ㅤUrmătoarele luni au trecut fără să le iau în seamă, ca și cum creierul meu intrase într-o pauză. Nu mă mai interesa nimic cu adevărat, nu-mi mai păsa. Intrasem în această temniță a minții mele și am rămas acolo, ca nimeni să nu poată ajunge la mine să mă rănească.

ㅤInițial, n-am intenționat asta. Dar fiecare ceartă pe care am avut-o cu Malakai m-a împins tot mai mult spre calea aceasta. Gelozia lui era tot mai sufocantă și, ce e cel mai rău, nu puteam să mă ascund nicăieri de ea. Era mereu cu mine. Influența lui era atât de puternică că aproape amuțise demonul care se afla în mintea mea doar ca să-i preia locul.

ㅤMă temeam să fac un gest nepotrivit din greșeală și acestea erau singurele mele gânduri. Eram mereu în gardă, pentru că Malakai devenea foarte imprevizibil când era furios. Urla și spărgea lucruri. Devenea complet alt om. Începuse să nu mai conteze pentru mine că în restul timpului era exemplar, nici gesturile lui de afecțiune nu mai aveau același impact. Nici cuvintele lui înduioșătoare.

ㅤRelația noastră nu mai putea fi la fel. Mă distanțam tot mai tare de el în timp ce el se atașa mai mult de mine și încercasem să mă despart de el de zeci de ori, dar n-am putut. Era atât de distrus de decizia mea și începea să mă roage, plângând și spunându-mi că va renunța să se poarte atât de urât la furie. Îmi făcea promisiuni că totul va fi cum îmi doresc, că nu va rosti un cuvânt despre Edmond sau alți băieți din preajma mea și l-am crezut de multe ori până când... n-am mai făcut-o. Înțelesesem că nu se află în puterea lui și că acesta este el ca persoană, dar totuși îi ofeream încă o șansă, pentru că arăta capabil de orice să nu mă piardă și durerea lui mă tulbura foarte mult. Nu văzusem un om care să sufere atât de intens. Cu atât mai mult pentru mine.

ㅤÎl iertam, pentru că știam că mă iubește și nu-mi doream să-i fac rău. Avea nevoie de mine. N-o spunea doar pentru a mă îmbuna sau pentru a se victimiza, o spunea că era cât se poate de adevărat. Se putea observa în fiecare reacție, fiecare cuvânt, fiecare expresie. Malakai mi se încredințase mie, după toate nenorocirile pe care le-a trăit, își pusese sufletul pe tavă și mi-l oferise, iar eu nu aveam puterea să-i las sufletul să se împrăștie pe podea, deși știam că nici să rămân nu e corect. Nici față de el, nici față de mine. Dar mă săturasem să dezamăgesc toți oamenii din viața mea și să le fac rău. Nu voiam să fac la fel cu Malakai care chiar încerca să devină un om mai bun pentru mine.

ㅤȘi eu îmi doream să devin un om mai bun.

ㅤStăteam pasivă și priveam pierdută în față, în timp ce telefonul continua să vibreze de la mesajele primite. Inspiram aerul curat de afară și încercam să nu mă gândesc prea mult la asta. Nu mai știam nici ce lună este, știam doar că este toamnă. Sau poate că deja începuse iarna. Habar n-am. Nici ziua mea nu s-a mai simțit la fel. Împlinisem douăzeci și unu de ani și nu putea să-mi pese mai puțin, dar m-am prefăcut încântată ca familia mea să nu sufere sau ca încă iubitul meu să se supere.

ㅤAsta era ce făceam. Mă străduiam să nu supăr pe nimeni și rămâneam în bula mea cu gândurile mele.

ㅤNu m-au ajutat nici certurile tot mai aprinse dintre Raven și Abel. Părea că brunetul își varsă toată furia pe care o avea pentru mine pe ea și mă durea asta, căci Raven nu merita să plătească pentru mine. Ajungeau într-un punct atât de critic că Raven începuse de câteva ori să plângă și am fost nevoită să-l dau afară cu propriile mâini ca să nu continue să-și arunce vorbe dureroase și să se învinovățească reciproc. Devenisem atât de neputincioasă că-l rugasem pe Xander să-l țină departe și, deși n-a fost entuziasmat de rugămintea mea, m-a ascultat. De atunci îl vedeam pe Abel doar când trebuia și pentru scurt timp, fără să ne atribuim mai mult de două priviri sau cuvinte ca să nu ajungem și noi la alte certuri.

ㅤÎncă eram foarte supărată pe el. Nu voiam să recunosc și voiam să trec peste asta, dar nu puteam. Mă consuma întreaga situație într-un fel oribil; nici măcar învățatul excesiv pentru facultate nu mă mai ajuta. Dacă nu mă gândeam la Abel, mă gândeam la Malakai și tot ajungeam să mă întristez singură. Nu știam cum o să rezist după ce nunta va avea loc, mă răneam doar gândindu-mă la pregătirile pe care trebuie să le facă împreună. Mă întrebam dacă plănuiește și visează cu ea așa cum o făcea cu mine și ajungeam pe o spirală întunecată din care nu ieșeam ore întregi.

ㅤDar nu spuneam nimănui frământările mele. Nu voiam să-i îngrijorez, să-i supăr sau cumva să ajung judecată. Era mai bine să-mi țin gura închisă.

ㅤ— N-ai de gând să răspunzi? mi-a captat atenția Apollo, trezindu-mă din gândurile mele și făcându-mă să aud din nou soneria telefonului meu.

ㅤTrecuse la apeluri ceea ce însemna că s-a enervat.

ㅤNu eram surprinsă, mereu ajungea să se enerveze când știa că ies afară cu unul din prietenii mei băieți. Nu conta că Apollo era fratele meu, trebuia să fie la curent cu tot ce se întâmplă.

ㅤAm oftat scurt și am apucat telefonul, scuzându-mă în fața lui Apollo și ducându-mă mai departe. Nu puteam risca ca fratele meu să audă dacă îmi va vorbi pe un ton ceva mai ridicat, nu suporta așa ceva și nici nu tolera. Era în stare să-l caute în tot Bostonul ca să-i ofere o lecție de cavalerism și nu-mi doream asta. Nu doar pentru că nu-mi doream să aibă nimeni de suferit, dar și pentru că Malakai era fiul unui șef din poliție, iar Apollo era deja în relații destul de proaste cu organele legii. Era s-o mai încaseze o dată din vina mea, nu puteam permite să se întâmple asta iarăși.

ㅤFratele meu m-a privit ciudat și am zâmbit stângace din distanță, glisând pe ecran ca să-i răspund lui Malakai.

ㅤ— Te ascult, i-am răspuns calmă.

ㅤ— Ce faci? De ce nu-mi răspunzi la mesaje? m-a chestionat și m-am reținut să arăt cât de mult mă deranjează purtarea lui.

ㅤ— Vorbeam cu fratele meu, m-am asigurat că-i subliniez ca să nu înceapă să sugereze tâmpenii ca în cazul cu Edmond. Discutam de cum ne vom organiza ca să-i cunosc iubita.

ㅤNu mințeam. Aflasem că Apollo se află într-o relație cu o fată deja de un timp îndelungat și nu pot să spun că n-am fost surprinsă. Nu credeam că o să-l văd pe fratele meu vreodată într-o relație serioasă, cunoscându-i istoricul de afemeiat. Dar mă bucuram sincer pentru el, arăta foarte fericit și asta, în ciuda disputelor noastre și tachinărilor, era tot ce-mi doream pentru el.

ㅤ— Am înțeles, suna calm și m-am liniștit, bucurându-mă că nu face din țânțar armăsar.

ㅤ— Tu ești la repetiții? m-am interesat când puteam auzi zgomot în fundal.

ㅤ— Da, te aștept și pe tine la Craig când termini. Sau vrei să vin să te iau?

ㅤ— Nu vreau să vă tulbur, m-am grăbit să spun, fiind întreruptă de surâsul său. Eu oricum trebuie să trec și pe la bar.

