Capitolul 2
Încearcă să mă oprești

ㅤ— Clarissa, asta nu mai e o simplă tachinare făcută să-l enerveze pe tatăl tău, e direct război! Nu poți face asta, e prea mult... chiar și pentru tine.

ㅤCuvintele lui îmi intrau pe o ureche și ieșeau pe alta. Bineînțeles că aveam destui neuroni și aveam discernământul necesar să înțeleg că este o prostie imensă, dar nu-mi păsa. Înghițisem destule rahaturi din partea lui Elijah, iar acum aveam ocazia perfectă de a-i răspunde cu aceeași monedă. Am recitit afișul pe care scria că clubul în care fusesem împinsă era în căutare de un ajutor de barman și am luat o hotărâre. Aveam să-l calc pe nervi pe tatăl meu și să câștig bani pentru asta, ce-mi puteam dori mai mult?

ㅤ— Nici să nu te gândești! a spus și s-a pus înaintea mea, blocându-mi drumul spre ușă.

ㅤAm răsuflat enervată.

ㅤ— Edmond, dă-te din calea mea, l-am avertizat, analizându-i fiecare parte a ochilor.

ㅤ— Nu te las să faci tâmpenia asta, a răspuns chiar mai hotărât decât mine.

ㅤ— Gândește-te puțin. Care erau șansele să fiu împinsă fix în clubul care avea pe ușă un anunț de angajare?

ㅤA stat puțin pe gânduri, apoi și-a strâns buzele.

ㅤ— Nu sunt un tip superstițios.

ㅤAm oftat și mi-am trecut o mână prin păr. Deja începea să mă calce el pe mine pe nervi.

ㅤ— E doar o încercare, poate nici nu obțin postul!

ㅤ— Clary, tu nici nu ai vârsta legală să bei alcool, dar să servești! Ce vei face? Vei intra în club și le vei spune: „Hei, vreau să fiu motivul pentru care clubul se va închide"?

ㅤAm strâmbat din buze, oricât nu-mi plăcea ce spune... avea dreptate. Încă nu împlinisem douăzeci și unu de ani, eram chiar departe de asta. Chiar trei ani distanță. Dar cui îi pasă? Nu aveam de gând să rămân aici mult timp dacă primeam postul, puteam minți și nimeni nu avea să știe asta.

ㅤ— Cine e dramatic acum?

ㅤ— Cine e inconștientă acum?

ㅤAm pufnit, privind mutra serioasă a lui Edy. Mutră pe care n-o avea aproape niciodată și care-mi spunea că își făcea cu adevărat griji pentru mine.

ㅤO mică competiție între privirile noastre și a oftat, coborându-și umerii.

ㅤ— Uite, nu poți ști cine sunt oamenii ăștia. Crede-mă că pricep de ce vrei asta, dar îți spun că riscurile sunt prea mari și nu se merită. Încerc să te protejez aici!

ㅤAm înghițit în sec, păstrând fiecare cuvânt într-un loc bine păzit al minții mele.

ㅤ— Ei bine, nu am nevoie de protecția nimănui, am spus slab, evitând contactul vizual. Pot să-mi port singură de grijă! am adăugat fermă, ațintindu-mi ochii direct în ai lui.

ㅤPutea fi la fel de bine și o promisiune pe care Edmond o acceptase, deși nu-i convenea deloc. Nu mă putea opri dacă îmi pusesem ceva în cap și asta făcusem acum. Indiferent de consecințe.

ㅤ— Merg cu tine.

ㅤAm refuzat din cap, chiar și când a insistat. Trebuia să fac asta de una singură.

ㅤ— Ar trebui să te întâlnești cu restul. Îți voi spune când să vii să mă iei de aici, în regulă?

ㅤAm citit dezaprobarea, nemulțumirea, disconfortul și grija ascunse prin turcoazul ochilor lui.

ㅤ— Nu-mi place deloc asta, a gândit cu voce tare și am zâmbit.

ㅤ— Tu ești primul pe care-l voi chema în caz de orice. Ești la mică distanță, nu ai spus că e aproape?

