ㅤAnalizam picurii ce se prelingeau pe geam și inconștientă am început să le urmez traseul cu degetul. Plouase întreaga săptămână și nu ploi ușoare, furtuni în adevăratul sens al cuvântului. Una a fost atât de puternică că a întrerupt curentul în întreg orașul timp de câteva ore pentru că dărâmase mai mulți stâlpi și copaci. Am petrecut noaptea aia cu Olivia și Raven în ambientul lumânărilor și glumind despre ocult. 

ㅤM-am întors de la cursuri de o oră și tot de atunci a început să plouă cu găleata, fiind nevoită să rămân în cameră. Olivia mai era prinsă cu vreo două cursuri și trebuia să stau singură, iar asta era periculos pentru mine, căci înseamnă să rămân singură cu mintea mea. Lucru pe care nu l-am mai făcut din noaptea aceea.

ㅤI-am lăsat pe toți aproape de mine și am căutat compania lor doar ca să evit asta. Când nu erau disponibili, îmi umpleam capul cu lecțiile mele, găseam orice alternativă. Pentru că nu voiam să mă gândesc la ce s-a întâmplat, la acea persoană care era vinovată pentru tot. Refuzam s-o fac.

ㅤUn trăsnet m-a făcut să tresar și m-am îndepărtat de fereastră. Era clar că ploaia n-o să se domolească curând. Într-un fel mă bucuram, adoram sunetul ploii și aveam timp să citesc din cartea mea care, după mult timp, nu avea legătură cu facultatea.

ㅤAm putut să citesc douăzeci de pagini până să-mi văd lumina de la telefon aprinzându-se de mai multe ori și nu m-am mirat deloc când am văzut numărul lui Apollo. Cu el nu mai vorbeam din noaptea aia pentru că a încercat să-mi ascundă ce făcea acel om și eram mai sigură decât niciodată că lucrează cu cei doi, iar mie nu mi-a zis nimic. Și mai zicea de mine că nu-i spun nimic niciodată...

ㅤAm glisat spre respins doar ca să-l enervez, căci știam că e scos din sărite când aude vocea aia enervantă a robotului și am pufnit amuzată când a venit un mesaj în următoarea secundă.

Ești cea mai enervantă ființă din lume.

ㅤL-am lăsat fără răspuns și am dat telefonul deoparte, asigurându-mă că-l pun cu ecranul în jos ca să nu mai fiu deranjată de o viitoare notificare.

ㅤTot eu eram enervantă, dar el că făcuse asta și după a dispărut ca să nu o încaseze nu mai era enervant. Nu, nu, el era un îngeraș. Un îngeraș căruia abia așteptam să-i rup aripile și să le dau foc.

ㅤÎmi stricase dispoziția, nu mai puteam să mă bucur de carte și am pus-o în bibliotecă cu un suspin. Nu-mi rămânea decât să mă pregătesc să mă duc la Raven și să sper că până termin se va opri ploaia. Mi-am păstrat hainele negre și doar mi-am retușat machiajul și părul. Îmi reaplicam rimelul când brățara mi-a alunecat pe încheietură și mi-a lovit obrazul.

ㅤM-am enervat instantaneu și am lăsat rimelul deoparte, așa desfăcut cum era și risca să păteze chiuveta, chinuindu-mă pe puțin cinci minute ca să o pot da jos. Uram închizătorile de la lanțuri și brățări cu o pasiune de care mulți nici nu știau că există. Mi s-a părut ironic cum un tunet masiv s-a auzit când am abandonat-o pe un raft din camera mea, dar nu mi-am făcut prea multe gânduri despre asta.

ㅤCând am terminat, am observat că ploaia era mai slabă, dar nu se oprise. M-am gândit că ar fi o idee bună s-o sun pe mama până se oprește de tot și oricum îmi lipsea de când se întorsese în Franța, dar nu mi-a răspuns. Însemna că era ocupată.

ㅤNeavând încotro, am apucat o umbrelă și am plecat prin ploaie. Raven urma să rămână singură în casă după mult timp și știam cât de speriată este, de asta i-am și promis că mă duc să stau cu ea până se întoarce fratele ei. Coșmarurile ei despre ce i-a făcut Alec nu s-au oprit și chiar dacă mă întrista foarte rău când îmi povestea, mă bucuram că măcar vorbește despre asta.

ㅤAutobuzul a venit la timp pentru că nu era foarte aglomerat din cauza vremii. Nimeni în afară de mine nu voia să iasă din casă pe vremea asta. Eu și grupul de trei bătrâne care vorbeau înflăcărat despre ceva. Mi-am amintit de bunica mea și prietenele ei când m-am uitat la ele și asta m-a făcut să zâmbesc, iar una dintre doamne mi-a zâmbit înapoi când a remarcat.

ㅤN-am stat să mă holbez la ele, mi-am scos telefonul și am privit plictisită pe rețelele de socializare până aveam să ajung unde trebuie. Mi-a părut rău imediat când am văzut că și Abel este conectat, regretam că îl acceptasem în lista mea.

ㅤM-am deconectat imediat și eram gata să șterg aplicația ca să nu-l mai văd vreodată, dar m-am rezumat doar la a privi pe fereastră ca să stau departe de micul ecran.

ㅤFuria mea nu s-a stăvilit deloc, deși a trecut o săptămână. Uneori mi se părea că devin mai nervoasă în loc să regresez, dar pur și simplu nu-mi puteam scoate din cap acele două zile și îmi era greu de acceptat. Cine naiba se cuplează cu altcineva după o zi de la despărțirea cu persoana cu care a fost împreună un an? Persoana cu care a vrut să aibă acea idioată de ceremonie, persoana căreia i-a spus că e creată pentru el. Sunetul de notificări care a fost reactivat mi-a dat de înțeles că am strâns prea tare telefonul în mâna mea.

ㅤCum ziceam, furia nu trece.

ㅤEra peste puterile mele de înțelegere. Nu are sens nimic și poate de asta simt că îmi pierd mințile și mă enervez de fiecare dată când mă gândesc.