ㅤ— Când vreodată o să mă deranjezi tu pe mine, prințeso? O să trec să te iau și mergem împreună, nu complici nimic. Doar să-mi scrii când ajungi acolo.

ㅤ— Bine, ai grijă.

ㅤ— Te iubesc, vorbim mai târziu, mi-a spus și a închis apelul.

ㅤSperam să nu mă mai asalteze cu mesaje și m-am întors la fratele meu care nu și-a rupt privirea de pe mine. Am clătinat întrebătoare din cap când mi-am reocupat locul de pe banca din foișor. Nu înțelegeam de ce se uită în felul ăsta la mine, de parcă se pregătește să-mi țină morală.

ㅤ— Te simți bine? m-a întrebat și am simțit nevoia să-mi înghit saliva, dar m-am abținut. Ești mereu îngândurată, a remarcat și mi-am presat buzele instinctiv, ridicând din umeri și uitându-mă în ochii lui.

ㅤBineînțeles că nu spusesem nimănui despre purtarea lui Malakai. Îmi era rușine într-o oarecare măsură și știam că mulți s-ar enerva și ar încerca să îndrepte lucrurile. Nu voiam asta, aveam totul sub control. Chiar credeam că dacă am răbdarea necesară cu Kai, voi reuși să-l fac să-și depășească problemele cu încrederea și nu ar mai exploda în felul acela la furie. Pentru că știam că are un suflet bun și mă gândeam că din cauza tatălui său, care era un om foarte dur, nu știa să-și gestioneze emoțiile. Puteam să-l înțeleg.

ㅤNu credeam o secundă că el își dorește cu adevărat să mă rănească.

ㅤ— Sunt mereu obosită, l-am corectat râzând, dar nu mi s-a alăturat; continua să mă analizeze incomod de mult. În caz că ai uitat, eu învăț să salvez viețile oamenilor, nu e deloc ușor și e foarte stresant, am adăugat mai convingătoare, pentru că era parțial adevărat. Mă împart între serile cu familia mea, facultate și bar. Scuză-mă că nu țopăi pe aici energică.

ㅤ— Și Malakai? l-a adus în discuție, ceea ce nu făcea aproape niciodată și m-am încordat. E totul în regulă?

ㅤ— Da, normal, i-am spus repede și și-a arcuit o sprânceană. Mai există discuții ca în orice cuplu, dar totul e în regulă.

ㅤ— Pot să fiu sincer cu tine și să nu te superi?

ㅤ— Ce întrebare e asta? Normal că da! Când vreodată am preferat eu să mă minți? l-am încurajat, amuzată de cum a deturnat discuția.

ㅤ— Nu-mi place deloc băiatul ăsta, a recunoscut și am rămas mută. N-am nimic personal cu el, doar că... nu-mi place. Parcă e ceva în neregulă cu el. El îți trimitea toate mesajele alea și te suna?

ㅤ— Da, dar noi așa vorbim mereu, am încercat să-l scuz, dar puteam vedea că nu mă crede.

ㅤ— Clary, știi că eu sunt lângă tine, da? mi-a reamintit și l-am privit derutată. Orice problemă ai avea, spune-mi-o, bine?

ㅤM-am uitat în ochii căprui ai fratelui meu și pentru prima oară puteam vedea această îngrijorare care-l măcină îngrozitor, așa cum pe mine mă măcinau toate evenimentele din ultimii ani din viața mea. Mă uram că eu sunt cea care-i tulbură fericirea pe care a găsit-o în viața lui haotică și știam că nu pot lăsa ca asta să se întâmple, așa că am schițat un zâmbet fabricat și i-am prins o mâna în ale mele, aducând-o în poala mea. Am strâns-o atât de tare de parcă asta l-ar putea convinge că totul e în regulă. Speram s-o facă.

ㅤ— Tu ești primul la care aș veni.

ㅤAm mințit, dar vocea mea suna atât de senină că aproape și eu m-am crezut. Am mai schițat un alt zâmbet și i-am lăsat mâna să alunece din ale mele, ca și cum l-aș elibera. Era ciudat cum acest presentiment rău mă urmărea de când m-am trezit din comă, fiori reci mă treceau cu cât se apropia și știam că este aproape. Orice ar fi fost. Probabil că doamna psihiatru Hailey m-ar fi reținut dacă i-aș fi spus adevărul despre asta, până la urmă era o nebunie. Întunericul nu te poate pândi și nici urmări, dar eu n-am încetat să-l simt respirându-mi în ceafă și aveam acest impuls care mă determina să-i îndepărtez pe toți înainte să se scufunde cu mine. Știam că o să mă scufund. Era ceva inevitabil și ireversibil. Era la fel de real ca ziua de astăzi și ca cicatricea de pe abdomen.

ㅤApollo s-a mulțumit cu răspunsul meu și nu m-a întrerupt când am pornit un cu totul alt subiect. Era dornic să mă audă vorbind, mai ales că ne-am văzut atât de rar, iar în celelalte mici ocazii n-am fost în cea mai bună stare a mea. S-a oferit să mă conducă la bar și nu l-am refuzat, oricum ar fi fost în zadar.

ㅤDrumul cu mașina l-am parcurs într-o liniște tensionată, acoperită doar de sunetul muzicii din fundal. Simțeam că-și dorește să discute cu mine subiecte pe care nici nu mă gândesc să le mai deschid, dar rămânea tăcut, pentru că știa cât de mult m-ar afecta. Eram la câțiva pași distanță de o cădere mentală. A preferat să rămână concentrat pe condus, aruncându-mi din când în când priviri fugitive, iar eu am preferat să privesc pe geam și să mă prefac că nu există niciun elefant în cameră.

ㅤAm coborât imediat ce a parcat și m-am dus înăuntru fără să-l aștept. Mă bucuram că am rezistat atât de mult fără să-mi scape vreun cuvânt.

ㅤZgomotul din bucătărie a dat-o de gol pe Julia și am zâmbit în sinea mea, apropiindu-mă de ușa dinspre bucătărie, simțindu-l pe fratele meu când a intrat; privirea lui ațintindu-se asupra mea.

ㅤ— Ai nevoie de ajutor? m-am interesat din prag și Julia a tresărit când m-a auzit, fiind atât de concentrată pe ce făcea.

ㅤM-a scrutat din cap până-n picioare, iar eu n-am lăsat zâmbetul să-mi părăsească fața, chiar dacă era la fel de fals ca celelalte.

ㅤ— Nu, iubita, mă descurc. Bine ai venit! mi-a răspuns cu căldură și am surâs, aprobând-o printr-o mișcare slabă a capului și lăsând-o în treburile ei.

ㅤUra când cineva stătea în cârca ei atunci când lucra.

ㅤCând m-am rotit, Apollo era așezat pe un scaun din fața barului și butona telefonul dezinteresat. L-a lăsat deoparte când m-a văzut în spatele barului și mi-a rânjit cu acel rânjet caracteristic lui, dar era ceva ciudat și cu el. Eu puteam să-mi dau seama când abia se abține să tacă și tăcerea lui mă incomoda, mai ales când era atât de încărcată.

ㅤ— Ce vrei să bei? l-am întrebat în treacăt. N-o să-ți dau nimic cu alcool că ești cu mașina, l-am avertizat și l-am făcut să râdă.

ㅤTreptat, râsul lui a început să dispară și a continuat să se uite la mine ca la un obiect extraterestru.

ㅤ— Nu vreau nimic, trebuie să plec în curând, m-a anunțat el și am încuviințat, dar simțeam că trage de timp. Clarissa..., își alegea cuvintele ceea ce el nu făcea niciodată și asta mi-a făcut o sprânceană să se arcuiască. Să-mi spui, da? s-a asigurat și am oftat scurt. Indiferent de cât de mare sau mică e problema, îmi spui, a rostit în timp ce mă privea direct în ochi și am simțit stomacul că mi s-a făcut ghem, dar am zâmbit oricum, aprobându-l.

