ㅤBrunetul s-a uitat la mine cu o bănuială pe care am putut s-o văd în ochii lui negri, deși se voia ascunsă, dar n-a pus întrebările pe care mă așteptam să le primesc din partea lui și a aprobat print-un gest slab, dar ferm din cap.

ㅤEram prea tulburată ca să mă gândesc prea mult la cum se văd toate astea prin ochii lui și cât de greșit mă port față de el, după ce eu l-am sărutat. Trebuia să fie confuz și poate supărat.

ㅤM-am îndepărtat cu pași alerți spre holul care ducea la baie și, implicit, la ieșirea din spate. N-am luat deloc în seamă avertismentele neîncetate din expresia lui Xander când l-am depășit ca o furtună și nu m-am gândit la ele a doua oară când am ieșit afară, mărind pasul spre aleea principală. Am reușit să-l observ pe Abel înainte să cotească la dreapta și am oftat adânc, putând să-i resimt furia și de la distanța asta.

ㅤAm început să alerg ca să-l prind din urmă.

ㅤ— Abel! am strigat când l-am văzut din nou în fața mea, mergând precipitat, gata să-și verse nervii pe oricine ar fi îndrăznit să-i stea în cale. Accidental sau nu. Așteaptă! am grăbit ritmul, impulsionată de toate acele stări pe care le-a trezit Raven cu vestea sa.

ㅤEram sigură că m-a auzit, modul în care s-a oprit pentru o fracțiune de secundă, de parcă i s-a părut că aude o nălucă, l-a demascat și dacă voia să mă ignore. Tonul meu nu l-a îndulcit și nici nu avea cum, nu era nicidecum înduioșător; nu căuta iertare sau înțelegere. Nu se punea problema de rugăminți. Era asertiv; încărcat cu furia care-l măcina și pe el.

ㅤParcă în ciuda mea, a început să meargă mai repede și am suflat zgomotos, exasperată de purtarea lui. Doar nu avea de gând să mă facă să alerg după el în tot centrul? N-ar fi făcut-o, știa că aș înceta să-l urmez. Întărâtată, am mărit viteza și n-am cedat până n-am reușit să mă apropii suficient de el ca să-l înșfac de braț și să-l trag cu putere înapoi, izbindu-mă de ochii lui scăpărători de flăcări. Eram atât de amorțită de adrenalina care mi-a invadat corpul și furie încât nu simțeam oboseala după toată alergătură și niciun strop de teamă pentru reacția pe care ar putea-o avea Abel.

ㅤNu mi-a zis nimic, mi-a aruncat o privire greu de digerat, în timp ce mușchiul maxilarului său continua să zvâcnească și și-a smucit brațul din mâna mea, ca și cum atingerea mea i-ar fi provocat durere, încercând să plece din nou.

ㅤNu l-am văzut niciodată atât de supărat. Atât de... întunecat. N-am văzut nimic în chipul lui din Abel pe care-l cunosc eu, iar asta mi-a făcut stomacul să se strângă incomod, ridicând un nod în gâtul meu. Au dispărut când i-am auzit vocea lui Raven în capul meu din nou și am pășit hotărâtă, împiedicându-l să se distanțeze prea mult.

ㅤDe data asta a răsuflat iritat și s-a întors către mine, atât de aproape că ne-am fi putut izbi unul de celălalt. Respirația mi-a sărit o măsură când i-am inhalat mirosul specific de parfum cu accent de lămâie și am sperat că n-a observat când am luat aer în piept.

ㅤ— N-am ce discuta cu tine, a declarat mai serios decât moartea și mi-a întors spatele când mi-am îngustat ochii.

ㅤAm scrâșnit din dinți și mi-am strâns mâinile în pumni, simțind din plin valul de frustrare care a dat peste mine.

ㅤ— Oh, scutește-mă! am răbufnit, punându-mă în fața lui și făcându-l să se oprească abrupt, din nou prea aproape pentru binele oricăruia dintre noi. Tu ești cel care se căsătorește! i-am aruncat în față și a pufnit, săgetându-mă cu ochii lui albaștri de parcă ar fi vrut să facă incizii în pielea mea cu gheața aspră aflată în ei.

ㅤ— Ai venit să-mi urezi casă de piatră? Spune-mi, te-ai gândit înainte, în timp sau după ce erai la un pas să ți-o tragi cu unul în văzul tuturor? m-a ironizat, călcând în picioare ultimele fărâme ale răbdării mele. Frumos mesaj de transmis tuturor, ești disponibilă și aptă, a continuat să-mi vorbească pe acest ton superior care apăsa butoanele nepotrivite din mintea mea și să se uite la mine disprețuitor.

ㅤN-am mai suportat.

ㅤ— Tu o să-mi ții prelegeri despre moralitate? m-am răstit, apucându-i materialul jachetei de piele în pumni și împingând cu forță în spate. Abel s-a clătinat, fiind luat prin surprindere, și s-a transformat total când a revenit pe poziție, arătând la un pas să mă sugrume cu mâinile goale. Ți-ai cunoscut viitoarea soție în timp ce-mi făceai mie vizite nocturne la spital! În timp ce eu suportam mii de analize și perfuzii, tu ți-o trăgeai cu...

ㅤAm răsuflat surprinsă când mi-a prins maxilarul în mâna lui și m-a forțat să tac, făcându-mi picioarele să se înmoaie când s-a uitat la mine în felul acesta... ca și cum eram cel mai mare dușman al lui.

ㅤ— N-o duce la capăt, a vorbit autoritar, printre dinții încleștați, slăbind infim strânsoarea în care-mi ținea fața. Doar... taci, părea că mă roagă și am simțit cum totul în interiorul meu se revoltă.

ㅤAm tăcut. Nu pentru că mi-a spus el, nici pentru că nu aveam nimic de spus, ci pentru că felul în care ochii lui au coborât spre buzele mele și le-a observat, fără să se poată abțină, m-a amuțit. Gestul lui m-a făcut să-mi amintesc de golul pe care-l port cu mine în piept, datorită lui Alec, și pe care deseori prefer să nu-l iau în seamă. Mă gândeam dacă revede scena sărutului și mă disprețuiește acum, dacă e următoarea persoană iubită din viața mea care este dezgustată de mine și dacă, în sinea lui, mă consideră o ticăloasă.

ㅤInima mi s-a precipitat când și-a înălțat ochii înapoi în ai mei, accentuând presiunea sufocantă care se afla deja între noi. Era bizar cum nu citeam nimic din ce gândisem în privirea lui și cum încruntătura lui se îmblânzi în momentul scurt de pauză, umplut de sunetul respirațiilor noastre tot mai anevoioase, de parcă cineva ne punea greutăți pe piept.

ㅤMă simțeam dezarmată și eram pregătită să cedez când din spatele minții mele, reverberând, au evadat cuvintele lui:

Ai venit să-mi urezi casă de piatră?

ㅤA zis-o, deci era adevărat. O parte din mine spera să fie o născocire sau o exagerare de-a lui Raven. Realizarea m-a readus cu picioarele pe pământ la fel de eficace ca o aruncare într-un ocean agitat iarna, iar el a înțeles repede asta, încruntătura de pe chipul său mutându-se pe al meu. M-am smucit din strânsoarea lui și l-am îmbrâncit, dând nas în nas cu furia pe care o speram dispărută dinăuntrul meu.