ㅤCând mi-a zis că o să mă înnebunească m-am gândit la lucruri foarte diferite, nicidecum la asta.

ㅤMă enerva tot ce avea legătură cu el, de la cel mai mare la cel mai mic lucru. Chiar și Xander pe care l-am tot repezit de fiecare dată când a trecut pe la bar; el n-a îndrăznit, dar știam că a fost acolo, căci inelul meu dispăruse. Îmi înțelesese mesajul foarte clar, despre asta era vorba.

ㅤAm coborât când am ajuns în stație și am oftat când ploaia o luase de la capăt. A trebuit să-mi deschid umbrela în timp record ca să nu ajung leoarcă și am luat-o pe veșnicul drum care ducea spre casa ei. Poate că ar fi trebuit să iau un taxi, ca să nu fiu nevoită să merg prea mult și să trec pe acea alee care era mai înspăimântătoare când era vremea urâtă, dar era prea târziu.

ㅤExact cum bănuiam, un fior mi-a cuprins șira spinării mai mult decât de obicei când m-am uitat la acea casă abandonată. Nu sunt vreo superstițioasă, dar uneori mă întrebam dacă nu cumva prezența pe care o simt mereu că mă urmărește este a acelei femei care se presupune că a fost omorâtă acolo.

ㅤPoate de asta nimeni n-a mai vrut să cumpere acea casă și a rămas nevândută, ca în final să rămână în paragină și primăria să nu-și dea interesul să recupereze măcar terenul și să dărâme casa. Pentru că ea încă era acolo și voia să-și păstreze căminul.

ㅤSe spune că sufletul oamenilor care suferă o moarte violentă nu pleacă niciodată. Rămâne ca să se răzbune. N-am cunoscut-o pe femeia aceea și în mod clar n-o s-o cunosc vreodată, dar speram să-și găsească pacea de dincolo, să primească răzbunarea pe care și-o dorește.

ㅤAm depășit aleea și am intrat direct în curtea lui Raven când am ajuns, nu mai era nevoie să aștept să-mi deschidă după toți anii aceștia de prietenie. Eram o familie. Totuși, mi s-a părut foarte nesăbuit din partea ei să lase poarta deschisă când nebunul ăla încă era pe străzi, așa că am închis-o eu.

ㅤNu-mi păsa că are un ordin de protecție, deși era un avantaj, desigur. Am văzut cât de competentă a fost poliția cu ochii mei, nu mi-aș fi pus niciodată încrederea în ei să mă apere în caz că un psihopat vine peste mine să mă rănească.

ㅤ— N-ar trebui să mai ții poarta deschisă! am țipat când m-am descălțat și am închis și ușa de la intrare.

ㅤ— Nu mai fi atât de paranoică, a ieșit în întâmpinarea mea și am zâmbit când am văzut-o. Credeam că nu mai vii, începusem să mă agit!

ㅤ— Când vreodată te-am abandonat eu? am întrebat-o retoric și am strâns-o în brațe. Totuși, să ții ușa închisă și să verifici mereu cine e înainte să deschizi, am sfătuit-o și a râs de mine, trăgându-mă spre sufragerie.

ㅤ— Locul tău era la poliție, nu la Medicină!

ㅤAm râs la gluma ei idioată și m-am așezat turcește în canapeaua ei, întinzându-mă după fursecurile cu ciocolată pe care le-a pregătit. Orice cu ciocolată era slăbiciunea mea. Lângă erau așezate caiete și am zâmbit mândră când am văzut că bruneta mea își făcea temele. La matematică după tipul caietului.

ㅤÎmi părea rău că a pierdut șansa să termine ultimul an de liceu din cauza acelui nenorocit. Trauma îi furase capacitatea de concentrare și a rămas foarte în urmă. Dar măcar nu renunțase complet la educație.

ㅤ— Dacă tot ai venit, poate mă ajuți să înțeleg chineza asta! s-a plâns și am surâs, lăsând fursecul și scuturându-mi mâinile în farfurie ca să-mi dea caietul și să nu-l murdăresc.

ㅤNormal că era vorba de analiza matematică. Și eu urâsem cu patimă această ramură a matematicii, nu că pe celelalte le-aș fi iubit, dar a trebuit să o învăț ca să iau examenul final. Sau cum îi plăcea străunchiului meu să spună: „Fă-te frate cu dracu' până treci puntea!"

ㅤ— Pentru suma potrivită sunt dispusă să ajut.

ㅤ— Clary, nu fi așa! m-a lovit în umăr și am râs cu zgomot, cerându-i pixul.

ㅤS-a ghemuit lângă mine când am pus caietul pe o pernă și perna în poala mea. Am analizat exercițiul și am oftat, amintindu-mi cât de mult îmi venea să arunc caietul pe geam când eram în locul ei. Caietul sau pe mine. În general depindea de exercițiu asta.

ㅤAm început să-i explic și mă abțineam cu greu să nu râd de fața de copil pierdut pe care o avea și nu m-am enervat când n-a înțeles din prima, lucru care avea să-l șocheze pe tatăl meu dacă afla că exista și varianta asta. I-am rezolvat câteva exerciții și pe restul i le-am dat să le facă ea, altfel n-ar fi reușit să învețe niciodată. Mi-am recuperat fursecul și am urmărit-o cum se scarpină în cap și se încruntă pe măsura ce încerca să rezolve unul din exercițiile rămase.

ㅤTelevizorul era dat pe postul de știri și l-am dat mai încet ca să n-o tulbure pe prietena mea, dar asta m-a făcut să mă uit la ecran și am mărit ochii când am citit știrea despre cum au fost arestați mai mulți responsabili de traficul de droguri și spălarea de bani prin intermediul localurilor din centru. Mi-am dat seama că nu am știut atât de multe când am recunoscut peste jumătate din cunoștințele lui Abel și Xander și nu oricare cunoștințe... Cele care-i sfidase într-un fel sau altul pe cei doi. Am înghețat când au anunțat că alte trei persoane au fost capturate în ultima oră.

