Capitolul 5
Nimic nu e imposibil

ㅤAm continuat să urmez conturul paginii din fața mea, uitând complet că trebuie să citesc ce se afla pe ea. Realizez că în ultimele zece minute n-am făcut altceva decât să mă joc cu o carte, să privesc în gol și să-mi preocup mintea cu lucruri complet diferite decât cele scrise înaintea mea. Am oftat profund și am închis cartea, dând-o mai departe de mine.

ㅤMintea mea era prea ocupată ca să-mi permită să mă relaxez. Mă gândeam la cum continuam s-o mint pe mama de zile bune, motivând că rămân acasă la Raven de fiecare dată. Nu mă faceți să încep și cu Raven! Acolo era o cu totul altă problemă, mult mai presantă și care nu-mi dădea voie absolut deloc să stau liniștită. Mă gândeam prostesc de mult la acel individ cu care am găsit-o în ziua aceea și de fiecare dată simțeam aceleași lucruri: stomac gol, sentiment de nesiguranță și o nevoie discretă de a vărsa tot ce mâncasem. Eram cuprinsă de griji, iar Raven ca o idioată ce era continua să fie supărată pe mine pentru atitudinea mea.

ㅤDe parcă nu aveam tot dreptul să reacționez așa!

ㅤSingurele clipe în care nu mă gândeam deloc la dezastrul ăsta erau când lucram la club. Mă afundam în muncă și muzică, iar mintea mi se golea de orice altceva. Chiar reușisem să construiesc o relație cordială cu Melody care nu îndrăznise să mă mai abandoneze de atunci.

ㅤÎmi construisem deja un program care dădea roade. Veneam acasă dis de dimineață, ziceam că mă țin de promisiunea pe care i-o tot repetam mamei și dormeam până după-amiaza târzie, petrecând timpul puțin rămas înainte de muncă cu familia mea preaiubită ori debitând toate prostiile cu Edmond la telefon ore întregi. De multe ori le făceam pe ambele.

ㅤNu era cea mai sănătoasă rutină, dar oricum nu puteam dormi nopțile, așa că nu răneam pe nimeni. Ba chiar, uitam de orice fel de oboseală când vedeam barul acela și pe Abel trecând când și când prin club, ducându-se habar n-am unde.

ㅤAflasem de la Melody, fără s-o întreb de ceva, că Abel a rămas responsabilul în lipsa patronului căruia îi plăcea să cutreiere Europa și uita să se întoarcă, astfel el controla totul și se asigura că fiecare lucru minuscul merge cum trebuie. Am înțeles într-o oarecare măsură ieșirea lui de atunci după toate explicațiile ei. Muncea triplu față de toată lumea și pe lângă asta a mai fost nevoit să facă și treaba altcuiva. Și eu m-aș fi enervat.

ㅤMi se părea atât de ciudat cum toată lumea ținea să-mi spună câte ceva despre Abel, de parcă era un câine turbat de care trebuia să mă feresc. Erau toți atât de neliniștiți când vorbeau despre el că-mi puneam întrebări serioase dacă nu cumva cunoscusem altă persoană. Cu mine nu se comporta deloc după descrierea lor.

ㅤNici n-ar fi avut când, ce-i drept. În ultimele zile în afară de un salut și câteva conversații de complezență nu interacționasem mai deloc. Nu mă deranja, îmi plăcea spațiul pe care-l impusese între noi pentru că aveam nevoie de asta. Mai ales după acel episod bizar din bar. Îmi scoteam din minte complet toată acea întâmplare și-mi vedeam de treaba mea, dar când mă privea din nou direct în ochi, se întorcea totul.

ㅤMă întrebam dacă și el pățea la fel sau exageram eu ca întotdeauna și făceam din țânțar armăsar. Mă întrebam asta, dar n-am îndrăznit să mai vorbesc vreodată despre ce s-a întâmplat. Consider că este mai bine pentru toată lumea dacă îngropăm cu totul și revenim la viețile noastre. Era calea cea mai înțeleaptă.

ㅤM-am uitat plictisită prin cameră și mi-am dat seama că am o problemă serioasă când am început să-i simt lipsa Sylviei care ieșise în oraș și urma să doarmă la cea mai bună prietenă a ei. Bineînțeles că eu știam că doarme la Johnny de fapt, dar am tăcut din gură pentru că eram o soră bună, în ciuda celor spuse de ea. Tatăl meu n-ar fi fost niciodată de acord deși soră-mea avea douăzeci și trei de ani și ne aflam în 2015, nu în Evul Mediu. Elijah nu era pregătit de discuția asta încă.

ㅤ— Ce faci, puiule? a intrat mama în cameră și am zărit imediat platoul cu fructe tăiate pe care-l adusese cu ea.

ㅤMi-am stăpânit râsul și am privit-o cu drag. De când sesizase paloarea feței mele, se asigura că am o dietă echilibrată și nu rata ocazia să mă mai îndoape cu fructe, zicând că am nevoie de vitamine. Și n-am contrazis-o, deși nu voiam deloc să mănânc. Nu aveam atât de mult curaj în mine ca s-o confrunt pe Cassandra Darcel. Mama se afla în cu totul altă ligă și nu aveam nicio șansă de izbândă în fața ei. Latura asta a ei mă enerva de cele mai multe ori și totodată mă făcea s-o admir mai mult.

ㅤ— Nu mare lucru, i-am răspuns și mi-am schimbat poziția în pat. N-a plecat? am întrebat-o și am făcut semn spre ușă, iar ea a suspinat și m-a privit cu o amestecătură de amuzament și iritare.

ㅤMi-a pus platoul cu fructe lângă mine și s-a așezat pe un colț de pat. Mi s-a făcut poftă instantaneu când am văzut grepfrutul în farfurie. Mama nu uitase niciodată că era preferatul meu. Deși era urât de foarte mulți pentru gustul amar, eu-l adoram.

ㅤAm luat o felie și am început să mănânc cât am așteptat să aud ce voia mama să-mi spună.

ㅤ— Vei continua să te ascunzi în camera ta tot timpul? m-a întrebat și am oftat teatral.

