ești obosită că nu mai ține vrăjeala asta! Când te-am găsit cu Abel acum câteva zile erai foarte plină de energie!

ㅤAm privit-o cruciș și m-am încruntat. O spunea de parcă ne găsise unul peste altul, făcându-ne de cap. Și dacă ăsta ar fi fost cazul, de ce arăta atât de deranjată?

ㅤ— E ceva ce nu știu? am întrebat-o înapoi pe un ton tăios și s-a pierdut. În mod clar, știi mai multe decât mine! am apostrofat-o și am început să-mi prind o coadă cu elasticul ce-mi rămăsese pe mână.

ㅤEra mai cald decât de obicei, nici n-ai fi zis că peste puțin timp începe toamna. Asta sau colegii mei umblaseră din nou la climă, dând-o peste cap până ajunge Abel s-o reseteze.

ㅤ— Nu mă repezi așa, m-a rugat și am privit-o cu o sprânceană slab ridicată. N-am spus nimic... doar că mi-am făcut griji când v-am văzut pentru că-l cunosc pe Abel!

ㅤDacă și-a făcut griji că el ar lăsa să se întâmple ceva nepotrivit însemna doar două lucruri: Unu, nu-l cunoștea deloc așa cum pretindea mereu și doi, eu se putea să nu-l știu suficient pe Abel.

ㅤMai e și treiul care ar fi că m-a mințit când mi-a spus de preferințele lui, ceea ce nu avea nici cel mai mic sens.

ㅤ— Poți aprofunda puțin? i-am cerut.

ㅤM-a scrutat cu ochii ei de căprioară și a suspinat , privind în jur înainte să se apropie de mine.

ㅤ— Abel e un afemeiat, îi place să cucerească femeile, dar nu și să rămână cu ele. Înțelegi ce spun? M-am temut că va încerca cu tine și după te va lăsa în urmă, așa cum obișnuiește. Nu vreau să fii rănită, mai ales când te cunosc și știu ce fel de fată ești. Nu meriți așa ceva.

ㅤMi-am încleștat involuntar maxilarul cu fiecare cuvânt pe care l-a scos. Ai fi zis că se ascund doar intenții bune în spatele lor, dar tonul pe care l-a folosit nu putea să fie mai fals. Melody nu dădea doi bani pe mine și pe ce aș putea simți eu, oful ei era altul. Nu-i plăcea că Abel îmi oferă atât de multă atenție, nu-i plăcea că mie îmi zâmbea mereu și pe ea o trata cu răceală.

ㅤEra geloasă.

ㅤMi-am coborât umerii și am privit-o indiferentă, încercând să ascund cât m-au deranjat afirmațiile ei. Nu era persoana mea favorită, dar acum că știam că ea îl dorește pe Abel, n-o mai suportam aproape deloc.

ㅤN-ar fi fost asta o mare problemă. Abel era un bărbat singur și ea o femeie fără obligații, puteau face ce-și doresc, dat fiind faptul că între mine și el nu exista nimic mai profund. Problema era parșivenia de care a dat dovadă, spunând tot felul de minciuni ca să mă facă să-mi schimb părerea despre Abel și să mă distanțez de el.

ㅤAbel nu m-ar folosi niciodată ca să mă arunce deoparte după. Dacă ar fi fost ăsta cazul, nu s-ar reține atât de mult și n-ar pierde timpul cu mine ore întregi, nopți la rând pentru asta. Lui Abel îi păsa de mine și asta tocmai pentru că nu vedea în mine genul de femeie cu care să-și poată facă de cap fără repercusiuni; eram mai mult o confidentă, persoana lângă care putea fi el însuși fără să fie pus la zid sau ignorat.

ㅤAvea cele mai pure gânduri în legătură cu mine și se putea vedea în felul cum ochii lui mă observau cu drag, încredere și respect. Eu eram cea care a greșit. Dă vina pe naivitatea sau nepriceperea mea că n-am știut să gestionez situația și am picat într-o groapă săpată chiar de mine, ar fi trebuit să știu mai bine decât să încep să am sentimente reale pentru prima dată în viața mea pentru un bărbat în toată firea pe care nu-l voi putea avea vreodată.

ㅤAr fi trebuit să-i urmez exemplul, să mă bucur de compania și momentele petrecute cu el fără să mă afund prea mult în gânduri ilogice și emoții puternice, dar trecătoare. Să nu-mi permit să-l văd mai mult de atât, să nu-mi pun întrebări. Dar acum era prea târziu și în mod paradoxal, nu regretam absolut nimic. Sentimentele mele nu răniseră pe nimeni și nu cauzaseră niciun prejudiciu, erau doar pentru mine. Ferecate, îngropate, ținute din scurt. În cel mai rău scenariu, puteau să mă rănească pe mine, dar nu am fost niciodată genul de persoană care să fugă de durere.

ㅤSigur, sunt o fată de optsprezece ani și sunt conștientă că nu sunt destul de matură pe cât îmi place să cred, prinsă într-un corp delicat care s-ar rupe imediat și cu o inimă prea mare pentru binele meu. Dar sunt mai rezistentă decât arăt, cu toate vulnerabilitățile mele, pentru că eu am ceva ce multe persoane nu mai au: voință de fier. Și nu mă va lăsa să cad, oricât de multă durere aș îndura.

ㅤCând trăiești cu Elijah Darcel în casă, trebuie să fii întotdeauna pregătit pentru orice. Nu știi dacă astăzi te va iubi, urî sau ignora.

