ㅤSimțeam că o să înnebunesc până ajungea Abel să vină să mă ia. Sărbătoream un an de când ne-am cunoscut și eram foarte emoționată, simțeam toate regnurile de fluturi în stomac și mi se părea că rochia albă pe care o alesesem devenea din ce în ce mai urâtă și arăt oribil.

ㅤPalmele îmi transpirau ca la prima noastră întâlnire și aș fi râs dacă nu era de plâns. Ca o persoană înțeleaptă, am dat toată vina pe vremea caniculară a augustului și am pornit aerul condiționat, încercând să mă liniștesc. Soră-mea era undeva prin casă și căuta nu știu ce. Nu mă sinchisisem s-o ascult deloc.

ㅤEste ireal cum a zburat timpul, parcă ieri eram cu Edmond și am nimerit în clubul acela. Nu mi-aș fi închipuit vreodată că îmi va schimba viața radical o întâmplare atât de banală.

ㅤSau poate nu era deloc banală, poate așa a fost menit să fie. Eu să fiu împinsă în acea ușă și să-l întâlnesc pe Abel ca împreună să iubim așa cum n-am știut că este posibil. Pentru că-l iubesc, în ciuda a tuturor zvonurilor, a acelei despărțiri dintre noi, a acelor cuvinte rostite din furie și nimic altceva. Le-am depășit pe toate împreună, ne-am aliat împotriva lor și acum eram mai puternici decât niciodată. Nu ne mai atingea nimic și nimeni, am izolat ieșirile lumii noastre și am rămas în ea. Așa au trecut cele două luni din vară, petrecând clipe de neuitat împreună și fiind atât de fericiți că păream euforici pentru cei din jur.

ㅤA continuat să mă învețe cum să mă descurc cu conducerea barului, ne-am plimbat în toate colțurile Bostonului în lung și-n lat, m-a prezentat mândru tuturor prietenilor lui pentru că nu accepta să piardă o zi fără mine, mai ales că intrasem în vacanța de vară. Unde era unul, era și celălalt, iar toată lumea care ne cunoștea știa asta.

ㅤMai puțin părinții mei. Lor încă nu le spusesem, pentru că nu vorbeam cu tatăl meu și mamei n-am găsit momentul bun ca să-i spun și să nu fie un șoc. Acum nu puteam, tata era plecat în Germania la un congres pentru aproape o săptămână și mama era plecată cu un proiect în Franța, urmând să rămână acolo mai bine de o lună.

ㅤÎmi lipsea mama, bineînțeles, dar era o gură necesară de aer pentru mine și Sylvia după tot acel haos cu sarcina. Acum totul părea așezat la locul lui și sora mea a depășit momentul, dându-l uitării pe Johnny pentru totdeauna. S-a întors la viața ei, a acceptat un job foarte bun în cadrul unei companii respectabile și iese cu prietenii ei de fiecare dată când are chef și timp liber.

ㅤNorul negru care se așezase asupra familiei noastre dispăruse și toți eram eliberați.

ㅤSylvia aflase că ies cu cineva, a fost imposibil să-i ascund când m-am întors cu buza rănită după un sărut scăpat de sub control, dar nu a pus niciun fel de presiune asupra mea ca să afle mai multe detalii când nu i le-am dat. Știam că sprijinul ei avea să se termine când afla vârsta lui Abel care era mai mare cu doi ani decât ea și nu voiam alt scandal când de abia terminasem cu ele.

ㅤDupă episodul din bar și împăcarea noastră, am fost nevoită să-i spun totul lui Abel și de atunci n-am mai auzit nimic de Alec. Este ciudat cum absența lui stârnește mai multă neliniște în mine decât a făcut-o prezența lui sau amenințările. Aveam acest sentiment că nu se terminase, că urmează ceva mai de amploare, dar îl îngropam mai mereu, pentru că știam că e doar creierul meu care caută să-mi bage bețe-n roate în bucuria mea.

ㅤAcum mă uitam în oglinda din hol care-mi permitea să mă văd de-a-ntregul și-mi făceam curaj ca să ies să mă duc la locul unde trebuia să ajungă brunetul meu. Îmbrăcată într-o rochie de vară care-mi punea în evidență toate formele, machiată simplu cât să-mi scot la lumină trăsăturile feței, dată cu prea mult parfum de parcă mă duceam la un eveniment foarte important și încălțată cu sandale albe cu toc pătrat - care-mi adăugau câțiva centimetri la înălțime - și baretă delicată care-mi făceau glezna să se vadă frumos. Nu mă omoram după niciun fel de toc, dar mă săturasem ca Abel să mă facă pitică și să mă tachineze cu asta. Acum calculasem că putem fi de aceeași înălțime.

ㅤPărul mi-l lăsasem așa cum era el, căci Abel îmi mărturisise că-i plac onduleurile lui, așa că doar îmi prinsesem o clemă la spate ca să evit să-mi intre vreo șuviță în ochi. Și, bineînțeles, nelipsita brățară pe care n-o scoteam niciodată de la mână.

ㅤ— Sylvia, haide că plec! am strigat-o când mi-am apucat geanta mică în acord cu restul ținutei mele.

