ㅤSoneria unui telefon m-a făcut să mă trezesc. Nici nu știu cât era ceasul, nu-mi aminteam exact când eu și Abel adormisem într-un final. M-am mișcat sub brațul lui, încercând să mă eliberez din cușca pe care o crease în jurul meu și am oftat agasată când n-am reușit. Doamne, din ce era mâna lui? Beton?

ㅤNici nu aveam puterea necesară să-l împing. Aveam febră musculară în tot corpul, doar gândul de a merge mi se părea o tortură.

ㅤL-am privit cum doarme fără nicio grijă. Aproape invidioasă.

ㅤOmul ăsta îmi distrusese complet capacitățile locomotorii, iar acum avea cel mai liniștit somn care putea exista. Nu auzea nici măcar telefonul care continua să sune. Și era al lui, pentru că eu aveam telefonul mai mereu pe silențios.

ㅤAm mai încercat o dată să mă eliberez, dar m-am lăsat păgubașă când brațul lui s-a strâns mai mult în jurul meu.

ㅤ— Abel, am șoptit, mișcându-l încet. Mă auzi? Abel! am insistat, primind niște mormăieli indescifrabile și o privire asasină din partea ochilor lui albaștri. Îți sună telefonul, i-am spus de parcă nu putea auzi.

ㅤ— Dă-l dracului, a răspuns cu vocea răgușită de somn, punându-se pe burtă și întorcându-și capul în cealaltă direcție.

ㅤFără să își ia brațul de pe mine. Mi-am strâns dinții.

ㅤ— Am nevoie la baie, i-am spus după ce l-am mișcat din nou ca să fiu sigură că e treaz. Mă lași să mă duc sau mă dai și pe mine dracului? am rostit tăioasă.

ㅤA suspinat profund, înlăturându-și mâna de pe mine. Iisuse, părea că scăpasem de sub greutatea unui excavator! Am mormăit în barbă și am gemut slab când mușchii mei tensionați s-au făcut simțiți la prima mișcare. L-am lovit ușor în spate când l-am auzit, dar asta doar l-a amuzat mai tare – ticălosul râdea.

ㅤ— Ești un animal.

ㅤ— Azi-noapte nu spuneai asta, mi-a răspuns cu jumătate de față în perna pe care a furat-o de pe canapea, fără să se ridice din poziția lui. Nici măcar o dată nu ai încercat să mă refuzi.

ㅤ— Gura! l-am apostrofat, căutându-mi lenjeria intimă.

ㅤMi-am suflecat mânecile cămășii lui, pe care o primisem drept pijama, apoi m-am aplecat să-mi pun lenjeria. Telefonul lui a început să sune din nou și am tresărit slab. Fusese atât de liniște înainte.

ㅤ— Uită-te cine te sună.

ㅤ— Tu nu poți să te uiți? a răspuns iritat. Vezi și tu cine e. Lasă-mă să dorm!

ㅤ— Cum adică? Să umblu eu în telefonul tău? Poate e ceva ce n-ar trebui să văd.

ㅤPrivirea mi s-a oprit pe spatele lui, unde mușchii se conturau vizibil pe măsură ce se întindea, o imagine suficientă să mă tenteze să mă întorc imediat lângă el. Am inspirat adânc, încercând să-mi păstrez calmul, și am apucat telefonul lui cu o reticență inexplicabilă, fără să am curajul să-l deblochez.

ㅤMi se părea că-i invadez spațiul personal.

ㅤS-a rotit pe spate, lăsându-mă să-i văd corpul tonifiat, ștergându-se la ochi când chiar și lumina difuză de aici l-a deranjat. M-am uitat fără să vreau la boxerii lui. El s-a uitat la mine surescitat.

ㅤ— Clarissa, având în vedere unde am umblat eu toată noaptea și ce m-ai lăsat să-ți fac, chiar n-ar mai trebui să pui întrebările astea idioate, a oftat obosit, dându-și capul înapoi pe spate și frecându-și tâmplele.

ㅤM-am îmbujorat, privirea țâșnindu-mi instinctiv spre peretele din sticlă din spatele canapelei pe care rămăseseră amprentele mele. Celelalte imagini care au năvălit în capul meu m-au făcut să-mi întorc rapid privirea, concentrându-mă pe dispozitivul din mâna mea.

ㅤAbel avea dreptate. Pusesem întrebări idioate.

ㅤAm glisat cu degetul pe ecran, introducându-i parola și am citit imediat apelurile și mesajele ratate de la mai multe persoane. Erau prea multe ca să le enumăr pe toate, m-am rezumat la cel mai recent:

ㅤ— Xander pare nerăbdător să dea de tine.

ㅤA răsuflat greu și mi-a făcut semn să-i aduc telefonul. Am rămas lângă el după ce l-a luat. Eram mai curioasă decât îmi place să recunosc, voiam să știu despre ce era vorba, dar brunetul nu părea dornic să dea explicații când și-a pus telefonul la ureche, așteptând să i se răspundă.

ㅤA înjurat când căsuța vocală a intrat. Mi-am arcuit o sprânceană, urmărind cum a aruncat telefonul mai încolo. Ochii lui au revenit la mine, studiindu-mă de sus în jos cum stau cu mâinile în sân și mă uit insistent la el.

ㅤ— Dacă te mai uiți mult așa la mine, o să-ți interpretez intenționat greșit semnalele și o să ajungi din nou sub mine. Sau deasupra. Sau...

ㅤ— Ajunge! l-am oprit ușor amuzată, ferindu-mă la timp când s-a întins către mine, dorind să mă prindă de coapse și să mă trântească înapoi pe canapea.

ㅤA râs și s-a dat pe spate. Ochii lui încă nu-și pierduseră sclipirea.

ㅤ— Nu putem continua în felul ăsta, să știi, l-am atenționat, strângându-mi părul la spate doar ca să-l las să cadă liber din nou, realizând că nu aveam niciun elastic la îndemână. Abel m-a privit cu curiozitate, dând de înțeles că aștepta să continui. Astăzi o să trec pe la farmacie să-mi iau pastila de a doua zi, dar nu o să pot face asta tot timpul, i-am spus cât de serioasă am putut, pentru că nu era de glumă.

ㅤNu pentru mine. O sarcină neașteptată era unul din cele mai oribile coșmaruri ale mele. Nu eram pregătită să fiu mamă și nici nu m-aș fi putut vedea alegând avortul dacă s-ar întâmpla inevitabilul, chiar dacă știam că ar fi o opțiune. Mai ales dacă ar fi fost copilul lui Abel.

ㅤAbel a schițat un zâmbet subtil, privirea lui coborând pentru o clipă, ca și cum ar fi cântărit fiecare cuvânt al meu.

ㅤ— O să merg cu tine, a spus în cele din urmă, surprinzându-mă. Nu vreau ca acriturile alea să se uite la tine nu știu cum sau să-și dea coate niște idioți și să te simți aiurea.

ㅤM-am încruntat, neputând să nu râd.

ㅤ— Doamne, Abel, e doar o metodă contraceptivă, nu e ca și cum le-aș mărturisi că de fapt sunt o prostituată! Exagerezi. Serios, cui crezi că îi va păsa? am motivat, ridicând o sprânceană la îngrijorarea lui inutilă.

ㅤ— Merg cu tine, a susținut cu tărie. Te duc unde ai nevoie.

ㅤ— Sunt cu mașina.

ㅤ— O iei mai târziu sau ți-o aduc tot eu.

ㅤA ridicat din umeri, îmbrăcându-și pantalonii cu o dexteritate de invidiat. Nu știu de ce, dar îmi trezise suspiciunea. Părea că nu vrea să mă lase singură și nu înțelegeam de ce.

ㅤ— Parcă aveai nevoie la baie, mi-a reamintit, în timp ce își închidea fermoarul. Haide, fugi și pregătește-te, trebuie să mergem și să mănânci ceva, a continuat, potrivindu-și cureaua.

ㅤNici măcar nu știu de ce îl urmăream cu atâta interes, dar nu-mi puteam muta ochii. Eram absorbită de fiecare mișcare.

ㅤ— Sau am putea rămâne, a sugerat, un zâmbet diavolesc clădindu-se pe fața lui. Mai avem timp berechet până când expiră timpul pentru pastilă, a adăugat, trezindu-mă la realitate.

ㅤUn zâmbet sincer a rămas pe buzele lui la vederea indignării mele. Am pufnit, clătinând din cap și am luat jeanșii de pe jos ca să merg cu ei la baie.

ㅤ— Promit să nu plec după lapte dacă se întâmplă accidentul! a strigat în urma mea, continuând să se amuze pe seama mea, iar eu i-am arătat degetul mijlociu, grăbindu-mă pe hol cu o combinație de iritare și râs în colțul gurii.

ㅤBărbatul ăsta se juca cu nervii mei.

ㅤM-am apucat să-mi șterg machiajul distrus după ce mi-am terminat treburile, improvizând cu ce aveam la îndemână. Speram să nu mi se irite toată fața, dar dacă se întâmpla asta, știam deja pe cine o să acuz și o să disper.

ㅤDe ce nu puteam fi și noi unul din cuplurile acelea obișnuite care fac sex în locuri normale?

ㅤO să încep să evit să fiu în preajma lui Abel dacă vom mai merge în cluburi sau baruri. De fapt, la cât de razna o luăm unul lângă altul, recomandat ar fi să evităm să fim singuri în orice loc.

ㅤAm tresărit când l-am văzut în oglindă, fiind gata să-mi scuip în sân. Era complet îmbrăcat, iar spre deosebire de mine, avea măcar o cămașă nouă. Atunci am realizat și m-am încruntat. De ce naiba luase altă cămașă?

ㅤ— Ești gata? s-a interesat când mi-am șters fața cu niște șervețele. Ți-am spus vreodată că ești și mai frumoasă nemachiată?

ㅤAm râs slab, aruncându-i o privire în reflexie.

ㅤ— Mai trebuie să-mi iau topul, i-am ignorat tentativa de a-mi intra pe sub piele.

ㅤPentru că așa începe totul. Ne simțim bine, ne tachinăm, el mă face să râd și apoi mă trezesc în baia unui club închis după o noapte în care și Dumnezeu și-a pus mâinile la ochi.

ㅤPărea să intuiască ce gândesc când rânjea în felul ăsta la mine, dar apoi s-a redresat, înțelegând cuvintele mele.

ㅤ— Consideră că nu există. Nu mergi nicăieri cu cârpa aia, asta dacă vrei să petrecem timp de calitate împreună. Nu cu mine sfârșind prin arest din cauza vreunui labagiu.

ㅤ— De când îmi interzici tu mie cu ce să mă îmbrac?

ㅤAbel a râs în fața revoltei mele, nemișcat de acele ascuțite ale privirii mele. Știa cât urăsc condițiile de orice fel, eram pregătită să mă cert cu el, dar m-am oprit când s-a apropiat și mi-a luat umerii în mâini.

ㅤ— Nu-ți interzic, mi-a spus el cu calm. Așa cum ai spus tu ieri, ești liberă să faci tot ce-ți dorești. Chiar să umbli în pielea goală. Dar și eu sunt liber să fac tot ce-mi doresc, a adăugat cu un amestec de seriozitate și amuzament, mutându-și mâinile pe obrajii mei. Iar dacă eu o să-mi doresc să scot ochii fiecărui bărbat care s-a uitat la tine nepotrivit, atunci am s-o fac. Iar tu nu vei putea să-mi zici nimic, va trebui să-mi respecți și tu alegerile și să trăiești cu ei pe conștiință.

ㅤ— Gelozia nu te prinde, am replicat, îndepărtându-i mâinile.

ㅤ— Nu e gelozie, Clarissa. Eu n-am fost niciodată gelos. Crezi că nu știu? Dacă s-ar alinia o armată de bărbați gata să-ți dea lumea întreagă doar ca să fii a lor, tot la mine ai veni.

ㅤSiguranța lui m-a lăsat fără replică. O umbră de zâmbet i-a trecut pe buze când s-a apropiat, croindu-și drum direct spre inima mea, care bătea nerăbdătoare.

ㅤMi-am înghițit saliva, incapabilă să-mi dezlipesc privirea de la chipul lui.

ㅤI-am analizat cuvintele, apoi o jumătate de zâmbet arogant s-a imprimat pe buzele mele. Poate că nu era gelozia tradițională, dar știam că Abel n-ar suporta să vadă un alt bărbat lângă mine, darămite o armată. Chiar dacă știe că nu s-ar petrece nimic exagerat, imaginea tot i-ar râcâi creierul. Ar aștepta și cea mai mică scuză să sară la beregata acelui presupus individ.

ㅤDeci, pe cine încerca să păcălească?

ㅤ— Ai dreptate, i-am spus, iar sprâncenele lui s-au ridicat ușor. Aș veni la tine, dar poate că întâi m-aș distra puțin. La o adică, sunt încă tânără, am adăugat, mușcându-mi imperceptibil buza pentru a-mi ascunde amuzamentul când ochii lui m-au fulgerat.

ㅤA mai făcut câțiva pași, până m-a înghesuit între el și lavoarul rece din spatele meu. Respirația mi s-a accelerat, simțind cum spațiul dintre noi devenea aproape inexistent. Îi simțeam căldura corpului și privirea intensă, iar degetele mele s-au încleștat pe marginea lavoarului, în timp ce el se apropia și mai mult. M-a privit în ochi, cu o seriozitate care mi-a făcut inima să tresară.

ㅤ— Și cum te-ai distra cu ei? m-a încolțit. Le-ai șopti? mi-a murmurat, făcându-mi pielea să se înfioare când l-am simțit atât de aproape. I-ai săruta așa? m-a ațâțat, făcându-mă să flutur din gene când gura lui a ajuns pe gâtul meu. I-ai atinge? a suflat cu respirația fierbinte deasupra pielii mele, răpindu-mi suflul.

ㅤNici măcar nu am realizat că îmi desfăcuse nasturii cămășii până ce am simțit palma lui rece pe pielea mea. Respirația mi s-a tăiat brusc.

ㅤ— Abel...

ㅤEl doar a scuturat din cap, cerându-mi tăcerea fără cuvinte. M-am trezit cu buzele lui apăsate puternic de ale mele. Totul în mine a reacționat, iar mâinile mele s-au afundat în părul lui, trăgându-l și mai aproape, neținând cont de aerul care începea să mă părăsească.

ㅤBuzele lui au coborât înapoi pe gâtul meu, desenând o linie fierbinte ce m-a făcut să tresar. Respirația îmi devenea tot mai rapidă, iar mâinile lui își croiau drum lent, sigur, pe pielea mea, stârnindu-mi fiori care îmi zguduiau întreaga ființă. Fără să-mi dau seama, mă apropiam tot mai mult de el, de parcă distanța dintre noi era insuportabilă.

ㅤOchii lui mă urmăreau cu o intensitate care îmi dădea de înțeles că știe exact ce efect are asupra mea. Degetele lui mi-au atins fața, ridicându-mi ușor bărbia pentru a mă privi direct, iar apoi, fără ezitare, m-a sărutat din nou – un sărut adânc, care îmi fura tot aerul și mă făcea să-mi pierd simțurile.

ㅤNu știu când m-am trezit ridicată pe lavoar, dar acolo eram, iar el mă ținea ferm de talie, lipindu-mă de el într-un gest încărcat de o emoție nerostită. Buzele lui căutau fiecare colț al feței mele, de parcă ar fi vrut să-și lase amprenta pe fiecare parte din mine. Am înfipt din nou degetele în părul lui, iar el m-a strâns și mai tare, intensificându-și sărutul, făcându-mă să uit de orice rațiune.

ㅤTot ce conta în acel moment era felul în care mă săruta – puternic, fără rețineri, ca și cum timpul stătuse în loc doar pentru noi. Privirea lui a întâlnit-o pe a mea, iar respirațiile noastre sacadate erau tot ce se auzea în încăpere. Am rămas o clipă în liniște, uitându-ne unul la altul, dar privirea lui promitea că nu se va opri aici.

ㅤȘi, fără să mai aștepte o invitație, s-a apropiat din nou, sărutându-mă cu o intensitate care mă făcea să simt că aș putea cădea în orice clipă, dacă el nu ar fi fost acolo să mă prindă.

ㅤ— Vei fi moartea mea, a șoptit pe un glas dogit, iar cuvintele lui m-au făcut să-mi țin respirația pentru o secundă.

ㅤDegetele lui se relaxaseră pe șoldurile mele, lăsându-mi pielea caldă, iar privirea lui părea să spună mai mult decât orice ar fi putut exprima în acel moment.

ㅤAm rămas în liniștea aceea tulburătoare, simțind cum fiecare fibră din mine vibra la apropierea lui. El a inspirat adânc, ca și cum ar fi căutat să-și adune forțele, apoi mi-a trecut degetele peste obraz, lăsându-mă să-l privesc fără nicio mască.

ㅤAm zâmbit, aplecându-mi mai mult obrazul în mâna lui. Aș fi rămas aici pentru totdeauna, dacă era posibil, iar ceva îmi spunea că și el ar fi făcut la fel.

ㅤPoate că și noi eram niște dependenți. Dependenți unul de celălalt, iar asta... va fi moartea amândurora.

ㅤM-am aplecat către el, iar buzele noastre s-au atins într-un sărut lent, de parcă fiecare mișcare era deliberată și lipsită de grabă. Îl simțeam apropiindu-se și mai mult, apăsându-se între coapsele mele, iar un geamăt scurt mi-a scăpat fără să vreau. Respirația mi s-a accelerat imediat ce mâna lui mi-a atins pielea, strecurându-se în jeanșii mei și aducând un val de fiori în urma ei.

ㅤMâinile mele i s-au prins instinctiv de umeri, strângându-l, iar el a observat, ridicând colțul buzelor într-un zâmbet scurt. Degetele lui au coborât și mai adânc, iar răsuflarea mi s-a accelerat, fiecare mișcare stârnind o tensiune pe care nu mi-o puteam controla.

ㅤ— Abel!

ㅤAbel a oftat frustrat, lipindu-și fruntea de a mea în timp ce respirația lui fierbinte îmi mângâia pielea. Ochii i s-au închis pentru o clipă, și a strâns ușor marginea lavoarului, încercând să-și controleze impulsul de a ignora complet întreruperea. Eu mi-am lăsat capul pe spate, încercând să-mi regăsesc calmul, dar bătaia persistentă a inimii trăda cât de aproape fusesem de a mă pierde complet în brațele lui. Din nou.

ㅤ— Abel! Unde ești, omule? a continuat să strige.

ㅤAm suspinat adânc, încercând să ignor zvâcnetul pe care-l simțeam între picioare. Xander nu putea să își aleagă un moment mai prost să vină aici, nici măcar nu eram sigură cum a intrat înăuntru. Eu am închis ușa cu mâinile mele ieri.

ㅤ— Xander chiar începe să mă calce pe nervi, i-am spus încet.

ㅤA surâs amuzat, sărutându-mi vârful nasului înainte de a se retrage de lângă mine. Mi-am potrivit hainele, aproape mecanic, simțindu-mi încă pulsul accelerat după ce am sărit de pe lavoar. Am îndesat repede cămașa în jeanși, încercând să arăt cât mai prezentabilă, chiar dacă mintea îmi era încă învăluită de momentele de mai devreme, iar furnicăturile dintre picioare erau deranjante.

ㅤEl a ieșit înaintea mea, făcându-mi cu ochiul.

ㅤAm rămas în spate câteva clipe să-mi trec degetele prin păr, încercând să-i redau un aspect oarecum ordonat. M-am dus pe urmele glasurilor când am ajuns la o înfățișare respectabilă.

ㅤ— Unde ai fost toată noaptea? Oamenii te-au așteptat până-n zori ca niște proști! Nici măcar nu mi-ai răspuns la telefoane, am crezut că ai pățit ceva! A trebuit să...

ㅤS-a oprit când ochii lui au dat peste mine, iar linia maxilarului lui a devenit mai mult decât evidentă. A surâs ironic, aruncându-ne câte o ocheadă amândurora și și-a îndreptat spatele. Totul sub atitudinea impasibilă a prietenului său cel mai bun.

ㅤ— Bineînțeles. Clarissa.

ㅤTonul pe care mi-a spus numele m-a făcut să-mi arcuiesc o sprânceană și să-mi încolăcesc brațele la piept. Ochii șatenului s-au ațintit asupra cămășii mele, apoi s-au mutat la Abel. Avea o anumită mustrare în privire pe care nu o înțelegeam. Lui Abel nu-i păsa.

ㅤ— Și eu mă bucur să te văd, am rostit sarcastic, fixându-l cu ochii mei în aceeași măsură. Ce oameni îl așteptau?

ㅤÎntrebarea mea a rămas suspendată în aer. Am încercat să nu arăt cât de mult m-a enervat asta, dar nu mi-a reușit. Nu în fața lui Abel, care s-a întors către mine ca să-mi arunce o privire încărcată de un avertisment mut. Nu voia să mă implic în treburile lui. Mi-am strâns maxilarul, lăsându-mi mâinile să cadă pe lângă corp.

ㅤAșteptam un răspuns oricum.

ㅤ— Mă ocup eu, i-a răspuns criptic brunetul. Scuzați-mă, a spus și a trecut pe lângă mine, lăsându-mă fără replică.

ㅤAm clipit de mai multe ori, dar creierul meu continua să se chinuie să asimileze situația. Nu puteam accepta că m-a ignorat pur și simplu. Furia m-a lovit în valuri. De ce naiba nu-mi putea spune și mie? Credeam că zidul dintre noi se dărâmase în sfârșit.

ㅤDar el continua să-mi ascundă lucruri.

ㅤ— V-ați împăcat? Sau îi porți cămașa ca să induci în eroare?

ㅤAm făcut un pas spre el. Nu aveam nici cel mai mic gând să-i răspund. Mintea mea era preocupată de alte lucruri, mult mai importante. El a zâmbit încrezut în fața ochilor mei tranșanți.

ㅤ— Unde trebuia să ajungă Abel ieri?

ㅤXander a râs. Clătinând din cap, s-a rezemat cu mijlocul de bar, cu coatele așezate pe blat, trântindu-mi o privire apăsătoare.

ㅤ— De ce nu vrei tu să fii o femeie normală? Știi tu, una absorbită de haine și bârfele din oraș.

ㅤMi-am scrâșnit dinții. Ochii mei l-au fulgerat. Unei părți din mine nu-i venea să creadă că el chiar consideră că toate femeile „normale" se comportă așa, alteia nu putea să-i pese mai puțin despre ce crede el.

ㅤ— Dacă nu te-aș cunoaște, chiar te-aș considera sexist și te-aș disprețui.

ㅤA zâmbit.

ㅤ— Crezi că mi-ar păsa? Ești simpatică.

ㅤAm pufnit, îngustându-mi ochii. Am luat decizia înțeleaptă să nu-mi mai bat capul cu el – oricum nu avea de gând să-mi spună ceva folositor – și l-am ocolit, mergând în spatele barului și turnându-mi un pahar de apă rece.

ㅤ— Nu-i spune fratelui meu că am fost aici.

ㅤSprânceana lui s-a ridicat, un soi de amuzament s-a creat în ochii lui, în timp ce mă urmărea cum îmi iau jacheta de piele pe mine.

ㅤ— Apollo a fost primul care a spus că Abel e cu tine dacă nu a venit.

ㅤN-am știut ce să spun și nu am avut timp de gândire că brunetul s-a întors, privindu-ne pe rând și analizând situația.

ㅤAtitudinea lui Xander îmi testa răbdarea uneori și singurul motiv care mă făcea să-mi țin gura – și să nu-i zic vreo două – era gândul că n-aș vrea să-l pun pe Abel într-o postură delicată. Nu voiam să fie nevoit să ne țină partea unuia dintre noi în defavoarea celuilalt, știam că ne iubește pe amândoi.

ㅤCred că același motiv îl avea și Xander de nu m-a înjurat până acum pentru câte îi făcusem și lui.

ㅤ— Vă las să vă ocupați de treburile voastre misterioase.

ㅤOchii lui Abel m-au săgetat. A simțit înțepătura din glasul meu. Nici nu m-am sinchisit să o ascund. Dacă a crezut că voi închide ochii și mă voi resemna cu situația, atunci chiar era nebun. Mult mai nebun decât îmi aminteam.

ㅤMi-a tăiat calea și m-a oprit să-mi iau geanta când a pus o mână pe ea.

ㅤ— Nu mă enerva, m-a avertizat, iar eu am pufnit slab. Dacă am zis că mergem împreună, așa o să facem.

ㅤ— Pare că ai multe de rezolvat, n-aș vrea să te încurc.

ㅤTonul meu a devenit chiar mai tăios și rece. M-am surprins singură, nu credeam că o am în mine. Chipul lui Abel s-a întunecat, în timp ce Xander părea să depună eforturi să nu izbucnească în râs.

ㅤ— Vrei să încep cu tine?

ㅤOchii mi s-au mărit slab și l-am privit fugitiv pe Xander căruia îi mai lipsea castronul cu popcorn. Savura momentul mai mult decât mi-ar fi plăcut să o facă. Prietenul lui nici măcar nu încercase să ascundă sensul cuvintelor sale. Mi-am curățat gâtul, criticându-l în tăcere.

ㅤ— Așa credeam și eu, a răspuns tăcerii mele. Așteaptă-mă la mașină, vin imediat.

ㅤMi-am mușcat limba de mai multe ori, oferindu-i săgeată peste săgeată prin privirile mele încărcate de reproș. Nu suportam când mă trata de parcă ar trebui să-i îndeplinesc ordinele la secundă, iar el o știa. O făcea intenționat.

ㅤ— Boule, am mormăit în barbă când i-am întors spatele.

ㅤ— Ai zis ceva, iubire? l-am auzit din spate și mi-am strâns ochii cu putere. Și eu te iubesc! a adăugat el.

ㅤAm oftat adânc, fără să mă întorc din drum. Nu a fost nevoie să mă uit la el ca să știu că rânjește ca un diavol ce este. Am ieșit, mi-am scos telefonul din buzunarul din spate și am inspirat aerul răcoros de afară, sprijinindu-mă de mașina lui.

ㅤI-am mai scris mamei un mesaj ca să o asigur că sunt bine. Era puțin trecut de doisprezece, iar ultimul meu mesaj pentru ea a fost azi-noapte. Speram să nu fi anunțat Interpolul și Biroul Federal până acum. Sau mai rău, pe tatăl meu.

ㅤ— I-am spus eu că ești în siguranță.

ㅤAm tresărit când l-am auzit, fiind gata să-mi scuip în sân. Inima mea a început să bată puternic și l-am privit încruntată pe fratele meu. Dumnezeule, aproape m-am scăpat pe mine! Apollo a zâmbit, mulțumit de reacția mea, rezemându-se nonșalant de mașină și aruncându-mi o privire stranie după ce m-a scanat din cap până-n picioare. M-am fâstâcit și mi-am luat mâna din capul pieptului, răsuflând zgomotos.

ㅤSe pare că nu-l învățase nimeni că nu e în regulă să te furișezi așa pe lângă oameni.

ㅤDe abia acum începeam să conștientizez cuvintele lui și încruntătura mi s-a adâncit.

ㅤ— De când ești tu așa apropiat de mama?

ㅤ— Cassandra e o dulceață de femeie, nu e greu deloc să te împrietenești cu ea. Mai ales când mă tratează ca pe propriul copil.

ㅤ— Ești un ciudat.

ㅤA râs slab, iar eu l-am urmărit cum își scoate o țigară din pachet, aprinzând-o nepăsător.

ㅤ— Nu-mi place moaca lui taică-tău, a replicat din senin, eliberând fumul toxic din plămâni. Tu și Sylvia nu aveți cum să o protejați de el, așa că țin eu un ochi pe situație pentru voi. Știu cât de mult o iubiți.

ㅤ— Mama nu are nevoie de protecția nimănui. N-ar îndrăzni nimeni să se lege de ea, mai ales Elijah. Nu face greșeala să o subestimezi cum m-ai subestimat pe mine.

ㅤA pufnit amuzat. Ochii lui m-au scrutat de sus până jos de câteva ori.

ㅤ— Eu nu te subestimez, Clarissa. Mă aștept la orice de la tine, inclusiv să te culci cu fostul tău după ce abia ai divorțat. Ah, da, am uitat, a adăugat ironic sub ocheadele mele criminale. Eu mereu vorbesc prostii, nu-i așa?

ㅤ— Ai mare grijă ce spui mai departe, l-am avertizat.

ㅤ— Iar tu ai mare grijă ce faci mai departe, a contracarat. Dacă vrei să fii cu el, fii în secret. Abel are mulți dușmani.

ㅤ— Tu n-ai? l-am întrebat în zeflemea. Și totuși, niciunul nu a încercat să-mi facă ceva.

ㅤA clătinat ușor din cap, privind în zare, către ușa clubului. Am înțeles că nu voia să-mi explice. L-am analizat la fel de amănunțit, arăta mai rău decât mine. Cearcănele lui erau adânci, ochii îi erau injectați de oboseală, iar hainele lui erau șifonate. Articulațiile degetelor sale erau iritate și însângerate pe alocuri, dându-l de gol că se luptase, împreună cu cele câteva zgârieturi de pe față.

ㅤ— Cu cine te-ai bătut?

ㅤA încetat să mai fumeze, ochii lui căzând asupra mea cu o oarecare surprindere. Grija din vocea mea îl luase pe neașteptate.

ㅤNu mi-a răspuns, dar a zâmbit în colțul gurii.

ㅤ— De ce n-ai intrat înăuntru cu Xander?

ㅤAcelași tratament. Am pufnit iritată.

ㅤ— Ce-ai făcut cu Danielle?

ㅤA oftat greu, iar umerii i-au coborât. Întrebările mele îl iritau, dar la fel mă irita și pe mine încăpățânarea lui de a nu-mi răspunde nici măcar la una.

ㅤ— Nu-mi pasă de Dani, mi-a răspuns plictisit, călcând mucul de țigară cu adidasul lui alb care era ușor murdărit de noroi. Nu o să mă apuc să terorizez o femeie doar pentru că e curvă, am mai multă demnitate și mult mai multe treburi.

ㅤMărturisirea lui m-a șocat. Habar n-am de ce, mi-am imaginat că ar fi continuat să o hărțuiască până la sfârșitul vieții. M-am bucurat că fratele meu nu e un astfel de nenorocit, chiar dacă n-am spus-o cu voce tare.

ㅤNici măcar nu era nevoie să-i mai facă ceva, își semnase singură sentința când s-a încurcat cu Malakai. Eu o știam mai bine decât oricine. Va plăti pentru trădarea ei cu vârf și îndesat, chiar dacă nu-mi doresc să treacă prin ce am trecut eu. Nu doresc niciunei femei asta.

ㅤAm continuat să-l studiez pe fratele meu. Era mai împăcat decât mă așteptam, nu arăta afectat de ceea ce i se întâmplase. N-ai fi ghicit niciodată că tocmai a fost înșelat de iubita lui de lungă durată. O parte din mine s-a întrebat când a încetat să-i pese de Danielle și, mai ales, de ce.

ㅤDetașarea asta nu se lega cum trebuie cu piesele din capul meu. Apoi, în tăcerea asta, mi-am dat seama că lipsește una. Iar creierul meu, pregătit ca întotdeauna, mi-a amintit de seara în care Malakai a dat buzna în barul meu. Secvențele mi s-au perindat prin fața ochilor, până a ajuns la cea dorită: Adira.

ㅤFratele meu a dus-o în depozit, îmi aminteam cuvintele ei. A știut primejdia care bătea la ușă și a ales să o protejeze, în pofida Daniellei. A făcut asta, deși Adira încă e o străină pentru noi. Sau poate că era doar pentru mine una.

ㅤAsta m-a pus pe gânduri și l-am privit bănuitoare.

ㅤTotuși, am ezitat să deschid subiectul. Apollo devenea foarte irascibil când încercam să-mi bag nasul în viața lui.

ㅤ— Dar cu Malakai?

ㅤUmerii i s-au încordat doar la auzirea numelui, iar privirea pe care mi-a trântit-o mi-a făcut respirația să mi se oprească în gât. Îl enervasem.

ㅤ— E mai bine să nu știi. Nici nu ar trebui să te privească. Ai divorțat de el, iar acum ești cu Abel. Focusează-te pe asta.

ㅤ— O să-l omori?

ㅤSchimbul nostru de priviri a fost scurt, dar a spus mult mai multe decât era pregătit să-mi dezvăluie. Apollo a realizat asta și și-a strâns buzele.

ㅤ— De ce l-ai biciuit? m-a lovit cu întrebarea, lăsându-mă incapabilă de a articula un sunet. Unde ai văzut tu așa ceva? Violența aia? Sadismul acela?

ㅤMi-am dres glasul, inima începuse să-mi răsune în piept și urechi. Inconștientă, mi-am ferit privirea.

ㅤ— Poate că nu sunt atât de inocentă precum par, am rostit vag, privind către club și întrebându-mă de ce durează atât să vină Abel.

ㅤ— Nu, nu ești, m-a aprobat. Vezi tu, eu nu sunt Abel, a adăugat și mi-a atras atenția. Nu e suficient să fluturi de câteva ori din gene ca să mă faci să uit de capul meu. Știu că ascunzi multe. Iar pentru tot ce nu ai puterea să spui, o să-l fac să plătească pe gunoiul acela. Îți promit.

ㅤAm înghițit involuntar în sec, corpul meu a refuzat să mai facă altceva. Creierul meu renunțase să găsească o replică potrivită, una care să-l facă să se oprească. A cedat, pentru că se citea în ochii săi că nimic nu-l poate face să se răzgândească.

ㅤChiar dacă această răzbunare era inutilă. Orice i-ar fi făcut lui Kai, orice formă de tortură ar fi abordat... nu schimba nimic. Mă pierdusem în întuneric deja, mă legănam în profunzimea lui, încercând zadarnic să-mi regăsesc echilibrul. Dar nu puteam, pentru că memoria mea nu putea fi ștearsă.

ㅤNu aveam de gând să-i spun toate astea și să-i fac inimă rea. Vedeam că are nevoie de asta, de iluzia că mă poate ajuta. Dar în acest război forța lui era nulă, la fel și notorietatea sa. Acest război se declanșase în urmă cu mult mai mult timp decât se putea gândi, iar eu mi-am sacrificat o parte din suflet ca să mă pot salva. M-am predat întunericului, l-am lăsat să mă transforme. Nu mai puteam fi ajutată.

ㅤAvea să vină și ziua în care fratele meu va înțelege asta.

ㅤL-am văzut pe Abel cum iese din club și am respirat ușurată. Nu eram sigură cât mai pot îndura conversația asta, începuse să deblocheze părți din mintea mea pe care le voiam închise.

ㅤCei doi s-au salutat, iar Apollo s-a dezlipit de mașină, pregătindu-se să plece când Xander a apărut de nicăieri. Așa cum obișnuiesc să o facă toți trei. Eram sigură că era o probă de inițiere în grupul lor.

ㅤM-am suit în mașină când ei au continuat să discute. Înghețasem și nici nu voiam să mă mai enervez că vorbesc despre lucruri de care eu n-am niciun habar.

ㅤAbel mi-a oferit o privire exploratoare după ce și-a ocupat locul, apoi a pornit mașina, pornind căldura imediat, dând-o mai tare în partea mea. Am zâmbit în sinea mea.

ㅤ— Apollo îl are pe Malakai, nu? l-am întrebat direct și a rămas blocat câteva secunde. Ăsta era planul: întâi să obțin divorțul de la el și apoi să-l ducă undeva să-l chinuie. Iar tu ai știut de la început. De ce nu mi-ai spus?

ㅤ— Au propriile socoteli de încheiat, Clary. E alegerea lui ce vrea să facă mai departe.

ㅤ— Dacă Dory ar fi în situația de a omorî pe cineva, tu ce ai face? am întrebat, fixându-l în timp ce îmi simțeam inima bătând mai tare. Ai sta deoparte, cu mâinile în sân, și ai privi-o cum se distruge pe viață? am continuat, lăsând cuvintele să zacă între noi.

ㅤA rămas tăcut, iar privirea i s-a înăsprit, dar m-am ținut neclintită, fără să-l las să scape de întrebare.

ㅤ— Lucrurile astea, oricât de puternic ai fi, te marchează. Asta dacă nu ești psihopat, am spus, scăzându-mi vocea. Înțelegi ce vreau să spun?

ㅤ— Fiecare își face alegerile, a spus cu o voce rece, lăsând fraza să se stingă între noi. Iar dacă Apollo alege să-i ia viața, fii sigură că își asumă responsabilitatea care vine cu asta.

ㅤAm închis ochii pentru o clipă, simțind în piept o greutate pe care n-am putut-o controla. El s-a întins și mi-a prins o mână, plimbându-și degetul mare peste articulațiile degetelor mele.

ㅤ— Nu poți controla deciziile celorlalți, puiule.

ㅤAm oftat, încuviințând absentă. Avea dreptate, normal că avea, dar realitatea asta nu devenea mai ușoară pentru inima mea.

ㅤA parcat lângă o farmacie și l-am urmat îndeaproape. Îmi doream să terminăm cu asta odată pentru a ajunge acasă să-mi fac o baie fierbinte, cu săruri, spumant și tot tacâmul.

ㅤMi-am găsit distragerea perfectă în raionul de suplimente alimentare și l-am lăsat pe Abel să se ducă să cumpere ce aveam nevoie. Am aruncat o scurtă privire spre casierie când angajata de acolo a chicotit, dar nu m-a interesat să aflu de ce. Știam că Abel e amuzant.

ㅤMă uitam peste niște vitamine când un băiețel a țâșnit pe lângă mine, râzând zgomotos și ținând o cutie ca pe un trofeu. Aproape îmi provocase un infarct. O secundă mai târziu, mama lui a apărut în grabă, încercând să-l oprească înainte ca micuțul să poată sfâșia ambalajul cutiei de pastile pe care o smulsese de pe un raft.

ㅤ— Ți-am zis de atâtea ori să nu mai pleci de lângă mine! l-a certat, ținându-l strâns de mână ca să nu-i mai scape și l-a tras mai departe după ea printre rafturi.

ㅤAm clătinat din cap, zâmbind în timp ce am așezat cutia din mână la loc. Momentele ca acesta mă făceau să-mi amintesc cât de nepregătită sunt pentru așa ceva. Uneori simțeam că nu voi fi pregătită niciodată, alteori că nici nu-mi doresc să fiu.

ㅤDrace, am împlinit douăzeci și doi de ani de câteva săptămâni. Un copil chiar nu e pe lista mea de dorințe în viitorul apropiat. M-am alăturat lui Abel, iar buna dispoziție a casieriței a pălit. Eu i-am oferit o jumătate de zâmbet din politețe.

ㅤ— N-ai găsit nimic? m-a întrebat când m-am apropiat de el.

ㅤAm scuturat din cap, analizând-o pe tipa care pregătea punga pentru noi. Abel m-a luat pe neașteptate când mi-a sărutat creștetul. Am zâmbit din reflex, derutată de afecțiunea spontană, dar n-am comentat nimic.

ㅤÎmi plăcea.

ㅤEra ciudat să am o zi atât de liniștită, una în care nu trebuia să mă gândesc la un obsedat capabil de orice pentru că l-am părăsit. Obișnuiam să mă uit peste umăr cu fiecare ocazie, să gândesc în exces ca să-i pot anticipa orice mișcare, să evaluez căile de ieșire din fiecare loc unde mergeam și să am multă grijă ce spun sau fac pentru că mereu exista riscul ca cineva să-i spună.

ㅤAcum nu mai era nevoie să fac nimic din toate astea.

ㅤNe-am întors la mașină și m-am lăsat purtată de acest val de liniște, ascultând muzica în surdină. Am tresărit încet și am realizat că ațipisem când mâna lui Abel mi-a strâns coapsa, anunțându-mă că am ajuns la restaurant. Semnul care ne invita să ospătăm aici era familiar și un zâmbet sincer mi-a înflorit pe chip când l-am recunoscut: era restaurantul de familie pe care i-l arătasem în urmă cu mult timp, spunându-i cât de mult iubesc atmosfera și mâncarea de aici.

ㅤEra uimitor că nu uitase.

ㅤAm coborât, grăbindu-mă să intru, îmbiată de mirosul preparatelor care se simțeau încă de la ușă. Patronul era un italian care învățase să gătească de la bunica lui și de atunci se folosea de rețetele ei pentru a-și câștiga pâinea. Mă bucuram că a ales să facă asta, pentru că eram îndrăgostită de mâncarea gătită de el și soția lui. Familia mea nu și-ar fi împărtășit niciodată cu străinii secretele culinare moștenite.

ㅤAm ocupat o masă liberă și ospătărița a venit îndată cu meniurile. Era mai entuziasmată decât noi că eram aici și era de înțeles, pentru că eram al treilea cuplu care le trecuse pragul. Încă mă frapa că nu era mai cunoscut localul acesta.

ㅤAveau atât de puțini clienți, iar eu veneam atât de des că patronul m-a recunoscut, iar buzele i s-au lărgit într-un zâmbet de milioane căruia i-am răspuns pe măsură. S-a grăbit să-i spună fetei, probabil abia angajată, că eu nu aveam nevoie de meniu, căci comandam mereu același lucru: pizza lor quattro formaggi. Era slăbiciunea mea, puteam paria că era cea mai bună pizza din lume, nu doar din Boston. Mirosea divin, blatul era încrucișarea perfectă dintre crocant și pufos, iar fiecare fel de brânza era rupt de undeva din rai. Îți făcea papilele gustative să danseze.

ㅤ— E prima oară când văd că-ți sclipesc ochii la mâncare, s-a amuzat Abel după ce am dat comanda, iar eu am scos un pufnet slab.

ㅤEra într-adevăr ceva deosebit. Eu nu eram gurmandă, iar relația mea cu mâncarea era atât de defectuoasă că puteam uita cu zilele să mănânc și nici măcar n-aș fi simțit. Asta pe lângă că eram foarte pretențioasă.

ㅤ— O să înțelegi după ce mănânci o felie din pizza aia. Îmi vine apă în gură doar când mă gândesc la ea.

ㅤA râs, m-a privit cu drag și mi-a trecut o șuviță după ureche.

ㅤ— Mi-a lipsit asta.

ㅤVocea lui a fost mai serioasă decât mă așteptam și m-am încruntat puțin, simțindu-mi inima cum se reîntregește. Felul în care mă privea aproape m-a făcut să uit de toate greutățile prin care am trecut, întorcându-mă înapoi la zilele în care abia ne descopeream și fiecare zi era o nouă provocare pe care eram nerăbdători să o ducem la capăt. Undeva unde nu existau Malakai, Amanda sau chiar Melody.

ㅤ— Poftele mele ciudate?

ㅤAm râs, amintindu-mi vara în care am căutat cu el o noapte întreagă un magazin care vindea guanciale ca să pot găti niște paste la care am poftit în mod neașteptat. Lucrurile au fost mai simple în anul în care am fost împreună.

ㅤ— Și ele, a râs Abel, lăsându-și brațul să se odihnească de-a lungul spătarului, aproape atingându-mi umerii. Firea ta copilăroasă, impulsivitatea nebunească, cum te faci roșie în obraji la cea mai mică aluzie deocheată. Glumele tale. Privirea ta, aia care scapără scântei de fiecare dată când te înfurii. Râsul tău, cel autentic, nu cel politicos. Totul.

ㅤCuvintele lui au fost atât de spontane, atât de naturale, că aproape mi-au tăiat răsuflarea. Era ceva deschis și vulnerabil în felul în care vorbea, de parcă tot ce spunea era de la sine înțeles.

ㅤ— Îmi colorezi viața, pitico. Mă faci să mă simt viu.

ㅤ— Credeam că te disper și te omor, i-am reprodus cuvintele spuse cu ceva timp în urmă și a surâs slab.

ㅤ— Un om simte că trăiește cu adevărat doar atunci când privește moartea în față, a spus, atingându-mi delicat obrazul cu degetele. Reține asta.

ㅤ— Adică eu sunt moartea? l-am întrebat intenționat, profitând de ocazia pe care mi-a dat-o ca să-l sâcâi puțin. Așa mă vezi tu?

ㅤS-a prins imediat de jocul meu și a zâmbit amuzat, aplecându-se până când buzele noastre aproape se atingeau.

ㅤ— Ești moartea mea, viața mea. Tot ce vrei tu să fii.

ㅤAm fost întrerupți de ospătărița care a venit să ne aducă băuturile comandate, iar în timp ce le așeza pe masă, nu puteam decât să repet cuvintele anterioare în mintea mea și să încerc să nu zâmbesc ca o nebună.

ㅤÎncep din nou să mă port prostește. Trebuie să-mi revin în fire. Nu mai am optsprezece ani.

ㅤ— O să continui să eviți să vorbești cu mine despre afacerile tale? l-am întrebat imediat ce ospătărița s-a îndepărtat.

ㅤ— Nu evit. Sunt lucruri pe care ar fi mai bine să nu le știi. Încerc să te protejez.

ㅤAceeași placă pe care o auzeam de trei ani încoace. Am oftat, spunându-mi că ziua este prea frumoasă ca să o stric cu vechile reproșuri. Mi-am găsit de lucru cu capătul unui șervețel; cumpăneam vorbele lui și încercam să înțeleg de ce anume mă protejează.

ㅤPoate pentru a nu mă îngrijora, așa cum mi-a zis odată Xander, dar tocmai tăcerea asta îmi alarma mintea și mai mult. Era riscant să-i dai creierului meu prea mult spațiu să lucreze singur – găsea mereu cele mai sumbre scenarii.

ㅤAbel nu pricepuse încă un lucru: gura mea putea să tacă, dar mintea mea nu. Chiar dacă nu-i mai spuneam nimic în legătură cu asta, nu însemna că nu mă mai gândesc.

ㅤSau poate că încerca să mă ferească de lucrurile oribile pe care le-aș putea vedea. De parcă mai exista ceva pe care să nu-l fi văzut. Fusesem căsătorită aproape trei ani cu unul dintre cei mai sadici indivizi din Boston. Nimic, dar absolut nimic, nu mă mai putea atinge sau zgudui vreodată.

ㅤSingurul lucru care m-ar mai putea șoca sunt oamenii cu adevărat buni, fără vreun scop ascuns. Încep să cred că au fost șterși de pe fața Pământului sau ascunși într-un colț ferit, departe de murdăria celor care ar putea să-i corupă.

ㅤ— N-am nevoie de protecția nimănui, am murmurat mai mult pentru mine, dar brunetul m-a auzit. N-am nevoie să fiu menajată. Dacă vei continua să mă ții la distanță, o să ajungem în același punct din care am plecat, am concluzionat, fixându-mi privirea în ochii lui.

ㅤÎnfățișarea lui a devenit de piatră, iar în irișii săi se afla o anumită exigență care m-a lăsat rece. Aveam dreptate și o știa la rândul lui, chiar dacă nu se grăbea să mi-o spună. Nu puteam continua în felul acesta, ne-am fi făcut rău fără să avem intenția asta. Simțeam nevoia de a fi în viața lui, la fel de mult cum simțea el să fie în a mea.

ㅤNu era atât de greu de înțeles, dar bănuiesc că-i era teamă să-mi arate latura asta a lui, ceea ce ar fi fost la fel de prostesc precum sună și nu voiam să mă gândesc la asta. Mă văzuse biciuind un om până aproape și-a pierdut viața. Eram ultima persoană care l-ar fi putut judeca sau ar fi fost speriată de el.

ㅤ— De ce nu vrei să o lași baltă, hm?

ㅤ— Am dreptul să știu. Orice femeie are dreptul să știe cu ce se ocupă bărbatul pe care îl iubește, nu crezi?

ㅤM-am încruntat puțin când a început să zâmbească.

ㅤ— Mă iubești?

ㅤAm închis gura și l-am privit fără să spun nimic. Nu știu de ce era atât de greu să recunosc, de vreme ce oricum știa deja. Poate fiindcă întrebarea lui era ridicolă. Sau poate că Malakai dereglase ceva în mine, iar acum simpla idee de a răspunde acelei întrebări îmi dădea impresia că o să mă aleg cu urticarie.

ㅤ— Întrebarea asta nu își mai are rostul între noi. Nu după ce am trecut prin atâtea și suntem încă aici.

ㅤ— Mai bine nu puteam să o spun.

ㅤL-am privit surprinsă cum își trage jacheta, scoțând din buzunarul interior inelele noastre. Am rămas blocată. Erau aceleași, de parcă nu trecuse nici o clipă de atunci, dar pentru mine păreau venite dintr-o altă viață. Le-a ținut strâns în palmă și m-a privit ca și cum toate răspunsurile ar fi fost scrise acolo, de la sine înțelese. Și totuși, tăcerea lui mă lăsa cu mii de întrebări nerostite.

ㅤ— Nici întrebarea asta nu mai are rost, a adăugat, iar eu mi-am ridicat sprâncenele, ușor surprinsă. De data asta, vei fi soția mea. În acte și în toate sensurile posibile, a spus cu un zâmbet vag, întinzând mâna spre mine cu un gest hotărât.

ㅤ— Și dacă nu vreau? l-am tachinat, aducându-i râsetul la suprafață.

ㅤ— Ai acceptat deja, ai uitat? Cu mult timp în urmă. Te-am avertizat: nu mai poți să te răzgândești acum.

ㅤNu mi-a dat ocazia să mai protestez. Mi-a prins mâna cu o grijă surprinzătoare, iar eu l-am urmărit, aproape hipnotizată, cum îmi pune inelul înapoi pe deget. Gestul lui era sigur și ferm, de parcă îmi reamintea cine eram pentru el, indiferent de îndoielile mele. M-am trezit zâmbind involuntar, simțindu-mă prinsă între un val de liniște și o emoție adâncă.

ㅤAbel a ridicat privirea, iar ochii lui s-au fixat ai mei, de parcă voia să se asigure că înțeleg. Era o promisiune nerostită, una care mă făcea să-mi simt inima bătându-mi în piept ceva mai repede.

ㅤ— Mi-a luat trei ani să te aduc acasă, fii sigură că nu mai te las să-mi scapi din nou.

ㅤAm chicotit pentru câteva clipe scurte, luându-i cuvintele în glumă, chiar dacă puteam vedea că vorbește serios. I-am luat celălalt inel din palmă și i-am făcut semn să-mi dea mână, abia reținându-mi amuzamentul la expresia pe care o avea.

ㅤ— Ai face bine să te ții de cuvânt, i-am spus, împingându-i ușor inelul pe deget, ca să-i subliniez avertismentul. Dacă va mai exista o dată viitoare, să știi că nu mă mai întorc.

ㅤEl a zâmbit, dar în privirea lui se vedea ceva serios, o greutate pe care o înțelegeam amândoi. M-a tras mai aproape, iar în momentul acela, nu era nevoie de alte cuvinte.

ㅤȘtia că mă are.

•♤•

ㅤApartamentul era neobișnuit de tăcut, o liniște care îmi aducea o neliniște vagă. Mama, de obicei, se făcea simțită – fie din sunetele curățeniei de rutină, fie din conversațiile ei animate la telefon cu prietenele sau rudele.

ㅤAm închis ușa în urma mea și m-am descălțat, scăpând de tocurile care deja îmi lăsaseră semne dureroase. Trecuseră ore bune de când plecasem cu Abel. După o masă la restaurant și pastila pe care am luat-o, ne-am aventurat într-o sesiune de cumpărături ce l-a testat la limită, apoi ne-am oprit la cinema. Fusese o zi ca a unui cuplu obișnuit, deși noi doi eram departe de această definiție.

ㅤ— Am venit! am strigat, primind înapoi tăcere deplină. Mamă?

ㅤAm căutat-o prin toată casă, simțind cum neliniștea mă cuprinde cu fiecare cameră goală. Nici nu-mi dezbrăcasem complet jacheta când am scos telefonul și i-am apelat numărul. Panica mi s-a întețit când nu a răspuns. I-am lăsat mai multe mesaje, sperând să-mi răspundă cât mai repede, înainte ca mintea mea să o ia pe câmpii și să-și imagineze vrute și nevrute.

ㅤAm lăsat telefonul pe sonor și l-am cărat după mine în baie, hotărâtă să-mi pregătesc cada. Însă, în momentul în care am răsucit robinetul și apa a început să lovească porțelanul, am înghețat. Sunetul puternic și metalic parcă mi-a străpuns timpanele, provocându-mi o durere intensă și oprindu-mi respirația pentru câteva secunde. Am rămas nemișcată, încordată, încercând să mă adun, dar senzația aceea de sufocare nu se lăsa îmblânzită ușor.

Spune-mi adevărul. Spune-mi sau te învăț eu să înoți pentru totdeauna!

ㅤPlămânii mi-au luat foc, la fel ca atunci. Am făcut un pas în spate, simțindu-mă amețită, cu lacrimile adunate la colțurile ochilor. Imaginile îngropate adânc s-au ridicat fără milă, întunecându-mi mintea și măcinându-mă din interior, în timp ce încercam să-mi recâștig echilibrul.

Să nu încerci să fugi.

ㅤLipsa de aer m-a făcut să mă agăț de clanță, izbită de valul de amintiri nedorite. Mi-am strâns dinții și am închis pleoapele cu forța, presându-mi mâna pe piept, acolo unde inima bătea necontrolat. M-am lăsat să alunec pe gresie când statul în picioare a devenit un efort insurmontabil, în timp ce-mi obligam corpul să respire, repetându-mi că totul era doar în mintea mea. Nu mai exista niciun pericol. Alec era închis. Malakai era la mila fratelui meu.

ㅤȘi totuși, de ce simțeam că încă sunt în pericol?

ㅤSunetul telefonului a rezonat în baie, trezindu-mă din transă. M-am târât spre chiuvetă, apucând telefonul cu mâinile tremurânde și respirația sacadată. După câteva respirații adânci, m-am străduit să mă adun înainte să răspund. Mama nu trebuia să simtă vocea mea tulburată – era ultima care trebuia să știe ce se petrecuse aici.

ㅤ— Ce faci? Am văzut că m-ai sunat. Sunt la bunica ta.

ㅤMi-am închis ochii și am răsuflat ușurată, sprijinindu-mi spatele de toaletă și lăsându-mi capul să cadă pe spate, cu privirea pierdută în tavan. Măcar mi se ridicase o piatră de pe inimă.

ㅤ— Am ajuns acasă și nu te-am găsit. S-a întâmplat ceva cu bunica?

ㅤDacă mama se confrunta cu problemele de tensiune fără să contribuie afecțiunii ei cu alte lucruri; cu bunica mea era cu totul altă poveste. Rose Griffin, aproape de vârsta onorabilă de șaptezeci de ani, fumează mai rău decât un marinar și cafeaua pe care o bea e atât de puternică că-ți poate face inima să stea în loc. Era un miracol că nu avea probleme cardiace sau respiratorii. Era o minune că, la vârsta ei și stilul ei de viață, se ținea destul de bine pe picioare, având nevoie de ajutor doar cu curățenia sau cu deplasările cu mașina în locurile unde are treabă.

ㅤMă iubea cel mai mult, deși, desigur, își iubea și ceilalți nepoți. Mereu am avut o conexiune specială, parcă aveam o înțelegere tăcută una pentru cealaltă. Poate că ne apropia aversiunea comună față de Elijah. Țin minte că, odată, mi-a spus, cu un zâmbet complice, că singurele lucruri bune făcute de el în toată viața lui eram eu și sora mea.

ㅤ— Nu, e bine. A avut o zi grea, a fost la cimitir, la tata. O să-ți povestesc mai multe mâine când vin acasă. Acum trebuie să vorbesc cu unchiul tău. Ai grijă ce faci și găsești mâncare în frigider. Te iubește mama.

ㅤN-am apucat să-i răspund că apelul s-a încheiat. Am oftat ușor și m-am ridicat, oprind robinetul și renunțând la ideea băii lungi la care mă gândisem. M-am mulțumit cu dușul obișnuit.

ㅤGândul mi-a fugit înapoi la bunica. Mereu devenea tăcută și tristă când mergea la mormântul bunicului meu. Chiar și după douăzeci de ani de la moartea lui, toată ziua era tulburată. Nu mi-l amintesc; aveam doar doi ani când a murit, prea tânăr, la patruzeci și nouă de ani, răpus de ciroză. Boala lui rămâne un mister, pentru că nu era un om de exces, iar sănătatea lui fusese mereu bună din spusele mamei și ale bunicii.

ㅤBunica mi-a spus că suferința și stresul l-au îmbolnăvit, că boala lui a fost provocată de relația dintre Elijah și mama. Mama a fost fetița lui, mereu protejată și iubită, tratată ca o prințesă. A suferit enorm când ea a rămas însărcinată și s-a căsătorit cu Elijah.

ㅤNu considera că Elijah era demn de mama. Nici el, nici familia lui. Mai mult, îl disprețuia, pentru că a văzut înaintea mamei semnele viciilor lui. A știut că nu va fi fericită cu el și asta i-a frânt inima. Spre deosebire de el, bunicul meu a fost un om adevărat, un tată în toată puterea cuvântului.

ㅤMama mi-a spus că în casa în care a crescut nu se ridica nici măcar tonul, darămite să fie vorba de certuri sau scandaluri. Părinții ei nu se certau, iar dacă vreodată au avut neînțelegeri, ea și fratele ei n-au știut niciodată. Chiar și atunci când au aflat de relația ei cu Elijah, i-au răspuns tot cu înțelegere, deși nu erau de acord.

ㅤE aproape tragic că mama a ajuns să trăiască exact opusul a tot ce și-a dorit și a văzut. Dar nu era prea târziu. Acum avea șansa să trăiască liniștită, așa cum își dorise mereu. Și eu aveam să mă asigur că asta se va întâmpla.

ㅤNiciodată nu e prea târziu. Am învățat asta devreme, chiar dacă nu prin cele mai fericite metode. Fiecare zi e o nouă șansă de a-ți transforma viața în ceea ce visezi. Asta mă motivează să merg mai departe, fără să mă las prinsă în capcana trecutului, chiar dacă uneori umbrele lui mă bântuie.

ㅤÎmi uscam părul când telefonul a început să vibreze insistent. După modul în care veneau mesajele, nu aveau cum să fie decât de la Raven. Ea avea acest obicei enervant de a trimite câte un cuvânt, nu propoziții întregi.

ㅤEra nevoie de mine la bar. Sau cel puțin, din mesajele brunetei, Kane avea nevoie de ajutorul meu. Am oftat prelung și am ales rapid primele haine negre care mi-au căzut la îndemână. Eram atât de obosită încât abia așteptam să mă întorc și să dorm o noapte și o zi întreagă.

ㅤÎn mai puțin de jumătate de oră, eram deja îmbrăcată și pregătită, iar în cincisprezece minute parcam în fața barului. Nu a fost foarte aglomerat, pentru că încă nu se făcuse ora zece. Era aproape nouă.

ㅤAm intrat, salutându-le pe Edith și Julia în treacăt. Kane nu părea să fie nicăieri și nici nu mă gândeam că ar fi în birou. Rareori mergea acolo; nu suporta să fie ținut într-un loc separat de ceilalți. Preferă să lucreze într-un separeu mai retras, fără să fie smuls din mijlocul acțiunii. În schimb, eu aș fi stat închisă doar în biroul acela ca să nu fiu nevoită să suport tot felul de persoane.

ㅤ— A trecut poliția pe aici, mi-a spus Edith. Ne-au întrebat dacă l-am văzut pe Malakai. Kane a scăpat de ei când nu voiau să plece.

ㅤAm aprobat tăcută. Nu mă îngrijoram că poliția scormonea pe aici, nu aveam nimic de ascuns. Totul era cât se poate de legal. Mai bine să piardă timpul aici decât să înceapă să-l cerceteze pe Apollo.

ㅤKane a apărut de undeva din spate, cu un rânjet larg pe față când m-a văzut. Mi-a făcut semn să-l urmez și a ignorat-o complet pe Edith. Da, era genul de om care era politicos doar cu cei pe care îi plăcea. Dintr-un motiv sau altul, nu o agrea pe barmanița mea.

ㅤPosibil ca să nu-i stârnească gelozia lui Raven. Prietena mea tindea să fie foarte geloasă, mai ales pentru că Kane nu era deloc neatrăgător. Apreciam că-i respecta limitele și în absența ei; știam că Raven nu putea ajunge astăzi din cauza celor zeci de mesaje trimise.

ㅤM-am bucurat, nu aveam dispoziția pentru o criză de-a ei.

ㅤ— Ce-i? l-am întrebat direct când am ajuns la separeul în care stătea de obicei. Raven mi-a zis că i-ai cerut să mă cheme.

ㅤ— Fii atentă la asta, a spus, împrăștiind mai multe foi pe masă, una lângă alta, lăsându-mă confuză. Vezi?

ㅤM-am apropiat, citind din nou datele de pe foi și mi-am strâns dinții când am realizat ce voia să îmi arate.

ㅤ— Cineva fură.

ㅤKane mi-a făcut semn să-mi cobor vocea și a pășit mai aproape după ce a privit precaut în jur. S-a aplecat conspirativ către mine.

ㅤ— Edith, a spus, iar ochii mei s-au mărit, venindu-mi greu să cred ce auzeam. Altcineva n-ar face-o. Julia e o mamă singură și nu și-ar risca locul de muncă, iar Raven n-ar face așa ceva.

ㅤNu avea sens. O cunoșteam destul de bine pe Edith, nu mi-a spus niciodată că ar avea probleme cu banii sau să-mi dea de bănuit că ar face ceva care ar putea pune în pericol locul ei de muncă. Lucrase de la primele zile ale barului aici și nu mi-a dat niciodată motive să mă îndoiesc. De ce ar face-o acum?

ㅤ— Ai dovezi?

ㅤKane a pufnit iritat, strângând foile într-un teanc.

ㅤ— Ce dovadă mai mare vrei? Camerele tale sunt inutile, nu au surprins nimic. M-am uitat de mai multe ori. Dar este o chestiune de logică, Clary, și tu ești o femeie inteligentă.

ㅤ— Nu e atât de simplu. De unde să știu că nu ai furat tu și acum încerci să o dai pe Edith? Niciodată nu m-a dezamăgit, de când am angajat-o.

ㅤOchii lui verzi m-au străpuns ca niște lame ascuțite. Era vizibil deranjat de comentariul meu.

ㅤ— Eu am bani să-mi deschid zece baruri, dacă vreau, a spus apăsat, privindu-mă cu intensitate. N-am nevoie să fur.

ㅤȘtiam. Kane provenea dintr-o familie extrem de înstărită. Tatăl lui era un mogul cu afaceri de succes. Familia Richmond deținea jumătate din clădirile din Boston, fără să fie implicată în ilegalități. Chiar nu avea nevoie să fure; putea trăi lejer până la sfârșitul vieții doar din banii primiți de la tatăl său.

ㅤ— Ascultă, nu spune nimănui. Vom monitoriza amândoi situația din umbră până când avem dovezi solide. Nici măcar lui Raven nu-i spune.

ㅤ— Îmi ceri să am secrete față de iubita mea?

ㅤ— Kane, am rostit mai răspicat, făcând câteva schimburi de priviri încărcate de semnificație. Am încredere în tine că asta rămâne între noi. Raven nu e în stare să-și țină gura.

ㅤA strâns din buze, dar a acceptat. Am zâmbit mulțumită.

ㅤ— Poate că e pusă de Michael, a spus el, gândindu-se cu voce tare. Dacă nu accepți să lucrezi cu el, îți va distruge barul ca să-l preia el. Ar trebui să-l asculți, înainte să fie prea târziu.

ㅤ— Nu negociez cu teroriștii.

ㅤA râs la remarca mea, apoi mi-a întins foile. O tensiune ciudată s-a ridicat între noi când privirea mea a întâlnit-o din nou pe a lui. M-am stăpânit să nu mă încrunt și am luat foile, dorind să nu prelungesc prea mult momentul absurd.

ㅤ— Se pare că te caută cineva, mi-a șoptit, iar eu am aruncat o privire peste umăr.

ㅤAm mârâit slab când l-am recunoscut pe neamțul lui Michael. Kane a râs scurt, mi-a bătut prietenește umărul și s-a făcut nevăzut după ce mi-a urat baftă.

ㅤL-am ignorat pe individ, asigurându-mă că duc foile la loc sigur. O parte din mine a sperat că va pleca până m-am întors, dar m-am înșelat.

ㅤNici nu-mi aminteam cum îl cheamă. Avea un nume ciudat, atât îmi puteam aduce aminte.

ㅤ— Încep să cred că v-ați îndrăgostit de mine, nu de afacerea mea.

ㅤStrăinul a zâmbit, lăsând paharul de tărie pe care-l comandase și m-a privit cu acea intensitate neliniștitoare.

ㅤ— Ești o femeie frumoasă și inteligentă, a spus cu acel accent al lui. Orice bărbat s-ar îndrăgosti de tine, a adăugat, ridicându-se din scaun și postându-se în fața mea, sub privirea mea impasibilă. Nu și eu, a continuat, rânjind. Eu nu mă îndrăgostesc de nimeni. Sunt imun la virusul ăsta, a spus, observându-mi sprânceana arcuită și brațele încolăcite la piept.

ㅤ— Încă n-ai picat în mâinile unei femei ca mine, am glumit.

ㅤȘatenul a râs, continuând să mă observe de la distanță, cu privirea aceea aproape obsesivă. Era destul de incomodă, dar n-am spus nimic.

ㅤ— Te invit să încerci, dar vei sfârși îndrăgostită.

ㅤAm pufnit amuzată.

ㅤ— Spune-i prietenului tău că nici dacă-mi ridică statuie în mijlocul centrului nu o să accept. Nu sunt interesată de lumea voastră și nici de banii pe care-i poate oferi.

ㅤ— Nu m-a trimis Michael, am venit singur. Noi doi ne putem înțelege altfel, am simțit asta de la prima privire.

ㅤMi-am reținut cu greu râsul.

ㅤ— Eu am uitat și cum te cheamă, despre ce conexiune vorbești?

ㅤ— Vasyl, a răspuns cu un zâmbet larg, întinzându-mi un braț în față. Viitorul tău partener.

ㅤOmul chiar se dădea la mine? Am râs câteva momente, clătinând din cap. Eram prea obosită pentru rahatul ăsta.

ㅤ— Ei bine, Vasyl, îmi pare rău să te dezamăgesc, dar sunt logodită. Data viitoare, încearcă-ți norocul cu altceva.

ㅤȘtiam că nu se vor opri să mă hărțuiască.

ㅤ— Logodită? s-a arătat mirat. Credeam că doar ce ai divorțat.

ㅤ— Noapte bună.

ㅤL-am privit urât când a încercat să se bage în fața mea. Deja îmi pierdeam răbdarea și urma să renunț la politețea asta.

ㅤÎn ce limbă mai voia să-i spun să se care dracului de aici?

ㅤ— Michael ține o petrecere pentru toți patronii de localuri în seara asta. Ar trebui să vii, nu poți ști niciodată peste cine o să dai. Sau peste ce, a rostit vag, făcându-mi fruntea să se încrețească.

ㅤNu mă încânta deloc tonul pe care-l folosea. Eram gata să-i spun ce cred despre petrecerea lor, dar intrarea Adirei în bar m-a oprit. Bruneta a observat imediat că bărbatul din fața mea mă călcase pe nervi și s-a apropiat cu un zâmbet cordial.

ㅤ— Chiar pe tine te căutam, a mințit ea, venind în dreptul meu. Trebuie să vorbesc cu tine. Scuză-ne, i-a spus cu subînțeles lui Vasyl, care încă păstra un zâmbet înfumurat pe buze, și m-a tras după ea.

ㅤAm răsuflat agasată când am ajuns în birou, privind-o cum închide ușa. Am devenit curioasă când i-am văzut expresia de pe chip.

ㅤ— Oamenii ăștia mă bagă în sperieți, a recunoscut, iar eu am râs fără putere. Ce tot vor de la tine?

ㅤ— Consimțământul să-și vândă drogurile în barul meu, i-am rezumat, ducându-mă lângă birou și sprijinindu-mă de el. Ceea ce nu o să se întâmple.

ㅤAdira s-a apropiat, ocupând unul dintre fotolii. Părea să-mi cântărească fiecare cuvânt.

ㅤ— Nu mi-a plăcut cum se uita ăla la tine. Ar trebui să-i spui lui Apollo sau lui Abel.

ㅤ— O să le spun când vor binevoi să-mi spună și ei despre afacerile lor, i-am tăiat-o și a oftat, dezaprobându-mă fără cuvinte. Până atunci, mă descurc bine mersi și pe cont propriu.

ㅤ— Treaba ta, nașul o să se enerveze.

ㅤM-am încruntat. Mi-a luat câteva momente să mă asigur că am auzit bine și nu a fost o farsă a auzului meu.

ㅤ— Naș? am repetat, dezorientată. Ce naș? Despre ce vorbești?

ㅤAdira a râs, privindu-mă amuzată de după genele ei lungi. M-am întrebat dacă mă înșelasem în privința ei. Poate că era și ea o ciudată. Era prima dată când auzeam apelativul ăsta.

ㅤ— În cultura familiei mele, atunci când te căsătorești, alegi un alt cuplu căsătorit ca părinți spirituali, altfel spus nași, a explicat ea, păstrând un calm neobișnuit în voce. Ei au rolul să ghideze proaspeții căsătoriți pe tot parcursul căsniciei lor, să le fie alături în perioadele bune și rele. Nu sunt ca domnișoara și cavalerul de onoare, au o însemnătate mult mai mare. L-am ales pe Abel pentru asta.

ㅤM-am simțit chiar mai derutată.

ㅤ— Dar tu ești singură, am spus, iar ea a surâs, ca și cum nu ar fi fost important. Iar Abel nu e căsătorit, am adăugat și m-a privit neîncrezătoare.

ㅤMi-a arătat cu ochii inelul de pe degetul meu, aducându-mă cu picioarele pe pământ.

ㅤ— Încă.

ㅤ— Stai puțin, am început să realizez, dezmeticindu-mă. Tu m-ai ales pe mine și pe Abel să-ți fim nași? Iar el a acceptat?

ㅤ— Doar dacă tu vei fi nașa, altfel nu vrea, a răspuns ea și m-a lăsat fără cuvinte.

ㅤA luat-o toată lumea razna? Abel era ultimul om la care mă gândeam că va accepta așa ceva. Și Adira... de ce, Doamne iartă-mă, ne voia pe noi ca nași? Abia ne ghidam pe noi, darămite un alt cuplu. Un cuplu care nici nu există.

ㅤAm simțit că mă apucă durerea de cap. M-am urcat pe birou ca să mă așez, simțind că o să amețesc din cauza oamenilor ăstora.

ㅤ— Speram ca măcar tu să fii mai normală, am spus, după câteva clipe de tăcere. M-ai lăsat fără cuvinte.

ㅤ— Fii serioasă, cineva normal n-ar rezista în preajma oricăruia dintre noi, a râs ea, iar eu am surâs slab. Și mai cred că nu ne-am găsit noi întâmplător, așa a fost menit să fie, a adăugat ea.

ㅤ— Dacă noi suntem nași, tu ce ești pentru noi?

ㅤ— Fină, mi-a răspuns. E prea mult să spun copil spiritual, dar cam la asta se rezumă totul, s-a amuzat.

ㅤAm râs în sinea mea la ironia situației. Evitasem un copil doar ca Universul să-mi trântească altul direct în față. Măcar acesta se putea descurca singur. Ochii Adirei au început să sclipească când a înțeles că accept și n-am putut să mă stăpânesc, am zâmbit la entuziasmul ei copilăros. I-am dat voie să mă îmbrățișeze.

ㅤ— Tocmai ți-ai ales cei mai nebuni părinți, am glumit, strângând-o în brațe.

ㅤ— Nu are nimic, a răspuns ea degajată, desprinzându-se de mine. Oamenii nebuni se iubesc cel mai puternic, e un lucru știut de când lumea și pământul.

ㅤ— În cazul ăsta, am început, sărind de pe birou și aruncându-i o privire de complice, vreau să vii cu mine la o petrecere. Ce zici?

ㅤEntuziasmul ei s-a mai știrbit puțin. Era sigură că era ceva la mijloc și avea dreptate, dar nu mă grăbeam să-i spun.

ㅤ— Nu știu...

ㅤ— Doar nu o să-ți refuzi nașa, m-am grăbit să o întrerup, presimțind refuzul.

ㅤAm zâmbit când m-a privit încurcată. Nu voia să mă supere, încerca să se apropie de mine din prima zi când ne-am cunoscut. Acum i-am oferit prilejul perfect.

ㅤA oftat învinsă.

ㅤ— N-am vrut să-i cred când te-au numit manipulatoare, s-a plâns și am pufnit amuzată, înconjurându-i umerii cu brațul când ne îndreptam spre ieșire.

ㅤ— Îmi place să mă numesc artistă în negociere. Sună mai drăguț.

ㅤAdira a râs și m-a urmat la mașină.

ㅤAm ascultat-o cum fredona melodia de la radio și am zâmbit ușor. Mi-a amintit de Edmond, care, indiferent de circumstanțe, făcea același lucru atunci când auzea muzică. Îmi lipsea enorm. Mi-aș fi dorit să nu fie atât de prins cu stagiul la firma de arhitectură, dar asta era viața lui acum.

ㅤBruneta a coborât imediat ce am parcat. Am surprins-o cum își ajusta hainele, dezvăluind mai mult din bustul ei. Nu m-am putut abține să nu o privesc cu un aer întrebător. Mi-a răspuns cu un zâmbet diavolesc pe care nu l-am înțeles pe deplin.

ㅤ— Am învățat că în locurile astea, dacă arăți prea cuminte, atragi mai mult atenția.

ㅤAm pufnit ironic, apoi am privit ținuta mea. M-am întrebat dacă nu arătam cum spusese Adira. Bluza de dedesubtul jachetei mele nu avea un decolteu prea bogat, altfel riscam ca semnele lăsate pe pieptul meu de așa-zisul „naș" să fie evidente pentru toată lumea.

ㅤBruneta s-a apropiat de mine și m-am ferit când s-a întins spre mine cu ceva. A râs zgomotos.

ㅤ— Relaxează-te, e doar un ruj, a spus ea cu un zâmbet jucăuș.

ㅤMi-am arcuit o sprânceană, lăsând-o să-și ducă intenția la îndeplinire.

ㅤ— Ai devenit mai curajoasă, am remarcat, iar ea a chicotit.

ㅤNu-mi puteam scoate din minte privirea pe care a avut-o când am adus-o prima dată aici. Era ca și cum trecea printr-o transformare, începând să se obișnuiască cu acest mediu. Odată cu mine.

ㅤ— A trebuit să mă adaptez. Mă atrag bărbații periculoși, a spus, glumind, dar cu o notă serioasă în voce.

ㅤNu puteam să nu mă întreb dacă vorbește despre fratele meu. Deși nu spusese nimic clar, știam că este îndrăgostită de el. Eu, însă, nu voiam să o forțez să vorbească despre asta. Voiam să văd cum vor decurge lucrurile singure.

ㅤÎnăuntru, atmosfera era mult mai încărcată decât mă așteptam. Deși majoritatea erau bărbați, nu am putut să nu observ câteva femei printre ei. Uneori, aveam senzația că eram singura femeie care deținea un bar în acest cerc. Femeile din acest mediu nu prea interveneau în discuții, ci stăteau pe margine. Se simțeau aproape inexistente.

ㅤAdira a luat două pahare de vin pentru noi, iar eu am încercat să nu mă strâmb când l-am văzut pe Michael că ne observa. Mi-am ascuns disprețul cu greu când a venit spre noi, oferindu-ne un zâmbet mult prea politicos.

ㅤ— Speram că vei veni, mi-a spus. Celelalte sunt prea pupincuriste pentru gustul meu.

ㅤAm îngustat privirea. Nu suportam să aud lucruri negative despre femei, chiar și atunci când erau adevărate. Era ca și cum mi-aș trăda propriul gen.

ㅤ— Răspunsul meu e în continuare „nu."

ㅤL-am ocolit, mergând după Adira care se îndrepta spre o masă unde cunoștea niște persoane. Michael mi-a prins brațul cu o discreție îngrijorătoare, să nu atragă atenția, și m-a oprit.

ㅤA luat mâna de pe mine în secunda următoare. Îmi captase atenția, nu mai era nevoie de alte gesturi.

ㅤ— Tu chiar abuzezi de bunătatea unui om.

ㅤ— Ești pe cale să treci la amenințări? Nu de alta, dar am nevoie la baie și nu aș vrea să te întrerup.

ㅤOchii lui s-au întunecat. Maxilarul lui a zvâcnit.

ㅤ— Tu...

ㅤ— Scuză-mă, l-am întrerupt și am trecut pe lângă el, urmând șirul de femei care se îndreptau spre baie.

ㅤNu-mi păsa deloc despre ce avea de spus. Preferam să mă refugiez undeva, doar ca să nu-l mai aud. Nu conta că era o baie. Una destul de gălăgioasă pentru că fetele vorbeau despre habar n-am ce. S-a făcut liniște când m-au observat și ochii lor m-au studiat cu atenție.

ㅤLe-am ignorat în mare parte, nu aveam energie pentru niciun fel de discuție. Venisem la petrecerea asta mai mult pentru a mă convinge că Abel nu și-ar petrece timpul în compania acestui individ. Mi-am spălat mâinile cu apă rece și le-am uscat, apoi mi-am trecut degetele prin păr, aranjându-l puțin.

ㅤAm ieșit la scurt timp după, uitându-mă din hol spre masa unde o văzusem pe Adira ultima oară. M-am liniștit când era tot acolo, discutând în continuare cu oamenii de la masă. Am pășit către ei, dar n-am apucat să fac mai mult de doi pași că un maniac, care zici că a ieșit din pământ, mi-a tăiat calea, lovindu-se în mine cu putere, destabilizându-mă. Am înjurat printre dinți, aruncându-i ocheade ucigașe bărbatului necunoscut care a continuat să înainteze alert. Nici măcar nu i-am putut vedea fața. Purta un hanorac, iar gluga îi era trasă pe cap.

ㅤ— Uită-te pe unde mergi, cretinule! am strigat în urma lui, îndreptându-mi coloana.

ㅤApoi, am auzit foșnetul unei hârtii. Mi-am ridicat adidasul, privind cu o anumită teamă bucata de hârtie pe care călcasem. Nu putea fi o coincidență. Nu existau coincidențe în astfel de locuri. M-am aplecat și am ridicat-o, uitându-mă de jur-mprejur după posibilul făptaș.

Matei 24:6.

ㅤM-am încruntat, mai confuză decât niciodată, și am căutat din nou silueta acelui bărbat peste tot. Nu știam ce însemnau cuvintele de pe hârtie, știam că veneau din Biblie, văzusem un format asemănător acolo când mai citea bunica mea, dar eu nu am fost niciodată credincioasă. M-am întors în salon, buimacă, simțindu-mi inima bătându-mi cu putere.

ㅤCineva încerca să se joace cu mine.

ㅤAm tresărit când Michael a apărut neanunțat lângă mine, iar el s-a arătat intrigat de înfățișarea mea tulburată. Era greu să o ascund, mă simțeam pândită. Biletul reușise să mă neliniștească.

ㅤ— Renunță odată, n-am de gând să vând nimic în barul meu! am replicat pe un glas răstit, mult mai dur decât aș fi vrut.

ㅤMichael a rămas surprins, dar, spre mirarea mea, nu a insistat pe subiectul ăsta. Mă așteptam să-și pună toți oamenii pe mine pentru lipsa de respect.

ㅤ— Voiam să te invit la un joc, cu ocazia asta lămurim subiectul pentru totdeauna, a deturnat subiectul. Știi să joci poker?

ㅤUnchiul meu ne învățase pe mine și pe sora mea să jucăm, iar când venea în vizită cu verișorii mei, mereu organizam câte o partidă. Sylvia câștiga aproape mereu, avea noroc la cărți.

ㅤDar eu aveam altă tactică. Disimulam cel mai bine, fiindcă știam că pokerul nu e doar despre cărți. Era un joc psihologic. Am zâmbit vag, mascându-mi tulburarea.

ㅤAveam nevoie de ceva să-mi iau gândul de la acel bilet.

ㅤ— Doar dacă joci și tu, l-am provocat, iar Michael a râs.

ㅤ— Urmează-mă.

ㅤAm aruncat o privire spre Adira care se refugiase la masa aceea, înconjurată de mai multe fete. I-am făcut un semn, pentru a ști unde mă duc, și ea a încuviințat.

ㅤAm pătruns într-un hol ciudat care despărțea salonul principal de altă cameră. Am rămas șocată de înfățișarea celor de acolo, mulți arătând ca niște evadați din închisori, dar cu costume scumpe. Chiar și femeile păreau mai degrabă niște fantome elegante decât persoane obișnuite.

ㅤAm luat loc la masă. Toți ochii erau pe mine. Probabil pentru că eram cea mai tânără de acolo.

ㅤ— Doamnelor și domnilor, ea e Clarissa, a spus, prezentându-mă în fața lor. Deține barul Yonderly și e la prima ei petrecere. Fiți mai îngăduitori.

ㅤUn val de pufnituri și râsete reținute a înconjurat masa. Eu l-am privit cu o ocheadă criminală pe Michael pentru gluma lui. Încă încerca să-mi intre pe sub piele.

ㅤDealerul a început să împartă cărțile, iar eu le-am urmărit expresiile tuturor, păstrându-mi masca de indiferență pe chip. Devenisem maestră în așa ceva datorită căsniciei cu Malakai. Am continuat să le studiez chipurile pe rând. Păreau impenetrabili.

ㅤPe măsură ce jocul avansa, Michael părea să mă vizeze cu fiecare mișcare. Nu voia decât să mă sperie. Dar eu nu aveam să-i dau satisfacția, ba chiar îl presam la fel de mult.

ㅤNu m-a surprins deloc că am rămas doar eu și Michael în joc, eram singurii nebuni de la masa aceasta care riscaseră cu totul. Am simțit adrenalina cum mă cuprinde. El părea că ar fi pe cale să câștige, dar eu aveam un as în mânecă.

ㅤ— Hai să facem lucrurile mai interesante, a spus, zâmbind strâmb.

ㅤ— Nu e momentul să-ți declari dragostea, l-am ironizat, iar el a râs, fixându-mă cu privirea.

ㅤ— Dacă câștig, o să lucrezi cu mine.

ㅤAm ridicat o sprânceană, făcându-l să creadă că îl consideram o glumă. Când și-a etalat cărțile, am jucat rolul victimei, în timp ce miza creștea.

ㅤ— Full House, a spus, cu un zâmbet satisfăcut.

ㅤM-am prefăcut că mă dau bătută, doar ca să-i distrug încrederea când am așezat cărțile mele: un careu de popi.

ㅤAm auzit un val de uimire. Michael și-a schimbat culoarea feței și a devenit palid. Câștigasem.

ㅤ— Michael, Michael, am spus, clătinând din cap cu o falsă dezamăgire, ridicându-mă din scaun. Nu te mai oprești să mă subestimezi?

ㅤBărbatul își mușca aproape imperceptibil buza, furios și rănit în orgoliu, dar nu putea să mă atace. A fost suficient de umilit.

ㅤ— Mi-a făcut plăcere să vă cunosc, am spus, adresându-mă tuturor, luându-mi jetoanele câștigate.

ㅤErau mai bine de șase sute de mii de dolari. Nici nu vreau să mă gândesc ce aș fi făcut dacă pierdeam.

ㅤ— Unde crezi că pleci? s-a repezit unul dintre jucători la mine și m-am încruntat, smulgându-mi brațul din strânsoarea lui. Târâtura asta a trișat! s-a scandalizat. Dă-mi banii înapoi!

ㅤ— Târâtură-i mă-ta, dă-mi drumul în secunda asta!

ㅤÎmi înșfăcase brațul din nou, mult mai brutal, încurajat de alte voci. Vocile s-au oprit brusc, iar o liniște mormântală a acaparat camera. Mi se ridicase părul pe ceafă, atât de sumbră devenise atmosfera. Palpitațiile îmi deveneau din ce în ce mai puternice.

ㅤ— Trevor, lasă fata în pace și spune-mi care e problema.

ㅤAm încremenit când am recunoscut vocea lui Abel. Eu și Trevor ne-am privit înfricoșați, dar din motive total diferite. Nu mă puteam gândi decât la criza de nervi pe care avea să o facă Abel pentru că m-a găsit aici, în localul lui Michael, după ce mi-a explicat și m-a rugat în nenumărate dăți să stau cât mai departe de toate astea. După privirea lui eram convinsă că o să mă sugrume.

ㅤ— I-ai spus târâtură? a întrebat el, arătând spre mine, iar Trevor mi-a dat drumul, făcând un pas înapoi.

ㅤEra de-a dreptul bulversat și intimidat de felul în care Abel îl încolțea strategic, puțin câte puțin.

ㅤNu înțelegeam de ce se comportă așa, ca și cum nu mă cunoaște, dar nu îndrăzneam să zic nimic. Poate că ei nu observau, dar Abel mă ardea cu privirea în scurtele clipe în care ne întâlneam ochi în ochi.

ㅤ— Încearcă să ne fure banii! a motivat individul și am pufnit ironic.

ㅤ— Care bani? Am mai mulți bani uitați în buzunar decât câți ai pariat tu! l-am necăjit, primind o avertizare mută din partea brunetului meu să tac.

ㅤEram șocată că Michael alesese să stea deoparte și să urmărească scena ca un spectator, alături de toți ceilalți. De parcă nici nu era localul lui, ci al lui Abel. Am realizat că Abel avea o mai mare însemnătate printre ei decât mi-am imaginat. Gândul mi-a făcut stomacul să se strângă dureros.

ㅤ— Deci, să recapitulăm și să vedem ce e de făcut, a spus el cu un calm de-a dreptul înfricoșător. Soția mea a câștigat jocul, iar tu ai îmbrâncit-o și ai numit-o târâtură. Așa-i?

ㅤTrevor paralizase.

ㅤ— S-soție? s-a bâlbâit el când Abel s-a apropiat mai mult, dominându-l și privindu-l până-n măduva oaselor cu ochii lui de gheață. Eu nu știam... Jur, dacă aș fi știut, nu aș fi îndrăznit! Îmi pare rău!

ㅤ— Și mie o să-mi pară, a răspuns Abel, vag.

ㅤAm tresărit când i-a dat din senin un cap în gură, făcându-l să se prăbușească la pământ, scâncind ca un câine. Sângele i-a țâșnit din nas. Xander a apărut din prag și l-a apucat de guler ca pe un sac de cartofi, târându-l afară în ciuda implorărilor sale.

ㅤN-am putut să mă mișc. Priveam picăturile de sânge împroșcat pe mocheta albastru-închis, auzindu-mi inima zvârcolindu-mi-se în torace. Ochii au revenit asupra mea, dar nu-mi păsa de ei. Nu. Privirea lui Abel era singura care conta pentru mine din întreaga încăpere. Mi-a înghețat sângele în vene indiferența care-l învăluise cu totul.

ㅤ— Nu credeam că o să accepți invitația mea, s-a trezit Michael să vorbească, întrerupându-ne schimbul dureros de priviri. Credeam că „nu te cobori" la nivelul meu, așa mi-ai zis parcă.

ㅤAbel nici măcar nu părea să-l asculte pe deplin, era focusat doar asupra mea. Ceilalți au început să se retragă, împinși de aerul îngroșat din cameră. Abia mai reușeam să inspir.

ㅤ— N-am venit pentru tine, i-a răspuns absent, ațintindu-și ochii asupra lui. Dar asta se va schimba dacă vei continua să-mi deranjezi femeia.

ㅤAm înghițit în sec. Mă simțeam în mijlocul unor lei înfometați.

ㅤ— Să o deranjez? a pufnit Michael, pășind aproape. Ea vine singură la mine.

ㅤMi-am ferit ochii de privirea critică a lui Abel. Mă simțeam groaznic pentru postura în care-l pusesem. Aluziile lui Michael erau veninoase, mă stânjeneau pe mine, dar pe el. Însă nu a arătat nimic. Era remarcabil cum putea să-mi transmită mie atât de multe lucruri, dar să nu transmită absolut nimic în rest.

ㅤDar nici Michael nu era cel mai expresiv bărbat.

ㅤ— Serios? tonul lui Abel devenise de-a dreptul înspăimântător. Vine singură?

ㅤAm simțit nevoia să intervin. Michael a realizat că pășea pe un teren periculos după reacția mea, pentru că văzusem indiciile izbucnirii inevitabile a soțului meu.

ㅤ— Abel..., am spus încet. Nu acum.

ㅤMichael a pufnit disprețuitor.

ㅤ— Nu-mi imaginam să fii sub papucul femeii, l-a ironizat.

ㅤNu știu cum a reacționat Abel, pentru că privirea mi s-a înnegrit subit. Auzeam doar glasul batjocoritor al lui Michael, iar totul a dispărut. Îmi simțeam corpul încălzindu-se, iar în mai puțin de câteva secunde, fierbeam.

ㅤ— Clarissa!

ㅤEra prea târziu, corpul meu acționase înaintea mea. L-am împins pe Michael cu putere în perete, auzindu-l cum s-a izbit și a scos un geamăt slab, apoi i-am luat arma din toc și i-am apăsat țeava sub bărbie. Ochii lui Michael străluceau.

ㅤL-am simțit pe Abel venind în spatele meu, ca o umbră tăcută. Din cauza lui, Michael nici nu a îndrăznit să riposteze.

ㅤ— Dacă aș trage acum, glonțul ar trece printr-un punct foarte sensibil. Nu te-ar omorî, dar ți-ar face viața un calvar, știi asta? i-am spus pe un ton calm, privindu-l fix, în timp ce apăsam țeava mai tare pe pielea lui. Ai rămâne o legumă pe viață, i-am șoptit, zâmbindu-i amenințător.

ㅤMichael a râs, dar era un râs nervos. Nu calculase mutarea asta. Credea că n-aș fi îndrăznit.

ㅤ— Controlează-ți femeia, l-a avertizat pe Abel, dar brunetul nici nu s-a urnit. Înainte să mă enervez, a adăugat printre dinți, încercând să mă intimideze. Am râs încet.

ㅤ— Femeia mea are totul sub control, s-a amuzat Abel pe seama lui, așezându-se pe un scaun din apropiere și privind cu mândrie. În locul tău, n-aș enerva-o mai rău. Te asigur că știe să folosească o armă și n-are niciun fel de teamă să tragă.

ㅤAm zâmbit, strângând arma mai tare.

ㅤ— Ce joc bolnav e ăsta?

ㅤ— Nici măcar n-am început să ne jucăm cu tine, a răspuns Abel, detașat. N-ai putea să ne ții piept.

ㅤ— Vezi tu, Michael, am început, captându-i atenția. Exista ceva mai periculos în lumea asta decât un bărbat umilit, o femeie mârșavă, i-am dat drumul și am făcut un pas în spate, privindu-l cu dispreț. Data viitoare când te scot din mâna soțului meu, să-ți amintești să arăți respectul cuvenit.

ㅤMichael a tăcut, evaluându-ne din priviri.

ㅤ— Obișnuia să-mi fie milă de tine, a spus el, cu ochii întunecați ațintiți asupra mea și vocea rece. Mă gândeam că ești doar o amărâtă care s-a îndrăgostit de cine nu trebuie. Dar acum văd. Nu ești deloc o victimă neajutorată. Ești la fel ca el. Îți meriți soarta. Bunătatea mea pentru tine s-a sfârșit. O să te învăț eu să arăți respect.

ㅤ— Amintește-ți vorbele astea când n-o să mai fie ea de față, a rostit Abel, cu un calm mortal. O să spun asta doar o dată, așa că ascultă și transmite tuturor: Cine o amenință pe ea, mă amenință pe mine. Cine o deranjează, mă deranjează pe mine. Cine încearcă să-i facă cel mai mic rău va răspunde în fața mea. Și numele meu să nu mai fie Abel Wraith dacă nu vă extermin pe toți!

ㅤCuvintele lui au domnit în aer, ca o realitate dură și de necontestat. Michael a încuviințat, luând foarte în serios declarația soțului meu. Am rămas tăcută, exprimându-mi prin ochi dezgustul pe care-l simțeam pentru nenorocitul din fața mea.

ㅤUn sentiment ciudat s-a născut în mine când am conștientizat că Abel tocmai declarase război oricărui om care se lega mine. Unul pe care nu-l puteam defini, dar care mă învăluise cu totul.

ㅤM-am trezit din scurta reverie când i-am simțit mâna lui Abel, înconjurând-o puternic pe a mea și luându-mă după el. L-am ținut la fel de strâns când am parcurs salonul, zărindu-l în treacăt pe Apollo care vorbea cu Adira, dar văzându-i și pe toți care ne priveau.

ㅤEra ciudată toată atenția asta. De parcă eram creaturi extraterestre în preajma cărora nu știau cum să se poarte. Dar Abel nici nu-i observase. Atunci am simțit. Furia lui nu se domolise. Doar a fost pusă pe pauză.

ㅤMi-a eliberat mâna când am ajuns în parcare și a descuiat mașina. Ochii lui m-au scânteiat și mi-am simțit gura uscată când s-a apropiat de portieră și a deschis-o brutal, ca și cum ea fusese vinovată de tot circul ăsta.

ㅤ— Urcă! mi-a ordonat pe un ton jumătate calm, jumătate răstit.

ㅤ— Abel...

ㅤ— Am zis să urci! s-a răstit de-a dreptul, fulgerându-mă cu privirea. Haide!

ㅤ— Nu urc nicăieri până nu vorbești cum trebuie cu mine! m-am răstit înapoi, năpădită de o furie spontană care l-a făcut să pufnească de frustrare.

ㅤA trântit portiera și a venit înaintea mea, privindu-mă de sus. Mi-am înclinat bărbia mai mult către el, susținându-i ocheadele din ce în ce mai dure.

ㅤ— Să vorbesc cum trebuie? a pufnit ironic. Ce cauți tu aici? De asta ai insistat să-ți aduc mașina la bloc, hm? E a treia oară când ești adunată de pe la proxeneți!

ㅤVorbele lui m-au lovit, dar nu pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce voiau să spună. Un val de emoții contradictorii m-a copleșit, și, înainte să mă pot stăpâni, lacrimile îmi înțepau ochii. Într-un impuls incontrolabil, am ridicat mâna și l-am lovit peste față. Abel a rămas nemișcat, cu privirea ațintită într-o parte.

ㅤ— Am gafat-o, știu, am început, vocea îmi era încărcată de supărare. Dar nu trebuie să mă tratezi ca pe o curvă.

ㅤOchii lui au tresărit în direcția mea, complet consternați, parcă năuciți de cuvintele mele. O cută fină i-a apărut între sprâncene și ceva s-a stins în privirea lui la vederea lacrimilor mele abia stăpânite.

ㅤ— Ce? Eu nu... Clarissa, vorbești prostii!

ㅤ— Ia mâna de pe mine! am strigat când a încercat să mă atingă, făcând un pas înapoi. Știi foarte bine ce ai vrut să spui!

ㅤFără să mai gândesc, i-am întors spatele și m-am grăbit spre mașina mea, dorindu-mi doar să scap cât mai repede de acolo. Nu mai suportam să-l văd, să-i simt prezența. Cuvintele lui îmi răsunau în minte, mă usturau mai adânc decât îmi venea să recunosc.

ㅤNu mi-a păsat când a încercat să mă oprească. Am apăsat pedala de accelerație, forțându-l să se retragă din calea mea, în timp ce-mi strângeam cu putere mâinile pe volan. Vederea mi se încețoșase de lacrimi, dar nu m-am oprit; voiam doar să mă îndepărtez.

ㅤM-am cutremurat când am auzit claxonul puternic din spatele meu, iar flashurile farurilor m-au orbit pentru o clipă. Nici nu mai trebuia să mă uit în oglindă ca să știu că era el. Dar n-am încetinit. Din contră, am lăsat furia să-mi alimenteze acțiunile și am apăsat pedala, încercând să mă strecor printre celelalte mașini și să-l pierd.

ㅤNu s-a dat bătut, iar în curând ne-am trezit prinși într-o cursă pe muchie de cuțit. Șoferii din jur priveau nedumeriți, dar nimeni nu părea dispus să ne oprească.

ㅤPentru că înnebunisem amândoi. Ne purtam ca doi maniaci.

ㅤNumai Dumnezeu știe cum am reușit să ajung la bloc fără să fiu oprită de poliție. Am parcat cum am nimerit, cuprinsă de agitație, și m-am grăbit să ies din mașină și să intru în scară înainte să mă ajungă.

ㅤUltimul lucru pe care mi-l doream era să vorbesc cu el.

ㅤ— Clarissa! i-am auzit strigătul și n-am știut cum să deschid ușa scării mai repede. Clary! vocea i se auzea mai aproape.

ㅤ— Lasă-mă în pace! Pleacă de aici!

ㅤM-am năpustit înăuntru și am început să urc scările în fugă, pașii mei răsunând apăsat pe fiecare treaptă. Îl auzeam pe urmele mele, pașii lui la fel de rapizi și hotărâți. N-am fost destul de iute; m-a prins la mijlocul scărilor, între etaje. Mâna lui s-a strâns dur în jurul brațului meu, iar respirația mi s-a accelerat instantaneu în momentul în care m-a tras înapoi cu hotărâre.

ㅤ— Unde dracului fugi? Ești nebună?! Puteai să mori! a izbucnit, certându-mă, dar n-am lăsat nici măcar un cuvânt să mă atingă.

ㅤM-am smucit, tot mai încăpățânată, încercând să-mi eliberez brațul din strânsoarea lui.

ㅤ— Dă-mi drumul! am țipat, furia și frustrarea înnodându-se în gâtul meu. Ieși afară!

ㅤ— Nu poți să spui că te-am jignit și să pleci așa! Eu nu am spus nimic de genul ăsta! Ascultă-mă măcar două secunde!

ㅤ— Atunci ce ai vrut să spui?! Cum ar fi trebuit să înțeleg ce-ai zis?!

ㅤ— Că te pui în pericol singură! Ești inconștientă!

ㅤVocile noastre au împânzit întreaga scară cu ecouri răsunătoare, și observ cum ușile din jur încep să se deschidă. Vecinii își aruncau priviri întrebătoare, curioși și deranjați de scandal. Încerc să-mi temperez tonul, rușinată. Abel își strânge maxilarele, iar când un vecin îi spune ferm să mă lase în pace și să plece, se încordează, dar nu cedează. Glasurile vecinelor se adună, ca un cor mut de reproșuri.

ㅤ— Vedeți-vă de treabă, e între mine și soția mea! le-a ordonat, aruncându-ne o privire letală. Intrați în case!

ㅤEu am încercat să-mi eliberez din nou brațul, icnind slab când strânsoarea lui a devenit mai puternică, iar el mi-a aruncat o privire plină de avertisment.

ㅤ— Lasă fata în pace sau altfel chem poliția! l-a amenințat vecinul curajos.

ㅤAbel a pufnit fals amuzat și m-a eliberat. Retragerea lui mi-a ridicat părul de pe ceafă dintr-un motiv sau altul. Ochii lui erau asediați de flăcări.

ㅤ— Vrei să-ți dau un motiv real să chemi poliția? a ridicat tonul, iar câteva vecine au tresărit, speriate, când a făcut un pas spre vecinul care intervenise.

ㅤM-am trezit sărind treptele și așezându-mă în fața lui Abel ca un obstacol, respirând anevoie. Brunetul s-a oprit abrupt, coborându-și privirea către mine. Aproape că l-am implorat prin priviri să nu mai facă scandal.

ㅤ— Mișcă! i-am zis apăsat când a mârâit slab la un comentariu nefast al acelui vecin, apucându-l de un braț și trăgându-l după mine. Haide, Abel, lasă-l! Vino! am insistat, strângându-l mai bine ca să-l pot urni din loc spre ușa mea.

ㅤCâțiva vecini s-au întors în case când cearta s-a domolit, iar restul au rămas să urmărească ce se întâmplă. Nu știam cum să deschid ușa mai repede când îl simțeam pe Abel tot mai nervos, pentru că vecinul meu nu a renunțat să-l provoace. Soția lui a fost nevoită să vină să-l potolească într-un mod similar.

ㅤ— Nu! m-am răstit când a vrut să se întoarcă către vecin. Intră în casă, acum! Mișcă! i-am spus printre dinți, trăgându-l cu toată forța de braț și împingându-l pe ușă.

ㅤAm trântit ușa în urma noastră, cheia zăngănind asurzitor când am azvârlit-o în bolul de lângă ușă. Am trecut pe lângă Abel ca o vijelie, descălțându-mă în grabă și, fără să vreau, l-am împins cu umărul din drum.

ㅤ— Nu poți continua să ameninți pe toată lumea cu bătaia! am răbufnit, aruncându-mi jacheta de pe mine, aproape luptându-mă cu ea din cauza furiei. Ce ești tu, hm? Mafiot? Dumnezeu? Cine te crezi să te legi de toată lumea?!

ㅤNici n-am realizat când s-a apropiat atât de mult. Aproape m-am izbit de el când m-am întors în direcția în care credeam că l-am lăsat.

ㅤ— Eu ameninț? a pufnit. Tu ai pus un pistol în gâtul cuiva și eu sunt cel care amenință pe toată lumea? i-a sărit muștarul.

ㅤ— Da, i-am pus! am răspuns, îndepărtându-mă în celălalt colț al camerei. Și dacă am făcut-o, ce? Michael e un nenorocit!

ㅤ— Un nenorocit care-ți poate distruge viața! m-a întrerupt, răstindu-se peste mine cu o expresie furioasă. Dacă n-aș fi eu, ce ai face? Te-ai gândit la asta? Gândești măcar?

ㅤAm simțit furia încălzindu-mi obrajii.

ㅤ— Dacă n-ai fi fost tu, eu n-aș fi avut nicio legătură cu ei! i-am spus cu venin în glas, străpungându-l cu privirea. Dacă tu nu erai, eu aș fi avut o viață mult mai liniștită! am explodat, împingându-l în piept cu toată forța. Ai înțeles?! Mi-ai distrus viața!

ㅤAbel a rămas nemișcat pentru o clipă, privindu-mă în tăcere. Fața i s-a întunecat, iar pentru o secundă, n-am mai recunoscut expresia aceea din ochii lui. Întunericul din privirea lui părea să devină tot mai adânc.

ㅤÎntr-o clipă scurtă de luciditate, am realizat că mă lăsasem condusă de furie și gura vorbise fără mine. Sărisem calul. Voiam să-i spun că-mi pare rău, că nu cred cu adevărat acele lucruri, dar n-ar mai fi contat. Răul era deja făcut.

ㅤ— Poate că nu e viața pe care ți-ai dorit-o, a spus el într-un final, cu o răceală care mă făcea să tremur, dar nu m-am mișcat. Dar e viața pe care o ai acum. Și chiar dacă nu-mi mulțumești, sunt aici ca să mă asigur că rămâi în siguranță. Pentru că nu te oprești să te pui în pericol!

ㅤCuvintele lui m-au străpuns, și pentru o clipă, am simțit că toată furia mea se lovea de un zid de neclintit. Dar mi-am strâns pumnii și am ridicat bărbia.

ㅤ— Ești sigur că merită efortul o curvă ca mine?

ㅤAbel a clipit, surprins de cuvintele mele. O umbră de durere i-a traversat fața, dar s-a estompat repede, lăsând în urmă acea privire rece și tăioasă. N-am apucat să reacționez că a venit furtunos la mine, apucându-mi brațele atât de brutal și neașteptat că m-a zgâlțâit. Am rămas fără cuvinte, arăta de-a dreptul turbat.

ㅤ— Uită-te la mine! mi-a spus printre dinți, zgâlțâindu-mă încă o dată, obligându-mă să-l ascult. N-am spus așa ceva despre tine niciodată, n-aș spune așa ceva despre tine vreodată! Aș prefera să rămân fără limbă! Dacă mai spui o singură dată despre tine că ești curvă... nu voi mai răspunde de ce fac.

ㅤ— Ce-o să faci? l-am instigat, smucindu-mă tot mai violent. O să mă bați și pe mine? O să-mi tai degetele cum i le-ai tăiat lui Alec? Ce-o să faci?!

ㅤBuzele lui s-au izbit de ale mele cu o forță barbară și neașteptată, smulgându-mi o tresărire și oprindu-mi cuvintele înveninate, iar impactul m-a aruncat în spate, proptindu-mă de peretele rece din spatele meu. Corpul meu i-a răspuns instinctiv. Mi-am pierdut suflul, iar mintea mi s-a golit pentru o clipă, ancorată în intensitatea atingerii lui.

ㅤDegetele lui s-au înfipt în talia mea, atrăgându-mă mai aproape de el, ca și cum ar fi vrut să dizolve întreaga distanță dintre noi. Mâinile mi s-au prins de umerii lui, întâi pentru a-l împinge, dar apoi s-au agățat de el ca și cum doar așa mi-aș fi găsit echilibrul. Toată furia, toate cuvintele grele și privirile tăioase pe care ni le aruncaserăm se transformau acum într-o nevoie ardentă, într-o tensiune ce părea deodată imposibil de ținut în frâu.

ㅤ— O să-ți arăt, a mormăit pe o voce răgușită când mi-a lăsat puțin spațiu.

ㅤDegetele lui au smuls cu brutalitate materialul bluzei mele, iar țesătura a cedat sub presiunea lui, iar sunetul sfâșierii m-a făcut să tresar. Inima îmi bătea nebunește, iar gândurile se înghesuiau în capul meu, fără să am timp să le opresc. Am închis ochii, simțindu-i gura apropiindu-se de pielea mea, lăsându-mă fără aer când a atins linia gâtului meu, urcând spre buzele mele, oprindu-mă să mai protestez. Fiecare mișcare a lui mă dezarma, lăsându-mă fără apărare, până când nu mai știam nici măcar dacă voiam să-l opresc.

ㅤM-a ridicat de pe podea cu o mișcare rapidă, iar picioarele mi s-au încolăcit instinctiv în jurul bazinului lui, ca să nu cad. Corpul meu se lipise de al lui, iar respirația mi-a devenit adâncă și necontrolată. Sentimentele se amestecau într-un vârtej de furie, dorință și confuzie, iar acum nu mai conta ce simțisem înainte – tot ce aveam acum era el.

•♤•

ㅤM-am trezit când soarele mi-a intrat în ochi, făcându-mă să mă încrunt. M-am rotit buimacă, iar ochii mi s-au mărit considerabil când i-am văzut spatele dezgolit al lui Abel pe partea cealaltă a patului.

ㅤN-am putut să mă gândesc decât la o singură persoană: mama.

ㅤAm tresărit ca arsă, simțind cum mi se taie respirația, iar Abel s-a mișcat ușor lângă mine, adâncindu-se iar în somn. Mi-am întins mâna spre telefon, cu ochii încă încețoșați, căutând cu disperare să văd cât era ceasul. Aproape că mi s-a oprit inima când am văzut că deja se apropia după-amiaza. Ora la care trebuia să ajungă, pentru că, de obicei, rămânea la micul dejun și prima gustare. Am sărit din pat cu o viteză aproape inumană, înfășurându-mi pătura în jurul meu, înjurând frenetic în timp ce căutam prin cameră hainele lui Abel.

ㅤ— La dracu'! m-am grăbit, aproape făcându-mă să cad, căutând în toate colțurile camerei, parcă nimic nu era la locul lui.

ㅤÎntr-un final, am găsit ce căutam, însă doar pentru a mă opri și a privi împrejur, realizând că era mult mai mult de făcut decât mă așteptasem. Am alergat prin cameră, găsind hainele lui Abel și aruncându-le în grabă pe pat. Nu era timp pentru gânduri sau frici, ci doar pentru acțiune. Adrenalina mi-a năpădit corpul, și fiecare clipă părea să se dilate într-un amestec de panică și determinare.

ㅤ— Abel! Trezește-te imediat! Abel, haide! l-am strigat disperată, scuturându-l cu putere și făcându-l să tresară, ridicându-se agitat de parcă toată casa luase foc.

ㅤ— Ce mama drac....

ㅤN-a apucat să termine că i-am aruncat hainele, lovindu-l din greșeală cu ele în față. Aș fi râs la expresia pe care a făcut-o dacă nu mă grăbeam să-mi iau propriile haine de pe jos și să-mi îmbrac repede pijamalele.

ㅤ— Repede! Îmbracă-te, nu mai sta! l-am zorit, panicată la gândul că mama putea apărea în orice clipă.

ㅤNu știam ce s-ar fi întâmplat dacă ne-ar fi găsit în starea asta. Aș fi murit de rușine.

ㅤAbel a oftat și a început să-și frece ochii, dar, spre surprinderea mea, m-a ascultat. Fără să mai spună nimic, a început să-și apuce hainele și să se îmbrace, într-un ritm grăbit, dar oarecum mai calm decât al meu.

ㅤ— Mi-ai mâncat zilele..., a mormăit, trăgându-și pantalonii în sus, încheindu-i. Stai locului o clipă! mi-a cerut, urmărindu-mă cum mă fâțâiam de colo-colo, încercând să pun lucrurile la locul lor.

ㅤ— Mama trebuie să apară dintr-o clipă-n alta! m-am scandalizat, neștiind pe unde să o apuc.

ㅤAbel s-a băgat în fața mea și m-a silit să rămân pe loc, ținându-mi umerii în mâini.

ㅤ— Calmează-te, a spus el. Respiră puțin, nu se va întâmpla nimic. Ești majoră, Clary. Mama ta nu se așteaptă să te joci încă cu păpușile. O să fie totul în regulă, bine? Haide, liniștește-te o secundă.

ㅤM-a îndemnat să stau pe pat, iar eu l-am ascultat de parcă nu aveam propriul creier. Am răsuflat obosită și mi-am trecut o mână peste față.

ㅤ— Mama nu te poate găsi aici, i-am explicat cât de neinsultător am putut. Ea... nu știe. Încă nu i-am spus, dar o să o fac curând.

ㅤMi-a făcut semn să mă opresc.

ㅤ— Oricum am ceva de rezolvat, a spus după ce și-a îmbrăcat toate hainele. După aceea o să te scot în oraș, a adăugat când a venit în fața mea, prinzându-mi un obraz în mâna lui.

ㅤAm pufnit fără putere, plimbându-mi irișii între ai lui.

ㅤ— Nu astăzi, l-am refuzat, ridicându-mă cu greu din pat când oboseala m-a ajuns din urmă. Astăzi o să mă odihnesc, vreau să stau acasă, i-am explicat, iar el a început să rânjească.

ㅤ— Vezi? a întrebat el când s-a apropiat și mi-a luat obrajii în podul palmelor sale. Ce liniștită este viața când ajungem la un numitor comun.

ㅤAm râs și m-am retras din strânsoarea lui.

ㅤ— Nu începe să fii măgar, altfel o să ne certăm din nou! l-am avertizat, ridicând un deget către el pe care l-a prins în mâna lui, cu un zâmbet larg pe buze, și l-a coborât.

ㅤRespirația mi-a încetinit când s-a înghesuit lângă mine, pătrunzându-mă cu privirea sa.

ㅤ— Nu are nimic, a replicat el și mi-am ridicat slab o sprânceană, privindu-l amuzată. Iubesc să mă împac cu tine.

ㅤMi-am reținut cu greu râsul, primind sărutul scurt pe care mi l-a oferit.

ㅤ— Te iubesc, teroristo, a suflat aproape de buzele mele, apoi a zâmbit, îndepărtându-se.

ㅤL-am condus la ușă, cu un surâs întipărit pe buze, după ce ne-am asigurat că și-a luat toate lucrurile.

ㅤ— Ai grijă ce faci, i-am spus când am deschis ușa și a trecut pe lângă mine. Bine? Nu te băga în belele.

ㅤAbel a zâmbit.

ㅤ— O să-ți scriu, m-a asigurat și mi-am închis pleoapele când mi-a sărutat creștetul. Ne vedem mâine.

ㅤAm încuviințat și l-am urmărit cum coboară scările, închizând ușa cu un gol ciudat în suflet. Deja îmi era dor de el.

Sper că v-a plăcut!

Înainte să aruncați cu pietre, vreau să vă spun că-mi pare rău și n-am postat pentru că am avut o perioadă mai încărcată. ❤️😶

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️