ㅤ— Între mine și Abel nu e nimic de genul ăsta, am răspuns după minute de tăcere care au părut s-o chinuie pe Melody.

ㅤAm văzut ușurarea care i s-a strecurat în pupile și a început să zâmbească. M-a prins de după umeri și m-a strâns la pieptul ei câteva momente.

ㅤ— Știam că am cea mai deșteaptă colegă! m-a lăudat și am surâs fals, săgetând-o cu privirea când mi-a întors spatele.

ㅤM-am cufundat în treaba mea, ignorând toate gândurile care începeau să-mi învăluie mintea. Mi-am dat seama că am o problemă uriașă când am ridicat privirea de mai multe ori ca să-l caut pe Abel, dar nu era aici.

ㅤToți invitații de la petrecerea privată s-au adunat și mi-am putut da seama că am de-a face cu oameni cu foarte mulți bani numai după modul lor de a merge. Mi-am privit ținuta simplă și mă gândeam că nu mă potrivesc deloc cu cei de aici; toți îmbrăcați în costume de lux și cu ceasuri care mi-ar putea plăti integral taxa la facultate și tot mi-ar rămâne suficienți bani să-mi cumpăr și un apartament al meu.

ㅤAm realizat că și Melody era mai aranjată decât de obicei. Purta o rochie scurtă albă care i se mula perfect pe corp și era machiată în așa fel încât toate trăsăturile ei frumoase ieșeau în evidență, iar părul ei era aranjat la milimetru. Arăta spectaculos.

ㅤFără să știe, mi-a făcut un mare favor, majoritatea clienților alegând să meargă la ea să comande, iar eu eram liberă să pierd timpul. Mi-am pus mâna-n falcă și am privit neinteresată în jur, așteptând să treacă mai repede timpul.

ㅤEra plictisitor când nu era Abel.

ㅤObișnuia să-mi facă tot felul de semne când se plimba prin sală și mă făcea să râd, ori venea să-mi ceară ceva de băut când mă vedea în starea asta.

ㅤ— Bună, m-a salutat un bărbat cu o expresie cunoscută și mi-am îndreptat coloana. Văd că te-ai acomodat de minune, a vorbit de parcă mă știe și mi-am încrețit fruntea puțin, încercând să-mi amintesc de unde l-aș putea cunoaște.

ㅤA observat reticența mea și a zâmbit.

ㅤAtunci mi-am dat seama.

ㅤEra unul dintre bărbații din separeul în care l-am cunoscut pe Abel. Cel care a avut decența să-mi vorbească din primele secunde.

ㅤNu-l mai văzusem de atunci și Abel nu mi-a vorbit despre el.

ㅤ— Nu cred că ne cunoaștem, am replicat și n-a reacționat în niciun fel.

ㅤDa, îl mai văzusem o singură dată, dar nu făcusem cunoștință și nici n-am schimbat mai mult de trei cuvinte. Era un străin și nu-mi plăcea să vorbesc cu străinii, mai ales cu cei care arată de parcă ar putea avea legături cu mafia. Când stătea pe scaun, n-am putut să-mi dau seama cât de înalt era de fapt, cred că e singurul care i-ar putea face concurență lui Edmond, iar Ed are aproape doi metri. Era mult mai masiv decât toți pe care-i văzusem, l-ai fi luat drept gardă de corp dacă n-ar avea toleranța asta din privire. Deși avea statura asta, nu-ți inspira frică.

ㅤCel puțin, nu mie.

ㅤ— Eu sunt Xander, s-a prezentat calm și mi-a întins mâna pe care i-am apucat-o îndoielnică. Să spunem că sunt un afiliat extern al clubului.

ㅤ— Să spunem? l-am întrebat înapoi când mi-am luat mâna din a lui.

ㅤ— Chestiuni organizatorice plictisitoare, s-a scutit de explicații în plus și mi-am ridicat o sprânceană. Ce vreau să spun e că de asta nu m-ai văzut până acum, a continuat și am încuviințat absentă, analizând încă o dată localul.

ㅤ— Și asta ce înseamnă? Că răspund în vreun fel în fața ta? l-am întrebat și a râs zgomotos de a făcut-o pe Melody să se întoarcă spre noi.

ㅤA rămas stană de piatră când l-a văzut pe șaten și zâmbetul pe care-l avea cu clientul cu care discuta a înghețat. A salutat-o printr-un salut milităresc când a observat-o și a rânjit distrat, iar pentru prima oară am văzut-o pe Melody pusă în dificultate, ferindu-și imediat privirea de-a lui.

ㅤL-am cercetat precaută când mi-am axat atenția doar asupra lui și m-am gândit serios de ce colega mea părea să fie îngrozită de el. Când mi-am ridicat privirea spre Christopher, care mixa pentru invitați, am realizat că nu doar Melody e neliniștită de prezența lui.

ㅤChristopher, care de obicei e într-o lume a lui și mereu e relaxat, acum avea o anumită încordare când se uita la așa-zisul Xander. Nu mi-a luat mult să văd că și dansatoarele se purtau de parcă mergeau dintr-o dată pe cioburi.

ㅤ— Nu, a zis amuzat. Bineînțeles că nu! Doar în fața lui Abel răspunzi pentru orice, am înghițit în sec când avea această privire specifică căruia nu-i puteam da o definiție. Eu am vrut doar să te cunosc, a adăugat. Dacă tot ai rezistat atât de mult timp, toți cei dinaintea ta au fost concediați la maxim o săptămână după.