ㅤ— Nu tot timpul, doar când el este acasă!

ㅤNu voiam să mai discut cu el, de fiecare dată mă enervam și eram supărată toată ziua, implicit și noaptea. Nu voiam să-i mai acord ocazia să mai facă asta. Mama m-a privit dezaprobatoare și a clătinat domol din cap.

ㅤ— Nu poți continua așa, Clary. Când voi pleca cu proiecte, ce vei face?

ㅤUram când mama era nevoită să plece în altă țară cu săptămânile, uneori cu lunile pentru un rahat de proiect. Înțelegeam că era foarte bună în domeniul ei și renumele ei ajunsese dincolo de orașul nostru, chiar și de Massachusetts, dar nu mai suportam să fiu despărțită de ea atât de mult timp și de atât de mulți kilometri pentru că pleca în toată lumea și nu mă putea lua cu ea din cauza școlii. De parcă ei nu aveau ingineri în țările lor! Nu la fel de buni ca mama, dar sunt sigură că s-ar fi descurcat.

ㅤPerioada aceea în care mama era plecată... mă simțeam cu adevărat în infern, prinsă între ciocan și nicovală. Sylvia și Elijah. Mă oboseau psihic, fizic și emoțional. Aproape în pragul de cedare psihică și nu mă puteam eschiva. Elijah nu permitea atât de multe ca mama, iar Sylvia isca câte un conflict tocmai din cauza asta. Era una din puținele dăți în care mă rugam să se termine proiectul mai repede și mama să se întoarcă acasă.

ㅤ— Ce părere ai despre pensionare? am glumit și râsetul ei a umplut camera, încălzindu-mi inima.

ㅤ— Aș fi ales-o de mult dacă Statul nu mă considera aptă de muncă! a motivat amuzată și m-a privit cum iau o altă felie din farfurie.

ㅤI-am făcut semn să ia și ea, dar m-a refuzat.

ㅤ— Mergeam cu tine dacă nu începea facultatea în septembrie, dar în cazul ăsta... nu pot decât să sper că el a primit toate gărzile din spital!ㅤ

ㅤAr fi prea obosit ca să se lege de mine.

ㅤ— Trebuie să ajungi la un compromis cu el, mi-a spus și mi-a masat genunchiul, înainte să se ridice. Disputa dintre voi e stupidă și nu are de ce să continue.

ㅤ— Țin să te contrazic! am început, dar mi-a făcut semn să mă opresc.

ㅤ— Știu că ai un răspuns pentru orice, împielițato! Doar ești fiica mea, dar nu mai am ce să aud. Fii tu mai inteligentă și lasă-l în tâmpenia lui, ignoră-l, m-a sfătuit și am încuviințat.

ㅤDacă propria lui soția mă îndruma să nu-l iau în serios, spunea multe despre el ca persoană și doar îmi confirma că nu sunt eu cea nebună din povestea asta. Până la urmă, nu eu am fost cea care a pornit războiul ăsta rece. Singurul lucru pentru care sunt vinovată este că am început să mă apăr, atâta tot.

ㅤ— Mamă? am oprit-o din drum și s-a rotit spre mine curioasă. Vrei să ne uităm la un film împreună?

ㅤMi-a zâmbit și a mimat un oftat iritat. A adus laptopul de pe birou și s-a cuibărit lângă mine după ce mi l-a așezat pe genunchi. Am surâs și am căutat un film clasic pentru că mama iubea să revadă filmele copilăriei ei, iar eu iubeam să petrec timp cu ea.

ㅤ— O să te îndrăgostești și tu de Rhett, mi-a spus și am râs scurt.

ㅤ— Cred că rămâne de văzut, nu?

ㅤPe aripile vântului era filmul preferat al mamei, era pentru ea acel film pe care-l putea revedea fără să se plictisească chiar dacă știa tot ce se întâmplă. Ultima oară ni l-a pus mie și surorii mele când eram foarte mici și sinceră să fiu, nu-mi aminteam mare lucru din film.

ㅤNici măcar nu conta, atât timp cât o aveam pe mama lângă mine. Mi-am așezat capul pe umărul ei și am privit filmul, încercând să-mi golesc mintea de orice altceva. Oricum gândurile negre păleau în prezența mamei. Așa a fost dintotdeauna.

ㅤEra locul meu sigur.

•♤•

ㅤ— Așa se termină? am întrebat indignată, privind creditele neîncrezătoare spre amuzamentul teribil al mamei. El... pur și simplu a plecat și s-au despărțit pentru totdeauna?

ㅤ— Până la urmă, este și mâine o zi, scumpo, mi-a citat ultima replică din film în timp ce se ridica și am pufnit revoltată.

ㅤ— Trebuie să-mi spui, tu ai citit toate cărțile! am spus, iar ea a ridicat din umeri făcând pe neștiutoarea. Mamă!

ㅤ— Rămâne să crezi ce vrei, mi-a zis spre nemulțumirea mea. Astăzi vrei să rămâi la Raven? m-a întrebat când s-a oprit în tocul ușii deschise și am privit-o încurcată câteva momente.

ㅤOchii ei s-au curbat bănuitori, dar nu m-a presat în niciun fel. Din contră, părea mai răbdătoare ca niciodată.

ㅤ— Cred că da, m-am grăbit să răspund când tăcerea devenea prea suspectă. Știi doar că trece printr-o perioadă mai grea de când bunica ei a murit... vreau să fiu alături de ea, am început să scot minciună după minciună de până și eu am ajuns să mă cred la jumătatea frazei.

ㅤM-a privit de sus în jos, apoi a încuviințat slab. Mai menționez că inima mea atingea ritmuri de care n-o credeam în stare?

ㅤ— Foarte bine, m-a aprobat și m-a privit din nou cu atenție. Fii alături de prietena ta! m-a încurajat și m-a lăsat în urmă, închizând și ușa.

ㅤAm eliberat tot aerul tensionat ce mi se acumulase în plămâni și am respirat ușurată. Devenea din ce în ce mai greu să ascund slujba pe care mi-o luasem de familia mea, iar cele trei zile libere urmau să fie abia peste două zile. Trebuia să o scot la capăt cumva, iar după găseam eu ceva ca să funcționeze în continuare.

