ㅤAm zâmbit politicoasă și am închinat paharul către unchiul meu care părea destul de amețit deja, iar el a râs, revenind la dansatul cu verișoara mea. I-am aruncat o privire compătimitoare când ochii noștri s-au găsit în mulțimea de oameni.

ㅤKim era o fată cu adevărat specială. Pe lângă caracterul ei delicat și timid, strălucea prin talentul său de neegalat la dansurile sportive. Obișnuiam să mergem împreună de când eram copii, până când am renunțat, la vreo șaisprezece ani, pentru că nu mă mai regăseam. Încă îmi amintesc rutinele stricte pe care trebuia să le învățăm la perfecție, sub ochii severi ai profesorilor noștri, și cum ne amuzam pe seama lor atunci când nu erau prin preajmă, imitându-i cu râsete. Ea este cu trei ani mai mică și a moștenit toate trăsăturile familiei Griffin: ochii pătrunzători și privirea dură, care păreau să contrazică fragilitatea ei fizică, dându-i o prezență impunătoare de la sine. Fusese cea mai bună prietenă a mea, până când simpatia ei pentru Edmond și adversitățile dintre familiile noastre au început să se agraveze.

ㅤUnchiul meu, Gabriel, și Elijah nu se plăceau. La fel cum nimeni din familia mamei nu-l plăcea pe tatăl meu. De fapt, ca să fiu onestă, familiile Darcel și Griffin se aflau într-un război continuu de decenii întregi. Dacă nu de veacuri.

ㅤTotul a început cu mulți ani în urmă, când familiile s-au stabilit în același orășel, dezvoltându-se în cercuri strânse, fără a se extinde spre Boston. Fiecare devenise o familie influentă, conducând câte o parte din orășel, iar toată lumea știa de moșiile Griffin și Darcel. Afacerile prosperau, iar culturile agricole erau rodnice, până când un teren situat între granițele celor două moșii a devenit mărul discordiei. Aceasta a stârnit o adevărată luptă sângeroasă pentru putere și avere, întorcându-i pe strămoșii noștri unii împotriva altora. Atunci, capul familiei Darcel l-a ucis pe cel al neamului Griffin, decapitându-l cu un topor chiar pe acel teren, câștigând astfel controlul asupra lui prin forță.

ㅤDe atunci, ura dintre familii a dăinuit, alimentată de ani de răni neînchise și orgolii. O legendă s-a născut odată cu sfârșitul primului Griffin, spunând că, în ultimele sale răsuflări, ar fi blestemat pământul pe care s-a prăbușit. Tot de atunci, nimic n-a mai crescut acolo.

ㅤNu știam prea multe despre istoria lor, doar atât cât mama și câțiva membri ai familiei au vrut să ne spună. Povestiri despre sângele vărsat, milioane de dolari pierdute, trădări și capcane prin care au încercat să se distrugă reciproc. Afaceri sabotate și răzbunări fără sfârșit. Era un adevărat miracol că mama ajunsese să fie împreună cu Elijah, fiind crescută să-i deteste pe toți membrii familiei lui. Inclusiv pe el.

ㅤEra demn de paginile unei cărți de istorie faptul că toți membrii ambelor familii se aflau astăzi în același loc. Pentru nunta surorii mele. Ironia era copleșitoare. Două familii care au fost într-o constantă luptă de putere și care și-au aruncat amenințări și trădări de-a lungul generațiilor, acum adunate sub același acoperiș, zâmbind pentru fotografii și oferind urări politicoase. Dar nu mă lăsam păcălită. O privire în ochii lor dezvăluia adevărul – toată ura mocnea încă sub suprafață, la fel de intensă ca întotdeauna.

ㅤȘi totuși, nu depășeau ura pe care o simțeam eu pentru așa-zisul meu soț. În timp ce familiile noastre mimau armonia pentru o singură zi, adânc în sufletul meu, fiecare clipă petrecută lângă Malakai era o bătălie tăcută. Îi simțeam prezența sufocantă chiar și de la distanță, iar fiecare privire aruncată în direcția mea părea să apese și mai tare pe rana pe care o purtam în interior.

ㅤAm zâmbit forțat la toată agitația din jur, dar știam că toată această paradă de bucurie era doar o mască. O mască pe care o purtam toți, inclusiv eu.

ㅤNe aflam într-o locație pretențioasă, după ceremonia emoționantă ce avusese loc într-o podgorie spectaculoasă, una dintre afacerile de succes ale lui Logan. Vederea colinelor îmbrăcate în vii, scăldate în lumina apusului, ar fi părut de vis pentru oricine altcineva. Dar pentru mine, era doar un fundal frumos pentru o realitate amară. Muzica de fundal, râsetele invitaților și clinchetul paharelor de șampanie nu făceau altceva decât să accentueze distanța dintre ce simțeam în interior și ce trebuia să afișez.

ㅤEram fericită pentru Sylvia. Sora mea primise nunta pe care o visase de când era o simplă copilă, cu rochie de prințesă și toate cele. Strălucea de fericire în fiecare pas pe care îl făcea, iar zâmbetul ei sincer contrasta puternic cu tot ce simțeam eu în acele momente. Era o zi perfectă pentru ea, așa cum trebuia să fie, iar eu am încercat să mă bucur pe tot parcursul ei, ignorând prezența diavolului de lângă mine care își dorea să umbrească această experiență unică pentru noi două.

ㅤAm privit-o cum dansează alături de soțul ei și n-am putut să nu privesc spre abdomenul ei, invadată de o senzație copleșitoare de liniște. Aflase în urmă cu o lună de sarcina ei, în toiul pregătirilor pentru nuntă, când croitoreasa nu-și explica modificările pe care a trebuit să le facă rochiei aproape constant. Explicația a fost un viitor bebeluș care avea să se nască peste șase luni, în decembrie.

ㅤMulțumisem tuturor sfinților că nunta a avut loc în iunie, oferindu-i destul timp spatelui și restului corpului meu să se vindece, ca astăzi să pot purta o rochie revelatoare, care-mi punea în evidență toate formele, mai ales sânii, doar pentru a-l scoate din minți pe Malakai. Îl simțeam cum mă privește dintr-un colț al sălii, neputând să-și ascundă iritarea. Era exact reacția pe care o căutam.

ㅤÎmi ridicam bărbia ușor, ignorându-l voit, de parcă nici n-ar fi fost acolo, dar fiecare privire aruncată pe furiș în direcția lui îmi arăta că războiul nostru mut continua să se desfășoare fără probleme.

ㅤMesajul meu era clar: nu aveam să mă supun. Cu cât devenea mai dur, cu atât mă revoltam mai mult, folosind orice mijloc să-l provoc. Îmi plăcea să-i văd reacțiile, cum ochii lui se îngustau și colțurile buzelor se încruntau, iar înăuntrul meu se întețea un sentiment de satisfacție.

ㅤȘtiam că îi păsa, chiar dacă nu voia să recunoască. Îl simțeam tras de un fir invizibil, iar eu mă bucuram de fiecare clipă, jucându-mă cu limitele pe care el le impusese. Între noi domnea o tensiune electrică, iar eu eram hotărâtă să o transform în foc și pe urmă... în cenușă.

ㅤAveam un singur scop: să-l fac să regrete fiecare zi trăită alături de mine. Fiecare zâmbet pe care-l ofeream, fiecare cuvânt pe care-l pronunțam, erau armele mele într-un război rece. Mă hrăneam din frustrarea lui, din momentele când nervii îi clătinau calmul, iar eu rămâneam stăpână pe mine, în ciuda furtunii din interior.

ㅤEra un joc periculos, dar eram hotărâtă să câștig. Îi provocam toate acestea, dorind să-i arăt că nu eram doar o simplă marionetă în mâinile lui. Într-o lume în care el controla totul, eu îmi revendicam puterea în felul meu, chiar dacă asta însemna să mă consum pe mine.

ㅤDe asta am acceptat invitația la dans oferită de unul dintre prietenii surorii mele, lăsându-mă dusă de valul de energie din jur. M-am prefăcut că sunt încântată, râzând și distrându-mă pe cinste, lăsând impresia că nimic nu mă deranjează.

ㅤFiecare mișcare pe ringul de dans era o declarație de independență, un protest tăcut față de controlul pe care Malakai încerca să-l impună asupra mea. Ochii mei căutau mereu să-l găsească printre invitați, iar când îl vedeam observându-mă, un fior de satisfacție îmi străbătea corpul. Dansul era una dintre armele mele, iar fiecare zâmbet adresat partenerului meu trimitea un mesaj clar: eram liberă și fericită, chiar și în fața lui.

ㅤAm surâs surprinsă când, dintr-o piruetă, am aterizat în brațele lui Edmond. Blondul s-a amuzat copios de reacția mea, iar când mi-a înconjurat mijlocul și m-a tras mai aproape, corpurile noastre s-au armonizat pe ritmurile melodiilor. Erau momente familiare, pline de amintiri din antrenamentele și competițiile la care fusesem împreună, el fiind fostul meu partener pe vremea când obișnuiam să mergem la dansuri cu verișoara mea.

ㅤAproape instantaneu, am simțit privirea lui Kai arzându-mi spatele, o flacără intensă care mă făcea să mă încordez. Edmond, simțind schimbarea din atmosfera noastră, și-a îndreptat privirea spre mine, căutându-mă cu ochii săi turcoaz, în timp ce eu încercam să îmi păstrez calmul și să-mi maschez neliniștea.

ㅤ— Ce-i? Nu-mi spune că soțul tău e în continuare gelos pe mine.

ㅤM-am apropiat mai mult și i-am evitat privirea lui Kai care îl lăsase pe tatăl meu să vorbească singur și ne studia fiecare gest.

ㅤ— Atunci nu voi spune nimic.

ㅤEdmond a pufnit și m-a despărțit de el pentru o piruetă ca după să mă aducă din nou sub nasul lui.

ㅤ— E bolnav, mi-a șoptit Edmond aproape în fugă, iar eu m-am abținut să reacționez, nevrând să atrag atenția celorlalți asupra conversației noastre. Nu-mi place deloc cum se uită la tine când crede că nu-l vede nimeni, a continuat el, iar tensiunea din mușchii mei s-a intensificat.

ㅤCuvintele lui rezonau în mintea mea, aducându-mi aminte de acele priviri tăioase, de furia pe care o ascundea Kai sub o mască de indiferență. De rănile vindecate de pe corpul meu.

ㅤ— Ascultă, nu sunt eu cel mai mare bătăuș, dar îi voi întoarce capul invers dacă se comportă urât cu tine, mi-a mărturisit în șoaptă, iar un zâmbet slab s-a format pe buzele mele, chiar dacă a fost efemer.

ㅤM-am agățat mai mult de el, fără să-mi dau seama, lăsându-mă purtată de protecția pe care o oferea inconștient.

ㅤ— Nu e nevoie să devii atât de emoțional, am râs, încercând să detensionez situația, dar ochii hotărâți ai lui Edy nu mi-au permis când s-au adâncit în ai mei. Tu nu ai putea să bați nici măcar o găină!

ㅤ— Ești tot ce am în lumea asta futută și plină de falsitate, Clary. Ești familia mea. Singura mea familie. Aș face orice pentru tine.

ㅤOchii mi s-au umezit puțin, iar privirea lui sinceră m-a lăsat fără cuvinte. Am început să zâmbesc pentru prima dată cu adevărat după atât de multe săptămâni și l-am cuprins cu brațele mele, strângându-l cât de aproape am putut până la ultimul acord al melodiei.

ㅤ— Nu trebuie să mă sufoci acum, Doamne! De asta nu-ți spun niciodată nimic frumos! a spus, râzând ușor, încercând să alunge emoțiile care îl copleșeau.

ㅤEdmond evita vulnerabilitatea cu o determinare la fel de mare ca a mea, ambii ascunzându-ne în spatele unei măști de piatră. Eram două fețe ale aceleași monede, străduindu-ne să găsim un refugiu în întuneric, chiar și atunci când zidurile care au fost construite în jurul nostru păreau mai înalte ca niciodată.

ㅤPrivirea mi-a picat asupra lui Kim care ne privea la fel de intens ca soțul meu. Firicele de gelozie fulgerătoare țâșnind din ochii ei căprui-verzui.

ㅤ— Kim cred că încă te are în suflet, i-am spus și s-a uitat discret în direcția ei, surâzând fără putere când a revenit la fața mea.