ㅤ— Înseamnă că mă pricep la treaba asta, am argumentat și a surâs scurt.

ㅤ— Sunt sigur că da, a murmurat și m-a făcut să mă încrunt.

ㅤNu-mi plăcea deloc direcția în care voia s-o ia și dacă nu i-aș fi văzut pe toți atât de stresați la vederea lui, i-aș fi zis vreo două, dar părea important pentru club și dacă era important pentru club, nu însemna decât că era valoros pentru Abel.

ㅤ— Vrei să bei ceva?

ㅤL-am luat prin surprindere cu întrebarea, dar și-a revenit repede și m-a aprobat încântat. Neavând douăzeci și unu de ani, mă feream să servesc alcool în caz că ar fi un control sub acoperire. Nu voiam să-i creez probleme lui Abel, mai ales după ce făcuse o excepție ca să mă aducă aici. Așa că, în mare parte, când nu era foarte aglomerat, mă ocupam doar de băuturi non-alcoolice cum ar fi sucuri și tot felul de cocktailuri.

ㅤPărea genul de om căruia i-ar plăcea Negroni, așa că i-am făcut unul. Fără alcool.

ㅤA luat paharul în mâna lui și l-a rotit pe toate părțile, zâmbindu-mi mulțumit după ce a gustat o dată din el.

ㅤ— Nu mă omor eu cu ele, dar trebuie să recunosc că e bun, l-a complimentat și am zâmbit. Faci o treabă exemplară..., s-a oprit ca să-i spun numele meu.

ㅤ— Clarissa.

ㅤ— Faci o treabă exemplară, Clarissa, a reluat și am surâs, curățând după ce murdărisem barul puțin cu prepararea.

ㅤN-a mai deschis niciun subiect, dar l-am putut vedea cum mă urmărește în timp ce caut localul cu privirea. Nu mi-a zis nimic, însă continua să aibă acest surâs discret pe buze.

ㅤNu-mi păsa deloc.

ㅤM-am uitat la ceas și calculasem că întârziase mai bine de trei ore. Era total atipic pentru Abel. Am început să am o greutate inexistentă în piept și începeam să mă frământ că a pățit ceva.

ㅤSperam să fie totul în capul meu.

ㅤ— Ești drăguță să-mi mai faci unul? mi-a cerut Xander și mi-a amintit că se află chiar în fața mea.

ㅤAm aprobat mecanic și m-am pus pe treabă, dar nu mă mai puteam concentra cum trebuie și mă frustra treaba asta cel mai mult.

ㅤVino-ți în fire.

ㅤM-am forțat să nu mai gândesc și i-am zâmbit fugitiv lui Xander când eram aproape gata cu al doilea pahar. Asta până când mi-am ridicat privirea exact când ușa s-a deschis și am rămas împietrită, cu inima galopându-mi în piept.

ㅤGreutatea aceea a dispărut ca prin minune când brunetul a pășit înăuntru și a salutat diverși oameni care se băgau în drumul lui. Privirea lui a căzut asupra mea și am zâmbit când chipul i s-a îmblânzit și seriozitatea aia pe care o avea înainte pe față s-a evaporat.

ㅤA abandonat pe toată lumea care încerca să discute cu el și a venit spre mine, fără să mă scape din ochii lui. Nici nu sunt sigură că-l observase pe Xander sau pe Melody care-l fixase cu privirea.

ㅤEra să răstorn cocktailul pe care l-am făcut și m-am trezit din hipnoza involuntară, amintindu-mi ce făceam înainte, dar am abandonat recipientul pe bar și am ieșit în afara acestuia, așteptându-l pe Abel să ajungă la mine.

ㅤS-a oprit înaintea mea și mi-a zâmbit larg. Era la un pas să mă îmbrățișeze de față cu toată lumea când Xander și-a dres glasul și i-a atras atenția. Atunci Abel a revenit din orice scăpare și s-a distanțat puțin, devenind serios și dând mâna cu Xander.

ㅤ— Așteaptă-mă la mine în birou, l-a trimis și Xander a acceptat imediat. Când s-a întors spre mine a văzut confuzia mea, chiar și nemulțumirea. Vin imediat, în regulă? mi-a spus și m-a strâns slab de braț.

ㅤAm încuviințat, privindu-l cum merge pe urmele lui Xander.

ㅤNu știu nimic din ce semnificau toate astea, dar nu-mi plăcea. Poate că era mai bine să nu știu, dar era mai rău să fiu în ceața asta. Voiam să știu de ce întârziase, de ce apăruse acest Xander din senin și de ce s-au dus să vorbească departe de ochii lumii. Voiam să știu totul și aveam nevoie de asta, înainte s-o iau razna cu scenariile care mi se construiau singure în cap.

ㅤM-am întors în spatele barului, simțind privirile tuturor asupra mea dintr-o dată și am dat pe gât cocktailul pe care-l preparasem pentru Xander. Nu eram adepta risipei.

ㅤAm aranjat totul la locul lor ca să uit de toată povestea asta și l-am văzut pe Xander cum parcurge întreg clubul în câteva clipe, plecând de parcă era un soldat în misiune. La scurt timp a apărut și Abel, mult mai relaxat decât înainte și a venit direct la mine, în spatele barului, fără să-l mai intereseze că va vedea cineva și va crede ceva greșit.

ㅤL-am urmărit buimacă.

ㅤ— Azi ești liberă, mi-a spus și am clipit mărunt. Vreau să te duc undeva în oraș, cred că ești sătulă de clubul ăsta.

ㅤEram surprinsă și totuși nu mi-am putut reține zâmbetul. Abel voia să mă ducă undeva. Pe mine.

ㅤDacă ar fi fost altcineva, mai ales un bărbat, să mă invite undeva noaptea, n-aș fi acceptat niciodată, dar știam că Abel nu mi-ar face rău nici cu degetul mic.

ㅤ— Hei, Abel! Nu ți-am mai văzut de mult fața pe aici, l-a salutat și i-a făcut zâmbetul să se încordeze.

ㅤS-a rotit la ea și i-a aruncat o privire dezinteresată.

ㅤ— Bună, i-a răspuns rece. Haide, Clary, fugi să-ți iei rucsacul! m-a îndemnat și am aprobat ca un copil entuziasmat, neluând în seamă dezaprobarea din privirea lui Melody.

ㅤM-am grăbit la vestiar și nici nu știu când l-am deschis și când m-am întors lângă ei, exaltarea îmi umbrise judecata. Dar nu eram singura veselă.

ㅤM-a ghidat prin mulțime, ținând o mână pe talia mea ce o simțeam ca o torță în jurul meu la un pas să mă topească. Mână pe care a înlăturat-o cum am ieșit pe stradă și în locul ei un val de gheață a început să-mi înțepe pielea.

ㅤN-am schițat nimic din ce simțeam.

ㅤ— De unde a venit asta? l-am întrebat când îmi potriveam pașii cu ai lui până la parcare.

ㅤDar era destul de departe, clubul fiind în inima centrului. Cred că aveam vreo șapte minute de mers, poate nouă cu toată aglomerația asta. M-a privit distrat și a ridicat din umeri.

ㅤ— Preferai să rămâi cu moșii ăia? m-a întrebat înapoi și am râs scurt. Te-ar fi plictisit de moarte, în schimb eu..., s-a oprit și m-a lăsat în aer.

ㅤAm rămas nemișcată și l-am scrutat cu privirea când a rămas pe loc, uitându-se amuzat la mine.

ㅤ— Tu ce? l-am încurajat să continue, cu o sprânceană ușor ridicată.

ㅤRânjetul obraznic pe care l-au căpătat buzele lui a pornit jocul cu respirația mea. Mă aștepta o noapte în care Abel ar fi continuat să-mi controleze starea după bunul plac, știind exact ce să facă ca să-mi provoace o anumită reacție.

ㅤA venit în fața mea și s-a aplecat ca să fie mai aproape de nivelul meu.

ㅤ— O să te fac să uiți cuvântul plictiseală.

ㅤAm bufnit în râs, luată pe nepregătită de sinceritatea lui. L-am privit cu zâmbetul pe buze când am putut să mă opresc din râs și mi-am scăpat privirea asupra buzelor lui, dar nu pentru mult timp. N-am permis asta.

ㅤ— Cam îndrăzneț, am zis și ochii lui au surâs. Dacă te supraestimezi și vei eșua?

ㅤ— Sunt pe drumul cel bun dacă mă privești și zâmbești, a răspuns, făcându-mi obrajii să se încălzească. Iar dacă o iau pe arătură... găsesc o cale să ajung înapoi la zâmbetul fetei mele favorite! a glumit, fără să știe că mi-a făcut inima să sară o măsură.

ㅤZâmbetul fetei mele favorite.
ㅤFetei mele favorite.

ㅤAtât auzeam în mintea mea când i-am urmat pașii din nou cu vestitul zâmbet care putea să mă incrimineze dacă nu pleca prea curând de pe chipul meu.

ㅤMi-a deschis portiera din dreapta șoferului și de data asta, am urcat fără să codesc. Aveam mai multă încredere în el decât am avut în urmă cu câteva zile. Sună prostesc și poate că așa și este, dar asta simțeam. Abel nu mă mai făcea să-mi doresc să-mi ridic scutul în preajma lui.

ㅤ— Unde mergem? l-am chestionat într-un final, uitându-mă în treacăt la peisajul schimbător. Că mă scoți în oraș nu e o explicație suficientă.

ㅤA zâmbit și a dat radioul puțin mai încet. M-am bucurat în sinea mea, făcându-mi idei că făcuse asta ca să-mi audă vocea mai bine.

ㅤAtât de aiurită eram.

ㅤ— Păi... să vedem, a început gânditor. Nu, nu mă pot decide la care din locurile victimelor mele să te duc, a continuat glumeț și am pufnit ironică.

ㅤ— Foarte amuzant.

ㅤ— Nu mă crezi capabil? a întrebat curios și am clătinat din cap.

ㅤ— Dacă ai fi... știi că te-aș bântui pentru totdeauna, nu?

ㅤA râs cu poftă și a schimbat viteza.

ㅤ— Ar fi o onoare pentru mine, a replicat distrat și am pufnit amuzată. M-aș lăuda tuturor că ai ales să mă bântui tocmai pe mine! a adăugat în aceeași notă și am mișcat încet din cap.

ㅤ— Și tot nu mi-ai zis unde mergem! l-am atenționat și a zâmbit, lăsându-mă fără răspuns. Abel!

ㅤ— Puțină răbdare, mi-a cerut și am răsuflat enervată. Ajungem numaidecât, nu sări la gâtul meu!

ㅤMi-am rotit ochii și am privit cum pătrunde într-un cartier rezidențial, plin ochi cu case. Nici n-am remarcat când am intrat în suburbii.

ㅤA parcat în dreptul unei case mai mari de unde răsuna muzică în întreg cartierul și l-am privit pierdută când am coborât și m-a îndemnat să merg după el. Abel mă luase de la o petrecere, ca să mă ducă la alta și n-ar fi fost nimic în neregulă cu asta, sunt sigură că petrecerea asta era mai distractivă, dar nu voiam să petrec.

ㅤN-a mai înaintat când a observat că nu-mi surâde ideea și a rămas în dreptul meu, așteptând.

ㅤPoate că sunt nebună, dar preferam să mă duc acasă decât să merg la altă petrecere. Aveam parte de distracție aproape zilnic, acum îmi doream să mă bucur de timpul liber cu Abel, nu cu alte zeci de persoane care cu siguranță ar fi intervenit între noi și ne-ar fi separat jumătate din petrecere.

ㅤNu mai zic că nu cunoșteam pe nimeni în afară de el și să merg într-o încăpere plină cu necunoscuți nu era stilul meu.

ㅤ— Haide, o să fie bine, m-a încurajat și a luat-o spre ușă când l-am prins de încheietură și l-am forțat să se întoarcă din drum.

ㅤ— Nu vreau la petrecerea asta, i-am mărturisit și am privit cum s-a întristat. Mi-am înlăturat mâna când palma a început să-mi transpire și l-am privit emoționată. În schimb, propun un joc, privirea lui s-a ridicat și a început să sclipească.

ㅤ— Te ascult, a zâmbit, fără să știe cât de rapid bate inima mea acum.

ㅤ— Eu te duc la un loc preferat, iar tu mă duci la unul de-al tău. Ce spui?

ㅤS-a apropiat și mi-a întins mâna.

ㅤ— Zic că batem palma! a zis încântat și mi-a scuturat mâna, făcându-mă să chicotesc.

ㅤNe-am urcat înapoi în mașină și am început să-i dau indicații despre locul unde trebuia să meargă. Deveneam mai emoționată cu cât ne apropiam pentru că nu mai fusesem de mult timp acolo, chiar dacă deținea unele din cele mai frumoase amintiri ale mele.

ㅤAbel habar nu avea unde-l duc și asta mă bucura pentru că puteam să-i prezint și eu ceva nou. Poate că nu era cea mai inspirată alegere sau cea mai distractivă, dar el îmi spusese că vrea să mă cunoască cu adevărat, iar acum fix asta voiam să-i dau ocazia să facă. Să cunoască o parte din viața mea pe care nu mulți o știau.

ㅤA început să râdă când a văzut parcul din dreptul nostru și a coborât entuziasmat.

ㅤMăcar n-o dădusem în bară.

ㅤN-a așteptat să mă dezmeticesc și m-a luat de mână, trăgându-mă spre intrare. Am chicotit și l-am obligat să se oprească ca să-i pot explica de ce eram aici.

ㅤNu și-a dat seama că nu mai era nevoie să mă țină de mână, iar eu nu m-am grăbit să-i amintesc. Ca o egoistă.

ㅤ— Ne aflăm în parcul preferat din copilăria mea, am început să-i prezint și a surâs. Când eram mică, familia mea ne aducea aici pe mine și sora mea în fiecare duminică și luam întreg parcul la pas, jucându-ne în fiecare loc amenajat special. Părinții noștri ne cumpărau tot ce ne doream, mai ales vată de zahăr și... asta nu e tot, m-am distanțat de el, deschizându-mi brațele pentru o încheiere dramatică. Parcul are atașat de el și un parc de distracții! am zis însuflețită, realizând după cât de intens mă privește.

ㅤA venit în fața mea și mi-am pierdut suflul în fața ochilor lui ce se transformaseră într-un albastru închis, profund.

ㅤ— Atunci avem o grămadă de făcut! a zis dintr-o dată și m-a luat de mână, trăgându-mă după el în timp ce râdeam ca o apucată.

ㅤNu-l văzusem niciodată atât de fericit pentru ceva și mă bucuram în sinea mea că eu am fost cea care-l făcuse așa. Nu mai zic că starea lui era contagioasă, nu puteai sta supărat lângă el. Sau poate că doar eu nu puteam.

ㅤ— Stai, Abel! i-am cerut când era să mă împiedic de la viteza cu care ne deplasam, dar am înțeles după de ce mă grăbea atât.

ㅤVânzătorul a tresărit când am apărut ca doi țicniți în fața caravanei lui pe care se pregătea s-o închidă, căci începuse să strângă.

ㅤ— Am închis, dragilor. Îmi pare rău! ne-a anunțat și am încuviințat, spre deosebire de brunetul care nu voia să accepte niciun refuz.

ㅤ— Haideți, sunt sigur că puteți face o mică prelungire, a insistat chiar dacă vânzătorul era destul de vehement. A pufnit enervat când l-a refuzat iarăși și după ce mi-a aruncat o privire, și-a luat mâna din a mea și a scos portofelul. Vă cerem doar două bețe cu vată de zahăr! nu s-a dat bătut, deși începeam să-l trag de mânecă să lase bietul om în pace și mi-am mărit ochii când am văzut că scoate o sumă considerabilă de bani și o aruncă pe tejgheaua vânzătorului. Ce ziceți?