ㅤ— Dacă plănuiai să te căsătorești, de ce ai mai insistat să ne mai acordăm o șansă? l-am întrebat, încercând pe cât posibil să nu izbucnesc violent, așa cum simțeam. De ce ai ținut morțiș să vin și să-mi spui că mă iubești? am ridicat tonul fără să vreau și chipul lui s-a înăsprit iarăși, ascultându-mă la limita calmului. De ce m-ai mai urmărit și ai făcut acele poze? deveneam tot mai nervoasă și m-am apropiat mai mult de el fără să conștientizez. Dacă ți-ai dat demisia, de ce ai mai venit astăzi? am rostit-o mai mult șoptit, total confuză și deznădăjduită.

ㅤAbel obosise cu fiecare întrebare pe care am scos-o pe gură. La final, era complet extenuat, despărțit doar cu un pas de o cădere nervoasă în adevăratul sens al cuvântului. A oftat adânc și și-a trecut o mână peste față, revenind asupra mea cu o privire severă. Eu mă luptam cu mine să nu încep să plâng ca o patetică în fața lui.

ㅤ— Tu de ce mi-ai ascuns... chestia pe care o ai cu idiotul ăla? m-a întrebat înapoi, evitându-mi toate întrebările și înfuriindu-mă. De ce m-ai constrâns cu porcăria cu prietenia dacă știai că ești... împreună cu el? părea că-i provoacă greață să o spună și tăișul din vorbele sale devenea tot mai ascuțit. Nu te mai da sfântă în fața mea, a suflat cu un reproș ascuns în voce și am pufnit, siderată de ce aud. Toată treaba asta cu victima... nu ține, încearcă altceva, a continuat să-mi vorbească de sus și mi-am închis ochii, încercând să mă adun înainte să sar pe el și să-i smulg limba cu mâna goală.

ㅤMi-a aruncat o ultimă privire scrutătoare, din cap până-n picioare, plină de venin și mi-a întors spatele, înaintând pe strada care era ciudat de liberă. Am rămas înmărmurită. Nu știam dacă să fiu rănită, furioasă sau jignită de ce a putut spune. Nu eram sigură dacă nu cumva totul a fost în mintea mea, căci Abel nu ar fi putut rosti acele cuvinte niciodată. În niciun caz mie.

ㅤ— Pentru că ție îți vine ușor, nu-i așa? am vorbit cu voce tare, fără să-mi pese dacă mă mai ascultă sau nu. Într-o zi să-mi spui mie cât de importantă sunt și cât mă iubești, în alta să-i spui Amandei și, poate, peste câteva zile să-i spui alteia, am completat tăioasă, urmărind cum rămâne pe loc de parcă cineva l-a prins brusc de glezne.

ㅤSpatele lui se umfla și dezumfla aritmic, era atât de vizibil chiar și de la distanță și prin jacheta sa, iar mâinile continuau să i se strângă și să i se desfacă. Nu am mai vorbit niciunul, dar aerul era dens în preajma noastră, provocând orice om s-ar aventura în partea asta să grăbească pasul și să se facă nevăzut. Nu vorbeam, nici măcar nu ne mai priveam în mod direct; mă holbam la spinarea lui și așteptam să facă ceva, orice. În timp ce amândoi ne chinuiam să nu ne pierdem cu firea.

ㅤVocea prietenei mele nu încetase să răsune în capul meu ca un disc stricat care-mi zgâria timpanele. Imaginile pe care le aveam imprimate pe retină, cu Abel alături de tot felul de femei, nu puteau fi înlăturate, fie ele create în mod expres de creierul meu sau nu. Nu uitasem cum era la un pas să mă implore să mai încercăm o dată și să nu renunțăm. Gândeam totul și eram amețită de cum a putut face toate astea, în timp ce se gândea la mărimea inelului pe care să i-l ia și la cum o va cere în căsătorie.

ㅤApoi, gândul care mi-a încolțit în creier a reușit să mă îngrozească și n-am putut să-mi desprind privirea de pe el, chiar și când lacrimile mi-au revenit mai încăpățânate în ochi. Lui nu-i pasă. Într-un fel, încercam să mă conving că nu poate fi real. În alt fel, așteptam să-mi confirme totul ca să mă pot rupe de el pentru totdeauna. Pentru că încă mă simțeam legată de el. Legată de un om căruia nu-i pasă de mine și e un simplu joc pentru el. Am simțit cum plămânii mi se golesc involuntar de aer și amețeala mi se intensifică, cu nodul din gât apăsându-mi tot mai mult pe corzile vocale.

M-am temut că va încerca cu tine și după te va lăsa în urmă, așa cum obișnuiește. Nu vreau să fii rănită, mai ales când te cunosc și știu ce fel de fată ești. Nu meriți așa ceva.

Noi bărbații avem nevoie de diversitate. Așa a fost dintotdeauna, nu putem face cu femeia pe care o alegem de soție și mamă la copii tot ce facem cu aventurile de-o noapte, mă înțelegi? Esențial e că mereu ne întoarcem acasă la familie. Nu zic bine?

Da, Clarissa! În fiecare noapte în care tu învățai, el dansa și flirta cu fiecare femeie dispusă! Credeai că o să te aștepte? Atât de naivă ești?

Nici n-ai idee a câta naivă ești, deja m-am plictisit de voi!

Nu-i pasă. Dacă i-ar fi păsat nu s-ar fi despărțit de tine, nu ar fi flirtat și dansat cu toate acele femei când erai plecată. De ce nu vrei să vezi?

Pentru că dacă mă urăști pe mine, dar îl iubești pe el, înseamnă că ai mai multe rotițe stricate în cap decât credeam eu. Ar însemna că ești o impostoare. Și asta, puștoaico, nu te-ar mai deosebi cu nimic de mine. Trebuie să recunoști, în adâncul tău ești la fel de ticăloasă ca mine.

Eu, Abel, te iau pe tine, Clarissa, să fii soția mea din acest moment și pentru totdeauna. Îți promit să fiu sincer față de tine atât în vremuri bune, cât și în vremuri grele, în sănătate și în boală, în bogăție și în sărăcie, până când moartea ne va despărți. Te voi iubi și te voi onora în toate zilele vieții mele.

Abel s-a logodit.

ㅤAm inspirat puternic când am rămas fără aer și toată strada se învârtea cu mine. Nu m-am simțit niciodată mai vlăguită, nici măcar când bâta lui Alec continua să se lovească de mine.

ㅤTotul a fost chiar în fața mea de la început. De ce nu mi-am dat voie să văd? Am fost o idioată. Nu, cea mai mare idioată.

ㅤParcă auzind gândurile mele tumultoase, Abel s-a întors brusc pe călcâie și m-a privit cu fruntea slab încrețită. Tăcerea agonizantă a fost întreruptă când s-a apropiat cu pași fervenți, surprinzându-mă. M-a prins de brațe și m-a lipit de pieptul său, privindu-mă cu intensitate, iar fulgerele din ochii lui păreau dornice să mă străpungă și să mă lase fără aer.

ㅤ— Habar n-ai cum îmi e mie, a replicat el implacabil, adâncindu-și privirea în a mea. Habar n-ai ce simt sau ce gândesc și asta pentru că întotdeauna te-ai gândit doar la tine, mi-a trântit în față, fără menajamente sau vreo mică ezitare. Mereu ți-a păsat doar de tine, a subliniat și o lacrimă mi s-a rostogolit pe obraz fără permisiunea mea.

ㅤ— Trebuie să fi suferit foarte mult ca să ajungi să te căsătorești cu altcineva, l-am atacat înapoi și am încercat să mă distanțez, dar nu mi-a permis. Săracul de tine... nici nu vreau să-mi imaginez prin ce treci. Sunt sigură că logodnica ta va reuși să te consoleze să uiți.