ㅤ— Vin acum! a răspuns amețita și am oftat, așezându-mi o mână pe clanță.

ㅤAm așteptat-o minute bune și m-am străduit să nu mă enervez ca să nu-mi stric ziua asta frumoasă. A venit într-un final și am clătinat iritată din cap când ochii ei mari de căprioară m-au privit nevinovați de după genele dese și zâmbetul ei m-a întâmpinat.

ㅤ— Arăți și tu a om!

ㅤAm râs și am așteptat să-mi caute o rezervă de chei de la casă. Era o nebunie diferită cu seturile de chei de la casă în care nici nu vreau să intru.

ㅤ— Nu mă mai lăuda atât, mă faci să roșesc! am zis ironică și a oftat, întinzându-mi cheile.

ㅤ— Ești frumoasă, fraiero! mi-a spus. Auzi, m-a oprit cu o mână pe antebrațul meu și m-am întors curioasă la ea. Tu... știi tu..., părea să se chinuie să găsească cuvintele și mă distram de minune pe seama ei. O, haide, știi la ce mă refer!

ㅤ— Deloc, am răspuns și am zâmbit răutăcioasă când părea exasperată.

ㅤNormal că știam ce vrea să spună, nu era greu să-mi dau seama la ce se referă după soiul de rușine din ochii ei, dar îmi plăcea s-o văd cum se zbate ca un pește pe uscat. S-a prins și ea că râd pe seama ei și a oftat greu, dregându-și glasul:

ㅤ— În caz că se întâmplă ceva, sper că știi cum să te aperi să nu ajungi ucisă de tatăl nostru! am râs de felul în care a pus problema chiar dacă și eu simțeam puțină stânjeneală.

ㅤAdevărul era că nici nu mă gândisem prea mult la asta, îmi trecea uneori prin minte, dar dispărea la fel de repede. Acum că Sylvia îmi adusese în față chestiunea asta, îmi plecase tot curajul și eram de zece ori mai emoționată. A observat agitația mea și acum ea era cea amuzată, dar m-a liniștit, strângându-mi lejer brațul.

ㅤ— Nu-ți face griji, doar am zis să ai în vedere, a spus și am privit-o pierdută. Iar dacă e să se întâmple... Sunt sigură că va fi bine, contează că e o persoană pe care o iubești și important e să fii pregătită. Dacă simți și pentru o secundă vreo îndoială, nu ești obligată să mergi mai departe, da?

ㅤ— Ți-ai găsit momentul pentru educație sexuală... Lasă-mă în pace!

ㅤ— Consimțământul, Clarissa! a strigat râzând după mine când coboram scările. Să nu uiți de consimțământ! am pufnit în râs când i-am auzit ecoul în scară și am ieșit din bloc.

ㅤCăldura m-a lovit direct în față când am pășit în afara scării și mă felicitam singură în gând că mă dădusem cu protecție solară înainte de machiaj. Era nelipsită din rutina mea, fie că era vară sau iarnă. I-am arătat degetul mijlociu surorii mele când a ieșit la geam să continue să facă mișto de mine și m-am îndreptat spre locație. M-am bucurat de păsările care se auzeau de peste tot și că nu circulau foarte multe mașini care să strice ambientul.

ㅤM-am grăbit când l-am zărit în depărtare, parcat în același loc ca de fiecare dată și așteptându-mă sprijinit de mașina lui cu un zâmbet șarmant pe buze. Purta ochelari de soare și era îmbrăcat într-o cămașă albă de vară, lărguță și cu mâneci scurte, băgată în niște pantaloni de același tip care aveau o nuanță bej ca mocasinii din picioare care-i dădeau un aer stilat. Mi se părea chiar mai atrăgător, îmi plăcea un bărbat care știe să se îmbrace.

ㅤM-a așteptat voios când m-am aruncat în brațele lui și m-a ridicat de la sol pentru câteva clipe scurte în care l-am sărutat cu putere. Când m-a lăsat jos, a remarcat că sunt mai înaltă, dar mi-a râs în nas când eram în continuare mai scundă decât el.

ㅤ— Bună încercare, pitico! mi-a zis și mi-a ciupit obrazul când l-am privit cu ciudă.

ㅤ— Nesuferitule! m-am luat de el și i-am furat ochelarii, căci uitasem să-i iau pe ai mei. Pentru asta ți-i confisc!

ㅤM-am ferit când a încercat să mi-i ia și am râs când a eșuat în repetate rânduri să mă prindă.

ㅤ— Ți-i dau după ce conduc sau vrei să conduci tu?

ㅤN-a trebuit să insiste, i-am predat fără ezitare și a râs când m-am dus la locul meu. A urcat și a pornit mașina, iar eu, ca de fiecare dată, am pus muzică. L-am privit încruntată când n-a luat-o din loc, apoi dezaprobatoare când a coborât și a venit în dreptul ușii mele cu un zâmbet diabolic.

ㅤ— Nici nu te gândi! am zis când a deschis portiera mea. Ai gânduri de moarte? În niciun caz!

ㅤ— Nu mai fi copil și haide, n-o să se întâmple nimic. Sunt eu aici, în regulă?