ㅤ— Tocmai de asta nu mă apropii mai mult de ea, mi-a recunoscut și am clipit încurcată, analizându-i expresia. Nu sunt potrivit pentru ea, e o fată bună și i-aș face rău. În plus, e prea mică pentru mine, n-am văzut-o niciodată mai mult decât o prietenă. Va trece peste cândva.

ㅤ— Spui asta pentru că îți pasă cu adevărat sau pentru că ești îndrăgostit de Olivia? l-am tachinat și a început să râdă, scuturând vehement din cap.

ㅤ— Între mine și Liv nu e deloc ce crezi tu, mi-a explicat, fiind întrerupți când a trebuit să salutăm înapoi niște invitați care s-au oprit în dreptul nostru. Și Liv e o fată bună, a concluzionat el în timp ce-i priveam cum se îndepărtează. Mi-e dragă, dar doar atât.

ㅤ— Mhm, am murmurat, neîncrezătoare, în timp ce ridicam un alt pahar de șampanie, apropiindu-l de buze și lăsând aroma parfumată să-mi umple simțurile. Există doar un termen limitat în care îți poți reprima sentimentele, Edy, i-am spus, sorbind din băutură sub privirea lui dezaprobatoare. La final, te vor lovi când te aștepți mai puțin, ca un bumerang. Doar că va fi unul înflăcărat.

ㅤM-a urmat până la masa de bufet din afara sălii de bal a conacului în care urma să ne mai petrecem două zile și am râs în sinea mea când părea deranjat de cuvintele mele. Pentru că nu voia să le accepte.

ㅤ— Vorbești din experiență?

ㅤ— Da, am recunoscut și am desfăcut o brioșă, mușcând din ea fără ezitări în plus. Nu-ți doresc să treci prin același lucru, am vorbit vag, aruncând o privire în jur și după la fântâna de ciocolată. Așa că renunță să te minți singur și fă ceea ce simți, înainte să pierzi șansa de a fi cu ea.

ㅤM-a contemplat îndelung, dar nu m-a deranjat privirea lui. Eram obișnuită cu felul lui de a se holba la mine, mai ales pentru că nu a avut vreodată o intenție neplăcută în spate. Mereu m-am simțit în siguranță și eu însămi în preajma lui.

ㅤ— Asta ai făcut tu? întrebarea lui avea o notă de subînțeles care aproape mi-a făcut brioșa să-mi rămână în gât. Ai renunțat să te minți singură? De asta te-a căutat Abel zilele trecute la bar?

ㅤAcum chiar era să mă înec. Am făcut ochii mari și am tușit, iar Edmond mi-a oferit două palme puternice pe spate în semn de ajutor. Am aruncat brioșa după aceea, neputând să mai mănânc nimic, și m-am apropiat conspirativ de el, privind temătoare în jur. Devenisem atât de paranoică că credeam că Malakai mă poate auzi de oriunde.

ㅤ— Nu se întâmplă nimic între mine și Abel! m-am apărat în șoaptă, păstrând tăcerea când alți invitați au trecut pe lângă noi pentru a ieși în curte să fumeze. Doar vorbim, ne face bine să vorbim și să fim în viața celuilalt! Cine l-a mai văzut?

ㅤ— Mhm, m-a imitat și mi-am îngustat privirea, lovindu-l slab în braț, provocându-l să râdă. Eram doar eu și nu am spus nimănui, m-a asigurat și m-am abținut să răsuflu ușurată. Dar nu e bine ce faci, te joci cu focul. Malakai e atât de obsedat că e în stare să pună camere ascunse și atunci ce vei face dacă vor surprinde discuțiile tale platonice și amicale cu Abel? Sau dacă unul din acoliții săi te va urmări douăzeci și patru din douăzeci și patru? Sau, în cel mai rău caz, va afla cine este Abel pentru tine? O va lua razna, Clarissa. Nu îți este teamă de ce ar putea face dacă o ia razna? Omul e instabil psihic!

ㅤ— Lasă-mă pe mine să mă descurc cu Malakai, i-am spus, abandonând paharul de șampanie după ce l-am băut pe tot dintr-o singură mișcare. Reține asta: ziua în care îmi va fi frică de cineva cu adevărat, va fi ziua în care eu nu voi mai fi Clarissa.

ㅤNu i-am dat ocazia să răspundă, iar când melodia mea preferată a început să răsune din sală, am izbucnit în râs, trăgându-l după mine pe ringul de dans. Acolo, fiecare dintre noi a eliberat dansatorul ascuns din interior. Am sărit și m-am zbenguit cu toată lumea pe ritmurile animate, bucurându-mă de fiecare moment. Am băut mai multe pahare de șampanie, iar curajul a crescut, până când nu mi s-a mai părut nepotrivit să-mi etalez mișcările pe una dintre mese, total dezinhibată și neglijând privirile din ce în ce mai ucigătoare ale lui Kai.

ㅤM-am simțit eliberată și m-am distrat cum nu o mai făcusem de multă vreme. Însă totul s-a schimbat într-o clipă, când Malakai a apărut din mulțimea extaziată, incinerându-mă cu privirea. A întins mâinile spre mine, forțându-mă pe umărul lui. Am început să mă zbat, dar strânsoarea lui în jurul coapselor mele m-a ținut captivă, îndreptându-se spre ieșire. Frica și confuzia s-au amestecat în mine, în timp ce sângele îmi urca în cap din vina poziției suspendate în care m-a obligat să stau.

ㅤ— Ce se întâmplă? Malakai, lasă-mă! Pune-mă jos! am strigat, simțind cum inima îmi bate cu putere în piept, în timp ce se apropia de scările conacului spre etaj, acolo unde se afla camera noastră, printre alte zeci de camere.

ㅤN-a reacționat. Nici măcar când l-am lovit de mai multe ori în spate cu pumnii, fiind prea tulburată ca să realizez că probabil ne-a văzut toată lumea.

ㅤ— Lasă-mă jos! m-am zbătut și am răsuflat adânc când m-am trezit cu picioarele pe pământ.

ㅤMi-a aruncat o privire de criminal în serie și s-a îndepărtat furios, iar eu l-am urmat, la fel de iritată de rușinea pe care mi-a provocat-o în fața tuturor. L-am depășit la un moment dat pe holul lung, lăsându-mi frustrările să se acumuleze. Aici sus era atât de liniște, încât se puteau auzi doar pașii noștri apăsați și grăbiți, ecoul tensiunii dintre noi amplificând fiecare zgomot.

ㅤMalakai era atât de nervos că nu-i mai puteam distinge albul ochilor de irișii negri. A deschis ușa cu o mișcare imprudentă, lăsând-o să se lovească de opritor, făcând-o să se întoarcă spre noi, până la jumătatea drumului. Am clipit consternată.

ㅤ— Intră.

ㅤA fost tot ce mi-a spus, încheind conversația cu un gest imperios din mână. L-am privit câteva momente, căutând să-i descifrez gândurile, dar nu am găsit nimic decât întuneric. Am lăsat frustrarea să-mi cuprindă fiecare fibră a ființei, simțindu-mă captivă într-o situație pe care nu o puteam controla. Din nou.

ㅤKai a trecut pe lângă mine și a intrat în cameră, lăsând masca deoparte și dezvăluind torționarul cu care mă luptam de luni întregi.

ㅤ— Ce vrei?! Ce încerci să faci? m-a tras la răspundere pe un ton ridicat când am intrat după el. Vrei să fii ca toate celelalte fete? a continuat, gesticulând din mâini pentru a-și arăta frustrarea, dar l-am ocolit și am luat-o spre balcon.

ㅤ— Se pare că m-ai confundat cu altcineva! am ripostat la fel de tăioasă, auzindu-l cum merge după mine. Cu vreuna dintre drogatele cu care stai după concerte!

ㅤ— Clarissa!

ㅤ— Ce s-a întâmplat? Ești atât de nesigur pe tine că nu suporți nici măcar ca eu să mă distrez alături de familia și apropiații mei?! Ce urmează să-mi spui? Că unul din verii mei se holba la corpul meu?

ㅤ— Ce tot spui acolo?

ㅤ— Vorbesc prostii, Malakai? l-am întrebat direct după ce m-am oprit din drum și m-am rotit către el, el venind înaintea mea. Nu tu ești cel gelos pe prietenul meu din copilărie și pe oricine respiră în preajma mea?

ㅤ— Da, vorbești prostii! a strigat și mi-am dat ochii peste cap, întorcându-i spatele și ducându-mă pe balcon. Ce e în neregulă cu tine? Ce-i cu hainele astea? Dansezi pe mese, bei! Asta ești tu? Ce crezi că faci?

ㅤMi-am șters în grabă lacrimile când l-am simțit în spatele meu, urmărindu-mă tăcut pe balconul lung. Pereții albi, înalți, păreau să se întindă la nesfârșit, iar aerul răcoros îmi înțepa pielea, accentuând distanța dintre noi. Mi-am dat seama cât de lung era acest loc – la fel de lung și gol ca prăpastia care se căscase între noi.

ㅤ— Ce am făcut? Ce-i așa mare lucru? Soțul meu e prin preajmă, aici sunt oameni de încredere, familia mea e aproape! Unde e tragedia dacă am băut câteva pahare și m-am distrat? am izbucnit, frustrarea inundându-mă, în sfârșit, incapabilă să o mai țin în frâu. Cuvintele mele l-au lăsat fără replică. Când altcândva o să beau, dacă nu lângă tine, Malakai? am întrebat, iar el și-a trecut mâna peste față, încercând cu disperare să-și mențină calmul.

ㅤAm pășit înapoi câțiva pași, lăsând întreaga mea supărare, care a mocnit până atunci, să izbucnească în valuri tot mai mari. Îl priveam acum de la distanță, complet, fiecare detaliu al chipului său învăluit de lumina slabă a serii.

ㅤ— Sau spune-mi... spune-mi că nu am voie să mă distrez, să râd! Spune-mi direct!

ㅤLiniștea care cădea între noi era tăioasă, iar aerul devenea tot mai dens.

ㅤ— Unde naiba ești tu?! Unde ești?! a strigat exasperat.

ㅤ— Spune-mi tu! M-am săturat să fiu nefericită, Malakai! Am obosit să plâng și să te urăsc în fiecare zi! Nu mai vreau să trăiesc așa, lângă tine! Nu mai vreau să mă simt mizerabil! Vreau să râd, să mă distrez! Vreau să fiu eu însămi, Kai!

ㅤ— Și asta ești tu? Asta ești? Ești o fată care a fost ținută din scurt de tatăl ei toată viața! Unde ai văzut tu așa ceva până acum? Așa vrei să fii? Cu astfel de haine, cu astfel de comportament?! vocea lui, plină de reproșuri, se izbea de mine cu forța unui bici.

ㅤM-am oprit, trăgând de rochia pe care o purtam, arătându-i-o, aproape sfidător.

ㅤ— Malakai! Eu sunt aceeași Clarissa, indiferent de orice! Am dreptul să port ce vreau, să mă simt bine, să mă bucur de moment! Ce se întâmplă dacă port această rochie? Unde aș purta-o, dacă nu acum? Dacă nu lângă tine?

ㅤEl m-a întrerupt brusc, furia întunecându-i chipul.

ㅤ— Lângă mine? Ești lângă mine?! Atât de mulți oameni te-au văzut! Această ținută...!

ㅤ— Și ce dacă o văd? Ce contează?! am strigat, simțind cum furia mea atinge apogeul.

ㅤ— Ce-ar trebui să se întâmple ca să înțelegi? Ce ar fi trebuit să se întâmple? Vrei să ajung să mă lupt cu toată lumea doar pentru că ai ales să apari așa? a tunat, iar fiecare cuvânt al său părea să lovească mai adânc decât oricând.

ㅤAm tresărit ușor, surprinsă de intensitatea vocii lui, dar am refuzat să dau înapoi.

ㅤ— Păcat... îmi pare rău pentru tine, chiar îmi pare rău, Kai..., am șoptit cu vocea frântă, lăsând lacrimile să curgă.

ㅤPrivirea mi s-a pierdut către interiorul camerei în care trebuia să dormim, camera care părea acum atât de străină, la fel ca și el.

ㅤ— Da, să-ți fie milă de mine! a strigat, bătând cu palma în peretele rece al balconului. Ce e cu tine? Ce încerci să faci?

ㅤM-am întors spre el, căutând în ochii săi acel suflet care odinioară îmi părea familiar. Dar acum... mă îndoiam că-l mai avea sau că l-a avut vreodată.