ㅤ— Dacă ar afla tatăl tău că te las să faci asta, m-ar omorî!

ㅤ— Atunci ce bine că n-o să afle! i-am zis și m-am strecurat pe lângă el, reușind să ating mânerul ușii când Edmond m-a prins de braț și m-a oprit.

ㅤ— Fără chestii nebunești, m-a atenționat și nările mi-au fremătat pentru o clipă. Vorbesc serios, Clary, a adăugat pe un ton mai jos și am încuviințat slab, deși nu apreciam atitudinea pe care a luat-o.

ㅤ— Nu sunt un copil, Ed, am replicat apăsat și mi-a eliberat brațul. Știu ce fac.

ㅤAstea au fost cuvintele pe care le-am lăsat în urmă cu el și privirea lui îndoielnică, intrând în club. Muzica mi-a bubuit instantaneu în urechi și mă așteptam să fie un paznic care să-mi verifice buletinul la intrare, dar nu părea să fie nimeni. Am strâns mai bine foaia în mâini și am înaintat printre oamenii euforici și transpirați ce-și etalau mișcările cele mai bune prin toate împrejurimile. Îmi aminteam acum de ce nu-mi place să ies în cluburi.

ㅤÎntunericul, mulțimile de oameni ce-ți stau în drum și trebuie să faci un traseu militar ca să poți trece pe lângă ei, mirosul de băutura și fum ce duhnește peste tot, luminile stroboscopice ce te amețesc... toate astea nu construiesc un loc sigur pentru mine. Dar până la urmă, niciun loc nu este sigur. Oamenii și situațiile periculoase se află pretutindeni, nu poți decât să înveți să le eviți cât poți tu de bine. Nicidecum să faci ceea ce făceam eu acum, mă puneam într-o situație necunoscută într-un loc riscant, dar nu m-am oprit nici când îndoielile ridicate de Edmond și-au găsit drum și către mine.

ㅤPornisem pe un drum și trebuia să văd măcar unde se termină.

ㅤM-am postat în fața barului, așteptând ca bruneta ce putea fi confundată cu o actriță de la Hollywood să termine de servit un grup de petrecăreți. M-a privit ciudat când m-a observat și s-a apropiat intrigată, afișând un zâmbet politicos.

ㅤ— Ce să-ți dau, fato? m-a întrebat pe un ton cald, fiind aproape sigură că n-am ce căuta aici. O citeam în ochii ei.

ㅤ— Nimic, s-a mirat când m-a auzit și o sprânceană de-a ei s-a ridicat. Am venit pentru asta, am ridicat afișul mototolit și un surâs s-a furișat printre buzele ei mari și vopsite roz. 

ㅤ— Ah, am înțeles, a părut că pricepe, aruncându-mi o uitătură de jos în sus. Cum o iei în stânga de aici... mergi drept în față, vei găsi un separeu. Acolo întreabă de Abel, cu el vei vorbi despre asta. Spune-i că te-a trimis Melody, în regulă?

ㅤAm rămas buimacă, aruncând o privire în direcția arătată de ea. Când am revenit la privirea ei a realizat cât de confuză m-a făcut. Ar fi fost mult mai ușor dacă trebuia să vorbesc cu ea, nu cu un bărbat necunoscut aflat într-un separeu. Mă gândeam serios să renunț cât încă nu m-am băgat în belele, dar eu nu sunt o lașă.

ㅤ— Drept în față? m-am asigurat, privind marea de întuneric ce se lăsa pe holul pe care mă trimitea.

ㅤ— Drept în față! Te descurci sau vrei să pun pe cineva să te conducă? Eu nu pot părăsi barul, a spus binevoitoare, dar am refuzat cu vehemență.

ㅤNu trebuia să ai un doctorat ca să găsești un drum, nu eram chiar atât de incapabilă și cu siguranță, nu era mesajul pe care voiam să-l transmit celorlalți. M-am îndreptat de spate și am privit-o sigură pe mine cât timp în mintea mea se auzeau toate cuvintele lui Edmond.

ㅤ— Mă descurc de aici. Mulțumesc.