ㅤMi-am dat seama că nu va renunța și am suspinat, coborând de parcă eram dusă la tăiere, nu la condus. Era atât de ciudat să fim în locuri inversate și inima-mi bubuia în piept. Știam toate regulile de circulație și știam tot ce trebuie să fac, dar nu-mi plăcea să am o responsabilitate atât de mare pe umerii mei. Mi-am reglat totul după mine și am luat aer în piept când mi-am încheiat centura.

ㅤ— O să-ți distrug mașina! am încercat să-l fac să se răzgândească, dar era nebun.

ㅤ— Bag-o în viteză, mi-a indicat indiferent și l-am săgetat cu privirea înainte s-o fac.

ㅤAm simțit mașina cum pleacă și mi s-au activat toate terminațiile nervoase, intrasem cu totul în alertă și abia am făcut virajul ca să plecăm din parcare.

ㅤ— Calc-o, Clary! Haide!

ㅤ— Ai înnebunit?! Vrei să murim? O să mor din cauza ta! Te urăsc în clipa asta! am spus panicată, strângând volanul în mâinile mele.

ㅤ— Ai treizeci la oră, și o babă merge cu mai multă viteză! Nu vom păți nimic, ai încredere în mine!

ㅤAm luat aer adânc în piept și l-am ascultat după ce am făcut un schimb de priviri. Panica inițială mi-a trecut treptat și apăsam mai sigură pe mine pe accelerație. Mă simțeam protejată când știam că Abel e în dreapta mea, pregătit să oprească vreo nenorocire. I-am ascultat fiecare indicație fără să am un habar unde mă duce brunetul. Ce-i drept, după vreo patruzeci și cinci de minute de condus, m-a pus să parchez într-un loc liber din laterala unei intrări a unei biserici și am fost foarte încurcată.

ㅤ— Conduci foarte bine, nu înțeleg de ce te tot alinți atât!

ㅤAm coborât și i-am dat cheile cu ochii tot la curtea uriașă a bisericii împodobită cu tot felul de plante. Nu știam dacă sunt la biserică sau la grădina botanică.

ㅤ— Mă duci să mă spovedesc? l-am întrebat retoric și a bufnit în râs, prinzându-mi mâna și trăgându-mă înăuntru.

ㅤ— Vrei? m-a întrebat înapoi când am parcurs aleea special amenajată și am trecut pe lângă un grup de vârstnice care ne-au privit curioase.

ㅤ— Nu, nu m-am spovedit niciodată!

ㅤMi-a rânjit și m-a privit într-un mod neadecvat pentru locul în care ne aflam și am clătinat slab din cap când am depășit intrarea și am luat-o în lateral, spre altă grădină uriașă din spate care avea construit un labirint până la foișorul în care m-a adus Abel. Era unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut, dar nu înțelegeam de ce ne aflam aici. Era total neașteptat.

ㅤ— Îți place? s-a interesat când atingeam trandafirii crescuți de jur-împrejurul arcadelor. A zâmbit când am încuviințat fermecată. Vin de multe ori la biserica asta cu mama, mă liniștește, mi-a spus și am fost surprinsă.

ㅤNu-mi imaginam că e credincios.

ㅤPoate pentru că nu eram obișnuită, căci eu nu eram credincioasă și nici multe persoane din jurul meu nu erau. Mai ales cei din familia mea.

ㅤ— Și pe mine de ce m-ai adus aici? l-am chestionat când se juca cu ochelarii din mâna lui. Adică, e foarte frumos și-mi place, dar... nu înțeleg.

ㅤ— Ca Să-i mulțumesc, a zis și l-am privit nedumerită.

ㅤL-am urmărit cum pune ochelarii pe o margine liberă și se întoarce la mine, prinzându-mi mâinile cu ale lui. Inima mi-o luase la galop fără niciun motiv și emoțiile care mă abandonaseră anterior, se întorseseră mai înverșunate. Lucrurile s-au amplificat când avea această privire specifică care-mi trezea fiori în tot corpul. Nu mă poate cere în căsătorie, nu-i așa? Ar fi o nebunie! Dar... Abel este nebun.

ㅤ— Știu că încă ești prea tânără și nu te-aș pune niciodată într-o postură incomodă pentru tine, a vorbit de parcă a auzit ce gândesc. Dar vreau să știi că sunt serios, că nu sunt doar vorbe dulci când îți zic că te iubesc și te vreau alături de mine pentru totdeauna, a continuat și am simțit cum mă ia amețeala subit. Poate că e prea devreme ca să se întâmple cum trebuie, cu un preot sau un oficiant, dar putem face o promisiune între noi. Între noi și El, a arătat amuzat spre tavanul pictat în cer al foișorului și am surâs.

ㅤ— O promisiune pentru când ne vom căsători? am repetat buimacă ca să mă asigur și a zâmbit.

ㅤ— O ceremonie simbolică și o promisiune că nu vom renunța unul la celălalt, indiferent ce se întâmplă.

ㅤAm zâmbit și i-am prins mai bine mâinile cu ale mele, dându-i un acord nonverbal. Nu era doar el serios.

ㅤ— Atunci sper ca Martorul tău să fie foarte atent.