ㅤÎntotdeauna găseam o soluție.

ㅤM-am ridicat din pat și am început să-mi aleg hainele. Nu stăteam foarte mult să dezbat pe tema asta, mergeam întotdeauna pe o ținută neagră potrivită în funcție de anotimp. Soră-mea râdea mereu pe seama mea și spunea că mă îmbrac bătrânește, dar nu mă omoram după culorile vii și uram să le văd pe mine. Păreau că țipă de zece ori mai tare când le îmbrăcam eu, așa că m-am rezumat la tonurile mai închise.

ㅤÎn mai puțin de douăzeci de minute eram și îmbrăcată, și machiată cu eternul meu machiaj simplu ce consta într-o linie de tuș, mascara, luciu de buze și poate puțină pudră când aveam chipul palid ca în ultima perioadă. Nu îmi doream să se sperie oamenii pe stradă de mine, zicând că sunt o stafie. Sau poate că îmi doream. Nu știu, încă nu mă decisesem.

ㅤMi-am pieptănat părul ca să nu risc coafura trecută prin tornadă pe care am avut-o în noaptea aceea cu Edmond și mi-am lăsat onduleurile să cadă pe spate. Măcar atât primisem de la mama mea, îi moștenisem părul castaniu bogat și ondulat.

ㅤM-am îndreptat de spate și am oftat, știind că se apropie timpul să plec. Îmi păstrasem obiceiul de a ajunge odată cu Abel și în acea oră, am preferat să încep să explorez locul decât să mai risc un episod nepotrivit cu el. Astfel găsisem ieșirea de urgență și treptele care duceau pe acoperișul clădirii. Acolo mă refugiam ori de câte ori prindeam o pauză, era unicul loc în care exista o puțină liniște, iar stelele se vedeau atât de aproape și clar că aș fi putut rămâne acolo fără nicio problemă până dimineața ca să le privesc. Mă întrebam cum de eram singura care-l descoperise, dar nu mă plângeam. Era locul meu.

ㅤNu voiam să-l găsească nimeni și să mi-l fure. Deveneam cam teritorială, acum că stau să mă gândesc, dar cui îi pasă? Meritam să-mi petrec alea zece minute de pauză după bunul plac și asta aveam de gând să-i spun și lui Abel dacă voia să se lege vreodată de mine.

ㅤMi-am pus breteaua micului rucsac pe umăr și am plecat spre ușa de la intrare. Sau, cel puțin, asta intenționam. Dregerea de glas a lui Elijah m-a oprit și am înjurat în mintea mea că nu m-am repezit pe ușa aia ca să evit asta. M-am rotit pe călcâie și l-am privit dezinteresată, așteptând să aud ce alte dezamăgiri îi provocasem.

ㅤNici măcar nu mai era nevoie să fac ceva.

ㅤOchii lui m-au măsurat atenți și reci, lăsând dâre de gheață în urma lor pe fiecare parte a pielii mele. Mă obișnuisem cu senzația asta, dar tot mă incomoda al naibii de mult.

ㅤ— Mă duc la Rav-, am început să-mi zic poezia ca să scap mai repede, dar m-a oprit printr-un semn al mâinii.

ㅤ— Mama ta mi-a explicat deja totul, m-a lămurit și mi-am adus buzele într-o linie perfect dreaptă. Dar ea refuză să vadă ce văd eu, a adăugat chiar când credeam că am scăpat ieftin și am suspinat imperceptibil. Te crede un îngeraș inocent, a închis și s-a ridicat de pe canapea, abandonând paharul de tărie pe măsuța din sufragerie pe care l-am privit cu scârbă.

ㅤAm revenit la ochii lui, simțind un nou val de dispreț cum mă învăluie și pune stăpânire pe mine. În spatele ochilor mei începeau să se redea toate amintirile neplăcute pe care le aveam cu el și abia m-am reținut să nu arăt toată scârba pe care mi-o trezea. Nu puteam risca să mă pedepsească și să nu mai ajung la club.

ㅤ— Și crezi că tu mă cunoști mai bine? am întrebat tăioasă, fără să mă pot controla.

ㅤ— Ai dreptate, a zis și a mai aruncat niște țăruși din gheață spre mine. Mă îngrozește gândul la ce ascunzi, dar fii fără grijă... voi afla cândva, am pufnit ironică și am dat să plec, atunci m-a prins de braț și m-a ținut în loc. Atunci nici măcar mama ta nu te va mai putea salva, m-a avertizat și mi-am îngustat privirea.

ㅤMi-am tras brațul din mâna lui și l-am privit urât. Am vrut să spun cuvintele grele care-mi veniseră, dar m-am abținut. Asta își dorea, o vedeam în ochii lui ce sclipeau de răutate. Aștepta cu nerăbdare să clachez ca să aibă pretextul favorabil să mă pedepsească.

ㅤ— La revedere, tată! l-am salutat aspră și am ieșit pe ușă.

ㅤNici măcar nu mi-am dat seama când am coborât scările sau când am ieșit din bloc. Îmi auzeam doar bătăile inimii agitate și în afară de nevoia de a scăpa, nu mai văzusem nimic. Elijah continua să mă provoace tot mai mult pe zi ce trecea, era ocupația lui favorită și devenise teribil de obositor. Știam că totul avea să se înrăutățească când mama avea să plece cu următorul proiect și deja simțeam cum îmi pierd mințile.

ㅤM-am dus în apropierea stației de autobuz și am chemat un taxi, atunci mi-am auzit telefonul vibrând în buzunar. L-am rugat pe șofer s-o ia spre casa lui Raven când i-am citit mesajele, chiar dacă merita s-o ignor la fel cum mă ignorase și ea. Am ales să fiu eu persoana mai înțeleaptă.

ㅤCând am văzut fumul negru ce se ridica din curtea ei, m-am grăbit să ies din taxi de aproape uitasem să și plătesc. Eram sigură că șoferul m-a înjurat în gândul lui când am intrat pe poarta lui Raven. Am privit în jur și m-am încruntat când am văzut mai multe cunoștințe din grupul nostru și grătarul din curte. Bruneta a exclamat de bucurie când m-a remarcat și a venit să mă în brațe de parcă nu se întâmplase nimic.

