ㅤI-am mulțumit șoferului care a fost destul de drăguț să aștepte după mine atât de mult timp și am coborât din mașină, luând aer cu putere în piept înainte să mă apropii de intrarea blocului lui Abel.

ㅤȘtiam că mă caută. Cele peste treizeci de apeluri venite din partea mai multor persoane cunoscute erau toată confirmarea de care aveam nevoie. Și acum începuse să vibreze telefonul în mâna mea, dar am apăsat butonul dintr-o parte, răsuflând zgomotos. Trebuia să mă pregătesc psihic pentru ce urmează.

ㅤDar mintea mea era împrăștiată. Încă îmi venea greu să diger ce tocmai văzusem și fiecare gând se lovea haotic de următorul. Cu o reținere vizibilă, mi-am trimis pozele pe mail și le-am șters imediat din telefon, dar senzația de dezorientare nu dispărea. Era ca și cum realitatea din fața mea era atât de absurdă, încât refuzam să o accept complet.

ㅤHabar nu aveam ce să fac.

ㅤM-am lipit de peretele liftului și m-am trezit numărând în gând cu ochii închiși etajele. Mecanismul lui îmi răsuna în urechi în liniștea mormântală care nu făcea altceva decât să-mi trezească demonii la viață. Aproape că am fost ușurată când am auzit melodia scurtă ce anunța că am ajuns la etajul dorit, dar ușurarea a fost rapid înlocuită de teamă.

ㅤNu îmi era frică de Abel, nici de fratele meu. Îmi era frică de greutatea informației pe care o căram, ca un pumn de cuțite în spate. Încă săpam în minte după un mijloc prin care i-aș putea spune lui Apollo adevărul, fără să se transforme totul într-o baie de sânge.

ㅤN-am găsit niciunul, iar pașii m-au purtat deja în holul apartamentului lui Abel. M-am oprit când am auzit mai multe voci venind din living. Nu erau deloc prietenoase.

ㅤI-am recunoscut vocea lui Apollo, simțind cum un bolovan mi se așază în piept. Tonul lui înconjura apartamentul cu o asemenea intensitate că ai fi zis că e capabil să-l ardă doar prin gura lui. Pentru că fratele meu nu scuipa doar cuvinte grele, scuipa flăcări. Exista un asemenea foc în el, încât de multe ori m-am întrebat ce s-ar întâmpla dacă s-ar dezlănțui la capacitatea maximă. Ce s-ar întâmpla când va afla că iubita lui l-a trădat. Cea pe care a primit-o în casa lui, pe care a lăsat-o aproape de el și i-a dat voie să-i intre în inimă.

ㅤFratele meu nu merita asta. A fost singurul gând care continua să mi se repete în cap, trezind în interiorul meu o amestecătură ciudată de emoții care mă făceau să fiu tristă și furioasă în același timp.

ㅤEram lipsită de cuvinte și orice reacție când m-am arătat în fața grupului considerabil de bărbați adunați în sufrageria lui Abel. Mulți dintre ei nici nu mi-au simțit prezența, fiind concentrați să caute cele mai bune variante prin care mă pot găsi înainte ca brunetul meu să-i decapiteze și ca fratele meu să-și verse furia pe ei. Însă discuțiile lor s-au oprit brusc când ceilalți, care mă observaseră, au îndreptat privirile spre mine. În câteva secunde, toți ochii erau ațintiți asupra mea.

ㅤApollo s-a schimbat la față într-o fracțiune de secundă, iar asprimea cu care îl apostrofa pe unul dintre prietenii lui – al cărui nume nu m-am sinchisit să-l rețin vreodată – s-a mutat asupra mea. De zece ori mai brutală.

ㅤXander i-a tăiat calea, prinzându-i brațul cu o forță ce nu lăsa loc de discuții, oprindu-l înainte să ajungă la mine. M-am încruntat confuză, neînțelegând de ce. Nu-mi era frică de fratele meu; oricât de furios ar fi fost, știam că nu mi-ar face niciodată rău. Însă, atunci când Xander i-a făcut un semn discret spre Abel, care stătea pe canapea, urmărind întreaga scenă, privirea lui Apollo s-a întunecat și mârâitul acela abia perceptibil mi-a zguduit nervii. S-a tras brusc din strânsoarea lui Xander, dar nu înainte de a arunca o ultimă privire spre mine, plină de frustrare.

ㅤAm profitat de momentul scurt de pauză pentru a scana toate chipurile din încăpere. Erau multe fețe cunoscute. Prieteni de-ai lui Abel sau de-ai fratelui meu. Cu mulți nu schimbasem mai mult de două cuvinte și asta pentru că aparțineau lumii pe care cei doi încercau să o țină departe de mine. Era ușor de ghicit. Se citea în ochii lor.

ㅤ— Ne bucurăm că ai decis să ni te alături, a preluat cuvântul Xander.

ㅤApollo și Abel erau prea furioși ca să poarte o discuție civilizată. Răsuflarea grea a fratelui meu îngreuna camera, iar calmul jucat al lui Abel îmi spunea tot ce era nevoie să știu.

ㅤDar eu mă puteam gândi doar la Danielle și Malakai. Poate de asta eram blocată cu ochii la Apollo, resimțind un junghi în inimă.

ㅤDumnezeule, cum îi voi spune?

ㅤAm scos telefonul din buzunar și l-am întins spre șaten. Fără să scot niciun cuvânt. Încercam să-mi adun gândurile din colțurile în care erau împrăștiate. Xander l-a preluat din mâna mea, cu o derutare clară pe față, dar pe care nu a vociferat-o.

ㅤInima îmi bătea nebunește și simțeam că o să fac o scenă dacă îl mai aveam pe Apollo în preajma mea prea mult timp. Aveam să fiu mâncată de vinovăție.

ㅤ— Vreau să vorbesc cu Abel, am rostit cu vocea ușor răgușită, surprinzându-i pe toți.

ㅤOchii lui albaștri au țâșnit în direcția mea, dar n-am dat înapoi. Am privit cum furia i se scurge din chip, remarcând starea mea de spirit. Sprâncenele i s-au încruntat subtil, doar cât să le pot vedea eu.

ㅤCu greu reușeam să-mi stăpânesc lacrimile. Abel mi-a citit disperarea în privire și, fără să mai stea pe gânduri, s-a ridicat brusc din canapea, vizibil tulburat.

ㅤ— Lăsați-ne singuri, a cerut cu un ton categoric, fără să mă scape din ochii lui.

ㅤM-am dat din prag, oferindu-le celor din cameră suficient spațiu să treacă, în timp ce-mi țineam privirea aplecată spre podea. În momentul în care Apollo a trecut pe lângă mine, mi-am închis ochii cu putere, simțindu-i furia arzându-mi pielea. Era un foc care nu avea cum să nu lase urme. Nu puteam să-l privesc.

ㅤAm respirat adânc doar după ce am auzit ușa de la intrare închizându-se. Mi-am ridicat privirea și l-am văzut pe Abel, care mă scruta îngrijorat, încercând să înțeleagă ce se întâmplă.

ㅤ— Aștept o explicație foarte bună pentru...

ㅤS-a oprit brusc când m-am aruncat în brațele lui. L-am strâns cu toată forța, ca și cum era ultima oară când aveam ocazia să o fac. Abel a încremenit pentru o clipă, surprins de gestul meu impulsiv. Îmi tremurau brațele în jurul lui, iar fiecare parte din mine implora să găsesc o cale de ieșire din acest haos.

ㅤ— Clarissa, ce se întâmplă? a întrebat el încet, aproape șoptit, fără să mă respingă.

ㅤSimțeam cum îmi tremură buzele, încercând să articulez ceva. Vocea mea părea blocată undeva în adâncul gâtului, iar frica de ce urma să se întâmple mă sufoca.

ㅤAm reacționat imediat ce a vrut să se distanțeze:

ㅤ— Nu-mi da drumul, i-am cerut cu vocea spartă.

ㅤA rămas nemișcat, iar eu m-am strâns și mai mult lângă el, îngropându-mi nasul în cămașa lui, lăsând ca parfumul său să fie unicul miros pe care-l mai puteam simți. Aveam nevoie de asta, de căldura lui, de prezența lui, chiar dacă mă simțeam ca o nebună. Aveam nevoie ca Abel să mă ancoreze din nou. Aveam nevoie de minciunile acelea gogonate, de promisiunile goale pe care toată lumea le rostește în momentele dificile, de asigurările că totul va fi bine. Dar nu voiam doar vorbe. Voiam certitudinea că el va fi acolo pentru mine, că putea să pună lacăt demonilor din capul meu care nu încetau să mă tortureze, fiecare gând transformându-se într-o tăietură care se adâncea tot mai mult.

ㅤ— Începi să mă sperii, a șoptit el.

ㅤMâinile lui m-au strâns mai puternic, iar un oftat adânc mi-a scăpat din piept.

ㅤ— Bun venit în club, am glumit fără vlagă și l-am putut simți cum s-a încordat.

ㅤL-am lăsat să mă îndepărteze de el, întâlnindu-i privirea confuză. Un zâmbet amar mi-a scăpat fără voie. Scenariile horror continuau să se perinde prin mintea mea și nu aveau de gând să se oprească, deoarece urmau să devină realitate, indiferent de calea pe care aș fi ales-o.

ㅤNimeni nu putea scăpa de mânia lui Apollo Torres.

ㅤ— S-a întâmplat ceva cu Malakai? Ți-a făcut rău? s-a interesat cu ochi scrutători.

ㅤAm scuturat din cap, trecându-mi o mână peste față. Problema mea nu era Malakai. Mă rog, nu pe deplin. Problema mea era Apollo. Lucrurile s-au rezumat mereu la el; fără el nici nu aș fi fost căsătorită cu Kai. Acum simțeam că nu am cum să-mi salvez fratele de el însuși și o luam razna. Încet, dar sigur.

ㅤ— De ce te-ai dus la el?

ㅤÎntrebarea lui s-a izbit de mine în timp ce mă așezam pe un fotoliu din cameră și am răsuflat slab. Eram sigură că capul meu va exploda dintr-un moment în altul. Încă mi se părea totul un miraj. Așteptam clipa în care voi fi trezită brutal la realitate, dar nu mai venea, iar silueta lui Abel devenea tot mai intimidantă.

ㅤ— L-am urmărit, m-am trezit vorbind și sprâncenele brunetului s-au încruntat din nou. Am avut senzația asta înăuntrul meu... o emoție atât de puternică că nu m-am putut opri să nu mă duc. Parcă tot corpul meu s-a activat, strigându-mi să mă mișc, pentru că era ultima mea șansă, i-am explicat, inima mea începând să bată mai tare când s-a apropiat de mine. Nu am mai simțit asta niciodată, am adăugat, fixându-mi ochii în ai lui.

ㅤ— Se numește intuiție. Începeam să mă îndoiesc că o ai, având în vedere cu cine te-ai măritat.

ㅤOchii mei l-au fulgerat, iar gura lui a schițat un rânjet când a mai făcut un alt pas spre mine ce mi-a accelerat inima.

ㅤ— Ei bine... Malakai mă înșală, i-am spus și a rămas blocat câteva momente, ca și cum vorbisem în altă limbă. Nu te mai uita așa, nu-mi pasă. Doar că... din toate femeile pe care le putea avea... a luat-o pe Danielle.

ㅤM-am simțit mai ușoară imediat ce cuvintele mi-au părăsit gura, chiar dacă Abel a rămas tăcut, obișnuindu-se cu greutatea lor. Acum nu mai era doar secretul meu. Era al nostru și el știa la fel de bine ca mine ce se va întâmpla când Apollo va auzi despre asta.

ㅤProbabil a avut ocazia să-l vadă pe fratele meu dezlănțuindu-se sub influența furiei. Acum arăta de parcă a înțeles toată neliniștea mea anterioară. Maxilarul lui s-a încleștat puțin, iar albastrul din ochii lui s-a întunecat cu o nuanță.

ㅤNu eram sigură dacă era enervat din cauza acțiunilor lui Malakai sau ale iubitei lui Apollo ori pe mine că i-am ignorat și m-am dus pe urmele lui la localul lui Michael, punându-mă în pericol. Cred că erau toate la un loc.

ㅤ— Ce ar trebui să fac acum? l-am întrebat, iar privirea lui s-a îmblânzit la auzul vocii mele neputincioase. Îl cunoști; va înnebuni. Nu vreau ca fratele meu să ajungă un criminal! am spus cu un ton agitat.

ㅤAbel mi-a făcut semn să mă calmez, aplecându-se pe vine în fața mea și prinzându-mi mâinile în ale lui. Ochii noștri au schimbat priviri în tăcerea care s-a așternut între noi, o tăcere pe care a ales-o ca să poată gândi.

ㅤ— Va trebui să-i spui, tu ești singura căreia nu-i va face nimic. Dacă aude de altundeva sau află singur...

ㅤ— Abel, fratele meu e iritat doar de prezența mea! Despre ce vorbești? E ca și cum aș intra într-o clădire pe cale să explodeze, exact în momentul în care temporizatorul ajunge la zero!

ㅤ— Ascultă-mă, mi-a cerut, strângându-mi mâinile pentru a mă opri din vorbit. Apollo te iubește; ține la tine ca la ochii din cap. Nu va face nimic, atâta timp cât știi să te folosești de asta. Cel puțin, îi va trece din furie până când va face ceva în privința asta. Tu trebuie doar să tragi de timp. Înțelegi ce spun?

ㅤAm înghițit în sec, privindu-l înmărmurită.

ㅤ— Sugerezi să-l manipulez pe Apollo? m-am asigurat că înțeleg unde bate. Apollo care nu crede nimic din ce-mi iese pe gură? Acel Apollo care e singurul ce își dă seama imediat cum mint?

ㅤ— Nu e singurul, m-a contrazis pe un ton egal, ridicându-se. E singurul care e vocal despre asta, a continuat, fulgerându-mă cu privirea sa până am simțit fiori pe șira spinării.

ㅤMi-am schimbat poziția în fotoliu.

ㅤNu mai suportam privirea lui, iar el a pufnit când mi-am ferit ochii. Simțeam că palmele încep să-mi transpire așa că am respirat adânc și m-am ridicat din fotoliu, încercând să par neafectată. Dar eram.

ㅤ— Ce voiam să spun..., a reluat după ce m-a privit de sus în jos. Trebuie să-l păcălești și la asta te pricepi foarte bine. Cel mai bine, a subliniat pe un ton ciudat, făcându-mi fruntea să se încrețească.

ㅤPrivirea mi s-a îngustat, iritată de acuzația lui ascunsă, iar el a zâmbit cu un aer zeflemitor. Irișii lui sclipeau, aproape invitându-mă să reacționez. Mă provoca. Mi-am presat buzele și am adoptat o atitudine indiferentă, de parcă cuvintele lui nu m-ar atinge.

ㅤ— Erai furios că m-am dus la el? l-am ațâțat, schimbând brusc subiectul, amintindu-mi starea în care l-am găsit.

ㅤA zâmbit în colțul gurii când am pășit spre el. M-a urmărit în tăcere, așteptând să vadă unde vreau să ajung.

ㅤ— Că m-am dus să-mi văd soțul?

ㅤUn surâs răutăcios mi-a împânzit buzele când expresia l-a dat de gol. Nu suporta să audă că numesc pe altcineva soțul meu. Mai ales pe Malakai. Nici mie nu-mi plăcea să-l numesc pe Kai astfel, dar a meritat pentru privirea pe care mi-a trântit-o Abel. Dinții lui s-au strâns, iar umerii i s-au încordat. Părea ca Iadul se născuse în pupilele lui, îngreunându-mi respirația pe măsură ce distanța dintre noi se micșora până aproape de inexistență, făcându-mi pieptul să se strângă dureros la vederea chipului său aproape de-al meu.

ㅤOxigenul părea că părăsise camera și aceasta începea să se restrângă în jurul nostru. În jurul meu. De parcă se pregătea să mă strivească după comanda ochilor brunetului.

ㅤBuzele mi s-au întredeschis involuntar, căutând aerul care refuza să-mi mai intre în plămâni.

ㅤ— Mai spune-mi-o o dată, m-a provocat, buzele lui aflându-se la câțiva centimetri de ale mele.

ㅤPericolul se revărsa din el în valuri, trezind în mine un fior neașteptat, o dorință intensă, aproape stranie, pe care nu mi-aș fi imaginat-o vreodată să o simt în fața primejdiei. O parte adânc ascunsă în mine, acea latură decăzută pe care încercam mereu să o țin sub control, mă împingea să-l provoc în continuare. Voiam să văd cât de departe putea ajunge, să izbucnească la forța maximă. Acea parte din mine ar fi făcut orice ca să-l aducă până la margine.

ㅤEram pe cale să rostesc acele cuvinte, dar în clipa aceea mi-am dat seama că ceva mă oprește. Am simțit nodul riguros în gât și l-am privit descumpănită, incapabilă să-mi fac buzele să se miște sub asediul privirii sale goale.

ㅤÎntorsese situația împotriva mea cu atâta măiestrie că nu știam când am pierdut frâiele din mâini.

ㅤ— Nu poți. Știi de ce?

ㅤInima mi s-a făcut mică în piept, începând să bată haotic, și am simțit o nevoie urgentă să-mi umezesc buzele uscate, dar m-am reținut. El a redus și mai mult distanța, piepturile noastre apropiindu-se de parcă erau magnetizate. Puteam să-i simt bătăile inimii prin cămașă – sau poate că erau bătăile mele, fuzionând cu ale lui, creând un ritm comun care se juca cu emoțiile mele.

ㅤMă simțeam amețită.

ㅤ— Ești a mea, a suflat peste buzele mele, respirația lui caldă și mentolată răspândindu-se pe piele, înmuindu-mi genunchii.

ㅤMușchii mi s-au tensionat când mi-a prins obrazul cu o mână, iar degetele lui au alunecat cu delicatețe pe tenul meu, până ce au ajuns la carotidă, unde pulsul îmi bătea nebunește. Fiecare atingere părea să aprindă un foc interior, iar fierbințeala care mi-a străbătut corpul aproape că m-a lăsat fără suflare.

ㅤMi-am închis pleoapele când s-a aplecat spre gâtul meu, așteptând un sărut, dar m-am trezit brusc când s-a retras, lăsând între noi doar câțiva milimetri. Privirea lui s-a întors la a mea, atât de aproape încât nasurile noastre aproape se ciocneau. Între noi plutea o tensiune electrică, ca și cum fiecare respirație, fiecare bătaie de inimă ar fi putut sfârși într-o explozie.

ㅤ— N-ar trebui să mă dorești atât de mult, mi-a șoptit cu un aer superior, iar cuvintele lui au căzut asupra mea ca o găleată cu apă înghețată. Ești încă o femeie căsătorită. E rușinos.

ㅤTonul lui era glacial, dar privirea lui căutătoare îmi pătrundea adânc în suflet. Am strâns din dinți și mi-am încleștat mâinile în pumni, realizând că s-a jucat cu mine. Mi-am simțit furia cum îmi străbate corpul, înlocuind acea căldură, și îmi face ochii să ardă.

ㅤEra incredibil cum trecusem de la nevoia de a-l simți cât de aproape se poate, la dorința de a-l ucide cu mâinile goale.

ㅤEmoțiile mi se ciocneau violent în piept, făcându-mă să-mi mușc buzele pentru a nu lăsa nimic să iasă. Frigul m-a învăluit imediat ce s-a îndepărtat. M-am forțat să-mi mențin chipul gol, nu aveam de gând să-i dau mai mult satisfacție.

ㅤNivelul lui de aroganță era deja prea ridicat. Nu puteam suporta mai mult.

ㅤMi-am curățat gâtul și mi-am plimbat privirea prin încăpere. Toată ziua mi s-a perindat din nou prin pupile. Trebuia să-mi iau gândul, înainte să îmi pierd mințile.

ㅤ— Mama ta a lăsat un castron de mâncare pentru tine, mi-am amintit, croindu-mi drum spre bucătărie.

ㅤNu era nevoie să mă uit în spatele meu, știam că e pe urmele mele. I-am simțit ochii fixați pe mine în timp ce am deschis frigiderul. Era deja așezat la masă când m-am întors pe călcâie cu mâncarea încălzită.

ㅤ— Deci, mama nu a fost balaurul cu șapte capete pe care ți-l imaginai?

ㅤ— Termină! l-am certat, auzindu-i râsul când i-am așezat castronul în față. Nu a fost deloc frumos ce ai făcut, să mă iei prin surprindere în felul acela.

ㅤAm ocupat scaunul din fața lui, bucurându-mă de atenția lui absolută. Mi-am ridicat slab o sprânceană când a surâs amuzat.

ㅤ— Mereu te-am luat prin surprindere. Iar ție îți place, fie că vrei să recunoști sau nu.

ㅤAm scos un pufnet slab, urmărindu-l cum mănâncă. Am refuzat de mai multe ori să mă alătur lui. Chiar nu mi-era foame. Mama lui nu s-a zgârcit deloc cu porțiile, eram ghiftuită.

ㅤAm preferat să îmi fac o ciocolată caldă.

ㅤ— Îți stă bine cu hanoracul meu, am auzit din spate și m-am oprit din ce făceam, realizând că încă îl aveam pe mine.

ㅤObrajii mi s-au încălzit ca răspuns, dar aveam norocul că stăteam cu spatele la el și nu putea vedea. Am luat o respirație mică în piept și am revenit la ciocolata mea, cu inima zbătându-mi-se în torace.

ㅤ— Da, păi... a fost la îndemână, am îndrugat un motiv, fără să simt nevoia să-l dau jos de pe mine prea curând.

ㅤAcum simțeam cât de mult miroase a parfumul lui, a el. Îmi oferea puțină liniște în nebunia în care mă aflam. Dacă era să fiu sinceră, prezența lui mă ajuta enorm. Nu mi se mai părea totul negru, simțeam că am o șansă în fața tuturor problemelor care mă împânzeau din toate părțile. Mă simțeam mai stăpână pe sine și puternică, știindu-l lângă mine, pregătit să intervină dacă lucrurile o luau pe arătură.

ㅤÎmi luam puterea de la el, iar el nu avea nici cea mai mică idee.

ㅤNu aveam de gând să-i spun vreodată. Nu era în caracterul meu să rostesc astfel de cuvinte, fie ele și reale.

ㅤSimțeam că, dacă ar fi ieșit pe gura mea, și-ar pierde esența, ar deveni superficiale, chiar forțate. Iar eu nu le simțeam deloc în felul acesta, le simțeam la fel de vii ca inima care răsuna în pieptul meu. Le simțeam ca pe sângele care îmi circula prin vene. Făceau parte din mine pe cât făceam eu parte din ele.

ㅤNu aș fi putut îndura să fie reduse la mai puțin decât erau și așa ar fi fost dacă i-aș fi spus lui Abel, pentru că, deși știam că mă iubește, simțeam că nu ar putea înțelege ce înseamnă el pentru mine. Cât de mult înseamnă.

ㅤNici măcar nu își putea închipui.

ㅤȘtiam că în Universul lui totul era mai pragmatic. Nu credea în iubire necondiționată. Mereu îmi spunea că toți oamenii au un preț și crescusem destul de mult ca să realizez că a avut dreptate dintotdeauna. I-ar fi fost greu să creadă că o persoană îl poate iubi fără să aștepte nimic în schimb. Dar acesta era adevărul. Adevărul meu, cel puțin. Nu aveam de gând să mă lupt să-l conving de contrariu.

ㅤ— Am vorbit cu mama, am început alt subiect când m-am întors la masă. Malakai o speriase deja, i-a spus că am dispărut.

ㅤAm împins a doua cană pe partea lui de masă. Nu știam dacă își dorește sau nu să bea, dar i-am făcut una oricum. M-aș fi simțit prost să-mi fac doar pentru mine.

ㅤAbel nu era interesat deloc de ciocolata mea caldă, dar nici nu a refuzat-o. Fălcile lui s-au strâns și i-au făcut maxilarul să iasă în evidență.

ㅤNu a spus nimic, așa că am continuat:

ㅤ— I-am spus că vreau să divorțez de el, ochii lui au început să sclipească, iar eu mi-am rotit cana în mâini, analizând aburul care se ridica. Mă va ajuta cu toate demersurile...

ㅤ— Dar nu are cum să te protejeze de influența familiei lui, ar putea tărăgăna procesul ani întregi, mi-a furat cuvintele și am încuviințat slab. Clary, trebuie doar să-mi spui un cuvânt, a rostit însuflețit, venind în dreptul meu, aplecându-se pe vine. Un singur cuvânt și nu-l vei mai vedea niciodată.

ㅤAm zâmbit amar, luându-i obrazul în palma mea. Mi se umplea inima să știu că ar ucide pentru mine, dar nu aveam să-i cer să o facă niciodată.

ㅤ— O voi rezolva, în regulă? Am nevoie să ții secretul despre Danielle, i-am cerut și a acceptat, deși era nemulțumit. Ai încredere în mine.

ㅤMi-am lăsat brațul să cadă în momentul în care s-a ridicat și mi-am întins gâtul ca să nu-i pierd privirea. Chipul lui devenise deodată serios.

ㅤ— În tine am încredere, în el nu am. Nu mi-a plăcut niciodată de el, mereu mi-a dat o energie negativă. Ceea ce e ciudat, pentru că e un fraier.

ㅤAm oftat slab, lăsându-mi bărbia în piept.

E mai ușor să faci atrocități și să scapi nepedepsit când toți te cred prea idiot ca să le poți face.

ㅤMalakai prefera masca asta. Era cea mai bună dintre toate, pentru că-l făcea să pară inofensiv.

ㅤSingurul lucru care nu era.

ㅤEra malefic. Un rău care nici nu știam că există. Era absolut orice, dar nu inofensiv.

ㅤ— Bărbații ca el nu știu să piardă, a continuat în tăcerea mea. Nu vrei să știi de ce sunt capabili când devin disperați.

ㅤȘtiu deja. Pedepsele lui, pentru că așa le numea, erau mereu în mintea mea.

ㅤAm pufnit fără putere, înălțându-mi ochii înapoi în ai săi.

ㅤ— Nu sunt atât de naivă pe cât mă crezi, cum nici Malakai nu e deloc cum îl crezi tu.

ㅤO cută i s-a adâncit între sprâncene.

ㅤ— Nu e un tip de treabă, am rostit pe o voce stinsă, pierzându-mi din curaj în fața privirii sale de oțel. Nici atât de prost cum vrea să pară. De fapt, nu e deloc prost.

ㅤ— Ce vrei să spui?

ㅤCuvintele mi s-au pierdut, la fel cum culoarea începea să se piardă din fața lui. Arăta de parcă i-a fost teamă să pună întrebarea. Mi-am dres glasul și mi-am îndreptat spatele, întorcându-mă la ciocolata mea. Am strâns atât de puternic cana în mâna mea că eram singură că se va spulbera în orice clipă.

ㅤ— Tatăl lui are toată poliția în buzunarul lui, am încercat să-mi păstrez tonul plat. Mulți procurori și judecători sunt prieteni de familie. O astfel de putere e periculoasă pentru oricine, darămite pentru un om imprevizibil. Nimeni nu ar trebui să se simtă intangibil.

ㅤ— Clarissa, mi-a spus numele și s-a așezat pe scaunul din stânga mea, de ce îți este teamă de el?

ㅤAm încremenit din toate încheieturile și ochii mi-au rămas blocați în ai lui. A început să mă doară în capul pieptului și mă blestemam singură că nu mi-am ținut gura închisă. Am scuturat din cap încet când ochii lui au devenit insistenți și mâna lui a cuprins-o pe a mea, strângând-o ca încurajare.

Ești prea mândră ca să recunoști.
Ai muri mai degrabă decât să le spui adevărul altora.

ㅤAm înghițit în sec. Malakai avea dreptate. Îmi era rușine. Îmi era rușine să-i spun lui Abel prin ce trecusem, cum îl lăsasem pe Malakai să mă trateze, cât de ușor i-a fost să mă manipuleze.

ㅤAr fi fost dezamăgit. Iisuse, eu cu siguranță eram! Era o emoție atât de grea că nici nu o puteam articula în cuvinte.

ㅤÎmi doream să mă fac mică până când puteam să dispar cumva. Nu voiam să țin piept tuturor lucrurilor pe care le îndesasem în spatele minții mele. Era un adevărat haos acolo.

ㅤM-aș fi destrămat.

ㅤ— Poate face orice, am răspuns vag, rugându-mă să nu-mi citească în ochi toată frica și disperarea pe care le simțeam. L-am văzut făcând lucruri groaznice, Abel, am continuat tot mai îngreunată de suspinele pe care le reprimam, amintindu-mi totul din ultimii ani. A rănit oameni într-un fel inimaginabil... nici măcar nu a clipit. Urletele lor nu l-au mișcat, îi aduceau plăcere. Se hrănea cu durerea lor. Și, ce e cel mai rău, nu va fi pedepsit niciodată pentru asta.

ㅤ— Te-a rănit și pe tine?

ㅤRănit e un cuvânt prea mic pentru ce mi-a făcut mie.

ㅤO lacrimă mi s-a prelins pe obraz și mi-am ferit privirea. Mă comportam prostește, știam asta, dar nu mă puteam controla. Trebuia să fiu mai calculată, mai detașată, dar inima mă înțepa îngrozitor. Totuși, am tras de mine, înainte ca Abel să intre și mai mult la bănuieli.

ㅤMi-am pus un zâmbet pieziș pe buze, clătinând din cap.

ㅤEl nu putea afla. Îmi doream să-i spun, corpul deja mă trăda și încerca să o facă în locul meu, dar nu puteam să-i fac asta.

ㅤ— El ți-a incendiat clubul, am mutat subiectul către altceva.

ㅤAbel mi-a trântit o privire grea, iar maxilarul i-a ieșit din nou în relief.

ㅤ— Nu-mi pasă de club acum. Îmi pasă de tine. Clary, a insistat, obligându-mă să mă uit la el, eu văd că nu ești bine. Simt. Pe mine nu mă poți păcăli.

ㅤ— Nu încerc să te păcălesc, am replicat, ștergându-mi fugitiv obrazul.

ㅤ— Nu ți-am spus asta niciodată... În noaptea în care ai fost atacată, o parte din mine a știut. Te-am sunat de un milion de ori, ți-am trimis mesaje, sperând până în ultima clipă că e doar o alarmă falsă, un joc sadic al imaginației mele. Dar aveam acel sentiment greu în piept, un nod care-mi tăia respirația și îmi făcea capul să pară pe cale să explodeze. M-am dus la tine acasă și i-am cerut lui Apollo să urce, inventând un pretext ridicol, doar ca să afle dacă ești acolo. Când s-a întors și mi-a spus că nu ești... parcă mi-a căzut cerul în cap. Te-am căutat peste tot ca un nebun.

ㅤGâtul mi s-a uscat, iar corpul a refuzat să mai răspundă la orice stimul. Nu puteam decât să îl privesc, cu inima înghesuită într-un colț minuscul al coastelor mele. Nu-mi puteam aminti cum se respiră normal.

ㅤ— Am avut același sentiment când te-ai măritat cu el. Dar nu te-am oprit... eram atât de furios. Ar fi trebuit să o fac.

ㅤOchii mi s-au umplut de lacrimi, recunoscând vinovăția și durerea din fiecare trăsătură a feței lui. Fără să mă gândesc, m-am așezat în poala lui și mi-am încolăcit brațele în jurul gâtului său, strângându-l cu toată puterea mea. Îl simțeam cum tremură ușor sub mine, iar inima îmi bătea frenetic, ca și cum ar fi încercat să-i aline rana pe care o purta în tăcere de atât de mult timp.

ㅤ— Nu e vina ta, i-am murmurat cu vocea spartă, strângându-l chiar mai aproape. Să nu îndrăznești să te învinovățești, mă auzi? Eu am ales asta, e vina mea. Nu te las să crezi altceva, am rostit cu vehemență, prinzându-i fața în palme după ce ne-am lăsat frunțile să servească drept sprijin una celeilalte.

ㅤ— Nu o să te mai las să te căsătorești cu un alt bărbat.

ㅤRostise acele cuvinte ca pe un jurământ solemn, făcându-mă să zâmbesc involuntar. Mi-a prins ușor mâna care-i atingea obrazul și, înfășurând-o în palma lui, a condus-o spre buzele-i pline și roșiatice. Ceva s-a topit în mine în clipa în care buzele lui au atins podul palmei mele, un sărut care a transmis mai mult decât am fi putut unul din noi vreodată.

•♤•

ㅤGluma idioată a lui Edith m-a făcut să râd și mi-am adus mai aproape paharul de Shirley Temple, încercând să nu iau în seamă zâmbetul triumfător care a apărut pe buzele șatenei. Încerca să mă facă să râd de când se angajase, dar numai astăzi reușise cu adevărat.

ㅤAm clătinat domol din cap.

ㅤBarul era plin ochi cu oameni. Nu puteam să văd o singură masă liberă, iar asta a răscolit în mine un sentiment de mulțumire pe care uitasem că-l posed. De fapt, pentru prima dată în mult timp, mă simțeam fericită. Împăcată. Liniștită.

ㅤTotul datorită absenței lui Malakai.

ㅤDoar gândul la el mi-a făcut zâmbetul să pălească puțin. Trecuseră săptămâni întregi de când îl văzusem ultima oară, în ciuda eforturilor lui de a mă găsi. Bineînțeles, nu s-a gândit să mă caute în apartamentul lui Abel.

ㅤCine s-ar fi gândit?

ㅤAm avut emoții când a venit momentul să mă mut înapoi cu mama. Hotărâsem împreună cu Abel că asta este cea mai bună cale, dar numai după ce mi se vindecă toate rănile. N-am vrut să o îngrijorez pe mama, mai ales cu firea ei care se panichează imediat în astfel de situații. Puteam să explic mai ușor o zgârietură pe pomete decât acel corset și fașa din jurul gleznei pe care Abel și mama lui nu s-au lăsat până nu a ajuns pe piciorul meu.

ㅤMichelle era o femeie deosebită. Una din puținii oameni buni și sufletiști pe care am avut ocazia să-i cunosc de-a lungul vieții mele.

ㅤÎnțelegeam de ce Abel o iubește atât de mult. Mereu l-am înțeles. Și mama mea era centrul Universului meu, aș fi făcut orice pentru ea. Nici măcar nu exagerez.

ㅤCunoscând-o pe Michelle, mi-am dat seama că noi doi aveam mai multe în comun decât credeam. Fusesem crescuți de niște luptătoare.

ㅤMama lui îl crescuse de una singură, după ce tatăl lui a plecat fără să se uite în urmă. Și asta doar pentru că Abel a avut niște probleme de sănătate cu care acel individ, că altfel nu pot să-l numesc, nu a vrut să-și bată capul, dar nici să-și sacrifice finanțele.

ㅤCe naiba e în neregulă cu tații?

ㅤÎncepusem să cred că nu există nici măcar unul cu un minim de decență și moralitate. Nu puteam înțelege cum ar putea cineva să-și refacă viața abandonându-și familia exact atunci când avea cea mai mare nevoie de el.

ㅤDar apoi era bunicul lui Abel, tatăl lui Michelle, care a ajutat-o cum a putut el mai bine și l-a ținut la distanță pe așa-zisul tată când a vrut să facă scandal. Datorită lui și mamei lor, Dory și Abel au fost feriți de o copilărie extrem de nefericită, chiar dacă a implicat alte greutăți.

ㅤEu eram la celălalt capăt al balanței, în care părinții rămân împreună deși n-ar trebui, legați de ideea prostească că e mai bine așa pentru copii. Eram produsul acestui experiment eșuat. Mi-ar trebui o viață întreagă să descriu tot ce m-a făcut tatăl meu să simt în acești douăzeci și unu de ani și încă una ca să pot uita.

ㅤSunt convinsă că le-a fost greu fără tatăl lor, dar au fost salvați. Și, din fericire, nu vor afla niciodată cât de salvați au fost prin înlăturarea lui din viața lor.

ㅤAm sorbit absentă din paharul meu, alungându-mi gândurile din minte. Mereu mă întristam când îmi aminteam de tatăl meu. De fapt, e greșit să-l numesc astfel. Banii pe care ni i-a dat nu l-au făcut unul și nici strictețea cu care ne-a ținut din scurt.

ㅤElijah Darcel a fost pentru mine ceea ce Bau-Baul este pentru copiii obișnuiți – o umbră înfricoșătoare, mereu prezentă, care mă urmărea din colțurile întunecate ale minții. Apariția lui, chiar și în amintire, mă făcea să tresar, ca și cum frica aceea copilărească nu plecase niciodată cu adevărat.

ㅤDar acum, nu mai îmi era teamă de el. Îmi era teamă să devin el. Acea furie întunecată care mocnea în mine mă îngrozea mai mult decât orice amintire. Încercam din răsputeri să o controlez, pentru că știam că, dacă îi dau voie să iasă la suprafață, aș deveni exact ca el. Poate chiar mai rău.

ㅤ— Doamne, ce obosită sunt! s-a plâns Raven, aducându-mă la realitate. Hei, te simți bine? m-a întrebat, probabil văzându-mi fața.

ㅤAm zâmbit slab și am încuviințat.

ㅤRaven continua să lucreze aici și avea grijă de local în lipsa mea. Bine, o mai ajuta Kane, pentru că el avea studii în domeniul afacerilor. Raven alesese să nu meargă la facultate, acesta era unul din motivele pentru care o lăsam să lucreze. Știam că are nevoie de bani. Derek abia reușea să facă față cheltuielilor, mai ales de când iubita lui a aflat că e însărcinată, iar părinții ei nu o duceau prea bine la locul de muncă unde erau plecați.

ㅤMă bucuram că pot să o ajut fără să o fac să se simtă prost. Raven avea un orgoliu destul de sensibil. Prin destul, vreau să zic foarte. De aceea o călca Abel atât de rău pe nervi, el nu o menaja în niciun fel și apăsa exact butoanele care o activau.

ㅤSperam că nu-mi mai poartă resentimente pentru că am pus-o să-și ceară iertare. Chiar apreciam că a făcut-o – un gest enorm din partea ei, indiferent dacă fusese sau nu sincer.

ㅤÎmi aminteam și acum cât de surprins a fost Abel. Evident, nu a crezut-o, dar măcar războiul dintre ei se potolise.

ㅤRaven avea priorități mai importante, cum ar fi relația ei cu Kane, un tip chiar de treabă. Înflorise de când era cu el, iar asta mă bucura. O făcea fericită și o iubea sincer, iar pentru mine asta era tot ce conta. Știam că n-ar răni-o niciodată.

ㅤSe afla și el aici, la masa obișnuită unde stăteau apropiații. L-am privit de peste umăr cum vorbea cu Ray și Apollo despre ceva important. Cel puțin, asta spuneau expresiile lor serioase. M-a surprins spionându-i și mi-a oferit acel rânjet caracteristic, cu o sclipire misterioasă pe care părea să o păstreze doar pentru anumite momente. Am pufnit slab amuzată când mi-a făcut cu ochiul și mi-am mutat atenția asupra celorlalți trei. Olivia, Sage și Edmond erau mai relaxați, dar total absorbiți de ceea ce vorbeau cu atât de mult entuziasm.

ㅤAm găsit confort în asta. Nu își dădeau seama, dar mă ajutau să mă simt din nou normală. Mă făceau să cred din nou că viața merge înainte orice ar fi, pentru că viețile lor o făceau.

ㅤMi-ar fi plăcut să mă alătur lor, dar evitam să stau în preajma fratelui meu. Secretul pe care-l ascundeam față de el devenea din ce în ce mai apăsător, făcându-mă să mă port ciudat. Și asta era al naibii de riscant când era vorba de Apollo Torres.

ㅤAsta m-a întristat din nou. Simțeam o ură de nestăvilit pentru Danielle că a putut să-i facă asta. Îmi doream să o strâng de gât; aș fi făcut-o cu cel mai mare drag pentru Apollo, căci el nu ar putea să o facă. Nu-i permit principiile. Fratele meu, deși putea fi insensibil, coleric și imprevizibil, nu ar fi făcut rău niciunei femei. Nu fizic, cel puțin.

ㅤȘi la antrenamentele noastre – pe care le începusem de scurt timp – avea extrem de multă grijă să nu mă lovească nici din greșeală. Era aproape adorabil.

ㅤMi-am lăsat din nou privirea să alunece printre cei de la masă, iar un detaliu neașteptat mi-a atras atenția. Un zâmbet abia schițat mi-a apărut pe buze când am observat-o pe Adira. Stătea între Edmond și Ray, dar privirea ei era ușor întoarsă spre marginea mesei, unde fratele meu se afla, preocupat de subiectul discuției, cu încruntarea tipică pe față. În mod clar, își alesese locul cu grijă. Era imposibil să nu observ privirea pe care i-o arunca fratelui meu și la fel de greu să mă opresc din zâmbit văzând cum încerca din răsputeri să pară că nu-i păsa deloc.

ㅤM-am regăsit în comportamentul ei. Obișnuiam să fac la fel când l-am cunoscut pe Abel și încercam să mă mint singură că nu simt nimic pentru el.

Era îndrăgostită de fratele meu.

ㅤNu știam dacă să o compătimesc sau să mă bucur pentru Apollo, pentru că Adira era o fată bună. Mult mai bună decât iubitele pe care le-a avut el. Înzecit mai bună decât Danielle. Superioară, fără doar și poate.

ㅤÎmi lăsase o impresie foarte bună în timpul petrecut împreună. Ne apropiasem în ultima perioadă și mi-a fost ușor să vorbesc cu ea, mai ales când Abel m-a asigurat că e de încredere.

ㅤNu era deloc fata dură pe care încerca să o prezinte. Sub acel exterior, Adira era o persoană sensibilă și grijulie, dedicată celor pe care îi îndrăgea. Acea latură vulnerabilă se ascundea în spatele zâmbetului ei încrezător, gata să se arate doar celor care merită să o cunoască cu adevărat.

ㅤEra genul de persoană pe care merită să o ții aproape.

ㅤ— Vine tot mai des pe aici, a remarcat Raven la cine mă uitam și m-am întors către ea, prefăcându-mă nepăsătoare. Sunt convinsă că e pusă de Abel să ne spioneze! a început cu teoriile conspirației, trântindu-mi o privire urâtă când am chicotit.

ㅤAbel nu avea nevoie de spioni; nu-l preocupa ce se întâmplă în jurul său cu ceilalți. Tot ce conta pentru el eram eu, iar eu sunt acolo, lângă el. Vorbeam zilnic, știam unul de celălalt, chiar dacă nu ne mai vedeam în fiecare zi.

ㅤNormal, Raven nu avea de unde să știe și probabil ar fi făcut apoplexie dacă i-aș fi spus. I-am zis doar ce trebuia să știe.

ㅤToată lumea știa că eu și Malakai divorțăm. Chiar și sora mea, care s-a dovedit a fi un sprijin neprevăzut: venea zilnic cu soțul ei, asigurându-se că despărțirea aceasta nu mă va doborî. Chiar și tatăl meu, dar era prea afectat de propriul divorț ca să-i mai pese de al meu. Nici nu mă așteptam la o mare reacție din partea lui; pierderea mamei îl deconectase de la orice formă de emoție și nu avusese prea multe de la început.

ㅤSingurul care nu accepta divorțul era Malakai. El și tatăl lui, care mă căutase să mă implore să-i mai acord o șansă fiului său, spunându-mi că o căsnicie nu se încheie la prima pală de vânt.

ㅤPrima pală de vânt... eu aș numi-o mai degrabă tornadă. Ciclon. Și nici nu era primul.

ㅤNimic nu mă putea întoarce din drum.

ㅤEram atât de hotărâtă să mă eliberez de el încât aș fi acceptat să străbat Iadul desculță sau chiar târâș, mai degrabă decât să mă întorc înapoi. Nu putea fi mai rău decât ce mi-ar fi făcut el dacă mă „împăcam" cu el.

ㅤ— Eu am invitat-o, am îndrugat un motiv după clipe lungi de tăcere și ochii ei mari și albaștri au rămas blocați asupra mea. Îmi place de ea.

ㅤ— Cred că glumești! a rostit ea pe o voce ceva mai ridicată. E prietenă cu Dory!

ㅤM-am încruntat confuză.

ㅤ— Ce-i în neregulă cu Dory?

ㅤ— E sora ăluia!

ㅤAm oftat apăsat și am scuturat dezaprobatoare din cap. Reușise să mă stoarcă de energie în câteva minute.

ㅤ— Clary, ne-a întrerupt Edith și i-am mulțumit în gând. A venit iar tipul ăla înfricoșător, mi-ai zis să te anunț dacă mai trece pe aici.

ㅤM-am încruntat din nou, simțind cum tensiunea se acumulează în pieptul meu. Am luat aer în plămâni și m-am ridicat în picioare, sub privirea tot mai nedumerită a lui Raven.

ㅤ— Era brunet? am întrebat, lăsând suspiciunea să îmi modeleze vocea. Edith a încuviințat încet. Costum scump? am continuat. Avea un inel de aur uriaș pe degetul mic și era plin de sine?

ㅤAm strâns din dinți când mi-a confirmat iarăși.

Nenorocitul de Michael Gold.

ㅤÎncepuse să dea târcoale barului, crezând că suntem un fel de prieteni după ce mi-a dat acel USB. Nu eram sigură ce urmărește, dar știam că nu poate fi nimic bun.

ㅤNu-l voiam în jurul meu. Mai ales lângă fetele mele.

ㅤ— De data asta, mi-a spus că vrea să vorbească cu tine și apoi s-a dat la mine...

ㅤ— Am înțeles. O să mă ocup eu, dar voi să stați departe de el. Să-i spui și Juliei.

ㅤ— Pun pariu că e din vina lui Abel, a mormăit bruneta în barbă.

ㅤAm redus-o la tăcere cu o privire sfredelitoare.

ㅤ— De fapt, e vina prețiosului tău Malakai, am înțepat-o.

ㅤ— Oprește-te cu asta, ți-am spus că-mi păsa de el doar pentru că erai împreună cu el și vedeam că ține la tine. Acum că știu că nu-l mai vrei, poate să și moară. Nu mă privește.

ㅤ— Mă întreb de ce nu ai aplicat același lucru și cu Abel, pentru că suntem despărțiți de ani întregi și tu continui să mă sâcâi cu el!

ㅤ— Te-a înșelat, Clary! s-a apărat ea, iar eu am pufnit ironic. Și nici nu vrea să renunțe la tine! Vrea să te țină blocată, în timp ce el se distrează cu cine apucă. Îl detest! E un sociopat!

ㅤAm scos un suspin, băgându-mă între scaune ca să-i pot lua umerii în mâini și s-o privesc în ochi. M-a privit amețită.

ㅤ— Raven, iubita mea, draga mea prietenă, am început eu, stăpânindu-mi furia și masându-i pielea brațelor. Eu și Abel ne-am despărțit în 2016. În mai puțin de trei luni vom fi în 2019. Trebuie să renunți la asta, bine? S-a încheiat. Abel nu mai e aici, își vede de viața lui. Eu îmi văd de-a mea. Ar trebui să faci la fel.

ㅤBuzele ei s-au strâns iritate, iar ea s-a smucit din strânsoarea mea, sărind de pe scaun și lungindu-și gâtul puțin pentru a se putea uita direct în ochii mei.

ㅤ— Eu nu sunt Olivia și nici Sage, a spus apăsat, fiecare cuvânt simțindu-se ca o săgeată proaspăt trasă dintr-un arc otrăvit. Nu ține jocul ăsta în fața mea, eu te cunosc. Am crescut cu tine de când eram copii, am dormit în același pat, am mâncat din aceeași farfurie, am plâns și râs împreună... știu că încă îl iubești. Ceea ce e o prostie, pentru că lui nu-i pasă! Sau nu, greșesc, o să-i pese până apare altceva mai interesant în drum! Clary, iubita mea, draga mea prietenă, mi-a repetat cuvintele, imitându-mi gestul de mai devreme. Trezește-te, deschide ochii odată! Nu merită. Te rog, renunță la nebunia asta!

ㅤAm clipit buimăcită, rămânând nemișcată. Ea și-a retras mâinile și m-a ocolit, revenind la treabă. Privirea ei îngrijorată mi-a rămas întipărită în ochi. Ea credea cu tărie în fiecare cuvânt pe care l-a scos.

ㅤMi-am simțit capul greu și mi-am dus mâna la tâmple, frecându-le încet. I-am cerut alt cocktail lui Edith. Ce bine că nu consumam alcool, altfel aș fi devenit alcoolică cu oamenii ăștia!

ㅤAm tresărit când am simțit o mână firavă pe spinarea mea, liniștindu-mă la vederea Adirei. Am zâmbit fără putere, iar ea s-a pus în locul unde, nu cu mult timp în urmă, prietena mea mi-a oferit altă zguduire sănătoasă la realitate.

ㅤ— S-a întâmplat ceva? am întrebat-o, auzind-o că comandă un pahar de rom cu cola.

ㅤ— Nu mai suportam să stau acolo. Discuțiile au devenit prea intense pentru mine.

ㅤAm zâmbit în sinea mea.

ㅤ— Da, Apollo are tendința să le ducă la alt nivel.

ㅤA surâs stingherită, ducând repede paharul la gură pentru o înghițitură zdravănă. Mi-am arcuit sprânceana, urmărind-o îndeaproape. Părea mai agitată decât de obicei. M-am gândit că i-ar prinde bine niște aer curat. În plus, aveam o problemă de rezolvat înainte să se rezolve singură împotriva mea.

ㅤ— Ce zici să mergi cu mine undeva?

ㅤA fost surprinsă de propunerea mea. Un amestec ciudat de încântare și îndoială s-a perindat prin ochii ei căprui.

ㅤ— E-eu? s-a bâlbâit și am zâmbit, îndreptându-mi coloana. Credeam că nu suntem destul de apropiate pentru asta.

ㅤ— Haide, să mergem! am chemat-o, făcând-o să clipească de mai multe ori.

ㅤNu i-a luat mult să se decidă. A sărit de pe scaun și a venit pe urmele mele la scurt timp, zâmbindu-mi cu un entuziasm reținut. I-am făcut un semn discret lui Apollo înainte să ies pe ușă, dar el părea să nu se alarmeze prea tare, văzându-mă însoțită de o altă femeie.

ㅤProastă mișcare, Apollo.

ㅤ— Unde mergem? m-a întrebat când ne-am urcat în mașină.

ㅤ— La Michael Gold.

ㅤOchii ei s-au bulbucat, am zărit o urmă de regret printre genele lungi ale irișilor săi. Un rânjet incontrolabil mi-a scăpat pe buze și am rotit cheia în contact. Nu ar trebui să fiu atât de amuzată de reacția ei, era de înțeles. Ea nu era atât de neștiutoare despre lumea în care se învârteau Apollo și Abel. Știa cine e Michael și cu ce se ocupă.

ㅤ— Nu crezi că e o idee proastă? Până la urmă, nu știe nimeni că mergem acolo și suntem două femei singure. Și atrăgătoare.

ㅤ— Nu o să pățim nimic. O să am eu grijă.

ㅤS-a foit în scaun nesigură, iar eu am virat spre parcarea de lângă local. Speram să nu se arate atât de speriată și în fața lui Michael și a oamenilor săi. Ar fi sfâșiat-o pentru divertisment.

ㅤAdira trebuia să învețe că, în prezența unor oameni ca ei, nu poți arăta nicio slăbiciune, altfel le oferi muniția necesară pentru a te doborî. Asemenea indivizi sunt preocupați doar de propriile interese și de scopurile lor egoiste.

ㅤ— Ascultă..., i-am zis calm după ce am oprit motorul. Dacă vrei, poți să rămâi în mașină, e în regulă, m-a luat prin surprindere când a refuzat cu o hotărâre de neclintit. Dar, dacă intri cu mine, trebuie să-ți ștergi mutra asta terifiată. Înăuntru nu sunt oameni de treabă, te vor necăji cu asta până te fac să plângi.

ㅤA încuviințat ca un soldat și a tras adânc aer în piept. Am zâmbit în colțul gurii când a apucat de portieră și a deschis-o, ieșind în întunericul nopții.

ㅤI-am făcut semn să mă urmeze și am ținut-o în spatele meu în timp ce mă apropiam de canapeaua pe care știam că-l voi găsi alături de alți oameni. În seara asta nu era la fel de pustiu ca data trecută, era ticsit cu persoane.

ㅤAdira s-a ferit din calea unei ospătărițe, care ducea o tavă plină de băuturi, înainte ca sânii ei goi să se atingă de ea. Imaginea m-a înfiorat și pe mine. Nu-mi puteam imagina nicio femeie care să se simtă confortabil să umble în bustul gol și în niște chiloți minusculi printre atâția bărbați.

ㅤI-am strâns mâna brunetei ca încurajare, iar ea a zâmbit forțat, pășind după mine cu încrederea unui om orb.

ㅤMi-am așezat la loc masca de piatră la vederea lui Michael. M-am asigurat că Adira rămâne în spatele meu, departe de oricare din ei, și am făcut încă un pas către masa lor, țintuindu-l cu ochii mei de acea canapea pe care nu voiam să mă gândesc câte s-au întâmplat.

ㅤ— Ia te uită! a spus cu un extaz mimat. Greu dă omul de tine!

ㅤCeilalți bărbați de la masă s-au uitat curioși la noi.

ㅤ— Ce vrei de la mine? i-am tăiat-o și a râs, făcându-le semn celorlalți să-i facă loc să se ridice. Nu poți veni în barul meu când ai tu chef, am adăugat cu acreală, aruncându-i o privire dezgustată.

ㅤ— Nu plănuiam, dar se învârt multe femei frumoase pe acolo. Ca cea din spatele tău. Bună, scumpo, a spus galant, încercând să se întindă către ea, dar l-am oprit.

ㅤ— Stai departe de ea, am spus cu o voce aspră, înfigându-i unghiile treptat în brațul întins. Vei rămâne departe de ele, am continuat, aplicând mai multă presiune, observând primele semne ale disconfortului în ochii lui lipsiți de viață. Altfel, jur că...

ㅤ— Te-am înțeles, păsărică, a spus el cu un zâmbet disprețuitor, retrăgându-se și lăsând în urma lui un val de râsete scârboase care umpleau încăperea, atrăgând privirile curioase ale celor din jur. V-am spus că ea e diferită, are potențial, a continuat să vorbească, iar eu m-am încruntat, urmărindu-le fiecare gest cu o furie crescândă.

ㅤAdira s-a cuibărit mai aproape de mine, ca și cum ar fi încercat să mă protejeze în vreun fel.

ㅤMichael s-a oprit brusc, întorcându-se către mine cu o expresie serioasă, dregându-și glasul pentru a părea mai autoritar.

ㅤ— Te-am ajutat din mărinimia mea. Ar fi frumos să-mi întorci favorul. Eu așa zic. N-am dreptate, băieți?

ㅤA fost aprobat de un cor de voci la fel de batjocoritoare, sub privirea mea din ce în ce mai amenințătoare.

ㅤ— Ți-am zis că nu te ajut cu Abel. Dacă vrei, o să-ți dau USB-ul înapoi, l-am luat în râs, făcându-i ochii să mă străpungă.

ㅤ— Ai glume în program. Te crezi foarte amuzantă, nu?

ㅤI-am zâmbit cu dispreț.

ㅤ— Nu mă cred, păsărică. Sunt.

ㅤL-am auzit cum a scrâșnit din dinți, simțindu-mă foarte mândră de mine însămi. Reușisem să-l enervez pe cel care nu manifesta niciun fel de emoție. Dacă ăsta nu-i talent, atunci nu știu ce mai e.

ㅤN-aș fi făcut-o dacă nu m-ar fi provocat.

ㅤ— Mă bucur că am lămurit încă o dată, am replicat sfidătoare. Noapte bună. Haide, Adira.

ㅤ— Barul tău e în mijlocul zonei mele și al zonei lui Abel, a spus el, provocându-mă să mă opresc din drum. Dacă accepți să colaborăm, o să țin între noi mica noastră afacere din trecut. N-am vrea ca acele imagini pe care le-ai văzut să ajungă la Abel, nu-i așa?

ㅤCuvintele lui mi-au pătruns adânc în minte, lăsând o senzație rece în urma lor, ca o umbră care se întindea. M-am întors spre el, simțind cum mi se încleștaseră gura și gambele.

ㅤA prins tupeu, dându-și seama că intrase sub pielea mea și a făcut un pas mai aproape. Pe buzele lui dansa un zâmbet distrugător.

ㅤ— Cum n-am vrea ca soțul tău să afle despre asta, a plusat, fără să primească vreo reacție de la mine. Și ca bonus, a șoptit veninos când s-a aplecat la urechea mea, înfiorându-mi pielea și întorcându-mi stomacul pe dos, să-i spun cum ai recunoscut în fața tuturor că aparții altuia.

ㅤAm înghițit imperceptibil în sec. M-am chinuit să nu schițez nimic, dar mă simțeam copleșită. O furie inexplicabilă se clădea în mine, iar Michael a știut, făcând mai mulți pași în spate.

ㅤMă bucur că a făcut-o, pentru că mă simțeam pe cale să-l sugrum.

ㅤ— Șantaj, serios? m-am prefăcut neimpresionată. Ești penibil, am pufnit. Nu o să colaborez cu tine în veci. Data viitoare, vino cu ceva mai bun.

ㅤ— Păcat că nu i-am spus lui Malakai ce încerci să faci. Dar nu-i nimic, nu e timpul pierdut.

ㅤAdira mi-a auzit mârâitul slab și a încercat să mă oprească, dar n-a putut. M-am rotit pe călcâie, ducându-mă țintă spre el, proțăpindu-mă înaintea lui cu respirația îngreunată.

ㅤSprâncenele lui s-au ridicat.

ㅤ— Ascultă-mă bine și bagă la cap, pentru că e prima și ultima oară când o să ți-o spun: eu nu am nevoie de tine. Tu ai de mine. Dacă mâine încep să colaborez cu Abel sau cu altcineva, tu ești cel care pierde, nu eu. Amintește-ți asta când mai încerci să mă ameninți.

ㅤM-am distanțat, simțindu-mă umplută de adrenalină. Încheieturile îmi zvâcneau, iar mintea mi s-a golit într-un hal care făcea privirile periculoase din jur să pară comice. Până și râsetele care răsunau din bar păreau acum doar ecoul unei glume proaste, lipsită de gravitate. Îi vedeam pe cei din jur cum mă urmăresc, dar nu-mi păsa. Era ca și cum aș fi fost pe o scenă, iar ei erau doar spectatori ai unui spectacol în care refuzam să mai fiu mielul de sacrificiu.

ㅤMichael a rămas fără cuvinte.

ㅤ— Nu mai da târcoale barului și fetelor mele. Nu îl mai ațâța pe Malakai. Nu îți băga nasul în treburi care nu te privesc. Și, cel mai important, nu mă mai subestima niciodată. Mie nu mi-e frică de tine, n-ai nicio putere asupra mea.

ㅤȘatenul necunoscut care și-a curățat gâtul și s-a ridicat, venind în dreptul lui Michael, ne-a captat atenția. Era masiv și avea trăsături ascuțite. Privirea lui era aspră cum nu mai văzusem nicăieri altundeva.

ㅤ— Fii respectuos, e de-a noastră, a vorbit cu un accent ciudat. Avem în față eine Löwin nu o pisică. Iartă-ne pentru lipsa de respect, a vorbit în numele lui Michael.

ㅤN-am știut ce să spun. Michael și-a presat maxilarul, apoi a pufnit amuzat, trântindu-i o privire semnificativă necunoscutului ce provenea din altă țară.

ㅤ— El e Vasyl, l-a prezentat, observându-mi confuzia. Vorbește mai ciudat că e neamț, dar e unul dintre cei mai vechi parteneri ai mei. Vezi tu, eu nu colaborez decât cu oameni de calitate.

ㅤ— Pentru că oamenii de calitate în general scot femei la produs, l-am ironizat, stârnindu-le amuzamentul celor doi.

ㅤ— Cât timp vor exista doritoare, vom exista și noi, a spus neamțul și l-am privit cu neîncredere. Nu forțăm pe nimeni, le oferim protecție.

ㅤAm râs.

ㅤAsta trebuia să fie una dintre cele mai bune glume auzite vreodată. Chiar credeau că o să pun botul la vrăjelile astea?

ㅤ— Nu pentru asta vreau să colaborăm, a intervenit Michael. Pentru „bomboane."

ㅤ— Ai greșit persoana, l-am refuzat imediat. În barul meu nu se vor vinde niciodată „bomboane."

ㅤNu o să fiu o nenorocită de traficantă de droguri! Nu după ce am văzut în ce pot transforma un om. Malakai cel normal era înfricoșător, dar cel aflat sub influența substanțelor...

ㅤÎncă îmi stârnea fiori pe șira spinării.

ㅤ— Îți vom da un procent considerabil, a insistat Vasyl. Nu trebuie să faci nimic, decât să le permiți accesul băieților noștri.

ㅤ— O seară bună, i-am salutat și le-am întors spatele, îndemnând-o pe Adira să iasă.

ㅤN-a scos niciun sunet până nu am urcat în mașină. M-am bucurat, pentru că mă simțeam extenuată. Oamenii ăștia erau un soi groaznic de vampiri energetici.

ㅤI-am aruncat o privire cu coada ochiului când s-a mișcat în scaun și și-a dres glasul.

ㅤ— Cum ai făcut asta? m-a întrebat ea cu o privire plină de uimire. Trebuia să te vezi, răspândeai flăcări cu ochii tăi, de parcă nu erai conștientă de pericol. Te-ai comportat de parcă lor ar trebui să le fie teamă de tine.

ㅤM-am uitat la ea fără să clipesc, lăsând întrebarea să-mi răsune în minte. Nu aveam un răspuns clar. Nu era ceva ce făceam în mod conștient, pur și simplu... o făceam.

ㅤ— Nu reacționez tocmai frumos când cineva încearcă să mă încolțească. Scoate la iveală ceva din mine de care mă tem până și eu. Deci, da, ar trebui să le fie teamă.

ㅤPrivirea ei s-a schimbat, oglindind parcă o înțelegere tăcută. Nu era nevoie de mai multe cuvinte.

ㅤ— Coboară aici, i-am cerut după ce am adus-o înapoi la bar. Eu mai am ceva de rezolvat.

ㅤAveam să-l las pe Michael fără atuuri. Amânasem destul momentul. Aveam totul pregătit.

ㅤAdira a coborât reticentă și am demarat în trombă după ce am văzut-o că intră în bar. Am strâns volanul mai bine în mâini, păcălindu-mă cu acest sentiment de control ca să-mi liniștesc bătăile inimii. Am apăsat accelerația până la podea, profitând de strada liberă și am parcat-o dintr-o singură manevră într-unul din locurile de parcare libere.

ㅤNu m-am simțit în viața mea atât de determinată.

ㅤAm luat dosarul din portbagajul mașinii și am rotit cheile apartamentului între degetele mele, mergând cu pași grei și apăsați spre intrarea blocului.

ㅤNu simțeam nimic altceva decât nevoia de a termina totul odată.

ㅤAm ignorat apelul care a venit din partea lui Apollo și am inhalat aerul restrâns din lift, privind pe ecranul micuț etajul la care mă aflu.

ㅤNu făceam asta doar pentru mine. O făceam și pentru el.

ㅤEra capătul.

ㅤNu m-am lăsat doborâtă de senzațiile pe care mi le-a oferit doar vederea ușii, n-am dat înapoi când scârțâitul ei obișnuit mi-a zgâriat creierul. Am strâns mai bine dosarul din mâna mea și am pășit înăuntru, sesizând imediat că nu se afla nimeni aici.

ㅤAm răsuflat agasată.

ㅤAm pătruns în sufragerie, crispându-mă la vederea acelei mese. Mi-am luat o clipă să mă adun, apoi am pus dosarul pe lemnul rece și l-am deschis cu o grijă aproape mecanică, ca și cum fiecare mișcare ar fi contat. Cu o mișcare scurtă, am aliniat fotografiile trase la xerox, așezându-le în ordine una lângă alta. Scena prinsă în ele părea că prinde viață sub privirea mea, dezvăluindu-se încet, cadru cu cadru, ca o poveste nerostită.

ㅤLa final, am așezat cererea de divorț încă nesemnată ca o coroană pentru celelalte hârtii și am scos ultimul inel pe care îl mai aveam, punându-l deasupra.

ㅤAcum trebuia doar să aștept să primească mesajul anonim pe care i l-am trimis și să vină.

ㅤMi-am tras un scaun cu un calm neașteptat, ocupându-l cu o insensibilitate sinistră. Simțisem atât de multe deodată, că acum nu mai simțeam nimic. Absolut nimic.

ㅤAm rămas impasibilă când, după vreo jumătate de oră, ușa s-a deschis brusc, iar silueta lui înaltă a apărut în prag. Privirea îi era larg deschisă, iar ochii, injectați și tulburați, păreau să nu accepte prezența mea acolo. Un zâmbet abia schițat i-a apărut pe buze, doar pentru a dispărea când a întâlnit privirea mea goală.

ㅤ— Clary...

ㅤI-am făcut un semn să se oprească, indicând masa de lângă mine. Chipul i s-a transformat, trecând de la ușurare la o groază de nedescris. Nu mai aveam nevoie de cuvintele lui și o știa.

ㅤA apucat una dintre poze în mâna lui, am văzut-o cum tremură în strânsoarea lui nesigură și apoi a mototolit-o, întorcându-și privirea rugătoare la mine, scuturând frenetic din cap.

ㅤ— De-asta ai plecat? m-a întrebat pe un ton stins. Clary, nu înseamnă nimic pentru mine!

ㅤ— Nu mă interesează ce înseamnă pentru tine.

ㅤ— Tu ești singura femeie din inima mea! Te rog, nu face asta. Știi câtă nevoie am de tine, știi ce însemni pentru mine. Nu poți renunța. Clary, uită-te la mine!

ㅤMi-am închis ochii strâns când l-am simțit îngenunchind în fața mea, iar un val de dispreț mi-a trecut prin vene. Mi-am smucit mâinile când a încercat să le prindă în ale lui.

ㅤNu mai suportam să simt atingerea lui.

ㅤ— Ascultă-mă, nu face asta. S-a întâmplat o singură dată, îți jur! disperarea era atât de clară în glasul lui că am pufnit ironic. Te iubesc. Înțelegi? Nu pot trăi fără tine, am crezut că o iau razna cât timp n-ai mai fost!

ㅤ— Atunci mori, am spus fără niciun strop de empatie, lăsându-l fără cuvinte. Crezi că îmi pasă? N-ai decât.

ㅤM-a oprit când am încercat să mă ridic, așezându-mă forțat înapoi.

ㅤAșa, abia acum începem să vorbim cu adevărat.

ㅤRealizase că nu mai funcționa să mă înduplece cu scene lacrimogene, că lacrimile lui de crocodil nu mai aveau niciun efect asupra mea.

ㅤ— Nu poți să faci asta. Tu ești soția mea! a explodat el, iar cuvintele lui m-au făcut să izbucnesc într-un râs amar. Prefer să te omor! a continuat, ridicându-se brusc și încleștându-mi gâtul cu mâna, în timp ce eu îi răspundeam cu o privire sfidătoare.

ㅤ— Fă-o, l-am provocat detașată, observând cum ezitarea i se citea pe față. Ce te oprește? Haide, strânge mai tare! Oricum ar fi, o să scap de tine.

ㅤS-a retras, privindu-mă de parcă eu eram cea nebună.

ㅤ— Nici măcar amenințarea fratelui meu nu mai are nicio însemnătate, Kai. Ți-o tragi cu iubita lui. Din toate femeile pe care le puteai alege, ai ales-o pe ea. Fie că îl denunți sau nu, o să te facă să regreți ziua în care te-ai născut.

ㅤ— Asta te interesează pe tine?

ㅤ— Ce credeai? i-am răspuns, reținându-mi cu greu râsul. Ai crezut că o să-mi pese dacă mă înșeli? Malakai, eu nu te iubesc! Nu te-am iubit niciodată. A fost doar un mic atașament, care a dispărut de mult. Și asta doar pentru că aveam nevoie de tine să umpli un gol lăsat de altcineva. Înțelegi? Nu însemni nimic pentru mine!

ㅤA rămas mut, privindu-mă cum mă ridic cu nonșalanță și iau cererea de divorț în mână împreună cu pixul.

ㅤ— S-a terminat, acceptă odată. Semnează asta și nu ne îngreuna viețile mai mult decât ai făcut-o deja. Măcar o singură dată în viața ta, fii om.

ㅤ— Cine e? m-a întrebat, iar eu am oftat răsunător, clătinând din cap cu o dezamăgire simulată. O să semnez după ce-mi spui cine e.

ㅤ— Nu te privește, am oftat, neintimidată de negrul tot mai intens din ochii săi. Fă-ți griji pentru tine, pentru că imediat ce voi ieși de aici, pozele astea vor ajunge la fratele meu. Am vrut să-ți dau un avans. Să ai măcar o mică șansă să fugi înainte să pună mâna pe tine. Nu sunt chiar atât de crudă.

ㅤM-a înșfăcat de braț cu brutalitate, aducându-mă înapoi sub nasul lui și făcându-mă să icnesc slab de durere. Îmi storcea brațul de parcă era o amărâtă de lămâie. Am încercat să mă opun, dar n-am putut.

ㅤ— Ești cea mai mare târfă pe care am întâlnit-o vreodată. Ești mai rea decât târfele obișnuite, și-a vărsat frustrarea, strângându-mă mai puternic. Pentru că ești și perfidă, și egoistă!

ㅤ— Și mai deșteaptă decât vei fi tu vreodată, i-am întors-o acidă. Credeai că nu o să mă trezesc niciodată? l-am întrebat, smucindu-mă violent și postându-mă în fața lui, plimbându-mi privirea între abisurile din ochii săi. Cineva ca mine nu va rămâne niciodată cu cineva ca tine.

ㅤMalakai a pufnit batjocoritor.

ㅤ— Cineva ca tine? m-a luat în derâdere, iar eu mi-am mijit ochii. Clarissa, ești la fel de distrusă ca mine, mintea ta e praf! Nimeni în afară de mine nu va putea sta lângă tine. Nimeni nu te va iubi. Nimeni nu o face, nici măcar tăticul tău iubit! Știi ceva? Pleacă. O să te întorci cu coada între picioare, ai să vezi.

ㅤNu am putut să mă stăpânesc să nu râd. Nu, cu siguranța asta era cea mai bună glumă. Mă întrebam în ce univers paralel trăiește.

ㅤNici dacă aș fi în pericol să mor singură pe lume, nu m-aș întoarce la el. Nici dacă ar rămâne singurul bărbat de pe planetă.

ㅤ— Pe tine cine te iubește, Kai? l-am întrebat înapoi cu venin, privind lumina cum îi părăsește complet chipul. Tatăl tău? El te bate de când ai învățat să vorbești și cine îl poate blama? Ești al dracului de enervant! Mama ta? L-a lăsat pe taică-tău să facă treaba murdară pentru ea, nu i-a păsat suficient ca să te ajute și fii sigur că se ruga să te bată pe tine, nu pe ea. Prietenii tăi cretini? Te-ar vinde pe un chiștoc de iarbă! m-am apropiat mai mult de el, dorindu-mi să mă opresc, știind că am mers prea departe după expresia lui demonică, dar nu puteam să mă fac să tac. Danielle? Ea te lasă să i-o tragi doar pentru că fratele meu nu are chef de ea. Ești singur, Kai. Și vei rămâne așa, pentru că nu meriți nimic. Ești un gunoi ce poate trăi doar făcând rău altor persoane și asta ca să uite starea deplorabilă în care se află. De-a dreptul jenant. Tragic, chiar.

ㅤLacrima care i s-a prelins pe obraz a fost cea care m-a făcut să încetez. Era sinceră. Mă șocase pentru ultima oară. A șters-o rapid și a aruncat mai multe pumnale cu ochii săi în direcția mea.

ㅤ— Atunci uită-te bine la mine, mi-a spus cu răceală. Vei ajunge la fel ca mine, poate mai rău. Pentru că nu ești cu nimic diferită. Ești un monstru, Clarissa.

ㅤ— Sunt ceea ce m-ai făcut să fiu, i-am suflat cu ură, neatinsă de cuvintele ori influența sa. Nu-mi mai sta în cale, l-am avertizat cu o voce calculată. Altfel, îți promit, o să te distrug. Așa cum n-ai reușit tu să o faci. Dacă nu mă lași în pace, o să fac din asta scopul vieții mele. Mă cunoști, Kai. Știi că obțin ce vreau până la urmă, indiferent de timp sau mijloace.

ㅤAm pus ostentativ foaia pe masă și i-am întins pixul. Bineînțeles, nici nu a încercat să-l ia, dar nu am renunțat.

ㅤ— Nu o să mai intri niciodată la Academie, nu vei mai cumpăra droguri de la nimeni, nu te va mai primi nimeni să cânți. Bucată cu bucată, o să calc în picioare toată viața pe care ți-ai construit-o. Nu o să mă opresc până nu ajungi pe străzi. Nu o să mă opresc până nu-ți dai ultima suflare.

ㅤAm mai făcut un pas, adâncindu-mi ochii în ai săi. Malakai putea vedea cât de serios vorbesc și bine făcea, pentru că nu era o cacealma.

ㅤ— Semnează cererea și divorțează de mine pe cale amiabilă, am insistat. Nu o să îți cer nimic, nu o să te denunț, nu o să îți fac probleme. O să dispar definitiv din viața ta. De parcă nici nu am existat.

ㅤ— Eu nu vreau să dispari, a spus cu vocea frântă și sprâncenele mi s-au împreunat afectate.

ㅤNu eram sigură dacă suferă pentru mine, din cauza mea sau pentru că a pierdut. Tind să cred în ultima variantă. Știam că nu e capabil să simtă nicio emoție pentru o altă persoană.

ㅤ— Semneaz-o.

ㅤȘi-a coborât privirea către pixul din mâna mea, cântărind ce să facă, apoi a ridicat-o înapoi în ochii mei. Aș fi vrut să-mi ofere un indiciu, dar ochii săi erau morți. Goi. Înecați într-un întuneric din care abia am supraviețuit.

ㅤ— De ce nu ai vrut să mă iubești, hm? Aș fi făcut orice pentru tine. Ți-aș fi pus lumea la picioare, aș fi ars-o dacă mi-o cereai. De ce?

ㅤAm simțit mai multe noduri în gât. S-au răspândit spre piept, stomac și apoi picioare. Am realizat că nu mă puteam determina să scot adevărul afară. Ca și cum buzele îmi erau cusute dintr-o dată.

ㅤ— M-ai abuzat, m-am forțat să rostesc. M-ai strâns de gât la peretele ăla, Kai! M-ai pus să mă întind pe nenorocita asta de masă ca să mă biciuiești cu o curea! Pe canapeaua aia ai încercat să-mi îndeși droguri pe gât „ca să pot înțelege"! În baia aia ai încercat să mă îneci! am arătat fiecare loc, pierzând lupta cu corpul meu și eliberând lacrimile care îmi usturau ochii. În bucătărie, mi-ai pus un cuțit la gât pentru că am zâmbit unui prieten de-al tău! Iar, în dormitor, am fost nevoită să mă închid de mai multe ori decât îmi pot aminti, pentru că o luai razna! Așa că, spune-mi tu, de ce nu am vrut să te iubesc? Ce puteam iubi la tine?

ㅤM-am oprit, luând aer în piept, și mi-am șters cu înverșunare lacrimile sub analiza lui amănunțită. Nici măcar nu se mișca, doar mă asculta.

ㅤ— Dar e vina mea, am continuat. Eu am rămas și nici măcar nu am făcut-o din iubire pentru tine. O parte din mine voia să mă pedepsești, considera că o merit... Ai avut dreptate mereu, Malakai. A existat altcineva. Întotdeauna.

ㅤNu a schițat nimic, dar ochii lui s-au înfipt în mine ca două torțe. Știam că nu s-a oprit să mă asculte, lacrimile reținute în colțurile ochilor îl dăduseră de gol.

ㅤ— Nu mai e nimic aici. Nu o să te iubesc niciodată și nici să mă rănești nu mai poți. Am devenit imună. Nu mai poți scoate nimic de la mine. Nu există niciun motiv pentru care să mai rămâi.

ㅤO speranță a încolțit în mine când a încuviințat slab și o ușurare cum nu mai simțisem vreodată mi-a acaparat cutia toracică când mi-a luat pixul din mână și s-a dus la masă, aplecându-se și semnând.

ㅤNu-mi venea să cred. Îl convinsesem. Îl făcusem pe Malakai să mă elibereze și nu era niciun joc la mijloc. Încă mi se părea un vis din care urma să fiu trezită.

ㅤ— Poftim, mi-a spus, întinzându-mi foaia pe care am verificat-o în secunda în care mi-a ajuns în mână. Găsește alt mod prin care să te pedepsești, eu nu o să-ți mai fac serviciul, a adăugat și m-am încruntat derutată. Și tu ești o dependentă, Clarissa. Ești dependentă de durere. Te vei distruge singură cu mult înaintea mea, iar pentru mine asta e suficient.

ㅤA oftat slab, lăsând pixul să cadă pe lemnul dur.

ㅤ— Dacă n-am putut avea un loc în inima ta, măcar o să am unul de onoare în creierul tău. Pentru totdeauna.

ㅤUra mea pentru el a renăscut chiar în această clipă. Mult mai puternică decât a fost. Mai ales când acel zâmbet machiavelic a ieșit la lumină.

ㅤ— Pleacă din stat, Malakai. Fă-o înainte ca Apollo să te găsească și stai departe de mine. Nu-mi mai ieși în cale niciodată.

ㅤNu am așteptat un răspuns. Am ieșit din acel apartament, ținând strâns de foaia din mâna mea de parcă era un bilet câștigător la loterie.

ㅤÎntr-un fel, chiar era. Îmi câștigasem libertatea. M-am simțit atât de ușoară când am inspirat aerul de început de toamnă de afară că aproape mi-a venit să plâng de fericire.

ㅤNu-mi mai păsa de nimic altceva decât de foaia din mâinile mele care mă aducea cu un pas mai aproape de tot ce mi-am dorit. Un zâmbet mi-a apărut pe buze și a rămas întipărit acolo.

ㅤNu credeam că voi fi atât de fericită că voi avea din nou numele de familie al tatălui meu, dar nici că voiam altul.

ㅤÎmi voiam viața înapoi.

ㅤAm pus cererea la loc sigur și mi-am șters încă o dată fața înainte să mă urc la volan și să pornesc spre bar.

ㅤMai aveam încă un obstacol și ziua asta urma să se termine. Coșmarul acesta al vieții mele avea să se încheie.

ㅤAm ieșit din mașina imediat, grăbindu-mă înăuntru și salutând din mers oamenii pe care-i cunoșteam. Eram foarte încrezătoare...

ㅤPână când am văzut-o pe Danielle sărutându-se cu fratele meu la masă.

ㅤZâmbetul mi-a pălit.

ㅤAveam de gând să mai amân încă o zi, dar era prea târziu. Ochii de vultur ai fratelui meu s-au întors către mine și mi-au văzut expresia. A văzut scârba și ura cu care o priveam pe femeia de lângă el. S-a încruntat și s-a sustras de lângă ea, venind la mine.

ㅤEu nu-mi puteam dezlipi ochii de pe ea. Furia a revenit în valuri și mi-am strâns mâinile în pumni. Nu avea nici măcar o fărâmă de părere de rău. Zâmbea și râdea cu cei de la masă și m-a privit ca pe o ciudată când și-a întors privirea în direcția mea și mi-a văzut ocheada de criminal în serie.

ㅤ— Clary, ce-i cu tine? m-a întrebat în zadar. Unde ai fost? Ai lăsat-o pe Adira și ai plecat.

ㅤ— Vino cu mine, i-am cerut, buimăcindu-l cu tonul meu tranșant.

ㅤL-am dus în biroul meu, iar el s-a abținut să facă vreun fel de comentariu. Era curios de ce aveam de spus. Nu avea nicio idee că urma să-i clatin pământul de sub picioare. Am tras aer în piept și l-am expirat zgomotos, dându-mi părul după urechi când m-am dus în spatele biroului.

ㅤDrace, era mai greu decât mi-am închipuit și Apollo deja începea să își piardă răbdarea.

ㅤNu suporta oamenii care tărăgănează.

ㅤ— Care-i treaba? Ce tot te fâstâcești? Spune-mi odată!

ㅤ— Nu știu cum să-ți spun asta, am fost sinceră, iar el s-a încruntat.

ㅤ— Cu gura! a râs și mi-am înclinat puțin capul, privindu-l iritată. Haide, spune-mi ce prostie ai mai făcut. Promit că nu o să mă enervez... rău.

ㅤ— Nu e vorba despre mine. Mă rog, nu în totalitate.

ㅤA devenit chiar mai confuz și am oftat, ocolind biroul și sprijinindu-mă de marginea lui. M-am ținut cu mâinile de suprafața lui ca de o baliză în larg. Dumnezeule, îmi bătea inima ca o nebună! Îmi simțeam fierea în gât și asta pentru că puteam vedea doar deznodământul sângeros.

ㅤ— Apollo, tu o iubești pe fata asta? l-am întrebat criptic și sprânceana lui s-a ridicat, el dându-se pe spate în fotoliu în timp ce ochii lui mă sudau de podea.

ㅤ— Noi nu vorbim despre astea.

ㅤ— Dar ar trebui! l-am întrerupt. Am nevoie să știu. Spune-mi. Te rog.

ㅤȘi-a dat seama că era vorba despre ceva grav și a renunțat la orice impuls de a face mișto sau a se eschiva. S-a ridicat în picioare după ce m-a scrutat încă o dată și s-a pus în fața mea, învăluindu-mă cu umbra lui.

ㅤ— Ce ai aflat?

ㅤ— Răspunde-mi întâi.

ㅤ— Dă-o dracului de iubire, Clarissa! s-a răstit și am tresărit slab. Spune-mi ce știi!

ㅤAm înghițit în sec, coborându-mi privirea în podea ca să-mi clădesc curajul necesar. Habar nu am de ce, dar mi-a venit să plâng. Poate pentru că știam că asta putea fi ultima oară când îl voi avea pe fratele meu lângă mine. În libertate.

ㅤ— Am văzut-o pe Danielle... cu un alt bărbat, abia am reușit să rostesc, mai ales când chipul lui s-a întunecat și ochii i-au fost asediați de flăcări. Ea și... Malakai... sunt împreună, am șovăit, îngrozită de transformarea lui bruscă.

ㅤ— Malakai? a repetat, ca să fie sigur că a auzit bine, iar eu am dat din cap cu teamă. Îmi spui că Malakai a regulat-o? Asta încerci să-mi spui?

ㅤ— Apollo, te rog! am strigat disperată, punându-mă în calea lui când a încercat să iasă din birou. Nu face ceva nebunesc! Te rog, calmează-te mai întâi!

ㅤ— Dă-te! mi-a ordonat, apucându-mi brațele și îndepărtându-mă fără efort, de parcă eram o pană.

ㅤPanica pusese stăpânire pe mine și mintea mi s-a golit. M-am folosit de primul impuls pe care l-am avut și m-am băgat în fața lui, înconjurându-i gâtul cu brațele mele, ținându-l cât de strâns am putut. Apollo a încremenit, iar respirația lui turbată a rămas unicul sunet pe care îl puteam auzi în încăpere.

ㅤ— Nu face asta, l-am rugat, agățându-mă mai mult de el, lăsându-mi lacrimile să-i ude tricoul. Nu merită să te cobori la nivelul lor, am îngăimat după ce mi-am tras sufletul, fără să slăbesc strânsoarea în care-l țineam captiv. Ei n-au nimic de pierdut, în schimb tu ai. Te rog, gândește-te! Nu aș putea îndura să te știu închis într-o celulă mizerabilă, departe de tot ce iubești. Ești fratele meu. Am nevoie de tine în viața mea, chiar dacă ești o pacoste! Nu mă lăsa singură!

ㅤTe iubesc, Apollo. Asta e tot ce încercam să-i transmit.

ㅤM-am desprins de el, în timp ce respirația lui revenea treptat la normal. Îi țineam umerii în palme, continuând să-l implor în tăcere să se oprească, să renunțe. Când mi-a mângâiat obrazul cu o atingere fugace, n-am știut ce să cred. Apoi a făcut un pas înapoi și s-a așezat greu în fotoliu.

ㅤ— Lasă-mă singur, mi-a cerut cu un calm ce părea forțat, vocea lui abia stăpânindu-se.

ㅤAm aprobat cu o mișcare slabă din cap, ștergându-mi lacrimile care nu conteneau să curgă. M-am îndreptat spre ușă, cu un gol imens în inimă, dar m-am silit să fac pasul următor și să-i ofer ceea ce avea nevoie.

ㅤNu putea fi ușor.

ㅤÎncă îmi simțeam inima grea când am revenit în salon, dar măcar evitasem o catastrofă. Am căutat-o cu privirea pe acea mică târfuliță ca să-i spun câteva cuvinte, dar nu părea de găsit. Râsul ei enervant a răsunat din nou și m-a ajutat să o localizez.

ㅤA tresărit speriată din cauza mea, pentru că am apărut de nicăieri și i-am smuls paharul din mână, punându-l cu un pocnet pe masă. Mi-am pus o mână pe spătarul canapelei și alta pe masă, aplecându-mă amenințătoare către ea în așa mod încât a simțit nevoia să se întindă spre cel de lângă ea ca să evite apropierea noastră.

ㅤMă străduiam să nu-mi pierd controlul, dar târâtura asta îmi rănise fratele.

ㅤ— Ai merita să te dezbrac la pielea goală și să te arunc afară în stradă ca să vadă toată lumea ce femeie ieftină ești, i-am rostit printre dinți, observându-i ochii cum se măresc stupefiați.

ㅤ— Clarissa...

ㅤA tăcut, icnind slab când mi-am așezat mâna peste a ei, strângând-o cu toată furia pe care o simțeam. Durerea i-a făcut lacrimile să-i vină în ochi și a încercat să se salveze, dar n-a avut nicio șansă.

ㅤ— Să nu-mi mai spui numele niciodată cu gura aia spurcată, am avertizat-o. Ieși afară din barul ăsta și să nu te mai prind în preajma fratelui meu cât timp trăiești. Să nu îndrăznești să-l mai deranjezi. Du-te, ia-ți catrafusele din casa lui și dispari!

ㅤ— Doar ascultă-mă puțin, e o mare neînțelegere...

ㅤ— Nu te juca cu răbdarea mea, am prevenit-o când mi-am îndreptat postura. Nu sunt deloc o persoană răbdătoare. Nu vrei să vezi ce pățești când rămân fără ea. Ieși dracului afară! am strigat, amuțind lumea din jur, și făcând-o pe Danielle să tresară.

ㅤȘi-a apucat lucrurile zăpăcită, iar eu am urmărit-o impasibilă. Era mai bine să scap de ea înainte ca Apollo să o revadă. În plus, nu o suportasem niciodată. Am știut mereu că e ceva în neregulă cu ea, nu s-a ridicat niciodată la nivelul fratelui meu. Nu merita nici să-i lustruiască pantofii.

ㅤCeilalți oameni din separeu, prietenii mei și ai lui Apollo, au rămas înmărmuriți. Sage se uita la mine de parcă eram un animal sălbatic scăpat de la grădina zoologică, iar Raven mă privea dezaprobatoare.

ㅤMi s-a părut ciudat cum toți băieții dispăruseră, dar eram prea tulburată ca să mă gândesc la asta. Danielle era cea mai importantă problemă de pe lista mea.

ㅤȘi-a ferit privirea de-a mea, cu capul plecat și umerii coborâți, trecând pe lângă mine fără să îndrăznească să mă privească în ochi. M-am întors ușor pe călcâie, urmărind-o cum se îndepărtează, iar pentru o clipă, un sentiment de satisfacție m-a cuprins. Totuși, acea satisfacție s-a risipit rapid, ca un fum disipat de o rafală de vânt, când l-am văzut pe Malakai intrând în încăpere, flancat de alți trei indivizi.

ㅤPrivirea lui era sumbră, ca o furtună pregătită să se dezlănțuie, și am știut din acea secundă că nimic bun nu putea urma.

ㅤ— Cheamă-l imediat pe Apollo, i-a poruncit Sage lui Raven, venind în dreptul meu, aruncându-mi o privire evocativă.

ㅤSe temea pentru mine. Dar eu nu simțeam nimic. Nici măcar când amicii lui Kai au început să gonească clienții și să spargă lucruri.

ㅤMica brunetă a țâșnit pe lângă noi, dar n-a apucat să meargă prea departe. Apollo a năvălit înainte ca o avalanșă, depășind-o cu ușurință, și, fără niciun avertisment, l-a lovit pe Kai cu toată forța, dărâmându-l la pământ. Strigătele Oliviei și ale Daniellei au umplut încăperea, speriate și stridente, dar Apollo nici măcar nu le-a observat, fiind complet controlat de furia care i se citea pe chip.

ㅤRaven a venit lângă mine, lipindu-se de mine ca un copil speriat. Iar Sage a scos telefonul, căutând să-l apeleze pe Ray.

ㅤA fost oprită de alt individ care trebuie să fi intrat prin spate cu încă patru. I-a smuls telefonul din mână și l-a aruncat pe podea, călcându-l brutal sub talpa lui.

ㅤO amintire nedorită mi-a năvălit în cap și mi-a îngreunat respirația. Raven și-a ascuns fața în hainele mele, iar pe Olivia o puteam simți cum respiră timorată în ceafa mea.

ㅤToți purtau măști. Cu excepția lui Kai care venise cu ea încârligată pe braț. Erau negre, iluminate de contururile fluorescente. LED-urile străluceau într-o culoare diferită la fiecare, trasând zâmbete grotesc de largi și ochi în formă de X, ca și cum ar fi șters orice urmă de umanitate.

ㅤ— Așezați-vă! ne-a ordonat cel mai apropiat, cu o voce groasă care tăia aerul ca un cuțit. Mișcați! a insistat, trezindu-mă din transa în care intrasem, observând cum a apucat-o violent pe Sage de braț.

ㅤ— Dă-i drumul! am strigat, cu o panică crescândă în pieptul meu.

ㅤAm sărit în ajutorul lui Sage, trăgându-i încheietura ticălosului în același timp în care blonda s-a smucit, eliberându-se. Individul a mârâit, scoțând un briceag pe care ni l-a arătat ostentativ.

ㅤ— Fiți fete cuminți sau vă cumințim noi, ne-a amenințat, fiind acompaniat de altul ce a venit în ajutorul lui.

ㅤFetele au cedat sub presiunile lor, ascultându-le îndemnul. Eu am rămas în picioare cu încăpățânare, privindu-i direct în ochi prin măștile pe care le purtau.

ㅤL-am căutat pe Apollo, realizând că sunetul luptei lui cu ceilalți a încetat. Fratele meu era un luptător bun, dar nu era un zeu. Nimeni n-ar fi putut rezista împotriva atâtor adversari care nu erau deloc slăbănogi. Reușiseră să-l imobilizeze. Alți doi îl țineau nemișcat cât timp Malakai a fost ajutat să se ridice, nasul lui sângerând îngrozitor. Apollo reușise să-l aranjeze destul de bine. Am simțit pumnul pe care l-a primit fratele meu ca și cum eu fusesem cea lovită.

ㅤM-am întors la cei din fața mea cu privirea îmbibată de ură și repulsie, dar n-am încercat nimic. Știam că abia așteaptă o scuză să-mi facă rău.

ㅤ— Clarissa, urmează-le exemplul prietenelor tale. De data asta nu e nicio fereastră prin care să ieși.

ㅤCuvintele lui mi-au golit plămânii de aer, ochii mi s-au mărit slab, ca și cum întreaga lume s-ar fi oprit în jurul meu. Voiam să mă gândesc la o cale de scăpare, dar amețeala îmi îngreuna gândirea.

ㅤM-am uitat la fete. Le-am privit pe fiecare în parte. Sage. Raven. Olivia. Edith și Julia. Danielle...

ㅤUnde dracului era Adira?

ㅤInima mi s-a alertat în piept, un ritm frenetic care îmi răsună în urechi. Nu eram speriată de ei, cât eram de gândul că Adira ar fi putut fi prinsă singură în baie, la mila unuia dintre ei. Imaginile îngrozitoare mi se derulau prin minte, făcându-mă să mă simt tot mai neputincioasă. Trebuia să o găsesc. Trebuia să fac ceva.

ㅤAtunci, luminile s-au stins, lăsându-ne într-o beznă grea. Mai multe fete au țipat, iar ecoul strigătelor lor se amesteca cu chicotelile sinistre ale nenorociților din jur. Râsetele lor stridente și deconcertante răsunau, iar măștile lor s-au iluminat brusc, conturându-se în nuanțe fluorescente, devenind singurul lucru pe care îl mai puteai vedea.

ㅤPrivirea mi-a fost atrasă de Malakai, care își punea masca pe față, iar culoarea turcoaz a acesteia părea să mă orbească. Inima mi-a sărit în piept; înțelesesem, în sfârșit, pentru ce era toată această șaradă. Venise să se răzbune. Un fior de groază mi-a străbătut spinarea, iar teama s-a transformat rapid în furie.

ㅤVăzusem ce le făcuse celorlalte persoane când purta masca aia. Îi văzusem pe toți. Filmările mi se derulau în cap pe repede înainte.

ㅤNu aveam de gând să fiu victima lui. Nu acum, nu aici.

ㅤM-am împins în cei doi, ce stăteau ca un zid în fața separeului, și mi-am croit drum prin întuneric, până am ajuns la Malakai. Nu-l vedeam, dar știam că rânjește ca un diavol. L-am îmbrâncit în spate.

ㅤ— Ești o javră bolnavă! Lasă-i în pace, problema ta e cu mine!

ㅤI-am putut auzi râsetul scârbos în liniștea din jur. Lacheii lui se opriseră din distrus lucruri, intimidat fete neajutorate și din lovit un om căruia nu-i lăsaseră șansa să riposteze. Atenția era asupra noastră.

ㅤMalakai a revenit în fața mea, coborându-și chipul mascat spre al meu. Lumina mi-a făcut ochii să mă usture, dar am strâns din dinți.

ㅤ— Alec mi-a spus niște lucruri foarte interesante, mi-a spus, lăsându-mă fără replică. Aveam de gând să te las în pace, jur că voiam. Dar tu, așa cum ai făcut mereu, nu m-ai lăsat. Voiai să mă bagi în pușcărie? tonul i-a devenit profund și am făcut un pas în spate, dar nu a fost suficient.

ㅤMâna lui s-a încleștat în părul meu și m-a lipit de el printr-o mișcare bruscă. Am răsuflat greu, înăbușindu-mi geamătul de durere. L-am străpuns cu ochii mei.

ㅤ— Nu, am spus plină de venin. Voiam să te omor.

ㅤAm simțit când m-a strâns mai tare și n-am reușit să-mi opresc icnetul.

ㅤ— O să îți dorești să fi apucat. Fii sigură de asta.

ㅤMi-a dat drumul dintr-o dată, iar eu m-am clătinat pe picioare, pășind anevoie în spate și izbindu-mă de două trupuri masive. Unul dintre ele m-a prins când am încercat să fug, ridicându-mă de la podea în ciuda protestelor mele, învârtindu-mă în haosul din jur.

ㅤVoci stridente se amestecau, se suprapuneau, iar cuvintele lor se transformau într-un zgomot de fond infernal, imposibil de descifrat. Încercam să mă concentrez, dar energia din jur era copleșitoare; neliniștea și frica se amplificau cu fiecare moment. M-am zbătut, dar puterea celui care mă ținea era copleșitoare, iar eu mă simțeam prinsă între forțe pe care nu le puteam controla.

ㅤMă ducea către depozit. Nu voiam să îmi imaginez de ce își doreau să mă izoleze de ceilalți. Imaginile formate de creierul meu nu erau deloc frumoase.

ㅤ— Stai potolită! mi-a cerut pe un ton aspru și am tăcut, recunoscându-i glasul.

ㅤAm încetat să mă zbat, lăsându-l să mă ghideze înăuntru. Am țâșnit din brațele lui și am alergat direct la Adira când am văzut-o ascunsă aici. Ne-am îmbrățișat de parcă supraviețuisem unei bombe atomice. Dar apoi am revenit cu picioarele pe pământ. M-am întors la el.

ㅤ— Ce dracului faci aici?!

ㅤȘi-a trecut degetele prin șuvițele șatene, apoi și-a lăsat umerii să cadă, privindu-mă cu aceeași impasibilitate enervantă pe care lumina măștii sale mi-a permis să o văd.

ㅤ— Nu ieșiți de aici. Indiferent ce auziți. Ai înțeles, Clarissa? Nu. Ieși. De. Aici!

ㅤXander ne-a abandonat aici fără să aștepte vreo confirmare, iar eu am clipit amețită, simțindu-mă de parcă mă aflu într-o simulare. Nu înțelegeam nimic.

ㅤAdira a tresărit și a venit în brațele mele când mai multe zgomote infernale s-au auzit și am înghițit în sec, ținând-o aproape de mine. Voiam să o liniștesc, dar întunericul din jur era un adversar împătimit.

ㅤ— O să fie bine, am consolat-o, plimbându-mi mâna pe spinarea ei.

ㅤBubuitura din fundal m-a contrazis.

ㅤ— Eu nu înțeleg... Apollo m-a adus aici și mi-a zis să nu ies orice ar fi, mi-a explicat și m-am încruntat.

ㅤMai multe bubuituri s-au auzit. Pașii alergători și câteva strigăte au urmat la scurt timp după.

ㅤAm tras-o după mine pe Adira când am auzit gălăgie lângă ușă și ne-am ascuns printre rafturi, profitând de întuneric. Bruneta a înțeles de la sine să nu scoată niciun sunet.

ㅤInima îmi bubuia în piept când ușa s-a deschis și niște pași grei s-au auzit înainte să fie acaparați de haosul din salon. Am strâns-o mai aproape pe Adira când am simțit-o că tremură.

ㅤNu avea de ce să se teamă. Eu cunoșteam depozitul acesta ca în palmă, știam fiecare lucru care se află pe rafturi. Așa am știut să ne poziționez lângă cel pe care țineam cuțitul cu care desfăceam cutiile. M-am întins cu atenția unui agent instruit, apucându-l cu grijă când l-am simțit la mână. Adira nu a înțeles ce fac și nici nu putea vedea. Era mortificată de spaimă.

ㅤReacția mea a fost instinctuală; imediat ce i-am văzut silueta cotind spre noi și i-am simțit prezența amenințătoare, l-am îmbrâncit în raftul din spate. Gemetele lui s-au amplificat în momentul în care spatele lui a lovit grilajul, iar eu am pus cuțitul în gâtul lui, aproape de jugulară.

ㅤRespirația lui mi-a ars fața, caldă și rapidă, în contrast cu tăcerea dăunătoare din jur. Nu purta nicio mască, așa că nu-i puteam distinge trăsăturile, dar avea un efect semnificativ asupra mea. Am simțit un fior pe șira spinării; inima mea a început să bată anormal.

ㅤ— Clary, ce faci? a șoptit agitată Adira, putând să ne distingă siluetele când a venit lângă noi.

ㅤ— Du-te și închide ușa. De ăsta mă ocup eu.

ㅤMi-a urmat ordinul orbește. Mi s-a părut că l-am auzit râzând slab, dar zgomotul de dincolo îl asurzise. L-am proptit mai tare în grilaj, făcându-l să respire înfundat când vârful cuțitului se presase mai mult de pielea lui.

ㅤNu înțelegeam de ce nu încercase să se lupte cu mine în niciun fel.

ㅤDe parcă gândurile mi-ar fi fost auzite, luminile au fost aprinse din nou, iar eu am înghețat la întâlnirea privirii lui, ochii lui albaștri pătrunzându-mă adânc.

ㅤ— Haide, iubire, ocupă-te de mine.

ㅤAm făcut un pas în spate, îndepărtându-i lama de pe piele, iar Adira a exclamat bucuroasă, avansând spre noi cu o ușurare evidentă. În acel moment, eu eram prea șocată să reacționez, simțindu-mi inima bătându-mi nebunește în piept. O stare de confuzie mă cuprinsese, amestecată cu un sentiment straniu de eliberare.

ㅤAbel era în continuare prea amuzat decât ar fi trebuit să fie, un zâmbet înfumurat întinzându-i buzele în colțuri. Dumnezeule, aproape îl ucisesem! Mi-am încleștat pumnii, simțind nevoia să-l bat pentru că nu mi-a zis să mă opresc sau măcar să mă anunțe că e el.

ㅤ— Ce e amuzant? am răbufnit, lovindu-l în piept. Puteam să te omor, la naiba! Ești nebun!

ㅤ— Ce vrei, m-ai speriat.

ㅤAm pufnit, lovindu-l din nou.

ㅤ— Ești un nesimțit!

ㅤ— Clary, lasă-l să respire! mi-a spus Adira, trăgându-mă de lângă el înainte să mă apuc să-l bat cu adevărat.

ㅤAbel a râs, desprinzându-se de grilaj și trosnindu-și oasele gâtului.

ㅤ— Ce naiba a fost toată asta? l-am întrebat, dându-mi seama că s-a lăsat liniște peste tot. De ce ați făcut asta? Apollo?

ㅤCapul lui Ray s-a ivit de după ușă, răpindu-mi celelalte cuvinte. A intrat în cameră cu calmul lui specific, apoi i-a făcut un semn lui Abel și a privit-o pe Adira.

ㅤAveam să fac riduri înainte de vârsta obișnuită de la cât m-am încruntat din vina lor.

ㅤ— Adira, tu mergi cu Ray. Am mai multe de discutat cu prietena ta, i-a comunicat Abel și, spre surprinderea mea, nu a fost deloc deranjată de porunca primită.

ㅤI-am privit descumpănită cum părăsesc depozitul.

ㅤ— M-ai mințit, vocea lui se transformase, amuzamentul dispăruse, iar o răceală cumplită și severitate îl înlocuise.

ㅤChipul lui a rămas inexpresiv.

ㅤ— Poftim?

ㅤ— Mi-ai spus că nu te-a rănit niciodată, a adăugat aspru. Prietenii lui au avut mai multe de spus în seara în care am discutat cu ei despre dorințele lor.

ㅤA făcut un pas spre mine, furându-mi suflul. Simțeam că totul se zguduie în jurul meu. Prietenii lui asistaseră la câteva episoade urâte dintre noi, dar acelea nici nu se ridicau la rangul celor care se petreceau când eram doar noi doi.

ㅤAbel nu era prost. Gândea la fel ca mine. Știa că existau altele mult mai oribile, și asta explica furia care părea să-l conducă în momentul de față. O furie pe care nu o mai văzusem până acum, o energie tăcută și palpabilă care îmi spunea că era pe punctul de a exploda.

ㅤ— E-eu..., am început; cuvintele mi se împotmoleau în gât, dar el m-a întrerupt cu o mișcare a mâinii.

ㅤAm rămas paralizată când m-a îmbrățișat, lăsându-mă moale în brațele lui, când căldura lui m-a învăluit ca o pătură confortabilă într-o noapte rece. M-a ținut strâns, afundându-și nasul în părul meu, iar parfumul lui familiar mi-a inundat simțurile.

ㅤPoate că înnebunisem, dar simțeam că și-ar dori să stoarcă toate experiențele negative prin care trecusem și să le preia el, să mă elibereze de povara lor. Asta simțeam când mă strângea în felul acesta – o promisiune tăcută că nu mă va lăsa să mai trec prin asta din nou.

ㅤInima îmi bătea cu putere, fiecare bătaie un ecou al nesiguranței mele și al dorinței de a crede că asta era real. Că în sfârșit aveam ocazia să începem de la zero.

ㅤ— Vino cu mine, mi-a șoptit.

ㅤMi-a luat mâna într-a lui, fără să aștepte aprobarea mea, și a început să mă tragă după el până la mașină. Nu eram sigură ce vrea să facă sau unde voia să mă ducă. Nu mai eram sigură de nimic. Dar nu mă puteam împotrivi, eram extenuată.

ㅤEram la fel de împrăștiată ca salonul barului pe care l-am lăsat în urmă.

ㅤAveau să coste o avere reparațiile.

ㅤAbel m-a lăsat să mă adun, conducând în liniște după ce a pornit un playlist cu melodii relaxante. Am profitat de răgazul ăsta, așezându-mi gândurile în ordine cu ochii închiși.

ㅤSe petrecuseră prea multe într-o singură zi.

ㅤA oprit lângă o clădire abandonată, din afara orașului, într-un câmp izolat. Era genul de loc pe care fratele meu îl folosea ca să-și rezolve treburile. Știam că nu mă așteaptă nicio imagine plăcută când ne-am îndreptat spre intrare.

ㅤGemete de durere înăbușite de alte lovituri au început să se audă imediat ce ne-am apropiat. Am căscat ochii la vederea lui Malakai legat de tavan, cu mâinile suspendate, lăsându-l să se foiască, incapabil să își găsească echilibrul. Arăta groaznic, fața îi era umflată și învinețită, iar buzele îi sângerau. Fratele meu, cu un zâmbet feroce, îl trata ca pe un sac de box, fiecare lovitură fiind mai brutală decât precedenta.

ㅤInima mi s-a strâns, o combinație de revoltă și neliniște curgând prin venele mele. Chiar și în ciuda tuturor faptelor lui, o parte din mine nu putea să suporte imaginea aceasta, să-l vadă pe Malakai atât de distrus.

ㅤA încetat să-l mai lovească după ce m-a văzut, iar Xander s-a grăbit să-l desfacă de la cârligul care-l ținea suspendat, lăsându-l să cadă în genunchi. Malakai s-a prăbușit cu o șuierătură, sprijinindu-se de podea cu brațele, încercând să își recâștige suflul. Fiecare respirație părea un efort, iar ochii lui erau plini de confuzie și durere.

ㅤAbel mi-a pus o mână pe mijloc, privindu-mă cu o intensitate care mi-a tăiat răsuflarea.

ㅤ— Mergi, a spus el, cu un ton încurajator. E timpul să reglăm conturile.

ㅤApollo a făcut stânga-mprejur, lăsându-mi cale liberă spre trupul chinuit al brunetului. Am putut citi în ochii lui că știa tot ce știa și Abel. Xander s-a îndepărtat după un semn făcut de Abel și i-am putut simți cum se adună toți în spatele meu, dar nu mi-a păsat.

ㅤPrivirea mi s-a concentrat doar asupra lui Kai. Am făcut mai mulți pași, oprindu-mă înaintea lui. A început să râdă când și-a ridicat chipul însângerat și m-a recunoscut, lăsându-și privirea înapoi în podea.

ㅤ— Credeam că ești mai presus de asta.

ㅤAm pufnit disprețuitoare.

ㅤ— Nu o să mă mai ameninți acum? l-am întărât, dând nas în nas cu ochii lui infernali. Se pare că ne-am întors toți unde ne e locul, am adăugat, privindu-l de sus.

ㅤMalakai a râs cu înfumurare.

ㅤ— O să-ți pui slugile să-ți facă treaba murdară? a încercat să mă provoace. Știm amândoi că tu doar latri, nu muști.

ㅤUn zâmbet sardonic mi-a apărut pe buze, fiind invadată de un sentiment ciudat. O nevoie care mă împingea să fac ceea ce a spus și Abel: să reglez conturile. Era atât de puternică că nu o puteam ignora, iar partea din mine care s-a revoltat mereu împotriva abuzurilor lui Kai a ieșit la suprafață, preluând controlul.

ㅤ— Ei nu ar ști ce să-ți facă, am spus, atrăgându-i atenția.

ㅤA văzut întunericul din mine și s-a schimbat la față. I-am întors spatele și m-am apropiat de Abel. Brunetul m-a privit încruntat, neînțelegând ce fac, dar nu a intervenit. Mi-am perindat privirea între ochii săi, simțindu-mi corpul inundat de adrenalină.

ㅤMi-am întins mâinile și am apucat de cureaua pantalonilor lui, descheind-o. Fără să-mi iau privirea din ochii lui preț de o secundă.

ㅤ— Ce faci? a întrebat derutat Apollo, dar Abel i-a făcut semn să nu se bage.

ㅤM-a urmărit cum o scot, cu o fascinație bizară.

ㅤPe urmă, m-am întors și am pășit până în fața lui Kai, care reușise să se ridice în picioare, păstrând un zâmbet malițios pe buzele mele când am înfășurat-o mai bine în pumnul meu, exact cum obișnuia el să facă, sub ochii lui tulburați.

ㅤ— Cât timp am fost împreună, Kai? am întrebat, dând nașterea ororii în irișii lui.

ㅤA făcut un pas în spate pe care l-am anulat făcând unul în față.

ㅤ— Clarissa... nu face asta.

ㅤUn râs slab mi-a evadat din gât, în timp ce ura îmi alimenta fiecare fibră din corp. S-a împiedicat de masa din lemn uitată aici și a știut că e sfârșitul.

ㅤ— Cât, Malakai?

ㅤ— Nu...

ㅤ— Îți spun eu, l-am întrerupt. Doi ani. Ceea ce înseamnă șaptesprezece mii cinci sute treizeci și două de ore. Dar nu sunt atât de barbară, l-am liniștit când am văzut că devenise palid. Mă voi rezuma la același număr. Câte să fi fost adunate? Douăzeci? Nu, mai bine treizeci, ca să fiu sigură.

ㅤ— Te joci cu mine acum...

ㅤ— Întinde-te cu burta pe masă, Malakai.

ㅤA privit în jur, căutând o cale de scăpare sau poate cerșind ajutor, dar a realizat rapid că nu exista niciuna dintre acestea aici. Maxilarul i s-a strâns dureros, iar apoi mi-a întors spatele, îndeplinindu-mi cerința. Pulsul mi-a crescut din cauza anticipației, inima bătându-mi cu o intensitate pe care nu o mai simțisem de mult.

ㅤM-am poziționat așa cum obișnuia el să o facă, pentru a-i permite să-mi vadă chipul, și mi-am golit mintea de orice altceva în momentul în care am observat spatele lui dezgolit.

ㅤNu-mi venea să cred ce eram pe cale să fac.

ㅤAm strâns mai bine cureaua, mi-am dus mâna în spate pentru a-mi lua avânt și am lăsat pielea din care era făcută să se izbească brutal de spinarea lui. Strigătul lui a acaparat întreaga încăpere, dar a fost rapid întrerupt de a doua lovitură, mult mai înverșunată.

ㅤÎn scurt timp, nu-l mai auzeam pe el. Mă auzeam pe mine. Am fost transportată înapoi în timp, în momentele acelea în care durerea și umilința mă cuprinseseră cu fiecare cuvânt pe care mi-l arunca. Furia reprimată de atunci mi-a amorțit celelalte simțuri.

ㅤTotul se estompase în jur, iar forța mea creștea cu fiecare lovitură care-l făcea să zbiere ca din gură de șarpe. Am fost prinsă într-o spirală de furie și eliberare, fără să-mi dau seama câte lovituri au trecut deja, când, deodată, Abel a apărut lângă mine. M-a prins de braț, oprindu-mi mâna în aer, înainte ca cureaua să-l izbească din nou.

ㅤ— E de-ajuns, puiule, mi-a zis calm, coborându-mi încet mâna. Dacă continui, o să-l omori.

ㅤCuvintele lui m-au readus brutal la realitate și m-am uitat îngrozită la spinarea distrusă a lui Kai. Era împânzită de semne, multe mult mai adânci decât cele pe care le-am avut eu vreodată.

ㅤAm lăsat cureaua să-mi cadă din mână, iar instinctiv mi-am dus mâna la gură, ca și cum aș fi încercat să ascund șocul și vinovăția ce mă inundau.

ㅤCorpul lui Malakai era inert. Își pierduse conștiința, iar eu nici măcar nu realizasem. Eram pierdută. Pierdută în furie, frustrare și nevoia de dreptate. Partea mea întunecată, cea pe care o țineam cu atâta grijă în frâu, evadase, iar acum îi îngrozise și pe ceilalți, nu doar pe mine.

ㅤCu excepția lui Abel. El nu părea tulburat de latura asta a mea. Ochii lui străluceau de parcă descoperise secretele Universului, un amestec de uimire și acceptare. Puteam să simt cum prezența lui îmi aducea o fărâmă de liniște în haosul din mintea mea.

ㅤMi-a prins obrajii în mâinile lui, aplicându-mi un sărut apăsat pe frunte pe care l-am primit ca pe o gură de aer proaspăt.

ㅤ— Sunt mândru de tine.

ㅤAm început să zâmbesc, chiar dacă a fost fără putere, și l-am strâns în brațe. Din toate cadourile pe care mi le făcuse, acesta era cel mai important pentru mine. Le eram recunoscătoare lui și celorlalți. Îmi oferiseră șansă să-mi iau revanșa, să înclin balanța. Datorită lor, îmi revendicasem mândria înapoi.

ㅤ— Te iubesc, am murmurat în cămașa lui, fiind sigură că nici nu m-a auzit, dar sclipirea pe care au avut-o ochii lui când m-a desprins de el m-a contrazis cu o hotărâre de neclintit.

ㅤEl a zâmbit, un zâmbet care a îndepărtat toate umbrele din jur, și mi-a atins obrazul cu degetul, provocându-mi un fior care mi-a traversat tot corpul.

•♤•

ㅤCele treizeci de zile oferite pentru a ne răzgândi în privința divorțului au zburat pe lângă mine de parcă nu au existat. Noul an universitar începuse și mă concentrasem doar pe asta, mai ales că mă aflam în ultimul an. Doar un an mă despărțea de a-mi îndeplini visul, iar gândul că, în toamna viitoare, voi fi în pragul rezidențiatului mă făcea să mă entuziasmez ca un copil. Aveam în față alți ani de muncă asiduă, însă asta nu mă înfricoșa. Din contră, mă simțeam mai motivată ca niciodată. Eram pregătită să-mi croiesc propriul drum.

ㅤMalakai dispăruse din mintea mea odată cu prezența lui. Nu am simțit nimic când l-am revăzut la notar, iar el nici nu s-a uitat în ochii mei. Voia să scape din căsătoria asta la fel de mult ca mine. Știam că îl speriasem. Sau cel mult, îl învățasem să aibă grijă cu mine. S-a convins de ceea ce i-am spus mereu: eu nu sunt ca femeile pe care le-a terorizat.

ㅤEu ripostez. Iar dacă îmi este dat să mor, aleg să o fac luptând. Nu voi accepta niciodată eticheta de victimă. Pentru că nu sunt, sunt o supraviețuitoare. Am supraviețuit unora dintre cei mai sadici oameni născuți și am rămas în picioare. Ar fi o jignire să fiu redusă doar la o victimă neajutorată, demnă de milă.

ㅤAm părăsit biroul imediat ce am fost declarați divorțați și nu m-am uitat înapoi. Era vineri, avusesem o săptămână grea și plănuiam să sărbătoresc noaptea asta. Noaptea eliberării mele. Nimic nu poate să îmi strice ziua asta și vorbesc foarte serios.

ㅤÎmi luasem liber de la bar astăzi, doar pentru a nu risca să fiu enervată de Raven. Sau mai rău, acel Michael să vină să mă sâcâie cu colaborarea lui. Omul nu accepta un refuz. Dar nu este nicio problemă, nu mă deranjează să o fac de fiecare dată. Eu nu eram persoana pe care să o slăbească până cedează și urma să fie unul din mulți care să învețe asta.

ㅤM-am întors acasă la mama, cu o cutie de prăjituri și niște mâncare de la fast-food. De cum i-am văzut chipul bronzat și delicat ivindu-se în hol, m-am simțit mai bine. Iubeam să locuiesc cu ea. Prezența ei îmi aducea liniște, iar a mea îi oferea putere. Ea încă nu scăpase de propriul Malakai.

ㅤS-a grăbit să mă ajute înainte să îmi cadă ceva din mâini.

ㅤ— Dumnezeule, ai jefuit o cofetărie? a râs de mine, așezând cutiile pe blatul din bucătărie. Am putea hrăni tot blocul cu prăjiturile astea! De ce ai luat atât de multe?

ㅤ— Mamă, sunt oficial o femeie liberă, i-am spus, scoțând farfurii și tacâmuri. Azi voi sărbători cum se cuvine. Nu, o să mă îndop pentru asta! am adăugat teatral, gesticulând larg și stârnind zâmbetul mamei, care s-a așezat pe scaunul ei, urmărindu-mă cu un aer amuzat. Unu-zero pentru mine! Clarissa Darcel s-a întors!

ㅤMama a scuturat din cap, trăgând mai aproape farfuria pe care am pregătit-o pentru ea.

ㅤ— S-a finalizat? Maimuțoiul ăla n-a comentat?

ㅤ— I-am pus botniță, am glumit, ocupând un scaun din apropierea ei.

ㅤS-a încruntat slab, apoi a chicotit. Nici nu își imagina ce am făcut ca să-l potolesc pe Kai și nici nu avea să afle vreodată.

ㅤ— Prietenul tău e foarte drăguț, a spus și am privit-o nedumerită. A trecut astăzi pe aici, s-a oferit să mă ducă la cumpărături și să mă aducă acasă. M-am simțit foarte bine cu el, m-a făcut să râd încontinuu. La final, mi-a spus dacă îi permit să-mi spună mamă, a râs și mi-am dat seama instantaneu despre cine vorbește.

ㅤApollo. Doar el putea face toate astea.

ㅤ— Și? am întărâtat-o să continue.

ㅤ— Nu văd de ce nu. Ne-a fost un sprijin uriaș când ai fost internată și știu cât de mult ții la el. Știu și cât ține el la tine, mereu vorbea despre tine de parcă erai parte din familia lui. Dacă nu era major, îl adoptam! a glumit și am pufnit amuzată. Oricum ai putea spune că e băiatul meu, zici că eu l-am crescut, a adăugat și am făcut-o să râdă când m-am strâmbat.

ㅤ— Cine știe, am început, aducându-mi aproape paharul cu suc. Poate chiar e rudă cu noi. De la Elijah mă aștept la orice.

ㅤ— De tatăl tău poți spune multe, dar nu m-a înșelat. Sau, dacă a făcut-o, a fost suficient de inteligent încât eu n-am știut sau aflat niciodată. Și dacă așa a fost, șpaga lui.

ㅤA ridicat din umeri cu un aer nepăsător, făcându-mă să râd.

ㅤ— Asta ar fi ultima. Amanta lui a fost mai degrabă sticla de tărie!

ㅤ— Uită-te la noi, bârfim ca două țațe despre foștii noștri soți! Te-am educat mai bine de atât.

ㅤ— Nimeni nu e perfect, am spus cu o nevinovăție falsă, abia stăpânindu-mi impulsul de a surâde.

ㅤAm mâncat împreună, schimbând subiectul, iar apoi am ajutat-o să încarce mașina de spălat vase. A fost un cadou din partea mea, pentru că nu mi-am dorit să mai muncească. A spălat vase o viață întreagă după noi, merita asta mai mult decât oricine.

ㅤM-am scuzat și am lăsat-o în pace când s-a apucat să lucreze ceva pe calculator. Telefonul ei începuse să bâzâie ca nebunul. Mulți oameni se bazau pe ea, nu voiam să încurc pe nimeni.

ㅤȘtia deja că aveam de gând să ies în oraș.

ㅤM-am dus în dormitor și am scos mai multe piese din dulap, încercând să decid cu ce să mă îmbrac. Trecusem de mijlocul toamnei, așa că o rochie scurtă era exclusă – nu voiam să îngheț. În cele din urmă, am ales niște jeanși negri, cu talie înaltă, pe care mici strasuri erau distribuite uniform, adăugând o notă de strălucire subtilă. Pentru partea de sus, am optat pentru un top scurt argintiu, cu bretele subțiri care lăsau spatele descoperit și se închidea elegant cu două fire lungi, delicate, ce trebuiau legate într-un nod sofisticat.

ㅤCred că era prima oară când purtam un decolteu atât de adânc, fără să am un sutien pe dedesubt.

ㅤN-am făcut nimic extravagant cu machiajul sau cu părul, deja urma să atrag destulă atenție cu hainele. Ar fi fost prea mult. Dar mi-am rujat buzele într-o nuanță roșie închisă. Completa frumos totul. M-am parfumat, am scos jacheta de piele și am îmbrăcat-o după ce m-am asigurat că mi-am pus totul în geantă.

ㅤAm amânat cât am putut să mă încalț cu tocurile. Erau din piele neagră fină, lucioasă, cu un vârf ascuțit și un toc înalt de circa zece centimetri. Le alesesem pentru mica cataramă argintie de pe partea laterală, care se potrivea perfect cu strasurile de pe jeanșii mei.

ㅤÎmi aminteam și acum că dădusem o avere pe pantofii ăștia. Nu spun că nu ar merita, erau spectaculoși, dar, la fel ca toate tocurile, deveneau al naibii de incomozi după un timp.

ㅤAm salutat-o pe mama înainte să plec, sărutându-i obrazul. A râs și mi-a urat distracție plăcută, rugându-mă să-i dau mesaj când ajung acolo și când plec.

ㅤEu nici măcar nu știam unde o să merg după ce trec să văd cum a renovat Abel clubul. De abia acum erau gata lucrările și era ultima noapte în care rămânea închis pentru public. Nu țineam să mă duc neapărat, mai ales că mă simțeam vinovată, dar i-am promis.

ㅤAm oftat și m-am pregătit psihic să conduc cu tocurile în picioare când m-am urcat în mașină. Spre surprinderea mea, nu a fost deloc atât de greu cum mi-am imaginat. Am ajuns în centru fără pericolul niciunui accident. Am parcat cu grijă, sperând să nu apară de nicăieri un bețiv și să-l lovesc. Era ceva ce se putea întâmpla.

ㅤAm coborât ușurată și mi-am trecut mâna prin păr din cauza vântului care l-a deranjat, apoi m-am asigurat că mașina e închisă. Riscul să fii jefuit era la fel de mare ca lovitul unui om beat.

ㅤMi-am croit drum printre mulțimea adunată pe străzile înguste, ignorând privirile curioase care mă urmăreau. Bărbații care se holbau la mine nu mă mai afectau; știam că era suficient să fii femeie și să fii vie pentru a atrage atenția lor. Însă ceea ce îmi dădea o senzație de satisfacție era atunci când femeile mă priveau cu o doză de gelozie. Asta îmi confirma că arătam cu adevărat bine.

ㅤAm urcat cele câteva trepte și am intrat înăuntru neșovăitoare. Cum mă așteptam, nu era nimeni aici. Nici măcar Abel, dar știam că trebuie să fie pe undeva, altfel ușa ar fi fost închisă.

ㅤAm închis-o eu pentru el.

ㅤNu schimbase foarte mult decorul, deși totul era nou. Însă era ceva mai modern. Mi-am pus geanta pe tejgheaua barului, plimbându-mi ochii de jur-mprejur. Ringul de dans părea mai mare. Am remarcat barele de dans și mi s-a creat un nod în stomac. Nu-mi imaginam că Abel și-ar dori stripteuze în clubul lui.

ㅤNu atrăgeau o clientelă foarte drăguță.

ㅤHabar n-am de ce, mi-am amintit de acea roșcată pe care mi-a prezentat-o. Nu mi-a plăcut ideea ca ea să umble mai mult despuiată și să danseze lasciv în vederea lui. Nici măcar nu știu ce aveam cu ea. Nu îmi greșise cu nimic, dar nu o plăceam. Aveam un sentiment neplăcut în privința ei.

ㅤ— Ce părere ai? glasul lui m-a rupt brusc din gândurile mele și am tresărit, provocându-l să râdă scurt.

ㅤ— E frumos. Dar nu sunt sigură ce fel de club încerci să deschizi, am fost sinceră și mi-am scos jacheta de piele, simțindu-mă încălzită.

ㅤOchii lui s-au îndreptat instantaneu către ținuta mea, în special spre topul care lăsa descoperit mult mai mult decât eram obișnuită să arăt. Mi-am dat seama că nu-i făcea plăcere gândul să mă vadă îmbrăcată astfel într-un local plin de bărbați. Am reținut un zâmbet.

ㅤEl și-a dres încet glasul.

ㅤ— Unde vrei să petreci? s-a interesat, deja știind de planurile mele. Poate ne întâlnim, a sugerat, iar eu am pufnit slab, luând loc pe unul din scaunele înalte.

ㅤ— Credeam că ai treabă, i-am reamintit. Așa mi-ai zis când te-am invitat.

ㅤPrivirea lui s-a întunecat puțin, dar am simțit o fărâmă de mulțumire că îi provocam o reacție.

ㅤ— Lucrurile se mai schimbă.

ㅤAm clătinat din cap fără putere, jucându-mă cu un pai din suport.

ㅤ— De exemplu, a început pe un ton ciudat, apropiindu-se de mine. Am icnit surprinsă când mi-a rotit scaunul și s-a strecurat între picioarele mele. Mi-aș elibera programul, iar tu ai rămâne aici. Cu mine.

ㅤVocea lui reușise să mă facă să simt mai multe fluturări în stomac. Zâmbetul lui din colțul gurii și ochii care mă provocau îmi făcuseră inima să bată mai rapid.

ㅤ— De ce ai face asta? am întrebat, înghițind în sec când a venit chiar mai aproape, respirația lui fiind singurul sunet pe care-l puteam distinge în liniștea din jur.

ㅤ— Mi-e dor de tine, mi-a răspuns scurt, lăsându-mă fără replică.

ㅤAm zâmbit slab, păstrând suficient spațiu între noi și pentru Iisus. Abel tindea să uite că e religios când eram doar noi doi.

ㅤ— Foarte bine atunci, am spus după ce mi-am redresat vocea. Atunci pune niște muzică că nu suntem la înmormântare, iar eu fac ceva de băut pentru noi. Ca în vremurile bune.

ㅤUn rânjet de satisfacție i-a curbat buzele. Am putut respira din nou normal când s-a distanțat de mine.

ㅤAm sărit de pe scaun, iar el s-a îndreptat spre locul de DJ. Am chicotit când am auzit că a pus una dintre melodiile pe care obișnuiam să le ascultăm împreună și am continuat să prepar primul cocktail pe care i l-am făcut eu. N-am putut să mă abțin, am început să fredonez, mișcându-mă încet pe ritmul ei, în timp ce amestecam totul.

ㅤL-am întâmpinat cu un zâmbet când s-a întors, turnând conținutul în paharele pe care le-am găsit la îndemână. Nu erau tocmai potrivite pentru asta, dar ce conta? Erau pentru noi.

ㅤ— Nu te-ai schimbat atât de mult, a reamintit de ce i-am spus cu ceva timp în urmă, iar eu i-am trântit o privire severă.

ㅤ— Nici tu. Încă înghesui fete tinere prin cluburi pe care le deții, l-am ațâțat.

ㅤA râs. Apoi ochii lui s-au înfipt în mine ca doi ghețari.

ㅤ— Doar pe tine te înghesui, mi-a dat replica, făcându-mi cu ochiul când a băut din pahar. Faci parte din fantezia mea bolnavă, m-a tachinat, incomodându-mă când aproape s-a băgat în sufletul meu și mi-a suflat în ureche.

ㅤM-am prefăcut că nu mă afectează.

ㅤ— Nu mă surprinde, atrag tot felul de nebuni.

ㅤ— Dar de mine nu poți scăpa așa ușor.

ㅤ— Nu mă pune la încercare, i-am întors-o, reținându-mi amuzamentul la expresia aspră pe care mi-a arătat-o.

ㅤ— O să mă biciuiești și pe mine? a continuat să mă provoace și am surâs slab, incinerându-l cu ochii mei. Ce-o să faci când vei vedea că mie îmi place?

ㅤM-a lăsat fără cuvinte. Speram să fie o glumă macabră de-a lui. Cunoșteam umorul lui negru, îl aveam și eu, dar acum nu părea să glumească.

ㅤ— Ai consumat ceva?

ㅤÎntrebarea mea l-a făcut să izbucnească în râs și mi-a dat puțin spațiu, suficient ca să-mi reglez bătăile inimii.

ㅤ— Nu, m-a liniștit, revenind la normal. Doar mă prosteam cu tine.

ㅤ— Adică făceai mișto de mine. Ești un nesuferit!

ㅤ— Că tu n-ai făcut când ai venit îmbrăcată așa la mine.

ㅤ— Ce au hainele mele? l-am interogat, încruntându-mă.

ㅤOchii lui m-au fulgerat, ca și cum încă avea impresia că mă amuz pe seama lui.

ㅤ— Insuficient material.

ㅤMi-am ridicat o sprânceană.

ㅤ— Serios? Tu ai văzut cum se îmbracă femeile din jurul tău? La ele e în regulă, dar la mine e insuficient material.

ㅤ— Ele nu arată ca tine, a mormăit în barbă, sorbind altă înghițitură din pahar.

ㅤ— Eu cum arăt?

ㅤMi-aș fi dorit să-mi fi înghițit cuvintele înainte să le rostesc când mi-a oferit una din privirile lui usturătoare. Mi-am simțit sângele încălzindu-se.

ㅤ— Abel? am insistat când și-a întors privirea, fără să schițeze un gest că ar vrea să-mi răspundă.

ㅤAm răsuflat agasată, dându-mi seama că refuză cu încăpățânare să-mi răspundă. Mi-am strâns buzele și m-am ridicat din scaun. L-am văzut cum mă urmărește cu coada ochiului.

ㅤ— Nu o să-mi bat capul cu tine, i-am trântit-o în față, întinzându-mă să apuc o sticlă de votcă de pe raftul din spatele barului. Tocmai am divorțat de coșmarul vieții mele, i-am spus, simțind cum fiecare cuvânt îmi revărsa o eliberare nesperată. E despre mine noaptea asta și, dacă vreau să umblu și în pielea goală, fii sigur că am s-o fac! Și ghici ce? O să beau din sticla asta, deși n-am băut niciodată alcool, pentru că... fac ce vreau eu!

ㅤAm desfăcut sticla cu o scânteie de îndrăzneală, ignorând privirea lui surprinsă. Nu era despre ce își dorea el, era despre ce-mi doream eu.

ㅤAm ridicat sticla ca și cum mi-aș fi oferit un toast mie însămi și m-am îndreptat spre ring. Am ignorat complet privirea lui încordată, săgețile acelea din ochii lui electrici care ar fi vrut să mă străpungă.

ㅤI-am zâmbit sfidătoare când am luat o gură zdravănă din sticlă, tușind puțin când conținutul mi-a făcut gâtul să se simtă în flăcări. Expresia lui m-a dezaprobat. Am ridicat din umeri cu falsă inocență și am început să mă mișc în ritmul melodiilor care aici se auzeau cel mai tare.

ㅤ— Clarissa, o să te îmbeți și o să ți se facă rău! a strigat peste melodii, certându-mă că am mai luat altă gură.

ㅤDintr-odată, nu mai dădeam doi bani pe avertismentele lui. Voiam să mă distrez.

ㅤ— Nu mai fi atât de încuiat! i-am strigat înapoi. Trăiește puțin!

ㅤL-am văzut cum a pufnit și a scuturat dezaprobator din cap, ridicându-se din scaun ca un părinte al cărui copil a scăpat de sub control.

ㅤUn zâmbet larg mi s-a ivit pe buze când a venit la mine, luându-mi sticla și sorbind din ea o gură mult mai îndrăzneață decât a mea. Am chicotit și am aplaudat entuziasmată, lăsând impulsurile să vorbească în locul meu.

ㅤ— Dansează cu mine! l-am invitat, fără să mă opresc, iar el a început să râdă, privindu-mă cu o intensitate arzătoare, care îmi provoca fiori.

ㅤM-am apropiat de el, lăsând muzica să îmi ghideze fiecare mișcare. În momentul în care ritmul a crescut, am început să mă unduiesc, lăsându-mi corpul să se miște liber, plin de energie.

ㅤMâinile lui s-au așezat pe șoldurile mele, iar eu am simțit cum o căldură familiară mă învăluie. Am dat un pas înapoi, dorind să-l atrag mai aproape, iar el a răspuns instantaneu, trăgându-mă cu blândețe, dar hotărât. Mi-am arcuit spatele, lăsându-mă să mă conturez perfect în brațele lui.

ㅤRitmurile animate îmi zguduiau corpul, iar mișcările mele deveneau din ce în ce mai provocatoare. M-am întors cu fața către el, zâmbind cu un aer jucăuș. Ne-am apropiat, iar respirația noastră s-a amestecat, simțindu-mi pielea electrizată de fiecare atingere. El m-a urmărit cu privirea, ochii săi strălucind cu o profunzime care m-a îmboldit să dansez și mai liber.

ㅤAm lăsat capul pe spate, lăsându-mi părul să cadă în valuri, și am început să-mi unduiesc corpul în ritmuri tot mai îndrăznețe. M-am aplecat, aproape atingând podeaua, și am simțit cum mâinile lui îmi cuprind talia, trăgându-mă mai aproape, făcându-mi inima să bată frenetic. Am început să ne sincronizăm, el mișcându-se cu grația unui dansator experimentat, iar eu l-am imitat, abandonându-mă complet atmosferei din jur.

ㅤCând ne-am apropiat din nou, umerii mei s-au întâlnit cu pieptul lui, iar eu am simțit cum începem să ne contopim în ritmul muzicii. Cu fiecare pas, părea că ne descoperim mai mult unul pe celălalt.

ㅤCând în sfârșit ne-am oprit, respirațiile noastre erau sacadate, iar corpurile prea obosite să mai continue. Abel a luat o altă înghițitură din sticlă, apoi mi-a întins-o, ridicând-o ușor spre mine cu un gest plin de provocare. M-a privit intens și mi-a făcut semn să deschid gura, fără să își dezlipească ochii de ai mei. Fără să stau pe gânduri, am cedat gestului, lăsându-mi buzele să se deschidă.

ㅤLichidul rece s-a prăbușit pe limba mea, iar senzația m-a făcut să închid ochii pentru o clipă, savurând gustul înțepător și simțind parcă privirea lui cum mă urmărește. Ochii lui străluceau când mi-am ridicat pleoapele și i-am reîntâlnit privirea.

ㅤN-am avut timp să gândesc; într-o clipită, m-am trezit lipită de Abel și cu buzele lui strivindu-le pe ale mele. Nu era un simplu sărut. Gura lui o devora pe a mea, amețindu-mă. Am auzit cum sticla a fost aruncată pe podea, lovindu-se de pardoseală și spărgându-se în mii de bucăți. Asta nu a contat – tot ce conta era mâna lui care mi s-a strecurat în păr, trăgându-mă mai aproape, mai aproape decât credeam că e posibil. Am răsuflat adânc, abandonându-mă în moment, când cealaltă mâna a lui mi-a strâns fundul.

ㅤUitasem de orice altceva, nu mă puteam concentra decât la felul în care gura lui o revendica pe mea și cum mâinile lui mi se plimbau pe corp.

ㅤNu mai știam cum trebuie să respir când mi-a dat drumul, iar buzele mi se simțeau umflate. Le-am șters conturul râzând, văzând dârele care se aflau pe fața lui. Nu voiam să știu cum arătăm.

ㅤ— Uite ce-ai făcut, l-am certat.

ㅤM-am întins spre el, încercând să șterg rujul, dar nu am reușit mare lucru.

ㅤ— Oricum nu-mi plăcea nuanța, s-a eschivat, făcându-mă să râd, deși încă îmi simțeam corpul înecat în fierbințeala pe care a stârnit-o în mine. Ți-am arătat vreodată separeurile de aici?

ㅤI-am aruncat o privire critică, iar el a izbucnit în râs, ridicând mâinile, de parcă ar fi vrut să mă asigure că nu era nimic suspect în toată povestea. Nu că m-ar fi deranjat dacă ar fi fost altfel, dar nu era nevoie ca el să afle asta.

ㅤL-am urmat, iar în timp ce-mi explica, profitam de răgazul ăsta să mă liniștesc. Poate mă apropiam prea mult de o limită periculoasă. Preferam să-l văd cum îmi descrie fiecare încăpere, cu gesturi naturale, dar energice, în timp ce treceam prin spațiile amenajate pentru momentele private. Mi-a arătat separeurile discrete unde dansatoarele se întâlneau cu clienții lor pentru un dans privat.

ㅤ— Ăsta e pentru clienții VIP? l-am întrebat, observând mărimea locului și mobilierul mai sofisticat.

ㅤNu văzusem o canapea atât de mare niciodată. Am pășit încet înăuntru, atingând cu degetele trăsăturile unei statui bizare. Arăta ca un bârlog pentru orice altceva în afară de dans. Abel a râs de reacțiile mele.

ㅤ— Da.

ㅤ— Dansatoarele tale se culcă cu clienții?

ㅤMi-am dat seama că am fost prea directă când ochii lui m-au privit cu o ușoară surprindere.

ㅤ— În principiu, nu, mi-a răspuns relaxat. Eu n-am de unde să știu ce fac ele aici, e alegerea lor. Dar, dacă se întâmplă ceva cu care ele nu sunt de acord, au mai multe butoane de panică ascunse aici.

ㅤ— Ce nobil, am replicat absentă, apropiindu-mă de bara verticală argintie. Spune-mi, i-am cerut când s-a așezat în canapeaua enormă, ți-a dansat vreodată vreuna din ele și ție?

ㅤO umbră de zâmbet i-a acaparat buzele.

ㅤ— Nu pune întrebări la care nu vrei să știi răspunsul, pitico.

ㅤAm oftat slab, prinzându-mă de bară și sprijinindu-mă în ea. L-am țintuit cu privirea.

ㅤ— Ești geloasă?

ㅤAm scuturat din cap.

ㅤMă simțeam ciudat, dar nu era vorba de gelozie. Poate că mă amețisem prea tare.

ㅤCorpul meu a preluat controlul fără acordul creierului meu, mi-am descălțat tocurile și m-am urcat pe bara de striptease, simțindu-mă ca o zeiță a dansului. M-am învârtit cu grație, lăsându-mi părul să se desfășoare în jurul meu, apoi m-am lăsat să alunec în jos, râzând cu poftă.

ㅤNu am realizat că Abel mă urmărea fascinat decât când m-am îndreptat.

ㅤ— Mereu am visat să fac asta, i-am explicat amuzată, amintindu-mi de mine când eram mai mică și văzusem o scenă asemănătoare într-un film.

ㅤNormal, dansatoarea din film era cu mult mai bună decât mine la asta.

ㅤ— Și eu, a replicat vag, ochii lui pătrunzând dincolo de piele și carne.

ㅤAm înghițit în sec, inima mi-a sărit în piept și un zâmbet diavolesc mi-a înflorit pe buze, simțind că mă aflu în fața unei oportunități perfecte de a-l tortura pe Abel.

ㅤM-am apropiat încet după ce am coborât de pe platformă, neintimidată de privirea lui tot mai pătrunzătoare, care părea să mă deconspire. M-am suit în poala lui, iar el a surâs amuzat, îmbrățișându-mi posteriorul cu mâinile lui. Pufnind ironic, mi-am dus mâinile în spate, peste ale lui, și le-am ridicat ușor pe talie.

ㅤ— M-ai visat des? l-am întrebat sugestiv, plimbându-mi mâna prin șuvițele părului său, iar maxilarul lui a ieșit puțin în relief.

ㅤȘtia ce fac. Dar nu voia să mă oprească.

ㅤ— Destul, a intrat în jocul meu, coborându-și mâinile pe șoldurile mele ca să le strângă, formându-mi un gol în stomac.

ㅤI le-am ridicat din nou pe talie, stârnindu-i amuzamentul.

ㅤ— Și ce făceam? am continuat, simțindu-l cum se înfioară când m-am aplecat, lăsându-mi buzele să-l sărute pe obraz. Făceam asta? i-am șoptit, mirosind aroma distinctă a pielii lui în timp ce sărutul meu a alunecat spre spatele urechii lui. Mâinile mele au început să se cațăre pe pieptul lui, descheindu-i nasturii cămășii. Sau asta? am insistat în același ton, coborându-mi buzele pe linia maxilarului său, savurând fiecare moment, fiecare reacție a corpului lui. M-am lăsat purtată de impuls, continuând să explorez cu delicatețe, trecându-mi buzele spre gâtul lui, lăsându-mi amprenta acolo.

ㅤSimțeam cum inima lui își accelerează ritmul sub atingerea mea, iar asta mă încântă. Mâinile lui m-au strâns din nou, de data asta mai puternic. Am răsuflat ușor, făcându-i respirația să se taie.

ㅤ— Clarissa, dacă nu te potolești, nu o să mă mai pot controla, m-a avertizat cu o voce îngreunată, simțind cum dinții mei i-au scrijelit pielea.

ㅤM-am oprit un moment, lăsându-mi gura să se joace pe gâtul lui, cu grijă să nu-i cauzez durere. Abel își înclină capul ușor înapoi, oferindu-mi mai mult loc de acțiune și i-am zâmbit pe piele, în timp ce am tras de materialul cămășii, dezgolindu-i pieptul. Inima îi bătea atât de puternic că am putut să o simt în palma mea.

ㅤA gemut înăbușit când l-am mușcat de unul din pectorali.

ㅤ— Clarissa, a mârâit, prinzându-mă de ceafă și aducându-mă nas în nas cu el, forțându-mă să privesc adânc în ochii lui, care acum păreau să ardă. Nu începe ceva ce nu poți opri, a adăugat, cu vocea îngroșată, ca un avertisment, dar și ca o promisiune.

ㅤAm simțit cum inima îmi bate cu putere, nu din frică, ci din anticipație. Cuvintele lui rezonau în mine ca un ecou.

ㅤ— Cine a zis că vreau să te opresc?

ㅤA fost suficient pentru el să audă asta.

ㅤNici n-am simțit când mi-a dezlegat nodul de la spate, trăgându-mi bretele de pe umeri și azvârlind topul undeva în încăpere, lăsându-mă expusă. Genele mi-au fluturat când mi-a prins sânul în gura lui, sugându-l și mușcându-l, răscolindu-mi întreaga ființă. O senzație de căldură și plăcere mi-a inundat corpul, învăluindu-mă într-un val de dorință. Am oftat adânc.

ㅤEram pierdută în săruturile sale când, dintr-o dată, m-am trezit pe spate, cu el deasupra mea. Gura lui a asediat-o din nou pe a mea cu aceeași determinare și mi-am arcuit spatele, dezbrăcându-l de cămașă. A început să râdă când m-am întins spre catarama curelei lui. Mi-a prins încheieturile și mi le-a ridicat deasupra capului, continuând să mă sărute cu o pasiune care părea să nu se mai oprească.

ㅤ— Ai răbdare, a murmurat el, cu un zâmbet provocator pe buze.

ㅤGura lui a coborât înapoi pe pieptul meu, trecând cu delicatețe printre sâni, apoi s-a oprit pe abdomen. Un val de fiori m-a străbătut când buzele lui au atins cicatricea, în timp ce degetele lui agile mi-au descheiat jeanșii. M-am ridicat instinctiv, ajutându-l să-i îndepărteze. La fel am făcut și cu chiloții.

ㅤRespirațiile noastre accentuate era tot ce se putea auzi în jur și o nerăbdare plutea deasupra noastră când Abel a început să-și scoată cureaua, apoi pantalonii și boxerii.

ㅤN-am să mint, s-a simțit ca picătura chinezească toată așteptarea asta. M-am întrebat, într-un moment scurt de luciditate, dacă nu cumva o făcea intenționat.

ㅤCe este cert, alcoolul avea un efect groaznic asupra mea. Mi-a ascuțit fiecare senzație și mi-a amuțit rațiunea. Nu puteam să mă mai stăpânesc.

ㅤNu o să mai beau niciodată.

ㅤL-am tras pe mine când a terminat, iar el a surâs amuzat, sărutându-mă din nou. Credeam că sunt pregătită, dar un geamăt de durere scăpat involuntar m-a trădat când a pătruns încet, iar el s-a oprit imediat, privindu-mă cu îngrijorare în ochi.

ㅤ— Iisuse, Clarissa! a spus, iar mișcările lui au devenit și mai lente, oprindu-se cu fiecare semn de ezitare pe care l-am dat. De când n-ai mai făcut asta?

ㅤMi-am mușcat buza inferioară și mi-am simțit obrajii cum se încălzesc sub privirea lui atentă care aștepta un răspuns. Am ridicat puțin din umeri.

ㅤ— De când ne-am despărțit.

ㅤOchii lui s-au aprins în secunda următoare dintr-un motiv sau altul, iar un zâmbet i-a împrejmuit buzele pentru scurt timp. Nu s-a mai mișcat, s-a aplecat și m-a sărutat din nou, mult mai apăsat, mângâindu-mi obrazul.

ㅤ— În cazul ăsta, trebuie să te pregătim cum trebuie.

ㅤAm pufnit, neînțelegând exact intenția lui, dar n-am avut timp să mă gândesc mai mult, căci buzele lui au început să urmeze linia sensibilă de pe abdomen, coborând încet de-a lungul interiorului coapselor.

ㅤȘi-a aplecat capul între picioarele mele, îngropându-și gura acolo.

ㅤUn fior mi-a străbătut fiecare nerv în timp ce toți mușchii mi s-au încordat simultan, iar respirația mi-a rămas blocată în piept. Atenția pe care mi-o oferea îmi scotea la iveală emoții de care nici nu eram conștientă până atunci.

ㅤInima îmi palpita. De-a lungul picioarelor mi se prelingeau șuvoaie de furnicături. Mă simțeam ca și cum m-aș fi legănat undeva îndepărtat. Între iad și rai.

ㅤMâinile lui mi-au prins ferm coapsele, obligându-mă să nu mă mai mișc. Mi-am lăsat capul pe spate, pierdută în toate senzațiile pe care mi le provoca, iar un geamăt mi-a scăpat de pe buze înainte să-l pot opri.

ㅤAbel m-a privit din nou, iar albastrul din ochii lui părea să îmi simtă fiecare emoție, stârnindu-i un rânjet de toată frumusețea.

ㅤEram atât de aproape de orgasm când s-a oprit, lăsându-mă buimăcită. M-am uitat la el, surprinsă și aproape frustrată, dar el doar a zâmbit provocator, savurându-mi reacția, de parcă totul fusese calculat dinainte. Știa exact ce face.

ㅤA revenit din nou deasupra mea, împingându-și șoldurile, adâncindu-se în mine. De data asta n-a mai durut.

ㅤ— Rămâi cu mine, mi-a cerut cu vocea dogită, mișcându-se înăuntrul meu cu un ritm electrizant, golindu-mi mintea de orice altceva în afară de el.

ㅤI-am înfipt unghiile în umeri, incapabilă să mă controlez, simțind cum mă las pradă valului copleșitor ce-mi pulsa prin tot corpul. Sensibilitatea din pântec devenise prea intensă, iar senzația era de-a dreptul năucitoare. S-a opintit tot mai iute și mai adânc, tot mai înfierbântat, până când doar un fir minuscul de ață mă mai despărțea de orgasm. Fierbințeala îmi cuprinsese tot corpul. Văpăi de plăcere au izbucnit înăuntrul meu și mi s-au prelins pe picioare. Am țipat și am încremenit. Pluteam pe culmea extazului.

ㅤAbel a gemut, s-a mai împins o dată și, în cele din urmă, a rămas nemișcat, cu capul pe spate.

ㅤȘi-a coborât chipul la mine zâmbind și s-a lăsat să cadă peste mine. Trupurile și transpirația noastră se contopiseră în arșiță și euforie. Mi-a sărutat fruntea și s-a prăbușit lângă mine, la fel de extenuat.

ㅤÎncă îmi căutam respirația.

ㅤ— Știam că nu e o idee bună să vin la tine, am bâiguit.

ㅤAbel a râs ușor, întorcându-se pe o parte și sprijinindu-și capul în pumn, observându-mă cu o privire caldă. Cealaltă mână i s-a așezat delicat pe abdomenul meu, chiar deasupra cicatricei lăsate de operație.

ㅤ— Dacă ai devenit răutăcioasă, înseamnă că ești pregătită pentru runda doi.

ㅤL-am privit de parcă turnase acid pe mine. Ochii lui sclipeau jucăuș, iar buzele lui păstrau acel rânjet tipic în colțul lor.

ㅤ— Glumești?

ㅤA clătinat din cap și mi-a aplicat un sărut scurt pe buze, în timp ce degetele lui desenau cercuri lente pe pielea abdomenului meu, provocându-mi fiori ce-mi zvâcneau în tot corpul.

ㅤ— Avem multe datorii de achitat, a spus amuzat, iar eu am pufnit slab. Weekendul ăsta ești doar a mea, a adăugat deasupra gâtului meu și mi-am închis ochii când i-am simțit sărutul. Nu mai pleci nicăieri, a continuat, urcând către maxilar, făcându-mă să scâncesc slab. Niciodată.

ㅤ— Ce-o să faci? l-am provocat printre săruturile cu care îmi acoperea pielea peste tot. O să mă sechestrezi? am îngăimat sarcastic, arcuindu-mă instinctiv când gura lui a ajuns din nou la sânii mei, declanșând un alt val de fiori ce m-au scuturat din cap până-n picioare.

ㅤS-a oprit, vârful bărbiei lui îmi apăsa sternul, iar ochii lui mă biciuiau cu aceeași înverșunare cu care l-am biciuit eu pe Malakai. Am rămas fără aer.

ㅤ— Nu mă pune la încercare, a rostit cu un glas răgușit, urcându-se din nou deasupra mea. Orice om are o limită, Clary.

ㅤNu mi-a permis să comentez, mi-a astupat gura cu a lui, reducându-mă la tăcere.

ㅤNici nu aș fi putut.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️