ㅤFata mi-a zâmbit și am plecat înainte să-mi poată răspundă, dar i-am simțit privirea pe spatele meu. Am urmat traseul, analizând totul în jurul meu de parcă m-ar ajuta cu ceva faptul că am memorat cum arată dacă aveam să fiu răpită. M-am oprit până în arcada de lemn negru înconjurată cu led roșu și am stat acolo, ascultând râsetele ce veneau de pe cealaltă parte. Inima începuse să-mi bată atât de tare că nu puteam distinge ce spuneau tot cei aflați acolo, dar nu puteam rămâne aici o veșnicie. Mi-am închis ochii, am luat aer în piept și am intrat fără ezitare în separeul destul de mic, oprindu-mă undeva la mijloc, între masă și ieșire, în caz că era nevoie s-o iau la fugă.

ㅤAcum e acum.

ㅤRâsetele s-au oprit și în separeu s-a lăsat o liniște spartă doar de muzica ce aici se auzea la un volum normal, nu exagerat, în timp ce toate privirile celor de pe canapeaua din piele neagră lucioasă erau fixate pe mine. Mi-a venit să înghit în sec, dar m-am abținut, cântărind fiecare chip nedumerit ce mă analiza de parcă eram o căprioară rătăcită.

ㅤÎncercam să-mi fac o idee despre cine ar putea fi acel Abel dintre cei de aici, dar mi-era aproape imposibil. Desigur, puteam să le exclud din start pe cele două femei ce păreau curioase și enervate în același timp de întreruperea mea, rămânând doar cei trei bărbați. Nu aveam șansa să ghicesc nici măcar de cincizeci la sută, iar privirile lor mă incomodau în același mod. Erau mai mari decât mine, în mod clar. Toți erau, chiar și fata de la bar. 

ㅤFemeile erau machiate perfect cu rochii scurte în culori vii ce se așezau cum trebuie pe corp și tocuri strălucitoare de minim zece centimetri. Aproape m-am dat de gol și mi-am arcuit o sprânceană când am început să mă gândesc cam care ar fi rolul lor.

ㅤ— Te-ai pierdut? a rupt unul dintre bărbați încordarea ce se ridica în aer.

ㅤM-am uitat piezișă în căpruiul din ochii lui, realizând cât de ușor le-ar fi fiecăruia dintre ei să mă ia pe sus și să mă facă nevăzută pentru totdeauna. Trebuia să mă gândesc că există șansa să dau peste oameni dublu în mărimea mea. Nu m-ar mira să aflu că unul din ei este chiar paznicul care lipsea de la intrare.

ㅤMăcar unul din ei a avut decența să-mi vorbească. Al doilea părea în lumea lui, iar ultimul nu părea să fie deloc interesat de motivul pentru care mă aflam aici și mai mult ca sigur nu voia să fie deranjat. De femei nici nu mai are rost să spun, în afară de-a mă privi urât nu cred că știau altceva.

ㅤ— Abel e aici? am întrebat, simțind un nod cum urcă din piept până în gât, pregătit să mă amuțească.

ㅤBărbatul care mi-a vorbit a devenit prea amuzat și am presupus că nu are cum să fie el, ci un prieten care râde de el. Asta și faptul că s-a uitat spre cel total nepăsător când a râs pentru scurt timp. 

ㅤ— Cine întreabă? a vorbit într-un final cel care credeam că avea să mă ignore până plec și undeva în sinea mea, speram să nu fiu nevoită să discut cu el.

ㅤAm tăcut pentru că nu-i apreciam tonul folosit și, mai presus, nu-mi răspundea în niciun fel la întrebare. Asta l-a determinat să-și ridice ochii de pe paharul cu vin spre mine, străpungându-mă cu ochii lui albaștri ca doi țurțuri de gheață.

ㅤSe pare că nu aprecia lipsa reacției mele pe cât nu apreciam eu atitudinea lui.

ㅤAveam să continui să-i susțin privirea până când unul dintre noi avea să cedeze și în mod clar, nu voiam să fiu eu aceea. Poate că nu era o decizie înțeleaptă, dar nu aveam de gând să las pe nimeni să mă trateze de sus pentru nimic în lume. Primeam asta destul acasă.