ㅤ— Ce-i cu moaca asta? m-a întrebat când rămăsesem prinsă la imaginea de la televizor.

ㅤ— Ha? am răspuns amețită, realizând după ce a întrebat. A, nimic! Rezolvă-ți exercițiile, revin.

ㅤDacă mi-ar fi spus cineva după noaptea aia că o să-l sun pe Apollo, l-aș fi numit nebun, dar uite că eram nevoită. Normal că fratele meu idiot a ținut să se răzbune pe mine și mi-a dat ocupat de mai multe ori. Am răsuflat enervată când s-a încăpățânat și am tastat zăpăcită:

Răspunde-mi. Trebuie să vorbesc cu tine!

ㅤAm primit confirmarea că mi-a citit mesajul, dar nu mi-a răspuns. Îmi venea să sparg telefonul, dar am strâns din dinți. Îmi meritam soarta.

Dacă nu-mi răspunzi să aflu de la tine, atunci o să mă duc să aflu singură.

ㅤȘtiam că asta-l va face să renunțe la ambiția lui și așa a fost, căci în secunda următoare i-a apărut numele pe ecran și am zâmbit trufașă.

ㅤ— Nu, nu suntem niciunul în arest, mi-a răspuns direct și am răsuflat ușurată. Nici nu-l cunosc pe șeful tău care nu-ți mai e șef. Sau să-i spun iubitul tău care nu-ți mai e iubit?

ㅤ— Atunci de unde știi? am ignorat tentativa de tachinare.

ㅤ— Vorba umblă repede în oraș, a zis și am auzit cum l-a înjurat pe unul în trafic. Cine a pornit asta, a vrut să-i facă rău iubitului tău, pardon, fostului tău iubit, și din ce am auzit s-a întors împotriva lor, mi-a vorbit senin de parcă nu-i înjurase familia acelui șofer necunoscut cu câteva secunde în urmă.

ㅤBănuiam că e vorba despre cel pe care a vrut să-l bată și nu l-am lăsat, dar am tăcut. Nici nu știu de ce mă interesa asta, nu mai era treaba mea. De fapt, mă interesa să nu am probleme cu barul. Da, asta era. Nu altceva.

ㅤ— Nici nu vreau să știu cum ajung toate astea la tine și de ce!

ㅤ— Că sunt simpatic, a zis ironic și am pufnit, clătinând din cap și privind tavanul.

ㅤDe ce, dintre toți oamenii, nimerise fix pe capul meu?

ㅤ— Văd că știi să răspunzi, începeam să mă îngrijorez că ai o anumită întârziere mentală.

ㅤ— Știu și să închid, vrei să-ți arăt? am răspuns acidă și i-am auzit hohotul de râs.

ㅤ— Unde ești? Nu te-am găsit la afacerea ta de familie.

ㅤMi-am rotit ochii când am auzit cuvintele „de familie."

ㅤ— Nu te privește!

ㅤ— Clarissa, jur, dacă-mi închiz...

ㅤAm fost foarte mulțumită de mine când i-am închis în nas. Doar nu credea că o să-mi treacă supărarea pe el atât de ușor.

Data viitoare când mă vezi... să fugi.

ㅤAm râs la mesajul lui și m-am întors la Raven care încă se concentra, reluându-mi locul de lângă ea și apucând alt fursec. Eram mult mai liniștită.

ㅤ— Nu mi-ai zis niciodată cum a mers cu tipul ăla, am deschis un subiect și și-a înălțat ochii în ai mei.

ㅤ— Pentru că n-am mai ieșit cu el, mi-a explicat și m-am încruntat puțin. E destul de greu să încerci să mergi mai departe când posibilul tău partener este amenințat și bătut! A speriat toți băieții din preajma mea!

ㅤ— Ce ticălos! Sunt sigură că face asta pentru că nu se poate apropia de tine.

ㅤ— Bineînțeles că de asta o face. Să facă ce-o vrea, cel puțin stă departe de mine! Nu-mi pasă de altceva.

ㅤM-am aplecat și i-am strâns umărul, zâmbind ca îmbărbătare.

ㅤ— Să nu-mi mai spui pe nume dacă mai reușește să te rănească vreodată, i-am promis și a surâs, prinzându-mi mâna cu una de-a sa și ținând-o.

ㅤ— Mă bucur că am o prietenă ca tine... nu cred că aș fi putut trece peste dacă nu erai tu.

ㅤ— Ai fi trecut peste oricum și știi de ce? i-am dat părul după ureche. Pentru că ești mai puternică decât el, doar un om slab ar face ce a făcut el. El va decădea tot mai mult în timp ce tu o să ajungi atât de sus că nici nu te va mai putea vedea, ai să vezi!

ㅤ— Mulțumesc, a murmurat. Aveam nevoie să aud asta.

ㅤ— E adevărul. Știi că mereu am dreptate.

ㅤ— Am învățat pe pielea mea! a râs și a revenit la matematica ei. N-o să mai ies vreodată din cuvântul tău, parcă ai un talent înnăscut să simți oamenii răi.

ㅤNu, scumpo, am crescut alături de unul.

ㅤ— Ce pot să zic, norocul meu! am zâmbit și m-am retras în locul meu ca să o las să rezolve.

ㅤAm văzut că e tot măcinată de ceva și mi-am împreunat sprâncenele, dar n-am întrebat. Dacă avea ceva de spus, va spune indiferent dacă o presez eu sau nu și, sinceră să fiu, după modul în care se fâstâcea, puteam deduce că nu prea vreau să aud ce are de spus.

ㅤ— Și tu ești mai puternică decât Abel, a zis cu fața în caietul ei de parcă-i era teamă să vorbească despre asta. Mai puternică decât noi toți, a rostit când și-a înălțat ochii în ai mei. Uneori sunt invidioasă pe tine, a râs și și-a ferit privirea. Nu pare să existe nimic care să te doboare, nu te lași doborâtă niciodată. Așa ai fost mereu, mi-a zâmbit când m-a privit din nou și mi-am presat buzele. Mereu ai atras atenția prin asta și mi-aș fi dorit să pot fi la fel... până și Alec te admira mai mult decât îmi place să recunosc. Cine n-ar face-o?