ㅤ— Ce se petrece aici? am întrebat amețită, analizând totul în jurul meu și salutând persoanele care se băgau în seamă cu mine.

ㅤNu putea să-mi pese mai puțin acum de toate astea.

ㅤ— M-am simțit groaznic când am organizat petrecerea asta fără tine și n-am putut să nu te invit! mi-a explicat și mi-am arcuit o sprânceană.

ㅤ— Asta era urgența ta? am întrebat-o ușor enervată, iar ea a râs.

ㅤ— Te cunosc, Clary! N-ai fi venit altfel!

ㅤAm vrut să protestez, dar m-a tras de mână și m-a condus la masa de unde se auzeau mai multe glume idioate și râsete stridente. Cred că tocmai nimerisem într-unul din coșmarurile mele. Din cauza lui Raven, am fost nevoită să port mai multe conversații inutile decât aș fi purtat în întreaga mea viață.

ㅤDupă douăzeci de minute deja priveam în jur și îmi planificam evadarea.

ㅤ— Ești cam palidă, te simți bine?

ㅤMi-am rotit ochii și am asigurat-o că sunt în regulă. Dacă aș avea un bănuț pentru fiecare dată când cineva mi-a spus asta... aș fi fost miliardară! Cui naiba îi pasă că sunt mai albă la față decât de obicei, poate că prostia din jurul meu mă secase definitiv de viață.

ㅤAm răsuflat cu greutate și m-am scuzat să merg la baie înainte să fac o scenă de prost gust. Spre deosebire de ceilalți prieteni ai ei, știam când să-mi țin gura închisă.

ㅤM-am oprit din planul inițial când am auzit tocătorul cum era lovit cu brutalitate în bucătărie. Părea că un om era tranșat chiar acolo și nimeni nu dădea doi bani pe asta! Am urmat zgomotul și am rămas în prag, rezemându-mă de tocul ușii cu mâinile încrucișate la piept când l-am găsit și pe magicul nou iubit al lui Raven.

ㅤAducea cu un criminal în serie la felul cum trântea carnea fără milă și o secționa cu precizie, dar cu o oarecare barbaritate. Îl priveam și mă gândeam că sigur este ceva în neregulă serios cu el. Nu mă puteam scutura de sentimentul ăsta de pericol când era vorba despre el, iar acum că îl vedeam din nou în fața mea... intrasem cu totul în alertă.

ㅤ— Dacă ai de gând să te holbezi, ai face bine să ai mărunțiș la tine! mi-a zis fără să mă privească și m-a luat pe nepregătite.

ㅤSe pare că avea și talente ascunse de agent secret.

ㅤ— Nu văd nimic pe care s-ar merita să arunc banii, am ripostat plictisită și râsetul lui a umplut bucătăria.

ㅤPână și râsul lui suna diabolic. Îmi făceam gânduri că am de-a face chiar cu Antihristul.

ㅤ— Nu mă așteptam să te mai văd, a spus și a trântit o altă bucată de carne.

ㅤDe data asta mult mai agresiv și aproape am tresărit. Sentimentul de nesiguranță continua să crească, dar n-am lăsat nimic să mă intimideze. Nici măcar pe mine.

ㅤ— Nu e așa ușor să scapi de mine, am zis cu aroganță și mi-a atribuit prima privire.

ㅤS-a uitat la mine din cap până în picioare și a pufnit batjocoritor, păstrând un rânjet enervant pe buze.

ㅤ— Observ, a răspuns mult mai încet și rece.

ㅤMi-am arcuit sprânceana și m-am apropiat de el. Am observat cum mușchii lui s-au încordat, iar felul cum secționa carnea era mult mai puțin calculat.

ㅤ— Dar eu am să scap de tine, i-am promis și s-a oprit din orice făcea înainte, fixând un punct în faianța bucătăriei ca după să mă privească drept în ochi.

ㅤNuanțele de căprui erau atât de ciudate în ochii lui, un mix dezechilibrat de brun, galben, negru și gri. Era de parcă nu se puteau decide ce culoare să aibă și până la urmă cred că dilema asta îl caracteriza cel mai bine. Bun sau rău. Direct sau mârșav. Era într-o continuă contradicție și o puteam citi pe toată fața lui, deși își așezase un văl ce se voia de nepătruns peste.

ㅤEu vedeam prin el, mă uitam în ochii lui și nu puteam alunga senzația de gol pe care o emana. Că-l priveam pe el sau o statuie, nu era o mare diferență și mă întrebam în sinea mea ce i se întâmplase de lumina îl abandonase.

ㅤ— Raven mă iubește, mi-a amintit ca și cum asta schimba ceva. Nu poți scăpa de mine fără s-o rănești de ea, a continuat atât de mândru și am simțit înăuntrul meu primul firicel de ură pentru el.

ㅤS-a întors spre mine și m-a fixat cu cel puțin la fel de multă intensitate, coborându-și capul mai aproape de-al meu. Mă făcea să cred că abia aștepta un răspuns din partea mea, având în vedere că considera că m-a închis cu asta.

ㅤAlec încă nu mă cunoștea.

ㅤAm zâmbit înțepătoare, privind cu coada ochiului sângele pe care-l avea pe mâini și nu părea să-l deranjeze în vreun fel.

ㅤ— Ești dispus să riști cu asta? l-am provocat și a continuat să rânjească caustic.

ㅤS-a îndepărtat de mine, întorcându-se spre tocător. Abia acum am observat că menținuse cuțitul într-o strângere slabă pe tot parcursul discuției noastre. A înfipt vârful acestuia cu putere în tocător, făcându-mă să tresar la sunetul acut ce străbătuse întreaga bucătărie.

ㅤInima a început să-mi bată mai rapid când am înțeles ce a însemnat gestul lui. Alec tocmai mă amenințase. Am înghițit în gol, privind vârful cuțitului înțepenit în lemn, apoi m-am întors spre chipul lui ce părea chiar mai lipsit de viață decât înainte. Era foarte satisfăcut de reacția mea și m-am enervat imediat, încruntându-mă.

ㅤ— Arăta-mi ce poți, puștoaico! m-a întărâtat înapoi și mi-am îngustat privirea.

ㅤA continuat să mă privească cu acea satisfacție agasantă și am mormăit câteva înjurături pe care sunt sigură că le-a auzit și doar l-au bucurat mai mult.

ㅤ— Ca să vezi, te căutam în toată casa și tu erai fix aici! o aud pe Raven în spatele și-mi îmblânzesc instant fața, înainte să ajungă în dreptul nostru. Sper că nu vă certați! a continuat și Alec a mutat cuțitul ca ea să nu-l observe.

ㅤAm pufnit scurt în scârbă și după am mimat cel mai frumos zâmbet pentru Raven. Nu voiam s-o îndepărtez de mine și s-o arunc în brațele ticălosului ăsta. Eram mai deșteaptă de atât.

ㅤ— Nu... am început să zic calmă, nerupându-mi privirea de pe Alec care se prefăcea că își continuă treaba. Începem să ne cunoaștem mai bine, am continuat și am privit-o în ochi pe brunetă care părea încântată.

ㅤMă cunoștea de când eram mici și totuși nu putea vedea falsitatea din vocea mea. Ori nu voia s-o vadă, era mai fericită dacă credea că încerc să mă înțeleg cu el și n-o pot blama. Mai ales dacă Alec avea dreptate și Raven chiar era îndrăgostită de el.

ㅤ— Prietena ta e exact cum ai descris-o, i-a răspuns Alec, privind-o de după umăr și mi-am ridicat o sprânceană. Poate chiar mai intensă.

ㅤAm râs fals, sfredelindu-l cu privirea. Îmi imaginam în mintea mea cum îl scot din bucătăria asta și-l fac să dispară din viețile noastre pentru totdeauna pe tot parcursul discuției. Raven mi s-a alăturat râsului și mi-a pus mâna pe spate, cuibărindu-se lângă mine.

ㅤ— Nu te lăsa păcălit de învelișul dur. Clarissa este o fată sensibilă și cea mai bună prietenă existentă, poate puțin cam protectoare, dar doar pentru că mă iubește foarte mult! Sunt sigură că o să vă înțelegeți de minune când veți scăpa de toate prejudecățile.

ㅤAm zâmbit forțat și mă certam în mintea mea că n-am plesnit-o să o opresc la jumătatea frazei ca idioțenia aceea să nu fi ieșit în lume vreodată. Alec a ascultat-o intrigat și mi-a aruncat ocheade deloc subtile pline de amuzament ce doar mă iritau mai tare. Ce i se părea atât de amuzant până la urmă?

ㅤMi-am dres glasul când cei doi păreau să înceapă o conversație la care nu voiam să iau parte în niciun univers și am mulțumit în capul meu tuturor zeităților pe care mi le aminteam că trebuia să plec și să ajung la club.

ㅤ— Îmi pare atât de rău să plec de la o distracție atât de bună, dar trebuie să mă întorc acasă înainte ca tatăl meu să înceapă să comenteze, am început să mint și Raven a încuviințat ca trezită din vis. Îl știi cum e, am simțit nevoia să amplific ca să nu insiste.

ㅤA oftat învinsă și m-a aprobat cu o oarecare întristare, în timp ce Alec continua să se joace cu carnea și să tragă cu urechea, crezând că eu nu-mi dau seama de asta.

ㅤCretin tatuat și dement!

ㅤ— Atunci să te conduc, mi-a zis și mi-a făcut semn să mergem.

ㅤAm urmat-o de parcă mă ducea spre paradis. Să plec din încăperea în care se afla acel individ, mi-a ridicat toate greutățile de pe umeri și suflet. Puteam respira liniștită din nou.

ㅤScăpasem de tatăl meu ca să dau de idiotul ăstălalt! Oare câți la fel existau în lumea asta? Gândul ăsta era cu adevărat îngrijorător.

ㅤAm chemat un taxi și cât așteptam amândouă în fața porții, mi-am luat câteva secunde s-o analizez cum trebuie. Arăta la fel ca întotdeauna, dar acum avea o strălucire aparte. O strălucire de prostie, mai exact. Am simțit cum încep să mă enervez și mi-am îndreptat atenția spre orice altceva, dar era extrem de dificilă să-i fiu alături în tâmpenia asta. Cum puteam să fiu de acord cu așa ceva când era împotriva a tuturor credințelor mele?

ㅤ— Chiar este serioasă treaba, eh? am pornit o discuție când tăcerea devenise incomodă, dar bruneta m-a privit confuza. Între tine și... Alec.

ㅤM-am forțat cu toată ființa mea să scot numele acela pe gură fără să vomit. Raven a râs și a rămas cu un zâmbet tâmp pe față.

ㅤSăraca mea idioată!

ㅤ— Țin mult la el! Și el la mine, a completat repede când a observat schimbarea stării mele.

ㅤAm aprobat resemnată și mi-am ținut în frâu suspinul ce voia să iasă. Căutam în mintea mea o soluție pentru toată încurcătura asta și să previn o eventuală suferință pentru Raven, dar asta făcea întotdeauna. Nu se gândea niciodată până la capăt și nu-și imagina că existau oameni care-i vor răul pentru nimic. Toată munca asta rămânea pe seama mea. Am început să mă plâng despre asta abia când se încăpățâna să-mi zică că eu greșesc.

ㅤ— Cunosc fața asta, mi-a spus dintr-o dată și am evitat s-o privesc direct în ochi. Nu înțeleg, ce te deranjează atât de tare la Alec? m-a chestionat și am tras aer în plămâni înainte să mă pregătesc să-i răspund.

ㅤ— N-am încredere în el, Raven! i-am rezumat toate gândurile făcute până acum și a pufnit.

ㅤ— Tu n-ai încredere în nimeni! a contracarat și mi-am strâns buzele într-o linie dreaptă și rigidă.

ㅤAvea dreptate, nu aveam încredere în nimeni. Nu se gândea însă de ce eram așa. Poate că lumea nu era atât de roz și oamenii nu erau atât de drăguți și onești pe cât îi plăcea ei să creadă. Tatăl meu era primul exemplu care-mi venea în cap.

ㅤBineînțeles că mi-am ținut toate gândurile pentru mine și am răsuflat ușurată în sinea mea când am văzut culoarea galbenă a mașinii taximetristului. Nu voiam să ridic un zid și mai mare între noi, Alec câștigase destul teren din nesăbuința mea. I-am zâmbit cât de blând am putut și am luat-o în brațe.

ㅤ— Am încredere în tine, i-am spus la ureche. Ai grijă, măcar de dragul meu! am sfătuit-o pentru a mia oară și a râs scurt.

ㅤ— Baftă cu tatăl tău! mi-a răspuns când m-am urcat în mașină și mi-a făcut cu mâna când am început să mă îndepărtez de ea.

ㅤInima mi s-a strâns într-un mic ghem la gândul că am lăsat-o singură cu el. Zâmbetul ei atât de larg și lipsit de griji doar mă făcea să mă simt mai vinovată pentru că știam. Nu avea cum să se termine cu bine. 

ㅤA rămas așa tot drumul și după ce am coborât din mașină și am intrat în club. De data asta, ajunsesem mai târziu decât Abel. Am pășit obosită și am privit în jurul meu în căutarea unei fețe cunoscute, dar nu era nimeni. Se pare că Abel aprinsese luminile și a fugit în biroul său în care-i plăcea să stea închis mare parte din noapte.

ㅤMi-am lăsat rucsacul în dulapul meu și după am băgat cheia în buzunarul din spate al blugilor scurți, revenind la bar ca să-l pregătesc pentru deschidere. Mai erau doar patruzeci de minute până atunci.

ㅤDeja îmi intrasem în mână, nu mă mai emoționam când primeam comenzi peste comenzi sau când auzeam numele unui cocktail mai ciudat. Melody mă lăudase și mi-a spus că învăț repede, dar adevărul era că meseria asta nu era foarte dificilă. Nu pe cât părea. Putea să mă abandoneze cât voia ea acum, nu s-ar fi întâmplat nicio nenorocire, dar știam că n-o va mai face.

ㅤȚinea mai mult la părerea lui Abel decât lăsa să se creadă.

ㅤ— Astăzi ai venit mai târziu, i-am auzit glasul dintr-o dată și aproape am scăpat ce aveam în mână.

ㅤAbel a surâs și s-a apropiat, fiind într-o dispoziția mai bună decât a fost în ultimele zile. Am zâmbit stângace și am ridicat din umeri, punând obiectul pe tejghea înainte să-l fac țăndări.

ㅤ— Nu știam că ții evidența! Am replicat, ștergând lichidul ce a sărit din sticlă când era cât pe ce să-mi alunece din mână.

ㅤS-a așezat pe scaunul dinaintea mea și a oftat cu putere, aplicându-mi același tratament ca de fiecare dată. Credeam că o să mă obișnuiesc până acum cu privirea lui, dar nu puteam fi mai departe. Nu cred că voi putea să mă obișnuiesc vreodată, dar norocul meu că n-aveam de gând să rămân prea mult timp aici.

ㅤ— Nu știi multe despre mine, a zis într-un final și am pufnit amuzată.

ㅤAșa era. Aflasem câteva informații, dar nu destule. Era tot un străin pentru mine chiar dacă-l simțeam ceva mai familiar.

ㅤ— Ai de gând să mă luminezi sau doar vrei să mă instigi cu asta? l-am întrebat, văzându-mi de treaba și a început să râdă.

ㅤA ridicat din umeri și mi-a zâmbit ca un copil ce era pe cale să facă o boacănă. N-am putut să mă abțin și am început să râd și eu, arăta prea comic. Când l-am privit iar, am observat o licărire ciudată perindându-se prin ochii lui și am rămas așa câteva momente ca să mă asigur că nu-mi jucau feste luminile de aici. Dar nu.

ㅤ— Nu te rușina, ai un râs frumos, a spus și abia acum am simțit cum obrajii mei încep să ardă.

ㅤÎncercam să înlătur cât mai rapid starea de dinainte pentru că nu-mi plăcea deloc efectul ei asupra mea. Nu eram o copiliță de cinci ani, mai primisem complimente până acum doar că acum... acum m-a prins pe neașteptate. Devenea un obicei pentru Abel să facă asta.

ㅤ— Știi ce cred eu? m-am apucat să spun ca să elimin din tensiunea ce se ridica în aer. Că ar trebui să-mi termin treaba! am completat și m-a aprobat rânjind.

ㅤ— Dacă vrei să te las în pace, trebuie doar s-o spui, a spus și m-am oprit, privindu-l încurcată.

ㅤ— Eu... am început să zic când a bufnit în râs și s-a ridicat de pe scaun, derutându-mă total.

ㅤ— Liniștește-te, doar glumeam! Te las să-ți termini treburile, voi fi în biroul meu!

ㅤL-am privit urât și am clătinat din cap, privindu-l cum se îndepărtează.

•♤•

ㅤMelody continua să se învârtă în jurul meu și mă silea să asist la tot felul de discuții nepotrivite pe care le avea cu clienții ce păreau mai înstăriți. Mă dezgusta de multe ori comportamentul ei, dar nu mă băgam niciodată în activitățile ei. Nu mă privea pe mine și atât timp cât se comporta frumos față de mine, nu aveam niciun motiv să mă implic mai mult în partea asta a vieții ei.

ㅤConversațiile de genul erau cât de cât mai suportabile decât cele de la sfârșitul programului pe care le avea cu Christopher. Sau, mai bine zis, pe care le avea Christopher cu ea. Obișnuia să-i facă tot felul de declarații sentimentale, chiar să-i recite poezii. Astea pe lângă trandafirii pe care continua să-i lase pentru ea când intra în tură. La început mi se părea foarte drăguț, dar devenea prea mult și pentru privit dintr-o parte. Nu-mi puteam imagina cum se simțea Melody și nici nu voiam, mai ales că ea îmi mărturisise că nu avea mari sentimente pentru el. Desigur, tot din inițiativa ei.

ㅤE șocant câte multe poți afla în câteva zile de la o persoană căreia nu-i poate tace gura două minute. Nici măcar nu-mi păsa, dar se pare că Mel mă considera prietena ei acum. Fără să mă întrebe sau ceva.

ㅤMăsuram timpul rămas până la pauza aceea divină de zece minute prin melodiile puse chiar de inculpatul menționat mai sus. Am aflat că el era DJ-ul clubului când continua să-i dedice mai multe melodii colegei mele care era exasperată de atitudinea lui. Când nu părea că se potolește, Abel apărea în peisaj și-i ocupa locul, trimițându-l Dumnezeu știe unde.

ㅤAbel era acolo să repare porcăriile tuturor înainte să afecteze localul. Era un fel de spirit omniprezent aici, nu puteai ști niciodată când va apărea sau dispărea.

ㅤDe cele mai multe ori, colegii mei se rugau să nu-l vadă toată noaptea pentru că atunci când venea îi cicălea că nu-i convine de cum își fac treaba și nu se lăsa până nu lucrau cum își dorea el.

ㅤEu nu am avut problema asta cu el până acum.

ㅤAproape că am aruncat tot din mână când am auzit altă melodie și știam că era timpul pentru pauza mea. I-am făcut semn lui Melody că plec, dar nu prea m-a luat în seamă, fiind interesată de ce-i spunea un client. Am ridicat din umeri și am luat-o prin mulțimea de oameni ca să ajung pe holul ce ducea spre ieșirea de urgență.

ㅤAm luat-o la stânga când am pătruns în încăperea aceea și am început să urc scările. Nu erau atât de multe, clădirea nu era chiar atât de înaltă, dar tot era un mijloc de sport eficient. Gâfâind ușor, am apăsat ușa de la finalul scările și aerul ușor răcoros m-a lovit direct în față, răcorindu-mă instantaneu.

ㅤM-am apropiat de chestia uriașă acoperită cu un fel de tablă ce credeam că vine de la ventilație și m-am așezat în spatele ei. Așa mă puteam ascunde de eventualul paznic care mi-ar fi putut spune că n-am voie aici sus, dar până acum nu dădusem peste el. Nici nu eram sigură că există unul.

ㅤM-am așezat pe jos și am oftat adânc, relaxându-mă după ore bune de agitație și zgomot. Capul mi l-am rezemat de tăblia aceea și am privit stelele, fără să vreau am început să zâmbesc.

ㅤMomentul meu nu a durat mult pentru că am auzit ușa, deschizându-se cu zgomot și pașii care au urmat la scurt timp după aceea. Inima a început să-mi bată repede și aveam intenția să mă ridic și să fug, dar am rămas pe loc. Poate că aveam norocul să nu mă observe aici dacă stăteam cât mai nemișcată și nu scoteam un sunet.

ㅤOchii mi s-au mărit când Abel a trecut furtunos pe lângă mine și s-a dus direct la marginea din fața mea, sprijinindu-și mâinile de ea și plecând capul în timp ce respira anevoios. Am rămas blocată, știind că mă aflu într-o situație delicată.

ㅤAbel era furios, iar starea lui mă agita și pe mine pentru că eram prinsă aici cu el singură.

ㅤAm înghițit în sec când gâtul mi s-a uscat și am privit tulburată întreaga scenă, fără nicio idee despre ce ar trebui să fac. Abel a continuat să respire cât mai calculat până când a părut că s-a calmat.

ㅤMi-ar fi plăcut să fiu în aceeași situație, căci inima mea dădea semne că voia să-mi iasă din piept, iar corpul meu ardea de rușine. Deja îmi făceam tot felul de scenarii și în niciunul nu-l mai puteam privi în ochi după aceea.

ㅤCând s-a rotit spre locația mea, am împietrit cu totul. Și respirația mi s-a tăiat și l-am privit cu ochii mari. Dar nu eram singura în șoc, la fel pățise și Abel.

ㅤCeream prea mult dacă îmi doream să dispar de pe suprafața Pământului?

ㅤ— Erai aici? m-a întrebat de parcă nu era evident. Îmi pare rău, nici nu te-am văzut, a continuat și am zâmbit cu reticență.

ㅤ— Îmi pare rău că nu m-ai văzut? am scos pe gură, dar suna mai mult a întrebare decât scuze bine meritate. Am vrut să plec, dar-

ㅤM-a oprit la jumătatea propoziției și mi-a făcut semn că este în regulă, ocupând locul liber ce rămăsese în dreapta mea. L-am privit uimită pentru că nu credeam că s-ar așeza vreodată pe jos cu hainele scumpe pe care le avea.

ㅤ— Eram obișnuit că nu este nimeni aici, a început să spună cât privea în față și am surâs slab.

ㅤ— E ironic, am continuat și ochii lui s-au ațintit pe mine. Și eu eram obișnuită la fel, am încheiat și mi-a răspuns în același mod.

ㅤ— Înseamnă că soarta a vrut să ne întâlnim aici, a presupus și am început să râd pentru că prostie mai mare nu auzisem.

ㅤNu credeam în soartă, eram de părere că fiecare om doarme așa cum își așterne, nu că totul a fost decis pentru el încă de când s-a născut. M-a privit surprins și puteam înțelege de ce nu își dădea seama de ce râd.

ㅤ— Chiar crezi asta? l-am întrebat, așteptând să aud partea că a fost doar o glumă.

ㅤFăcea glume foarte des.

ㅤ— De ce nu? m-a întrebat înapoi și am ridicat din umeri, ridicându-mi privirea spre cer. Care erau șansele să dăm buzna unul peste altul în felul ăsta?

ㅤAm zâmbit și am clătinat din cap. Erau foarte mici șansele, ce-i drept. Dar nu aveam de gând să-mi închipui că o divinitate a considerat că așa trebuie să fie. Era prea prostesc pentru mine.

ㅤ— Nimic nu e imposibil, am motivat și mi-a zâmbit amuzat.

ㅤMi-am îndreptat toată atenția din nou spre cer și am văzut cu coada ochiului că a făcut același lucru. Probabil că se întreba ce vedeam atât de fascinant și mi-am stăpânit cu greu râsul. Era ultimul om cu care-mi imaginam că o să admir stelele.

ㅤEra în completă opoziție cu tot ceea ce emana el. 

ㅤTot cu coada ochiului am observat când a încetat din privit stelele și a început să mă privească pe mine. Când era atât de aproape de mine, era chiar mai insuportabilă privirea lui.

ㅤL-am lăsat în pace și m-am bucurat în tihnă de pauza mea, ignorând complet cum locurile în care mă privea începeau să mă furnice și să se încălzească. Am început să mă gândesc la orice altceva, ba chiar la tot ce s-a petrecut în ultima perioadă din viața mea.

ㅤDacă mi-ar fi spus cineva acum câteva luni că iubitul meu mă va înșela și voi sta pe acoperișul clubului în care lucrez ca să privesc stelele, i-aș fi râs în nas. Fără doar și poate.

ㅤ— Ești mai încordată decât de obicei, a expus și l-am privit cu o sprânceană arcuită.

ㅤ— Decât de obicei? am repetat neîncrezătoare. Mă cunoști de câteva zile! am spus amuzată și el a ridicat din umeri ca și cum nu conta asta.

ㅤ— Încerci să-mi spui cumva că nu știu multe despre tine?

ㅤAm clătinat amuzată din cap.

ㅤ— Nu vreau să spun nimic, e deja evident. Nu știi multe despre mine, am spus pe un ton glumeț, adâncindu-mi ochii în ai lui.

ㅤA râs scurt și a ales să nu mai zică nimic, iar eu am făcut același lucru. Nu mai aveam nimic de adăugat, prefeream să mă bucur de priveliștea frumoasă decât să încerc să forțez o conversație mai departe.

ㅤ— Și dacă aș vrea? am auzit și respirația mi s-a tăiat pentru o secundă, mi-am întors capul la el contrariată. Să știu mai multe despre tine, a clarificat, dar nici măcar nu era nevoie.

ㅤMi-am presat buzele, în timp ce pulsul mi-a luat-o la goană fără un motiv rezonabil. I-am privit nuanța de bleumarin pe care o căpătaseră ochii lui și am simțit un gol cum mi se formează în stomac când mi-am amintit episodul bizar dintre noi de acum câteva zile. Speram ca sclipirea apăruta subit în ochii lui să nu fie tot din cauza asta.

ㅤPentru că nu știam să mă descurc în situația aceea dacă s-ar fi petrecut.

ㅤ— Habar n-am... am început să zic nesigură. Pot avea încredere în tine, Abel?

ㅤChipul i-a devenit serios chiar dacă mă așteptam să urmeze vreo glumă. Mă lua în serios și asta doar a înrăutățit lucrurile pentru inima mea.

ㅤ— Eu pot avea încredere în tine? m-a întrebat înapoi și am înghițit în sec.

ㅤMi-am plimbat privirea pe întreg chipul lui și am adoptat aceeași seriozitate pe care s-a încăpățânat s-o păstreze.

ㅤ— Poți avea încredere în mine, i-am răspuns simplu și a încuviințat de parcă știa deja ce o să spun.

ㅤChiar putea avea încredere în mine, nu trădasem în viața mea pe nimeni și nici nu mă cred capabilă s-o fac. Mi se părea ceva prea josnic și sub nivelul meu ca să o fac. Acum că alegea s-o facă sau nu, era treaba lui. Nu aveam de gând să mă zbat ca să-l conving de ceva.

ㅤMi-a zâmbit cald și privirea lui a căpătat o noua intensitate pentru care nu eram pregătită. Oricum nu eram pregătită pentru nimic ce venea din partea lui, așa că de ce mă mai agit?

ㅤ— Și tu poți avea încredere în mine, Clarissa.

ㅤEra pentru prima oară de când m-am angajat aici când mi-a rostit din nou numele. Fără alinturi tâmpite sau mai știu eu ce. Era doar o confirmare că acum vorbește serios și nu e loc de vreo glumă nesărată. Nu aveam încredere în el, bineînțeles, dar m-am mirat pe mine însămi când am simțit impulsul s-o fac.

ㅤ— Îmi vei spune vreodată motivul intrării tale în felul ăsta? am plusat și a început să râdă cu poftă.

ㅤ— Parcă era vorba ca eu să știu mai multe despre tine, nu tu despre mine, mi-a spus și am ridicat slab din umeri.

ㅤ— De ce nu pot fi ambele?

ㅤA rămas tăcut la întrebarea mea și mi s-a părut că o rotea pe toate părțile în mintea lui în timp ce-mi studia chipul.

ㅤ— Era o prostie, a mărturisit și am aprobat încet, încurajându-l să continue. O problemă cu clubul, a continuat mult mai evaziv decât era de obicei.

ㅤ— Sper că nu dăm faliment! am glumit și l-am scos din starea în care era să pice din nou.

ㅤ— Nu cât sunt eu aici, m-a asigurat. Nu se va întâmpla nimic rău cât sunt eu aici, a continuat și inima mea a făcut o tumbă fără sens pentru că mi s-a părut că ultima frază a spus-o mai mult despre mine decât despre club.

ㅤI-am zâmbit ca răspuns și m-am întors la admiratul stelelor, chiar dacă nu mă puteam gândi la altceva în afară de conversația noastră.

ㅤ— Ești o fată foarte ciudată, mi-a spus încet și calculat. Multe persoane ar fi ales să danseze câteva melodii sau să bea ceva în pauza lor, dar tu ai preferat să vii aici sus singură și să te uiți la cer.

ㅤDa, suna foarte ciudat din gura lui, dar n-aș fi ales niciodată altceva.

ㅤ— Ei bine, eu nu sunt acele multe persoane, m-am apărat.

ㅤ— Nu... nu ești, a zis-o mai mult pentru el și m-am făcut că nu aud, chiar dacă simțeam să zâmbesc.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți  și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook  - Author ClauuRux

La media o aveți pe Clarissa. ❤️

Pe data viitoare, dragii mei!