ㅤBărbatul a oftat aproape imperceptibil și a îndepărtat paharul de el ca după să-mi acorde întreaga lui atenție. N-am putut să nu remarc că părea amuzat de situație când a revenit la fața mea, dar sinceră să fiu... și eu eram.

ㅤ— Eu sunt Abel, mi-a răspuns într-un final și un zâmbet mic și învingător a apărut pe buzele mele. Despre ce e vorba?

ㅤ— Melody m-a trimis, i-am explicat și am făcut un pas în față în direcția lui. Pentru asta, i-am arătat afișul și ochii lui m-au căutat la fel de curioși ca ai brunetei de la bar.

ㅤEram destul de sigură că nu arăt precum o minoră până să intru în clubul ăsta, dar privirile lor mă fac să mă simt ca un copil pierdut la mall.

ㅤAșa-zisul Abel m-a analizat atent, ridicând o tensiune care nu era necesară în aer și stânjenindu-i mai mult pe ceilalți decât pe mine. M-am întrebat o secundă dacă nu cumva urmărea să mă intimideze. Am râs în sinea mea la asta.

ㅤDa, era mai înalt, mai puternic și mai în vârstă decât mine, dar nu lăsam asta să mă sperie. Doar pierzătorii cred că cineva e mai bun decât ei și eu nu fusesem crescută o pierzătoare.

ㅤ— Înțeleg, a replicat vag și s-a ridicat, forțându-mă să-mi îndoi capul. Urmează-mă.

ㅤȘterge tot ce am zis mai înainte.

ㅤEdmond avea dreptate, a fost o idee proastă. Miile de scenarii pe care am încercat să le suprim, au evadat și mi-au împânzit mintea. Observând reticența mea, a început să râdă și s-a oprit în pragul arcadei.

ㅤ— Cred că mi-e bine aici, am refuzat să-l urmez, făcându-l să se întoarcă din drum doar ca să se apropie de mine.

ㅤInima mi-a încetinit când l-am văzut înaintea mea. Mi-am plimbat privirea între irișii lui, încercând să înțeleg ce face sau urmează să facă.

ㅤ— Te-am speriat cumva? întrebarea lui m-a făcut să-mi îngustez privirea când i-am sesizat ironia.

ㅤMi-am înălțat bărbia, ținând piept și privirilor intense ale celorlalți din spatele meu ce-mi ardeau spinarea, și lui Abel care îmi dădea senzația că mă testează. De ce și pentru ce rămâne un mister.

ㅤ— Ești obișnuit să sperii fetele? l-am întrebat înapoi flegmatică și rânjetul lui mi s-a scrijelit în piept.

ㅤ— Mergem în biroul meu să vorbim despre anunț. Nu cred că vrei să-ți ții interviul de angajare de față cu alte zece persoane, a ignorat total provocarea mea, preferând să mă asigure că n-are de gând să facă ceva nepotrivit.

ㅤDar câtă încredere poți avea într-un străin? Noaptea, într-un club... mai deloc. Și totuși eu am fost cea care a ales s-o ia pe calea asta. Ce ar spune despre mine faptul că nu-mi pot susține propriile decizii? Mi-am menținut poziția, atentă la fiecare mișcare de-a lui în caz de orice și am încuviințat slab, atunci Abel s-a dat din drum și mi-a făcut semn s-o iau în față, dar am refuzat. Nu trebuia să fii cel mai inteligent om ca să știi să nu lași un necunoscut în spatele tău într-o încăpere întunecoasă. A înțeles mesajul meu fără să fie nevoie să-l mai zic cu voce tare și a zâmbit, luând-o în față.