ㅤ— Raven, nu mai vorbi așa, i-am cerut și a ridicat din umeri. Nu sunt deloc un exemplu de urmat, eu doar... în fine, nu e o viață pe care să ți-o dorești, înțelegi?

ㅤ— În mod clar nu mi-o doresc pe a mea!

ㅤ— Încetează! am certat-o și m-am așezat lângă ea pe jos. Să nu te mai aud că spui așa ceva, fii recunoscătoare că ai scăpat. Știi ce se află după viață? Nimic. Un întuneric mare și gol, iar totul se pierde. Nu va mai conta nimic, iar în câțiva ani... toți te vor uita. De asta trebuie să te bucuri că ai șansa să trăiești, indiferent de greutăți.

ㅤ— Mai există viață după asta? a râs amar și am privit-o mustrător.

ㅤ— Dacă nu există..., m-am apropiat de ea și am înconjurat-o de după umeri. Facem să fie, bine? Nu ești singură. Vom construi una mai bună decât ce a fost și în asta vei fi și mai puternică, am încurajat-o și a pufnit amuzată. Voi fi mereu aici, nu vei scăpa de mine, am spus cu un zâmbet pe chip când mi-am lipit tâmpla de-a ei. N-o să te las să fii doborâtă, o eternitate o să te bat la cap să te ridici de la pământ! Și în viața asta, și în următoarele! am glumit și am strâns-o mai aproape de mine în timp ce râdea.

ㅤ— Dacă nu te oprești o să mă faci să plâng!

ㅤ— Să nu plângi, n-ai voie, i-am interzis și a continuat să râdă. De acum o să plângi doar de fericire, îți promit.

ㅤ— Și tu?

ㅤ— Eu? Eu nu plâng niciodată, doar îmi intră chestii în ochi, am motivat și m-a privit cu dezaprob și amuzament.

ㅤ— Bine că exiști, a spus când s-a făcut ghem lângă mine.

ㅤN-am lăsat să vadă că mi-a scăzut zâmbetul, pentru că nu era singura care mi-a spus asta. Iar acele amintiri le voiam uitate. Am strâns-o în brațele mele și am râs când a făcut ca un copil râzgâiat, dar nu i-am dat drumul. Îmi doream să-i storc toată durerea și s-o preiau eu ca să nu mai sufere, să-l șterg pe Alec din memoria ei și să devină Raven cea de dinainte. I-am sărutat creștetul și am strâns-o chiar mai aproape.

ㅤNu aveam să mă iert pentru ce s-a întâmplat.

ㅤ— Totul o să fie perfect. Vei termina liceul și vei intra la facultatea pe care ți-o dorești, vei întâlni oameni noi și băieți minunați care o să-l facă pe gunoiul ăla să fie doar un vis urât și trecut. Îl vei întâlni pe cel care o să-ți fure mințile, te va face fericită și eu n-o să-l suport pentru că mi te fură, am glumit. Vei avea nunta, cariera, casa visurilor tale; îți vei construi familia mult dorită și la bătrânețe o să fiu acolo să-ți râd în nas de câtă dreptate am avut!

ㅤ— O să ne luăm duplexul de care tot vorbeam, mai știi? a intrat în jocul meu și am aprobat-o râzând. O să ne certăm mereu că uit poarta deschisă și soțul meu va încerca să te îmbuneze, dar până la urmă doar Edmond va reuși. Știi că ziceam că Edmond va locui într-o rulotă în curtea noastră, a rememorat distrată și m-am bucurat să-i revăd strălucirea în ochi. O să-ți faci adăpostul ăla de câini cu care m-ai tot bătut la cap, vei avea grădina aia frumoasă pe care ți-ai imaginat-o mereu cu un balansoar și vei fi cel mai renumit chirurg femeie din lume, vei salva milioane de vieți. Vei face un copil doar ca să se joace cu ai mei și Edmond la fel și așa se va duce grupul nostru mai departe și dincolo de noi.

ㅤ— Vom călători în toate colțurile lumii, vom vedea tot ce se poate vedea și le vom povesti nepoților toate poveștile stranii care cu siguranță se vor crea. Deja avem o duzină!

ㅤ— Și vom fi fericiți mereu, a concluzionat fericită și am surâs slab.

ㅤ— Și vom fi fericiți mereu, am repetat și mi-am lipit obrazul de capul ei, privind într-un punct mort.

•♤•

ㅤCheia rotită în ușa de la intrare m-a trezit și am verificat-o pe Raven ca să mă asigur că este bine. Am surâs fără putere, încă destul de adormită, la vederea brunetei care dormea buștean și avea buzele ușor întredeschise. Semăna cu un copil.

ㅤMi-am frecat fața și am tras de mine să mă ridic ca să-l întâmpin pe Derek. Am căscat zgomotos și mi-am târât picioarele până pe hol, simțindu-mă amorțită în mai multe părți ale corpului. Adormisem în cele mai inconfortabile haine și poziție, nu era de mirare. I-am aruncat o privire de după umăr și am fost mulțumită de profunzimea somnului ei, știam că nu a mai dormit atât de liniștită de atunci.

ㅤPe hol am dat nas în nas cu fratele ei care se îndrepta spre noi să ne verifice, a fost surprins de apariția mea, iar eu am zâmbit slab, depășindu-l ca să ajung în sufragerie și să-mi recuperez lucrurile. Trebuia să mă întorc la cămin în curând și să dorm pentru că urmează să am cel mai nenorocit curs de dimineață cu cel mai exigent profesor. Nu puteam să întârzii.

ㅤ— Ce ați făcut, cum e? s-a interesat el când și-a sprijinit un umăr de tocul ușii.

ㅤ— Nimic deosebit, am ajutat-o pentru examenul la matematică, i-am povestit în treacăt. Ea doarme neîntoarsă.

ㅤEra bucuros când am ieșit pe lângă el din sufragerie și m-a urmat când m-am dus să-mi recuperez paltonul din cuier pe care l-am îmbrăcat imediat. M-a luat pe nepregătite mâna cu care mi-a prins încheietura ca să mă facă atentă la el și m-am oprit din a-mi închide nasturii doar ca să-l analizez amănunțit. Se vedea în expresia lui cât de obosit este și cât de mult muncește ca să țină casa asta pe picioare de unul singur până când părinții lor le trimitea niște bani, nu mai spun că are cea mai pretențioasă iubită care-i cere lucruri pe care și le permite cu greu. Pe lângă oboseala lui, am văzut acest amestec bizar în ochii săi căruia nu i-am putut atribui nicio definiție și eram la fel de extenuată ca să încerc mai mult să găsesc un sens purtării lui.

ㅤ— Mulțumesc pentru tot, mi-a spus sincer și am zâmbit. Ai fost mereu alături de Raven, mai mult decât oricine, și nu știu cum o să te răsplătesc vreodată pentru tot ce ai făcut și faci pentru ea.

ㅤCuvintele lui m-au atins și aproape uitasem de supărarea pe care o aveam pe el. Nu știu care-i treaba cu frații Durand, dar întotdeauna au reușit să se strecoare prin învelișul meu și să-mi intre direct în suflet. Mai ales sora lui, ea știe cel mai bine cum să-mi apese butoanele ca să obțină ce vrea de la mine și asta doar pentru că eu o las. Genul de relație care există și între mine și Sylvia, pentru că asta era Raven pentru mine: sora mea mai mică.

ㅤ— Oprește-te, Derek, i-am cerut. Raven e familia mea, cum e și Sylvia, cum ești și tu! Nu se pune problema de nicio răsplată, i-am subliniat și a încuviințat încet, cu un zâmbet infim pe buze, în timp ce mă conducea la poartă.

ㅤO senzație cutremurătoare m-a străbătut la primul pas în curte și l-am alarmat pe cel de lângă mine când m-am schimbat la față atât de brusc. Nici n-am putut să asimilez ce a fost, a venit și a plecat ca un fulger, dar mi-a lăsat fiorii care mi-au cutreierat ceafa.

ㅤ— Vrei să-ți chem un taxi? a sugerat preocupat și l-am refuzat. E destul de târziu, mai bine te conduc până la stație.

ㅤ— Nu te deranja, mă descurc. O să-mi chem unul din mers.

ㅤPoziția casei lor era foarte enervantă. Scoțând din teorie casa aceea părăsită, rămânea faptul că niciun taximetrist nu reușea să găsească adresa asta decât după un șir lung de timp pierdut pe care nu mi-l permiteam.

ㅤ— Ești sigură? a insistat și-mi dădea această impresie că senzația de dinainte l-a petrecut la rândul lui. Haide, mai bine să aștepți înăuntru până găsești o mașină.

ㅤEram pregătită să cedez până să văd ceasul telefonului care indica că era trecut de unsprezece noaptea și nu mai se punea în discuție niciun minut dacă voiam să ajung la cursul acela de la șapte dimineața. În altă zi nici n-aș fi comentat, nu mi-aș fi asumat niciun risc, indiferent că cartierul în care locuiesc ei este sigur în pofida acelei alei pe care rareori circulă cineva. La o analiză la rece, eram mai mult decât în siguranță până la stația de taximetriști cuplată de stația de autobuz. De abia de acolo era un mic pericol.

ㅤ— Noapte bună, Derek, l-am salutat și prin asta i-am închis orice propunere.

ㅤMi-am vârât telefonul și mâinile în buzunare, lăsându-se destul de răcoare, și am înaintat pe stradă cu pași repezi. Ignoram senzația de neliniște care se instala încet în mintea mea din vina întunericului și liniștii sumbre din jurul meu, încercând să mă conving că nu era nimic de care să mă tem. Mi-a devenit foarte greu la apropierea de acea casă și senzația pe care am avut-o la ieșirea din casa lor s-a întors și m-a acaparat cu totul, provocându-mă să măresc pasul.

ㅤMereu am fost mai paranoică, dar acum eram la alt nivel de paranoie. M-am uitat în jurul meu, evitând să mă uit în spate sau să mă opresc vreo secundă, și aproape am avut un atac de cord când o pisică a țâșnit dintr-un tufiș și mi-a trecut pe la picioare. M-am oprit o secundă și mi-am pus mâna în dreptul inimii, bucurându-mă că n-am lovit-o din neatenție cu picioarele mele. Inima mea bătea atât de puternic că eram convinsă că o să-mi iasă din piept și sunetul pe care l-am auzit pe undeva din apropierea mea doar a înrăutățit totul, creându-mi stropi de sudoare rece pe ceafă. Starea de vigilență acută care mi-a cuprins corpul, cât și toate simțurile, nu putea fi doar în capul meu; realizarea asta m-a făcut să pornesc din loc în pas alergător și să-mi scot zăpăcită telefonul din buzunar ca să-l apelez pe tatăl meu. Nu am nici cea mai vagă idee de ce, degetul meu s-a dus fără abateri și a glisat, lăsând tonul apelului să-mi răsune în urechi.

ㅤUnul. Al doilea. La al treilea începusem să mă rog unui Dumnezeu pe care-l ignoram de mai mult timp ca tatăl meu să-mi răspundă în unica dată când îl sun și speram ca această divinitate să nu mă ignore la fel.

ㅤ— Clarissa? vocea lui răgușită mi-a răsunat în ureche și am răsuflat ușurată, eram atât de fericită că aproape mi-au dat lacrimile.

ㅤ— Vino după mine, am glăsuit impacientă, mărind mai mult pasul când m-am simțit urmărită. Poți să mă urăști cât vrei după, doar vino să mă iei de la Raven!

ㅤ— De ce? Ce se întâmplă? l-am putut auzi cum s-a ridicat și a ieșit pe o ușă care s-a trântit. Zi-mi imediat unde ești exact!

ㅤCuvintele mi-au fost întrerupte când am simțit o durere imensă în spatele capului și m-am trezit amețită pe burtă, cu telefonul la câțiva centimetri de mine când l-am scăpat din mână. Mi-am dus mâna la zona în care mă durea, icnind fără voce când am văzut sângele cum mi se prelinge printre degete.

ㅤRespirația mi-a încetat când am auzit pașii grei din spate cum se apropie.

ㅤ— Clarissa! Ești acolo? Răspunde-mi! Clarissa! strigătele disperate ale tatălui meu au umplut liniștea străzii fără să fie pe difuzor și mi-au adus lacrimile în ochi.

ㅤTrebuia să-l liniștesc și am vrut să mă ridic, dar am fost oprită de obiectul greu care mi s-a izbit de spinare și m-a readus la aceeași poziție. Respiram precipitat și începusem să transpir cu adevărat când durerea îmi zvâcnea din acele locuri în tot corpul și am urmărit cu privirea încețoșată cum bocancul mare, veștejit și maro a călcat cu putere pe telefon, rupând legătura cu tatăl meu.

ㅤPrivirea mi s-a îngustat cu ură când i-am recunoscut chihlimbarul ochilor în întuneric și mă disprețuiam singură că n-am acceptat propunerea lui Derek. Mulțumirea din expresia lui era o lovitură mai rea decât oricare din cele primite.

ㅤ— Ți-a fost dor de mine, puștoaico? m-a ironizat cu un rânjet crud, aplecându-se pe vine ca să fie sigur că-l văd. Nu te preface surprinsă... ce credeai că o să se întâmple când ai chemat poliția pe capul meu? Credeai că n-o să-mi dau seama că e mâna ta? Că o să scapi nepedepsită? A câta oară să-ți spun să nu-ți mai bagi nasul unde nu-ți fierbe oala? vocea-i era din ce în ce mai aspră, iar eu mă străduiam să-l ascult când lovitura primită în cap își spunea cuvântul.

ㅤA oftat când nu i-am oferit nicio silabă și geamătul meu a înconjurat strada când piciorul lui s-a lovit de abdomenul meu ca să mă întoarcă cu fața în sus. Am răsuflat încet, luată prin surprindere de durere, și am tușit cu putere când am simțit că mă sufoc. El m-a privit cu această privire de nebun cum mă chinui și m-a forțat să înțeleg că s-a terminat.

ㅤChiar aici și chiar acum.

ㅤÎl vedeam neclar, dar am putut distinge hainele negre pe care le purta și îl făceau să arate exact ca un călău. A mimat afectarea când începeam să pierd conturul lucrurilor din jur și să aud un țiuit puternic în urechi.

ㅤ— Nu, nu, nu... nu leșina încă, mai am multe de făcut cu tine! cuvintele lui mi-au făcut suflul să-mi rămână în gât și mi-am folosit ultimele puteri să înghit în sec. De abia am început, a continuat sadic, aplecându-se deasupra mea cu un zâmbet cavernos.

ㅤEram atât de slăbită că n-am putut reacționa când m-a ridicat de jos ca pe un sac și m-a aruncat pe umărul lui. Simțeam nevoia să mă lupt, să încerc să fug, dar corpul meu nu-mi mai răspundea la comenzi. Eram paralizată.

ㅤAm scos un geamăt înfundat când m-a aruncat fără milă în canapeaua ponosită și urât mirositoare, acoperită cu un cearșaf alb gălbejit, resimțind durerea din locurile în care m-a lovit. L-am observat undeva între dezgust și teamă cum târșește bâta din lemn, cu care nu s-a sfiit să mă lovească cu secunde în urmă, pe podeaua de lemn, la fel de putredă și mizeră ca totul din jur, până în apropierea fotoliului pe care s-a și așezat. A expirat adânc și m-a pironit cu privirea care-i demasca în nuanțele mixte din iriși dorințele bolnave la adresa mea. Eu gâfâiam și corpul îmi intrase în modul de supraviețuire extremă, căutând cu disperare o cale de scăpare, alert la fiecare mișcare și sunet din jurul meu. Îmi trebuia un mic dram de putere ca să mă ridic și să fug cum n-o făcusem vreodată în viața mea. Doar atât. Dar încă era prea devreme și eram îngrozită de lipsa timpului, pentru că nu găseam o soluție rapidă să-mi recapăt puterile înainte ca Alec să termine cu mine.

ㅤMă aflam în casa care mi-a stârnit mereu fiori, acea casă în care o femeie a murit în circumstanțe foarte asemănătoare și puteam băga mâna-n foc că Alec m-a adus aici intenționat, știind legenda la fel de bine ca toată lumea. Voia să-și facă intenția cât mai clară și a devenit când ochii lui au continuat să poposească asupra mea cu foame și o anumită satisfacție pentru durerea în care mă aflu. Am strâns din dinți ca să nu plâng în fața lui. Nu, nu puteam să plâng, deși eram încercată de o durere pe care n-am mai experimentat-o niciodată.

ㅤ— Tu ne-ai adus aici, Clarissa, mi-a zis numele și îmi doream să devin surdă doar ca să nu mai aud asemenea abominație vreodată. Tu și îndrăzneala ta. N-ai vrut să înțelegi de vorbă bună, n-ai vrut să te potolești, n-ai vrut... vezi în ce situație m-ai pus?

ㅤ— Ești demn de milă, m-am schimonosit de scârbă și l-am scânteiat cu ochii mei când m-a înfuriat cu cuvintele lui. Ești un om bolnav, foarte bolnav, am rostit cu greu. Am văzut de la început, asta l-a făcut să mă fixeze într-un mod neobișnuit. Știu cine ești, te-am văzut. Cine a fost? Mama sau bunica? am suflat batjocoritoare.

ㅤPrivirea i s-a întunecat și inima mi-a accelerat când s-a ridicat și a venit în fața mea, aplecându-se la nivelul feței mele. Mi-a cutreierat corpul din cap până în picioare cu ochii lui disprețuitori în care părea că s-a născut Iadul și a revenit la ai mei cu o duritate mai intensă decât înainte.

ㅤ— Gura asta a ta, mi-am ferit capul când mi-a atins buzele și am scâncit slab când mi-a prins bărbia în degetele lui și m-a obligat să-l privesc. O să te omoare, mi-a murmurat aproape de față și am înghițit în gol, simțindu-mi stomacul făcut ghem.

ㅤ— Nu vei obține nimic cu asta. Vei rămâne același gunoi detestabil pe care nu dă nimeni doi bani!

ㅤM-a derutat când a început să râdă și s-a îndreptat. Am răsuflat surprinsă când m-a pălmuit cu putere și a părut că mâna lui s-a făcut una cu obrazul meu. Nu m-am putut împotrivi lacrimilor care au ieșit la usturime și l-am privit ca pe cel mai mare inamic public când m-am întors spre el.

ㅤ— Aici greșești, a rostit cu un calm fabricat. Obțin împăcare sufletească, atât de mare că nu va putea fi egalată de nimic altceva, a rânjit ca un diavol și sângele mi-a înghețat când degetele lui mi-au trasat locul în care m-a lovit. Ți-ai cerut-o atât de mult timp... cu toate acele provocări și insulte... ți-am spus să nu uiți, nu? Ți-am spus că o să-ți închid gura într-o zi, vocea i-a devenit mai groasă și m-am smucit când nu mai suportam nici să-l aud, nici atingerea lui.

ㅤEra ca o mizerie de care nu mă puteam curăța, complimenta perfect locul în care m-a adus pentru că de aici provine; nu are nimic frumos sau uman de oferit. Reușea fără efort să-mi trezească o senzație grea de greață și era un miracol că n-am vărsat pe el. Atât de multă scârbă îmi provoca, în ciuda trăsăturilor fizice care l-ar putea face plăcut pentru naive ca Raven.

ㅤÎl detest așa cum nimeni nu a detestat vreodată.

ㅤDacă ar muri mâine... aș face ziua aceea sărbătoare că pământul a scăpat de asemenea ultimă lepădătură care nu știe decât să distrugă. A distrus-o pe Raven și câte or mai fi fost înainte de ea... Dar pe mine n-am să-l las să mă distrugă. Fie că este ultimul lucru pe care-l fac.

ㅤ— N-o va depăși pe a mea când vei putrezi în închisoare! l-am înfruntat.

ㅤ— În cazul ăsta... O să profit din plin de libertatea pe care o mai am.

ㅤPrivirea lui a devenit periculoasă cu adevărat și m-am încordat cu totul când strălucirea căpătată mă anunța ce urmărește. N-am gândit, nu mi-a păsat de durerea pulsatilă din corp, l-am lovit cu putere cu pumnul între picioare și m-am repezit la ușă când s-a aplecat și a gemut, trăgând de mine când o amețeală voia să mă încetinească. Am apucat să deschid superficial ușa când brațele lui m-au prins într-o capcană imposibil de evadat, dar m-am zbătut oricum și i-am înfipt unghiile în tatuaje ca să-l silesc să mă elibereze.

ㅤ— Dă-mi drumul! am strigat și mârâitul lui mi-a răsunat în ureche în momentul în care aproape m-a scăpat când mă trăgea departe de ușă. Lasă-mă în pace! Gunoiule! Dă-mi dracului drumul! Fiu de cățea ce ești! O să mor înainte să te las să câștigi, m-ai auzit? am continuat să mă zvârcolesc și să-l rănesc cum puteam mai bine.

ㅤRăsuflarea mea pierdută a împrejmuit întreaga casă și am simțit din plin impactul dur cu podeaua, spatele fiindu-mi cuprins de flăcări. Nu m-am lăsat învinsă de neputința trupului meu slab, am încercat să mă ridic, dar m-a oprit cu un alt picior în abdomen care a făcut ceva să se desprindă în interiorul meu. Sunt sigură. Așa s-a simțit.

ㅤ— Nu mai ești vorbăreață, eh? m-a ironizat și m-am străduit să-mi înghit saliva când vârful bâtei lui îmi stătea în gât și mă apăsa.

ㅤ— Vi...vie..., abia am putut să scot pe gură și m-am enervat pe mine când savura asta mai mult decât trebuia.

ㅤ— Cum? a râs de mine. Nu te-am înțeles..., s-a prefăcut și s-a aplecat ca să-mi întindă urechea. Repetă.

ㅤN-am cedat, deși era mai intimidant decât oricând. M-am opus cu privirea și am respirat normal când a decis să-mi scoată bâta din gât, încruntându-mă când mi-a prins din nou, de data asta mai sever, bărbia și degetele lui mi s-au înfipt în carne.

ㅤ— Repetă, a poruncit și ochii mei s-au îngustat.

ㅤMi-am apropiat slăbită chipul de-al său și i-am studiat atentă ochii, auzindu-mi inima în urechi.

ㅤ— Vierme, am silabisit și l-am deconcentrat când l-am scuipat.

ㅤChipul i s-a înnegrit de parcă o umbră s-a așezat din senin peste el și a început să râdă maniacal, ștergându-și obrazul de saliva mea și privindu-și mâna ca să se asigure că e real. Știam în adâncul meu că mi-am semnat sentința cu asta, dar nu mi-a mai păsat.

ㅤ— Așa-mi place! a râs și m-am ghemuit când am primit un alt picior, de data asta în coaste, care mi-a blocat respirația în piept secunde bune. Provoacă-mă! Vreau să mă distrez! a continuat și și-a trădat enervarea în glas.

ㅤNu mai simțeam la fel de puternic loviturile care veneau, corpul meu se obișnuise cu ele. Era un gest disperat de supraviețuire sau poate că renunțase. M-am întors pe o parte când nevoia imediată de a expectora ceva m-a cuprins înainte să mă înec și am rămas siderată la vederea petei roșii create de mine în mizeria parchetului. Mi-am atins bărbia când am simțit că mi se prelinge ceva acolo și pulsul mi-a luat-o razna când mi-am recunoscut sângele pe degete. M-am prăbușit din nou pe spate, luptându-mă să rămân conștientă.