ㅤA râs și m-a privit cu ochii lui albaștri până în cele mai mari adâncuri ale mele, tulburând lacătele care le mențineau închise. Amenința să ajungă și la ele să le cucerească, la fel cum făcuse cu toate celelalte.

ㅤ— Ești sigură? m-a întrebat cu un oarecare amuzament datorită entuziasmului meu. Acum e momentul să te răzgândești, după nu mai poți da înapoi!

ㅤ— Tu să fii cel sigur că după aceea n-o să mai scapi de mine! am glumit și am trezit o sclipire în ochii lui.

ㅤAm râs când și-a dres glasul, privindu-mă cu o seriozitate fabricată:

ㅤ— Eu, Abel, te iau pe tine, Clarissa, să fii soția mea din acest moment și pentru totdeauna. Îți promit să fiu sincer față de tine atât în vremuri bune, cât și în vremuri grele, în sănătate și în boală, în bogăție și în sărăcie, până când moartea ne va despărți. Te voi iubi și te voi onora în toate zilele vieții mele, l-am urmărit hipnotizată cum rostește fiecare cuvânt cu convingere și am simțit în acest moment că m-am îndrăgostit încă o dată de el.

ㅤMi-am dat seama că e rândul meu și nu știu de ce aveam emoții, având în vedere că eram doar noi doi. Mi-am plimbat privirea între ochii lui și am zâmbit larg când m-am simțit atât de sigură pe noi și sentimentele noastre.

ㅤ— Eu, Clarissa, te iau pe tine, Abel, să fii soțul meu din acest moment și pentru totdeauna, ochii lui au început să sclipească de bucurie când m-au auzit și inima mi-a tresăltat în piept. Îți promit să fiu sinceră față de tine atât în vremuri bune, cât și în vremuri rele, în sănătate și în boală, în bogăție și în sărăcie, până când moartea ne va despărți. Te voi iubi și te voi onora în toate zilele vieții mele, cât și dincolo de ele, a fost surprins de adăugarea mea, apoi a zâmbit și m-a tras aproape de el.

ㅤM-a sărutat apăsat și cu pasiune, până mi-a furat tot aerul din plămâni, apoi s-a depărtat, scoțând din buzunarul lui o cutie mică din catifea neagră. L-am privit șocată și am răsuflat încet când a deschis-o și am văzut un inel superb cu o piatră neagră în mijloc încrestată în pietricele mici pe care nu voiam să le cred prea prețioase, deși știam în adâncul meu că sunt. Apoi am observat inelul bărbătesc care semăna izbitor cu al meu, diferența era că piatra era mai mare.

ㅤNu le-aș fi catalogat drept verighete, nu semănau cu niciunele pe care le văzusem până acum. Erau unice, ca noi. Pentru că și noi ieșeam din tipar. I-am întins mâna când mi-a cerut-o și mi s-a strâns inima urmărindu-l cum mi-l pune pe deget, apoi am prins curaj și am apucat inelul lui, așezându-i-l pe deget.

ㅤȘi-a ridicat mâna, iar eu mi-am lipit palma de-a lui, lăsându-mi degetele să alunece printre ale lui și să se strângă în acest pumn, ce dădea impresia că poate doborî întreaga lume, odată cu ale lui.

ㅤ— Până la capăt, a repetat cuvintele mele și am zâmbit când și-a lipit buzele de strânsoarea noastră.

ㅤ— Până la capăt, l-am urmat și i-am copiat gestul, păstrând ambii acest zâmbet contagios de o fericire infantilă.

ㅤCel mai frumos an din viața mea și totul datorită omului din fața mea cu cei mai frumoși ochi și râset. Poate că era nebunesc, poate că ne jucam cu focul, dar nu mai conta. Abel nu mai era doar iubitul meu de foarte mult timp, devenise mentorul și protectorul meu. Omul căruia i-am încredințat inima mea fără să ezit, știind că o va prețui mai mult decât orice, pentru că el o crescuse, el o învățase să-l iubească cu orice intensitate își dorea. Inima mea nu mai era doar a mea, era a noastră.

ㅤNu am rupt strânsoarea formată, am plecat cu mâinile înlănțuite, lăsând inelele să strălucească în razele aprinse ale soarelui. Pășeam mândri, simțindu-ne invincibili. Așa am rămas și când ne-am urcat în mașină și ne-am îndreptat spre restaurantul care s-a deschis în spațiul clubului.

ㅤAcolo unde a început totul.

•♤•

ㅤEra aproape de zece noaptea când am primit mesajul de la sora mea care mă anunța că ea iese în oraș și am uitat cheile acasă, deși ea mi le dăduse. Stăteam ca pe ace de atunci și îmi era rușine să aduc vorba despre asta în fața lui Abel, nu voiam să creadă că caut tertipuri pentru Dumnezeu știe ce. Chiar îmi făceam gânduri că e sănătos să dorm în aer liber, în parc, câteva ore până se întorcea Sylvia ca să pot intra în casă.

ㅤAbel a văzut că mă tot fâstâceam și căutam un mod potrivit să-i spun problema mea fără să ducă la alte conotații.

ㅤ— Spune, te ascult, m-a încurajat și l-am privit mirată. Care-i treaba?

ㅤAm oftat și mi-am coborât umerii, jucându-mă cu inelul proaspăt apărut pe mâna mea.

ㅤ— Promiți să nu râzi?

ㅤZâmbetul apărut imediat ce am spus asta m-a descurajat și eram gata să renunț să-i zic, dar nu mai avea de gând să mă lase. M-a privit intens și a încuviințat.

ㅤ— Spune-mi. Mie poți să-mi zici orice, ai uitat?

ㅤ— Sora mea mi-a dat mesaj, i-am explicat și a devenit foarte curios. Ea a ieșit în oraș și mi-a scris că mi-am uitat cheile acasă, am încheiat încă învârtind fără rost inelul pe degetul meu.

ㅤL-am privit urât când a început să zâmbească și l-aș fi lovit dacă nu conducea. Trebuia să știu că nu se poate abține!

ㅤ— Din cauza asta te tot frământai tu? a râs și mi-am presat buzele. Mergem la mine! a zis hotărât, dar după ce m-a văzut încordată s-a mai gândit o dată. Sau unde vrei să te duc? mi-a dat alternativa ceva mai abătut și am tăcut.

ㅤPărea că astrele se aliniaseră împotriva mea acum că mă gândeam. Edmond era plecat în vacanță la mare, Raven era cu fratele ei unde lucrau părinții ei în Europa, Olivia era pe nu știu ce insulă a cărui nume nu-l pot pronunța... Până și Apollo avea treburile lui și nu era acasă!

ㅤ— E în regulă, mergem la tine, i-am spus și a aprobat printr-o mișcare a capului.

ㅤMă comportam prostesc, poate și Sylvia era de vină că-mi băgase idioțeniile ei în cap. Sau mă rog, nu erau chiar idioțenii. Eram împreună de aproape un an, adormise în sufrageria mea din campus de câteva ori, nu era ciudat să rămân și eu peste noapte la el. Chiar dacă așa se simțea. Probabil din cauză că e prima oară când se întâmplă. Nici măcar în vizită nu m-am dus, nu aveam nicio idee cum arată casa lui.

ㅤRitmul inimii mele a crescut când a parcat în locul care era cel mai probabil al lui și am coborât teleghidată după el, prinzându-l de mână când mi-a făcut semn și luând-o spre intrarea în complexul de apartamente destul de sofisticat. În cealaltă mână mă chinuiam să țin geanta și trandafirul alb pe care mi-l luase când a realizat că a uitat complet să-mi ia. De parcă mai conta trandafirul după ce-mi dăduse cadou acea ceremonie și un inel cu diamante!

ㅤAnalizam totul în jurul meu, dar nu erau prea multe de văzut. Era o scară obișnuită, ca toate scările, nu aveam de ce să mă simt atât de anxioasă și totuși eram. A apăsat butonul de la lift și mi-a zâmbit când ne-am intersectat privirile.

ㅤ— Uite, vezi ușa aia? a arătat spre dreapta și am încuviințat când am văzut-o. Acolo stau mama și Dory, mi-a zis și a râs de mine când m-am întors cu ochii măriți spre el.

ㅤ— Să nu te pună necuratul să mă duci la mama ta când sunt în halul ăsta! l-am avertizat în șoaptă și a râs, clătinând amuzat din cap.

ㅤ— Ai noroc că nu e acasă că altfel băteam la ușă să-ți împrumute niște pijamale!

ㅤ— Abel! l-am lovit în braț și a continuat să râdă de mine. Nu mă face că mă duc și dorm pe o bancă!

ㅤ— Gata, gata, mă potolesc, a zis și am intrat în lift. Oricum ți-ar fi fost mari, poate găsea ceva la Dory.

ㅤL-am săgetat cu privirea și a tăcut cu un rânjet enervant pe buze. Uitasem și de panică și de tot. Liftul a urcat până la șase și s-a oprit. Mi s-a părut surprinzător cum pe ușa lui scria numărul paisprezece, apoi am văzut plăcuța de pe perete pe care scria șase sute paisprezece și am înțeles cum erau numerotate apartamentele. Am continuat să râd în sinea mea, gândindu-mă că apartamentul meu era numărul șapte, iar șapte era jumătate din paisprezece. Mi-am alungat ideile prostești din cap și am intrat în apartament, revenind la senzația de ușoară panică.

ㅤEra decorat frumos din ce puteam vedea, modern și predomina albul. M-am oprit singură când începusem să mă gândesc cum aș putea adăuga mai multă culoare apartamentului său. Mi-a făcut semn că nu e necesar să mă descalț, dar am făcut-o oricum. Am remarcat imediat cât de curat era în casă și dădeam vina pe obsesia cu curățenia pe care mi-o impusese mama. Din cauza asta am început să mă simt mult mai în largul meu, ca acasă.

ㅤMi-am lăsat geanta pe servanta albă și lucioasă din hol pe care se aflau mai multe ornamente ce arătau prețioase, dar nu înainte să-mi scot telefonul și să-i dau mesaj Sylviei că m-am descurcat și sunt bine, apoi mamei. Nici nu știu cât era ceasul la ea, dar mereu îi lăsam noaptea un mesaj în care-i descriam cum mi-a fost ziua, cum m-am simțit și că urmează să mă pun să dorm.

ㅤAbel a citit ce-i scriam mamei când m-a încolăcit cu brațele lui din spate și mi-a sărutat umărul.

ㅤ— Va trebui să-ți împrumut un tricou de-ale mele.

ㅤ— Tricoul ca tricoul, dar nu se întâmplă să ai vreo apă micelară sau un demachiant pe undeva prin casă, nu?

ㅤM-a privit perplex, apoi a rânjit ca un diavol.

ㅤ— Poate de la vreo fostă iubită.

ㅤM-am uitat urât și m-am tras din brațele lui, deși îmi doream să fi fost vreo fostă iubită care să fi lăsat așa ceva, căci nu suportam să dorm machiată. Asta dacă puteam să adorm în condițiile date.

ㅤ— Ai înnebunit? De unde să am? am pufnit și a râs. Promit că o să-mi fac un dulap pe care să scrie „Pentru Clarissa" și bag acolo tot ce vrei tu.

ㅤ— Trebuia să fie deja făcut, l-am ațâțat, înrăutățindu-i râsetul.

ㅤAm intrat în sufragerie și m-am așezat pe canapea, fixând un punct mort în televizorul închis din fața mea. L-am văzut în reflexie cum se apropie și se așază înaintea mea, pe măsuța de cafea. Mi-a prins mâinile între ale lui și puteam să văd că simte cât de tulburată sunt și cât de nelalocul meu mă simt.

ㅤ— Clary, nu mă aștept la nimic, a deschis subiectul care mă presa cel mai mult și l-am privit cu stupoare. Te-am forțat eu vreodată cu ceva? m-a întrebat și am scuturat din cap. Păi și atunci? De ce să fii atât de încordată? Nu se va întâmpla nimic din ce nu-ți dorești.

ㅤEra doar o altă zi în care Abel îmi demonstra că are și mai multă răbdare decât credeam eu. I-am zâmbit și mi-am trecut degetele peste încheieturile degetelor lui. Am privit inelul lui și mi-am trecut degetul mare peste el, simțindu-i privirea lui Abel asupra mea cum îmi studiază fiecare mișcare.

ㅤ— Ai dreptate, am început, nedezlipindu-mi ochii de la mâinile lui. Nici măcar nu știu de ce mă consum atât, se va întâmpla oricum cândva, nu? Nu e ca și cum nu-mi doresc asta, deci normal că se va întâmpla, i-am simțit surâsul la stângăcia mea și mi-am ridicat ochii în ai lui după ce m-am mai uitat încă o dată la inelele noastre. Asta ar trebui să fie noaptea nunții noastre, nu-i așa? am glumit, făcându-l pe brunetul din fața mea să se tensioneze puțin.

ㅤ— Nu e musai, a testat terenul, având un soi de neîncredere în privire. Eu am vrut să facem acea ceremonie pentru că te iubesc, nu ca să te simți obligată să duci mai departe după.

ㅤ— Și eu te iubesc, l-am întrerupt și m-a privit mirat când i-am prins fața în mâini. Iar dacă aleg să duc mai departe, nu e din obligație, e tot pentru că te iubesc, i-am explicat și a zâmbit.

ㅤS-a lăsat o tăcere în care-mi puteam auzi inima cum se zvârcolește pe toate părțile, iar Abel considera că e important să mă examineze mai ceva ca un doctor în aceste clipe, în căutarea unui semn mic de ezitare.

ㅤ— Ești sigură? m-a întrebat și am surâs slab.

ㅤ— Da.

ㅤDupă ce mi-a zâmbit încă o dată cu o lumină aparte în pupile, mi-a luat mâinile de pe obrajii lui și le-a ținut în ale lui când s-a ridicat, cerându-mi să-l urmez. Toată acea tensiune din umbră pe care o resimțeam mereu când eram împreună era dezvăluită acum când ne aflam în dormitorul lui și ne priveam cu un amestec complicat de emoții. Amplificase totul, chiar și simpla atingere a degetelor lui pe obrazul meu, iar când m-a sărutat mi s-a golit mintea de orice gând. Rău sau bun.

ㅤSărutul acesta era diferit de oricare altul din trecut – lent și romantic, ca și cum ar fi avut tot timpul din lume pentru a explora fiecare părticică a mea. Apoi, când mi-am înfipt degetele în părul lui și l-am tras mai aproape, sărutul a devenit mai rapid și mai intens. Am simțit cum mâinile lui călătoreau pe trupul meu, iar un fior mi-a străbătut stomacul în clipa în care mi-a prins un sân și l-a strâns. Sărutul s-a transformat din cel tandru de mai devreme într-unul flămând și nerăbdător, amețindu-mă complet.

ㅤAuzisem despre plăcere cu sau fără voia mea, dar n-am știut niciodată cum se simte. Până acum. Deveneam tot mai alertă și nu mă puteam concentra decât la ce făcea, nu mai exista altceva. Am realizat cât de afectată eram în clipa în care și-a desprins buzele de ale mele pentru a-mi săruta gâtul, iar respirația mea gâfâită a umplut camera.