ㅤM-am grăbit să-l ajung din urmă și să-i egalez pașii până aveam să fiu oarecum în dreptul lui, dar era destul de dificil având în vedere că el făcea un pas și eu trei. Mă gândeam serios să-i pun piedică, dar m-am reținut, iar el a încetinit pe cont propriu, păstrând un zâmbet infim pe buze ce deja începea să mă deranjeze. I-am aruncat o privire piezișă și l-am urmat, realizând că a încetinit doar ca să merg alături de el. De la ignorat complet la asta era un drum destul de lung și diferit, începeam să-mi pun întrebări dacă nu cumva Abel este cam instabil.

ㅤÎmi puneam multe întrebări. Era și normal, ce altceva puteam să fac în timpul ăsta? Drumul era mai lung decât mă așteptam și începeam să mă simt aiurea în poziția și tăcerea asta. Am mai apucat doar să-i mai arunc o privire când m-a tras brusc de braț spre el ca să mă dea din calea unor îndrăgostiți înfocați ce erau să intre în mine. Nici măcar nu-i observasem și nici ei pe mine, fiind prea ocupați să se devoreze unul pe altul. I-am privit cu o oarecare scârbă și mi-am tras brațul din mâna lui, displăcându-mi căldura pe care o răspândea atingerea lui prin corpul meu. M-am uitat în ochii lui, așteptând următoarea mișcare, dar el a considerat că era mai vital să mă analizeze încă o dată. Mi-am strâns buzele și el a reluat drumul, părând ceva mai încordat.

ㅤNu credeam că o să spun asta, dar eram cât pe ce să răsuflu ușurată când am pătruns în biroul lui care complimenta perfect restul decorului din club. Oamenii ăștia aveau o problemă cu neonul.

ㅤA trecut pe lângă mine și s-a dus în spatele biroului, fără să se așeze, și s-a uitat la mine cu ceva în ochi ce mi s-a părut a fi nerăbdare.

ㅤ— Așază-te, nu sta în picioare, mi-a spus pe un ton ceva mai cald și am încercat să-mi ascund mirarea.

ㅤAm luat loc pe unul dintre fotoliile negre și lucioase și l-am urmărit cu atenție cum revine lângă mine și se sprijină pe biroul din spatele lui, simțindu-mi pulsul cum începe să crească.

ㅤ— Cum te numești? a decis să spargă gheața tot el și mi-am ridicat privirea de pe genunchi în ochii lui.

ㅤAm ezitat pentru câteva clipe.

ㅤ— Clarissa.

ㅤA dat din cap încet, eliminând total răceala din ochii lui și seriozitatea de pe chip. Acum părea a fi un tip de treabă, schimbare la care nu mă așteptam și nu știam cum să reacționez pentru că nu știam dacă e în regulă să țin scutul ridicat sau să-l cobor. Și-a prins brațele la piept și și-a petrecut ochii încă o dată asupra mea, din cap până în picioare. Părea să caute ceva și părea nemulțumit că nu-l găsește mai repede, dar totodată dispus să accepte provocarea și să nu renunțe până nu găsește. Mă gândeam dacă avea măcar o mică idee că n-am de gând să-i dezvălui nimic.

ㅤ— Ei bine, Clarissa – numele meu suna atât de ciudat din gura lui –, știm amândoi că n-ar trebui să fii aici, a spus și mi-am arcuit o sprânceană.

ㅤ— De ce? am întrebat defensivă. Pentru că ai decis tu? Nici măcar nu mă cunoști.

ㅤ— Nu eu. Statul, pitico, am rămas înmărmurită cu privirea ațintită la el și cu urechea zgâriată de apelativ. Ești tânără... s-a oprit și mi-a aruncat o altă privire căutătoare. Foarte tânără, a concluzionat.

ㅤAm înghițit în sec, căutând un răspuns potrivit în mintea mea.

ㅤ— Ei bine, uriașule – Abel a pufnit în râs imediat cum a auzit –, am optsprezece ani, am recunoscut și m-am ridicat, cântărindu-l la rândul meu din cap până în picioare. Nu obișnuiesc să beau și nu dau doi bani pe ce spune Statul, per total... n-o să-mi mai pierd timpul aici, am continuat și m-am îndreptat spre ușă, acceptând nereușita.

ㅤNici nu-mi făcusem cine știe ce speranțe, dar măcar am încercat și am văzut cum se termină.