ㅤ— Nu arăți prea bine, m-a luat în derâdere și a izbit fără ezitare bâta de mine, provocându-mi alt episod similar. Ar trebui să mă opresc, a continuat pentru sine și de data asta am simțit bâta în gleznă. Dar trebuie să recunosc... scoți niște sunete prea frumoase ca să o fac! următoarea lovitură îmi înnegrise vederea pentru o clipită.

ㅤM-am zbătut, cu ultimele puteri, în timp ce se urca peste mine, încălecându-mă între picioarele sale. A zâmbit crud, iar sclipirea din ochii lui a fost singura care a reușit să-mi trezească frica.

ㅤ— M-aș putea opri, a șoptit infernal înclinat deasupra feței mele și m-am strâmbat când i-am resimțit degetele pe pielea mea însângerată cu care mi-a întins firicelele de sânge scurse până la obraz. Mi s-a întors stomacul pe dos când s-a aplecat mai mult, cu un zâmbet sălbatic pe buze, ca să-l lingă și mi-am tras capul, încercând să mă împotrivesc, iar asta l-a făcut să surâdă mulțumit. Aș putea, cu o condiție: să mă implori, m-am zvârcolit sub el și am vrut să-l împing de pe mine, ignorând durerea la fiecare mișcare.

ㅤ— Lasă-mă! Dă-te jos! m-am răstit și i-am opus rezistență, smucindu-mă mai tare de mi-am cauzat o durere îngrozitoare în coaste.

ㅤL-am zgâriat pe unde am apucat, am încercat să-i bag unghiile în ochi și în față, dar am eșuat când mi-a prins mâinile deasupra capului și a păstrat un rânjet pe tot parcursul ăsta.

ㅤ— Stai cuminte sau o să mă supăr mai tare! m-a avertizat, dar nu m-am oprit, căci știam încotro se îndreaptă și preferam cel mai groaznic infern în locul a ceea ce urma. Potolește-te!

ㅤM-a pocnit când l-am mușcat și ceața privirii mele s-a înrăutățit, obținând o reacție râvnită când buzele lui mi-au atins obrazul și au coborât spre gât.

ㅤ— Imploră-mă și o să mă opresc! a susurat pe pielea mea și am intrat într-o stare de disperare în încercările fără succes de a-l înlătura de pe mine. Imploră-mă, Clarissa, mi-a ordonat pe un ton apăsat și s-a auzit cum paltonul meu a fost rupt. Fă-o și mă opresc, încerca să mă convingă, dar știam prea bine că minte și singurul lui interes e să mă umilească cât poate de mult.

ㅤAm început să plâng când buzele-i coborau spre bustul meu și mușchii mi s-au tensionat ca niciodată când o mâna de-a lui îmi urca pe talie cât cealaltă mă ținea imobilizată, atunci m-am luptat cum nu credeam că sunt capabilă s-o fac și habar n-am cum, dar am reușit să-l lovesc cu genunchiul în zona sensibilă. Atât de rău că durerea l-a făcut să se ducă într-o parte, departe de mine. N-am pierdut nicio secundă, m-am ridicat și am luat bâta abandonată lângă capul meu, bâtă cu care l-am lovit cu aceeași sete cu care m-a lovit el.

ㅤDurerea parcă se evaporase din mine și puteam simți doar această furie și determinare să scap de acolo. Alec a gemut zgomotos și o mână și-a dus-o la cap când rana i-a sângerat, iar eu m-am năpustit pe ușă cu bâta încă în mână pe care o țineam bine.

ㅤ— Curvă proastă! s-a răstit în urma mea. Îți arăt eu ție! s-a auzit mai aproape și am amplificat viteza.

ㅤAm ajuns înapoi pe stradă când m-a oprit cu o mână prinsă în părul meu cu care m-a tras în spate, dărâmându-mă pe aleea încă umedă de la ploile din săptămâna aceasta. Am încercat să mă apăr cu bâta, dar a contracarat încercarea mea și mi-a furat-o din mâini, aruncând-o pe undeva din apropierea noastră. Era simțitor mai nervos, mult mai imprudent și hotărât când s-a urcat peste mine.

ㅤ— Credeai că poți scăpa de mine?! a urlat, furia transformându-i vocea într-un răcnet demonic. M-a prins de umeri cu o forță brutală, ridicându-mă și trântindu-mă cu capul de asfalt. Am simțit lovitura ca pe o descărcare electrică, iar în jurul meu totul devenea un vârtej de durere și întuneric. O să te omor! strigătul lui răzbătea în noapte, amenințător și îngrozitor. Te omor, nenorocito! Mori! Cine e sub cine acum?! Mori odată! vocea lui era un ecou al întunecimii care mă învăluia, cuvintele sale răsunând în mintea mea ca un blestem.

ㅤÎn clipa aceea, când mâinile lui sufocante îmi apăsau gâtul și ochii lui plini de ură străluceau de dorința mea de a muri, am simțit cum se adeverește vorba că omul își prevestește propriul sfârșit și cum eu l-am prevestit de fiecare dată când am călcat pe aleea asta. Fiecare lovitură pe care o primeam nu mai conta, în timp ce o liniște profundă mă cuprindea. Îmi pierdusem interesul pentru ceea ce mi se întâmplă sau pentru ce urma să se întâmple, conștientă că atunci când mă voi lăsa pradă somnului care mă copleșea din ce în ce mai mult, totul va lua sfârșit. Pentru totdeauna.

Sper că v-a plăcut!

Am vrut să vă spun câteva cuvinte, dar nu le-am găsit. Vă pot spune că a fost cel mai greu capitol de scris. Nu aruncați cu pietre deja, am încercat să vă avertizez cu mai multe capitole în urmă. 

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️