ㅤHabar n-aveam ce făceam; îmi urmam impulsurile pe măsură ce veneau și nu m-am oprit când am realizat că lui Abel îi plăceau toate mișcările mele. Nu repetasem niciodată înainte, nu mai fusesem vreodată într-o situație similară, dar, în mod paradoxal, reușeam să mă armonizez perfect cu el și să-i anticipez mișcările. Era ca și cum am fi făcut asta întreaga noastră viață.

ㅤMi-a rânjit mândru, pe sub mustăți și printre săruturile care nu se opreau din a-mi acoperi fiecare porțiune din piele, când am început să-i deschei nasturii, dornică să înlătur bariera care îl ținea departe de mine. Eram copleșită de sentimente intense și, totuși, printre ele, simțeam această nevoie puternică de a revendica ceea ce era al meu. Pentru că Abel era al meu, îmi aparținea, și o vedeam în felul în care îmi răspundea și îmi cerșea atingerile fără să se sature. De aceea, l-am atins și sărutat în același mod în care o făcea și el.

ㅤI-am simțit mâinile cum se îndepărtează în timp ce îl sărutam pe gât și desfăceau fundițele de pe umeri care-mi țineau rochia pe mine. M-am tensionat când rochia a căzut la picioarele mele, lăsându-mă mai descoperită decât oricând.

ㅤPierdusem noțiunea timpului și a spațiului; tot ce puteam face era să răspund la fiecare gest al lui, fiind legată de prezent cum nu fusesem niciodată. Un alt set de fiori m-a străbătut când m-am trezit pe salteaua patului său, avându-l deasupra mea, și încă unul când, în doar câteva minute, nu mai exista nicio barieră între noi. Nu rămăsese niciun centimetru de piele pe care să nu-l fi pretins unul de la celălalt cu aceeași îndârjire și dorință.

ㅤ— Ești atât de frumoasă, mi-a șoptit printre sunetele pe care mă provoca să le scot, iar eu i-am zâmbit când mi-a prins obrazul în palmă. Perfectă, a completat cu ochii fixându-mi-i pe ai mei. M-am încordat, neputând să-mi rețin geamătul când s-a împins în mine, făcându-mă să mă arcuiesc sub el din cauza presiunii. Te doare? s-a interesat preocupat, moderându-și mișcările.

ㅤNu mai puteam să-i răspund; i-am prins fața și mi-am strivit buzele de ale lui, oferindu-i ultimul imbold necesar să-și ducă planul până la capăt. Simțeam că pierd tot mai mult în fața mișcărilor lui adâncite și mi-am înfipt unghiile în spatele lui într-o încercare de a-i rezista, cauzându-i un șuierat să-i scape din gât. Mi-a luat mâinile și le-a țintuit de pat fără să-și întrerupă ritmul care mă înnebunea, apoi și-a împletit strâns degetele cu ale mele, atât de strâns încât eram sigură că mi-a oprit circulația, dar nu-mi păsa. Puteam simți conturul inelului său tatuându-se în carnea mea.

•♤•

ㅤAm râs când Abel nu mi-a permis din nou să mă ridic și l-am privit ofuscată, căci nu dădea semne că mă va lăsa vreodată să plec. Noaptea noastră se transformase într-un weekend întreg și nu cred că mai exista o parte din mine pe care s-o fi ratat, s-a asigurat când a decis înțelept că e nevoie să le reexploreze de mai multe ori ca să nu-i fi scăpat ceva.

ㅤ— La un moment dat va trebui să plec, am râs când m-a tras înapoi la pieptul lui, lipindu-mă de el. Trebuie să mă duc acasă! am încercat să argumentez, dar n-a vrut să audă, aplicându-mi un sărut pe tâmplă.

ㅤA scuturat vehement din cap cu un zâmbet arogant și m-a strâns mai puternic în brațele lui ca să nu am nicio șansă să fug. Nu că mi-aș fi dorit vreo secundă s-o fac.

ㅤ— Nici nu mă gândesc! a replicat amuzat și am oftat teatrală. Poate altă dată.

ㅤAm râs și m-am cuibărit mai mult lângă el, amintindu-mi fără să vreau de prima clipă în care ne-am văzut și am zâmbit ca o toantă când revedeam răceala lui în fața ochilor și o comparam cu atitudinea lui de acum.

ㅤ— Cu un an în urmă nici nu voiai să te uiți la mine sau să-mi vorbești, îți amintești? am rememorat și a pufnit amuzat, făcându-mi conturul degetelor încă o dată.

ㅤ— Nu știu despre ce vorbești, prostie mai mare n-am auzit! m-a contrazis ștrengărește și am pufnit ironică, simțindu-i parfumul peste tot. Nu vrei să-ți spun eu o poveste mai bună?

ㅤMi-am unit ochii cu ai lui și nu știu dacă-mi sclipeau sau nu, dar eram foarte încântată. Iubeam să ascult povești, era o altă pasiune de-ale mele. Am încuviințat ca un copil și a surâs, respirând încet când mi-am pus mâna în dreptul inimii lui și mi-am sprijinit bărbia în ea ca să-l pot asculta și vedea în același timp. Nu voiam să pierd nimic. A luat aer adânc în piept și a expirat zgomotos, cu un zâmbet radiant pe buze. De parcă era un bunic obosit de toate povețele pe care le-a spus de-a lungul timpului din cauza nepoatei sale curioase.

ㅤ— A fost odată ca niciodată un băiețel, mic de-o șchioapă, slăbănog și cam neastâmpărat, am râs când l-am auzit, dar l-am lăsat să continue. Se afla acasă la bunicul său, înconjurat de familia lui care era foarte fericită și ușurată că mezinul se recuperase perfect după a nu știa câta operație. Le pierduse numărul de mult. Era foarte obosit, dar nu spunea nimănui... Se confesa doar lui Dumnezeu, vorbea cu El, îi povestea toate greutățile lui în gând. Rămăsese singur în cameră când era decis Să-i spună anumite lucruri. I-a spus că acceptă tratamentele și nu va sufla o vorbă despre cât de greu este, că accepta ca El să-l încerce cu ce dorea și să scoată din viața lui orice sau pe oricine considera de cuviință, dar cu o singură condiție: Să-i dea persoana care să-l ajute să uite de toate. Se făcea că el avea mulți prieteni băieți și și-a imaginat că ar prefera să fie o fată, pentru că știa de la mama și sora lui cât de iubitoare și sensibile sunt fetele și asta-și dorea. Bineînțeles, nu i-a cerut nimic fără să-L asigure că va avea grijă de ea și va fi prietena lui cea mai bună, doar-doar Să-l facă să i-o aducă mai repede.

ㅤAm urmărit hipnotizată și am înghițit în sec la intensitatea pe care o aveau ochii lui când mă priveau.

ㅤ— Anii au trecut, corpul i s-a vindecat și și-a ținut cuvântul, nu s-a plâns o secundă chiar dacă a fost un infern prin care fusese târât. Chiar Îi mulțumea cu orice ocazie că l-a salvat, că tratamentele s-au încheiat și se terminase... Îi mulțumea, dar a continuat să se roage, adolescent fiind, pentru ce i-a cerut acum ceva ani, când încă era copil. Pierduse mulți prieteni și iubite, fusese dezamăgit și trădat de nu-și mai amintea de câte ori. Din cauza asta, rugăciunea lui se schimbase, acum Îl ruga să-i aducă o fată care să-l iubească sincer, pentru ce era el. Nu conta să fie într-un anumit fel sau să arate nu știu cum, doar să aibă inima atât de mare să poată încăpea cu toate defectele lui. Alți ani au trecut, timpul și alte dezamăgiri l-au făcut să înceteze să se mai roage. Dacă o mai făcea, se ruga să nu-i mai dea acea persoană pentru că n-o mai dorea, încrederea lui în oameni era pe veci spulberată și se simțea mai bine singur.

ㅤ— Și apoi? am întrebat cu inima cât un purice când s-a oprit din povestit și mi-a surâs cald, făcându-mi cerculețe pe spate cu degetele sale prin materialul tricoului său.

ㅤ— Apoi, la câteva săptămâni după ultima rugă, ai intrat în club. Nu mai băgam de foarte mult timp în seamă persoanele care intrau, nici măcar femeile atrăgătoare cu care aș fi putut avea o aventură de o noapte fără probleme, dar pe tine te-am văzut... La tine m-am uitat, în așa fel încât nu mai puteam să-mi dezlipesc ochii, trebuia să fac un efort supraomenesc. Aveai o aură în jurul tău care te făcea imposibil să treci neremarcată și când m-ai ocolit ca o tornadă, fără ca măcar să mă observi, am știut. Sentimentul pe care l-am avut în piept nu putea fi negat, nu te cunoșteam, dar știam că tu ești a mea. N-am avut niciun dubiu și a fost atât de ciudat pentru că nu mai simțisem așa ceva, o astfel de siguranță, niciodată. Când ai ajuns în separeul meu și te-ai uitat în ochii mei fără nicio reținere așa cum nu obișnuia nimeni s-o facă, când ai vorbit și ai mers alături de mine și mi-ai spus câți ani ai... Am fost convins iremediabil. Dumnezeu mă ascultase în toți anii în care m-am rugat.

ㅤ— Vârsta mea are așa mare greutate? am remarcat amuzată, chiar dacă inima amenința să-mi intre în colaps.

ㅤ— Aveam șapte ani când am început să mă rog.

ㅤExplicația lui mi-a făcut zâmbetul să pălească când am realizat că diferența de vârstă între noi era de șapte ani și am fost petrecută de o emoție grea, inexplicabilă, care mi-a golit stomacul în clipite. L-am privit înmărmurită, apoi m-am distanțat ca să mă sui peste el și l-am făcut să rânjească prin asta, înainte să-i prind obrajii în mâinile mele și să-l sărut ardent.

ㅤ— Ești creată pentru mine, a mormăit printre săruturile mele. Te iubesc.

ㅤAm surâs și mi-am ridicat brațele când a vrut să-mi scoată tricoul, apoi am râs înfundat când m-a rostogolit pe saltea și m-a adus din nou la mila lui, având aceeași sete pentru mine ca prima dată.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️