ㅤSarcasmul din glasul meu îl călca tot mai mult pe nervi, dar de ce să-mi mai pese? Oricum crede că nu-mi pasă, așa că e inutil.

ㅤ— Dă-mi drumul! m-am răstit în încercările de a mă elibera, dar strânsoarea îi devenea tot mai rigidă și privirea tot mai aspră. Lasă-mă să plec ca să scapi de o asemenea persoană egoistă și trădătoare ca mine, reproșul meu era mai ascuțit decât devenise linia maxilarului său.

ㅤ— Deja îți lipsește cățelușul tău? a rostit pe un ton zeflemitor și l-am privit urât, încă încercând să mă trag.

ㅤ— Foarte mult! m-am răstit. Lasă-mă în pace!

ㅤAm respirat adânc când m-a lipit mai mult de el și s-a aplecat la urechea mea, respirația lui fierbinte gâdilându-mi pielea în timp ce degetele lui se adânceau în carnea brațelor mele.

ㅤ— Ce ar zice dacă ar ști că ai plecat doar ca să alergi la mine? șoapta lui era otrăvitoare și am simțit cum pielea mi se înfioară și pulsul mi se accelerează.

ㅤAm înghițit în sec, sfredelindu-l cu ochii mei când m-a distanțat și a început acest duel al privirilor de care nu mai eram sigură unde va duce. I-am studiat chipul cu atenție și am zâmbit răutăcioasă, aplecându-mă mai mult spre el.

ㅤÎmi doream să-l doară cum m-a durut pe mine.

ㅤ— Cu siguranță voi găsi o cale să-l fac să mă ierte, am spus pe o voce scăzută și plină de subînțeles, privindu-l drept în ochi.

ㅤA pufnit amuzat și un rânjet i-a apărut în colțul gurii, dar privirea lui s-a întunecat, arătându-se dornic să mă sfâșie în mii de bucățele. Eram pregătită pentru o altă lovitură când, fără să spună nimic, s-a îndepărtat și mi-a prins brațul, târându-mă după el cu hotărâre.

ㅤÎn primele clipe am fost șocată. Când m-am trezit, m-am încruntat și am început să mă opun, enervându-l și mai tare.

ㅤ— Oprește-te! i-am poruncit, punându-mi greutatea în călcâie pentru a-l încetini, dar era mult mai puternic decât îmi imaginam. Abel! Ești nebun?! Lasă-mă în pace! am strigat la el, dar nu m-a băgat în seamă decât atunci când mișcările mele aproape au dat roade și l-au făcut să mârâie slab, strângându-mă mai bine ca să nu-i alunec din mână.

ㅤ— Mișcă-te! a declamat autoritar și mi-a furat celelalte opțiuni când m-a forțat să o iau pe urmele lui.

ㅤInima îmi bătea nebunește și eram sigură că de data asta se va decide să-mi iasă din piept și să fugă oriunde vede cu ochii, așa cum nu puteam eu. Degeaba am încercat să-l conving, degeaba am protestat ca să-l opresc din a face prostia asta. Am continuat să sper că va abandona nebunia asta și îmi va da drumul până când a dat buzna înăuntrul clubului cu mine, unde se desfășura un eveniment privat și fără muzică gălăgioasă, și am paralizat în fața privirilor tulburate ale oamenilor care au rămas blocate asupra noastră.

ㅤMi-am dat seama că arătăm ca doi țicniți fugiți din ospiciu și m-am trezit din amorțeală, enervându-mă și aruncându-i o uitătura asasină fostului meu iubit.

ㅤ— Am zis să-mi dai drumul! Mă doare! m-am plâns și a fost unica cale prin care l-am convins să-mi dea drumul la braț; braț pe care l-am frecat în locul în care m-a ținut și am continuat să-mi doresc să-l omor doar cu privirile mele.

ㅤ— Haide, să discutăm, mi-a spus nonșalant, indicându-mi direcția cu mâna și încercând să pună cealaltă mână pe mine, dar m-am ferit la timp.

ㅤ— Cine te crezi? Nu sunt jucăria ta ca să mă poți muta de colo-colo că așa vrei tu!

ㅤS-a apropiat de mine, total nepăsător că oamenii din jur ne priveau ca pe un serial de la televizor, aruncându-mi una dintre cele mai usturătoare priviri pe care le-am întâlnit vreodată.

ㅤSerios, am simțit-o ca o palmă zdravănă peste față.

ㅤ— Mergi singură în biroul ăla, Clary, a mimat calmul. Cumva tot vei ajunge acolo, nu face lucrurile mai complicate, m-a anunțat și am pufnit sfidătoare, înălțându-mi bărbia. Nu te juca cu nervii mei, m-a avertizat și puteam vedea că nu e nicio cacealma la mijloc.

ㅤAm privit nesigură în jur, cântărindu-i cuvintele. În mulțime am recunoscut-o pe Dory care părea prinsă într-o fază de negare cruntă, lângă ea se mai aflau două fete pe care nu le cunoșteam și nu putea să-mi pese mai puțin de ele acum și... Amanda. Un sentiment ciudat mi-a străbătut toracele la vederea ei în carne și oase. Blonda era pietrificată de imaginea noastră, iar viitorului ei soț nu putea să-i pese mai puțin de felul în care situația asta trebuie s-o fi făcut să se simtă.

ㅤAm făcut contact vizual cu ea pentru câteva momente și pot spune cu mâna pe inimă că n-am mai văzut un om atât de dezorientat niciodată.

ㅤPe urmă, mi-am presat maxilarul și i-am acordat o privire ostilă brunetului, lovindu-l în umăr cu al meu când l-am depășit și am pășit spre blestematul de birou. N-am simțit niciodată dorințe mai puternice ca în acest moment de a pocni pe cineva.

ㅤAm ocupat un loc pe canapeaua din încăpere și mi-am încrucișat brațele la piept, așteptând cu tensiunea mărită să-și facă apariția ca să-mi pot manifesta impulsurile criminale și să scap de el odată și pentru totdeauna.

ㅤSă vedem cum se va căsători Amanda cu el când va fi dezmembrat și împrăștiat prin întreg Bostonul.

ㅤAm încetat când propriile gânduri au început să mă sperie și le-am împins într-un loc îndepărtat din mintea mea, exact când Abel mi s-a alăturat și aproape a anulat tot efortul meu. N-a ajutat privirea la fel de criminală pe care mi-a dat-o. L-am urmărit într-o tăcere critică, încărcată de resentimente și scenarii ucigașe neîmplinite, cum închide ușa și își dezbracă jacheta de piele, agățând-o în cuier. A oftat puternic și mi-a întors privirea, coborându-și umerii și păstrând evidentă linia mandibulei sale.

ㅤ— Haide, nu te sfii, m-a provocat și l-am privit nedumerită. Povestește-mi despre căile tale de a-l face să te ierte, mi-a zis și s-a dus la birou, sprijinindu-se de el și încolăcindu-și brațele la piept.

ㅤAm pufnit și apoi am început să râd nervoasă. Nu, asta trebuia să fie o simulare. Sau un vis. Asta nu se putea întâmpla cu adevărat. Doar... Se pare că scopul său este să mă înnebunească pe mine, altfel n-ar putea avea îndrăzneala asta.

ㅤ— Îți bați joc de mine?! am explodat și am sărit în picioare, dar rămânând la locul meu. Tu te căsătorești, Abel! Te căsătorești, i-am subliniat, nefiind sigură că e conștient de gravitatea situației. N-ai dreptul să-mi ceri mie nicio explicație!

ㅤ— Ți-am cerut eu explicații, draga mea? a rostit pe un ton care mi-a apăsat din nou butoanele greșite din creier și a venit înaintea mea, privindu-mă de sus ca un comandant. Ți-am cerut să-mi povestești, așa... ca între prieteni. Nu asta fac prietenii?

ㅤMi-am mijit ochii și tot încercam să mă decid ce joc joacă, dar nu puteam.

ㅤ— Încetează! l-am atenționat și l-am împins puțin mai în spate, pentru că nu-mi făcea bine să fie atât de aproape de mine.

ㅤNu puteam să gândesc limpede.

ㅤ— Ți-e rușine acum? m-a tachinat și am oftat zgomotos, așezându-mă înapoi pe canapea și trecându-mi mâinile peste față. Sau poate că..., a replicat pe o voce ațâțătoare și s-a aplecat, sprijinindu-și o mână în brațul canapelei, te intimidez, Clarissa?

ㅤ— Te comporți ca un copil! i-am adus în vedere și a pufnit într-un zâmbet malițios. Pun pariu că acum ai fi preferat stagnarea, am spus arogantă și i-am imitat zâmbetul, lucru care i-a făcut ochii să strălucească.

ㅤ— Ești atât de sigură? a murmurat și mi-a făcut stomacul să se strângă automat când a trasat cu spatele degetelor sale o linie fină pe obrazul meu, întrerupându-mi respirația. Sugerezi că sunt gelos?

ㅤMi-am ferit chipul când n-am mai suportat și a surâs, nerupându-și ochii de pe mine. Regretam că l-am ascultat și am ajuns aici. I-am parat mișcarea când voia să facă același lucru și m-a supărat când a început să zâmbească îngâmfat, uitându-se la strânsoarea mâinilor noastre.

ㅤSimțeam că-mi întinde fiecare nerv la maximum ca apoi să-l toace cât de mărunt poate.

ㅤVoia din nou să scoată ceva de la mine și nu eram sigură ce anume și eram deja prea epuizată ca să-i mai fac jocul, mai ales în cazul în care ne aflăm. Nu-l mai aveam în fața mea pe Abel cel obișnuit, îl aveam pe un Abel care urma să fie un soț, iar eu, spre deosebire de el, prețuiam responsabilitățile care vin cu asta. Nu aveam de gând să mă implic între ei și nici să-i permit lui să profite de slăbiciunea pe care încă o am pentru el.

ㅤNu mai era vorba de o simplă ceartă sau de orgoliu. Nu înțelegea, dar erau în balanță acum demnitatea și mândria mea și indiferent cât încă-l iubeam, nu puteam să-l las să știrbească nici măcar puțin din ele.

ㅤ— Aveai dreptate, am recunoscut și m-am ridicat, mergând într-o parte, aproape de ușă și departe de el. Nu avem ce discuta.

ㅤ— Nu te obosi, mi-a spus când a luat-o pe lângă mine și s-a așezat în dreptul ușii ca un paznic. Nu pleci nicăieri, de abia a început să-mi placă conversația.

ㅤL-am privit indignată.

ㅤ— Abel, viitoarea ta soție e dincolo! am răspuns scandalizată, adusă la capătul răbdării. Ce dracului mai vrei de la mine?

ㅤA fost de ajuns ca să considere că poate să se apropie de mine și s-a postat din nou în fața mea, păstrând o expresie superioară care mă făcea să râvnesc să-i smulg fața cu totul.

ㅤ— Spune-mi, a insistat și am pufăit iritată, plimbându-mi privirea prin cameră. Știi că iubesc să te ascult, abia aștept să aud fiecare cale la care te-ai gândit.

ㅤ— Atunci ascultă asta! m-am răstit și m-am întins spre chipul lui. Nu te privește pe tine!

ㅤ— Acum nu mă privește, așa-i? m-a străpuns cu privirea lui înghețată. Adineauri păreai dornică să-mi spui totul.

ㅤNu-mi venea să cred că purtăm conversația asta și că el continuă să mă șicaneze cu ea. Era prima oară când o ducea la nivelul acesta și nu știam cum să reacționez sau la ce să mă aștept.

ㅤ— Încep să cred că aveau dreptate în legătură cu tine. Ești nebun, am replicat, perindându-mi privirea între ochii săi și sperând să găsesc un semnal că nu-și pierduse mințile definitiv.

ㅤ— Nu sunt nebun, m-a contrazis și am înghițit în gol la surâsul slab pe care l-a afișat. Sunt de-a dreptul dement, a suflat și am putut distinge notele de vin din respirația sa. Iar tu..., a pășit în fața mea și mi-a prins chipul în mâini, obligându-mă să mă uit doar la el, mă înnebunești. Până acum mi-am spus că nu știi ce faci, că nu-ți dai seama, dar știi ceva, iubito? Încep să cred că o faci în mod deliberat și că nu te lași până n-o iau razna de tot. Ce încerci să obții?

ㅤAm clipit buimăcită, pierzându-mă undeva între felul în care ochii lui se uitau la mine și modul în care buzele lui se mișcau cu o grație neobișnuită. Nici mâinile pe care le ținea pe obrajii mei și cu care îi frământa domol nu mă ajutau să fiu mai rațională și să-i ofer un răspuns.

ㅤ— Casă de piatră, i-am urat cinică pe o voce temperată, îndepărtându-i mâinile de pe fața mea și întinzându-mă spre clanță.

ㅤNu mai voiam să discut. Îmi era mai mult decât clar că nu o vom scoate la capăt, iar variantele care rămâneau... preferam să nu mă gândesc la ele. N-a durat mult până un oftat i s-a strecurat pe buze.

ㅤ— Nu înțeleg, mi-a recunoscut, fără nicio tentă de ironie sau alte lucruri în glas, așa că l-am ascultat. Ți-am cerut să ne împăcăm, mi-ai zis că nu vrei, mi-a readus aminte și mi-am închis ochii, luându-mi mâna de pe clanță de parcă începea să se încălzească. Ba chiar, ai susținut că nu vrei să mă ții pe loc.

ㅤMi-am întors privirea ca arsa și a tăcut când m-am uitat o dată la el. Mă simțeam atât de instabilă și uram cum fiecare cuvânt de-al lui îmi influența starea. Era dureros și sâcâitor. Nu mai suportam să trec din nou prin caruselul de emoții cu care m-am luptat până acum de vreo trei ori, și asta doar în noaptea asta.

ㅤMi-am ascuns ochii de-ai lui și i-am fixat asupra clanței, auzindu-mi inima în urechi și simțind-o cum îmi bate în gât. Mi se întorcea acea stare de plâns, dar am reușit s-o reprim din nou și am luat aer în piept.

ㅤ— Asta nu înseamnă că nu te mai iubesc, i-am spus când mi-am înălțat ochii în ai lui și a rămas suspect de tăcut. Înțelegi acum? Nu-mi doresc să stai pe loc sau mai știu eu ce, nu. Doar aș fi preferat să nu mă înlocuiești atât de repede sau măcar să fii mai discret, să nu defilezi prin fața ochilor mei.

ㅤM-a oprit când am vrut să deschid ușa și inima mi-a tresăltat în piept.

ㅤ— Nimeni nu te-ar putea înlocui pe tine, mi-a spus și am surâs amar, retrăgându-mi încheietura din mâna lui. Nu defilez și nu vreau să te rănesc, mi-a explicat. Cum poți să spui că pentru mine e simplu, crezi că dacă e cineva în dreapta mea, asta mă oprește să am sentimente față de tine? Clarissa, tu nu realizezi, părea descumpănit și inima mi s-a oprit când începeam să-l recunosc tot mai mult pe Abel, cel pe care-l cunosc eu și cel de care m-am îndrăgostit. Locul pe care îl ai tu în inima mea, e rezervat pentru tine, nu va mai intra nimeni acolo, indiferent ce se va întâmpla cu noi. Nu m-am gândit o secundă să te înlocuiesc, nici măcar să te uit. În fiecare zi mă gândesc la tine.

ㅤ— Abel...

ㅤ— Nu, lasă-mă să vorbesc, m-a întrerupt și mi-am strâns buzele într-o linie dreaptă. Crezi că e ceva mai presus decât tine? Și acum dacă-mi ceri, renunț la tot și nici măcar nu regret. De ce nu mă crezi că te iubesc?

ㅤ— Te cred, m-am grăbit să spun și i-am prins fața în mâini, reținându-mi lacrimile ca să nu îngreunez mai mult situația. Dar ai ales o cale..., mi-a fost greu s-o spun și a trebuit să-mi dreg glasul ca să continui, și trebuie să mergi pe ea, pentru că eu nu pot să-ți dau ce ai nevoie.

ㅤ— Eu am nevoie de tine, a contracarat și am inspirat infim, trecându-i degetele mari peste pomeți. Atât.

ㅤAm clătinat din cap și mi-am lipit fruntea de-a lui.

ㅤ— Știi că nu e așa. Vorbește dorul pentru tine, dar decizia corectă ai luat-o în urmă cu mult timp. Meriți să primești ceea ce-ți dorești și n-ar trebui să fie complicat, așa cum ar fi cu mine. Trebuie să-mi dai drumul înainte să te trag în jos după mine, a început să scuture frenetic din cap, respingând cu vehemență ideea. O să stai departe de mine și o să faci căsnicia să merite fiecare minut, am insistat în ciuda dezaprobărilor sale.

ㅤM-am distanțat și am deschis ușa să plec înainte să mă răzgândesc și să stric totul. Trebuia să fac și eu decizia corectă, la fel cum a făcut-o și el când a decis să se despartă de mine. Trebuia.

ㅤ— Niciodată, l-am auzit din spate și mi-am strâns ochii. Niciodată n-o să-ți dau drumul, a completat categoric. Niciodată, m-ai auzit?

ㅤNu i-am răspuns, am ieșit și am înaintat fără să mă uit în urmă. Nu m-am oprit nici când Dory a vrut să vină să vorbească cu mine, i-am făcut un semn că nu e momentul potrivit și m-am grăbit să ies de aici cât mai repede, alunecând pe lângă Xander în clipa în care intra și el în club.

ㅤNici măcar lui nu m-am oprit să-i spun nimic când mi-a rostit numele și părea bulversat.

ㅤAm împins tot ce simțeam tot mai în spate ca să nu afișez nimic pe dinafară și cu fiecare pas a devenit mai ușor, astfel când m-am întors în bar, păream în regulă. Nu eram, dar păream și asta era tot ce conta.

ㅤM-am lovit de ochii lui Malakai și am zâmbit când m-am apropiat de canapeaua în care stătea, prea tulburată ca să-mi pese de altceva. Abia când privirea lui era mai intimidantă decât de obicei am realizat greșeala pe care am făcut-o și sunt sigură că m-am făcut roșie ca racul. Am intrat pe ușa din față... Kai a crezut că am plecat până la baie.

ㅤMi-a făcut loc lângă el și m-a privit atent în timp ce mă așezam. Avea un stil aparte care mă făcea să mă simt ca pe coji de ouă.

ㅤNu-mi trebuiau doi bărbați furioși pe mine într-o noapte. Orice, doar nu asta.

ㅤ— Ai făcut toxiinfecție alimentară? m-a abordat cu un calm neașteptat și m-am reținut să răsuflu ușurată, surâzându-i slab.

ㅤÎmi dăduse senzația că era furibund, eram încântată că m-am înșelat, deși tot simțeam un soi de privire din partea lui care se simțea ca acele pe piele.

ㅤ— Am ieșit prin spate la puțin aer, nu știu cum s-a blocat ușa și am intrat prin față, am mințit și m-a ascultat cu interes, râzând de mine la final.

ㅤ— Bleagă ești, mi-a spus și am pufnit, mimând amuzamentul.

ㅤM-a tras către el și mi-a aplicat un sărut mult prea apăsat pe creștetul capului; mă simțeam ca o foaie atacată de capsator, dar nu m-am gândit prea mult la asta. Trebuia să-mi scot din minte ce s-a întâmplat.

•♤•

ㅤAm râs și m-am așezat într-un scaun din bucătărie, punându-mi bărbia pe pumnii îmbrățișați și admirându-l pe Malakai, aflat pe cealaltă parte a insulei de bucătărie, cum îmi gătește pentru a zecea oară deja.

ㅤArăta puțin caraghios în șorțul pentru gătit cu maimuțe și banane pe care-l avea, mai ales cu statura lui înaltă și bine definită pentru că se antrena zilnic pentru proba la Academie. Avea părul ușor dezordonat de la căldura aragazului și toată ipostaza aceasta îl făcea, într-un fel bizar, mai atrăgător decât niciodată.

ㅤMi-a făcut cu ochiul când m-a surprins atât de atentă la el și am surâs, urmărindu-i fiecare mușchi de pe brațul cu care amesteca în sos cum se evidențiază la cea mai delicată mișcare.

ㅤ— Să nu se supere mama ta, poate voia să facă altceva cu carnea tocată, am deschis un subiect și a zâmbit slab, văzându-și de treabă.

ㅤ— Nu se va supăra, m-a asigurat. Dacă e vorba despre tine, știi că nu se supără, a râs și am pufnit amuzată, clătinând încet din cap.

ㅤAvea dreptate. Meredith a fost în al nouălea cer din secunda în care a aflat în urmă cu mai bine de două luni că eu și fiul ei suntem împreună. Mă îndrăgea foarte mult și îmi mărturisise de când am fost la cina aceea că încă de când eram internată i-am plăcut mult și mă consideră o fată cuminte și bună. Cea mai bună influență pentru Malakai, ca să o citez.

ㅤMi se părea că îmi oferea un rol prea important, mult prea devreme. Eram împreună de doar patru luni – patru luni minunate, în care m-am simțit exact așa cum îmi spunea el că sunt, și pline de momente vesele, dar nu eram pregătită să-mi asum o responsabilitate atât de mare în viața lui. Am făcut greșeala asta înainte și am învățat pe pielea mea că ar fi fost mai bine să păstrez distanța. Întotdeauna am avut tendința de a vedea oamenii prin prisma propriului suflet și mi-am creat iluzia că și ei au aceleași sentimente și intenții ca mine.

ㅤMalakai nu era deloc de aceeași părere cu mine. Dacă ar fi fost după el, am fi fost deja căsătoriți. Era un om de o intensitate rar întâlnită. Nu mai cunoscusem pe nimeni care să trăiască fiecare emoție atât de profund și să fie atât de ancorat în prezent; pentru el, timpul părea să nu existe. Nu considera că e prea devreme pentru nimic, atât timp cât asta simțim. Părerea celorlalți nu îl interesa deloc. Nu asculta de nimeni și nimic – era genul de om care își urma instinctul și inima fără cea mai mică ezitare. Era exact opusul meu.

ㅤEu nu puteam fi ca el. Nu puteam să-mi suspend rațiunea sau să-mi opresc gândurile. Da, am avut momente de care nu sunt deloc mândră, momente în care am cedat și am acționat impulsiv, lăsându-mă condusă de ceea ce îmi trecea prin minte pe moment, și ajungând în tot felul de probleme. Dar aș fi înnebunit dacă aș fi trăit doar așa. Nu voiam să mă gândesc la ce aș putea fi în stare, pentru că de fiecare dată cineva sfârșea rănit. De cele mai multe ori, acel cineva eram eu. Însă au fost și situații în care am rănit mai multe persoane din cauza impulsivității mele. Și lucrurile erau și mai grave atunci când acționam sub influența furiei. Furiei și durerii.

ㅤAtunci nu mă recunoșteam nici măcar eu însămi.

ㅤDe asta era mai bine să gândesc, să analizez și să nu iau decizii imediat. Să mă păstrez în control, căci altfel eram o amenințare în primul rând pentru mine, apoi pentru restul.

ㅤCu Kai nu m-am grăbit. Cel puțin, nu am făcut-o după acel episod din bar. Mă bucuram de fiecare zi petrecută împreună și de fiecare gest venit din partea lui, mă bucuram de atenție și de afecțiunea pe care simțea să o manifeste pentru mine și, în felul meu, țineam la el. Nu la fel de puternic cum ținea el la mine, dar o făceam. Îmi păsa de el, voiam să-l văd bine și voiam să fie fericit; mă durea când era supărat și atunci eram alături de el.

ㅤDar nu eram îndrăgostită de el. Sau poate că eram și era o altă formă, căci nu simțeam același lucru pe care l-am simțit când era vorba de altă persoană care a fost în viața mea.

ㅤPoate că era problema că nu puteam să-mi pun întreaga încredere în el. Era absurd, dar nu puteam; pur și simplu. Nu-mi greșise cu nimic de atunci, ba chiar era exemplar. Genul de băiat despre care citisem doar în cărți, genul de băiat la care ar visa orice fată. Nu puteam să-i reproșez nimic, nici măcar pentru accidentul nefericit cu sticla. Accident pentru care s-a răscumpărat cu vârf și îndesat și a arătat cât de mult regretă. Dar... era ceva cu el. Nu puteam spune cu exactitate ce anume, dar o simțeam. O vedeam în ochii lui. Și asta mă făcea să-mi țin ridicat un zid de protecție, pentru orice eventualitate.

ㅤÎmi erau de ajuns dezamăgirile acumulate până acum.

ㅤÎncercam să nu mă mai gândesc la lucruri inutile și să rămân prezentă cu Kai în această bucătărie, nu-mi doream să tulbur fericirea care se construise între noi. Nu-mi doream certuri și neînțelegeri. Speram ca el să nu observe tâmpeniile din mintea mea, pentru că acesta era alt lucru la care era maestru. Putea să știe totul despre mine dintr-un singur schimb de priviri. Deseori, când nu voiam să discut în preajma prietenilor lui – pentru că nu-mi prea plăceau –, vorbeam cu el prin priviri și, spre marea mea mirare, înțelegea perfect.

ㅤ— La noapte vei merge la repetiții?

ㅤMi-am amintit și speram ca expresia să nu mă trădeze. Chiar nu-mi plăceau colegii lui de trupă, iar ceilalți prieteni ai lui nu erau mai răsăriți. Erau niște desfrânați viciați, fără niciun dram de respect pentru nimic. Mă incomodau mereu prin prezența lor și mă incomoda să-l știu pe Kai înconjurat de astfel de oameni. Uram scurtele conversații pe care ajungeam să le port cu ei și mă străduiam să nu mă strâmb la ce le ieșea pe gură sau la mirosul permanent de iarbă sau alcool pe care-l aveau.

ㅤÎmi era foarte greu să fiu în preajma lor, nu mă regăseam; mă simțeam în plus și abia așteptam să plec ca să fiu departe de ei. Îi toleram doar de dragul lui Malakai, pentru că pentru el erau importanți. Trecuseră prin multe împreună și puteam înțelege puterea lui de a trece cu vederea peste defectele lor. Și eu o făcusem în cazul meu, deși prietenii mei nu puteau fi comparați niciodată cu ei și purtările lor depravate.

ㅤNu eram singura care era sceptică în privința anturajului său. Și părinții lui erau. Eu le-am adus alt motiv de bucurie când Kai s-a focusat asupra relației cu mine și s-a îndepărtat încet-încet de acea viață care doar l-ar fi distrus. Încă făcea parte din ea, dar măcar nu mai petrecea zile la rând și nu mai consuma alcool. De droguri nu trebuie să menționez, el nu a luat niciodată.

ㅤAvea o tărie foarte mare de caracter, nu putea fi influențat. Din contră, el era cel care influența alți oameni. Nu mă temeam când mai ieșea cu ei că ar putea ceda presiunilor și ar comite o asemenea prostie pentru el doar pentru distracție. Era mai inteligent de atât.

ㅤEra unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care i-am cunoscut. Avea o capacitate remarcabilă de a înțelege și de a anticipa situațiile, iar abilitatea lui de memorare o depășea cu mult pe a mea. Asta era calitatea care m-a atras cel mai mult la el, nu fizicul plăcut pe care-l avea. Nu era doar o față frumoasă, puteam vorbi cu el orice subiect. Știa câte puțin din fiecare, iar la anumite subiecte, eu eram cea care avea de învățat multe de la el.

ㅤMi-a aruncat o privire peste umăr și i-am zâmbit domol, lipindu-mi spatele de spătarul scaunului.

ㅤ— Nu, astăzi sunt doar al tău, prințeso, mi-a spus șarmant și am râs când a dat focul mai mic la aragaz și a venit să-mi aplice un sărut scurt pe buze. Mereu sunt, s-a corectat și și-a presat din nou buzele de ale mele.

ㅤM-a depășit și s-a dus spre baie, iar eu am râs în urma lui, întorcându-mă să supraveghez chiftele și sosul care se găteau la aragaz. Aveam o foame de lup și ultimul lucru pe care mi-l doream era să se ardă ceva. Nu mâncasem de mai bine de două zile; nu am avut poftă de mâncare fără niciun motiv, iar acum aceasta a revenit cu forțe proaspete.

ㅤAm tresărit când mi-am auzit telefonul vibrând în buzunar și mi-am rupt privirea de pe tigăi pentru a vedea cine s-a găsit să mă deranjeze. Bineînțeles că era vorba despre Edmond. Blondul își găsise un scop în viață din a-mi trimite mesaje despre cele mai nesemnificative lucruri încă de acum mai bine de zece ani, când a primit primul său telefon, și nu s-a schimbat deloc în privința asta.

ㅤI-am răspuns și a continuat să-mi ofere detalii despre ultima pățanie din ziua lui și n-am mai rezistat, am început să râd. Fiind o persoană care nu putea sta singură mult timp, dar nici care să aibă o relație serioasă, ieșea la mai multe întâlniri; acum îmi povestea despre cea mai proastă din viața lui.

ㅤNici n-am luat în seamă când Kai s-a întors. Eram ocupată să mă amuz pe seama prietenului meu cel mai bun care nu se oprea să scrie cele mai mari tâmpenii pe care le-aș fi putut citi vreodată. Uneori, mă lăsa mută cu felul în care-i funcționează creierul. Era uimitor cum un om poate fi atât de deștept și prost în același timp.

ㅤM-am oprit și zâmbetul mi s-a șters de pe față când am auzit tocătorul lovit destul de agresiv de cuțit, ridicându-mi privirea spre Kai. Părea că avea ceva personal cu legumele și mi-am zis că s-a enervat din cauza semințelor ardeiului. Reușea mereu să le împrăștie peste tot și era nevoit să curețe, iar asta-l scotea din pepeni. L-am lăsat în pace, știind că doar l-aș supăra mai tare și am continuat discuția cu Edy.

ㅤ— Cu cine vorbești? m-a chestionat și am râs la tonul de polițist pe care-l avea, îmi amintise o secundă de tatăl său care era în slujba Statului de mai bine de doisprezece ani și era șeful departamentului de poliție al sectorului său.

ㅤ— E doar Edmond, i-am răspuns amuzată. Îmi spune de ultima aventură trăită și nu eșuează niciodată să mă surprindă cu prostia lui, am continuat distrată, aducându-mi înapoi zâmbetul pe buze.

ㅤA scăzut simțitor când Kai a început să toace mai urât legumele și am înțeles că nu-mi împărtășește deloc starea. Dintr-o dată m-am simțit ca pe ace și am lăsat telefonul într-o parte, neștiind cum să reacționez. Nu credeam că eu am fost cea care l-a deranjat.

ㅤA pufnit și a aruncat legumele tăiate în tigaie, creând un sunet îngrozitor din cauza uleiului sfârâitor. Speram că nu a sărit vreo picătură pe el și să se fi ars. Stătea foarte aproape.

ㅤ— Kai? l-am întrebat încurcată, nescăpându-l din ochii mei. Nu vrei să te ajut? am propus pe un ton cordial, ridicându-mă încet din scaun.

ㅤAm încremenit când s-a uitat la mine și ochii lui păreau goi și umpluți doar de negrul irișilor săi. Am înghițit în sec și m-am reținut să-mi arăt derutarea; nu puteam înțelege cum dispoziția lui s-a schimbat la o sută optzeci de grade în câteva minute.

ㅤ— De ce nu-l ajuți pe Edmond? a întrebat acuzator și m-am încruntat. Doar te distrează atât de bine, a replicat nervos și am clipit surprinsă.

ㅤ— Ce vrei să spui? am spus contrariată, apropiindu-mă puțin de locul în care se află.

ㅤ— Ce vreau să spun? a repetat pe un ton ascuțit și mi-a creat mai multe noduri în gât care să mă sufoce. Eu gătesc aici pentru tine și tu râzi cu altul în telefon! a răcnit dintr-o dată și am tresărit, timorată de felul în care se manifesta. Așa că du-te și râzi cu el în continuare!

ㅤ— Kai, Edmond e prietenul meu din copilărie! m-am apărat, nevenindu-mi să cred ce sugerează. Nu e nimic mai mult între noi!

ㅤ— Nu mă minți! a strigat și am suflat speriată când a aruncat cu tigăile de pe foc, răspândind toată mâncarea pe podea, pe blaturile alăturate și pe plită. Părea înnebunit de furie și am făcut un pas în spate, ducându-mi mâna la gură. Crezi că sunt prost? Nu văd cum vă priviți?! Cum te ia în brațe cu fiecare ocazie?!

ㅤ— Kai, o să te rănești! am ridicat disperată vocea când a aruncat mai multe lucruri, tot mai copleșit de furie, și unul din ele s-a spart în mâna lui. Malakai, oprește-te! Îți faci rău! Nu e nimic între mine și Edmond!

ㅤM-am grăbit lângă el și am încercat să-l țin după ce am oprit focul ca să nu pățească ceva. Podeaua era destul de alunecoasă și mai erau și cioburi printre resturile de mâncare și ulei încins.

ㅤ— Kai, gata! am încercat să-l conving când l-am prins din spate de brațe în timp ce continua să vorbească despre cea mai mare prostie auzită vreodată.

ㅤ— Lasă-mă dracului în pace! s-a răstit pe un ton atât de dur că mi-a oprit respirația și s-a smucit violent, împingându-mă puternic prin asta și făcându-mă să alunec.

ㅤTotul s-a întâmplat atât de repede că nici n-am realizat ce a fost. Într-o secundă eram în picioare și încercam să-l liniștesc, iar în alta eram pe jos, printre mizeria creată, ținându-mi arcada care zvâcnea dureros. Am respirat greu, simțindu-mi corpul cum tremură și începând să vărs lacrimi când mi-am văzut sângele pe degete. Trebuia să mă fi lovit de îmbinarea blatului când am alunecat.

ㅤ— Clary? a murmurat, vizibil șocat, iar eu n-am putut să-l privesc, dar am simțit intens privirea lui îngrijorată. Dumnezeule, ești bine? a întrebat, căzând în genunchi, cu ochii fixați pe rană. Oh, nu! Îmi pare atât de rău, e vina mea! a spus cu vocea tremurândă, cuprins de disperare. Te rog să mă ierți, n-am vrut să te fac să aluneci! mi-a prins fața în mâini și a început să plângă, cu lacrimi curgându-i pe obraji.

ㅤEram prea amețită ca să-i vorbesc și simțeam o durere prea puternică în piept ca să remediez asta. S-a ridicat și mi-a prins brațele, ajutându-mă să mă pun pe picioare și susținându-mă până în sufragerie, unde m-a așezat pe canapea. Încă nu puteam realiza ce s-a întâmplat și-mi era foarte dificil să respir normal.

ㅤNici n-am sesizat când a plecat și s-a întors cu o trusă de prim ajutor. L-am privit paralizată de șoc cum o deschide agitat și culege ce avea nevoie, dând-o deoparte pe podea și târându-se în genunchi până la mine. N-am avut nicio reacție când am simțit înțepătura puternică a alcoolului sanitar pe rana mea; mă uitam doar la Kai și continuam să plâng fără sunet.

ㅤ— Spune-mi ceva..., mi-a cerut disperat. Eu... n-am vrut, doar că mi-am ieșit din minți când m-am gândit la tine alături de alt bărbat. N-am vrut să te fac să aluneci, îmi pare extrem de rău, am fost un idiot, s-a explicat și mi-am închis ochii, simțind o presiune uriașă în mijlocul toracelui. Trebuia să te ascult, a continuat el, vorbind cu o emoție adâncă care părea să agraveze și mai mult durerea mea. N-o să mă iert că ai căzut din cauza mea, niciodată n-am s-o fac, mi-a mărturisit în timp ce a aplicat meticulos un leucoplast peste arcada mea zgâriată. Te rog, crede-mă că n-am avut intenția să te rănesc, a replicat cu lacrimi în ochi și mi-am coborât afectată sprâncenele, simțindu-mă sufocată de tensiunea din aer.

ㅤÎntr-un moment neînsemnat i-am observat mâna care continua să sângereze și m-am trezit din starea letargică în care fusesem împinsă.

ㅤ— Mâna ta, am spus fără vlagă și ochii lui s-au aprins de fericire când mi-au auzit glasul. Sângerează, i-am arătat și i-am făcut semn să se așeze lângă mine.

ㅤM-a ascultat fără nicio obiecție și s-a întins să-mi dea trusa când m-a văzut că mă uit la ea. Am luat-o fără să-i adresez niciun cuvânt. Nu mi-a păsat de scâncetul pe care l-a scos când am început să-i curăț rana cu dezinfectantul.

ㅤ— Edmond e prietenul meu din copilărie și nu a existat între noi nimic mai mult, e ca parte din familia mea, am replicat răspicat, fără să mă uit la el, și aplicând mai multă presiune să opresc sângerarea. Nu mă mai acuza niciodată de așa ceva, Malakai, am vorbit serios și mi-am ațintit privirea în ochii săi, urmărindu-l cum se încordează. N-am înșelat în viața mea pe nimeni... dacă n-ai încredere în mine, atunci nu are niciun rost.