ㅤAm rămas înmărmurită când privirea severă a vânzătorului a dispărut și un zâmbet larg i-a acoperit chipul. A încuviințat binedispus și s-a apucat să desfacă tot ce împachetase, doar ca să ne facă nouă comanda. M-am întors spre Abel care mă privea mulțumit și tot nu-mi venea să cred că aruncase cu atât de mulți bani pentru două amărâte de bețe cu vată de zahăr.

ㅤDacă aveam nevoie de o confirmare, asta era. Abel era sărit de pe fix!

ㅤ— Și două sucuri din acelea de pătează limba, i-a arătat spre aparatul ce învârtea gheața din sucurile colorate.

ㅤM-am dat mai aproape de el, evitându-i privirea vânzătorului ce brusc ne privea cu atât de mult drag că ziceai că suntem rude de-ale lui.

ㅤ— E mult, i-am spus, privind teancul pe care vânzătorul îl îndesase în buzunarul cămășii lui și ieșea în evidență. Nu trebuia să dai atât de mulți bani pentru niște fleacuri!

ㅤM-a privit indispus și a răsuflat iritat ca apoi să-mi zâmbească.

ㅤ— Ai spus că asta îți cumpărai când ieșeai cu părinții tăi, mi-a amintit și am clipit buimacă.

ㅤ— Da, dar aveam cinci ani și costa doi dolari, nu două sute de dolari!

ㅤ— Încearcă o mie cinci sute sau atât cred că aveam.

ㅤ— Râzi de mine, nu? am zis contrariată, dar părea serios. Abel! l-am certat, dar nu m-a luat în seamă.

ㅤA luat vata de zahăr proaspăt preparată de vânzător și mi-a întins-o cu această mutră inocentă și un zâmbet de copil.

ㅤ— O vată de zahăr pentru o fată de zahăr!

ㅤAm pufnit în râs și am luat-o din mâna lui, mârâind enervată când m-a prins de obraz ca un bunic. Până și pe vânzător îl făcuse să râdă, căci încerca să se abțină, mustăcind în timp ce prepara cea de a doua vată de zahăr.

ㅤ— Uneori uit complet că ești om în toată firea, am mormăit în timp ce-mi frecam obrazul.

ㅤ— Ce contează? a răspuns evaziv. Sunt doar Abel acum, a ridicat din umeri, apucând de cea de-a doua vată și așteptând după sucuri. Vârsta, înfățișarea, finanțele; nimic din toate astea nu mai contează.

ㅤContează când caut un motiv de care să mă agăț ca să nu te sărut chiar acum.

ㅤN-am zis nimic, am zâmbit și m-am întors către vânzătorul ce venea cu cele două pahare ce aveau un conținut roșu. Cred că avea aromă de cireșe.

ㅤMi-a întins unul și după ce l-a salutat pe vânzător, mi-a înconjurat gâtul cu un braț și m-a ghidat mai departe în parc.

ㅤNoaptea era foarte pustiu, abia ne-am lovit de câțiva oameni care ori ieșiseră la plimbare cu animalele de companie, ori erau cupluri la întâlnire. Mă simțeam ciudat când se uitau la noi în trecere, dar era imposibil să nu atragem atenția. Ieșeam în evidență pentru că Abel purta aceeași ținută care se remarca că era costisitoare și dacă am învățat ceva în noaptea asta... este că banii te fac de neignorat.

ㅤI-am simțit materialul de mătase al cămășii negre când m-a lipit de el și mi-a frecat brațul ca și cum își dorea să mă încălzească, căci era un pic de răcoare în noaptea asta, mai ales cu toamna la un pas să apară.

ㅤDar nu mi-era frig, nici nu mai simțeam vremea. Dacă simțeam ceva... era căldura corpului lui și parfumul pe care-l folosea mereu.

ㅤ— Trebuia să-ți dau un hanorac, a început să zică și am surâs slab. Aveam unul în portbagaj, putem să ne întoarcem, a sugerat, dar am refuzat.

ㅤ— Sunt bine, l-am liniștit. E de la pahar, l-am arătat și m-a oprit în loc. E prea rece.

ㅤ— Dă-l că-l țin eu, a impus fără loc de proteste și mi l-a luat din mână. Mai e mult până la parcul de distracții? m-a întrebat și m-am uitat în zare.

ㅤȘtiam parcul ca în palmă, după poziția copacilor, așa că am aproximat că mai aveam vreo doisprezece minute de mers, dacă nu mai puțin. Dar i-am spus să ne oprim pe o bancă măcar cât vom mânca ce am cumpărat.

ㅤMai avea puțin și se așeza în sufletul meu ca pedeapsă că m-am pus departe de el pe bucata de lemn. M-a făcut să râd iarăși cu comportamentul ăsta.

ㅤPe zi ce trecea, parcă devenea mai mult copil.

ㅤ— Uite acolo, i-am arătat cu mâna spre un loc de joacă. Acolo era să-i provoc un infarct mamei când m-am cățărat pe acoperișul construcției, am povestit râzând și a surâs.

ㅤ— Tu și acoperișurile aveți o afinitate aparte, a constatat amuzat și am realizat că nu mi-ai schimbat atât de mult obiceiurile.

ㅤ— Atunci o făceam pentru distracție, am motivat.

ㅤ— Și acum? Acum de ce o faci?

ㅤAm oftat lung și mi-am ridicat privirea spre cer, zâmbind când m-am întors la chipul lui care m-a urmărit în tot acest timp.

ㅤ— Să fiu mai aproape de stele, am zis și a tăcut când mă așteptam să râdă de mine. E mult mai liniște lângă ele, am ridicat din umeri și mi-am forțat un zâmbet când am devenit prea serioasă.

ㅤOchii lui mă urmăreau preocupați și mi-am dat seama că glasul vocii mele l-a pus pe gânduri, chiar dacă păstrase un rânjet infim în colțul gurii. Un fior mi-a trecut pe șira spinării și am tresărit, provocându-l pe Abel să se apropie de mine și să încerce să mă mențină caldă, dar el nu știa că nu temperatura era problema mea.

ㅤEl era. El și ce mă făcea să simt. Atât de intens, atât de brusc, atât de... hipnotizant.

ㅤ— Vrei să spun ceva siropos și jalnic? m-a întrebat și am ridicat din sprâncene, reținându-mi amuzamentul. Vreau să fiu eu steaua ta, a zis și am izbucnit în râs imediat, lovindu-l ușor în piept cu palma. Nu, serios, vreau să fiu eu cel la care cauți acea liniște ca să nu mai fii nevoită să stai afară și să îngheți ca acum.

ㅤAm clătinat din cap distrată și am oftat prelung, lăsându-l să mă oblige să mă cuibăresc în brațele lui. Nu aveam nicio șansă să-l conving că nu-mi este frig fără să-i dezvălui motivul real, iar acela nu putea fi spus niciodată. L-am auzit cum soarbe din paharul cu suc și am mai rupt o bucățică din vata de zahăr.

ㅤ— Nu-mi ești dator cu nimic, m-am trezit vorbind și am putut simți că s-a încruntat. Nu trebuie să faci nimic din toate lucrurile pe care le faci pentru mine.

ㅤ— Așa e, nu trebuie, m-a aprobat. Le fac pentru că asta-mi doresc și simt să fac. Dă-mă în judecată dacă nu-ți convine că plăcerea mea e să te fac să zâmbești, a râs și am pufnit.

ㅤM-am ridicat de la pieptul lui și am râs când am văzut nuanța roșiatică pe care o căpătaseră buzele lui. Mă întrebam dacă ale mele arătau la fel de caraghios.

ㅤ— Când am intrat în club prima oară nici nu voiai să te uiți la mine, am rememorat amuzată. Iar acum îmi aduci ciocolată caldă sau îmi cumperi vată de zahăr ca să mă faci să zâmbesc.

ㅤA zâmbit și s-a aplecat la urechea mea, blocându-mă.

ㅤ— Vrei să-ți spun un secret? mi-a șoptit și am clipit încet, cu respirația strânsă. Te-am văzut din clipa în care ai intrat, mi-ai trecut prin față atât de rapid că am crezut că ești o nălucă până când te-am văzut în separeu, întrebând de mine.

ㅤS-a distanțat ca să mă privească în ochi și am înghițit în sec.

ㅤ— Îți spun și eu unul, am început slab și m-a privit intrigat. În noaptea în care m-ai angajat... fugisem de acasă și trebuia să ajung la o petrecere când literalmente am fost împinsă în ușa clubului tău și am văzut anunțul, am rezumat și a râs cu poftă, dându-și capul pe spate.

ㅤ— Înseamnă că așa a fost scris, a spus și am pufnit neîncrezătoare. Gândește-te, dacă nu era așa, nu ne era la fel de ușor să ne deschidem unul în fața celuilalt.

ㅤM-am uitat la el, încercând să-mi țin gura închisă, dar devenea tot mai greu când în pieptul meu se zbătea un sentiment încăpățânat care își dorea să iasă și să se facă cunoscut.

ㅤTrebuia să tac... înainte să distrug totul, așa că doar am surâs cu reticență și am mai luat bucăți din vată.

ㅤ— Poate, am răspuns reținută. Ar trebui să mergem la ultima atracție, înainte să ne apuce zorii aici, am redirecționat discuția și doar mi-a rânjit.

ㅤDar nu era orice rânjet. Era un rânjet care-mi spunea că știe exact ce fac, dar nu mă presează și ăsta era unul din lucrurile care-mi plăceau la el.

ㅤS-a ridicat și a aruncat el ambalajele goale, așteptând să mă pun pe picioare. I-am făcut semn spre direcția în care trebuia s-o luăm și am luat-o înainte până când mi-a egalat pașii și a zâmbit înfumurat.

ㅤAjunși la parcul de distracții, m-am lovit exact de ce mă așteptam: era închis. Normal că asta nu l-a oprit pe Abel să mă ia după el până a găsit un paznic pe care l-a mituit să pornească mașinăriile în care vrem să ne dăm. N-a luat în seamă dezaprobarea mea și aproape că m-a luat pe sus.

ㅤÎntr-o oră deja epuizasem toate variantele și mă durea burta de la atât de mult râs că abia mai puteam respira fără să simt un junghi. Ne comportam de parcă era lumea noastră și restul erau doar aici s-o vadă, nu ne-a păsat că probabil era ilegal sau cel mult, nepotrivit ce făceam.

ㅤM-am întrecut cu Abel în mașinuțele electrice, l-am strâns cât de tare am putut de mână în roller-coaster din cauza fricii și am strigat din toți plămânii când am simțit sentimentul ăla specific de picaj în gol, ne-am învârtit în ceșcuțe gigantice și ne-am fugărit în casa groazei, încercând să ne speriem.