ㅤ— Mă faci să-mi doresc moartea, Malakai. Înțelegi? Ne-am căsătorit de câteva luni și în fiecare zi îmi doresc să mor. N-a existat un moment de liniște. Crezi că e normal?

ㅤL-am privit consternată când a ridicat din umeri, aproape indiferent.

ㅤ— Poate că căsnicia e ceva anormal, Clarissa, a răspuns, apropiindu-se de mine cu o detașare care mă făcea să mă cutremur.

ㅤ— Nu, Kai. Nu e vorba de căsnicie, e vorba de tine. Ești egoist. Te gândești doar la tine și la cum vrei tu să fie lucrurile! Nu-ți pasă ce simt sau ce gândesc eu! am strigat, iar cuvintele mele, spuse în lacrimi, păreau să rupă ultimele bariere care mă țineau închisă.

ㅤAm pășit înăuntru, lăsând ușa glisantă să se închidă în urma mea. Totul înăuntru părea sufocant, de parcă aerul din cameră era prea greu de respirat. Kai a bătut nervos cu palma în perete, izbucnind din nou.

ㅤ— Da, da, așa este! Deci trebuie să iei asta în considerare! Ai auzit? a tunat, ecoul vocii sale răsunând în aerul încărcat dintre noi.

ㅤM-am încuiat în baie și m-am lăsat să alunec pe gresia rece, strângându-mi genunchii la piept. Lacrimile au început să curgă necontrolat, în timp ce îmi îngropam fața în brațe, lăsându-mă copleșită de durerea care mă sufoca. Am rămas acolo minute în șir, ignorând zgomotele obiectelor trântite în fundal, mult prea prinsă în ițele propriilor demoni ca să-mi pese de-ai lui.

ㅤScoteam ce era mai rău unul din celălalt. Suferința mea tăcută și furia reprimată erau dovezi la fel de clare precum erau vechile răni de pe trupul meu și lucrurile sfărâmate de mânia lui.

ㅤTotul din cauza unei iubiri pe care nu mi-o doream. O dragoste pe care nu i-o împărtășeam, dar care îmi furase totul.

ㅤM-am trezit din transa mea când am auzit bătăile slabe în ușă și mi-am strâns ochii, îmbrățișându-mă mai puternic. Visam la libertate cu disperarea unui deținut închis de decenii. Nu mai puteam îndura această tortură pentru mult timp, oricâtă forță și ambiție aș fi avut. Simțeam că mă apropii de capăt.

ㅤNimeni nu poate suporta la nesfârșit. Niciun om nu e invincibil, cu atât mai puțin eu. Chiar și zeii și sfinții au avut un punct de rupere, iar eu simțeam cum pășesc tot mai nesigură pe marginea propriei prăpastii.

ㅤMalakai și iubirea lui bolnavă aveau să mă distrugă. Singurul motiv pentru care mai eram aici erau oamenii care mă iubeau. Pentru ei mai suportam încă o zi, mai răbdam încă o noapte, doar ca să nu le frâng inimile cu pierderea mea. Dar, cu fiecare săptămână și lună care trecea, motivul meu părea tot mai zadarnic, lipsit de sens, iar libertatea pe care mi-ar fi oferit-o renunțarea devenea tot mai irezistibilă.

ㅤAtât de irezistibilă, încât deseori mă întrebam dacă acesta era testul meu.

ㅤ— Deschide ușa, Clary, mi-a cerut cu o blândețe neobișnuită, după ce a apăsat pe clanță și a văzut că ușa nu s-a clintit. Eu... Te rog, ieși de acolo sau măcar spune-mi că ești bine. Haide să vorbim ca doi adulți, promit că nu mă voi mai enerva. Nici măcar nu voi ridica tonul. Vreau să te ascult, Clarissa, a spus și mi-am rezemat capul de ușă, simțind cum respir din ce în ce mai greu. Și eu îmi doresc să fii fericită, să te aud râzând. Râsul tău obișnuia să fie sunetul meu preferat...

ㅤMi-am șters obrajii umezi și am tras adânc aer în piept, ridicându-mă de pe podea și rotind încuietoarea. Malakai mă aștepta cu o expresie afectată, care îmi răscolise toate temerile. A zâmbit fără putere când am ieșit de acolo și m-am așezat pe sofaua din cameră, rămânând asemenea unei statui până mi s-a alăturat. Nici măcar nu l-am privit.

ㅤ— Ce s-a întâmplat? l-am întrebat, după clipe lungi de tăcere încordată, în care nu știa ce să spună. Nu te-ai hotărât cum să mă faci să plâng din nou? am adăugat sec, continuând să privesc în altă parte.

ㅤ— Eu..., și-a cules cuvintele, curățându-și pielițele de la unghii. Îmi pare rău. Te-am văzut așa și nu am putut suporta. Ce pot să fac? Nu am iubit niciodată pe nimeni așa cum te iubesc pe tine. Deci nu sunt obișnuit cu astfel de lucruri.

ㅤ— Ce poți să faci..., am murmurat, întorcându-mi capul în direcția lui doar ca să-l văd privind în pământ. Nu m-ai cunoscut deloc în tot timpul ăsta? am întrebat mai mult pentru mine, dar l-am făcut să-și ridice privirea în a mea. Ai făcut toate acele lucruri și totuși, încă nu mă cunoști și nu ai încredere în mine.

ㅤ— Clarissa, tu ai face și cel mai calm om să înnebunească. Nu poți să mă învinuiești. Nici eu nu sunt mândru de tot ce ți-am făcut, dar tu ești cea care mă provoacă mereu, care mă minte fără oprire.

ㅤ— Te-am mințit vreodată în legătură cu ceea ce simt pentru tine, Malakai? întrebarea mea l-a dezarmat, lăsându-l fără răspuns. Ți-am spus vreodată că te iubesc sau că-mi doresc să mă căsătoresc cu tine? Nu cred. Dacă te-am mințit cu altceva, am făcut-o doar ca să mă protejez de tine. Poate dacă m-ai fi cunoscut, poate dacă ai fi avut încredere în mine, n-aș mai fi fost nevoită să fac asta.

ㅤPrivirea lui a căzut din nou în parchetul dur din lemn vișiniu și a oftat cu putere, ținându-și degetele împreunate și analizând tot ceea ce am spus.

ㅤ— Tu ai încredere în mine? m-a întrebat cu privirea ațintită acolo și am scos un pufnet slab, clătinând încet din cap.

ㅤ— Eu am ajuns să te cunosc, de asta nu pot avea încredere în tine, am rostit și umerii lui au coborât, lăsând o altă respirație grea să-i părăsească buzele. Nu te iubesc. Dar te cunosc foarte bine. Pot citi toate semnele de întrebare de pe fața ta.

ㅤPrivirea lui s-a înălțat din nou în a mea, iar inima mi-a tresărit la intensitatea neagră a ochilor săi, care păreau să înghită totul din jur.

ㅤ— Atunci spune-mi ce vezi. Răspunde întrebării ce-mi arde creierul.

ㅤ— Nu te-aș înșela niciodată.

ㅤOchii lui au căpătat o strălucire ciudată și aproape am simțit nevoia să mă îndepărtez de el, dar nu am făcut-o.

ㅤ— Clarissa, te iubesc foarte mult! Nu mă pot abține...

ㅤCuvintele lui au rezonat în tăcerea dintre noi, dar în loc să mă atingă, m-au făcut să mă simt și mai rece. Inima mea rămânea tăcută, închisă într-un perete de ziduri pe care nu dorea să le dărâme.

ㅤ— Malakai, eu..., am început, dar cuvintele mi-au zăcut pe buze.

ㅤ— Mi-aș fi dorit să nu te fi temut de mine, să nu fi fost așa..., a spus el, citind cuvintele nerostite din privirea mea.

ㅤ— Nu mi-ai lăsat altă opțiune. Toate faptele tale ne-au adus aici, am răspuns, lăsându-l să simtă greutatea cuvintelor mele.

ㅤ— Mai răspunde-mi la o singură întrebare, a spus, profitând de acest moment rar de sinceritate. O să-ți cer și să faci ceva. Apoi, te voi lăsa să pleci unde vrei.

ㅤ— Acum mă minți tu? am întrebat, cu o sprânceană ridicată, pe un ton provocator.

ㅤ— Eu nu te-am mințit niciodată, a răspuns el, cu un ton ferm.

ㅤL-am privit sceptică, dar am decis să-l ascult, fără să-mi fac mari speranțe.

ㅤ— Bine. Spune.

ㅤ— M-ai fi putut iubi? Ar fi fost posibil să fie altfel?

ㅤ— Tu nu te-ai fi schimbat, am răspuns, lăsând o notă de amărăciune să pătrundă în vocea mea.

ㅤ— M-aș fi schimbat pentru tine, încă aș face-o, a insistat el, privindu-mă cu o intensitate care m-a făcut să-mi contorizez fiecare gând.

ㅤAm cântărit cuvintele lui și am încercat să nu mă las doborâtă de vulnerabilitatea din spatele ochilor săi. Am inspirat adânc, simțind că gâtul mi se strânge.

ㅤ— Am fugit mereu de tine, fiindcă ești un asemenea om. Poate că nici tu nu ai avut altă șansă. Acum o să mă lași?

ㅤ— Te rog, taci. Să mă uit puțin la tine.

ㅤSchimbul de priviri dintre noi a devenit atât de încărcat că întreaga cameră părea că se va clătina și se va dărâma sub greutatea emoțiilor noastre, împreună cu tot conacul.

ㅤ— Ce faci? l-am întrebat încurcată, când nu-și mutase deloc privirea de pe fața mea.

ㅤ— Te sorb din priviri, mi-a mărturisit, iar eu am oftat, abia reținându-mă să nu-mi dau ochii peste cap. De ce ai ochii așa verzi?

ㅤAm scos un pufnet ironic și m-am ridicat. Știam că era o idee proastă să avem discuția asta, și totuși am avut-o oricum. Nu mai suportam felul în care mă privea, ca și cum aș fi fost singura sa ancoră în realitate.

ㅤ— Oprește-te! i-am zis, iritată, când ochii lui continuau să se plimbe peste mine cu acea fascinație bizară, care îmi făcea inima să bată neregulat, dar nu din motivele pe care le-ar fi dorit el.

ㅤ— Dacă nu-mi dai inima ta, măcar lasă-mi ochii, a șoptit el, cu o tristețe ce mi-a strâns inima pentru o clipă. Era aproape de necrezut cât de repede putea să-mi stârnească mila.

Blestemat să fii, Malakai.

ㅤ— Tu chiar nu pricepi, am murmurat, trecându-mi mâna prin păr, simțind tensiunea care pulsa în fiecare nerv.

ㅤ— Nu e vorba de a înțelege, Clarissa, a continuat el, iar vocea lui devenise din nou blândă. Nu te pot forța să simți ceea ce simt eu, dar nu-mi cere să nu te mai privesc. E singurul lucru care mă mai ține întreg.

ㅤ— Întreg? am scos un râs scurt și amar. Tu nu ai fost niciodată întreg, Malakai. Și știi de ce? Pentru că mereu ai încercat să te folosești de mine ca să-ți vindeci rănile. Dar eu nu sunt soluția ta.

ㅤ— Când eram mic și mi-era dor de mama, mă retrăgeam într-un colț. Mă rugam ca tata să nu fi reușit să o omoare de data asta, iar când aflam că n-a murit și se va întoarce acasă, îi mulțumeam Domnului din tot sufletul. Obișnuiam să-l implor să mă lovească pe mine, doar ca să o lase pe ea în pace. Dar nu m-a ascultat niciodată. Ne-a rănit pe amândoi. M-a rănit atât de rău încât n-am crezut vreodată că voi mai ieși din groapa în care m-a aruncat. Drogurile? Nici ele nu mă mai ajutau să simt ceva. Mă gândeam că totul s-a terminat și că e timpul să pun punct. Dar... atunci te-am întâlnit pe tine. Și când ți-am privit ochii, m-am simțit din nou viu. Dar acum, când tu mă privești așa, mă gândesc că sunt de compătimit. Nu mă privi cu milă, Clarissa. Cel mai periculos este ca un om să-și plângă de milă. Mă privești cu milă, asta spune privirea ta, și eu n-am nevoie de compasiunea ta. Vreau altceva de la tine.

ㅤOchii lui ardeau de o intensitate care mă făcea să mă simt mică, iar inima mea bătea afectată de toate dezvăluirile pe care mi le-a făcut, dar toate acestea doar îmi întăreau convingerea că drumul nostru împreună nu ar fi trebuit să existe. El căuta o salvare, spera ca eu să fiu aceea, fără să remarce cum eu mă scufund în groapa din care el a ieșit.

ㅤM-a surprins când mi-a prins mâinile în ale lui și m-a privit cu disperare. Era atât de multă durere și neputință în ochii lui, așa cum nu mai văzusem niciodată, că am rămas blocată, deși instinctul îmi spunea să mă smucesc și să ies pe ușa camerei, fără să mă mai întorc vreodată.

ㅤ— Dacă fug, nu am nicio mână de care să mă țin, a spus cu tristețe și lacrimile mi-au revenit în ochi, dar nu le-am lăsat să iasă. Nu-mi dai mâna ta, iar eu nu pot să fug... Fiindcă nu pot pleca fără tine. Fără tine, nici nu pot muri. Însă, în momentul ăsta, în care mă privești cu milă, îmi spun că pentru asta lupt. Pentru asta mă lupt.

ㅤCuvintele lui mi-au strâns inima într-o gheară, dar, în același timp, mă făceau să-mi întăresc hotărârea. Pentru că, în ciuda tuturor suferințelor lui, nu eram eu cea care trebuia să-l salveze. Eu nu eram răspunsul la disperarea lui, iar el nu era calea mea de scăpare. Nu puteam fi eu cea care-l repară. Și eu eram la fel de distrusă pe dinăuntru, aveam răni atât de adânci încât nici nu și le putea imagina. Fiecare zi trăită lângă el nu făcea decât să le adâncească, să îmi graveze altele noi. Nu mai aveam puterea să mă ridic pe mine, darămite pe altcineva.

ㅤ— Malakai, am început, dar vocea mi s-a frânt. Nu eram pregătită pentru discuția asta, nu eram pregătită pentru intensitatea durerii lui. Eu nu pot fi ceea ce îți dorești tu, nu voi fi niciodată ceea ce vrei tu, iar cu cât mă ții mai mult lângă tine, cu cât mă obligi să rămân, nu o să mai rămână nimic din mine. Nici măcar acea iluzie pe care ți-ai construit-o când m-ai întâlnit. Chiar dacă nu mă lași, o să rămâi fără mine, pentru că am să-i pun capăt. În interior, mă sting încet, iar fiecare clipă forțată pe care o petrecem împreună mă apropie de o versiune a mea pe care nu vreau să o cunosc. Nu voi putea suporta să mă transform în umbra ta, fără să mai am nimic din mine.

ㅤAm simțit cum cuvintele mele îl lovesc, cum tristețea din ochii lui se adâncește. Dar pentru prima oară nu mi-a mai păsat. Erau cuvintele pe care trebuia să le spun de mult, cuvinte care mă eliberau pe mine, chiar dacă îl rupeau pe el în bucăți.

ㅤ— N-o să mă iubești deloc? N-o să mă ții de mână? Până și o piatră ar crăpa în fața hotărârii mele, a spus el cu o voce plină de nesiguranță, iar întrebarea lui mi-a tăiat respirația.

ㅤ— Renunță la mine, i-am spus fără ocolișuri, simțind cum o lacrimă mi se prelinge de pe obraz pe bărbie și aterizează pe una din mâinile lui.

ㅤCeva s-a stins în privirea lui când a văzut-o, ca o flacără care se stinge în noapte.

ㅤ— Eu suport lumea asta, lumea cealaltă, totul doar pentru tine. Cum să trăiesc așa? Spune... Dar nu pot să te las să pleci, accept oricât te apropii de mine. Dacă nu am nimic, pot să accept chiar să-ți fie și milă de mine. Dar nu renunț la tine.

ㅤM-am uitat la el, simțind greutatea cuvintelor pe care le rostise. Cuvinte care se simțeau ca un ultim strigăt de ajutor într-o mare de întuneric.

ㅤ— Uite, ăsta-i blestemul meu, am șoptit, lăsându-mă cuprinsă de un amestec de tristețe și furie.

ㅤPrivirea lui s-a întunecat, dar în adâncurile acelei dureri, am văzut o sclipire de speranță. Mă întrebam dacă simțea și el, ca mine, că această luptă era deja pierdută. Dinainte să înceapă.

ㅤTăcerea ne-a fost tulburată de bătăile din ușă. N-am gândit, mi-am luat mâinile din ale lui și m-am grăbit să deschid, dând nas în nas cu mama. Ochii mi s-au mărit și am privit-o surprinsă, având o teamă ascunsă ca ea să nu își dea seama de cearta pe care am avut-o cu Malakai.

ㅤ— Mamă?

ㅤ— Petrecerea tocmai s-a încheiat și mă întrebam dacă nu vrei să te plimbi cu mine prin grădină, mi-a propus și am clipit amețită, asimilând cuvintele ei.

ㅤNu mi-au trebuit mai mult de două secunde să mă decid.

ㅤ— Sigur, stai să-mi iau șalul.

ㅤM-a aprobat cu un zâmbet cald, iar eu am invitat-o înăuntru, simțind cum inima îmi pică în glezne când a început să analizeze totul din jur. Ochii ei cercetători se opriră asupra câtorva obiecte trântite, dar am știut că trebuie să-mi ascund neliniștea.

ㅤ— E frumos aici, a spus, admirând pereții înalți în nuanțe neutre și lumina blândă care pătrundea prin ferestrele uriașe, punând în evidență mobilierul clasic și elegant dinăuntru.

ㅤAm simțit cum o umbră de rușine mă cuprinde, dar i-am înfruntat privirea și am zâmbit, chiar dacă știam că atmosfera dintre mine și Malakai era departe de a fi normală. Malakai a salutat-o în treacăt din balcon, aprinzându-și o țigară după aceea.

ㅤNu încerca să se împrietenească cu ea, nici măcar să aibă o relație cordială. Mama i-a făcut clar că așa ceva nu se va întâmpla niciodată și își dorește să păstreze distanța față de ea cât poate de mult.

ㅤ— Da, e... e bine, am murmurat, fugind cu gândul la ceea ce lăsam în urmă.

ㅤMi-am luat șalul, dar îngrijorarea îmi încărca pieptul, știind că, odată ce voi ieși în grădină, nu mă voi putea feri de întrebările mamei mele. M-am gândit la cum fiecare pas în afara ușii ar putea aduce cu sine o avalanșă de discuții despre ce s-a întâmplat înăuntru.

ㅤAm surâs amuzată când mi-a întins brațul și mi-a cerut, fără cuvinte, să-l înconjor, lăsându-mă condusă de ea. M-am alăturat pașilor ei, inima bătându-mi mai repede pe măsură ce ne îndreptam spre grădina impresionantă, împânzită de plante și flori colorate. Chiar și un lac. Aroma proaspătă a pământului umed și a florilor înflorite îmi umplea plămânii, dar nu reușea să alunge gândurile tumultoase din mintea mea.

ㅤ— E atât de frumos aici, am spus, căutând să-mi îndepărtez neliniștea, dar glasul meu suna mai degrabă ca o apărare decât o apreciere sinceră.

ㅤMama a zâmbit, iar eu am observat cum ochii ei se luminau la vederea florilor, ca și cum grădina ar fi fost un refugiu pentru amândouă. Dar eu știam că, în spatele acestui moment de liniște, se ascundeau întrebări la care nu eram pregătită să răspund.

ㅤ— Ai avut o zi lungă, nu-i așa? a întrebat ea, întorcându-se spre mine cu un aer de îngrijorare.

ㅤAm simțit cum gâtul mi se strânge, dar am încercat să păstrez un zâmbet pe chip, nevrând să-i dau motive de îngrijorare. Cuvintele mamei mă urmăreau, și știam că adevărul din spatele privirii mele îi va răsuna în suflet, dar acum era timpul să mă bucur de această evadare.

ㅤGreierii continuau să cânte, acompaniați de ciripitul altor specii de păsări ale căror nume nu le cunoșteam, creând o simfonie naturală ce m-au ajutat să mă relaxez. Ne-am așezat pe băncuța din fața lacului, privind amândouă apa liniștită. Suprafața calmă reflecta perfect luna și stelele, iar lumina lor argintie părea să danseze pe valurile subtile.

ㅤM-am gândit pentru o clipă că nu mi-aș mai dori să plec niciodată de aici. Era un loc unde timpul părea să se oprească, unde toate grijile se disipau în aerul nocturn, și inima mea începea să se simtă mai ușoară. Privind luna care strălucea ca o perlă pe cer, am simțit că fiecare bătaie a inimii mele se sincroniza cu liniștea din jur. Aici, în grădina asta, în compania mamei mele, am realizat că fericirea putea fi la îndemână, chiar și pentru o clipă. M-am lăsat purtată de visul acesta dulce, fără a mai căuta îndelung ceea ce s-ar putea întâmpla mâine.

ㅤAm privit-o uimită când s-a descălțat de tocurile ei și și-a lăsat picioarele să se afunde în iarba moale, ca și cum ar fi vrut să se conecteze cu natura, să simtă fiecare fir de iarbă sub tălpile ei. Gestul ei era atât de liber, atât de autentic, încât mi-a stârnit un amestec de admirație și invidie. Într-o lume plină de constrângeri și așteptări, ea părea să fi găsit o modalitate de a evada. A zâmbit la mine, ca și cum m-ar fi invitat să fac la fel, să-mi las grijile în urmă și să mă bucur de momentul acesta simplu, dar atât de plin de viață.

ㅤ— Mirosul ăsta..., am spus încet, lăsând aroma plăcută și dulceagă să-mi umple plămânii, o esență familiară, ușor de confundat cu cea a mierii.

ㅤMama a surâs, ochii ei strălucind de amintiri, și mi-a arătat relaxată copacii din jurul nostru, ca și cum ar fi dorit să-mi împărtășească o comoară secretă.

ㅤ— E mirosul de tei, a explicat, gesticulând cu entuziasm. Bunica ta are o grămadă în jurul foișorului. Când erai mică, erai la fel de încântată de el, a continuat ea, iar tonul vocii ei a căpătat o nuanță nostalgică.

ㅤAm zâmbit slab, lăsând amintirile să mă copleșească. Am tras aer adânc în piept, încercând să rețin totul, și provocând-o să râdă, un sunet cald și reconfortant, ca o îmbrățișare.

ㅤ— Sora mea e bine? am întrebat, iar ea a zâmbit cu o nonșalanță care mi-a adus un strop de liniște.

ㅤ— A fost exact cum a visat. Logan s-a asigurat că i-a îndeplinit toate dorințele, mi-a povestit cu o voce plină de satisfacție, aruncându-mi priviri pline de semnificații pe parcurs.

ㅤ— Logan e un băiat bun, am spus cu sinceritate, rotindu-mi absentă inelele pe deget. E perfect pentru Sylvia; parcă au fost creați unul pentru celălalt. A fost mereu atent la ea, iar uneori simt că o iubește atât de mult încât ar săruta chiar și pământul pe care pășește, am glumit, provocând-o să râdă ușor.

ㅤ— Da... e genul de bărbat pe care mi l-am dorit pentru amândouă, mi-a răspuns, iar în ochii ei am văzut umbre de regret.

ㅤRegrete pentru mine.

ㅤ— Trebuie să fie minunat să ai o asemenea locuință, am schimbat subiectul, simțind cum greutatea se strânge din nou în pieptul meu. Mama a zâmbit complice, conștientă de strategia mea de a evita subiectele sensibile.

ㅤ— Când eram copil, am locuit într-o asemenea casă. Bine, nu la fel de uriașă, dar destul de spațioasă pentru a-i adăposti pe tatăl meu și cei trei frați ai lui. Întotdeauna au fost foarte apropiați, iar după moartea bunicilor mei, au decis să rămână în casa părintească, păstrând amintirile vii. Vara, obișnuiam să ieșim cu toții în grădină, să ne adunăm în foișor și să le ascultăm poveștile până spre dimineață. Eu și fratele meu, verișorii și verișoarele mele, eram mereu entuziasmați, pentru că au avut o viață plină de peripeții și fiecare povestire ne ținea cu sufletul la gură. La acea vreme, nu aveam prea multe opțiuni la televizor, iar toate filmele bune erau deja văzute. Așa că poveștile lor deveneau distracția noastră și un moment de apropiere.

ㅤ— Acum de ce nu mai locuiesc acolo? Au rămas doar bunica și Gabriel cu familia lui, am momit-o să vorbească mai mult, fiind prea curioasă ca să mă pot mulțumi cu atât.

ㅤ— Mătușa mea s-a căsătorit cu un medic militar și a fost nevoită să se mute în alt oraș. A ales să-și deschidă acolo un cabinet, mai ales că relația ei cu bunica mea nu era tocmai strălucită. Cu toate acestea, a fost mereu prezentă la fiecare întâlnire de familie, iar fetele ei au rămas cele mai bune prietene ale mele până în ziua de azi, mi-a explicat toate acestea, iar eu am aprobat-o mutește, încurajând-o să continue. Apoi, după ce m-am căsătorit și tatăl meu s-a îmbolnăvit, murind la scurt timp, unchii mei n-au mai suportat să locuiască în acea casă și au decis să se mute. A rămas doar mama cu fratele meu.

ㅤ— Înțeleg, am murmurat, lăsând tristețea să mi se citească în voce. Nici eu n-aș putea suporta să locuiesc în apartamentul nostru dacă Sylvia n-ar mai fi. Cred că aș înnebuni, am râs slab și a surâs, dându-mi o șuviță după ureche.

ㅤ— Tu semeni foarte mult cu unchiul meu, Odin. E genul de persoană care rămâne mereu puternică, ascunzându-și greutățile pentru a nu-i supăra pe ceilalți. Ar fi în stare să-și dea și cămașa de pe el pentru familia lui. M-a ajutat enorm după pierderea tatălui meu; a fost mereu ca un al doilea tată pentru mine. Îmi amintesc și acum, la scurt timp după nunta mea, când sora ta încă era un bebeluș, și m-am mutat la tatăl tău... A venit cu o mașină de teren, s-a suit pe portiera mașinii și, printr-un megafon, m-a strigat până am coborât și m-a adus înapoi acasă. În mașină, mi-a spus că mă va susține cu tot ce am nevoie pentru Sylvia și mă vor ajuta să o cresc, cu o singură condiție: să-l părăsesc pe tatăl tău. Le-am acceptat oferta și i-am ascultat; am fost despărțită de tatăl tău timp de doi ani, până la moartea tatălui meu. În acea perioadă, i-a fost interzis să se apropie de mine și de sora ta, atâta timp cât tatăl meu era în viață.

ㅤ— N-ar fi trebuit să te întorci, mi-a scăpat și a început să râdă, prinzându-mi o mână între ale ei.

ㅤ— Ai dreptate, dar atunci tu nu ai fi existat, mi-a reamintit și am pufnit slab, încercând să-i ascund faptul că nu vedeam nicio problemă în asta. A meritat totul, nu regret nimic. Ești cadoul meu, ți-am mai spus. Tot tu ai fost cea care m-a trezit și m-a făcut să realizez că e timpul să opresc asta; privirea ta mi-a dat toată puterea de care aveam nevoie. Îmi pare rău că n-am făcut-o mai devreme și m-am mințit singură că el vă este un tată bun doar pentru că se află în aceeași casă cu voi.

ㅤ— Singurul tată de care am avut nevoie și pe care l-am avut ai fost tu, i-am mărturisit, observând cum ochii ei devin sticloși, plini de emoție. M-am cuibărit în brațele ei, lăsându-mă cufundată în căldura și siguranța pe care mi le oferea, și am oftat încet când și-a lăsat capul să se sprijine pe creștetul meu. Sunt mândră de tine, mereu am fost, și întotdeauna voi fi. Ai fost întotdeauna modelul meu în viață, femeia la care am aspirat să devin. În ochii mei, ești și vei rămâne mereu un supererou.

ㅤMi-am închis ochii și m-am lăsat moale în brațele ei când mi-a sărutat fruntea.

ㅤ— Tu și Sylvia sunteți comorile mele, a spus ea, iar eu am surâs, strângând-o mai aproape de mine. Nu puteam să-mi doresc copii mai buni și mai frumoși.

ㅤNe-am ținut una pe cealaltă în brațe minute în șir, ascultând în surdină sunetul naturii din jurul nostru și respirațiile noastre armonizate. Nu-mi aminteam un singur moment din ultima perioadă în care să fi fost atât de împăcată, atât de liniștită. Mâna ei se plimba încet pe spatele meu și de fiecare dată, cu fiecare mișcare, declanșa un alt val de calmitate care mă învăluia și mă rupea din mâinile murdare ale demonilor din mintea mea.

ㅤ— Și tatăl tău obișnuia să fie gelos, mi-a mărturisit și respirația mi s-a oprit pentru o clipă, îndreptându-mă consternată și privind-o perplex. Foarte gelos, a continuat ea, cu o seriozitate care mă făcea să simt cum fiecare cuvânt îmi pătrunde adânc în minte. A rămas la fel de gelos și după ce am avut-o pe Sylvia, și după ce te-am avut pe tine, vorbea cu căldură, în ciuda mărturiilor devastatoare și mă privea cu un soi de înțelegere care mi-a făcut plămânii să se simtă foarte grei, de parcă erau din oțel.

ㅤAm înmărmurit când mi-a trecut o mână cu delicatețe pe obraz ca pe urmă să-l prindă în palma ei.

ㅤ— Nu își va reveni, mi-a oferit verdictul pe care îl știam deja. Gelozia asta nu va trece, indiferent de ce ai face. Încă ești tânără, Clary, mi-a reamintit de parcă nu eram conștientă, dar am înțeles după aceea ce voia să spună. Poți să o iei de la zero oricând, a continuat, cu o notă de determinare în voce. Înainte ca lucrurile să se înrăutățească, înainte să aveți copii pe care va trebui să-i luați în calcul. Renunță la el, Clarissa, m-a sfătuit, masându-mi mâinile cu degetele ei delicate, ca și cum ar fi încercat să-mi transmită o parte din puterea ei. Nu va funcționa niciodată. Oamenii din lumi diferite nu ar trebui să se amestece cu un scop. Nu mă refer la averi sau influență, a clarificat ea. Mă refer la educație și caracter. Tu ai un viitor în fața ta, unul strălucit, iar el nu are nimic, nimic stabil. Nu va putea ține pasul cu tine. Va încerca să te tragă înapoi, să te blocheze la nivelul lui, ca să nu te piardă, iar tu te vei zbate să avansezi, pentru că în subconștient vei ști că nu e locul tău acolo. Te va face foarte nefericită, puiule, și-ți va răpi lucruri și experiențe care nu sunt ale lui să ți le ia. Nu-ți face asta.

ㅤ— Nu e atât de simplu, am replicat, forțându-mă să mă detașez și mi-am luat mâinile din ale ei, înălțându-mi privirea spre cer.

ㅤ— Îl iubești măcar? m-a întrebat din senin, iar cuvintele ei m-au lovit ca un pumn în stomac.

ㅤAm înghițit în sec, neîndrăznind să mă uit în ochii ei. Îndoiala se adâncea în mine, dar am încercat să o ignor, să nu dau curs acelui fir de adevăr care mi se zbătea în piept.

ㅤ— Sau îți spui că o faci doar ca să nu te gândești în altă parte? a adăugat ea, iar acea întrebare, neașteptată și tăioasă, m-a făcut să o privesc, surprinsă și total dezarmată de ascuțimea observației ei.

ㅤMă simțeam expusă, de parcă toate minciunile pe care le construisem erau date jos una câte una.

ㅤ— Poate că tatăl tău e cel care lucrează în spital, a continuat ea cu o voce calmă, dar fermă, dar eu sunt cea care este prietenă cu asistenta șefă.

ㅤCuvintele ei au căzut greu, iar sângele mi-a început să curgă mai lent în vene, aproape oprindu-se. Inima îmi bătea sălbatic, dar totodată părea că încetinește cu fiecare clipă.

ㅤ— Știu despre bărbatul care te vizita în fiecare noapte, la fel cum știu despre inelul pe care-l ascundeai în geantă. O să-mi vorbești vreodată despre cine a fost?

ㅤÎmi strângeam mâinile în poală, încercând să-mi adun curajul, dar tăcerea devenea insuportabilă. Pentru că știam că așteaptă un răspuns și nu mai am cum să mă ascund. Am înghițit în gol și nu mi-am rupt privirea de pe lacul din fața noastră, în timp ce inima mea se zbătea cu viteza unor aripi de colibri.

ㅤ— Aș vorbi, am început după mai multe momente de liniște tensionată, dar ce ți-aș putea spune? Nu am nimic de spus.

ㅤMâna ei s-a întins și a cuprins pe una din ale mele, strângând-o cu putere, sesizând lacrimile din spatele ochilor mei pe care le reprimam.

ㅤ— Lasă viața să meargă ca de obicei. Ce zicală frumoasă, nu-i așa? am vorbit absentă, concentrându-mă pe cea mai subtilă mișcare a apei. O face pe o persoană să creadă că este pregătită pentru orice...

Mă doare inima, mamă.

ㅤ— Dacă ceva sau cineva este menit pentru tine, o să-și găsească drumul înapoi la tine, indiferent cât de imposibil ar părea, mi-a spus mama cu o încredere liniștită, de parcă ar fi rostit un adevăr neschimbat, o lege nescrisă a naturii, pe care viața însăși o respectă.

ㅤ— Și dacă nu o face? am întrebat-o cu reticență și a zâmbit domol, trecându-și degetele peste mâna mea.

ㅤ— Atunci nu a fost al tău de la început, mi-a spus, iar privirile noastre s-au întâlnit într-un schimb plin de subînțelesuri pe care doar noi două le-am fi putut înțelege. La fel cum ceea ce îți este menit va găsi o cale să ajungă la tine, la fel și ceea ce este forțat va găsi o cale să dispară din viața ta, a adăugat, vocea ei calmă reverberând în aer ca un adevăr crud, dar imposibil de contestat. Nu trebuie să te consumi, asta este viața, m-a încurajat și am surâs slab, fără nicio putere. Dumnezeu a auzit și văzut lucruri care s-au petrecut în absența ta; dacă o persoană dispare subit din viața ta sau e pe cale să o facă, ai încredere în El și nu te opune. La final, o să vezi, totul a fost spre binele tău.

ㅤ— Când ai devenit atât de înțeleaptă? am glumit, ștergându-mi delicat colțurile ochilor, iar ea pufnit amuzată, ridicând din umeri.

ㅤ— Îmi priește divorțul, mi-a răspuns și am bufnit în râs, lăsând-o să mă aducă în brațele ei iarăși. Te iubesc, suflețel.

ㅤM-am prefăcut agasată și a râs scurt. Aveam douăzeci și unu de ani, dar nu încetase să mă alinte așa cum o făcea când eram mică. Mai ales cu acest alint, provenit dintr-o carte pe care o îndrăgise în copilărie. Personajul, o maimuțică neastâmpărată, îi stârnise dintotdeauna afecțiunea. Și uite că, din toate lucrurile care ar fi putut rămâne între noi și au dispărut, ăsta se încăpățâna să nu o facă.

ㅤ— Și eu te iubesc, i-am răspuns și i-am putut simți zâmbetul pe buze când mi-a sărutat fruntea din nou.

•♤•

ㅤCele două zile pe care a trebuit să le petrecem în acel conac au zburat și, de dragul Sylviei și al viitorului nepot sau viitoarei nepoate, toată lumea s-a comportat frumos. Asta nu ne-a oprit pe mine și sora mea să facem glume subtile și să ne facem să râdem, fără ca ceilalți să ne poată înțelege.

ㅤTimpul petrecut cu familia mea a avut un efect miraculos asupra mea, oferindu-mi o stare de bine care m-a ajutat să lucrez relaxată. Întocmeam niște acte pe care Abel a fost nevoit să-mi explice încă o dată, cu răbdare, cum trebuie să le completez. Faptul că nu m-am mai concentrat doar asupra buzelor lui când vorbea, ci l-am ascultat cu adevărat, a scăzut riscul să mai fie nevoie de încă o lecție pe viitor. O evoluție neașteptată din partea mea.

ㅤPlecase la scurtă vreme după ce am terminat, spunându-mi că are treburi de rezolvat. A trebuit să-mi mușc limba ca să nu-l întreb care ar fi acelea și să nu pornesc un interogatoriu pentru servieta pe care am găsit-o în acea noapte. Mi se părea de prost gust să-l trag la răspundere, între noi nefiind altceva decât o prietenie sau, cel puțin, ceva în genul ăsta.

ㅤTrebuia să păstrăm limitele, pentru că, chiar și o mică abatere de la ele, ne-ar fi aruncat în focul care mocnea sub noi.

ㅤAm răsuflat adânc și am bătut foile o dată de noul meu birou ca să le aliniez, punându-le cu grijă în locul destinat lor. Luasem cea de a doua cană de cafea rece pe ziua de astăzi, fiind foarte cald afară, în mână când ușa s-a deschis și Raven a intrat abuziv înăuntru, scrutându-mă cu ochii ei mari albaștri.

ㅤS-a uitat ciudat la mine, așa cum toată lumea o făcea, pentru că purtam o bluză cu mâneci lungi și guler înalt când temperaturile de afară erau aproape caniculare, vara intrându-și în forțe cu adevărat.

ㅤNu a fost tocmai o idee strălucită să arunc drogurile lui Malakai în toaletă, dar nu mai puteam să-l suport în starea aceea, nici măcar pentru un minut. Nu-mi imaginam că s-ar putea transforma în ceva mai rău decât a fost deja, dar m-am înșelat. Cele două straturi de fond de ten pe care le aplicasem pentru a masca vânătaia de lângă buze și buza inferioară spartă, pe care n-am reușit să o acopăr, mă aprobau tăcute.

ㅤAm fost nevoită să le spun tuturor că mi-a căzut cu putere telefonul pe buză, amintindu-le periodic cât de împiedicată sunt de fel, ca să nu intre la bănuieli. Cu Abel au fost necesare mai multe explicații și asigurări că totul e în regulă, dar nici acum nu sunt sigură că m-a crezut pe deplin, iar dacă a făcut-o... este pentru că nu ar putea accepta niciodată un asemenea adevăr.

ㅤDe abia reușeam să-l accept eu.

ㅤÎn timpul liber pe care mi l-a oferit încheierea cu succes a încă unui an universitar, am început să studiez legile și să caut o portiță care l-ar putea salva pe Apollo în cazul în care Malakai l-ar denunța. Nu mai puteam rezista mult timp în acea casă, alături de el. Eram dispusă să-mi dau toate economiile pentru avocați, chiar să mă duc personal să mă consult cu unii, dacă asta însemna că voi scăpa de Malakai.

ㅤBineînțeles, nimeni nu știa despre asta.

ㅤ— Vei continua să fii supărată pe mine? m-a întrebat și am privit-o fără nicio reacție, nici măcar o mică grimasă. Clary, sunt prietena ta cea mai bună dintotdeauna, e absurd să te porți așa! Și pentru ce? și-a vărsat frustrarea, aruncându-se într-unul din scaunele din încăpere. Pentru că-mi pasă de tine și nu mai vreau să ajungi rănită? În sinea ta, știi foarte bine că am dreptate cu tot ce am spus!

ㅤMi-am dus cana la buze și am sorbit impasibilă, testându-i răbdarea.

ㅤ— Clarissa, a trecut aproape o lună! Cât timp o să mă mai pedepsești? De câte ori mai trebuie să-ți spun că-mi pare rău dacă te-am supărat?

ㅤ— Vrei să te iert? i-am pus întrebarea cu calm, abandonând cana pe masă și fixând-o cu ochii mei când speranța a început să i se clădească în expresie. Ca să te iert, o să oprești conflictul ăsta stupid, te vei opri să vorbești despre el și îi vei cere iertare pentru tot ce ai spus.

ㅤZâmbetul i-a scăzut treptat, cu fiecare condiție pusă, și ochii ei au rămas bulbucați, prinși într-o stare de negare aspră. Acel firicel de speranță pe care-l văzusem, spulberându-se și dispărând complet din privirea ei.

ㅤ— Nu vorbești serios! a spus, nevrând să accepte. Nu poți să îmi ceri asta! E inuman ce vrei de la mine! O să mă pui să-mi plec capul în fața lui, doar ca să îmi dai o lecție? Nu există așa ceva, nu poți fi atât de sadică!

ㅤ— Un an, Raven! m-am răstit, bătând palmele cu putere pe suprafața biroului dintr-un impuls de moment. A tresărit, privindu-mă cu o teamă subtilă. Un an întreg ți-am ascultat și am suportat toate prostiile pe care le-ai spus, fără să îți pese dacă mă doare sau mă deranjează! Nu doar că l-ai făcut pe el în toate felurile, dar m-ai făcut și pe mine! O să faci ce ți-am spus sau nu o să mai calci aici niciodată! am continuat enervată, făcând-o să caște ochii mai larg când m-am ridicat în picioare.

ㅤM-am simțit prost când am văzut lacrimile din ochii ei.

ㅤ— Și cu asta am încheiat, am spus mai temperată, chiar dacă tonul mi-a rămas mai dur decât îmi doream.

ㅤAm lăsat-o în birou să se adune și m-am întors în sală, mimând un zâmbet când am fost întâmpinată călduros de câțiva clienți care veneau frecvent. I-am refuzat când m-au invitat să iau loc lângă ei și m-am dus la bar, cerându-i lui Edith o limonadă.

ㅤN-am scos un sunet când Raven a revenit și s-a așezat ofticată pe unul dintre scaunele înalte, rugând-o pe Edith să-i dea ceva de băut, în timp ce-mi oferea priviri letale. Tensiunea dintre noi două era evidentă, dar nimeni n-a îndrăznit să sufle o vorbă.

ㅤN-a durat mult până când localul a devenit ticsit cu oameni, iar Raven s-a refugiat în conversația cu Edith și Olivia, plângându-se de cât de rea sunt.

ㅤDoar ca să mă provoace.

ㅤNu i-am oferit satisfacția asta. Am ignorat-o așa cum ignoram telefonul care îmi vibra în buzunar, știind prea bine că era Malakai și nu vorbeam cu el din acea seară. Am continuat să supraveghez barul și să schimb câteva vorbe cu diverși oameni, luminându-mă la față când capul blond al lui Edmond s-a văzut prin sală și m-am grăbit să mă duc la el, îmbrățișându-l strâns.

ㅤAcesta a râs și m-a înconjurat cu brațele lui la fel de puternic.

ㅤ— Cine te-a enervat? s-a interesat, citindu-mi iritarea ascunsă, oricât am încercat să o disimulez.

ㅤCând ochii lui au dat peste Raven la bar, care continua să vorbească animat despre nedreptatea pe care o trăiește, a făcut un gest înțelegător din cap și și-a rotit ochii, împărtășind aceeași frustrare față de imaturitatea ei.

ㅤEram sigură că așa se va desfășura toată seara, până când, fata pe care am văzut-o în ziua deschiderii, a pășit înăuntru. Edmond a remarcat-o imediat și a dat întrebător din cap, dar am ridicat din umeri. Nici eu nu aveam nicio idee cine era și ce voia. Era ciudat să văd o femeie, asemenea ei, de una singură într-un bar.

ㅤM-a salutat printr-un zâmbet discret și s-a dus la bar, ocupând un scaun în apropierea fetelor mele, dar fără să încerce să le întrerupă conversația. Mirarea mi-a fost mai mare când a comandat un pahar de rom cu cola.

ㅤ— Pare că te cunoaște, mi-a spus Edy și l-am privit încurcată, dând din nou din umeri.

ㅤ— Multă lume mă cunoaște. Traficantul lui Kai mi-a spus că se vorbește despre mine, i-am rezumat cu o dezinvoltură care l-a făcut să mă privească îngrijorat.

ㅤEdmond era unul dintre puținii apropiați care știau de viciile lui. Mai puțin de răbufniri.

ㅤ— Și crezi că a pus-o cineva să vină aici? Poate că e amanta lui Malakai!

ㅤAm început să râd atât de puternic încât multe priviri s-au ațintit asupra mea.

ㅤ— Amantele lui Malakai, dacă există măcar, la ora asta nici nu văd drumul pe care merg! i-am răspuns după ce toată atenția de pe noi s-a mutat altundeva și el a strâns din maxilar, dezvăluind disprețul profund pe care-l avea față de soțul meu.

ㅤNu a mai spus nimic. M-a privit inconfortabil de mult, iar eu am simțit impulsul să mă îndepărtez când intuiția a început să îmi urle din rărunchi că se va termina prost toată această inspecție a ochilor săi.

ㅤAm simțit cum stropi de sudoare mi se formează pe linia pulsului de la gât și m-am folosit de apariția fetei misterioase ca să mă retrag, schițând un zâmbet forțat.

ㅤEdmond m-a urmat, iar privirea lui de vultur, fixată pe un punct aflat undeva pe fața mea, m-a neliniștit când s-a așezat pe scaunul de lângă mine. Am ales să învârt aiurea paharul de limonadă între degete, evitând orice fel de interacțiune, pentru că în mintea mea începea să devină o gălăgie greu de suportat.

ㅤAm clipit surprinsă când paharul cu lichid arămiu a fost plasat lângă mine, iar privirea mea s-a îndreptat confuză spre fata din stânga mea.

ㅤ— Arăți de parcă ai avut o zi lungă și ai nevoie de asta, mi-a zis prietenoasă fata, atrăgând atenția tuturor prietenilor mei.

ㅤ— Mulțumesc, dar eu nu beau.

ㅤRefuzul meu a făcut-o să pufnească amuzată și am urmărit-o cum încuviințează, ridicând paharul și dându-l pe gât dintr-o mișcare, scoțând un sunet înfundat când conținutul probabil i-a ars gâtul.

ㅤNu am fost niciodată mai curioasă de prezența unei alte femei până acum. Această fată reușise să-mi capteze atenția și ceva în mintea mea îmi spunea că exact asta urmărea.

ㅤ— Ce-ți pasă ție de ea? glasul ascuțit al lui Raven s-a auzit și ne-a făcut pe amândouă să o privim. Cine ești?

ㅤFata a râs slab și s-a arătat foarte indiferentă atacurilor prietenei mele. Nici măcar privirea tăioasă și circumspectă n-a făcut-o să dea înapoi.

ㅤ— Eu sunt Adira, încântată de cunoștință, a spus degajată și s-a ridicat din scaunul ei, aruncându-ne tuturor câte o privire. Pentru alte curiozități, nu am timp, scuză-mă, i-a vorbit pe un ton plin de ironie și am văzut cum vena de pe frunte a lui Raven devine mai proeminentă. Tu ești Clarissa, nu-i așa? m-a întrebat direct și m-a luat pe nepregătite.

ㅤ— Depinde. De ce întrebi?

ㅤAdira mi-a servit un alt zâmbet și am privit-o ca pe un extraterestru când s-a apropiat de mine, punându-și o mână pe spătarul scaunului meu.

ㅤ— Abel îți transmite salutări și mi-a spus să te anunț să te pregătești, pentru că nu va mai dura mult timp.

ㅤOchii mi s-au mărit și am clipit amețită, părându-mi-se că mă aflu într-un vis ciudat din care urmează să mă trezesc. Și totuși, în toată ceața din jur, am putut să înțeleg exact ce voia să spună. Adira m-a privit satisfăcută când m-am ridicat și ochii noștri s-au conectat în acest schimb de cuvinte nerostite.

Abel lucra, în mod activ, să-mi distrugă așa-zisa căsnicie.

ㅤIar eu chiar crezusem că renunțase la orice idee asemănătoare. Mi-am șters rapid zâmbetul care îmi încolțea pe buze, în momentul în care am văzut-o pe Raven atingând un alt nivel de furie.

ㅤ— Și tu cine dracului ești ca să te pună să vii aici? Nu e prima oară când te văd aici! Ce-i, ești un fel de spion sau doar una dintre târfele lui?

ㅤ— Raven! am atenționat-o și a răsuflat agasată, apropiindu-se de noi.

ㅤ— Eu sunt cea care exagerează? El e cel obsedat! Acum pune oameni să te spioneze și să-ți transmită mesaje, mâine ne trezim că te ia pe sus și te face nevăzută! Iar tu n-ai nicio reacție! În caz că ai uitat, ești încă căsătorită! Cu un bărbat care e îndrăgostit nebunește de tine și te iubește ca pe o zeitate!

Dispari cu tot cu el.

ㅤ— Spune direct! am răbufnit la recunoașterea reproșurilor din vocea ei și a rămas ca o statuie. Haide, spune-mi în față ce gândești!

ㅤJur că eram pe cale să o sugrum dacă cuvântul curvă ieșea din gura ei. Era suficient că îl citeam pe întreaga ei față.

ㅤEdmond a simțit pericolul și, înainte să-mi dau seama, m-a prins ferm de încheietură, ținându-mă în loc. Privirea lui profundă era o încercare clară de a mă calma.

ㅤ— Raven, ar fi mai bine să te duci să te plimbi puțin, a sfătuit-o Edy, avertizând-o subtil. Haide, ia-le pe Olivia și Edith la puțin aer curat.

ㅤLe-a expediat, fără să-mi dea drumul la încheietură o secundă.

ㅤCele trei m-au observat stupefiate și, după câte o privire aruncată între ele, le-am urmărit cum ies pe ușa barului și o iau într-o direcție necunoscută.

ㅤM-am tras din strânsoarea lui Edmond și l-am privit urât, dar el nu a schițat nimic.

ㅤ— Adira, dacă am reținut bine, poți pleca și tu dacă nu mai ai nimic de spus, i s-a adresat într-o notă pasivă-agresivă, dar n-a deranjat-o.

ㅤDin contră, părea că înțelege situația delicată care se construise în jurul nostru. Ne-a salutat politicoasă și a plecat, lăsând incendiul stârnit ca un memento al apariției sale.

ㅤ— O să-mi spui ce dracului se întâmplă cu tine? m-a încolțit și am încercat să mă păstrez cât mai neutră, pentru a nu mă da de gol.

ㅤ— Ce se întâmplă cu mine? l-am întrebat înapoi și maxilarul lui a ieșit în relief, trădându-i exasperarea.

ㅤS-a uitat în jur și s-a reținut din a mai spune ceva când ochii tuturor erau asupra noastră. Am răsuflat surprinsă când m-a luat de mână și m-a obligat să merg în birou, închizând ușa cu cheia în urma noastră.

ㅤInima a început să-mi bată cu putere.

ㅤ— Edy, nu te prosti, deschide ușa aia!

ㅤ— Nu ieșim niciunul de aici până nu-mi spui ce ascunzi. Așa că începe să vorbești!

ㅤ— Despre ce naiba vorbești? Crezi că se întâmplă ceva cu mine doar pentru că mi-am pierdut răbdarea cu Raven?

ㅤ— Erai pe punctul să o strângi de gât, iar toată furia aia nu poate fi doar din cauza ei. Te cunosc, Clary. Tu răbufnești așa când se adună prea multe și ești copleșită!

ㅤ— Ești nebun! am ridicat tonul și am încercat să trec pe lângă el și să deschid ușa ca să plec, dar mi-a blocat mișcarea și s-a pus ca un zid în fața ei.

ㅤOchii lui turcoaz erau gata să mă pună pe un rug și să-mi dea foc.

ㅤ— Eu sunt cel nebun, nu? Tu te iei de toată lumea la cea mai mică scăpare, te faci că nu simți telefonul care vibrează încontinuu în buzunarul tău și porți o bluză de toamnă când afară sunt aproape treizeci de grade, dar eu sunt nebun că totul e perfect normal!

ㅤAm înghițit în sec și mi-am șters rapid panica de pe chip când ochii lui continuau să mă studieze îndeaproape.

ㅤ— Te rog, dă-te din ușă.

ㅤ— Ce ascunzi? vocea lui părea deopotrivă temătoare și plină de grijă. Ce poate fi atât de cumplit încât nu îmi poți spune nici măcar mie?

ㅤMi-am ferit privirea și am reprimat lacrimile care amenințau să țâșnească din ochii mei. M-am încordat când s-a desprins de ușă și a pășit până în fața mea.

ㅤMă simțeam mai amenințată decât niciodată și teama de a fi expusă aproape mă împingea să recurg la metode nebunești ca să ies de aici. Dar eram prea epuizată ca să fac ceva.

ㅤ— Te rănește? întrebarea lui m-a făcut să închid ochii și am luat infim aer în plămâni când am simțit că o să mă sufoc.

ㅤMi-am plimbat ochii între ai lui, incapabilă să articulez un sunet, și am început să scutur cu vehemență din cap, respingând teoria lui.

ㅤ— Te asculți? m-am prefăcut șocată. Bineînțeles că nu, crezi că aș rămâne dacă ar face așa ceva?

ㅤ— Clarissa, vocea lui era joasă și autoritară. Fii sinceră cu mine.

ㅤEra prima oară când îl vedeam în felul acesta și habar nu aveam cum să mă comport. I-am imitat postura rigidă și mi-am ridicat bărbia, dar el continua să fie cu mult mai înalt decât mine.

ㅤ— Nu există așa ceva, am respins acuzațiile, cu o inimă mai grea decât mine și Edmond adunați, dar nu putea să afle adevărul.

ㅤAm văzut o strălucire bizară în ochii lui și gâtul mi s-a uscat. A făcut un gest aprobator din cap, dar nu s-a clintit din loc nici măcar un centimetru.

ㅤ— Atunci dă-ți bluza jos pentru mine.

ㅤCorpul mi-a înghețat, la fel și creierul. Ochii mei îl priveau cu un amestec de disperare și surprindere, dar nu l-a mai interesat disconfortul pe care mi-l crea. Nu vedeam nicio urmă de renunțare în privirea lui.

ㅤ— N-am nimic pe dedesubt, doar sutienul.

ㅤÎncercările mele de a mă scuza n-au dat roade, ba chiar i-au pus răbdarea la încercare. Era prima oară când ochii lui s-au întunecat.

ㅤ— Am mai văzut femei în sutien. Inclusiv pe tine, mi-a amintit și am înghițit în sec, simțindu-mi pulsul crescut în toate părțile corpului. Dă jos bluza aia sau o să o rup eu de pe tine.

ㅤEra mai serios decât moartea. Era capabil să facă asta, iar eu o știam prea bine. Nu mai aveam nicio șansă de eschivare. Lacrimile mi s-au adunat în ochi cu încăpățânare, dar le-am înghițit, apucând de marginea bluzei mele cu degetele ușor tremurânde. Un val de resemnare m-a lovit când am ridicat bluza, lăsând la vedere toate vânătăile pe care le ascunsesem cu atâta grijă sub ea.

Nu m-am simțit niciodată mai expusă.

Mai plină de rușine.

ㅤOchii lui Edmond au trecut peste rănile mele de mai multe ori, de parcă le venea greu să le proceseze, și ceva s-a frânt în interiorul meu când strălucirea pe care o văzusem anterior erau doar lacrimi.

ㅤ— Dumnezeule..., a reușit să îngaime după minute întregi de tăcere dureroasă.

ㅤNu am mai putut să-mi stăpânesc lacrimile când mâinile lui mi-au atins cu delicatețe câteva dintre răni, căutând să se asigure că sunt reale. Edmond era distrus. Niciodată nu mai văzusem pe cineva care să se destrame în atâtea bucăți. S-a prăbușit într-un scaun, ca și cum ar fi fost lovit de un tren, iar eu l-am privit îndurerată cum își trecea mâinile peste față și prin păr, complet zguduit de adevăr.

ㅤEu nu m-am putut mișca.

ㅤ— Nu... trebuie să mergem la poliție! s-a trezit ca dintr-un coșmar și am tresărit și eu când a sărit în picioare, venind în fața mea într-o stare disperată. Mergem chiar acum!

ㅤ— Edy..., am spus printre lacrimi, dar el s-a plimbat dintr-un colț în altul, încă profund afectat. Edy, te rog, liniștește-te, i-am cerut și a încremenit, întorcându-se spre mine de parcă i-am înjurat toată familia.

ㅤ— O să mă liniștesc după ce îl denunți pe nenorocitul ăsta!

ㅤ— Nu pot să-l denunț...

ㅤ— Cum adică? Doar nu îl protejezi! Clary, trebuie să se ocupe cineva de el! Nu poți să îl lași în libertate!

ㅤ— Edmond! am ridicat tonul când voia să plece și l-am trezit din mania care îl capturase. Ce crezi că o să se întâmple dacă depun plângere, hm? l-am întrebat mai calmă, îmbrăcându-mi bluza. Tatăl lui ar face-o să dispară imediat!

ㅤ— Atunci vii cu mine, dar nu te mai duci la el! Clarissa, te desparți de el chiar acum. Nu-mi pasă că sunteți căsătoriți; luăm împreună primul avion spre celălalt capăt al planetei dacă e nevoie, dar el nu se va mai apropia de tine!

ㅤ— Toate actele mele sunt la el. Crezi că n-am încercat să fug de o sută de ori până acum? Dacă mai încerc o dată, o să mă închidă undeva. Pentru că mă va găsi... mereu o face.

ㅤPărea terifiat de ceea ce auzea, iar eu mi-am încruntat sprâncenele, simțind o durere profundă la vederea lacrimilor ce îi brăzdau obrajii. Când a îngenuncheat în fața mea, privirea lui imploratoare mă ruga să-l ascult, sfâșiindu-mi inima în atât de multe părți că era imposibil să se mai reîntregească vreodată.

ㅤ— Nu te întoarce la el, mi-a cerut, agățându-se de bazinul meu ca de un unic stâlp de susținere ce-l putea menține ancorat în realitate. Te rog, hai să plecăm, să-i spunem lui Apollo să ne ajute să trecem granița sau să te ascundă. Clary, te rog, nu poți să te întorci... Dacă te întorci, nu se va opri și te va ucide. Poate că..., vocea i s-a rupt din cauza lacrimilor și mi-am strâns ochii cu putere, luptându-mă să ascult cuvintele lui. Poate că drogurile îi vor lua mințile și te va ucide; n-aș putea trăi cu gândul că ți s-ar putea întâmpla ceva.

ㅤ— Edy, ridică-te, i-am spus, dar a clătinat din cap. Haide, ridică-te, am insistat, punându-mi o mână pe obrazul lui. Nu voi păți nimic, promit. Ai încredere în mine?

ㅤ— Nu-mi cere să te las să te întorci la el... nu o face! Nu îmi face promisiuni! Nu..., a continuat, ridicându-se și prinzându-mi fața în mâinile lui, o să-l ucidem.

ㅤ— P-poftim? m-am bâlbâit când mi-am dat seama că vorbește serios.

ㅤ— O să-l facem să ia o supradoză, o să pară un accident nefericit. Trebuie să o facem!

ㅤ— Ți-ai pierdut mințile! m-am scandalizat, trăgându-mă de lângă el. Eu nu sunt o criminală și nici tu nu ești!

ㅤ— Dar el este! Se vede în ochii lui! Clary, dacă nu-l omori tu, o să te omoare el, nu vezi?

ㅤ— Nu o să mă omoare.

ㅤ— Urmele de pe gâtul tău ce înseamnă? m-a întrebat, încercând să-mi deschidă ochii, dar nu era nevoie.

ㅤNu eram în negare. Știam cu cine mă confrunt. Știam mai bine decât oricine.

ㅤ— E prea dependent de mine ca să facă așa ceva, i-am explicat, iar el a clipit buimăcit, neînțelegând la ce mă refer. Ar face orice să nu mă piardă; nu m-ar ucide niciodată.

ㅤ— Dacă i-am spune lui...

ㅤ— Nu! l-am întrerupt și ochii lui s-au lărgit de surprindere. Nu o să spui nimănui, m-ai înțeles? Vorbesc foarte serios!

ㅤM-a analizat clipe lungi în care am simțit cum pielea mi se topește de la intensitatea privirii sale.

ㅤ— Dacă sunt lângă el, îl pot controla, am continuat, observând cum rămâne ca o stană de piatră. Dacă încerc să fug sau să fac ceva care să-i sugereze că plănuiesc să plec, devine impulsiv și înfricoșător. Ascultă, dacă vreodată lucrurile iau o altă întorsătură și văd că intențiile lui s-au schimbat, tu ești primul pe care o să-l sun ca să mă scoată de acolo.

ㅤNu părea deloc convins de spusele mele, nici măcar când am început să-l implor cu privirea să-mi accepte condițiile.

ㅤ— Edmond..., am murmurat cu o voce mieroasă, apropiindu-mă de el și luându-i mâinile în ale mele. Ai încredere în mine, tu ai fost singurul care a crezut în mine mereu.

ㅤ— Asta nici măcar nu e treabă riscantă, e direct sinucidere, Clary! Nu ai cum să-mi ceri așa ceva!

ㅤ— Trebuie! am accentuat fiecare silabă, uitându-mă în ochii lui. Singura cale de a-l doborî, este din interior, Edy. Altfel este de neatins!

ㅤ— Chiar o să mă suni dacă se înrăutățesc lucrurile sau o spui doar ca să mă calmezi?

ㅤ— Promit, l-am asigurat și am zâmbit slab, întărind strânsoarea mâinilor noastre. Dar nu vei pune întrebări, doar o să mă ajuți.

ㅤA aprobat cu o mișcare slabă a capului. Am ieșit afară după un alt schimb intens de priviri care mi-a lăsat impresia că Edmond nu este deloc împăcat cu decizia luată, dar nu putea să se mai certe cu mine. Ne-am asigurat că arătăm normal, iar eu mi-am pus zâmbetul pe buze. Zâmbetul exersat de atâtea ori cu Malakai, cel care nu avea niciun strop de adevăr în el. Ceva în Edmond s-a frânt când a realizat că, în tot timpul ăsta, fusese doar o mască, un joc al supraviețuirii pe care eu îl jucam de mult prea mult timp.

ㅤS-a șters când l-am găsit pe Malakai alături de Dexter și încă unul din amici lui scârboși căruia nu m-am sinchisit să-i rețin numele. Edmond și-a strâns mâinile în pumni când acesta a venit la mine zâmbitor și mi-a sărutat tâmpla, continuând să mimeze viața de cuplu fericit. Malakai a fost la fel de deranjat de prezența lui Edy, dar nu a afișat nimic, ba chiar l-a salutat, întinzând mâna pentru un salut bărbătesc, dar Edy l-a ignorat și a luat-o spre ușă. Nu putea să mai suporte să fie în aceeași încăpere cu el și puteam înțelege perfect.

ㅤ— Ce-i, dansatorule, nu ești obișnuit să dai mâna cu bărbații, ci doar să le-o iei în mână?

ㅤAm înghețat când cuvintele i-au părăsit gura, la fel de puternic ca Edy care respira sacadat, luptând din greu să-și înfrâneze furia ce clocotea în interior. I-am aruncat o privire disprețuitoare soțului meu, apoi am strigat speriată, când Edmond s-a întors pe călcâie și i-a dat un pumn care l-a aruncat pe o masă de apropiere.

ㅤ— Edy! am țipat panicată, grăbindu-mă să-l apuc de brațe, încercând să-l opresc.

ㅤL-a ridicat ca pe un animal pe Kai și l-a izbit de perete, strângându-i gâtul cu mâna și făcându-i capul să se lovească intenționat de perete cu un zgomot surd. Firicele de sânge i se scurgeau din buză și l-am privit îngrozită când a început să râdă printre răsuflările pierdute. În expresia dură a lui Edmond, care continua să-l strângă fără nicio remușcare, nu mai recunoșteam nimic din prietenul meu din copilărie, iar asta m-a speriat mai mult decât orice amenințare de-a lui Malakai.

ㅤPrietenii lui nici măcar n-au încercat să intervină, iar oamenii din bar au fost atât de siderați încât fie au rămas încremeniți, fie s-au grăbit să plece.

ㅤ— Dacă mai îndrăznești să atingi o singură șuviță din părul ei, dacă o mai atingi vreodată, chiar și din greșeală, jur că o să ți-o smulg cu mâna mea și o să te spânzur cu ea în mijlocul pieței. Îți jur în fața tuturor, o să te omor cu mâna mea, bulangiu infect ce ești!

ㅤChipul lui Kai era întunecat de-a-ntregul, dar continua să se arate amuzat.

ㅤ— Edy, te rog, dă-i drumul! Nu merită! l-am rugat, dar nu mă mai auzea.

ㅤ— Oricum n-ai nevoie de ea, a adăugat, aruncând o privire disprețuitoare spre pantalonii lui Kai, stârnind o ură atât de intensă în ochii lui negri încât eram convinsă că pământul se va despica și ne va trage pe toți după el în iad. Nu ești bărbat, nici măcar un băiețel; ești doar o javră nenorocită. Un fiu de curvă. Un avort eșuat!

ㅤ— Edmond, o să-l sufoci, oprește-te! Tu nu ești ca el! Nu fii ca el! am strigat disperată, încercând să-l trag înapoi, sperând că își va recăpăta controlul înainte să fie prea târziu.

ㅤAm răsuflat ușurată când i-a dat drumul și a făcut câțiva pași în spate, privindu-l cu o ostilitate incontrolabilă. Malakai a tușit și s-a aplecat, scuipând sângele care s-a adunat în gura lui, păstrând fațada de amuzament când s-a îndreptat, țintuindu-ne pe amândoi de podea cu ochii lui morți.

ㅤ— Înțeleg că soția mea a exagerat din nou, a vorbit calm și abia am putut să-l țin în loc pe Edmond. Între soți mai apar neînțelegeri, aceste neînțelegeri și rezolvarea lor nu te privesc pe tine. Clarissa e soția mea, a spus-o apăsat și prietenul meu a scrâșnit din dinți drept răspuns.

ㅤ— Te rog! l-am ținut cu încăpățânarea unui om care urma să piardă totul, agățându-mă de brațele lui, de parcă doar forța mea l-ar fi putut opri din furia care îl consuma. Nu-i face jocul, te provoacă intenționat, am șoptit lângă urechea lui când l-am îmbrățișat. O face ca să mă rănească pe mine după, am continuat, prea prinsă în panica care mă acaparase ca să realizez ce spun. Nu-l ajuta să mă amenințe cu încarcerarea ta!

ㅤEdmond m-a privit doar pe mine când m-am distanțat și m-am uitat în ochii lui turcoaz, având mai multe lacrimi încă umede pe obrajii mei. Nu credeam că îl poate urî mai mult pe Malakai, dar mi-a dovedit contrariul când a înțeles ce vreau să spun și l-a privit ca pe o țintă în care abia aștepta să-și descarce întregul cartuș. Eu eram înspăimântată, neputând să nu mă gândesc că, dacă Edmond, cel mai docil om din anturajul meu, a reacționat în asemenea mod, atunci ceilalți ar fi pornit un măcel mai sângeros și crud decât cel din Texas.

ㅤMalakai nu scotea ce era mai rău doar din mine, el făcea asta cu toți oamenii din jurul lui și al meu. Cu orice persoană avea ghinionul să fie în preajma influenței sale. Era ca un cavaler al Iadului, instruit și plasat aici cu unicul scop de a semăna haos. Pentru că se hrănea din ură, haos și violență. Se vedea în ochii lui care, deși morți, erau mai aprinși decât niciodată.

ㅤ— Ieși afară! aproape că am urlat când m-am întors către el și ochii căscați ai prietenilor lui mi-au spus, fără cuvinte, curajul nebunesc de care dădeam dovadă.

ㅤTot acel întuneric, rezervat lui Edmond, a revenit asupra mea. Chiar mai agravat, dar nu am schițat nimic. Nu mai reușea să mă sperie atât de ușor. Edmond a rămas în spatele meu ca un protector când soțul meu a pășit spre mine, oprindu-se la câțiva metri de mine. Ceilalți n-au putut citi ororile pe care mi le spuneau ochii lui, dar eu am făcut-o, sfidându-l când mi-am înălțat bărbia și i-am susținut privirea grea.

ㅤ— Am venit să te anunț că voi veni spre dimineață, n-aș mai fi fost nevoit dacă ți-ai fi citit mesajele. Din fericire, ai timp să-ți dresezi prietenul să nu mai fie un sălbatic și să atace oamenii fără motiv, pentru că am mai multe chestiuni de rezolvat.

ㅤCeva s-a revoltat în mine și s-a activat când atât Malakai, cât și Abel mi-au spus că au treburi de rezolvat în aceeași seară.

ㅤ— Dacă asta e tot, poți pleca.

ㅤOchii lui m-au sfredelit. A făcut un gest din cap și cele două slugi au început să meargă după el ca doi roboți coordonați. Am respirat ușurată și mi-am lăsat umerii să cadă, frecându-mi tâmplele când o durere de cap a apărut de nicăieri. Nici măcar nu mi-a mai păsat că s-au întors fetele și Raven era în continuare supărată.

ㅤLiv s-a apropiat de Edmond când a sesizat starea lui precară de spirit, neîndrăznind să se lege de a mea. M-am scuzat că mă duc la baie când l-au atras pe o canapea și au încercat să-l tragă de limbă fără reușită.

ㅤMi-am vârât mâinile sub apa rece și am inspirat profund, ancorându-mă singură în realitate. Dar nu mă puteam scutura de acest sentiment că trebuie să aflu ce plănuiește Malakai. Nu era o simplă curiozitate; era o nevoie. O nevoie disperată ca nevoia de aer. De aceea, când prietenii mei erau atenți la altceva, am luat-o în partea opusă a holului, ieșind prin ușa din spate.

ㅤI-am putut zări pe cei trei în mulțimea numeroasă de oameni și m-am amestecat printre persoane, urmărindu-le traseul cu foarte multă atenție, neriscând nicio clipită să fiu descoperită. I-am lăsat să avanseze mai mult când au luat-o pe un drum mai pustiu și am îndrăznit să mă apropii după ce au cotit pe o altă stradă.

ㅤEram atât de plină de adrenalină că n-am simțit nimic. Nici măcar o fărâmă de teamă, deși mă aflam într-o zonă în care femeile nu trebuiau să se aventureze de unele singure.

ㅤM-am oprit abrupt înainte să intru pe acea alee, auzind vocile ridicate, cu inima bătându-mi mai alertă în piept. Îmi părea rău că nu am fost puțin mai rapidă, ca să prind începutul discuției.

ㅤ—...el a fost cel care a dat interdicția să nu ți se mai vândă droguri, i-am recunoscut glasul lui Dexter și am văzut că îi spune asta lui Kai când am privit de după zidul din cărămidă. Le e frică de poliție, dar le e mai frică de ce le-ar putea face dacă-i încalcă cuvântul!

ㅤ— Ticălosul ăla plin de sine și-o caută cu mine de mult prea mult timp, a replicat Kai enervat și mi-am mărit ochii puțin, simțindu-mi bila în gât. De când se uita la ce e al meu de parcă i se cuvenea! Dar nu-i nimic, dacă e atât de dornic să mă cunoască, o să-i fac o vizită și voi vorbi personal cu el. Spune-i amantului lui, sau ce e ăla, să aranjeze o întâlnire.

ㅤCuvintele lui ar fi fost catalogate drept normale dacă tonul aspru nu le-ar fi dat de gol ca amenințări.

ㅤ— Omule, Wraith nu e bărbatul pe care să îl provoci, a spus celălalt, iar Kai a pufnit în derâdere. El nu e ca ceilalți, nu-i e frică de nimic. N-ai cum să-l intimidezi. Crezi că toată lumea ascultă de el, pentru că e carismatic? a râs. Gândește înainte să pornești un război cu el!

ㅤInima mi s-a oprit și mi-am acoperit gura cu mâna. Abel.

ㅤ— Cohen ar fi fost omul perfect pentru slujba asta, vocea lui Dexter a reverberat pe stradă, dar mai ales în creierul meu. Era vorba că tatăl tău o să-l scoată până acum. E cel mai apt mercenar, avem nevoie de el exact pentru situații de genul acesta!

ㅤRespirația mi s-a încetinit, iar o senzație de neliniște profundă m-a cuprins, convinsă că, într-un moment de luciditate, mă voi trezi din acest coșmar. Totul părea distorsionat, iar cu cât se dezvolta conversația dintre cei trei, cu atât mai confuză devenea realitatea mea. În ce naiba se transformase viața mea?

ㅤ— O să o facă, vocea lui Kai era mai calmă și mi-a străpuns sufletul cu precizia unui chirurg. Dacă nu ar fi atras atât de multă atenție asupra lui, ar fi făcut-o mai devreme, dar trebuie să așteptăm cu toții ca toată lumea să uite de povestea asta. Ca să nu bată la ochi. Ar supăra niște familii foarte influente dacă l-ar elibera chiar acum, le-a explicat cu cinism.

ㅤDesigur, pentru el era un simplu om. Unul folositor pentru el. Pentru mine era un coșmar negru de care am crezut că pot uita. Am fost atât de naivă că nu mi-am închipuit că cele mai rele coșmaruri ale mele de fapt sunt aceleași. Pentru că totul era legat.

ㅤO respirație grea mi-a părăsit plămânii și am înghețat, realizând că era atât de liniște în jur că ar fi fost imposibil să nu o audă. Inima a început să-mi bată mai tare decât niciodată și frica a început să mă învăluie în fiecare parte a corpului când m-am ascuns după zid, ca ei să nu mă vadă că i-am spionat în tot acest timp.

ㅤNu voiam să-mi imaginez ce mi-ar fi făcut Malakai dacă m-ar fi văzut aici, amestecându-mă în treburile lui.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️