ㅤ— Nu, am încredere în tine! Nu știu ce a fost cu mine... sentimentele pentru tine îmi iau mințile, nu suport nici gândul ca tu să fi alături de altcineva. Clarissa, crede-mă, mi-a prins mâinile cu ale lui și m-a oprit din ce făceam, știu ce am văzut. Nu sunt nebun. În el nu am încredere și nici tu n-ar trebui să ai, în ochii lui nu ești doar o prietenă.

ㅤAfirmațiile lui mă enervau și abia m-am stăpânit să nu dau curs discuției ca să nu înrăutățesc întreaga situație. Nu putea să greșească mai mult și mă deranja felul în care-l judeca pe Edmond, fără ca măcar să-l cunoască atât de bine. Nu suportam ca oamenii să vorbească eronat despre el, dar nici nu mai eram în stare să mă cert cu Kai.

ㅤ— Dacă ți-am spus că nu e nimic, înseamnă că nu e! m-am răstit și am presat în palma lui discheta îmbibată cu dezinfectant.

ㅤL-am auzit cum a scâncit slab și eram conștientă că-l ustură, dar eram atât de supărată că nu mă puteam opri. I-am privit maxilarul încordat și mi-am îngustat puțin colțurile ochilor.

ㅤ— Mă iubești, Clarissa? m-a întrebat dintr-o dată, iar cuvintele lui m-au lovit ca un fulger. Am rămas împietrită. Dacă eu însemn ceva pentru tine, dacă noi doi contăm cu adevărat, o să-l ții la distanță, a continuat, iar hotărârea din glasul lui era de neclintit. L-am privit bulversată. Pentru binele nostru, a adăugat, subliniind cu sobrietate, și am înghițit în sec.

ㅤ— Nu poți să-mi ceri asta, am răspuns deziluzionată și m-am ridicat brusc, impunând o distanță semnificativă între noi. N-o să-l scot pe Edmond din viața mea că ai tu o imaginație prea bogată!

ㅤL-am privit cum se enervează din nou, acoperindu-și fața cu mâinile și răsuflând zgomotos. Când s-a ridicat, am simțit nevoia să mai fac doi pași în spate. A observat gestul meu și, deși părea rănit, n-a spus nimic.

ㅤ— De ce nu mă asculți? Clary, eu văd ce tu refuzi să accepți! Edmond nu este cum crezi tu că este! De ce cu ceilalți prieteni ai tăi nu am probleme, hm? Gândește-te puțin!

ㅤ— N-o să-mi spui tu cum este prietenul cu care am crescut de mică! am ripostat cu venin și privirea i s-a întunecat și, în același timp, expresia i-a devenit impenetrabilă.

ㅤ— De ce continui să-i iei apărarea în fața mea?! a țipat și inima mi-a accelerat când s-a apropiat de mine.

ㅤ— Pentru că nu a făcut nimic greșit! am țipat înapoi și l-am surprins. Nu merită eticheta pe care i-o pui, nu m-a atins nici măcar cu un deget având alte intenții ascunse! Te comporți ridicol, nu vezi?

ㅤ— O să stai departe de el, Clarissa, mi-a spus serios, pe un ton mult mai calm și clar, iar autoritatea din glasul lui m-a făcut să mă simt brusc intimidată. Iubita mea nu o să umble râzând cu alți bărbați și nici nu le va lua apărarea în fața mea. Dă-mi telefonul tău, a spus atât de imperativ că am rămas fără reacție.

ㅤ— P-poftim? nu eram sigură că asta se întâmplă și nu e doar o halucinație.

ㅤ— Adu-mi telefonul tău, a insistat cu vocea rece, iar o senzația de violare mi-a străpuns sufletul, făcându-mă să mă încrunt instinctiv.

ㅤ— Malakai, nu sunt proprietatea ta! Nu poți să te porți așa cu mine! Nu, n-am să mai particip la nebunia asta! am spus eu fermă și pregătită să plec de aici. Caută-mă când îți limpezești gândurile și-ți revii la normal!

ㅤAm icnit ușor când m-a prins de cot când eram pe cale să trec pe lângă el, aducându-mă aproape de el și ținându-mă pe loc cu mai multă forță decât ar trebui. M-am aplecat puțin când a întărit strânsoarea și l-am privit consternată în timp ce continua să se uite la mine cu o expresie rece și severă.

ㅤNu-l recunoșteam, nu știam cine este acest individ posesiv și necruțător.

ㅤ— Adu-mi-l, a rostit și ceva înăuntrul meu îmi spunea că e pentru ultima oară când mi-o spune.

ㅤAm încuviințat slab, dezorientată de comportamentul lui, și mi-a dat drumul la cot, nedezlipindu-și privirea de pe mine în timp ce mă apropiam de bucătărie. O parte din mine a văzut holul care ducea spre ușa de la intrare și urla să o iau la fugă, dar nu voiam să-l supăr mai tare, așa că m-am conformat. Am luat telefonul în mâna mea, simțind mai multe pulsații dureroase în piept când am revăzut dezastrul de aici și m-am întors la el. Era încă în picioare și arăta nerăbdător.

ㅤMi l-a smuls din mâna când i l-am întins.

ㅤEram copleșită de un amestec de emoții atât de puternice, încât am ajuns să nu mai simt nimic. L-am analizat cum se uită în telefonul meu și îmi citește conversațiile, derulând cu degetul pe ecran, și mă gândeam ce e greșit cu mine. Cum am fost de acord cu asta, cum i-am permis să mă facă să mă simt atât de umilită?

ㅤLa sfârșit, mi l-a întins, având aceeași privire de om nebun și l-am luat de parcă eram un robot și fusesem setată să fac asta. N-am știut cum să reacționez când mi-a prins fața în mâinile lui și s-a uitat la mine cu o înfățișare mult mai blândă.

ㅤ— Te iubesc, mi-a mărturisit, fără să obțină ceva din partea mea. Nu-mi place când ne certăm, a rostit tulburat și m-a îmbrățișat, ținându-mi capul lipit de pieptul lui. Înțelege-mă și pe mine, nu m-am temut în viața mea să pierd pe cineva până când te-am cunoscut pe tine. Mă doare să mă gândesc că alți băieți te pot face fericită. Nu te oblig să-l scoți din viața ta, mi-a murmurat, ținându-mă mai strâns. Doar fii puțin mai distantă, asta e tot ce-ți cer.

ㅤNu am realizat că plâng decât când am văzut urmele pe tricoul lui alb și mi-am strâns cu putere pleoapele ca să opresc lacrimile să mai cadă. Îmi doream mai tare decât niciodată să mă duc acasă. Era singurul gând care a rămas în mintea mea.

ㅤAm aprobat printr-o mișcare a capului și m-am distanțat, ștergându-mi obrajii și încercând să înlătur din mintea mea ce s-a întâmplat ca să nu o iau razna.

ㅤ— Haide, să curățăm în bucătărie și să mă duci acasă, i-am spus rezervată și nu m-a îmbunat cu nimic durerea pe care am citit-o în irișii săi.

ㅤ— Clary...

ㅤ— O să mă duci acasă după, am repetat mai apăsat și m-am retras instinctiv când a încercat să pună mâna pe mine.

ㅤA tăcut, resemnat, și a acceptat fără să mai protesteze. M-a urmat și m-a ajutat să facem curat în bucătărie, dar tăcerea dintre noi era grea și plină de lucruri nespuse.

ㅤVisam la momentul în care voi coborî din mașina lui și voi ajunge acasă, adăpostindu-mă în patul meu și stând acolo până toate astea vor părea doar un vis urât îndepărtat și uitat.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️