ㅤPărea că trăiesc un vis lucid și mă temeam că mă voi trezi din clipă-n clipă în camera mea.

ㅤLa plecare, paznicul ne-a salutat zâmbitor și ne-a urat o dimineață frumoasă, făcându-ne să realizăm că soarele avea să răsară din moment în moment.

ㅤNe-am urcat râzând în mașină și Abel a oftat, ținându-se de stomac.

ㅤ— Cred că a fost cea mai frumoasă noapte din viața mea, a spus și am chicotit, rezemându-mă mai bine de scaun. Dar acum trebuie să te duc acasă, e destul de târziu, a zis și am strâmbat din nas.

ㅤ— E rândul tău, i-am spus și m-a privit surprins. Trebuie să te ții de cuvânt, așa e corect.

ㅤ— Nu vreau să intri în belele cu părinții tăi.

ㅤ— Nu-ți obosi mintea cu asta, tu condu.

ㅤA râs și a rotit cheia în contact.

ㅤ— Cum dorești, Măria Ta, a zis și am pufnit în râs, aprinzând radioul.

ㅤMuzica a preluat controlul cu voia noastră, fiecare având nevoie de o pauză ca să-și încarce bateriile, dar niciunul nu s-a oprit să zâmbească. Mă uitam pe geam și încercam să ghicesc unde m-ar putea duce, dar știam că sunt slabe șanse să-mi dau seama.

ㅤA tăiat-o pe autostradă și poate că ar fi trebuit să mă simt puțin neliniștită, dar nu era niciun strop de teamă în mine. A luat-o spre un drum mai prost și am citit pe pancartă că ne aflăm într-un sat din apropierea orașului. A parcat lângă o curte cu o căsuță modestă, dar care avea o grădină impresionantă, plină de flori și mai încolo era un solar în care cel mai sigur creșteau legume.

ㅤAm coborât după el și l-am privit perplexă. Abel mi-a luat mâna în a lui și a intrat cu mine pe poartă, de parcă era la el acasă. Asta era cea mai logică explicație, aici era casa lui.

ㅤTeoria s-a zdruncinat când am privit mai bine în jur și erau semne că nu mai locuia nimeni aici.

ㅤ— Dacă mi-ai arătat un loc preferat din copilărie, am vrut să fac la fel, a început și l-am fixat cu privirea. Aici veneam în majoritatea timpului când eram copil. La bunicul meu acasă, a continuat și ochii mi s-au mărit involuntar. Mă duceam în pădurea mai din față cu copii și când nu ne jucam, căutam tot felul de șopârle, ori mă jucam cu câinii vagabonzi care existau atunci, am zâmbit și am făcut câțiva pași mai aproape de el. Deseori fugeam de acasă și veneam la el de mă căuta mama disperată cu orele până afla el cum am venit și o suna să știe de mine. Vezi tu, când părinții mei au divorțat și tatăl meu a plecat, bunicul meu i-a preluat rolul pentru mine și Dory.

ㅤL-am înconjurat cu brațele mele când părea afectat de ce povestea și m-am cuibărit lângă el.

ㅤ— Este totul pentru mine, în afară de mama și Dory, a spus și mi-am închis ochii, mărind strânsoarea din jurul lui. Acum nu mai locuiește aici, a spus mai greu. Am fost nevoiți să-l mutăm când primele semne de Alzheimer și-au făcut apariția, așa că am cumpărat un apartament dotat cu tot ce-i trebuie și am angajat o asistentă pricepută care să locuiască cu el și să-l ajute când noi nu putem.

ㅤMi-am ridicat capul și mi-am sprijinit bărbia de pieptul lui, studiindu-l îndeaproape.

ㅤ— Ești un om bun, Abel, am zis și a zâmbit amar. Sunt sigură că în orice negură se află mintea lui, e mândru de tine și te iubește la fel de mult.

ㅤ— Știi, eu sunt singurul pe care-l mai recunoaște din când în când.

ㅤM-am înmuiat când am văzut lacrimi în ochii lui și mi-am întins brațele, aducându-i capul pe umărul meu. Mi-am lipit obrazul de capul lui și am strâns cu putere din ochi ca să nu mă arăt la fel de afectată. Trebuia să rămân stăpână pe mine pentru el, dar să-l văd trist era o nouă încercare grea pentru mine.

ㅤA oftat zgomotos și s-a depărtat, zâmbindu-mi cu blândețe. M-am topit când mi-a prins capul în mâinile lui și m-a privit până în suflet. Nu îmi mai auzeam gândurile și asta pentru că nu puteam gândi nimic. Am luat aer în piept încet și m-am tras ușor, înainte să pierd definitiv controlul.

ㅤ— Mulțumesc că m-ai adus aici, am zis, știind că, mai mult ca sigur, nu aducea multe persoane aici și asta însemna că era foarte important pentru el.

ㅤDacă era important pentru el, era important și pentru mine. Aveam să-i păstrez povestea într-un colț al inimii și să o car cu mine pentru totdeauna, fără să spun nimănui. Atât de mult începea să însemne pentru mine și atât de mult respectam vulnerabilitatea pe care mi-a permis s-o văd aici și acum.

ㅤ— Mulțumesc că exiști, a replicat și mi-am pierdut suflul când s-a aplecat și mi-a sărutat obrazul. M-am ținut de cuvânt, acum să mergem acasă, a zis și am încuviințat pierdută.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei!