ㅤDacă mi-ar fi spus cineva că într-o bună zi mă voi afla aici, probabil că i-aș fi spus să se ducă dracului și după aceea aș fi râs isteric, convinsă că am de-a face cu un om dus cu pluta.

ㅤDar nu.

ㅤMi-am lăsat inelele, accesoriile și geanta la intrare, stând cuminte în timp ce o polițistă mi-a făcut o percheziție rapidă, respectând regulamentul. M-au pus să mă semnez într-un registru uriaș, și apoi au chemat un alt ofițer să mă conducă. În timp ce înaintam pe coridor, mi-a reamintit regulile esențiale și mi-a oferit câteva sfaturi pentru siguranța mea. Atmosfera era apăsătoare, dar totul părea să se desfășoare ca un mecanism bine uns, o rutină cu care erau toți obișnuiți, mai puțin eu.

ㅤInima a început să-mi bată din ce în ce mai tare când am ajuns în fața unei uși uriașe din fier forjat. Simțeam cum mâinile îmi transpiraseră, dar am strâns din dinți și mi-am ținut bărbia ridicată, refuzând să-mi las emoțiile să mă copleșească. Nu era loc pentru slăbiciuni aici. Odată ce ușa s-a deschis, aerul rece m-a lovit și mi-am netezit rochia simplă albastru-cenușie. Materialul moale al rochiei mi se mula delicat pe talie și șolduri; îmi simțeam fiecare mișcare, conștientă de felul în care fusta se unduia în jurul coapselor la fiecare pas. Croiala era simplă, dar mă făcea să mă simt cumva protejată, de parcă acea cusătură fină care îmi accentua silueta mă ținea pe mine întreagă.

ㅤMânecile îmi acopereau umerii, încă având câteva răni nevindecate, iar decolteul rotund, deși discret, îmi dădea suficientă încredere. Era o rochie care nu atrăgea privirile, dar îmi respecta figura. Simțeam când am ales-o că mă reprezintă într-un fel – nici prea mult, nici prea puțin. Era exact ce aveam nevoie acum. Pașii mei au răsunat ușor pe podeaua rece, iar fusta mi-a mângâiat genunchii cu fiecare mișcare, ca o amintire a normalității, într-un loc în care nimic nu mai părea normal.

ㅤPolițistul nu m-a urmat înăuntru, iar sunetul ușii grele care s-a închis în urma mea a răzbătut în camera mică și sumbră.

ㅤOchii mei s-au blocat instantaneu asupra omului pentru care venisem aici. Un val de nesiguranță mă cuprindea, ca și cum fiecare pas pe care l-am făcut până în acest moment era acum pus sub semnul întrebării. Îmi puneam întreaga existență la îndoială, în timp ce simțeam cum aerul dens al încăperii îmi apăsa în piept.

ㅤEra încătușat, iar un lanț gros înconjura mijlocul cătușelor, fixându-l de masă, astfel încât să nu se poată ridica. Imaginea lui, legat de parcă ar fi fost un animal periculos, mi-a provocat un fior pe șira spinării. Pielea sa era palidă și un rânjet infernal a dansat pe buzele lui când și-a îndreptat ochii chihlimbarii de pe suprafața metalică a mesei la mine. Expresia lui era la fel de lipsită de viață cum mi-o aminteam, dar ceva era cu siguranță schimbat la el. Nu puteam spune exact ce, dar o puteam recunoaște.

ㅤAceeași privire a căpătat-o și el când ochii lui m-au traversat meticulos de sus în jos.

ㅤ— Știam că nu o să reziști fără mine, ironia i-a pătruns glasul răgușit, dorindu-și să mă provoace, dar mi-am păstrat o mască dură pe față.

ㅤDe nepătruns.

ㅤ— Te-ai vopsit, a remarcat cu același rânjet și aceeași privire nocivă pe chip. Nu știu cum faci, dar de fiecare dată când te văd, ești mai atrăgătoare.

ㅤOchii mei s-au mijit și a surâs satisfăcut, copiindu-mi gestul.

ㅤ— Dar erai mai sexy șatenă, cu părul tău castaniu căzând în valuri pe spate, scoțându-ți ochii în evidență și privirea asta înverșunată prin care implori să ți-o tragă cineva... Iisuse, m-am excitat singur!

ㅤM-am strâmbat, simțindu-mi stomacul inversat și gata să scoată din el orice se afla acolo. Uitasem cât de multă greață îmi putea provoca. Dar nu uitasem că asta urmărea. Era plăcerea lui bolnavă să încerce să mă incomodeze. Să mă intimideze. Să mă sperie.

ㅤ— Ești dezgustător, am replicat indiferentă și am tras scaunul liber pentru a-mi face loc.

ㅤAlec a zâmbit, dar zâmbetul lui niciodată nu ajungea până la ochii lui. Era unul fabricat, nesincer, ca și cum nici nu știa cum să zâmbească cu adevărat. M-am așezat în scaun sub atenția lui neîntreruptă și mi-am mascat mai bine decât mă așteptam nesiguranța.

ㅤAdevărul era că habar n-aveam ce dracului făceam aici.

ㅤEram disperată, asta era. Controlul lui Malakai se înrăutățea pe zi ce trecea și nu mai puteam rezista, iar fiecare curs pe care l-am avut despre el și activitățile lui s-au dovedit a fi doar înfundături.

ㅤÎmi epuizasem toate opțiunile, în afară de una. Când scrisoarea de la închisoarea de stat din Framingham a sosit pentru Malakai în cutia poștală și eu am luat-o doar ca după câteva momente să-mi fie smulsă din mână de către el, decizia s-a luat de una singură.

ㅤÎmi plăcea sau nu, Alec cunoștea lucruri despre Malakai. Fusese angajat de către el, știa niște secrete murdare de care aveam nevoie pentru a-l șantaja înapoi. Pentru a mă elibera. Știam că va renunța când libertatea lui va fi pusă în joc, pentru că nu eram naivă să cred că mă iubește. Iubea să aibă putere asupra mea, să mă controleze, să încerce să mă aducă la mila lui.

ㅤIubea să mă tortureze, pentru că eram într-atât de orgolioasă că refuzam să cedez. Nu mai mișcam nici măcar un mușchi care să-i arate că mi-e teamă sau că îmi provoacă în vreun fel durere. Devenisem imună.

ㅤDe-asta, acum îl puteam privi în ochi pe Alec fără să simt nicio emoție, chiar dacă mintea mea șoptea undeva în depărtare noaptea care ne lega unul de altul într-un mod sinistru.

ㅤNu mai eram aceeași fată pe care a lăsat-o să moară în urmă cu doi ani. Eram pregătită și la fel de însetată de sânge, la fel de determinată să le ard lumea din temelii. Iar, spre deosebire de ei, eu aveam răbdare. Răbdare să mă îmbunătățesc, răbdare să îmi calculez mutările, răbdare să îmi pregătesc terenul. Când haosul avea să se dezlănțuie sub voia mea, nu aveau să știe din ce parte erau loviți.

ㅤMalakai avea dreptate, sunt duplicitară. Alec avea dreptate, sunt o ticăloasă. Diferența era că eu nu răneam oameni pentru plăcere, ci pentru a le da o lecție.

ㅤEram o justițiară, nu o bestie fără scrupule.

ㅤOchii lui Alec m-au urmărit cu interes, săpând după lucrurile care erau ascunse, chiar și la suprafață. Nici acum nu reușea să mă citească. Un zâmbet mic, arogant, s-a curbat pe buzele mele, iar fălcile lui s-au încleștat slab.

ㅤ— Ești schimbată, mi-a spus pe un ton liniștit, fără să-și rupă privirea din ochii mei. Te afli în fața mea cum mi te aminteam, dar nu mai ești tu, a continuat el, fără să aștepte vreun răspuns din partea mea. Ochii tăi nu mai sclipesc, a adăugat și apoi a pufnit pesemne amuzat. Ți s-au frânt aripile, a concluzionat cu răceală. Aproape că sunt gelos.

ㅤAm surâs neînsemnat și l-am țintuit cu ochii mei de scaun, simțind un dispreț profund. Era uimitor cum nu se diminuase deloc, în ciuda timpului trecut.

ㅤ— De ce ai venit? a pus, în sfârșit, întrebarea pe care o așteptam.

ㅤAm inspirat adânc, sprijinindu-mi mai bine spatele de scaun și l-am privit cu umbra unui zâmbet superior pe buzele mele.

ㅤCredeam că monologul lui ridicol avea să dureze o veșnicie.

ㅤ— Ca să-ți fac o propunere.

ㅤSprâncenele lui s-au ridicat curioase când vocea mea a înconjurat încăperea. Ochii lui s-au aprins, apoi s-au întunecat, de parcă diavolul care îl poseda sărbătorea.

ㅤ— Ce ai putea avea tu să-mi oferi care să mă intereseze? m-a luat în zeflemea și am pufnit slab, păstrându-mă stăpână pe sine.

ㅤ— Eu te-am închis aici, i-am reamintit și expresia lui s-a înăsprit, în timp ce mâinile i s-au încleștat fără putere. Eu te pot elibera mai devreme, am rostit cuvintele și nu-mi venea să cred nici mie că eu sunt cea care le spune.

ㅤAlec s-a încruntat și apoi a reluat fațada de piatră cu care încă încerca să mă păcălească. Mi-am reținut amuzamentul. Nu putea să mă refuze și o știam amândoi.

ㅤ— De ce ai face asta? s-a prefăcut neinteresat, dar de fapt era doar precaut. Soțul tău a îngăduit asta? a râs de mine și mi-am presat maxilarul. Abel știe că ești aici, puștoaico? Sau ești într-o pasă mai rebelă?

ㅤA fost nevoie de tot autocontrolul ca să nu cedez impulsului de a ocoli masa asta și de a-mi băga mâna în gâtul lui. Nu suportam să-l aud că-i pronunță numele.

ㅤ— Sigur, asta se va întâmpla după ce vei face ceva pentru mine, l-am ignorat și a râs scurt, privindu-mă cu o anumită fascinație.

ㅤ— Vrei ceva de la mine, a spus-o pe un ton ciudat și i-am aruncat o privire grea. E o zi splendidă! a continuat amuzat.

ㅤ— Știu că obișnuiai să fii lacheul lui Malakai, m-am păstrat cu măiestrie calmă. Te punea să-i cureți mizeriile, am adăugat, în ciuda privirii tot mai intense pe care o căpăta.

ㅤTăcerea a predominat între noi minute întregi în care ne priveam de parcă ne testam reciproc. Apoi, de nicăieri, în ochii lui a apărut o strălucire și un zâmbet crud s-a format pe buzele lui roșiatice.

ㅤ— Brennan a pus mâna pe tine? a ghicit imediat, iar eu am înghițit imperceptibil în sec. Oh, puștoaico, ți-ai tras-o atât de rău singură că nu vei mai putea merge dreaptă niciodată! a râs malițios, dându-se pe spate în scaun și coborându-și mâinile de pe masă în poala lui. Deci asta era, a continuat, în timp ce tăcerea mea îl încuraja să-și dea singur dreptate. Ești disperată să scapi de el, nu-i așa? m-a citit ca pe o carte deschisă, iar eu mi-am strâns buzele într-o linie subțire.

ㅤS-a aplecat conspirativ către mine și pulsul mi-a încetinit când l-am regăsit atât de aproape. Secvențe din acea noapte derulându-se fulgerător prin fața ochilor mei. Privirea exploratoare pe care mi-a aruncat-o mi-a ridicat părul de pe ceafă, iar stropi de sudoare rece mi-au traversat pe spinare.

ㅤ— Ultimei femei care l-a sfidat i-a gravat numele lui pe spate cu un cuțit. S-a asigurat de fiecare dată că vârful era încins. Și asta e nimic față de ce i-a făcut ultimului bărbat care nu doar că l-a sfidat, dar l-a și trădat.

ㅤMi-a urmărit reacția cu ochi scrutători, ca și cum ar fi așteptat să vadă fiorul de groază strecurându-se pe chipul meu.

ㅤDar n-am clipit. Nu i-am oferit acea satisfacție.

ㅤAm stat dreaptă, iar cuvintele lui au alunecat pe lângă mine, ca și cum zidurile pe care mi le-am construit în jurul inimii le-au făcut inofensive.

ㅤ— Știi ce am înțeles eu din toată treaba asta? m-a întrebat retoric când mi-am simțit gâtlejul uscat. Ce am gândit când m-am asigurat că nu se va afla niciodată? Când strigătele femeii vuiau în întreaga cameră și el n-a schițat nici măcar un gest de ezitare?

ㅤMi-am coborât umerii și mi-am umezit buzele, auzindu-mi inima în urechi. Nu știu ce mă îngrozea mai tare. Faptul că auzeam aceste orori sau că nu eram deloc surprinsă.

ㅤDacă Alec era posedat de un diavol... ei bine, Malakai era acel diavol. Acel diavol despre care ni se spune când suntem copii, despre care suntem avertizați și se țin predici în biserici.

ㅤ— E un bolnav nenorocit, mi-a spus de parcă nu știam. Și nu o să-l torn, iar tu, dacă ești fată deșteaptă, vei renunța la nebunia asta. Crezi că ce ți-am făcut eu e cumplit? Enervează-l pe Malakai Brennan când e deja într-o pasă proastă și vei regreta fiecare decizie care te-a adus în fața lui. Te vei ruga în gând să te poți întoarce în noaptea aia cu mine, să retrăiești tot ce s-a întâmplat, doar ca să scapi din jocurile lui sadice.

ㅤCuvintele lui au căzut grele, dar n-am lăsat nicio urmă de teamă să-mi străbată fața. Tăcerea mea l-a iritat. M-a privit intens, așteptând o reacție, un semn de slăbiciune. Dar tot ce i-am oferit a fost o privire rece.

ㅤ— Nu te temi, a murmurat mai mult pentru el și am clipit încet, observând cum nuanțele ochilor lui se luptă în irișii săi. Ești mai nebună decât el, a spus și am pufnit neimpresionată, scuturând încet din cap.

ㅤ— N-ai înțeles până acum? l-am întrebat înapoi cu un ton condescendent. Prefer să mor decât să mă înclin în fața cuiva.

ㅤ— Curajul tău o să te omoare înaintea oricui, a replicat și am surâs disprețuitoare. Curajul și mândria.

ㅤ— Toți suntem datori cu o moarte, am spus și m-am ridicat, înțelegând că-mi pierd timpul. Măcar va fi una demnă, am completat în timp ce mă studia. Nu îmi e teamă să mor, nu îmi e teamă de tine, nu îmi e teamă de Malakai. Nu îmi este teamă de nimic. Ai idee de ce? l-am întrebat provocatoare și o sprânceană i s-a înălțat intrigată. Pentru că lumea e o junglă, iar cei slabi sunt devorați primii. E vorba de supraviețuire. Iar când se va pune problema, Alec, între mine și voi, amintește-ți asta: dintre noi trei, eu sunt singura care a mai supraviețuit deja.

ㅤ— E o amenințare?

ㅤ— Eu nu ameninț, i-am spus pe un ton calculat, privindu-l drept în ochi din picioare. Eu pun în vedere. Malakai are puterea fizică, mintea diabolică și influența tatălui său... sau poate cea dobândită din frica pe care o stârnește în toți. Știe cum să manipuleze, să-și întoarcă orice situație în favoarea lui. Dar la finalul zilei, e mai vulnerabil decât toți, iar tu o știi pentru că ești la fel ca el.

ㅤȘi-a strâns mâinile în pumni fără putere și mi-am ridicat privirea batjocoritoare înapoi în a lui.

ㅤ— Pretindeți că sunteți acești bărbați duri și nemiloși, dar, de fapt, sunteți niște lași jalnici, i-am spus cu dispreț, apropiindu-mă încet de scaunul lui. Egourile voastre fragile, nevoia ridicolă de validare constantă și teama patetică de respingere și abandon..., am lăsat cuvintele să-l lovească în timp ce-mi încleștam mâna de spătarul scaunului și mă aplecam amenințător spre el. Nu aveți voința nici unui animal mort, iar fațada pe care o afișați ca să-i îngroziți pe toți... nu va funcționa niciodată cu mine. Eu vă văd, i-am suflat în față, apoi am zâmbit malițios. Vă recunosc, am plusat, simțind cum atmosfera se încălzește și privind cum Alec refuză să-mi întoarcă privirea, uitându-se în față cu buzele strânse. Sunteți niște băieței speriați, disperați să fiți iubiți, ascunși în spatele unor trupuri mari și impunătoare, i-am șoptit aproape de ureche, văzând cum umerii i se încordează instinctiv. Iar cei ca mine sunt aici pentru a-i educa pe cei ca voi, am continuat fără milă, remarcând zvâcnetul slab al maxilarului său.

ㅤCapul lui s-a înălțat către mine și ochii noștri s-au conectat într-un schimb dur de priviri pline de ură.

ㅤ— Într-o bună zi, vei cădea de pe piedestalul pe care te-ai ridicat, mi-a întors-o pe un ton rece. Eu voi fi acolo să te privesc cum lovești pământul, a continuat el și am râs slab, distanțându-mă.

ㅤ— Dacă eu cad, fii sigur că o să vă trag pe toți după mine.

ㅤI-am întors spatele și am pășit către ușă. Un zâmbet învingător mi s-a imprimat pe buze când vocea lui Alec a împânzit camera înainte ca mâna mea să apuce să bată măcar o dată în fierul ușii.

ㅤ— Caută-l pe Connor, mi-a spus și m-am întors către el, prefăcându-mă că habar n-am cine e acea persoană. Îl găsești la orice petrecere sau între localurile de pe Spring Street, e traficantul principal al idioților ălora. Spune-i să te ducă la Michael. Când îl vei întâlni pe Michael, spune-i că un marinar a plecat la mare; va ști despre ce vorbești și cine te-a trimis, a continuat el, iar eu mi-am încruntat fruntea, neîncrezătoare. Și un sfat prietenesc, a adăugat el. Asigură-te că-l convingi pe Connor să te însoțească. Ia cu tine măcar cinci mii de dolari și un spray cu piper. Și nu te îmbrăca în ceva care să-ți expună sânii, fundul sau coapsele.

ㅤ— De unde știu că nu e un cod să-mi facă rău? am întrebat, ridicând o sprânceană.

ㅤ— Crede-mă, puștoaico, dacă îți va mai face cineva rău, acela voi fi eu, a spus-o ca pe o promisiune și m-am strâmbat dezgustată, pregătită să plec. Clarissa, mi-a spus numele atât de autoritar că m-a luat pe neașteptate. Să nu-l provoci. Fii cât mai concisă și să nu te pună dracu' să-l insulți sau să-l enervezi. M-ai înțeles? Asta dacă vrei să ne revedem când voi ieși de aici.

ㅤAm bătut în ușa de fier după ce i-am făcut un gest din cap că am înțeles, iar gardianul mi-a deschis-o imediat, revelând un zâmbet la care nu m-am așteptat. I-am mulțumit dintr-un reflex, fără să mă gândesc prea mult, și am trecut pe lângă el, lăsându-l în spate pe Alec fără să-i mai fi adresat vreun cuvânt.

ㅤCuvintele lui se rostogoleau în mintea mea din nou în timp ce-mi recuperam lucrurile. Dar trebuia să rămân concentrată, mă aflam într-o cursă contratimp.

ㅤAm zâmbit politicoasă personalului și am ieșit afară din clădire, inhalând aerul de parcă fusesem privată de el toată viața. Am reușit să merg până la un copac din apropierea intrării și m-am sprijinit în el, ducându-mi o mână în dreptul inimii care bătea haotic.

ㅤUram că încă mi se întâmpla asta, mă simțeam slabă, iar eu nu puteam fi slabă. Mi-am strâns ochii și m-am forțat să respir după un ritm impus de mine, reamintindu-mi că nu se întâmplă nimic cu adevărat și totul e doar în mintea mea.

ㅤNumai că nu era.

ㅤMalakai era real. Rănile mele erau reale. Iar dacă nu mă eliberam în curând, soarta mea avea să fie la fel de reală ca a acelei femei despre care mi-a spus Alec.

ㅤM-am întors cu spatele și m-am rezemat de pom, răsuflând ușor. O mână mi-am trecut-o prin păr, apoi m-am dezlipit de trunchi și m-am îndreptat de spate, pășind hotărâtă spre locul în care mi-am parcat mașina.

ㅤCa și când totul era perfect normal.

ㅤParcasem la câteva străzi distanță, lângă o cofetărie, pentru că Malakai îmi instalase o aplicație de urmărire în telefon ca să-mi poată vedea locația oricând își dorea.

ㅤSimțea că se întâmplă ceva și că eu mă îndepărtez tot mai mult. Dar indiferent de măsurile pe care le lua, nu putea să oprească asta.

ㅤÎmi făcusem ca unic scop în viață să divorțez de el și nu aveam de gând să mă opresc până nu reușeam.

ㅤTrebuia să o fac. Înainte ca Abel, care se apropia tot mai mult de adevăr, să înțeleagă totul. Înainte ca fratele meu să o facă. Înainte ca mama să o facă.

ㅤSimțeam că dacă ei ar afla despre asta, ar fi ca și cum aș primi pedepsele lui Malakai din nou.

ㅤNu aș fi putut suporta.

ㅤAm cumpărat mai multe prăjituri ca minciuna mea să țină în fața lui Kai și le-am pus pe toate pe bancheta din spate, simțind vântul ușor cum îmi mișcă pliurile rochiei. Era o zi frumoasă, călduroasă, specifică sfârșitului de iulie.

ㅤInima a început să-mi bată mai puternic când am privit brioșa de lângă prăjituri prin materialul de plastic transparent în partea de sus al ambalajului. Se apropia aniversarea noastră. Trei ani în care nimic nu s-a schimbat, dar în același timp totul era schimbat.

ㅤPoate că viața îmi fusese întoarsă pe dos. Poate că primisem niște lecții dureroase care au condus la schimbarea mea. Dar un singur lucru a rămas neschimbat. Inima m-a aprobat în piept când am zâmbit cu melancolie la brioșă și am lăsat portiera să se închidă, înainte ca gândurile mele să preia controlul.

ㅤAm urcat la volan și am condus înapoi spre Boston, lăsând muzica să îmbie atmosfera și să-mi acapareze creierul. Ar fi trebuit să mă duc să-l ajut pe tatăl meu cu mutarea, căci într-un final cedase, dar am lăsat-o pe Sylvia și soțul ei să se ocupe.

ㅤNu-mi doream să îl revăd.

ㅤAr fi fost un dezastru, mai ales cu resentimentele care zăceau între noi. El mă acuza de divorțul lor, eu îl disprețuiam pentru că mama plecase din nou cu un alt proiect ca să fie departe de el.

ㅤSimțeam că îmi fură mama.

ㅤAm oftat ușor și am virat spre barul meu, parcând în față și lăsând telefonul în torpedou. Cu un mic efort, am reușit să intru purtând în brațe ambele cutii pline de dulciuri. Una dintre ele am pus-o în frigiderul din bucătăria micuță din spatele barului, iar pe cealaltă am lăsat-o pe tejghea, la îndemână, ca să-mi fie mai ușor să o iau mai târziu.

ㅤAproape că am avut un atac de cord când l-am surprins pe Apollo înăuntru, aplecat peste cutia deschisă, cercetând atent prăjiturile ca și cum ar fi deliberat pe care să o aleagă. M-am apropiat rapid și i-am dat peste mână când am văzut că țintea brioșa.

ㅤ— Nu sunt pentru tine! l-am certat, iar fratele meu a râs batjocoritor, furând un fursec și mușcând din el o bucată uriașă. Ce cauți aici? am întrebat exasperată.

ㅤA ridicat un deget, cerându-mi să aștept până termina de mestecat. Mi-am arcuit o sprânceană, punându-mi o mână în șold, iritată de calmul lui.

ㅤ— Edmond mi-a spus că nu răspunzi la telefon și e îngrijorat. I-am promis că o să trec să ți-l scot din fund ca să nu mai sperii oamenii degeaba!

ㅤMi-am dat ochii peste cap și, fără să-i mai dau ocazia să fure alt fursec, am închis capacul cutiei cu un gest rapid. Apollo a râs ștrengărește, dar am ignorat zâmbetul lui provocator.

ㅤ— De ce nu începi prin a mă pupa fix acolo? am răspuns tăioasă, iar Apollo a pufnit amuzat, așezându-se într-un scaun cu o nesimțire de parcă era localul lui.

ㅤ— Am mâncat, am râs. Acum e timpul să-mi spui care e șpilul, a spus pe șleau, surprinzându-mă.

ㅤM-am prefăcut că nu înțeleg nimic.

ㅤ— Am treabă, Apollo, m-am eschivat. Nu pot sta toată ziua cu nasul în telefon. O să-i răspund mai târziu!

ㅤEl a făcut o serie de grimase, de parcă glasul meu îi zgâria timpanele, iar eu mi-am mijit ochii, observând cum se lasă pe spate în scaun, privindu-mă de jos în sus cu o atitudine degajată, dar investigatoare.

ㅤ— Am învățat un lucru în acești ani de când te cunosc: dispariția ta poate avea doar două semnificații. Unu, te confrunți cu probleme care te depășesc și te refugiezi în tine ca să-ți revii. Doi, ești pe cale să comiți greșeli care să ducă la acele probleme.

ㅤ— A treia fiind că dispar pentru că nu te mai suport! am răspuns repede, încercând să schimb tonul.

ㅤA râs scurt, dar apoi și-a îndreptat privirea spre cutia de la cofetărie, analizând atent scrisul de pe ea. M-am poziționat strategic, acoperind logoul înainte să apuce să-l deslușească complet.

ㅤApollo avea un har ciudat: putea memora fiecare loc în care fusese, împreună cu locația exactă, ca și cum avea o hartă mentală perfectă. Și avusese timp să umble prin aproape toate statele, chiar dacă avea doar douăzeci și șapte de ani.

ㅤ— Hm, a mormăit, îngustând ochii în timp ce mă cerceta. M-am tensionat instantaneu când s-a ridicat și a venit în fața mea. Pentru cine sunt prăjiturile? m-a întrebat pe un ton calm, dar insistent. Ai spus mai devreme că nu sunt pentru mine. Deci, pentru cine?

ㅤAm răsuflat agasată, derulând rapid în minte scenariile care ar putea să mă scape din situația asta.

ㅤÎncepusem să regret împăcarea cu el. De fapt, era prea mult spus „împăcare". Niciunul dintre noi nu și-a cerut scuze sau și-a asumat vreo vină. Relația noastră a intrat pe făgașul normal fără vreo discuție clarificatoare. Dar acum, tensiunea creștea din nou.

ㅤPrivirea lui, proaspăt devenită severă după o scurtă analiză a ochilor mei, mă fixa, iar palmele mele începuseră să transpire, simțind că se apropie o discuție incomodă.

ㅤ— Normal, a pufnit el sarcastic, încruntându-se. Și privirea lui ascuțită mi-a străpuns gândurile. Pentru el, a completat, lăsându-mă cu un nod în stomac.

ㅤAm simțit cum vena din gâtul meu pulsa, trădându-mi agitația. Fără să vreau, mi-am ferit ochii de-ai lui și am verificat din nou sigiliul cutiei, de parcă asta ar fi putut schimba ceva.

ㅤ— Nu te înțeleg, a spus din spatele meu, în timp ce eu mă prefăceam că-mi găsesc de lucru cu orice altceva. Întâi refuzi să mai accepți existența lui pentru că l-ai văzut cu altcineva, apoi te căsătorești cu un cretin, ca în final să ajungi din nou la el. E ăsta un fel de joc de-al vostru?

ㅤMi-am strâns ochii și am oftat adânc, luptându-mă cu gândurile mele intruzive care amenințau să-mi scape de sub control. Riscam ani grei de închisoare dacă le lăsam să câștige.

ㅤ— Habar n-am despre ce vorbești, am spus cu o voce controlată.

ㅤ— O luăm de la capăt? a întrebat obosit, privindu-mă provocator. Habar n-ai, habar n-ai... și apoi, unde te găsesc, surioară? a continuat cu un ton care m-a scos din sărite.

ㅤ— N-ai altceva de făcut? am replicat iritată.

ㅤ— Așa este, bravo! Lângă Abel! m-a ignorat complet, iar eu mi-am mușcat limba, rezistând tentației de a-l înjura. Nu te mai enerva degeaba, o să-ți plesnească, Doamne ferește, vreo venă! a spus cu un aer batjocoritor.

ㅤ— Ar trebui să-ți îndrepți energia asta spre Danielle și să mă lași în pace! Spui numai prostii! am ripostat, încercând să retez subiectul înainte să prindă mai multă amploare.

ㅤA râs înfundat, iar ochii lui, care de obicei aveau o nuanță caldă de ciocolatiu, au devenit tăioși.

ㅤ— Mereu spun prostii, așa-i? Mai ții minte, acum câțiva ani? Te întrebam: ai vreo treabă cu șeful tău? Ce-mi spuneai? Că spun prostii și că nu există așa ceva! Ce s-a întâmplat după aia? Haide, să auzim! m-a provocat, iar eu mi-am strâns buzele, refuzând să-i răspund.

ㅤ— Ești extrem de enervant, am spus, simțind cum frustrarea îmi urcă în piept și se răspândește prin vene.

ㅤCapul lui s-a aplecat ușor către mine, iar umbra lui s-a întins peste mine, la fel cum norii grei acoperă soarele înainte de o furtună. Atmosfera s-a schimbat brusc, iar senzația de neliniște m-a cuprins ca o presimțire a ceea ce urma.

ㅤ— Să nu te mai prind în preajma lui Connor, mi-a impus pe un ton categoric, fără drept de apel.

ㅤAm scrâșnit din dinți. Eliberând săgețile otrăvitoare din ochii mei, am sperat ca măcar una să-l nimerească. Dar părea de neclintit. Fratele meu putea fi foarte insensibil când își dorea, dar mai ales când credea că e îndreptățit. Mâinile mi s-au strâns involuntar în pumni și bărbia mi-a ieșit în față.

ㅤ— Altfel, ce? l-am provocat și mandibula lui a devenit mai proeminentă. Eu nu ascult ordinele tatălui meu, Apollo. Malakai nici nu mai se obosește să-mi dea unul. Crezi că o să te ascult pe tine?

ㅤA răsuflat greu și a clătinat încet din cap. Probabil era tentantă opțiunea de a mă răni până îmi venea mintea la cap.

ㅤ— De ce trebuie să fii mereu al dracului de încăpățânată? s-a plâns și am pufnit slab, urmărindu-l cu atenție. Uneori mă întreb de ce mai îmi bat capul și că poate ar trebui să te las să te izbești cu capul de prag ca să te trezești la realitate. Dar nu pot. Clary, eu încerc să te protejez aici! a motivat. Iar tu îmi faci munca al naibii de dificilă, dacă nu imposibilă! Connor nu e un om care merită atenția ta, tu nu aparții lumii ăsteia!

ㅤ— Eu decid asta.

ㅤA clipit de câteva ori, surprins, de parcă nu-i venea să creadă că acel ton autoritar îmi aparținuse mie. Se vedea în ochii lui că nu se așteptase la asta.

ㅤ— Nu vreau să fiu eu cea care se ferește, am continuat, iar el m-a privit confuz. Știu despre luptele la care participi, i-am mărturisit, făcând un pas înainte, neintimidată de privirea serioasă pe care o afișa. Și mai știu că tu câștigi mereu, am adăugat, iar ochii lui s-au întunecat când a înțeles unde vreau să ajung. Învață-mă, i-am cerut, iar el a rămas nemișcat, cântărindu-mi cuvintele.

ㅤ— Vrei să te învăț să te aperi?

ㅤ— Nu, vreau să mă înveți să lupt. Să-i înving pe cei ca tine, nu doar să mă apăr. Astfel încât să nu-ți mai faci niciodată griji pentru mine.

ㅤApollo a rămas tăcut, privindu-mă ca și cum nu era sigur dacă sunt serioasă sau doar glumesc. Expresia lui s-a schimbat subtil, de la confuzie la o preocupare adâncă, când a văzut dorința sinceră din ochii mei.

ㅤ— Înțelegi în ce te bagi? m-a întrebat, iar eu am încuviințat fără ezitare. Ceea ce ceri nu e o joacă și va trebui să mă asculți. E nevoie de multă disciplină, iar tu nu ai nici măcar un gram, m-a testat el, iar eu mi-am ridicat bărbia, întâlnindu-i privirea fără să clipesc.

ㅤ— Promit că te voi asculta. La capitolul ăsta, am adăugat rapid, ca să nu-și facă alte scenarii.

ㅤEl a pufnit amuzat, iar ochii lui au căpătat o strălucire aparte. Îndrăznesc să spun că era vorba de mândrie sau, poate, încântare. Apollo părea mai mult decât dornic să mă antreneze. Probabil nici nu bănuia adevăratul motiv din spatele cererii mele, iar eu nu am scos niciun cuvânt. Doar am zâmbit încet, lăsându-mi privirea să se plimbe între irișii lui, absorbind acea clipă de tăcere.

ㅤ— O să o faci? i-am căutat aprobarea și a rânjit slab, venind cât mai aproape de mine.

ㅤ— O să o fac, dar doar pentru că știu că oricum nu mă vei lăsa în pace până nu obții ce vrei, a zis, ridicând din umeri. Dar să nu te aștepți la favoruri. Nici măcar pentru că ești sora mea.

ㅤAm zâmbit satisfăcută.

ㅤ— Nici nu mă aștept.

ㅤ— O să te sun când voi avea timp. Ai face bine să răspunzi și să fii pregătită să muncești, pentru că nu o să fie ușor.

ㅤAm aprobat printr-o înclinare a capului, încercând să-mi ascund zâmbetul, dar fără prea mult succes. Apollo mi-a ciupit bărbia, apoi s-a îndreptat spre ușă. Dar, evident, nu înainte să mai fure un fursec din cutie, făcându-mi cu ochiul.

ㅤNici nu mi-am dat seama când reușise să-l ia. Ochii mi s-au mărit ușor de surprindere, dar el era deja pe drum, plecând cu acel aer de încredere nesfârșită, lăsându-mă să mă întreb cum îi ies întotdeauna micile farse.

ㅤ— O să te pun să plătești! am strigat după el, încercând să par serioasă, dar amuzată în același timp.

ㅤ— E taxa pentru antrenamente, sau credeai că o să fie gratis? a râs, fără să se întoarcă, dispărând în timp ce pufneam iritată.

ㅤAm rămas privind spre ușă, simțind un sentiment ciudat de anticipație. Mi-a luat câteva momente să realizez că era vorba despre entuziasm, ceva ce nu mai simțisem de multă vreme. Inima mi-a făcut tumbe în piept, asemenea unui copil care primește jucăria mult dorită. Am îmbrățișat cu bucurie acest val de energie. Cu un zâmbet pe buze, am luat cutia cu prăjituri în brațe și am luat-o către ușă, având o ultimă oprire pe care trebuia să o fac.

ㅤM-am asigurat că am închis ușa barului și am ocolit mașina, fără nicio intenție de a mă apropia de ea sau de telefonul dinăuntru, înaintând pe strada paralelă. Voiam să mă antrenez, iar mersul pe jos două străzi era un început bun. Mai ales că nu eram în cea mai bună formă fizică, dovadă fiind gâfâitul ușor pe care-l aveam când m-am apropiat de intrarea clubului.

ㅤAm deschis ușa cu spatele, împingându-mă în ea pentru a nu scăpa cutia uriașă din mâini. Un zâmbet mi-a înflorit pe chip când am pășit înăuntru și i-am auzit glasul dinspre holul care ducea spre biroul lui.

ㅤDory era și ea aici, așezată pe canapea, conversând cu Adira. Când m-a văzut, fața ei s-a schimbat radical. Adira mi-a zâmbit în semn de salut, dar sora lui Abel s-a grăbit să se ridice, aruncând o privire prudentă spre holul unde se afla fratele ei.

ㅤ— Clary, ce faci aici? a șoptit, iar eu am surâs slab, conștientizând că nu avea de unde să știe despre ultimele evenimente. Ar fi bine să pleci înainte să te vadă fratele meu! m-a sfătuit cu o voce gravă, iar eu am pufnit amuzată, trecând pe lângă ea pentru a așeza cutia pe tejgheaua barului.

ㅤ— Clarissa! glasul lui Abel mi-a recunoscut imediat prezența, iar Dory a rămas fără cuvinte când a fost depășită de el, iar el m-a înconjurat cu brațele.

ㅤ— Am luat o cutie în plus de prăjituri, le-am spus, desprinzându-mă din îmbrățișarea scurtă a fratelui ei. V-am adus-o vouă, poftă bună!

ㅤDory a rămas ca o stană de piatră, încercând să înțeleagă ce naiba se întâmplă, iar eu am zâmbit când Adira s-a apropiat și a luat din fursecurile pe care le-a ales și fratele meu mai înainte. Am tresărit slab când am simțit mâna lui Abel pe talie și m-am uitat către el, privindu-l întrebătoare.

ㅤAm făcut un schimb de priviri semnificativ în timp ce cele două savurau câte o prăjitură, și am zâmbit cu subînțeles, gesticulând subtil cu capul că totul e în regulă, când am înțeles ce-mi transmiteau ochii lui.

ㅤAbel mi-a întors zâmbetul, iar expresia lui s-a îmbunătățit, de parcă atmosfera s-a mai relaxat puțin. Dory și Adira, absorbite de gustul prăjiturilor, păreau să uite de tensiunea din aer și de noi, iar eu m-am simțit puțin mai ușurată.

ㅤ— Celălalt unde e? l-am întrebat după o scurtă conversație cu toată lumea.

ㅤ— Cine, Xander? a râs și am dat aprobator din cap. Are niște treburi de rezolvat.

ㅤMi-am arcuit o sprânceană și l-am privit atentă.

ㅤ— Atunci cu cine vorbeai?

ㅤN-a apucat să răspundă, căci răspunsul a venit singur, iar mușchii mi s-au tensionat brusc când din hol a ieșit figura unei femei. Era elegantă, cu o prezență acaparatoare și aducea cu ea o aură de mister. Ochii ei întunecați m-au fixat după genele rimelate și am strâns fără putere din maxilar, distanțându-mă fără să realizez de Abel. Inima mi-a bătut cu putere în timp ce ne priveam una pe alta și mi-a oferit o stare de neliniște pe care Abel a înrăutățit-o când a primit-o cu un zâmbet călduros pe chip.

ㅤCine era ea și ce căuta aici? Erau singurele întrebări rămase în capul meu.

ㅤAm simțit o strângere în piept când s-a apropiat, zâmbindu-i în aceeași manieră și ceva îmi spunea că această femeie aducea cu sine o poveste. O poveste pe care nu voiam să o știu.

ㅤ— Mackenzie, ea e Clarissa, m-a prezentat Abel când roșcata s-a oprit lângă noi, zâmbind cu o politețe rece. Clary, ea e Mackenzie, dansatoarea noastră, a adăugat el, parcă încercând să mă avertizeze înainte să-mi fac alte impresii.

ㅤPrea târziu. Eu dobândisem o capacitate extraordinară de a percepe nuanțele dintr-o întâlnire, iar zâmbetul ei nu părea să reflecte nimic altceva decât o mască bine exersată. În adâncul meu, am simțit un fior de neplăcere, iar ochii ei, negri ca cărbunele, păreau să pătrundă adânc în sufletul meu, analizându-mă cu o curiozitate tăioasă. Nu-i plăcea că mă aflu aici.

Sentimentul e reciproc, Mackenzie.

ㅤȘi-a ajustat cu nonșalanță părul roșu ca focul, arătându-se încrezătoare, dar eu îi simțeam tensiunea din priviri. Era ca și cum fiecare zâmbet pe care îl oferea era un pas calculat, o încercare de a mă provoca sau, poate, de a mă intimida. I-am răspuns cu un zâmbet tăios, scăzând distanța dintre mine și Abel când i-am întins mâna cu o falsă bunăvoință.

ㅤO voiam plecată de aici. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

ㅤ— Îmi pare bine să te cunosc! am mințit cu zâmbetul pe buze, iar ea mi-a răspuns, prinzându-mi mâna strâns în a ei.

ㅤI-am putut vedea manichiura cu unghii false lungi și ascuțite, colorate într-o nuanță de negru intens. Întreaga ei ținută, care nu lăsa loc imaginației, era neagră. Doar câteva accente de roșu i se strecurau printre culorile întunecate, mai ales dantela roșie care se zărea prin crăpătura adâncă a rochiei ei minuscule.

ㅤOchii mei s-au îngustat cu discreție când i-am ridicat înapoi în ai ei. Oare era doar o fantezie sau era acolo o provocare tăcută? Sclipirea rece din privirea ei părea să mă evalueze, să mă analizeze, ca și cum ar fi încercat să descopere fiecare slăbiciune ascunsă în spatele măștii mele de calm.

ㅤNu avea nicio șansă.

ㅤ— Și mie îmi pare bine, a vorbit pe un ton aparent prietenos și am surâs slab. Am auzit multe despre tine! a continuat când ne-am retras mâinile.

ㅤ— Cred că ești nouă, pentru că eu n-am auzit nimic despre tine! i-am copiat tonul, inserând o săgeată ascunsă și ascuțită pentru Abel când i-am aruncat o privire piezișă.

ㅤBrunetul și-a reținut un rânjet, iar apoi, cu o privire rapidă, și-a îndreptat atenția către Dory și Adira, ca și cum le-ar fi cerut ajutorul mutește.

ㅤAdira a reacționat imediat și a exclamat voioasă:

ㅤ— Trebuie să încerci prăjiturile astea! i s-a adresat roșcatei, luând-o de după umeri și trăgând-o în apropierea cutiei.

ㅤDeparte de mine și acele privirii mele.

ㅤ— Mulțumim că ni le-ai adus! mi-a spus mie când aproape i-a băgat pe gât o prăjitură lui Mackenzie ca să nu mai spună nimic.

ㅤMi-am ridicat o sprânceană încet și m-am întors din nou către Abel după ce i-am răspuns Adirei. Dar nu puteam citi nimic în expresia lui în afară de un vag amuzament pe care nu-l înțelegeam și mă irita la culme.

ㅤAruncând o altă privire spre Mackenzie, m-am întrebat de ce nu putea să angajeze și femei mai puțin atrăgătoare. De ce trebuiau mereu să aibă fețe de parcă ar fi fost pictate, cu corpuri sculptate ca în reviste, menținând o notă de vulgaritate și provocare? Era ca și cum fiecare dintre ele trebuia să întruchipeze o imagine exagerată a dorinței.

ㅤDar n-am spus nimic. Nu era locul meu să spun ceva. Până la urmă, ce-mi păsa mie? Ce dacă femeia pe care tocmai mi-a prezentat-o părea dispusă să se culce cu el, fiind evident atrasă de el? Putea să facă ce își dorea; eu eram căsătorită cu altcineva. Totuși, stomacul mi s-a strâns la gândul imaginii lor împreună, iar buna dispoziție a început să-mi dispară. Aproape că regretam că am venit aici.

ㅤMi-am înlăturat gândurile din minte și mi-am îndreptat coloana, păstrând o fațadă liniștită. Mi-am forțat un zâmbet când cele trei ne-au anunțat că trebuie să plece, având habar doar vag de ce anume, pentru că eram prea concentrată să-i studiez gesturile lui Abel ca să le ascult cu adevărat.

ㅤMi-am îndreptat privirea spre altceva, lăsând tăcerea să se așterne între noi când am rămas singuri, în timp ce el mă studia cu atenție.

ㅤA oftat slab.

ㅤ— Ce nu-ți convine? m-a întrebat direct și m-am prefăcut surprinsă, dând din cap într-un gest de neînțelegere mimată.

ㅤ— Poftim? N-am nimic, am răspuns, încercând să-mi mențin vocea cât mai neutră. De când ai dansatoare aici? mi-a ieșit din gură fără avertisment și Abel a scuturat din cap amuzat, ocupând un loc pe o canapea din apropiere.

ㅤ— Vino aici, mi-a spus din senin, iar eu m-am încruntat când a bătut palma pe un picior de-al lui. Haide că nu te mușc! a insistat el, cu un zâmbet jucăuș pe buze.

ㅤMi-am rotit ochii peste cap când m-am apropiat de el. S-a întins, simțind ezitarea mea, și, într-o mișcare fluidă, mi-a prins delicat o mână, trăgându-mă către el. M-a așezat pe coapsa lui, iar inima mi-a fluturat în piept asemenea unei molii agitate. M-am încordat când i-am simțit buzele pe brațul meu, lăsându-mi un sărut moale și cald pe piele. A zâmbit când și-a ridicat privirea în ochii mei și mi-a văzut stupoarea.

ㅤEra neobișnuit felul cum putea avea același efect asupra mea, în ciuda timpului petrecut împreună. A anilor trecuți. Îl cunoșteam pe acest bărbat ca pe buzunarul meu; îl văzusem în toate ipostazele posibile, dar în continuare aveam o doză de timiditate la fiecare atingere a lui, de parcă ar fi fost prima dată când se întâmpla.

ㅤNu era justificată, mai ales când, în urmă cu aproape o lună, îl lăsasem să doarmă în brațele mele. Nu mi-a păsat că îmi era cald și că era foarte probabil ca hainele mele să se ruleze și să dezvăluie rănile pe care le-am avut atunci. n-am putut să mă conving să îl trezesc când adormise în timp ce-mi povestea tot ce-i trecea prin cap. Din fericire, secretul meu s-a păstrat ascuns chiar și după noaptea aceea.

ㅤ— Nu sunt interesat de ea, a mărturisit cu bărbia lipită de pielea brațului meu și mi-am coborât privirea către el. Nu e nimic între noi, nici nu a fost și nici nu va fi, m-a asigurat și m-am prefăcut că nu înțeleg de ce îmi spune toate astea. E doar o angajată de-a mea.

ㅤ— Și eu am fost doar o angajată de-a ta, i-am reamintit și a surâs slab, adâncindu-și ochii în ai mei. În fine, nu e treaba mea ca să îmi spui asta, am continuat repezită, lățindu-i zâmbetul.

ㅤ— Tu nu ai fost niciodată doar o angajată.

ㅤAm înghițit în sec și m-am uitat de jur-mprejur ca să-i evit privirea. Mâna lui s-a strâns în jurul meu ca un avertisment și am luat imperceptibil aer în plămâni.

ㅤ— Nu te mai compara niciodată cu nicio femeie, mi-a spus serios. Cum de ai venit aici? a schimbat subiectul și m-am abținut să răsuflu ușurată.

ㅤO parte din mine a vrut să preia cuvântul și să-i spună tot ce făcusem, dar am oprit-o. Încă nu putea afla nimic și nici nu-mi doream să-l enervez. Dacă i-aș fi spus pe cine m-am dus să vizitez și ce urmează să fac... nici nu vreau să îmi imaginez.

ㅤ— Ți-am spus, m-am fofilat și m-am ridicat în picioare, îndreptându-mă spre cutia cu prăjituri. Am vrut să-ți aduc asta, am continuat, scoțând brioșa din cutie și apropiindu-mă din nou de el. Poate că nu mai suntem împreună și nu vom putea sărbători așa cum o făceam înainte, dar am vrut să-ți ofer ceva simbolic, i-am explicat, întinzându-i brioșa, pe care a apucat-o cu bucurie. E la fel ca cea pe care ți-am dat-o atunci de ziua ta, îți amintești? l-am întrebat, iar el a încuviințat tăcut, privindu-ne pe mine și pe brioșă cu o anumită licărire în ochi. În fine, ceea ce am vrut să spun cu asta e că..., m-am simțit emoționată brusc când m-a fixat cu atenție, iar eu mi-am frecat palmele, certându-mă în minte pentru stângăcia mea. Mă bucur că exiști. În viața mea. Adică, mă bucur că ești lângă mine.

ㅤA început să râdă și a lăsat brioșa pe o măsuță, ridicându-se pentru a-mi prinde chipul în mâini. I-am fost recunoscătoare pentru gest, pentru că cine știe ce alte tâmpenii aș fi spus altfel. Tindeam să vorbesc aiurea când aveam emoții. Mi-am închis ochii când mi-a sărutat fruntea și am zâmbit când i-am reîntâlnit privirea, uitând de altceva.

ㅤ— Mulțumesc, pitico.

ㅤAm pufnit când am auzit acel alint și a râs iarăși, reocupându-și locul. L-am urmărit cum desface ambalajul brioșei, cum o ridică în mâinile lui mari și o separă în două, lăsând o jumătate pe ambalaj. S-a dat pe spate și m-a privit curios când am rămas în picioare. Apoi a luat o gură din brioșă.

ㅤRepetând cuvintele lui Alec în minte, am realizat că nu aveam pe nimeni mai potrivit decât brunetul din fața mea să-i cer o părere pentru o parte destul de esențială din plan.

ㅤ— Abel, i-am spus numele și a mișcat din cap întrebător, oferindu-mi toată atenția lui. M-ai considerat vreodată neatrăgătoare?

ㅤA rămas blocat la întrebarea mea și a înghițit lent ultima bucată din brioșă, după aceea fruntea lui s-a încrețit și m-a privit derutat.

ㅤ— E vreun fel de întrebare capcană? s-a interesat și am surâs amuzată, clătinând din cap.

ㅤ— Nu, chiar vreau să știu adevărul. Eventual să-mi spui și de ce.

ㅤEra complet pierdut și a trebuit să-mi rețin amuzamentul ca să nu creadă că îmi bat joc de el.

ㅤ— Uite, de exemplu să-mi spui cu ce eram îmbrăcată, l-am încurajat, iar cuta dintre sprâncenele lui s-a adâncit.

ㅤ— La ce-ți trebuie informația asta?

ㅤ— Pentru mine. Pur informativ, atât.

ㅤA oftat și s-a gândit puțin la cuvintele mele, apoi a ridicat descumpănit din umeri.

ㅤ— Nu pot să te ajut, a spus într-un final și l-am privit neîncrezătoare. Oricât mi-aș dori, n-am cum să te ajut.

ㅤ— Fii serios, trebuie să fi existat măcar o dată! Promit că nu mă supăr, poți să-mi spui. Nu e niciun fel de joc sau test.

ㅤ— Te-am înțeles, a confirmat el. Dar tu nu realizezi că pentru mine nu a existat așa ceva. Și astăzi, deși porți o rochie decentă, primul gând care mi-a trecut prin minte a fost cum ar fi să te aplec peste bar, să o ridic și...

ㅤ— Okay, ajunge! l-am întrerupt, simțindu-mi obrajii cum ard. Am înțeles acum, nu mai e nevoie să continui!

ㅤA râs pe seama mea și l-am sfredelit cu privirea, punându-mi mâinile în șolduri.

ㅤ— Ce-i? Tu ai insistat! s-a apărat el când ochii mei s-au îngustat slab.

ㅤ— Da, dar puteai fi mai puțin... direct.

ㅤ— E parte din farmecul meu, a spus el, ridicând din umeri, iar privirea lui era plină de o intensitate care mă făcea să-mi doresc să-l contrazic, dar și să-i dau dreptate în același timp.

ㅤM-am așezat lângă el și m-am strâmbat, simțind cum savura mai mult plăcerea de a mă stânjeni decât brioșa pe care a mâncat-o. Zâmbetul lui provocator îmi crea un nod în stomac, iar eu încercam să-mi mențin o mască de indiferență, deși obrajii încă fierbinți îmi trădau emoția.

ㅤ— Dacă nu te potolești, o să mă supăr! l-am avertizat și a pufnit amuzat.

ㅤ— Ai promis că nu o să o faci, mi-a reamintit și i-am aruncat o privire urâtă. Îmi place cum te înroșești în obraji, deși știm amândoi că nu ești deloc rușinoasă când...

ㅤ— Să nu te aud! l-am întrerupt, ridicând o pernă din apropiere și lovindu-l ușor, provocându-l să râdă cu poftă. Ești un nesuferit!

ㅤ— Dar mă iubești și așa, mi-a spus el, cu un zâmbet arogant pe buze.

ㅤAm clătinat încet din cap, simțindu-mi inima accelerând.

ㅤM-am străduit să mă împotrivesc, dar a fost fără succes, în clipa în care m-a tras spre el, strângându-mă în brațele sale. Parfumul familiar mi-a invadat simțurile, trezindu-mi sentimente contradictorii. Voiam să mă eliberez, știam că ar trebui să stau departe, dar în același timp, nu puteam să mă mișc. Corpul meu refuza să o facă, pierzându-se în căldura pe care o emana.

ㅤ— La fel și eu, mi-a murmurat, iar pielea mi s-a înfiorat. Deși nu ar trebui, a continuat absent, trecându-și degetele ușor peste inelele mele, lăsând în urmă un gol imens în pieptul meu. Pentru că ești o pacoste, a adăugat cu o voce joasă, iar cuvintele lui, deși rostite ca o aparentă glumă, mi-au străpuns sufletul.

ㅤM-am întors mai mult către el și i-am prins obrazul în palma mea înainte să-mi dau seama ce fac, incapabilă să mă opresc. Mi se întâmpla des asta când eram lângă el – acțiunile mele păreau să scape de sub control, iar asta... aducea mereu probleme.

ㅤ— O să divorțez de el.

ㅤL-am văzut înmărmurind, surprins de cuvintele mele, parcă încercând să le înțeleagă greutatea sau dacă chiar au fost spuse.

ㅤPrivirea lui s-a întunecat pentru o clipă, iar tăcerea care a urmat mi-a făcut stomacul să se strângă. Degetele mele încă îi mângâiau ușor obrazul, iar el nu s-a retras, dar nici nu a spus nimic. L-am privit, așteptând o reacție, o aprobare sau poate o negare, orice care să mă scoată din starea asta de nesiguranță.

ㅤ— Am crezut că pot să rezist, am spus, cu vocea ușor tremurândă, în timp ce-mi sprijineam obrazul pe pieptul lui. Dar nu pot. Pe de-o parte el, pe de alta părinții mei..., m-am trezit mărturisindu-i tot, ascultându-i respirația calmă. Am atâtea responsabilități, atâtea lucruri care așteaptă soluții, și totuși mintea mea rămâne blocată la un singur lucru...

ㅤM-am oprit, când nodul din gât a devenit prea greu de ignorat, iar lacrimile au început să-mi ude genele. El mi-a simțit frământarea și, fără să spună nimic, și-a așezat ușor mâna pe capul meu, oferindu-mi un sprijin tăcut. Nu era nevoie de cuvinte – știa prea bine ce mă apăsa.

ㅤ— O vom scoate la capăt, a rostit după minute întregi de tăcere și mi-am ridicat capul ca să-i pot vedea ochii. Împreună, a subliniat, aducând o umbră de zâmbet pe buzele mele.

ㅤMi-am închis ochii și m-am lăsat în voia lui, simțind cum degetul său îmi trasează cu delicatețe conturul cearcănelor, acoperite de concealer, și apoi conturul buzelor. Fiecare atingere era ca o alinare, aducându-mi o liniște pe care nu o mai simțisem demult.

ㅤ— Până la capăt, am spus, iar el a surâs, lipindu-mă din nou cu obrazul de pieptul lui.

ㅤMi-a presărat un sărut apăsat pe creștetul capului, iar căldura lui m-a învăluit, făcându-mă să nu mă mai simt atât de singură și neputincioasă.

•♤•

ㅤNu am reacționat la glumele idioate făcute de Herr. Învățasem că era mai bine așa. Oricum, era doar un drogat. M-am făcut că nu-l văd, fixându-mi privirea în față, prin ușa întredeschisă a bucătăriei, pe unde Malakai se plimba agitat, vorbind furios la telefon. Mi-aș fi dorit să știu ce-l supărase atât de tare, dar ceilalți amici ai lui nu se puteau opri din trăncănit și mă chinuiam să-i citesc pe buze, sperând să deslușesc măcar o fărâmă din conversația aprinsă pe care o purta.

ㅤÎn zadar.

ㅤAm oftat adânc și m-am afundat și mai mult în canapea, numărând minutele până când aveam să plecăm de aici. Ne aflam la casa unuia dintre prietenii lui, unde se decisese să organizeze un fel de petrecere între ei, iar eu îi cerusem să vin cu el doar ca să aflu mai multe despre lumea lor.

ㅤDupă câteva pahare de alcool și câteva droguri, idioții ăștia vorbeau fără restricții, împărtășind secrete și povești care, altădată, ar fi fost inaccesibile. De la Malakai nu aveam nicio șansă să aflu ceva, dar în schimb, de la cretinii ăștia, da.

ㅤErau și câteva fete aici. Iubite ale prietenilor lui sau actuale aventuri. Ele se integrau mai bine, consumând împreună cu ei orice le-ar fi oferit.

ㅤMă simțeam ca o intrusă.

ㅤAm tresărit când Kai s-a întors, ușa trântindu-se cu putere în spatele lui. Chipul lui era transformat de furie și am ales să tac, la fel ca toți ceilalți, când s-a apropiat și s-a aruncat lângă mine în canapea, dând un pahar sănătos de whisky pe gât.

ㅤ— Încă sunt probleme? s-a interesat Dexter și el a încuviințat slab, turnându-și alt pahar.

ㅤ— Bulangiul ăla chiar nu vrea să renunțe, a rezumat și mi-am ascuns zâmbetul în palmă, pentru că știam la cine se referă și de ce nu este lăsat în pace. Dar am rezolvat-o, i-a asigurat și zâmbetul mi-a pălit, fiind înlocuit de o încruntare slabă.

ㅤ— Cum? am întrebat fără să gândesc și atenția tuturor a căzut asupra mea.

ㅤOchii lui Malakai m-au fulgerat și am înghițit în sec, ridicând încet din umeri. Nici măcar nu mi-a răspuns, iar restul s-au întors la conversație după ce mi-au aruncat o privire compătimitoare. Nu-mi păsa de asta. Neliniștea mea era alta. Voiam să știu dacă trebuie să-l previn pe Abel sau nu, ca să nu pățească nimic.

ㅤ— Kai? am insistat și i-am putut vedea maxilarul încleștat din profil. Despre ce e vorba?

ㅤ— Știi care e rolul unei neveste? mi-a tăiat-o aspru și i-a amuțit și pe ceilalți. Să își vadă dracului de treburile ei și să tacă din gură când nu i s-a cerut să vorbească!

ㅤAm rămas înlemnită la vederea negrului intens din ochii lui și mi-am simțit gâtlejul uscat. A fost nevoie să-mi mușc limba în repetate rânduri ca să nu-i spun eu care e rolul lui.

ㅤNu puteam să-l provoc.

ㅤ— Ești prea dur cu ea, mi-a sărit în apărare una dintre tipe care stătea comod în poala lui Dexter. Nu ți-a greșit cu nimic!

ㅤA ignorat avertismentele mele mute și ale lui Dex care o strângea de coapsă ca să tacă. Malakai și-a strâns și și-a desfăcut o mână, îngrozind-o când și-a îndreptat privirea în direcția ei.

ㅤ— Îmi spui tu cum mă comport cu soția mea? a întrebat-o retoric și inima mi-a accelerat, recunoscând monstrul din glasul lui. Ia ridică-te în picioare.

ㅤ— Malakai...

ㅤ— Tu nu te băga, m-a avertizat. Haide, ridică-te, a insistat și fata a privit speriată către iubitul ei care nu a reacționat în niciun fel.

ㅤS-a ridicat cu ezitare, împinsă de presiunile din jur, iar o neliniște profundă mi-a străbătut inima pentru ea. Malakai a urmărit-o tăcut cum s-a îndreptat spre raza lui vizuală, iar eu știam prea bine ce înseamnă tăcerea lui. Am tresărit din nou când a dat masa mai la o parte, creând un culoar între ei doi, unul destul de lung. Nu înțelegeam ce intenționa să facă, iar panica începea să-mi strângă gâtul. Fiecare mișcare a lui părea să anunțe o furtună iminentă, iar eu nu puteam să nu mă întreb cât de departe era dispus să meargă.

ㅤ— Pune-te în genunchi, i-a ordonat și m-am întors indignată către el, fără să fiu luată în seamă. Nu mă face să repet, a amenințat-o și fata a început să plângă mutește, urmându-i voința.

ㅤ— Malakai, încetează, e de ajuns! m-am luat de el și m-a avertizat din nou când mi-a aruncat acea privire.

ㅤ— Acum vino spre mine, a îndemnat-o și nu mi-a venit să cred la ce asist când fata l-a ascultat și s-a apropiat în patru labe de el. Uită-te la mine, i-a cerut autoritar și nu știam ce să fac ca să o ajut când l-a ascultat din nou. Știi ce e asta? a întrebat-o arătându-i o țigară neaprinsă.

ㅤFata a încuviințat de-a dreptul înspăimântată în timp ce el o aprindea.

ㅤ— Deschide gura, i-a spus și inima mi s-a oprit.

ㅤ— Omule...

ㅤ— Nu interveni, tu trebuia să o educi! s-a răstit și l-a făcut pe Dex să înghețe. Haide, deschide gura și scoate limba! a strigat și fata l-a ascultat, cutremurându-se de la suspine.

ㅤAm icnit consternată când i-a așezat țigara încinsă pe limbă. Instinctul m-a făcut să sar în picioare, simțindu-mi inima bătându-mi cu putere în urechi. Fata a început să geamă înfundat, plângând incontrolabil, iar eu am rămas fără cuvinte. Nu a avut nici măcar o tentativă de a se opri, în timp ce ochii lui sclipeau de satisfacție, reflectând o plăcere macabră care-mi făcea pielea de găină. M-am simțit captivă într-un coșmar.

ㅤ— Oprește-te! am strigat, trăgându-l cu putere de braț, dar el nu s-a clintit. Dacă nu te oprești, plec chiar acum și nu mă mai vezi niciodată! l-am amenințat, iar cuvintele mele l-au făcut să se blocheze, ridicându-și privirea de demon la mine.

ㅤÎn ochii lui se citea o furtună de emoții, dar dincolo de furie, am văzut și o mică urmă de surpriză. Timpul părea să se oprească în acel moment, iar tensiunea dintre noi devenea din ce în ce mai greu de suportat.

ㅤNu și-a rupt privirea din ochii mei când i-a luat țigara de pe limbă. Fata s-a ridicat panicată și a fugit plângând pe lângă mine, fiind urmată de Dexter.

ㅤNu am schițat nimic când Malakai s-a ridicat și m-a privit de sus, ca un comandant. Eram dezgustată de el. Abia mă abțineam să nu-l scuip drept în față.

ㅤ— Ce o să faci? m-a întrebat din nou și am rămas neclintită, susținându-i privirea crudă.

ㅤAm auzit cum alte câteva persoane au părăsit casa. Malakai reușise să-i sperie pe toți.

ㅤ— M-ai auzit, am replicat scurt și categorică.

ㅤOchii lui s-au mijit, iar ai mei i-au urmat.

ㅤ— Ascultă, am o zi foarte proastă. Nu te juca cu nervii mei, așază-te și lasă prostiile! Altfel nu o să răspund de ce se întâmplă.

ㅤ— Clary, te rog eu, pune-te jos! m-a implorat afectat unul dintre prietenii lui și mi-a atras atenția.

ㅤAm scrâșnit din dinți și mi-am desfăcut pumnii pe care nici nu mi-am dat seama când i-am strâns. Nu i-am mai zis nimic, dar a citit pe fața mea scârba pe care o simțeam pentru el. Mi-am reocupat locul și am fost surprinsă când câțiva au răsuflat ușurați.

ㅤMalakai mi s-a alăturat și a băut încă două pahare pe care le-a dat peste cap. Livingul se cufundase într-o liniște apăsătoare.

ㅤ— Femeile, s-a trezit Herr să vorbească și l-am străpuns cu ochii mei de la distanță. Dacă nu le-o tragi când trebuie, devin smardoaice.

ㅤ— Și tu de unde știi asta? am răbufnit și m-a privit mirat. Nu te-am văzut niciodată cu vreo femeie, dar am văzut destule fugind de tine! l-am insultat și ochii lui s-au aprins, iar fălcile i s-au încleștat. Ai avut vreodată o altă iubită în afară de mâna ta?

ㅤ— Malakai, controlează-ți femeia! Du-o într-o cameră și rezolvă problema că eu nu o mai pot suporta un minut!

ㅤ— Pupă-mă undeva!

ㅤ— Clarissa! m-a atenționat Kai și am răsuflat agasată, țintuindu-l cu privirea pe Herr de fotoliul ăla nenorocit. La dracu', m-ați făcut cu capul! a strigat exasperat și s-a ridicat când telefonul a început să-i sune, ducându-se din nou în bucătărie.

ㅤEu și Herr am continuat să ne săgetăm reciproc cu privirea și nu mi-a scăpat faptul că rămăsesem singura fată. Am început să mă simt inconfortabil lângă cei cinci bărbați rămași, dar nu le-am arătat asta, chiar dacă continuau toți să se holbeze la mine.

ㅤDintr-o dată, îmi doream ca Malakai să se întoarcă mai repede din bucătărie, pentru că nu-mi plăcea deloc felul în care prietenii lui se uitau la mine.

ㅤNici măcar nu eram îmbrăcată într-un mod ademenitor. Planificasem să mă văd cu Michael în seara asta și luasem foarte în serios sfaturile lui Alec. Purtam niște blugi de mamă, destul de largi pentru a nu-mi evidenția fundul sau picioarele, care se terminau la glezne, și un tricou mai mare cu o mărime, fără niciun fel de decolteu. Arătam din nou ca o adolescentă, nu ca o femeie, dar cei cinci păreau să fi văzut femeia fatală. Așa se uitau la mine și m-am fâstâcit în canapea, aruncând o privire scurtă spre ușa de după care era Kai.

ㅤM-am încordat când unul dintre ei, mai îndrăzneț, s-a așezat lângă mine și și-a pus brațul de-a lungul spătarului din spatele meu. Un fior de disconfort m-a străbătut, iar instinctul meu de apărare s-a activat imediat. Până și atmosfera din jur părea să se îngroașe, iar eu am simțit cum inima îmi bate mai repede, încercând să-mi păstrez calmul în fața unei situații din ce în ce mai incomode.

ㅤ— Ești la fel de aprigă și în pat? m-a întrebat cu nesimțire, iar eu m-am uitat ofensată la el.

ㅤEra un bărbat blond, slăbuț și cu o față pătrată. Nu-i mai știam nici măcar numele.

ㅤ— Dacă mai vrei să ai mâna aia, îți sugerez să o iei din apropierea mea și să te distanțezi tu singur de mine. Nu mă face să-l strig.

ㅤBărbatul a chicotit nervos, dând impresia că nu mă credea capabilă să-mi duc amenințarea până la capăt. Dar privirea mea rece l-a făcut să se retragă încet, deși se străduia să păstreze o aparență de încredere. Își retrase mâna de pe spătar, ridicându-se cu un zâmbet forțat.

ㅤ— Va fi dificil cu ea, i-a spus altuia și fruntea mi s-a încrețit slab.

ㅤMi-am strâns buzele, încercând să nu dau curs impulsului de a reacționa imediat. Simțeam cum tensiunea din jurul meu se intensifică, iar mintea mea deja căuta posibilele ieșiri din situație. Celălalt bărbat, un brunet mai masiv, mă privea evaluativ, fără să spună nimic. Tăcerea lui era poate și mai amenințătoare decât vorbele nepoliticoase ale blondului.

ㅤ— Hai, las-o acum, zise el în cele din urmă, dar tonul lui nu era deloc liniștitor.

ㅤÎn privirea lui se citea ceva mai adânc, ceva care mă făcea să simt că doar amânasem inevitabilul. Am rămas nemișcată, strângându-mi mâinile pe lângă corp, dar inima îmi bătea din ce în ce mai tare.

ㅤM-am relaxat puțin când Malakai s-a întors, dar senzația de ușurare nu a durat mult. Fața lui părea mai albă, iar pașii îi erau nesiguri, ca și cum privirea îi era încețoșată.

ㅤCeva nu era în regulă.

ㅤInstinctiv, am scanat încăperea – am surprins privirile complice ale celor din jur, zâmbetele ascunse pe sub bărbie. Malakai s-a prăbușit pe canapea, lângă mine, răsuflând greu, ca și cum alergase fără oprire ore întregi. Ochii mei au căzut pe sticla de care numai el se atinsese.

ㅤInima mi s-a oprit.

ㅤ— Te simți bine? l-am întrebat, simțind pericolul suflându-mi în ceafă.

ㅤȘi-a frecat ochii, dar paloarea de pe chipul lui nu dispărea. În timp ce adrenalina îmi exploda prin vene, am simțit cum fiecare nerv din corp mi se încordează, simțurile mi se ascuțeau brusc. Mă simțeam ca o pradă încolțită.

ㅤConversațiile au continuat în jurul nostru, iar Malakai părea să fie prezent, deși era evident că nu se simțea bine. Răspundea mecanic, cu o expresie ușor absentă, iar paloarea și mișcările lente trădau că nu era în forma optimă.

ㅤ— A înnebunit, zice că nu o să mi-o mai sugă până nu o cer de soție, povestea blondul de adineauri, iar eu mă forțam să nu vomit. De parcă i-aș da vreodată numele meu unei panarame! a râs el, iar eu m-am strâmbat discret, întorcându-mi privirea spre altceva, ca să nu vadă.

ㅤErau de-a dreptul grețoși. Dar nu acesta era adevăratul meu șoc. Șocul meu venea din faptul că existau femei care chiar puteau să fie cu ei și, mai ales, să facă sex cu astfel de indivizi. Dacă ei ar fi fost singurele opțiuni, aș fi ales mănăstirea fără să clipesc. Nu aveau niciun dram de respect pentru nimic.

ㅤL-am privit dezorientată pe Kai când a râs slab și și-a dres glasul:

ㅤ— Mai bine o panaramă decât una care nu te lasă nici să dormi lângă ea, a mormăit neclar, iar respirația mi s-a oprit.

ㅤObrajii mi s-au încălzit instantaneu când am simțit privirile celor cinci îndreptându-se brusc asupra mea, ca niște vulturi care miroseau o slăbiciune. Nu mi-a scăpat cum fiecare dintre ei părăseau livingul în diferite direcții periodic, închizând fiecare ușă cu cheia când reveneau.

ㅤMalakai părea tot mai aerian și toți mușchii mi s-au contractat când vedeam dorința din ochii prietenilor lui.

ㅤ— Lasă, omule, va merita când îți vei extinde culoarul strâmt după forma ta, a spus cu un subînțeles jignitor, iar eu mi-am strâns maxilarul, încercând să-mi controlez aversiunea. Nu am putut să-mi stăpânesc grimasa de scârbă când privirea lui mi-a parcurs trupul cu foame.

ㅤLa dracu' cu asta!

ㅤ— Mă duc la baie, am rostit repezită, trădând puțin din agitația pe care o resimțeam.

ㅤMalakai nici nu a reacționat.

ㅤ— Vrei să te conduc? s-a oferit blondul și mai mulți fiori m-au străbătut.

ㅤ— Mă descurc! am scuipat printre dinți, uitându-mă urât la el și am luat-o fără șovăieli în plus spre baie, cu inima bubuindu-mi în piept.

ㅤÎmi era mai mult decât clar ce urmăreau ticăloșii ăștia. Am închis ușa de la baie de două ori, în același timp în care mi-am scos telefonul din buzunar cu mâinile tremurânde și am apelat numărul lui Connor după ce am pornit apa și m-am îndepărtat de ușă, ca să nu risc să fiu auzită.

ㅤAm mulțumit tuturor sfinților când am văzut că exista o fereastră aici. Era destul de mică, dar puteam să mă strecor prin ea dacă mă chinuiam puțin.

ㅤMi-am pus mâna pe piept și mi-am controlat respirația, încercând să mă liniștesc. Trebuia să rămân lucidă. Aș fi murit dacă vreunul din ei ar fi pus și un deget pe mine.

ㅤ— Alo? am expirat ușurată când i-am auzit vocea la celălalt capăt.

ㅤ— Sunt eu, am șoptit, privind precaută ușa. Poți să te întorci la adresa unde ai venit acum o jumătate de oră? Ești aproape? m-am interesat, nescăpând ușa albă din lemn din ochii mei.

ㅤ— Da, mi-a răspuns prompt, iar sunetul cauciucurilor pe asfalt s-a auzit și prin telefon. Mă întorc acum. Ce s-a întâmplat?

ㅤ— Cred că nenorociții ăștia i-au dat ceva lui Malakai ca să profite de mine, am spus cu vocea șovăielnică, strângând mai bine telefonul, în timp ce mâna continua să îmi tremure ușor.

ㅤ— Unde ești acum? vocea lui se schimbase radical, devenind mult mai serioasă, iar eu am putut distinge îngrijorarea din tonul său.

ㅤ— M-am ascuns în baie, dar nu știu cât timp pot rămâne aici până vin după mine. Ești departe? E o fereastră aici prin care pot ieși.

ㅤ— Stai cu mine în telefon și să nu cumva să ieși de acolo până nu ajung! mi-a poruncit, iar tonul său a fost ferm. În trei minute ajung, bine? Nu se va întâmpla nimic, nu fii speriată.

ㅤMi-am strâns ochii și am luat aer în piept, apropiindu-mă de fereastră. Când am văzut că se poate deschide, am simțit o ușurare cumplită, ca și cum greutatea din pieptul meu s-ar fi risipit, lăsându-mă cu un pic de speranță. Aș fi avut o șansă, oricât de mică, să scap.

ㅤAm tresărit când am auzit bătăi în ușă și am paralizat pentru câteva momente.

ㅤ— Ești bine acolo? o voce groasă s-a auzit, una pe care nu o recunoșteam. Malakai mi-a spus să te verific.

ㅤMincinos infect.

ㅤ— Sunt bine, vin imediat! am mințit și am luat alt aer în piept când l-am auzit că pleacă de lângă ușă.

ㅤCu fiecare clipă, senzația de claustrofobie creștea, iar baia părea să se restrângă în jurul meu, ca și cum pereții ar fi vrut să mă înghită.

ㅤ— Sunt lângă fereastră, mi-a spus dintr-o dată în telefon și m-am trezit din transă.

ㅤM-am grăbit lângă fereastră, deschizând-o imediat, fără să stau pe gânduri. M-am strecurat prin crăpătură cu câteva eforturi, lăsându-l pe Connor să mă prindă când eram pe cale să cad. Emoția adrenalinei îmi făcuse tot corpul să tremure și să se simtă încins.

ㅤNu m-am opus când mâna aspră a lui Connor a prins-o pe a mea și m-a tras după el, privind concentrat în jur. Ne-am oprit lângă un gard viu înalt și l-am privit sceptică în momentul în care s-a apropiat de mine ca să mă ajute să mă ridic.

ㅤ— Prinde-te de gratiile dintre frunze, haide, m-a îndrumat el, iar eu, încă zăpăcită, i-am urmat indicațiile, lăsându-mă ridicată. Pune piciorul în deschizătură! Așa, bravo! Acum cațără-te și fă același lucru, îmi spunea, având tonul unui antrenor dur, hotărât să nu mă lase să cedez, în ciuda gâfâielilor mele tot mai zgomotoase.

ㅤSimțeam cum inima îmi bate frenetic, iar adrenalina îmi umplea corpul, dându-mi puterea să continui. Mâinile mi se agățau de gratiile umede, iar privirea lui Connor, fermă și concentrată, mă încuraja să nu mă opresc.

ㅤ— Acum ridică piciorul și încalecă frunzișul, mi-a spus și mi-am coborât privirea către el, cu ochii măriți. Haide, dulceață, că nu avem toată noaptea! Grăbește-te!

ㅤM-a bulversat cu tonul lui alert și l-am ascultat fără să mai codesc, rămânând cocoțată în vârf, neștiind ce să fac. Am rămas mută când l-am văzut cum urcă același gard în câteva secunde, ca și cum ar fi fost o simplă joacă, și ajunge pe cealaltă parte cu o ușurință uluitoare.

ㅤPrivindu-l, am simțit un amestec de admirație și invidie. Cum reușea să fie atât de rapid, atât de sigur pe sine? S-a întors spre mine, iar zâmbetul lui calm m-a iritat.

ㅤ— Hai, apleacă-te către mine, mi-a spus, întinzând brațele spre mine.

ㅤM-am lăsat în mâinile lui și, în momentul în care picioarele mi-au atins pământul, am putut să respir normal din nou, simțind cum greutatea pericolului se ridică de pe umerii mei. Întreaga experiență mi se părea ireală, ca un vis din care abia reușisem să mă trezesc.

ㅤConnor mi-a făcut un gest din cap să-l urmez, iar eu am ascultat fără să mă gândesc prea mult, mișcările mele fiind automate, aproape robotice. M-am simțit, totuși, inexplicabil de ușurată.

ㅤOdată ce am ajuns înăuntrul mașinii lui, am tras un aer adânc în piept și mi-am permis să mă relaxez. Scaunul confortabil și mirosul de pin al interiorului m-au făcut să mă simt în siguranță pentru prima dată în ultimele ore. Connor s-a întors spre mine, iar privirea lui plină de atenție și grija evidentă m-au liniștit.

ㅤ— Cum de te găsesc mereu în situații de genul? a râs și am pufnit slab, privindu-l cum pornește mașina și se îndepărtează de casă. Ai băut ceva din ce ți-au dat ei? m-a interogat când am refuzat să răspund și am scuturat din cap, încă prea tulburată ca să vorbesc. Foarte bine, astăzi ai dat dovadă de o inteligență remarcabilă, m-a apreciat și o umbră de zâmbet s-a așternut pe buzele mele.

ㅤ— Mulțumesc, am îngăimat cu vocea răgușită și chipul lui s-a întors către mine. Îți rămân datoare pentru totdeauna. Dacă nu veneai... eu...

ㅤ— Ți-am spus, m-a oprit când a văzut cât de greu îmi este să vorbesc despre asta. Poți conta pe mine, a spus cu un zâmbet calm pe buze pe care i l-am returnat. Unde vrei să te duc?

ㅤ— Că tot veni vorba despre asta..., am început eu și sprâncenele lui au coborât o măsură. Mi s-a spus că tu poți să mă duci la un anumit Michael.

ㅤÎnfățișarea lui s-a transformat din relaxare în încordare absolută. Devenise incomod de serios.

ㅤ— Nici nu mă gândesc! s-a opus imediat și am oftat slab, neavând de gând să renunț. Te-am scos din mâinile unor agresori ca să-mi spui să te duc la altul? Michael e mult mai periculos decât ei, a motivat și mi-am strâns buzele, privindu-l rugătoare.

ㅤ— Trebuie să vorbesc cu el! am protestat, dar Connor a rămas implacabil. Îmi poate oferi informații despre Malakai, am nevoie de ele ca să pot divorța! Nu înțelegi... Connor, dacă nu divorțez în curând, o să mă găsești într-o groapă de doi metri!

ㅤA contemplat la cuvintele mele, apoi a suspinat puternic, trădând agasarea care îl încerca. Nici mie nu îmi plăcea mai mult situația, dar trebuia să fac ceva. M-am încruntat când a luat-o pe un drum pustiu și a oprit mașina într-o zonă slab luminată, în dreptul unui câmp.

ㅤ— Coboară, mi-a cerut și am ezitat câteva momente.

ㅤInima îmi pulsa frenetic când m-am apropiat de el sub felinarul cu lumină difuză, dar el mi-a spus prin priviri că n-am de ce să mă tem. Am clipit amețită când a scos o armă din spatele pantalonilor și deja mă gândeam pe unde aș putea să o iau la fugă.

ㅤ— Știi cum să folosești una? m-a întrebat și am clătinat aiurită din cap. Urmărește-mă! mi-a spus și a început să-mi arate în timp ce-mi explica cum se scot și introduc gloanțele, cum se trage piedica și cum trebuie ținută pentru o țintire cât mai exactă. Acum tu, a continuat și mi-a pus arma în mâini fără avertisment.

ㅤAm rămas blocată.

ㅤCând mi-am revenit în fire, am început să-i reproduc mișcările cu atenție, ascultând fiecare corectare pe care mi-o oferea. În cele din urmă, am ridicat arma spre un punct oarecare din față, pregătindu-mă să trag. Gâtul mi s-a uscat, iar degetele îmi tremurau ușor când am tras piedica, concentrându-mă să-mi încordez brațele exact așa cum îmi spusese Connor, pentru a evita un accident.

ㅤAdrenalina îmi pulsa în vene, fiecare fibră a corpului meu era în alertă, iar sunetul tăcut al respirației mele părea să răsune în jur. În momentele astea, simțeam că am controlul absolut, și chiar dacă frica mă învăluia, eram hotărâtă să îmi asum provocarea.

ㅤUn sentiment ciudat de eliberare m-a străbătut când arma s-a declanșat sub comanda mea și sunetul asurzitor a împânzit zona. Nu mai experimentasem niciodată așa ceva.

ㅤ— Întotdeauna țintește întâi spre picioare, m-a sfătuit el, iar eu am aprobat mecanic, gândindu-mă la cât de mult conta fiecare detaliu. Ăsta bănuiesc că știi cum se folosește, a adăugat el, luându-mi arma și scoțând un briceag din buzunar. Ești la Medicină, știi care sunt zonele importante, a concluzionat, iar eu l-am urmărit cu atenție cum îmi arăta câteva mișcări esențiale pentru a-mi fi mai ușor de utilizat. Ăsta o să ți-l dau ție, mi-a spus, iar eu m-am uitat la el șocată, scuturând vehement din cap. Crede-mă, sprayul tău nu va fi de ajuns. E bine să ai ăsta aici, mi-a explicat, ascunzând eficient briceagul între catarama curelei și blugi. Ascultă-ți instinctul mereu, Clarissa. Nu ezita nici măcar o secundă; ei nu o vor face.

ㅤCuvintele lui mă făceau să simt o combinație de teamă și determinare. Începusem să înțeleg cât de important era să mă protejez, nu doar fizic, ci și mental. Că trebuia să mă păstrez în gardă mereu și să nu afișez nicio slăbiciune. În acele momente, m-am simțit mai puternică decât niciodată.

ㅤA rămas paralizat când l-am îmbrățișat cu putere și nu a îndrăznit să-și ridice mâinile de pe lângă corp ca să mă atingă. Îmi dăduse impresia că-i era teamă să o facă.

ㅤ— O să-ți fiu recunoscătoare mereu, am murmurat în materialul de bumbac al tricoului său alb.

ㅤ— Haide, să mergem, a vorbit îngreunat și s-a sustras din ținerea mea, fiind mult mai încordat decât de obicei.

ㅤDrumul l-am parcurs în tăcere completă, Connor nu asculta nici măcar muzică. Telefonul a început să-mi vibreze în buzunar și am fost surprinsă să văd că Malakai era cel care mă căuta. El sau unul dintre amicii lui prin intermediul telefonului său. L-am ignorat și mi-am închis telefonul ca să nu-mi poată vizualiza locația.

ㅤUn alt șoc a fost când Connor a oprit lângă un local normal, foarte apropiat de centru și la distanță cu doar câteva străzi de clubul lui Abel. Mă așteptam, dintr-un motiv sau altul, să mergem într-o zonă rău-famată.

ㅤConnor mi-a prins încheietura când am vrut să cobor și ochii lui m-au pătruns până în măduva oaselor.

ㅤ— Să nu-l provoci și să nu fii lipsită de respect, m-a avertizat și am aprobat încet, știind deja lucrul acesta. Dacă lucrurile iau o întorsătură urâtă, tu vei fugi. Nu contează că eu rămân în spate, ai înțeles?

ㅤL-am aprobat din nou tăcută și a încuviințat, eliberându-mi încheietura. Am tras aerul în piept când am simțit adierea ușoară a vântului de afară. Eram emoționată, dar mi-am îngropat sentimentele, forțându-mă să rămân stăpână pe sine.

ㅤÎnăuntru, nuanțele de roșu și negru predominau, iar lumina era difuză. Deși localul era destul de mare, nu erau mulți oameni. În colțul întunecat se afla un grup de bărbați care emanau o aură înfricoșătoare. Fiecare dintre ei avea o expresie rece, iar corpurile masive erau acoperite de tatuaje care se întrezăreau prin cămășile descheiate. Costumele scumpe pe care le purtau le adăugau o notă de eleganță, dar și mai multă de amenințare, subliniind faptul că erau cu totul altceva decât bărbați obișnuiți. M-am simțit copleșită de intensitatea privirilor lor, care păreau să mă analizeze din cap până în picioare în timp ce mă apropiam de ei.

ㅤ— Măi, măi, pe cine ne-ai adus aici? a vorbit unul dintre ei cu Connor când ne-am oprit în fața lor.

ㅤEra un bărbat arătos, în jur de vreo treizeci de ani dacă nu și mai mult, cu barbă scurtă și îngrijită, brunet și cu niște ochi de un albastru închis, foarte pătrunzători. Rânjetul lui avea puterea de a te destabiliza fără eforturi în plus.

ㅤEl trebuia să fie Michael.

ㅤ— Nu e o jucărie, nu o poți atinge, i-a răspuns prompt Connor, adoptând din nou acel ton de soldat. Vrea să discute cu tine.

ㅤMichael a râs scurt, fiind acompaniat de ceilalți bărbați din anturajul lui.

ㅤ— Ce ai putea avea de discutat cu mine, păsărică? Ai împlinit măcar douăzeci și unu de ani?

ㅤ— Un marinar a plecat la mare, am replicat cu răceală, privindu-l în ochi fără să mă las intimidată și amuzamentul i s-a șters de pe chip.

ㅤMi-am împins bărbia în față când s-a ridicat de pe canapea și a venit în fața mea, studiindu-mă de aproape. Mă evalua sau mă testa. Nu eram sigură. Nu puteam să-i citesc intențiile.

ㅤ— Verificați-o și apoi ieșiți afară, le-a spus oamenilor lui, iar eu m-am tensionat când unul dintre ei a început o percheziție rapidă, fără să mă prevină.

ㅤNu a găsit briceagul. Bărbații au dispărut ca prin magie, împreună cu Connor, și n-am să mint că nu m-am simțit puțin neliniștită. Puțin mai mult. Drace, pe cine mint, eram îngrozită!

ㅤ— Ești de încredere dacă te-a trimis Cohen, a murmurat el, plimbându-se în jurul meu ca un leu care își tachina prada. Am înghițit saliva, iar privirea lui părea să mă analizeze cu atenție. Te cunosc, a continuat, cu ochii îngustați, ca și cum ar fi încercat să-și amintească de unde. Da, tu ești femeia lui Malakai Brennan.

ㅤ— Nu sunt femeia nimănui, am mormăit slab, dar cuvintele mi-au fost tăiate de o sprânceană a lui care s-a arcuit, iar el s-a oprit din nou în fața mea, studiindu-mă.

ㅤ— Foarte interesant, a spus el, un zâmbet rece jucându-se pe buzele lui. Nu ești deloc așa cum vrei să pari. Îți muști limba în clipa asta, nu-i așa? a continuat, apropiindu-se și suflând aproape de fața mea, râzând când nu i-am răspuns.

ㅤUn fior rece mi-a străbătut spatele, iar privirea lui părea să-mi pătrundă în suflet.

ㅤ— Ai curaj să vii aici, de una singură, căutând informații despre soțul tău care te-ar putea ucide. Alec ți-a spus să te îmbraci așa, nu? a continuat să se amuze și mi-am ridicat ochii în ai lui.

ㅤÎnăuntrul lor nu era nimic. Ochi de piatră, la fel de lipsiți de viață ca și cei ai bărbatului despre care vorbea.

ㅤ— Păcat că eu am văzut mii de femei îmbrăcate și alte sute dezbrăcate, a spus el, cu un glas crud, iar eu mi-am strâns buzele, o furie caldă crescând în piept. Pot să-mi dau seama când o femeie e bună, a adăugat el, privindu-mă cu o satisfacție perfidă, iar cuvintele lui m-au făcut să mă simt ca o marionetă, controlată de un artist fără milă. Iar tu ești mai mult decât atât, a încheiat cu un subton amenințător și am oftat imperceptibil.

ㅤDe ce trebuia mereu să se lege de aspectul meu fizic? De parcă doar asta conta în ochii lor. Mă săturasem de bărbații care gândeau cu un singur cap, și nu era acela care se uita în ochii mei. Era ca și cum tot ce eram, toate trăirile și gândurile mele, erau reduse la corpul meu, pentru că nu eram decât o bucată de carne pentru ei. Una din multe.

ㅤOchii mei s-au mijit fără să conștientizez și gestul meu l-a făcut pe Michael să râdă. I-aș fi putut spune multe, dar am tăcut, pentru că eram destul de deșteaptă să știu că mă provoacă și încearcă să se joace cu mintea mea. Auzeam și avertismentele lui Connor și ale lui Alec în spatele minții mele.

ㅤ— De ce te-aș ajuta? a revenit la subiect în sfârșit. Eu nu fac acte de caritate, a spus mult mai distant și s-a îndepărtat, trântindu-se în canapeaua din care se ridicase. Ce poți să îmi oferi tu ca să îți spun ceva?

ㅤ— În afară de bani, nimic, i-am subliniat clar limitele mele și a surâs amuzat, lăsându-și privirea să alunece pe mine, din cap până-n picioare, cu o expresie care sugerea că apreciază provocarea.

ㅤ— Nu, nu vreau banii tăi, a spus. Bănuiesc că știi de problemele pe care le are soțul tău, bănuiesc că ai auzit și cine e vinovatul. Uite cum facem: îți voi da tot ce am împotriva lui Malakai, dar doar dacă reușești să-l convingi pe Abel Wraith să-mi cedeze o parte din sud, mi-a făcut oferta. Pulsul mi s-a îngreunat, până când s-a oprit complet.

ㅤAm rămas înghețată.

ㅤ— Cine? m-am prefăcut că nu știu nimic după ce mi-am înghițit nodul din gât, iar el a pufnit amuzat.

ㅤ— Lasă vrăjeala, mi-a cerut el, iar eu am clipit năucită. Eu știu tot ce se învârte pe aici, m-a încercat, dar n-am schițat nimic. Doar un prost nu-și dă seama că Malakai a intrat în vizorul lui Wraith doar pentru că te-ai căsătorit cu el. Numai un idiot nu-și pune întrebări când Xander te urmează fără să comenteze, ca un bodyguard tăcut. Connor mi-a spus că nu te pot atinge, de ce crezi? a continuat el, cu un zâmbet provocator pe buze. Fiecare cuvânt părea să mă ardă.

ㅤ— Poate pentru că nu vreau și nu ai voie să faci asta, n-am putut să mă abțin și a surâs încrezut, ochii lui întunecându-se.

ㅤ— Pentru că ai o umbră protectoare în spatele tău care nu permite asta. Ai spus că nu ești femeia nimănui, m-a provocat când s-a ridicat din nou și s-a apropiat de mine cu un aer intimidant. Dar eu știu cui aparții, mi-a șoptit cu un zâmbet disprețuitor, iar fiorul rece al amenințării mi-a străbătut spatele. Așa că ai două opțiuni: ori mă ajuți de bună voie și obții ceva înapoi, ori rămâi aici cu mine pentru o perioadă nedefinită de timp și eu voi obține tot ce vreau, dar tu vei ieși cam șifonată, a continuat el, vocea lui fiind plină de o încredere deranjantă.

ㅤL-am surprins pentru prima dată când pe buzele mele s-a conturat un zâmbet sfidător. Probabil că se aștepta să mă intimideze cu acea amenințare, crezând că este asul său din mânecă.

ㅤ— Toată lumea m-a prevenit în privința ta, am început, iar chipul lui a trădat o intrigă crescută. Datorită acestor avertizări, te-am considerat un pericol real și un bărbat inteligent, am continuat, fixându-mi privirea în a lui. Dar acum îmi spui că știi cui aparțin și, cu toate acestea, mă ameninți că mă vei sechestra. Și nu doar atât; chiar ai de gând să-mi faci rău, am subliniat cu o voce calculată, asigurându-mă că atenția lui rămânea exclusiv asupra mea. Vei muri înainte ca ceasul să bată miezul nopții, asta dacă ești norocos și nu apuci să-mi faci nimic. Dacă mi-ai făcut și ceva... – am pășit în fața lui, lungindu-mi gâtul spre el – o să-ți implori moartea pe o perioadă nedefinită de timp, i-am repetat cuvintele, iar el a pufnit ironic, dar era vizibil tulburat de spusele mele. În locul tău, nu m-aș supăra, pentru că e nevoie doar să-mi deschid gura ca tu să ieși cam șifonat, am încheiat disprețuitoare, privindu-l cum se distanțează pesemne amuzat.

ㅤ— Am greșit, a spus spre surprinderea mea, rămânând în picioare în dreptul canapelei. Am crezut că doar îi aparții, nu că o să am de-a face cu versiunea lui feminină. Foarte bine, mi-ai câștigat interesul. O să pun pe unul din oamenii mei să-i dea lui Connor un USB să ți-l aducă.

ㅤ— Parcă nu făceai acte de caritate, l-am ironizat și a zâmbit rece, reocupându-și locul în canapea.

ㅤ— Îmi placi, a recunoscut, iar eu mi-am ascuns surpriza sub masca de piatră pe care mi-am așezat-o pe față. Respect oamenii care nu se fac preș în fața cuiva doar ca să obțină ceva. Ai mai multe boașe decât mulți bărbați pe care i-am întâlnit. Dacă erai femeia mea, aș fi fost mândru. Înțeleg de ce Wraith nu te lasă să-i scapi din mână.

ㅤN-am apucat să-i dau o replică, că o ușă undeva în stânga s-a deschis, iar un alt grup de oameni a intrat. Am încremenit când i-am văzut pe Apollo și Xander printre ei. Fratele meu tocmai luase o gură zdravănă din sticla de vin pe care o ținea în mână, dar s-a înecat când m-a recunoscut și a fost nevoie să fie bătut pe spate ca să-și revină.

ㅤOchii lui s-au aprins, și, în mai puțin de câteva secunde, era lângă mine, apucându-mă de braț cu forța și rapiditatea unui părinte care prinde copilul fugit de sub atenția lui. Xander a măsurat scena din spate, în timp ce celelalte persoane care-i însoțeau nu puteau să înțeleagă ce se întâmplă.

ㅤ— Ce cauți aici? a mârâit printre dinți, dar nu m-a lăsat să răspund. Michael, ea e sora mea mai mică, nu te vei atinge de ea, l-a avertizat și bărbatul s-a distrat copios, împreunându-și mâinile și așezându-le în poală.

ㅤ— Nu aveam de gând, i-a spus liniștit, cu o voce tăioasă. Dar dacă o mai desenați drept fructul interzis... e posibil să mă răzgândesc.

ㅤ— Sora mea nu va fi jucăria ta, i-a întors-o cu asprime Apollo și m-a adus în spatele lui cu forța, devenind un paravan între mine și bărbatul de pe canapea. Stai departe de ea!

ㅤ— Ea a venit la mine, a replicat la fel de degajat, ridicând din umeri. Vorbea de parcă totul era un joc pentru el, dar eu am văzut cum vena de pe tâmpla fratelui meu începea să pulseze. Am impresia că aveți niște probleme familiale de rezolvat, mai ales pentru că sora ta e foarte îndrăzneață, a adăugat el cu un zâmbet provocator, aruncând o privire pe sub gene, ca și cum ar fi căutat să-l enerveze și mai mult pe Apollo.

ㅤApollo a strâns din dinți și m-a tras după el afară din local, asigurându-se că mă îndepărtează cât poate de mult de Michael. Afară, mi-am smucit brațul cu putere și mi-am pus greutatea în călcâie, sfredelindu-l cu ochii mei. Știa foarte bine cât de mult mă enervează să fiu târâtă așa; înăuntru tăcusem pentru că nu mi-am dorit să-l pun într-o postură jenantă.

ㅤ— Ai luat-o razna? a izbucnit, iar eu mi-am strâns buzele și mi-am lăsat umerii să cadă. Ăla scoate femei la produs! a strigat la mine, iar respirația lui fierbinte și precipitată m-a lovit în față. Mi-am închis ochii, simțindu-mă copleșită de intensitatea furiei lui. Cum să rămâi singură cu el?! De-asta mi-ai cerut de dimineață să te antrenez? Ca să faci idioțeniile astea?

ㅤAm inspirat adânc, încercând să-mi adun curajul să-i răspund, dar cuvintele lui m-au lovit prea tare. Nu era doar furie în vocea lui, ci și o îngrijorare profundă, iar asta mă făcea să mă simt și mai vinovată.

ㅤ— Cine te-a adus aici?

ㅤConnor nu putea să își găsească un moment mai prost să se întoarcă. Apollo a înnebunit când l-a văzut și aproape că i-am sărit în cârcă ca să-l opresc înainte să-l omoare în bătaie. Înjurăturile lui au înconjurat strada și n-am cedat oricât s-a smucit.

ㅤ— Dacă te mai apropii de sora mea, îți rup picioarele! i-a strigat cu degetul ridicat amenințător către el, ignorând încercările mele disperate de a-l ține în loc.

ㅤ— Nu o să-i faci nimic! am intervenit, strigând peste ei în momentul în care începuseră să se contrazică. Lasă-l în pace! Dacă nu era el, probabil că acum aș fi fost violată de un al patrulea bărbat venit la rând! am ridicat tonul, iar cuvintele mele au tăiat aerul ca un cuțit.

ㅤApollo a tăcut brusc, împietrind cu totul, în timp ce în jurul nostru tăcerea devenea apăsătoare. M-am simțit imediat expusă, dar nu puteam să permit să pățească Connor ceva după ce m-a salvat.

ㅤ— P-poftim? a întrebat nesigur că a auzit bine, întorcându-se către mine. Am făcut un pas în spate, mușcându-mi buza de nervozitate. Ce-ai spus?

ㅤ— Slugile lui Malakai, a vorbit Connor pentru mine când un nod apărut în gât mi-a făcut imposibil să spun ceva. Apollo s-a rotit către el, analizându-l. L-au drogat ca să nu își dea seama ce vor să-i facă, nu e prima oară când fac așa ceva. Nu m-am gândit o secundă că vor încerca să procedeze așa cu soția lui Brennan, i-a explicat și am clipit buimăcită, simțind un val uriaș de rușine cum mă zdrobește, făcându-mă incapabilă să mă uit în ochii fratelui meu. După aceea ar fi dat vina pe ea, că ea a vrut, a concluzionat și fratele meu a scos un sunet gutural, strângând din pumni.

ㅤ— O să-mi spui cum îi cheamă pe toți, m-ai auzit? mi s-a adresat mai calm, dar în continuare foarte serios. O să-mi spui cine a îndrăznit să se gândească măcar la asta, a adăugat și am încuviințat fără putere. Iar Malakai... ar face bine să mă evite că dacă pun mâna pe el...

ㅤ— Malakai nu a făcut nimic.

ㅤNu puteam risca ca Kai să obțină un al doilea certificat, indiferent cât m-ar fi bucurat să primească o pedeapsă din partea lui Apollo. Încă mă chinuiam să găsesc o cale care ar fi făcut acel document să nu mai valoreze nimic.

ㅤ— Tocmai! El ar trebui să-i cunoască cel mai bine și totuși te-a lăsat vulnerabilă în fața lor!

ㅤAm vrut să-i spun ceva, dar m-am oprit brusc, simțind o înțepătură puternică în piept. Mi-am dus mâna instinctiv acolo, respirând greu, în timp ce ochii mei, plini de consternare, s-au ridicat către cei doi, care păreau debusolați de starea mea.

ㅤCeva se întâmplase.

ㅤ— Clary, te simți bine? s-a alarmat fratele meu și am scuturat din cap, resimțind acel sentiment greu și neobișnuit în tot toracele meu. Mergem la urgențe!

ㅤXander a ieșit ca o furtună din local înainte să le pot explica celor doi ce simt și sentimentul s-a înrăutățit când l-am putut auzi cum vorbește preocupat la telefon.

ㅤ— Pompierii au venit? glasul lui a răsunat pe stradă, iar eu m-am sustras de lângă ei ca să mă apropii de el. Și Abel? Vin acum!

ㅤ— Ce s-a întâmplat? l-am întrebat panicată, sărind în fața lui înainte să poată pleca. A pățit ceva Abel?

ㅤ— Clubul a fost incendiat, mi-a spus grăbit, deschizând portiera. Nu se știe încă cine a rămas înăuntru, iar Abel nu e de găsit, a continuat, grăbindu-se să pornească mașina.

ㅤAș fi putut jura că cerul s-a despicat în două și mi-a căzut în cap. Am făcut doi pași șovăielnici în spate, înțepătura din piept mi s-a accentuat și lacrimile mi-au venit în ochi, în timp ce în mintea mea s-a dezlănțuit haosul.

ㅤ— Clary, haide, să mergem. Xander se descurcă! a încercat să mă liniștească, dar nu mă puteam gândi decât la Abel.

ㅤGândurile mi-au devenit neclare, iar o panică incontrolabilă mi-a cuprins corpul. M-am smuls din strânsoarea fratelui meu și am luat-o la fugă pe stradă, îndreptându-mă spre clubul lui Abel.

ㅤ— Clarissa! au strigat după mine și i-am putut auzi cum aleargă în urma mea.

ㅤPe măsură ce alergam, fiecare pas părea să mă apropie mai mult de un coșmar care prindea contur. Inima îmi bătea cu putere, iar gândul că Abel ar putea fi în pericol îmi strângea pieptul. Străzile se derulau rapid în fața ochilor mei, dar nu le vedeam cu adevărat; eram doar conștientă de disperarea care mă împingea înainte.

ㅤNu am simțit oboseala, nu am simțit nimic în afară de frică. Frica că Abel ar fi putut muri.

ㅤAjunsă în fața clubului, am fost lovită de un val de fum și zgomot. Pompierii se agitau în jur, iar sirenele răsunau, transformând noaptea într-un haos infernal. Le-am văzut și pe Raven și Edith, dar nu m-am apropiat de ele când au strigat. Mi se repetau în cap doar cuvintele lui Xander și groaza m-a pătruns când am văzut flăcările în care se îneca clădirea.

Abel nu e de găsit.

ㅤAm răsuflat puternic și m-am împins în mulțime, croindu-mi drum printre oameni, înainte că Apollo sau Connor să pună mâna pe mine să mă oprească. Nu am avut nicio ezitare când am trecut pe sub banda pusă de autorități și am alergat spre intrare.

ㅤ— Domnișoară! Opriți-vă! a urlat cineva.

ㅤ— Clarissa, nu poți intra acolo! Încă nu e sigur! i-am auzit strigătul lui Xander, dar era prea târziu.

ㅤ— Abel!

ㅤFumul mi-a pătruns în nări, iar strigătul meu disperat a atras privirile tuturor din interior. Am privit panicată în jur, căutându-l printre oameni. Un bolovan mi s-a ridicat de pe inimă când l-am zărit lângă un pompier, privindu-mă perplex. M-am grăbit în direcția lui și mi-am aruncat brațele în jurul gâtului său, strângându-l cât de tare am putut, respirând ușurată. Brațele lui mi-au răspuns automat, lipindu-mă de el în câteva momente.

ㅤ— Am fost atât de speriată! i-am recunoscut cu vocea plină de emoție și am simțit cum mă strânge mai tare lângă el. Am crezut că ai pățit ceva! am continuat și m-am desprins de el, atingându-i frenetic chipul, de parcă asta m-ar putea asigura de bunăstarea lui.

ㅤ— Sunt bine, n-am pățit nimic. Liniștește-te, mi-a spus calm, cu un zâmbet blând pe buze. De ce plângi? Tocmai ți-am spus că sunt bine! Ssst, gata... n-am nimic, doar ce am ajuns și eu aici.

ㅤ— Am crezut că te-am pierdut, am spus cu vocea tremurândă și el a pufnit ușor amuzat, ștergându-mi lacrimile.

ㅤ— Ai văzut tu draci morți? a glumit el, provocându-mă să pufnesc slab. Nu scapi de mine așa ușor, a continuat cu un zâmbet jucăuș, iar eu am răsuflat ușor, lăsându-l să mă aducă la pieptul lui.

ㅤM-a sărutat blând pe creștet, iar în acel moment, toată neliniștea a început să se topească. Mi-am închis ochii, inspirând adânc parfumul lui, împinsă de o nevoie absurdă, ca și cum tocmai s-ar fi întors dintr-o misiune în armată.

ㅤ— Clarissa! a strigat Apollo, iar eu m-am îndepărtat de Abel, suficient cât să-l pot vedea pe fratele meu în prag, gâfâind puternic. Un paramedic s-a apropiat de el, întrebându-l dacă are nevoie de ajutor, dar a fost refuzat. Să-mi bag, cred că o să-mi vomit splina! De ce dracului nu te-ai oprit? Alerg după tine străzi întregi și te strig ca un dement, iar pe tine te doare undeva! Unde ai învățat să alergi așa? a continuat să se plângă, așezându-se pe un scaun pliabil adus de paramedici, făcând exerciții de respirație.

ㅤAbel a râs și mi-a înconjurat talia cu brațul lui, lipindu-mă cu umărul de pieptul său. M-am simțit stânjenită că fratele meu ne vedea astfel, dar nu am putut să mă distanțez de el.

ㅤ— Prinde superputeri când e vorba de siguranța mea, i-a răspuns Abel dezinvolt și Apollo a pufnit amuzat, ștergându-și sudoarea de pe frunte cu palma.

ㅤ— O să mă omoare ființa asta, ascultă la mine! i s-a plâns și Abel a râs scurt, aprobându-l.

ㅤ— Poți să o spui de două ori!

ㅤEu am rămas stupefiată de modul natural în care își vorbeau, de parcă era ceva obișnuit. Am avut realizarea că ei doi nu erau simple cunoștințe, erau prieteni. Prieteni buni. Gura mi s-a făcut pungă, iar inima mi s-a strâns de uimire. M-am întrebat de când se cunoșteau și de ce niciunul dintre ei nu a ținut să-mi spună despre asta.

ㅤ— Sunt chiar aici! le-am reamintit ușor indignată.

ㅤ— Tu ești în multe locuri, m-a înțepat Apollo și ochii lui m-au mustrat din nou.

ㅤInima mi-a accelerat și aproape că l-am implorat din priviri pe fratele meu să tacă. Dar era prea târziu. I-am simțit ochii lui Abel cum coboară și se înfig în mine ca două pumnale precise. Am înghițit în sec când i-am întors privirea.

ㅤ— Adică? a întrebat mult mai serios și i-a aruncat o scurtă privire lui Apollo, în așteptarea unui răspuns din partea lui.

ㅤ— Adineauri am cules-o de la Michael, i-a spus, aruncându-mă lupului fără nicio ezitare și m-am încordat considerabil, provocându-l pe Abel să mărească duritatea strânsorii lui.

ㅤAcum aveam privirile severe ale amândurora fixate asupra mea și mi-am presat buzele, dorindu-mi să mă fac mică și să dispar.

ㅤ— Iar asta nu e tot, a adăugat Apollo când am refuzat să mă explic și inima mi-a tresărit în piept. Connor a fost cel care a dus-o. Știi ce am aflat când am vrut să-i dau o mamă de bătaie bine meritată ăluia? l-a ațâțat pe Abel care era ochi și urechi, abia reținându-se să nu izbucnească, dar eu puteam să-i simt furia reprimată. Că n-ar trebui să-i fac nimic, pentru că tocmai ce a salvat-o de la mai multe violuri! a încheiat surescitat și mi-am mușcat interiorul obrazului când ochii critici ai brunetului meu au înțepenit asupra mea.

ㅤ— Ce? a reușit să spună, vizibil tulburat. Violuri? Despre ce naiba vorbește? m-a întrebat direct și mi-am coborât privirea, neputând să mă uit la el. Cine? vocea lui era aspră când a vorbit cu fratele meu.

ㅤ— Asta îmi doresc și eu să aflu, i-a rezumat și Abel a mârâit slab, trecându-și o mână peste față.

ㅤTensiunea dintre noi era palpabilă, ca o funie trasă prea tare, gata să cedeze. Simțeam cum respirația mea devine din ce în ce mai grea, iar inima îmi bubuia în piept, la un pas de a exploda. Abel m-a privit direct, ochii lui de gheață păreau să străpungă orice scut pe care încercam să-l ridic.

ㅤ— Clary, a adoptat un ton mai blând și a venit înaintea mea, prinzându-mi umerii în mâini. Spune-mi cine sunt, mi-a cerut pe un ton rugător și mi-am înghițit saliva, înfigându-mi unghiile în palme. Ți-au făcut ceva? Mie poți să-mi spui, m-a asigurat pe un ton controlat și mi-am ridicat ochii în ai lui.

ㅤMi s-a frânt inima când i-am citit teama și grija din privire pe care încerca să le țină în frâu ca să nu mă incomodeze. Am scuturat frenetic din cap și chipul i s-a luminat din nou, am putut vedea chiar și valul de ușurare care l-a cuprins.

ㅤ— Nu mi-au făcut nimic, i-am reasigurat. M-am prins de planul lor înainte să apuce să facă ceva. Eu... Nici măcar nu știu cum îi cheamă, știu doar cum arată.

ㅤ— Dacă-i vezi, îi poți recunoaște? s-a interesat Apollo și am aprobat mutește, observându-l și pe Xander sprijinit de un perete neatins de foc, ascultând atent discuția cu mâinile încrucișate la piept.

ㅤNici măcar nu am văzut când a intrat.

ㅤ— De fapt, pe unul îl cheamă Harry, am spus când mi-am amintit de nesimțitul ăla. I se spune Herr și e un drogat împătimit.

ㅤ— Soțul tău? a spart Xander tăcerea pe un ton liniștit. Unde era când ăștia plănuiau să-i reguleze femeia? a întrebat cu scârbă și m-a frapat câteva clipe cu modul direct în care a vorbit.

ㅤ— L-au drogat, i-am răspuns și o sprânceană de-a lui s-a ridicat neîncrezătoare. Când eu m-am ascuns în baie, Malakai era deja destul de rupt de realitate.

ㅤMaxilarul lui Abel s-a auzit când a pocnit, la fel cum s-au auzit și oasele strânse cu brutalitate de fratele meu când și-a încleștat pumnii împreună.

ㅤ— În primul rând, nu voiau să-i reguleze femeia, glasul dur și rece al lui Abel a umplut camera și mi-a făcut sângele să curgă mai repede prin vene. Au vrut să-mi reguleze femeia, a completat, uitându-se pătrunzător la Xander de parcă îl avertiza să nu mai facă eroarea asta niciodată. În al doilea rând, o să-i căutăm pe șobolanii ăștia până la ultimul și vom face o deratizare serioasă doar pentru că au îndrăznit să se gândească măcar să pună labele pe fata mea!

ㅤTonul lui era atât de înfricoșător că m-a făcut să mă cutremur, iar fața lui era umbrită de o furie intensă care-l făcuse de nerecunoscut. La fel cum îl făcuse și pe Apollo. Doar Xander rămăsese obiectiv, aparent calm, deși era vădit dezgustat de ce au vrut să-mi facă acei ticăloși.

ㅤ— Abel, am murmurat și l-am trezit din transa în care intrase. Nu-i face nimic lui Connor, l-am rugat și a fost luat pe nepregătite de cerința mea. Nu a făcut nimic greșit, intențiile lui au fost mereu bune. A încercat să mă protejeze cum a putut el mai bine, i-am luat apărarea, dar Abel nu părea dornic să-l scuze. A riscat mult ca să mă ajute, nu aș putea trăi cu mine dacă aș ști că i s-a întâmplat ceva din vina mea. Te rog! aproape că l-am implorat și și-a presat cu putere maxilarul, privindu-mă sever.

ㅤ— Cu tine încă n-am terminat de vorbit, m-a anunțat, iar tonul lui rece mi-a creat un gol de neignorat în stomac. Fiecare cuvânt cădea greu, ca un verdict irevocabil. Apollo o să te ducă la mine acasă, a continuat el, ochii lui întunecându-se de o furie controlată, iar când o să mă întorc după ce-mi rezolv toate treburile, sper să ai niște explicații foarte bune pentru toate prostiile pe care le-ai făcut!

ㅤ— Eu... Nu pot... Malakai, m-am chinuit să-mi găsesc cuvintele când săgețile din ochii lui s-au îndreptat către mine.

ㅤ— Dacă Malakai are ceva de comentat, să-i spui să vină să discute cu mine! mi-a retezat-o și am rămas înmărmurită. O să te mai vadă când va învăța să aibă grijă de tine! a continuat fără nicio ezitare, ca și cum nimic nu putea să-i schimbe decizia.

ㅤ— Nu vorbești serios..., am șoptit mai mult pentru mine, neputând să cred ce auzeam.

ㅤ— Apollo! l-a strigat Abel, iar fratele meu a înțeles imediat ordinul nerostit.

ㅤA venit lângă mine, pregătit să mă ia de acolo, fără nicio altă explicație. Asta a și făcut, nepăsându-i de protestele mele.

•♤•

ㅤA fost nevoie de multă muncă de convingere ca să-l îmbunez pe Abel să nu își ducă planul până la capăt. El nu avea de unde să știe că eu aveam să plătesc cel mai scump în secunda în care aveam să mă întorc la Malakai. Din fericire, am reușit să evit o catastrofă.

ㅤMă aflam la bar, în ciuda orei matinale, descărcând marfa și asigurându-mă că fiecare cutie ajunge în locul predestinat. Adevărul era că încercam pe cât posibil să-l evit pe Kai. Sevrajul îl făcea imposibil de suportat, iar situația nu se îmbunătățise deloc după ce mai mulți dintre prietenii lui au început să-l evite, după lecția dureroasă primită de la Abel și fratele meu. Tensiunea din aer devenea palpabilă de fiecare dată când intra în cameră. Era mereu pe muchie de cuțit, paranoic și nervos, pregătit să explodeze la cel mai mic gest.

ㅤÎnvățasem pe pielea mea că era mai bine să mă țin departe de el în astfel de momente și să adopt o atitudine cât se poate de amabilă atunci când nu aveam de ales.

ㅤTrebuia să mai am puțină răbdare. Aflasem multe lucruri îngrozitoare despre el din USB-ul oferit de Michael, pe unele nici nu le-am putut urmări până la capăt, dar încă nu găsisem ceva care-l putea lega direct de vreo infracțiune. Eu îl puteam recunoaște din imagini, dar poliția nu. Avusese grijă ca fața lui să nu fie captată în niciun moment, purtând o mască, și nu vorbea niciodată pe puținele filmări care existau.

ㅤCel mult, mă convinsesem că, deși m-a rănit foarte rău, fusese blând cu mine. Am văzut cu proprii ochi că e capabil de mult mai mult. Iar ceea ce am privit, avea să mă urmărească toată viața. Și nici măcar nu terminasem de vizionat toate fișierele de pe USB.

ㅤM-am oprit din ce făceam când l-am văzut pe Abel că intră în bar și, deși am încercat, nu am putut să-mi ascund zâmbetul. O parte din mine a sperat că va veni astăzi, căci se împlineau trei ani de când ne cunoșteam. Poate că era stupid, având în vedere că eram căsătorită cu altcineva, dar era important pentru mine.

ㅤAveam nevoie să știu că încă îi pasă la fel de mult cum îmi păsa mie.

ㅤ— Ce-i cu tine aici? l-am întrebat și a zâmbit amuzat, intrând în spatele barului cu o obișnuință aproape de speriat.

ㅤ— Mă încerci? m-a întrebat înapoi și mi-am ridicat sprâncenele, prefăcându-mă neștiutoare. La mulți ani nouă! a rostit din senin și am surâs bucuroasă când a scos trandafirul alb pe care nici nu observasem că îl ține ascuns la spate.

ㅤ— Nu trebuia...

ㅤAm tăcut când mi-a prins nasul între degetele lui și m-a tachinat, iar eu m-am strâmbat imediat, retrăgându-mă de lângă el cu un râs involuntar, amuzată de purtarea lui copilărească.

ㅤ— Ți-am spus să nu mai minți! s-a apărat el, iar eu am pufnit ușor, punând trandafirul într-un pahar cu apă.

ㅤ— Ești un nătărău! i-am răspuns, dar un zâmbet mi-a scăpat pe buze.

ㅤ— Dar ghici unde o să te ducă nătărăul ăsta astăzi, a spus cu un ton provocator, îmbrățișându-mă din spate. Am râs înfundat, simțind vibrația pieptului lui lipit de spatele meu. Ai trei încercări.

ㅤ— Cunoști foarte bine că nu suport jocurile astea! l-am admonestat, aruncându-i o privire tăioasă peste umăr. El a oftat teatral, ridicând din umeri cu o indiferență studiată.

ㅤ— Fă-mi pe plac, măcar o dată!

ㅤM-am rotit pentru a fi față în față cu el, lăsându-mi privirea să-i exploreze chipul în detaliu. Am examinat fiecare linie a tenului, fiecare por, fiecare semn care-i brăzda pielea, și am pătruns adânc în privirea lui, observând fiecare nuanță și fiecare detaliu ascuns în irișii săi. Era ca și cum aș fi vrut să-l învăț pe de rost și, oricât aș fi vrut, nu mă puteam opri.

ㅤ— Dacă mai continui să te uiți așa la mine, o să-mi șterg complet din minte că ești căsătorită, m-a avertizat pe un ton glumeț, dar știam amândoi că nu era deloc o glumă.

ㅤTensiunea ridicată între noi contrazicea asta. La fel și inima care îmi răsuna cu putere în piept. La fel și respirațiile noastre care nu erau ușor îngreunate de la prea mult râs.

ㅤ— Până acum o aveai în minte? l-am ironizat și a zâmbit. Obișnuiești să săruți femeile căsătorite? am continuat pe același ton, ridicând o sprânceană.

ㅤ— Numai una, a replicat cu insolență, lipindu-și vârful nasului de-al meu. Dar nu se pune, pentru că e soția mea. Soția mea care s-a căsătorit cu altul ca să mă pedepsească, mi-a șoptit în timp ce buzele lui se apropiau periculos de ale mele, iar eu am înghițit greu. Cred că e la fel de nebună ca mine, a adăugat cu un zâmbet neastâmpărat, iar eu am pufnit, trăgându-mă brusc din brațele lui.

ㅤ— Sună ca o învățătură de minte, am intrat în jocul lui, aranjând sticlele pe raft. Să nu o mai provoci niciodată, am continuat și i-am auzit râsetul scurt.

ㅤ— Mă omori cu zile, ți-am mai spus asta?

ㅤ— Doar de câteva sute de ori, i-am răspuns amuzată, surprinzându-i ochii cum strălucesc când mi-au văzut zâmbetul pe buze.

ㅤÎntr-un mod foarte ciudat, părea că ne-am întors înapoi în timp. Înainte să apară atât de multe piedici între noi. Unde singura problemă care exista era cine îl iubește mai mult pe celălalt.

ㅤ— Mergem la plajă, a renunțat la jocul lui și am zâmbit mulțumită. M-am gândit îndelung și am ajuns la concluzia că cel mai bun mod de a te păstra doar pentru mine este să le spun tuturor că te-ai înecat! a continuat cu glumele și am râs pentru câteva momente, sperând să nu fie un adevăr mascat în umor.

ㅤ— Nu am un costum de baie și nu, nu mă întorc acasă să iau unul.

ㅤ— Ți-am luat-o înainte, a vorbit peste mine și mi-am arcuit o sprânceană. Am cumpărat câte unul pentru fiecare.

ㅤ— De unde știi tu mărimea mea? l-am chestionat, împreunându-mi mâinile la piept spre văditul lui amuzament.

ㅤ— Nu o știu, am mers pe instinct. Desigur, vânzătoarele m-au privit ciudat când am început să spun „antante", dar le-am ignorat complet.

ㅤAm rămas fără cuvinte, imaginându-mi fără să vreau scena și m-a bufnit râsul. El, ditamai bărbatul, îmbrăcat cu haine sofisticate, aplecat peste niște costume de baie și mormăind „antante." Doamne, aș fi plătit să pot pune mâna pe filmare!

ㅤ— Dacă mi-e prea mare?

ㅤZâmbetul lui imoral mi-a oferit răspunsul înaintea lui și mi-am mijit slab ochii.

ㅤ— Nu văd nicio problemă în asta, a încercat să pară serios și am scos un pufnet neîncrezător, clătinând din cap.

ㅤ— Și dacă e prea mic?

ㅤ— Din nou, unde e problema în asta? s-a amuzat. Doamne, Clarissa, te-am văzut goală de atâtea ori! Acum să ne apucăm să despicăm firul în patru pentru un amărât de costum de baie?

ㅤ— Corect, tu m-ai văzut goală, nu și restul oamenilor de pe plajă, i-am pus în vedere și a fost delicioasă mutra pe care a făcut-o când a realizat. Sau poate că vrei să ofer un spectacol gratuit, l-am tachinat și a răsuflat zgomotos.

ㅤ— O să-ți vină, m-a asigurat. Dacă nu... se vor îneca suspect de mulți bărbați astăzi, probabil din vina unui curent puternic, a adăugat, făcându-mă să râd din nou.

ㅤ— Ești o mare figură, i-am spus și a zâmbit încrezut, urmărindu-mă cum îmi adun lucrurile ca să plecăm. Nu știu cât mai pot să te suport.

ㅤ— Cine se aseamănă, se adună, pitico! a zis el, deschizându-mi ușa.

ㅤCâteva chicoteli mi-au părăsit gura în timp ce mă asiguram că barul era închis și totul era în siguranță. Nu-mi puteam aminti ultima dată când am râs atât de mult, credeam că mi-am pierdut abilitatea asta. L-am urmat la mașină și a râs pe seama mea când m-am grăbit să văd ce costum a luat. Mi le imaginam pe cele mai oribile, dar am fost uimită să văd că era un set negru, chiar pe gustul meu. Mi-a făcut cu ochiul când l-am privit plăcut surprinsă.

ㅤ— Te-ai descurcat, dar totuși lipsește ceva, i-am atras atenția și m-a privit întrebător, păstrând un ochi la drum în permanență. Protecția solară!

ㅤ— Faci mișto de mine acum, nu-i așa? Doar nu o să mă pui să opresc pentru asta, nici măcar nu e soarele atât de puternic!

ㅤ— Uite acolo o farmacie! i-am arătat cu mâna, ignorând total reclamațiile lui.

ㅤA suspinat profund, dar a oprit într-un loc de parcare din apropiere și am zâmbit de parcă câștigasem la loto. I-am spus să mă aștepte că mă întorc repede, dar m-am trezit cu el lângă mine la scurt timp. Era atât de arțăgos când am intrat înăuntru, încât a atras atenția tuturor, iar eu am fost nevoită să mă străduiesc să nu arăt cât de multă plăcere îmi făcea să-l provoc în felul acesta.

ㅤM-am apropiat de raion și am început să mă uit la fiecare cremă în parte, comparându-le ca să fiu sigură că o aleg pe cea mai bună. Am putut simți cum Abel își pierdea răbdarea în spatele meu și mi-am reținut zâmbetul când a scos un alt oftat.

ㅤ— Pentru Dumnezeu, e doar o cremă! a răbufnit și l-am privit ofensată. Alege una!

ㅤ— Tu nu înțelegi! am ripostat și buzele i s-au strâns iritate. E important să alegem una cu protecție mare, altfel dăm banii degeaba! i-am explicat însuflețită, pregătită să-i înșirui argumentele mele, dar m-am oprit când un cuplu de bătrâni ne priveau amuzați.

ㅤ— Știi ceva? Ia-le pe toate, haide! a spus și am clipit amețită. Nu mai contează, ne dăm cu toate, haide să plecăm! a rostit exasperat și am început să râd.

ㅤ— Cu răbdarea treci marea, dragule! l-am tachinat, alegând una dintre multele creme pe care le-am analizat, iar el m-a privit cu un aer dezaprobator. O să-mi mulțumești peste douăzeci de ani când nu o să ai cancer de piele! i-am spus cât casiera scana produsul.

ㅤ— Dacă-i mai apuc cu tine, a mormăit el, iar casiera a râs în barbă, în timp ce ne dădea produsul în pungă.

ㅤ— Degeaba comentezi, eu știu că ți-e drag de mine! i-am spus când ne-am întors la mașină și a clătinat amuzat din cap, reluând drumul.

ㅤÎn mai puțin de patruzeci de minute, am deschis geamul portierei, lăsând mirosul sărat al oceanului să-mi invadeze nările și briza plăcută să-mi danseze prin păr, în timp ce fața îmi era încălzită de razele soarelui. Am observat de abia după minute întregi scurse că Abel mă privea și am zâmbit domol, ascultând valurile cum se sparg în fundal.

ㅤA lăsat mașina în locul amenajat și nu mi-a scăpat din vedere că era singura mașină de acolo, așa cum nu mi-a scăpat nici că nu erau oameni pe plajă. Era ciudat, mă așteptam la o droaie de persoane, fiind o zi de august caniculară.

ㅤNe-am îndreptat spre cabanele construite pe plajă, special amenajate pentru a te schimba, iar eu m-am grăbit să îmbrac costumul, dorind să nu-l fac pe Abel să aștepte prea mult. M-am bucurat în sinea mea când costumul îmi venea aproape perfect. Nu exista riscul de accidente nefericite. Când am ieșit, brunetul mă aștepta cu un prosop mare și cu crema în mână, făcându-mi semn să tac când am vrut să fac o glumă pe seama asta.

ㅤMi-a servit alte priviri letale după ce m-am așezat pe prosopul întins frumos în apropierea intrării în ocean și i-am cerut crema cu un zâmbet aluziv pe chip. S-a ferit când m-am apropiat de el ca să-i întind crema pe față.

ㅤ— Nu face asta mai dificil decât trebuie să fie, l-am rugat și sprânceana lui s-a ridicat. Crede-mă, îți fac un serviciu! am insistat și până la urmă a cedat și masca impenetrabilă pe care o adoptase a picat fiind înlocuită de un surâs sincer.

ㅤM-am ridicat în genunchi lângă el pentru a avea o vedere mai bună în timp ce îi aplicam crema pe piele, încercând să ignor cât am putut de mult privirea lui insistentă, care nu s-a sfiit să se oprească asupra sânilor mei. O umbră de rânjet i-a petrecut buzele când a înțeles că mă stânjenea. Eu m-am străduit să nu fac tot procesul ăsta mai indecent decât era nevoie, chiar dacă nu eram indiferentă privirilor lui și senzației care se stârnea în mine când îmi plimbam mâinile pe corpul lui.

ㅤNu mă ajuta că Abel a ales să rămână foarte tăcut. Aproape că i-am mulțumit lui Dumnezeu când am terminat cu asta fără să se întâmple un dezastru.

ㅤ— Aveai dreptate, mi-a spus după ce și-a dres glasul și m-am distanțat de el. Și-a meritat toți banii, a încheiat cu subînțeles și a zâmbit arogant când i-am aruncat o privire critică.

ㅤL-am privit cum se întinde pe spate și își înfige coatele în nisip ca să se sprijine, observându-mă cum îmi aplic același tratament mie.

ㅤ— Nu vrei să te ajut? s-a oferit și am râs cu nervozitate, scuturând din cap.

ㅤ— În niciun caz! l-am refuzat cu atât de multă vehemență că a izbucnit în râs, nedezlipindu-și ochii de pe mine.

ㅤ— De ce, te temi că nu te poți controla? m-a tachinat și i-am servit o privire grea care l-a amuțit, deși și-a păstrat rânjetul ăla sâcâitor pe buze.

ㅤ— În locul tău, aș tăcea din gură, am contracarat, arătând subtil cu privirea spre pantalonii lui scurți.

ㅤAbel s-a amuzat, dar privirea lui a căpătat o intensitate pentru care nu eram pregătită. Nu știam dacă îmi simt gura uscată din cauza lui sau a căldurii.

ㅤ— Ți-e cald? m-a întrebat și mi-am dat seama imediat de intențiile lui.

ㅤAm sărit în picioare și am întins o mână în față, încercând să-l țin la distanță.

ㅤ— Nu face asta! Apa încă e rece! am negociat cu el în timp ce mă urmărea cu un rânjet machiavelic pe chip. Nu vreau să-mi ud părul! am încercat altfel, dar mi-a spus din ochi că n-am nicio șansă.

ㅤAm vrut să o iau la fugă, dar în momentul în care am întors spatele, am simțit o mână puternică apucându-mă de talie. Într-o fracțiune de secundă, am fost trasă spre el, iar râsetele noastre au umplut aerul.

ㅤ— Abel, nu! am strigat când nisipul mi-a dispărut de sub tălpi și am început să mă zbat fără succes.

ㅤÎntr-o clipă, am fost cuprinsă de apa rece, iar înghețul s-a transformat rapid în râs, în timp ce ne zbuciumam amândoi în valuri. Am răsuflat adânc, ridicându-mă la suprafață, doar ca Abel să mă prindă din nou în brațe și să mă arunce din nou în apă.

ㅤ— Nu mai ești atât de arogantă acum, eh? m-a întrebat retoric, ajutându-mă să mă echilibrez și menținându-mă la suprafață cât timp îmi recuperam respirația.

ㅤA râs când l-am împroșcat cu apă, ferindu-se înainte ca stropii să-i ajungă în ochi.

ㅤ— Ești un mare bou! m-am plâns, ștergându-mi excesul de apă de pe față. Dă-mi drumul! i-am cerut autoritară și sprâncenele lui s-au ridicat, amuzate de tonul meu.

ㅤ— Ești sigură? m-a testat, iar eu am pufnit enervată, împingându-l.

ㅤAm avut realizarea cruntă că singurul motiv pentru care eram la suprafață era pentru că Abel mă ținea în brațe, eu neputând să ajung cu picioarele la fundul apei de aici. Instinctiv, m-am agățat de el, iar el s-a distrat copios pe seama mea.

ㅤ— Parcă voiai să-ți dau drumul..., a spus el cu un zâmbet sfidător.

ㅤ— Taci din gură! am replicat, încercând să-mi ascund rușinea în spatele unei grimase.

ㅤÎn loc să ne ducă la o adâncime mai mică, el a început să mă îndoaie ușor spre apa din jur, ca și cum ar fi vrut să mă scufunde din nou.

ㅤ— Abel, nu! m-am panicat, prinzându-mă mai puternic de el ca o pisică disperată.

ㅤEl a lăsat să-i scape un râs profund, iar privirea lui strălucea de fericire.

ㅤ— Ești adorabilă, i-a ieșit din senin și m-a îndreptat, ținându-mă mai bine când am alunecat puțin. Îmi vine să te mănânc, a completat, aplicându-mi un sărut pe nas.

ㅤSenzația călduroasă a atingerii lui a transmis un fior prin mine, și am simțit cum mi se înroșesc obrajii. Nu știam dacă era din cauza apei reci sau dintr-o altă emoție care se întețea între noi.

ㅤ— Dacă mai faci vreodată așa ceva, promit să te înec cu mine! l-am amenințat și a surâs slab.

ㅤ— Și la bine, și la greu, a reamintit ironic și l-am lovit slab cu mâna în piept.

ㅤAm remarcat cum apa scăzuse considerabil, rămânând în apropiere de abdomenul lui și ochii mi s-au mărit de groază când mi-am dat seama ce înseamnă asta.

ㅤ— Iisuse, Abel! au fost ultimele cuvinte care s-au mai auzit înainte să-l strâng cu putere și să fim înghițiți de valul uriaș.

ㅤÎn câteva clipe, ne aflam înapoi la mal, gâfâind puternic, cu inima bătându-mi accentuat în piept. Râsetele și strigătele noastre s-au transformat în respirații rapide, iar adrenalina îmi umplea corpul, oferindu-mi o senzație de euforie și neliniște deopotrivă. Era o minune că nu fusesem separați de puterea apei și aruncați în părți diferite. Mi-am proptit mâinile în pieptul lui și mi-am îndreptat coloana, auzindu-l cum răsuflă obosit.

ㅤ— Drace, aproape că ne-a înecat pe bune! am murmurat încă șocată, fiind încurcată de liniștea anormală a lui Abel.

ㅤ— Eu zic că ne-a făcut un bine, a replicat el, iar eu am realizat la ce se referea când mâinile lui mi-au strâns spatele coapselor, aducându-mi aminte că eram încă urcată pe el.

ㅤCorpul mi s-a încălzit brusc, în ciuda apei reci care încă se prelingea pe el, și inima a început să-mi galopeze în piept când i-am simțit umflătura din pantaloni sub mine, stârnind un zvâcnet între picioarele mele care s-a extins până în vârfurile degetelor. Am răsuflat greu și am vrut să mă ridic când atmosfera se îngroșase între noi, dar Abel mi-a luat-o din nou înainte, apucându-mă de încheietură și trântindu-mă cu spatele pe nisip, poziționându-se deasupra mea. Un geamăt slab mi s-a strecurat involuntar printre buze când trupurile noastre s-au frecat unul de celălalt, făcându-i albastrul ochilor să se întunece. Mi-am ținut respirația în schimbul nostru de priviri și apoi mi s-a oprit când și-a ridicat o mână și mi-a pus șuvițele de păr de pe față după ureche, trecându-și degetul peste obrazul meu.

ㅤ— N-ai idee câtă nevoie am de tine, mi-a șoptit cu o voce profundă, trasându-mi conturul buzelor.

ㅤCuvintele lui s-au adâncit în aerul sărat, iar eu am rămas tăcută, incapabilă să-i răspund. Ce aș fi putut să zic? Abel reușise să mă prindă pentru a suta oară cu garda jos, copleșindu-mă atât de tare, încât gândurile mi s-au amestecat în cap, iar fiecare bătaie a inimii mele părea să răspundă dorinței lui.

ㅤÎn loc să-l opresc, mi-am umezit buzele uscate, întărâtându-l mai rău. Mi-a luat gestul ca pe o invitație mută, buzele lui capturându-le pe ale mele într-un sărut care mi-a transmis mici fulgere prin corp. Am cedat impulsului și m-am îndoit mai mult spre el, simțind cum mâna lui se plimbă de pe șoldul meu pe talie, urcând încet spre pieptul meu. I-am gemut înfundat în gură când mâna lui s-a strâns cu putere în jurul sânului meu și trupurile ni s-au lovit iarăși, curbându-mă sub el, cerându-i mai mult.

ㅤLimba lui Abel a coborât către gâtul meu și se plimba de-a lungul lui. S-a oprit peste pulsul meu agitat și m-a mușcat, apoi mi-a supt pielea. Am tremurat din cauza senzației. A continuat să facă asta pe mai multe porțiuni de piele și mușchii mi s-au contractat atât de tare sub influența atingerilor lui că eram sigură că se vor rupe. Mi-am lăsat capul sa cadă pe nisip când mâna lui s-a strecurat în slipul meu.

ㅤMi-am înfipt unghiile în brațul în care stătea sprijinit și am respirat greu, pieptul meu ridicându-se zbuciumat, dar asta nu l-a făcut să-și oprească tortura. Din contră.

ㅤNu s-a oprit până nu m-a privit prăbușindu-mă, în timp ce picioarele mi-au tremurat, iar șoldurile mi s-au zvârcolit. Am tras aer cu putere în plămâni când am început să-mi revin în simțiri și mâna lui s-a retras, așezându-se pe pântecul meu.

ㅤCând i-am întâlnit privirea, am citit în ochii lui o mulțumire atât de profundă și intensă, încât m-am blocat. Era ca și cum, în acel moment, toate cuvintele nerostite, toate sentimentele neexprimate, erau rezumate în acea singură privire.

ㅤNu-mi venea să cred ce l-am lăsat să facă. Nu-mi venea să cred că încă îmi doream mai mult.

ㅤAerul dintre noi era atât de încărcat, încât fiecare secundă în care ochii lui rămâneau fixați asupra mea părea să apese mai tare pe dorința care creștea în mine. Am simțit un tremur ușor când mâna lui a coborât încet pe lângă corpul meu, urmând curbele pielii, de parcă voia să memoreze fiecare detaliu.

ㅤ— Ce-a fost asta? am reușit să-l întreb, cu vocea sacadată, iar el a pufnit amuzat, preluându-mi obrazul în palma lui.

ㅤ— Realitatea, mi-a răspuns calm, masându-mi încet obrazul. Niciun inel și nicio foaie nu poate schimba asta, a adăugat și stomacul mi s-a strâns.

ㅤAm înghețat când și-a pus mâna în dreptul inimii mele, simțind-o cum mi se agită în piept sub piele și a surâs neînsemnat, aplecându-se către ea.

ㅤ— A mea, a suflat deasupra ei și m-am încordat, fiorii străbătându-mi coloana în timp ce buzele lui se așezau cu precizie acolo unde inima mea bătea cel mai tare, lăsând un sărut apăsat pe pielea care părea să ia foc sub el.

Sper că v-a plăcut!

Iertați-mă pentru capitolele foarte lungi, sunt multe de scris și dezvoltat în povestea asta! 🤭❤️

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️