ㅤM-a salutat și a plecat după ce mi-a dat o îmbrățișare, iar eu mi-am păstrat zâmbetul pe chip până a ieșit pe ușă. O secundă m-am gândit ce s-ar întâmpla dacă i-aș spune totul, poate m-ar ajuta să înțeleg ce se petrece, dar am alungat gândul. Apollo ar lua-o razna; și el are un istoric destul de stufos cu probleme sale cu nervii. Malakai n-ar avea nicio șansă în fața furiei turbate a fratelui meu, iar eu n-aș avea nicio șansă să-l opresc înainte să-l ucidă. Pentru Apollo nu există accidente, ar considera că Malakai a încercat să mă rănească cu bună știință și atunci totul ar fi pierdut. Iar cât despre gelozia lui, maniacală aș putea zice, ar spune că e o boală mintală și Malakai trebuie înlăturat cât mai repede din viața mea.

ㅤPentru Apollo exista doar alb sau negru, nu exista gri, iar asta îl făcea de multe ori de neînduplecat.

ㅤM-am ocupat să pregătesc totul pentru Edith. Îmi lăsase un mesaj în care îmi spunea că merge la doctorul ei de familie pentru un consult și că va veni imediat după. Mi s-a părut ciudată ora aleasă pentru această vizită, dar nu eram în poziția să o judec. Ea știe cel mai bine cum stau lucrurile și nu a greșit cu nimic de când a fost angajată. N-am niciun motiv să mă îndoiesc de ea.

ㅤAș fi preferat să nu fiu pusă în situația de a așeza la locul destinat vinul preferat al acelui om, dar mi-am înfrânat emoțiile și am făcut-o oricum. Lucrurile erau deja de mult încheiate, nu mai puteam să mă comport ca un copil. Eu eram acum cu Malakai, iar el urma să se căsătorească cu Amanda. Acesta era singurul lucru care mai conta.

Ai venit să-mi urezi casă de piatră?

ㅤUn suspin mi-a scăpat printre buze și m-am oprit din ceea ce făceam, rămânând nemișcată. Nu eram paralizată, nici copleșită; eram doar epuizată. Ultimele luni din viața mea au fost cele mai dificile de până acum. De la ultima mea întâlnire cu Alec, parcă totul a început să se destrame în loc să se îndrepte spre bine.

ㅤAm încercat să-mi adun gândurile, dar oboseala mă trăgea în jos ca un val rece. Mi-am masat tâmplele cu o mână și am inspirat puternic, izgonind din mintea mea toate lucrurile care se străduiau să-mi facă rău. Reprimându-le din nou. Mi-am șters fugitiv obrazul și atunci am simțit prezența cuiva. M-am încordat brusc și, cu coada ochiului, l-am observat pe Xander stând exact în locul în care, cu puțin timp înainte, se afla fratele meu. Din nefericire pentru mine, i-a preluat și obiceiul de a se holba la mine. M-am prefăcut că nu observ prezența lui și am ascultat cum degetele lui loveau ritmic tejgheaua barului. Mi-am tras nasul și mi-am văzut de treabă. Avea să plece la un moment dat.

ㅤ— Ai răcit? a spart el tăcerea, vorbindu-mi de parcă ar fi știut exact ce făceam în tot acest timp.

ㅤMi-am îndreptat privirea la el, iar el m-a întâmpinat cu un zâmbet domol, menit să mă facă să mă simt în largul meu. S-a oprit din a lovi blatul și s-a dat în spate pe scaun, examinându-mi fața din distanță ca un om instruit în așa ceva. Apreciam că încerca să nu mă facă să mă simt intimidată, așa cum se simțeau aproape toți în prezența lui, dar adevărul era că niciodată nu mă simțisem astfel. În ciuda înfățișării sale, nu m-am simțit niciodată în pericol. Era ironic cum mă simțeam în siguranță lângă oamenii de care toți erau inhibați într-o oarecare măsură, dar mă simțeam amenințată când eram alături de oamenii pe care toată lumea îi admiră și-i îndrăgesc.

ㅤPoate că erau mai multe rotițe stricate în capul meu.

ㅤ— Da, probabil e ceva în aer, am mințit și i-am întors spatele.

ㅤ— Mhm, a murmurat în timp ce mă studia. Ar trebui să fii mai atentă, a spus-o pe un ton ciudat și m-am încruntat slab înainte să mă întorc către el.

ㅤM-am apropiat de tejghea și l-am măsurat din ochi cu același interes. Nu înțelegeam ce urmărea Xander – nu încercase niciodată să vorbească cu mine fără un motiv clar. De obicei, ne ignoram reciproc, ca și cum niciunul dintre noi nu ar fi existat. Nu era vorba că ne displăceam, ci mai degrabă că nu aveam nimic de spus unul altuia. Niciunul dintre noi nu era cunoscut pentru firea prietenoasă, așa că tăcerea noastră reciprocă părea naturală.

ㅤDar acum, ceva era diferit. Prezența lui părea încărcată cu o intenție pe care nu o puteam desluși. Mă întrebam dacă s-a schimbat ceva între noi, sau dacă era doar un capriciu de moment din partea lui. N-ar fi prima oară când vrea să mă tachineze, dar speram să n-o facă. Nu-mi doream să aud nimic de prietenul lui cel mai bun.

ㅤ— Vrei ceva de băut? am redirecționat subiectul și a rânjit, coborându-și privirea spre mâinile lui pentru o fracțiune de secundă.

ㅤ— Dacă ești drăguță, sigur. Dă-mi o bere, te rog.

ㅤAm acceptat tacit și m-am dus la dozatorul de bere, privind lichidul galben cum umple paharul înalt odată cu spuma.

ㅤ— Nu știu dacă ai avut ocazia să afli până acum, dar nunta s-a amânat, a spus din senin și aproape am rupt mânerul dozatorului. Pe termen nedefinit, a ținut să menționeze și am oftat, așezându-i berea în față și evitând să mă uit în ochii lui.

ㅤ— Nu mă privește pe mine, i-am spus sec și a surâs. Și, în mod clar, nu mă interesează, am continuat mai tăioasă decât mi-aș fi dorit.

ㅤ— Nu încerc să mă amestec în chestiuni care nu mă privesc, mă cunoști suficient ca să știi că nu-mi place să fac asta și nici nu aș face-o, dar dacă aș fi în locul tău, aș asculta ce are de spus, m-a sfătuit el. Am pufnit ușor, ca și cum mi s-ar fi părut amuzant, dar l-am privit critic. Nu puteți rămâne certați toată viața.

ㅤAm tăcut câteva momente, încercând să procesez ceea ce tocmai spusese. Era ceva neobișnuit în felul în care aborda situația – nu era genul de persoană care să ofere sfaturi gratuite sau să se implice în probleme personale. Dacă nu l-aș fi cunoscut atât de bine pe Abel, aș fi bănuit că el a fost cel care l-a pus să-mi spună toate astea, dar știam că n-ar face niciodată așa ceva. Așa că m-am întrebat dacă, în spatele acestei aparente indiferențe, se ascundea o preocupare reală.

ㅤ— Nu suntem certați, i-am explicat eu. Fiecare își vede de propria viață, asta e tot. Nu mai există nimic de spus între noi doi.

ㅤ— Zici? l-am privit cu dispreț când am auzit zeflemeaua din glasul lui. În fine, bineînțeles că decizia îți aparține; nu încerc să te conving de altceva, a replicat el, luând o gură sănătoasă din pahar. Voi știți mai bine ce vă face fericiți, a adăugat, încheind cu un zâmbet cu un aer conspirativ și s-a concentrat din nou asupra băuturii sale.

ㅤNu mi-a plăcut deloc felul cum s-a uitat la mine, așa că am răsuflat slab, scuturând încet din cap. Nu i-am spus nimic însă. Era în zadar. Dar cuvintele lui n-au încetat să mi se învârtă în cap.

ㅤSunt o ticăloasă dacă mă bucur că un cuplu și-a amânat nunta, pentru că probabil lucrurile nu sunt așa minunate cum păreau să fie?

ㅤBănuiesc că da.

ㅤMi-am făcut o cafea și m-am așezat lângă el, aruncându-i o privire în treacăt. Xander arăta atât de mulțumit de sine că mă întrebam dacă nu cumva e ceva în neregulă cu el. Poate că toți înnebunisem.

ㅤAm admirat conținutul cănii și am început să mă joc cu ea, învârtind-o ușor în mâinile mele, în timp ce ascultam, în gând, cuvintele spuse de Xander. Mă enervam pe mine însămi că deveneam din ce în ce mai curioasă după fiecare repetare a acelorași gânduri.

ㅤ— N-a spus niciun motiv? am întrebat fără să-mi dau seama că vocea mea era mai curioasă decât intenționam. El a zâmbit amuzat, încercând să-și ascundă reacția în spatele coborârii capului spre paharul său.

ㅤ— Nu, a spus el, cu o ușoară întârziere care era menită să accentueze misterul. Iar eu n-am întrebat, a adăugat și am încuviințat, luând o gură din cafeaua mea. Asta te privește pe tine? m-a întrebat răutăcios și am pufnit, dându-mi ochii peste cap.

ㅤ— Nu e nevoie să fii nesimțit, l-am apostrofat și m-am ridicat să mă duc după lapte.

ㅤI-am auzit râsul sonor în urma mea.

ㅤCând m-am întors, am strâns mai bine cutia de lapte ca să nu-mi scape din mâna la vederea brunetului. Știam că este aici, dar nu mă așteptam să dea ochii cu mine. Deprinsese un obicei de a sta închis în birou până dispar eu. Mi-am ferit privirea când s-a uitat spre mine și m-am dus netulburată la locul meu, îndulcindu-mi cafeaua. Era mai bine să nu vorbim.

ㅤ— Eu mă retrag, a anunțat Xander după ce a bătut o dată cu palmele în tejghea. Aproape că l-am ucis cu privirea mea. Mă duc să aduc chestia și plecăm, i-a spus lui Abel și le-am urmărit cu discreție schimbul de priviri.

ㅤHabar n-aveam la ce se putea referi și începusem să mă satur de tot acest secret ce gravita în jurul activităților lor. N-am scos un sunet, îmi sorbeam cafeaua liniștită, dar l-am văzut pe Xander că se duce spre depozit și mi-am arcuit slab o sprânceană.

ㅤGândurile de detectiv mi-au fost îndepărtate când încordarea din aer aproape m-a sufocat. Resimțeam privirea lui asupra mea și scaunul a devenit brusc de proastă calitate. Chiar trebuia să le spună cineva bărbaților ăștia că nu e frumos să se holbeze la o persoană. Nu sunt niciun specimen neidentificat ca să le stârnesc atât de mult interesul. Ar trebui să-și găsească alte hobbyuri.

ㅤM-a ignorat și n-am avut încotro decât să-l privesc când a început să se plimbe prin spatele barului, luând o sticlă de vin și desfăcând-o. O furie irațională s-a clădit în mine. Nici n-a luat un pahar, a băut direct din sticlă niște guri zdravene care m-au demascat și m-au făcut să-l privesc severă. Știa cât de mult nu suport să-l văd bând în modul acesta. Părea că între nervii vărsați pe Raven și afacerile dubioase, se reprofilase spre rolul de alcoolic. Făcea tot ce mă supără pe mine și speram să n-o facă dinadins, pentru că atunci chiar s-ar comporta prostește de imatur. Nu-i venea bine atitudinea asta.

ㅤ— În ritmul ăsta vom avea stoc epuizat, nu m-am putut reține să nu zic și am fost izbită de privirea lui tăioasă.

ㅤ— O să dau comandă, mi-a răspuns pe același ton și a trântit ușa dulapului de unde a luat desfăcătorul după ce l-a pus înapoi.

ㅤMi-am îngustat privirea și am răsuflat pe sub barbă, ridicându-mi cana în dreptul buzelor. Nu aveam de gând să-l las să-mi intre pe sub piele.

ㅤA plecat din raza mea vizuală și l-am auzit când s-a aruncat în canapeaua pe care stătea mereu. I-am acordat o privire scurtă peste umăr și am încercat să nu-mi arăt dezaprobarea când a mai luat câteva guri bune din sticlă. Dacă nu se oprea în curând, avea să se îmbete foarte rău. Am oftat și am lăsat cana din mână, ridicându-mă în picioare și având mai multe ezitări când m-am dus la el. Tasta pe telefon când m-am întins să-i iau sticla. Într-o secundă, m-a prins de încheietură și a mârâit slab, oprindu-mă din a-i lua sticla cu o privire aspră.

ㅤ— De ce nu-ți vezi de treaba ta, hm? m-a întrebat cu reproș și mi-am presat buzele într-o linie dreaptă.

ㅤNu puteam să mă uit la el cum se distruge și să stau cu mâinile în sân.

ㅤ— Dacă vrei să bei, du-te altundeva. Nu o să bei pe cheltuiala barului, am îndrugat un motiv și și-a ridicat sprâncenele, începând să râdă nervos.

ㅤAm amuțit când a scos din buzunar mai mulți bani și i-a aruncat pe masă.

ㅤ— Am plătit-o, acum lasă-mă! mi-a smucit-o din mână și a băut cu nesaț, păstrându-și ochii în ai mei.

ㅤ— Ai băut destul! m-am răstit și m-am luptat cu el să i-o iau din mână. Ajunge! am replicat mustrătoare când a mormăit în barbă și a încercat să mi-o fure iarăși. Uită-te la tine, e abia ora nouă seara și ești deja amețit. Ce-i în neregulă cu tine? am întrebat, cu un ton îngrijorat și dezaprobator.

ㅤAm făcut un pas în spate ca să-i fac loc când s-a ridicat și am înghițit în sec când din nou eram prea apropiați unul de celălalt. Stătea atât de aproape că exista riscul să mă îmbăt și eu doar de la mirosul de vin ce se strecura printre buzele lui.

ㅤ— Fac ce vreau, a spus el, cu un ton despotic. Lasă-mă în pace și vezi-ți de iubitul tău.

ㅤ— Ești un idiot, am izbucnit, cuvintele venind din gura mea într-un mod neașteptat, care m-a șocat și pe mine.

ㅤAm regretat cuvintele când s-a aplecat spre fața mea cu o privire crudă ce nu promitea nimic bun și m-am blocat, uitându-mă pierdută în ochii lui. Era îngrijorător cum inima mea și-a pierdut ritmul și improviza aiurea, amețindu-mă.

ㅤ— Singurul idiot e iubitul tău, care nu știe că mă iubești pe mine. Iar tu... ești pur și simplu inconștientă. Dar nu-mi pierd vremea cu asta..., a spus el, conturându-mi fața cu degetele într-un gest calculat. Va veni ziua când vei fi disperată să te întorci la mine, a spus cu o siguranță care m-a enervat profund, iar zâmbetul lui arogant a făcut totul mai rău. Atunci voi decide dacă te primesc înapoi sau nu. Încă nu am luat o decizie.

ㅤ— Așa te minți? am contracarat ofensată și a pufnit amuzat. Niciodată, Abel, am spus apăsat. N-o să mă întorc niciodată, m-ai auzit? Să-ți intre bine în cap!

ㅤ— Niciodată să nu spui niciodată, pitico, m-a ironizat și am suflat zgomotos pe nări, abia păstrându-mi calmul. Uneori, cei care își spun „niciodată" sunt cei care se întorc la „întotdeauna".

ㅤÎmi repetam că e băut, ca să nu izbucnesc și să evit o altă ceartă. În timp ce încercam să fiu răbdătoare și înțelegătoare, comportamentul lui îngâmfat și ridicol îmi făcea lucrurile de zece ori mai dificile.

ㅤ— N-aș mai putea fi cu tine, am continuat întărâtată.

ㅤ— Atât de respingător îți sunt? m-a întrerupt și am înghițit în gol. Dacă te-aș săruta acum, m-ai împinge?

ㅤAm înmărmurit, incapabilă să găsesc cuvinte care să exprime tot ce simțeam acum. Erau atât de multe lucruri de spus și totuși mă simțeam paralizată, prinsă între furie și confuzie. Mi-am încleștat pumnii, încercând să-mi țin emoțiile în frâu.

ㅤEl a continuat să zâmbească cu înfumurare, ochii lui sclipind de satisfacție sau de la alcool. Nu mai eram sigură.

ㅤN-am mai suportat, m-am tras de lângă el și am mărit distanță, asigurându-mă că sticla de vin e încă la mine. El a râs și s-a așezat înapoi, privindu-mă cu atenție.

ㅤMi-am dat silința să-i ignor provocările și am sigilat sticla, punând-o într-un loc unde știam că nu are cum să ajungă. Nu cât timp mintea lui era tulbure. Situația era atât de neobișnuită și stupidă că mă clătinam între amuzament și frustrare. Poate amândouă deodată.

ㅤMi-am revenit instant când clopoțelul de la intrare s-a auzit și tot corpul mi s-a înfiorat. Un val de răceală m-a luat prin surprindere și mi-am strâns instinctiv ochii, încă ghemuită în spatele barului, înainte să mă ridic și să dau ochii cu Malakai.

ㅤMăcar comentariile lui Abel s-au oprit.

ㅤCa o reacție în lanț, Xander a revenit și a părut șocat la vederea intrusului. Inima mea s-a strâns atât de rău că abia mai puteam să respir, nu mi se mai părea deloc amuzantă izbucnirea lui Abel; mă temeam să nu spună ceva compromițător cu Kai de față.

ㅤ— Bună seara, i-a salutat pe cei doi și după s-a uitat la mine. Ai terminat treaba, prințeso?

ㅤAm schițat un zâmbet forțat și am aprobat, ieșind din spatele barului și ducându-mă lângă el. Kai mi-a înconjurat talia și m-a lipit de el, sărutându-mi apăsat creștetul. Mi-am dat seama că e stânjenitoare situația în tăcerea asta și mi-am dres glasul, aruncând o privire fugitivă spre cei doi.

ㅤ— Oh, el e Xander, le-am făcut cunoștință. Se ocupă de bar când eu nu pot fi prezentă, i-am explicat și a ascultat foarte atent.

ㅤI-am privit cu oarecare teamă cum dau mâna și schimbă câteva cuvinte.

ㅤ— Iar tu trebuie să fii cel care a plecat ca o tornadă, a râs Kai și s-a apropiat de Abel; nici n-am remarcat că s-a ridicat la rândul lui și-l examina precaut pe iubitul meu. Mă bucur să te văd în toane mai bune. Sunt Malakai, îmi pare bine să te cunosc! a vorbit prietenos și mi-am ținut respirația în așteptarea răspunsului lui Abel.

ㅤBrunetul și-a coborât ochii spre mâna întinsă și apoi i-a ridicat, ascunzând în privirea lui un dispreț profund. M-am reținut să răsuflu ușurată când i-a acordat mâna și s-a arătat amuzat.

ㅤ— Sunt Abel, a spus pe un ton sobru și i-a strâns mâna cu mai multă putere decât era necesar. Plăcerea e a mea.

ㅤS-au privit reciproc momente bune care au părut infinite și după s-au distanțat, menținând un zâmbet fals deopotrivă. Pulsul meu era atât de crescut că exista o șansă să fac atac de cord chiar aici, lângă ei. Și o parte bolnavă din mine s-ar fi bucurat, măcar astfel aș fi scăpat din ipostaza asta.

ㅤ— Acum că s-au făcut introducerile, noi o să plecăm, m-am grăbit să spun și mi-am pus o mână pe pieptul lui Kai. Seară frumoasă! Haide, Kai, să mergem!

ㅤKai a zâmbit și a aprobat, salutându-i pentru ultima oară înainte să mă ia de mână și să iasă cu mine de acolo. Când am ieșit din bar, am inhalat cu sete aerul răcoros de afară, de parcă fusesem ținută cu capul sub apă minute întregi. Malakai s-a amuzat pe seama mea și mi-a deschis portiera.

ㅤEra într-o dispoziție foarte bună și mă bucuram foarte mult că n-a făcut din evenimentul ăsta un alt motiv pentru a fi gelos și a ne certa. A fost mult mai bine decât scenariile pe care mi le construisem eu în minte.

ㅤMi-a ținut mâna cu fiecare ocazie în mașină și a și sărutat-o de câteva ori, punându-mă serios pe gânduri. El era o persoană afectuoasă, dar acum mi se părea mai afectuos decât de obicei.

ㅤ— Te simți bine? l-am întrebat și a început să râdă, aruncându-mi o privire rapidă.

ㅤ— Ți-am dus dorul toată ziua, da, mă simt excelent! mi-a răspuns sincer și mi-a aplicat alt sărut pe mână.

ㅤAm râs pentru scurt timp și nu m-am oprit din a-l analiza. Nu puteam să scutur acest sentiment că se întâmplă ceva cu el sau poate că mă obișnuisem prea mult cu firea lui impulsivă. În cele din urmă, am dat vina pe paranoia mea și mi-am închis ochii, afundându-mă în acordurile melodiilor până am ajuns la destinația finală.

ㅤMi-a atins delicat brațul după ce a parcat și am tresărit, privindu-i expresia amuzată. Probabil că ațipisem câteva minute. L-am urmat afară din mașină și l-am lăsat să mă țină de mână în timp ce mă conducea spre ceea ce arăta a casa cuiva, nicidecum ca un local. Nu știu de ce mă așteptam să mergem la unul din locurile în care cântau de obicei.

ㅤMărimea casei era impresionantă, acest Craig avea mulți bani și nu era îngrijorat de dezastrul care ar putea surveni de pe urma unor petreceri ca cele pe care le dă. Erau oameni peste tot. Majoritatea beți sau care au consumat anumite substanțe. Dinăuntru bubuia muzica și avea norocul că vecinii lui erau îndepărtați de casa lui, altfel poliția ar fi venit până acum. L-am strâns mai bine de mână pe Malakai în timp ce mă ghida prin haosul din interior și mă minunam de nivelul de nepăsare care domnea în aer.

ㅤPe o canapea dintr-un colț cât de cât mai retras, i-am recunoscut pe Harry și Dexter. Erau acompaniați de mai mulți indivizi și de niște fete. Una din ele era în poala lui Dexter și îl săruta cu patos. Aproape că mi-am întors privirea.

ㅤ— A venit omul nostru! s-a auzit din jur de parcă și-a făcut apariția cineva din familia regală și m-am dat mai într-o parte când unii s-au năpustit asupra lui Malakai și i-au înconjurat gâtul, bucurându-se de venirea lui.

ㅤ— Stați o clipă, s-a eliberat și m-am simțit ciudat când s-a întors către mine. Iubita mea, a rostit cu mândrie și m-a adus lângă el, arătându-mă tuturor prietenilor săi.

ㅤAm pierdut șirul persoanelor cu care am făcut cunoștință; numele multora nici măcar nu mi-au rămas în minte. Mă simțeam nelalocul meu, ca și cum trebuia să fiu mereu în gardă, atentă la tot ce se întâmpla în jurul nostru. Nu reușeam să mă relaxez deloc. Iar momentul în care am văzut, de la doar câțiva pași, cum Harry trasa o linie de substanță albă și apoi o inhala pe o nară, mi-a întors stomacul complet pe dos.

ㅤM-a șocat mai tare faptul că nimeni nu era frapat de asta. Nici măcar Malakai care vorbea animat cu prietenii lui, ținând aproape un pahar cu un conținut puternic de alcool.

ㅤVoiam să plec acasă.

ㅤAm început să mă fâstâcesc, negăsindu-mi locul pe canapea, iar într-un final asta i-a atras atenția lui Malakai care s-a întors către mine și m-a privit întrebător. Ca și cum eu sunt cea care se poartă nepotrivit. Mi-a pus o mână pe genunchi și m-a strâns ca o încurajare, zâmbindu-mi șarmant și întorcându-se la dialogul cu prietenii săi.

ㅤM-am resemnat că nu voi pleca prea curând de aici și m-am lăsat în canapea, încercând să nu judec nimic din tot ce vedeam. Asta până când s-a făcut liniște și un bărbat înalt, șaten și cu ochi verzi-căprui și-a făcut loc prin mulțimea extaziată de venirea lui. Era îmbrăcat într-un trening negru și avea un zâmbet viclean imprimat pe buze în timp ce depășea toate persoanele care-l aclamau. Ochii mi-au căzut asupra genții pe care o căra și respirația mi s-a oprit când am înțeles de ce toți îl priveau de parcă a venit Moș Crăciun.

ㅤ— Connor, ai venit să ne salvezi, frate! s-a ridicat Harry, total rupt de realitate și a fost refuzat când a încercat să-l îmbrățișeze.

ㅤ— Las-o mai moale în seara asta, Herr, vorbea atât de articulat că am fost surprinsă și l-am privit cum îi întinde mai multe pliculețe după ce i-a luat un teanc frumos de bani.

ㅤAm rămas fără cuvinte.

ㅤHarry nu l-a băgat în seamă și ținea acele plicuri de parcă erau aur de douăzeci și patru de carate. Era în cea mai fericită stare a lui.

ㅤ— Ia uite, Kai, a adus și preferatele tale! a strigat și i-a aruncat pe masă, lângă el, unul dintre plicuri.

ㅤInima mi s-a oprit când ochii mi-au căzut asupra acelui plic, iar în mintea mea s-a format un gol. Am încremenit din toate încheieturile. Ochii presupusului Connor m-au găsit în cele din urmă și în privirea lui s-a creat o strălucire bizară, nu știam dacă din compătimire sau din alt motiv, dar știam că a înțeles repede că eu nu fac parte din lumea asta. Se citea clar în expresia lui.

ㅤRespirația mi-a devenit neregulată și mi-am ațintit privirea agitată către Kai care se uita la mine cu un mix ciudat de vinovăție și teamă. Nu m-am ridicat în viața mea mai repede de undeva.

ㅤAm pornit ca o furtună pe drumul spre ieșire, aproape lovindu-l pe traficantul lor, pentru că nu mai vedeam clar; privirea mea era tulbure de la lacrimile apărute instantaneu. Cu fiecare pas pe care-l făceam se legau mai multe piese în mintea mea și când aerul m-a lovit din nou în față... Am realizat că Malakai m-a mințit în tot acest timp că el nu consumă niciun fel de drog, iar comportamentul lui atipic de-a lungul timpului prindea altă semnificație în mintea mea. Asta m-a făcut să mă cutremur.

ㅤNu mai eram sigură ce mai era real din viziunea pe care i-am creat-o în capul meu.

ㅤAm răsuflat surprinsă când m-am trezit prinsă de brațe și adusă sub nasul lui Kai care gâfâia, probabil după ce a alergat după mine. Am încercat să mă eliberez, dar nu m-a lăsat, iar înfățișarea pe care o căpăta mă speria.

ㅤ— Unde crezi că pleci? m-a întrebat iritat și l-am privit mirată. Nu poți să pleci în felul ăsta, dacă pățeai ceva?

ㅤ— Cum ar fi să descopăr că iubitul meu consumă droguri? am ripostat pe un ton mult mai ridicat și a închis ochii, inspirând adânc. Cum ai putut să-mi ascunzi asta? Știi ce părere am eu în legătura cu asta!

ㅤ— Da, consum! a țipat dintr-o dată și m-a amuțit. Bine? Sunt un nenorocit de drogat! a continuat și m-a lăsat fără reacție, n-am putut să mă mișc nici când s-a distanțat. Ce schimbă asta? Eu tot te iubesc!

ㅤ— Schimbă totul! am strigat înapoi, nepăsându-mi de scena pe care trebuie să o fi făcut pentru restul persoanelor. Eu nu pot accepta așa ceva, îmi pare rău. Chiar nu pot!

ㅤ— Stai o clipă! s-a pus în fața mea când am încercat să plec. Crezi că n-aș renunța dacă aș putea? Crezi că îmi place să trăiesc așa? Să mă las este cea mai mare dorință a mea, te rog să mă crezi! Mă lupt cu asta de atât de mult timp și știi ce e ciudat? Singurele momente în care nu m-am gândit deloc la consum au fost cele în care am fost cu tine! Clarissa, tu deja mă ajuți! Nu poți să renunți la noi! Te rog, ascultă-mă, vocea lui imploratoare mi-a sfâșiat inima. Am respirat adânc când mi-a prins fața în mâini, iar chiar și în întuneric am văzut cum ochii lui străluceau de lacrimi. Am nevoie de tine, te rog, nu mă abandona. Doar tu mă poți ajuta. Fără tine, aș deveni sclavul dependenței mele!

ㅤSe dezlănțuise o adevărată luptă înăuntrul meu. O parte din mine nici nu se gândea să-l lase singur pe Malakai, iar cealaltă trăgea de mine să plec cât mai repede, pentru că nu are cum să se termine cu bine. Indiferent cât de mult mă iubea, cât de puternice erau sentimentele lui; nu puteam să am puterea să-l opresc din a face asta. Ar fi înlocuit o dependență cu o altă dependență și nu voiam să vad unde va duce asta, iar pe lângă toate astea... m-a mințit. M-a privit în ochi ca acum și m-a mințit. N-a avut nici măcar o ezitare. Nu puteam să mai cred niciun cuvânt din partea lui.

ㅤ— Îmi pare rău..., am spus încet în timp ce-i îndepărtam mâinile de pe obrajii mei. E prea mult, eu nu pot... dacă nu mă mințeai... dacă erai sincer cu mine...

ㅤ— Clary, îți promit că o să mă schimb. Nu, îți jur că am s-o fac! O să fac toți pașii necesari! Doar nu pleca de lângă mine!

ㅤAm scuturat din cap, copleșită de emoții, și lacrimile au început să curgă necontrolat, în timp ce încercam să mă eliberez din strânsoarea pe care o tot impunea asupra mea.

ㅤ— Dă-mi drumul, Kai! i-am cerut când s-a încăpățânat. Lasă-mă să plec!

ㅤ— Nu pot, mi-a răspuns neajutorat. Nu pot să te las să faci asta, nu ar fi corect! Tu ești a mea, a spus și am devenit moale în mâinile lui când am realizat cât de disperat era.

ㅤVocea lui tremura, iar ochii îi erau plini de o durere care mă sfâșia. În acel moment, am înțeles că, pentru el, eram mai mult decât un refugiu; eram ultima lui speranță. Am simțit o greutate copleșitoare în piept, o responsabilitate pe care nu știam dacă o pot duce, dar nu am avut puterea să-l resping. Degetele lui mi-au strâns și mai tare brațele, ca și cum m-ar fi implorat în tăcere să rămân. Tot ce îmi doream era să-l ajut, dar mă simțeam prinsă între dorința de a-l salva și teama că, în final, ne vom distruge pe amândoi.

ㅤ— Trebuie să mă lași să plec, am insistat și m-a dezaprobat imediat, lipindu-și fruntea de-a mea. Avem nevoie de spațiu ca să ne limpezim gândurile, am motivat, dar nu mă mai asculta. Kai, trebuie să mă înțelegi, tocmai am aflat că m-ai mințit și că ești dependent de droguri! Nu poți să mă forțezi să rămân!

ㅤ— Ba pot, m-a contrazis, iar pulsul mi-a încetinit simțitor când privirea aceea familiară, cea pe care o avea mereu înainte să răbufnească, a apărut în ochii lui. Și am s-o fac dacă nu-mi lași altă cale, a continuat pe un ton amenințător, care m-a destabilizat complet.

ㅤAm simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare.

ㅤAm vrut să ripostez, să-i spun că nu poate să mă constrângă astfel, dar cuvintele mi-au murit pe buze. Privirea lui întunecată mă fixa cu o intensitate care îmi tăia orice încercare de a rezista.

ㅤ— Tu ești cea care trebuie să înțeleagă... locul tău e lângă mine. Nimeni nu te-ar putea iubi cât te iubesc eu și n-am să te las să pleci pentru nimic în lume. M-am săturat să aștept să înțelegi, strânsoarea în care îmi ținea brațele a devenit mai puternică și am scâncit slab, privindu-l timorată.

ㅤ— Te comporți ca un maniac! Dă-mi drumul în secunda asta, e destul!

ㅤ— Nu e suficient! s-a răstit înapoi și m-a zdruncinat, reducându-mă la tăcere. N-o să ne despărțim, o să trecem și peste asta, în regulă? vocea imploratoare de mai înainte dispăruse complet și fusese înlocuită de una imperativă.

ㅤN-am putut să nu mă gândesc dacă clipele în care mă roagă și plânge pentru mine sunt doar un act. Cum putea cineva să se schimbe atât de repede, să treacă de la disperare la autoritate în doar câteva secunde? Gândurile mi se învârteau haotic, iar teama și neîncrederea începeau să-mi macine încet determinarea.

ㅤMă amețea. El mă amețea.

ㅤ— În regulă? a repetat mai apăsat și am încuviințat fără putere. Haide, să ne întoarcem.

ㅤȘtiam că dacă-l contraziceam se va sfârși urât. Simțeam asta prin fiecare por.

ㅤ— Lasă-mă câteva minute, i-am cerut și m-a privit bănuitor. Câteva minute și mă voi întoarce, bine? Haide, iubitule, nu vreau să ne mai certăm, l-am manipulat cu un zâmbet fals, prinzându-i fața în mâini și aplicându-i un sărut scurt pe buze.

ㅤAm simțit cum se înmoaie puțin la gestul meu, dar privirea lui încă era plină de suspiciune și întuneric. Speram doar că aveam suficient timp să-mi pun gândurile în ordine înainte ca totul să degenereze din nou.

ㅤPână la urmă, s-a întors înăuntru și mi-am dat voie să scot tot aerul greu din plămâni când a dispărut din raza mea vizuală. Mi-am șters obrajii și m-am ținut tare, ca să nu încep să plâng din nou. Dacă până acum aveam bănuieli, acum îmi era totul clar. Malakai avea o latură bine ascunsă pe care nu-mi doream s-o întâlnesc, iar dacă nu plecam acum, asta urma să se întâmple. Era inevitabil.

ㅤAm aruncat o privire peste umăr și m-am grăbit pe aleea principală, unde știam că circulă mai mulți taximetriști. N-am codit nicio secundă când am urcat în prima mașină care s-a oprit. Mă simțeam în pericol și voiam doar să se termine odată. Voiam acasă.

ㅤAm putut să mă relaxez doar când mi-am văzut blocul și aproape am alergat înăuntrul scării după ce i-am oferit banii taximetristului. Încă eram dezorientată. Se vedea atât de clar că ochii mamei m-au privit alarmați când mi-a deschis ușa.

ㅤN-am spus nimic, am rugat-o să mă lase în pace și m-am grăbit să-mi fac un duș rapid și să mă schimb în pijamalele mele pufoase. Apoi, m-am dus să-mi fac o ciocolată caldă și eram pe cale să mă duc în sufragerie și să le spun un motiv părinților mei pentru purtarea mea dubioasă. Asta până când bătăile din ușa m-au oprit mai eficient decât o sfoară în jurul gâtului. Inima mi-a luat-o la galop și m-am întors îngrozită spre ușa din spatele meu; bătăile în ușă și soneria au continuat cu aceeași încăpățânare. Am lăsat cana pe taburetul din hol și am deschis zăpăcită ușa.

ㅤM-am rugat până în ultima clipă să nu fie cine cred eu, dar ochii lui întunecați au fost o confirmare dureroasă. Timpul s-a oprit în loc și eram convinsă că gresia de sub picioarele mele se va despica în două și mă va trage în cel mai adânc nivel al iadului. Dar nu putea. Pentru că acesta era.

ㅤ— Malakai, trebuie să pleci imediat! am șoptit disperată și i-am pus o mână în piept când a vrut să intre. Dacă tatăl meu te vede aici, o să fie sfârșitul pentru amândoi! Te rog, pleacă!

ㅤ— Credeai că o să mă minți și o să scapi cu asta, Clarissa? Te-ai crezut foarte deșteaptă când m-ai păcălit, nu-i așa?

ㅤ— Te rog, fac orice vrei tu; nu mă mai despart de tine, doar pleacă de aici! Haide, du-te acasă și promit că vorbim mâine!

ㅤMi-a prins mâna de pe pieptul lui și a strâns-o atât de tare că am crezut că o va decupla de restul corpului, iar ochii lui erau atât de negri încât l-ar fi făcut pe însuși Diavolul să se retragă într-un colț.

ㅤ— Promisiunile tale nu mai valorează nimic pentru mine, mi-a răspuns nemilos și mi-a eliberat mâna.

ㅤ— Malakai, nu înțelegi...

ㅤ— Ce se întâmplă aici? am paralizat când i-am auzit vocea mamei din prag. Cine ești? l-a scrutat atentă pe Malakai și apoi pe mine.

ㅤ— Bună seara, doamnă, a salutat-o și m-a șocat pentru a mia oară în noaptea asta când un zâmbet ce părea atât de sincer s-a așezat pe buzele lui. Îmi pare rău pentru deranj, eu sunt iubitul fiicei dumneavoastră, Malakai Brennan, a vorbit politicos, fără să se încurce în cuvinte.

ㅤNu avea niciun fel de emoție. Nici măcar rușine.

ㅤOchii mamei au căzut asupra mea și am putut citi surprinderea și mustrarea din ei. Aveam dorința subită de-a mă face cât de mică pot și să dispar.

ㅤ— Bună seara, i-a răspuns și i-a făcut semn să intre.

ㅤPe buzele lui Malakai dansa un zâmbet victorios când s-a uitat la mine cu superioritate și m-a depășit, urmând-o pe mama în sufragerie. Unde se afla și tatăl meu.

ㅤTatăl meu. Asta m-a făcut să ies din transă și m-am grăbit după ei, privind mortificată cum fac cunoștință. Am crezut că o să devin din piatră când ochii tatălui meu s-au pironit asupra mea.

ㅤPrivirea surorii mele care ni s-a alăturat doar mi-a confirmat ceea ce știam deja: sunt ca și moartă. Nu conta că l-au primit politicoși în casă și că vorbeau frumos unii cu alții. Mirosul alcoolului pe care l-a consumat se simțea în aer, iar dacă eu-l simțeam... și familia mea o făcea. Asta doar a amplificat privirile asasine oferite de părinții mei pe parcursul discuției dintre ei. Discuție la care n-am intervenit nicicum.

ㅤDe parcă eram înghețată.

ㅤÎmi venea să fug și să plâng și, în același timp, să urlu. Eram un dezastru. Nu m-am simțit niciodată mai rău.

ㅤLa final, l-am condus la ușă, dar ceea ce făcuse m-a afectat atât de grav, încât nu mai eram capabilă să scot niciun sunet. M-a trădat profund, mi-a cauzat durere și a complicat relația mea cu familia. A lovit exact acolo unde mă durea cel mai mult și m-a călcat în picioare fără milă. Sentimentul de trădare și dezamăgire m-a copleșit, lăsându-mă fără cuvinte și fără forță.

ㅤȘi ce e cel mai oribil... a făcut-o cu zâmbetul pe buze. Încă zâmbea când am rămas doar noi doi în hol. Eu nici nu puteam să mă mai uit la el. Mă durea inima într-un mod îngrozitor.

ㅤ— Vorbim mâine, prințesă, a vorbit normal și mi-am strâns ochii, scârbită mai mult decât niciodată de acel alint. N-am avut puterea să mă împotrivesc când mi-a luat fața în mâini și mi-a presărat un sărut pe frunte. Dacă mă mai iei de prost vreodată, noaptea asta o să ți se pară cea mai frumoasă din viața ta, m-a avertizat printr-o șoaptă la ureche ca nimeni să nu-l audă și o lacrimă mi-a evadat pe obraz. Noapte bună, te iubesc, și-a pus masca la loc și a zâmbit cu blândețe, ciupindu-mi bărbia înainte să plece.

ㅤCând am închis ușa și am conștientizat că am rămas singură cu părinții mei, am uitat cum se respiră normal. Mi-am pus mâna la gură ca să astup orice sunet și am început să plâng, sprijinindu-mă în clanță ca să nu mă prăbușesc din picioare.

ㅤ— Clarissa! strigătul tatălui meu a rupt prin straturile tot mai întunecate ale minții mele și m-am obligat să mă opresc din plâns, ștergându-mi fața și luând aer în piept, pregătindu-mă pentru ce urmează.

ㅤM-am apropiat cu pași mici, ezitanți, de sufragerie și aproape am paralizat când i-am reîntâlnit privirea. Acum nu mai era nevoie să mascheze furia față de nimeni

ㅤEram sigură că este ultima mea noapte pe Pământ.

ㅤMama nici nu se uita la mine, stătea așezată pe canapea cu fruntea sprijinită într-o mână și respirând calculat ca să n-o ia razna. Tatăl meu era în picioare, cu o înfățișare demnă de filmele horror cu criminali în serie, și abia se reținea să nu vină la mine să mă stranguleze.

ㅤSylvia dispăruse total din peisaj.

ㅤ— Haide, vorbește! a rostit aspru și am tresărit, recunoscând semnele carnagiului care urma din ochii lui. N-ai nimic de spus?

ㅤ— Eu..., limba mi s-a împleticit și n-am putut să spun nimic.

ㅤMi-am coborât privirea în podea, simțind cum umerii mi se lasă sub povara privirilor lor furioase și neiertătoare. Tăcerea devenea din ce în ce mai apăsătoare, ca un val care se revarsă peste mine și mă îneacă. Fiecare clipă părea să se întindă la nesfârșit, iar eu mă simțeam tot mai mică și mai neputincioasă în fața judecății lor necruțătoare.

ㅤ— Unde l-ai cunoscut pe băiatul ăsta? a intervenit mama când tatăl meu era pe cale să-și piardă controlul.

ㅤ— La spital, e fiul unei foste asistente de-ale mele, am răspuns pe o voce scăzută, fără să-i privesc.

ㅤ— La spital?! Unde lucrez eu? Nu era de ajuns că m-ai făcut de rușine peste tot, ai vrut s-o faci și la muncă? De-abia trezită din comă, iubiți îți trebuia ție! Un derbedeu ca ăla care are tupeul să vină în casa mea duhnind a alcool și asta doar din cauza ta! Ce dracului e în capul tău?!

ㅤ— N-o să te mai vezi cu el, a adăugat mama și mi-am ridicat privirea înlăcrimată către ea. Acum era și ea în picioare. Nu-mi pasă de educația lui, de meseriile respectabile ale părinților săi; nu-mi place de el și o să stai departe de el. O să te tragă în jos, nu e pentru tine.

ㅤ— După ce am muncit toată viața, și eu și mama ta, ca să aveți un viitor și o situație favorabilă, mă trezesc că-mi vii la ușă cu asemenea indivizi care să-și bată joc de toată munca noastră! Nu era de ajuns că toată lumea șușotea despre halul în care ai ajuns, acum o să șușotească că umbli din bărbat în bărbat! Mi-e rușine cu ce ai devenit!

ㅤ— N-am făcut nimic greșit! am răbufnit dintr-un puseu de adrenalină pe care l-am regretat amarnic în câteva secunde. Doar m-am întâlnit cu un băiat, n-am prestat servicii sexuale la colț de stradă! Cred că uiți că am douăzeci și unu de ani, nu doisprezece!

ㅤ— N-a greșit cu nimic, auzi! Are douăzeci și unu de ani! devenea tot mai furios și inima îmi bătea tot mai puternic. Mai spune-o o dată, hai, m-am dat în spate când s-a apropiat. Mai îndrăznește o dată!

ㅤMama s-a băgat între noi când lucrurile au degenerat și Elijah era pe punctul să mă lovească. Eram pregătită pentru impact când mama i-a înșfăcat mâna și i-a oprit-o în aer, pornind un adevărat scandal între ei. Un scandal pe care nu-l mai puteam îndura.

ㅤM-am îndepărtat tot mai mult pe măsură ce vocile lor ridicate umpleau casa; eram atât de epuizată că abia mai puteam sta în picioare.

Nu te opri din cauza mea, ești frumoasă când zâmbești.

Era doar o problemă de timp până aveai să te întorci la mine.

Mi-ar plăcea să fii cu mine, așa nu m-aș mai gândi la cât de dor îmi e de tine.

Trebuie să mă crezi. Clary, eu nu ți-aș face rău niciodată, nu aș lăsa nimic să te rănească! Nu.. Nu voi mai lăsa nimic să te rănească, te voi proteja de toate! Ca pe o prințesă. Prințesa mea!

Eu... n-am vrut, doar că mi-am ieșit din minți când m-am gândit la tine alături de alt bărbat. N-am vrut să te fac să aluneci, îmi pare extrem de rău, am fost un idiot.

Tu ești cea care trebuie să înțeleagă... locul tău e lângă mine. Nimeni nu te-ar putea iubi cât te iubesc eu și n-am să te las să pleci pentru nimic în lume. M-am săturat să aștept să înțelegi.

Dacă mă mai iei de prost vreodată, noaptea asta o să ți se pară cea mai frumoasă din viața ta.

ㅤ— Clary? vocea surorii mele părea atât de distantă că abia o puteam auzi, iar imaginea ei era foarte neclară când a apărut dintr-o dată înaintea mea. Clarissa! a strigat când țiuitul din urechi a devenit tot mai puternic și imaginea s-a întunecat cu totul.

ㅤ— Clarissa, mă auzi, fetița mea? mi-am deschis încet pleoapele și mi-a luat mai multe clipe să realizez că acum sunt întinsă pe canapea cu capul în poala mamei mele și cu tatăl meu la picioare, încercând să comunice cu mine. Gata, ți-a fost un pic rău, dar a trecut, a încercat să mă liniștească cât timp mama își plimba mâna prin părul meu. Uite, a luat bolul adus de sora mea pe care l-am privit confuză, o să mănânci asta și o să te simți mai bine, m-a încurajat în timp ce mama mă ajuta să mă ridic în șezut, iar el se pregătea să-mi întindă bolul.

ㅤ— Ce s-a întâmplat? am întrebat buimacă, frecându-mi încet tâmplele.

ㅤ— Ai leșinat, a vorbit îngrijorată sora mea. Te-am prins eu înainte să cazi și să te lovești, a replicat afectată și s-a pus în genunchi lângă canapea, strângându-mi o mână. Ne-ai speriat de moarte! s-a amuzat cât timp îmi plimbam ochii între ei.

ㅤ— Dar acum a trecut, a spus mama și mi-a sărutat una dintre tâmple. Tu trebuie doar să te liniștești, restul nu mai contează.

ㅤAm încuviințat slab și am luat cu grijă bolul din mâinile tatălui meu care nu mai arăta la fel de furios. Avea... o expresie blândă. Ușurată.

ㅤEu-mi doream ca totul să fie doar un coșmar din care urmează să mă trezesc.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️