ㅤ— Cred că am putea face să meargă, l-am auzit în spate exact când am deschis ușa și eram pregătită să plec.

ㅤAm închis ușa la loc și m-am rotit spre el, studiindu-l precaută pentru orice semnal de alarmă. Am înaintat câțiva pași, neînțelegând brusca lui bunăvoință. Și pentru o străină.

ㅤ— Dar te avertizez, dacă cauți un loc de muncă cu care să-ți plătești taxele la facultate, ăsta nu e cel potrivit. Salariul nu e mare, mi-a prezentat și un rânjet slab mi s-a întipărit pe buze.

ㅤNu mă interesau banii, erau doar un bonus. Mă interesa doar să încerc ceva nou și să-l calc pe nervi pe tatăl meu. Bineînțeles că nu aveam de gând să-i spun lui Abel toate astea.

ㅤ— Presupun că ești la facultate, a zis, dar nu i-am răspuns în niciun fel. Pari genul de fată care este la facultate, a închis după încă o căutătură atentă și am clătinat amuzată din cap.

ㅤ— Înseamnă că ți-ai format o părere destul de bună despre mine, am observat și a surâs. De ce vrei să faci o excepție pentru mine, Abel? Credeam că ești în asentimentul Statului.

ㅤ— Îmi pasă de ce spune Statul doar pe hârtie, mi-a răspuns și s-a desprins de birou, venind în fața mea. Numește-mă nebun, dar am impresia că ai nevoie de postul ăsta mai mult decât ceilalți, a ridicat o presupunere interesantă și mi-am înălțat sprâncenele, privindu-l intrigată.

ㅤ— Și asta faci tu? devenea din ce în ce mai greu să-i vorbesc când era aproape de mine și mă enervam pe mine în sinea mea. Scapi oamenii de nevoi sau sunt eu mai specială?

ㅤOchii lui s-au aprins și mici fire de electricitate s-au desprins din privirea lui pe toată fața mea. Nu mi-am simțit niciodată stomacul golindu-se la fel de repede ca acum.

ㅤ— Asta rămâne să afli, mi-a spus încet de parcă voia să-mi șoptească și gâtul mi s-a uscat. Ce zici, vrei să afli? m-a întrebat, întinzând o mâna în fața mea.

ㅤAm privit-o amețită. Se vedea cu ochiul liber că nu știam să mă descurc în interacțiuni de genul ăsta și nici nu aveam cum pentru că nimeni nu-mi stârnise reacțiile astea. Mi-am urcat ochii înapoi în ai lui, căutând motivul pentru care el avea puterea asta. Cu ce era mai special el față de ceilalți băieți cu care interacționasem?

ㅤ— Încearcă să mă oprești, am acceptat provocarea în spirit de glumă și am dat mâna cu el, auzindu-i râsul înconjurându-mi timpanul când era atât de aproape.

ㅤCând mâinile noastre s-au despărțit, am simțit în palmă un punct atât de rece că mi-a transmis fiori în tot corpul, iar după scânteile din ochii lui, nici el nu era chiar așa indiferent cum voia să arate.

ㅤ— Mâine noapte la zece jumătate deschidem. Să fii aici, m-a anunțat si am aprobat încântată.

ㅤM-a privit ciudat când m-am îndepărtat și am luat-o spre ușă.

ㅤ— N-ai de gând să lași un număr de telefon? m-a întrebat din nou când am deschis ușa și am zâmbit înainte să mă întorc și să-l privesc peste umăr.

ㅤ— Mâine noapte, la zece jumătate... Voi fi aici, Abel, i-am confirmat și am plecat cu inima galopându-mi în piept.

ㅤAm ieșit din club neobservată și m-am grăbit să mă duc la Edmond și restul prietenilor. Am decis că nu mai avea rost să-l chem să mă ia, având în vedere că era la câțiva pași. Blondul a răsuflat ușurat când m-a văzut înăuntru și s-a grăbit să vină la mine, încercuindu-mi gâtul cu brațul în timp ce mă conducea la masă.

Mă găsiți și pe:

Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei!