ㅤEdmond a râs de mine când mă plângeam de spate și l-am privit urât în momentul în care a venit să mă ajute cu reaprovizionarea rafturilor. Era doar vina mea, refuzasem cu vehemență pe toată lumea când au încercat să mă ajute și iată-mă acum...

ㅤMi-am auzit fiecare os trosnind când m-am îndreptat de spate și i-am predat ștafeta blondului ca să mă duc să mă arunc într-una din canapele.

ㅤOricum el se ocupa de bar de cele mai multe ori de când am deschis, Abel refuza să mă lase pe mine și mă silea să stau lângă el când veneau tot felul de oameni dubioși sau necunoscuți din cercul lui. Veneau tot felul de oameni din ziua în care ne-am deschis ușile și mulți dintre ei îl cunoșteau pe iubitul meu și mă priveau ca pe ceva experiment. Îmi urmăreau fiecare mișcare și mă abțineam cu greu, de dragul lui Abel, să nu le zic vreo două.

ㅤNu voiam să-l fac de râs în fața cuiva.

ㅤM-am întins mai bine pe canapea și am expirat relaxată, simțind mușchii cum sunt susținuți cum trebuie de canapeaua pe care ne chinuiserăm o grămadă s-o alegem odată cu restul mobilierului. Dar reușisem. Ne mai lipsea un nume și m-am contrazis cu Abel pe tema cui îi va reveni îndatorirea să aleagă unul. El voia să-l aleg eu, iar eu voiam să-l aleagă el. O harababură.

ㅤL-am lăsat „Unknown" pentru moment, până când aveam să găsim un nume care să se potrivească de minune.

ㅤ— Șefa, când vine șeful? am răsuflat în secunda în care l-am auzit și m-am ridicat în coate, străfulgerându-l cu ochii și de la distanță.

ㅤȘtia că urăsc acel apelativ mai mult decât orice și aproape că toată lumea simțea nevoia să-l spună măcar o dată când veneau aici. Mă gândeam să le dau interzis, dar asta ar fi rău pentru afacere și după ar trebui să-i dau mai multe explicații amănunțite lui Abel. Abel care era închis în biroul lui și făcea mai multe calcule, iar eu știam să nu-l deranjez când era atât de ocupat.

ㅤÎmi părea rău că nu-l pot ajuta. Mă învățase tot ce știa despre conducerea unei afaceri și am fost foarte receptivă pentru că atunci când pornesc pe un drum îmi place să fiu cea mai bună, dar cu contabilitatea nu terminasem să mă războiesc. Mai mult de una simplă nu știam să țin și astfel toată hârțogăria îi revenea lui.

ㅤ— Pare că ți-e mai mult dor de el decât de mine! am făcut pe geloasa și a râs, aruncând cârpa undeva prin bar după ce a terminat de șters.

ㅤ— Ce pot să zic, el e mai cumsecade decât tine.

ㅤ— Asta ce vrea să însemne? am întrebat încruntată și m-a ignorat după ce mi-a oferit un rânjet instigator.

ㅤAm oftat iritată și m-am lăsat pe spate din nou, închizându-mi ochii. Eram atât de obosită, mă împărțeam între facultate, casă și bar. Deja simțeam că cedez, mai ales că se apropiau examenele din mai, dar mă motivam că acesta este ultimul hop și după voi avea o vară pe care s-o petrec doar cu Abel, fără să fim nevoiți să ne vedem la câteva zile când am de învățat.

ㅤ— Ai vorbit cu Raven? l-am întrebat cât încercam să mă relaxez, dar a încetat să mai vorbească.

ㅤEra ciudat pentru că-i plăcea să-și audă sunetul proprii voci și ar fi vorbit ore întregi fără oprire, dar eram cuprinsă de o stare acută de moleșeală ca să investighez mai departe. Am auzit pași și inima mi-a accelerat dintr-o dată de parcă a fost electrocutată.

ㅤAm zâmbit ca o toantă când am simțit o greutate peste mine. Am deschis ochii, surprinzându-l pe Abel care rânjea ca un diavol, încercând să nu mă strivească cu greutatea corpului său. De la distanța aceasta minusculă, îmi era greu să mai respir cum trebuie și dacă mai avea să mă privească în felul în care o face acum... urma să capitulez.

ㅤ— Domnișoară coproprietară, deja v-ați apucat de lenevit? m-a tachinat și am râs, încercând să-l dau de pe mine.

ㅤ— Dar dumneavoastră, domnule coproprietar, n-ați auzit de spațiu personal?

ㅤA pufnit încrezut și mi-a prins mâinile cu ale lui când m-am încăpățânat să încerc să-l înlătur, ridicându-mi-le peste cap și făcându-mă să răsuflu adânc când era chiar mai aproape. Albastrul din ochii lui căpăta noi nuanțe și-mi făceau gura să se usuce, în timp ce pulsul creștea treptat.

ㅤ— Nu știi că mie-mi place cel mai mult să stau în sufletul tău? a rostit peste buzele mele. Ești așa frumoasă când te înroșești, mi-a sărutat gropița și am început să mă zvârcolesc sub el. Și caldă, mi-a șoptit lângă ureche și n-am putut să-mi controlez corpul să nu se înfioare.

ㅤ— E de la lipsa de aer, m-am grăbit să motivez și a râs colorat, dându-se de pe mine. Ești prea greu!

ㅤ— Așa vă mint la Medicină? m-a ironizat și mi-am îngustat privirea, aruncând cu o pernă după el.

ㅤS-a ferit grațios și l-am remarcat pe Edmond când s-a întors înăuntru, dând mâna cu Abel de parcă se cunoșteau de ani întregi. A privit perna ce era undeva pe la picioarele lor și apoi s-a uitat la mine amuzat.

ㅤ— Iart-o pe iubita mea, l-am auzit și mi-am ridicat o sprânceană. Are tendința să arunce cu lucruri în mine, pe ea nu s-ar arunca astfel...

ㅤOchii mi s-au mărit și mi-am simțit tot sângele în obraji când Edmond s-a uitat la mine. Începeam să pricep de ce se înțeleg atât de bine.

ㅤ— Nu fi nesimțit! am protestat și am aruncat cu a doua pernă, reușind să-l lovesc de data asta.

ㅤA râs când perna s-a lovit de brațul lui de parcă era o pană și apoi a căzut veștejită la podea alături de cealaltă. Le-a ridicat pe amândouă și le-a adus la locul lor, aruncându-mi o privire care-mi făcuse sângele să se oprească când le așeza.

ㅤPărea să existe mereu o tensiune ascunsă între noi și creștea cu fiecare zi trecută. Devenea greu de ignorat atât de noi, cât și de ceilalți.

ㅤ— Eu trebuie să ajung în campus, vă descurcați, a zis și ne-a aruncat o privire bizară. Sper.

ㅤAbel s-a arătat foarte amuzat de remarca blondului, iar eu m-am încruntat, căci nu puteam înțelege ce voia să spună cu adevărat.

ㅤM-am ridicat cu greu din canapea ca să mă duc să-l îmbrățișez de plecare, făcându-i cu mâna când a ieșit pe ușă. Era alt bonus pe care l-a adus barul, apucam să-l văd mai des pe Edy și chiar să-l ajut cu banii, lăsându-l să lucreze ca barman pentru câteva ture când avea timp. Astfel o ajutam și pe Raven, dar cu rolul de chelneriță. Servea în mare tot ce era fără alcool și puținele preparate pe care le aveam în meniu ce se puteau găti în mica bucătărie pe care o deținea localul.

ㅤÎn bucătărie lucra o femeie foarte drăguță de care mă asigurasem cu discreție că nu are nicio înclinație nepotrivită către șeful ei. Nu aveam de gând să las o a doua Melody în viața noastră.

ㅤAstăzi era duminică și urma să fie o seară plină în ciuda că mâine este o zi lucrătoare pentru cei mai mulți, era momentul să mă duc și să pornesc semnul care anunța că suntem deschiși, dar amânam ca să stau puțin mai mult cu Abel. În plus, Julia, doamna noastră bucătar, și Raven nu ajunseseră încă.

ㅤN-a durat mult până când m-am trezit captivă în brațele lui și m-am lăsat mai mult spre el, sprijinindu-mi capul de pieptul lui. Mă relaxa felul în care urca și cobora calculat.

ㅤ— Ți-am zis că ești cea mai frumoasă de aici? a murmurat înainte să-mi aplice un sărut scurt pe gât și am bufnit în râs.

ㅤ— Sunt singura de aici! am evidențiat amuzată și i-am simțit buzele pe umărul meu înainte să-l sărute.

ㅤ— Pentru mine ești singura de oriunde.

ㅤAm clătinat ușor din cap, simțind mâinile lui cum se strâng mai mult în jurul meu. Mi-a trecut fugitiv prin minte clipa în care ne-am cunoscut și cât de rece era, îmi venea să râd acum când era atât de drăgăstos cu fiecare clipă pe care o prindea liberă.

ㅤ— Vrăjitorule!

ㅤA pufnit și m-a forțat să mă întorc la el, având un rânjet imprimat pe buze.

ㅤ— Mă întreb când vei înceta să te îndoiești de ce spun.

ㅤ— Păi să vedem..., am oftat dramatică și i-am încolăcit gâtul cu brațele. Când voi fi destul de bătrână ca să nu mai pot gândi limpede.

ㅤA râs și ochii lui îmi dădeau senzația că sunt gata să mă devoreze.

ㅤ— Adică îmi spui că vrei să îmbătrânim împreună, a râs și am zâmbit încrezută.

ㅤ— Nu știu ce înseamnă până la capăt pentru tine, dar pentru mine știu ce înseamnă.

ㅤ— Din punctul meu de vedere, nici nu există vreun capăt.

ㅤAm fost întrerupți când clopoțelul de la intrare s-a auzit și ne-am rotit către Julia care intra obosită. Ochii ei căprui ne-au scanat și a zâmbit stingherită când și-a dat seama că a nimerit într-un moment prost.

ㅤ— Bine ai venit! i-am urat în unison și apoi ne-am privit amuzați.

ㅤNi se întâmpla de prea multe ori să vorbim în același timp și să spunem același lucru. De parcă eram ancorați la același sistem. La început ni s-a părut amuzant, apoi ciudat, iar acum eram obișnuiți deja. Doar cei din jurul nostru mai reacționau minunați când ne auzeau.

ㅤNe-a salutat din mers și s-a dus în bucătărie, dorindu-și să ne redea momentul furat, dar era deja prea târziu, căci după ea au urmat Raven și Xander. Apoi clienții.

ㅤMi-am preluat locul la bar în lipsa lui Edmond și Xander mi l-a luat pe Abel și s-au dus în biroul lui. Cine știe ce mai puneau la cale. Speram doar să fie de bine.

ㅤRaven îmi mai povestea despre ziua ei când venea să ia comenzile pregătite de Julia și râdeam de modul copilăros în care o face. Cunoștințele lui Abel mai încercau să intre în vorbă cu mine, dar nu prea le băgam în seamă. Nu mă aflam în cea mai sociabilă formă a mea, mai ales când nu mă puteam opri să mă gândesc ce se întâmplă în acel birou.

ㅤEram foarte distrasă până când Raven mi-a atras atenția cu tava care i-a alunecat din mâini și a rămas împietrită de frică. M-am grăbit să ies din bar când am înțeles motivul și i-am tăiat calea, sfredelindu-l cu privirea mea. Nu-mi venea să cred tupeul pe care-l avea să vină aici. Chipul lui avea urmele fine ale unei bătăi mai vechi și m-am strâmbat de scârbă când a rânjit cu cruzime.

ㅤ— Ieși afară! am strigat și am atras atenția tuturor.

ㅤUșa biroului s-a deschis imediat ce sunetul vocii mele a înconjurat localul și cei doi au venit în sală ca să vadă ce se petrece. Privirea lui Alec era atât de întunecată, înnebunise de tot în ultimul timp, dar nu s-a comparat cu aerul care a asediat totul în jur în secunda în care Abel a ajuns în spatele meu. Eram atât de furioasă până să simt pericolul atât de proeminent peste tot... Acum simțeam să-l iau de acolo pe Abel fără motiv.

ㅤ— Eu nu te-am dat afară din casa mea când ai venit fără permisiune.

ㅤSângele mi-a încetinit și mi s-a golit creierul când i-am simțit privirea lui Abel asupra mea, grea și rece. Alec a zâmbit cu o satisfacție macabră la disconfortul meu și a dat să se apropie când Abel i-a pus o mână în piept și l-a împins cu putere mai bine de doi metri.

ㅤ— Ți-a zis să ieși, i-a repetat aspru cu o expresie incomod de serioasă. Nu ești bine venit aici.

ㅤL-am urmărit cu coada ochiului pe Xander cum se apropie simțitor, pregătit să-l oprească sau să-l ajute pe prietenul său. Alec a râs machiavelic și s-a îndreptat de spate, aruncând o privire plină de ură către toți trei, apoi s-a focusat doar asupra mea și am știut din mimica feței lui că nu avea să se termine cu bine. O simțeam în mijlocul măruntaielor mele.

ㅤ— Nu i-ai explicat felul în care noi doi ne jucăm? Mă dezamăgești, puștoaico. Poate că n-ar fi trebuit să-ți dau drumul când te zvârcoleai și scânceai din cauza mea, a vorbit malițios, lăsând loc intenționat de alte interpretări care au reușit să-l atingă unde nu trebuie pe Abel.

ㅤAm vrut să mă duc să-l țin pe loc pe iubitul meu când s-a înnegrit cu totul și privirea lui era plină de foc și umbre, dar Xander mi-a prins brațul și m-a forțat să rămân unde sunt, sfătuindu-mă cu o privire că nu e o idee bună. Inima îmi alerga ca la maraton și mă durea pieptul de la intensitatea cu care respiram. Am înțeles gestul lui Xander când Abel i-a dat din senin un singur pumn lui Alec care a fost suficient să-l pună la podea. Am tresărit și am rămas consternată de cruzimea care zăcea ascunsă în el când s-a aplecat și a început să aplice presiune pe nasul deja spart și savura fiecare clipă în care Alec se agita de durere.

ㅤOamenii au început să plece agitați și în câteva minute tot localul era gol.

ㅤ— Mai spune-mi o dată despre iubita mea, i-a cerut, strângând mai tare și chipul mi s-a schimonosit când Alec nu părea să mai suporte. Ai făcut-o să scâncească? S-a zvârcolit? a replicat dur și Raven s-a apropiat de mine terifiată. Dacă mai pui un singur deget pe ea... Dacă mai îndrăznești s-o rănești și cu o privire..., a început macabru în surdina gemetelor lui Alec. O să te joci cu mine și o să mă asigur că mănânci fiecare deget care a atins-o, unul câte unul. Ce zici? Nu vrei să ne jucăm împreună?

ㅤAlec a scuturat frenetic din cap și brunetul meu a surâs sardonic, dându-i drumul brusc de s-a prăbușit brutal cu capul de podea și s-a lovit. Asta se înțelegea din răsuflul acut pe care l-a eliberat.

ㅤEram paralizată când s-a întors la mine și s-a uitat direct în sufletul meu cu cea mai aprigă privire pe care mi-a fost dată s-o văd. I-a făcut un semn din cap lui Xander când își ștergea sângele care a reușit să-i ajungă pe mână cu un șervețel uscat și șatenul s-a deplasat ca un robot, apucându-l de câte un subraț pe ticălos și ridicându-l de la podea suficient ca să poată să-l târască afară.

ㅤ— Să nu te mai prind pe aici.

ㅤAlec a gemut ca răspuns și l-am privit cu stupoare cum este înlăturat ca și cum era un sac de cartofi stricați. Inima a început să-mi bată cu putere când am rămas într-o liniște apăsătoare și mi-am coborât privirea în podea când s-a întors la a mă privi. Aflase că-i ascunsesem ceva, aflase că făcusem ceea ce ura cel mai tare și i-am simțit dezamăgirea până în măduva oaselor.

ㅤMi-am închis ochii, ținând ferecate lacrimile ce se zbăteau să iasă, și am ascultat pașii hotărâți care-l aduceau în dreptul meu.

ㅤ— Uită-te la mine, mi-a cerut calm și cu o notă exigentă, dar am refuzat pentru că nu puteam. Uită-te la mine, Clarissa, a insistat mai apăsat, cu răbdarea la limită.

ㅤMi-a prins bărbia între degetele lui și m-a obligat să mă uit la el. Respirația mi s-a oprit când am făcut cunoștință cu flăcările din privirea lui. Mă simțeam legată de un rug și nu puteam decât să privesc cum fânul de la picioarele mele este cuprins de foc și se îndreaptă amețitor spre mine.

ㅤ— O să-mi explici exact tot ce a zis gunoiul ăla. Detaliu cu detaliu, până când o să-ți spun eu să te oprești. O să repeți povestea până depășești numărul de zile în care m-ai privit și mi-ai ascuns totul.

ㅤ— Las-o în pace! a sărit Raven în apărarea mea și mi-am smucit capul în direcția ei, rugând-o să nu se bage. N-ai niciun drept să te legi de ea când te maimuțărești cu toate panaramele pe aici în lipsa ei!

ㅤMi-a dat drumul și l-am prins de braț ca atenționare când a fost năpădit de furie și s-a întors amenințător spre bruneta mea.

ㅤ— Ce vorbești, idioato? a contrazis-o încruntat, respirând mai greu. Când am făcut eu așa ceva? Arată-mi și mie!

ㅤXander s-a întors și a auzit toată nebunia asta când eu abia mai reușeam să scot aerul din plămâni și nu puteam decât să derulez cuvintele lui Raven în capul meu și să simt cum inima începe să mi se dezintegreze.

ㅤ— Da, Clarissa! a părut că mi se adresează doar mie, înfigându-mi alt cuțit în piept. În fiecare noapte în care tu învățai, el dansa și flirta cu fiecare femeie dispusă! Credeai că o să te aștepte? Atât de naivă ești? a continuat să taie prin mine și am înghițit în sec.

ㅤ— Taci din gură! Întâi dovedește și apoi vorbește prost! N-am făcut așa ceva! Clarissa, nu e adevărat! s-a uitat la mine și m-am dat în spate, simțind cum amețesc. Xander poate să spună că am stat doar cu el când nu erai aici, nu a fost nicio femeie! a continuat să se apere.

ㅤJulia a ieșit din bucătărie când a auzit tot scandalul și a privit îngrozită modul în care lucrurile s-au schimbat la mai mult de o sută optzeci de grade în doar câteva ore. Nici eu nu eram pregătită să fac față schimbării ăsteia, simțeam că fusesem împinsă când nu eram gata să sar într-o râpă adâncă și întunecoasă.

ㅤAu pornit o întreagă ceartă și își aruncau cuvinte grele în timp ce eu nu-mi puteam amuți vocea groaznică din mintea mea. Eram atât de șocată că nici nu puteam să plâng lacrimile pe care le simțeam în spatele ochilor. Creierul îmi aducea în față fiecare femeie pe care am văzut-o în bar și am simțit că o iau razna când mi le-am imaginat alături de Abel, dansând senzual și râzând.

ㅤM-am uitat la Xander când a continuat să mă fixeze cu privirea și am putut citi pe fața lui că vedea atât de clar tot ce se învârtea în mintea mea. Știa că adevărata bătălie a pornit în capul meu, nicidecum în local când Raven și Abel se aflau la cuțite.

ㅤCreierul și inima mea îi depășeau cu mult, aveau arme mult mai letale și reușeau să mă amețească până în punctul în care nu mai știam dacă mă aflu acolo cu adevărat sau nu. Xander s-a prins că mă depersonalizez, așa cum făceam când tatăl meu devenea prea acid și mă închidea în camera mea cu forța, și m-a luat de acolo, ducându-mă în biroul lui Abel.

ㅤM-a ajutat să mă așez pe un fotoliu și se arăta chiar preocupat de starea mea, deși în majoritatea timpului se prefăcea că nu exist. Continuam să aud strigătele aprinse de dincolo, să simt această otravă care-mi împrejmuia corpul și mă lasă slăbită, să văd imagini neplăcute pe care creierul mi le crea ca să mă destabilizeze și să câștige avantaj în fața inimii mele care se zbătea cu ultimele puteri să respingă dezvăluirile prietenei mele și să le marcheze drept minciuni. Dar de ce ar minți Raven cu așa ceva? Nu avea niciun motiv, faptul că nu-l plăcea pe Abel nu era suficient ca să producă dezastrul ăsta.

ㅤ— Ține, mi-a întins un pahar de apă și l-am privit tulburată, ascultându-l.

ㅤ— Mulțumesc, am răspuns gâtuită și l-am băut pe tot până la ultimul strop.

ㅤNu mi-a fost niciodată mai sete.

ㅤ— Nu e adevărat, mi-a spus și l-am privit pierdută. Abel nici nu se mai uită la alte femei de când sunteți împreună și știu pentru că i-am propus să ieșim în oraș să ne distrăm și mi-a zis să mă duc dracului. Nu sunt sigur ce are în cap prietena ta, dar minte. Abel te iubește. Gândește-te bine ce faci în continuare, e momentul să-i arăți că și tu-l iubești.

ㅤMi-a bătut prietenește genunchiul și după a plecat, lăsându-mă singură în bezna moderată a biroului. Beznă pe care n-o mai suportam, căci simțeam cum cele mai negre gânduri mă încolțeau. M-am ridicat și am aprins celelalte lumini și am lăsat paharul înapoi în tavă când ușa s-a deschis. Am rămas blocată și am știut cine a venit doar după felul în care mi-a reacționat inima și aerul a devenit foarte tensionat.

ㅤMi-am strâns ochii când am auzit-o închizându-se și m-am îndreptat de spate înainte să mă întorc spre el. Nu am fost pregătită să înfrunt tristețea bine ascunsă în gheața din ochii lui.

ㅤ— N-am făcut nimic din ce spune aia, a început iar și am oftat. Nu aveam nicio problemă să recunosc dacă era adevărat, dar nu e! simțeam frustrarea din fiecare subton al vocii lui. Adică, închipuie-ți ce prostie! a râs nervos, dar s-a oprit când n-am suflat o vorbă și m-a țintuit de podeaua de marmură cu ochii săi. Doar n-o crezi..., a spus mai mult pentru sine și mi-am mușcat buza pe interior ca să nu plâng.

ㅤ— De ce mereu trebuie să fie un zvon legat de tine și alte femei? am rostit cu greu, amintindu-mi de variile persoane care au bătut apropouri. De ce ar minți Raven cu asta?

ㅤ— De proastă ce e! a contracarat enervat și am tăcut. Nu-ți dai seama că e vorba de răutate aici? De invidie? Am mulți oameni care nu mă suportă și vor să ne bage bețe-n roate pentru că-și doresc ce avem noi. Ar face orice ca să distrugă ce avem.

ㅤ— Despre asta a fost vorba și când te-am găsit cu Melody?

ㅤCuloarea i s-a tras din față când m-a auzit și am simțit un junghi în inimă când m-a privit rănit. Dar n-am spus o minciună. Era ceva care se întâmplase, era ceva ce făcuse cu bună știință. Ce-l oprea s-o facă din nou și din nou și din nou? Asta mă ucidea pe dinăuntru.

ㅤ— Știi bine că a fost vorba de altceva atunci, nu era același lucru. De când am pornit relația cu tine, nici n-am privit altă femeie! Cum să crezi altceva? a venit în fața mea și mi-am ferit privirea când m-a fixat într-un mod accentuat, prinzându-mi mâinile în ale lui. De ce te porți ca și cum n-ai ști că te iubesc? De ce mereu e nevoie să-ți dovedesc și nu mă crezi niciodată pe cuvânt? De ce-mi ascunzi lucruri importante din viața ta? De ce când mă apropii prea mult, te retragi și mă ții la distanță? Chiar nu mă crezi? Îți voi arăta fiecare cameră de luat vederi, voi aduce fiecare persoană care a fost în bar în acele nopți dacă e nevoie! Nu te-am înșelat niciodată, Clary. Niciodată! Crede-mă!

ㅤ— Oprește-te, i-am cerut când devenea prea mult pentru mine și simțeam acest bolovan imaginar cum mă zdrobește.

ㅤM-a fulgerat cu privirea când mi-am retras mâinile din ținerea lui și m-am uitat în altă parte, într-un punct mort, încercând să-mi adun gândurile împrăștiate. Simțeam cum ochii lui îmi perforează obrazul ca să ajungă la inima mea și s-o strângă până avea să nu mai rămână nimic de ea.

ㅤ— Văd că ți-ai făcut decizia de mult... vorbesc degeaba. Chiar nu mă cunoști deloc după atât de mult timp? Poți crede asta despre mine? N-ai niciun pic de încredere în mine? Nici măcar un strop? Clarissa, spune ceva!

ㅤAm văzut lacrimile din ochii lui și inima mi s-a frânt în toate chipurile la ruptura din vocea lui. Am crezut că le-am trăit pe toate, că nu mai există ceva care să mă poată afecta cu adevărat. Nu mi-a spus nimeni de durerea pe care o simți când vezi persoana pe care o iubești rănită din cauza ta, nu m-a prevenit nimeni de vinovăția acută și frigul care te acaparează, nu mi s-a explicat de nodul care ți se pune în gât și rămâi neputincios, deși ai atât de multe de rostit. Durerea, dezamăgirea, frustrarea, furia. Toate treceau prin mine și lăsau o cicatrice uriașă în urma lor pentru că nu știam ce să fac, nu puteam să zic nimic ca să le alung din chipul său.

ㅤInima mea îl credea pe el, fără doar și poate. Creierul meu o credea pe Raven cu aceeași înverșunare.

ㅤ— Eu... nu știu, am murmurat.

ㅤA oftat adânc și și-a ferit privirea de-a mea, trecându-și o mână peste față. Puteam vedea că devine tot mai agitat, tot mai nerăbdător, tot mai furios.

ㅤ— Nu știi? a repetat nervos. Mă iubești atât de mult că nu știi dacă ai încredere în mine sau nu, nu știi ce să crezi, a vorbit în numele meu fără să-l pot contrazice de cât de mult greșește. Până aici era capătul tău, Clarissa? m-a întrebat și am înghițit în sec când gâtul mi se uscase deranjant de mult. Ce sens mai avem dacă tu nu ești sigură de mine? Când nu poți decide dacă sunt de încredere sau nu, când îmi ascunzi lucruri? Ce mai însemnăm? Ce mai înseamnă toate astea?

ㅤO tăcere grea s-a așternut și am continuat să mă uit într-un punct fix, simțindu-i privirea asupra mea ca și cum cântărea ce să facă. Sau poate că ezita, sau poate aștepta un răspuns din partea mea. Habar n-am. Nu mai puteam gândi nimic acum, eram într-o ceață mentală cruntă.

ㅤ— Știi ceva? a spart tăcerea și m-a făcut să-l privesc, simțind în capul pieptului că nu avea să-mi placă continuarea. N-ai decât să rămâi cu ea, n-o să-mi pierd timpul cu o persoană care nu știe ce gândește sau simte! S-a terminat!

ㅤAșa a dat verdictul, dintr-o bucată și fără rezerve, și tot așa a plecat trântind ușa de parcă nu avea niciun regret, de parcă nu mai simțea nimic pentru mine. Apăsase acest buton și a șters totul într-un minut.

ㅤMi-am așezat mâna pe piept când am crezut că s-a rupt ceva de acolo, cel puțin așa s-a resimțit în tot corpul. Am ascultat vocile ascuțite care și-au reluat ritmul și am lăsat lacrimile să curgă, lăsându-i cuvintele să mi se cimenteze în cap.

ㅤS-a terminat.

ㅤN-o să-mi pierd timpul.

ㅤPână aici era capătul tău, Clarissa?

ㅤAm inspirat puternic și mi-am încleștat slab mâna de pe inimă. Nu, nu aici era capătul meu. Nu putea să se termine așa, nu acum și nu aici. Eu n-am renunțat, chiar n-a putut să vadă că n-am renunțat? Eu doar... nu puteam să-i spun ce-și dorește. Pentru asta m-a renegat? Pentru asta m-a pus la zid și a decis ce simt sau nu pentru el? Cine era el să hotărască asta?

ㅤM-am dus după el când un impuls a pus stăpânire pe mine și o furie necunoscută amenința să iasă la iveală. Nici eu nu mai înțelegeam ce se întâmplă cu mine când am ajuns înapoi în salon și am văzut cearta continuă dintre cei doi.

ㅤ— Să te speli pe cap cu ea!

Să te speli pe cap cu ea.
Să te speli pe cap cu ea.
Să te speli pe cap cu ea.

ㅤM-am oprit și am anulat orice voiam să fac înainte, cu cuvintele lui învârtindu-mi-se în minte. L-am privit cu dispreț pentru nonșalanța cu care a putut rosti acele vorbe despre mine și l-am urmărit cum iese val-vârtej din bar, fără să-l aștepte pe Xander. Xander care mi-a aruncat o privire dezaprobatoare când pășea în afara localului.

ㅤRaven s-a grăbit lângă mine și mi-a înconjurat umerii cu un braț, cuibărindu-se aproape de mine.

ㅤ— Nu trebuie să plângi după el, mi-a spus și m-a făcut să realizez că eu chiar plângeam. E un ratat și e mai bine să-l uiți!

ㅤM-a privit deconcentrată când m-am smucit din îmbrățișarea care trebuia să mă aline și privirea i s-a schimbat când și-a dat seama că eram ofensată de cuvintele scoase. Eram pe atât de tristă pe cât eram de furioasă și toată lumea risca să fie judecată aspru pentru cel mai mic lucru când mă aflam în starea asta. Nu mai răspundeam de nimic. El chiar plecase. Cu puțin timp în urmă îmi spunea despre viitorul nostru, despre cum mi se va schimba numele, iar acum mă abandonase la prima abatere. M-a exclus pur și simplu din ecuație.

ㅤM-a acuzat de lipsă de sentimente, dar el mă iubea atât de mult dacă a putut să renunțe în felul acesta visceral la tot?

ㅤ— Ține-ți cuvintele pentru tine! am repezit-o și a tăcut mâlc, dorindu-și să se facă cât mai mică ca să nu o mai pot vedea. Nu aveți treabă de făcut? am ridicat tonul și fetele s-au privit între ele buimăcite. Ce mai vreți, vreți un videoclip cu asta?! Vedeți-vă de treabă! m-am răstit și s-au comportat ca două furnici amețite, neștiind de ce să se apuce întâi. Să nu mă deranjeze nimeni! am strigat când am luat-o înapoi spre birou și m-am închis acolo.

ㅤMi-am șters fața cu ciudă și mi-am reținut impulsul de a distruge tot ce vedeam în cale, așezându-mă pe scaunul lui de piele. Am respirat calculat după ce mi-am pus mâinile pe suprafața biroului și am adunat toate resursele din mine ca să mă calmez și să trec peste seara asta.

•♤•

ㅤSe împlineau exact patru zile de când Abel se despărțise de mine. Patru zile în care am fost mai prost dispusă decât niciodată și toți pășeau ca pe coji de ouă în preajma mea, patru zile în care abia reușisem să dorm cinci ore adunate, patru zile în care mă afundasem în facultate și munca de la bar, ignorând orice altceva. Patru zile de când l-am văzut ultima oară pe Abel. Până și Xander mai trecea să se intereseze cum merg lucrurile, spre deosebire de amicul lui care se prefăcea că nu mai exist nici eu, nici barul nostru. Știam că mă evită, că e furios și supărat pe mine și că nu aveam să-l mai văd prea curând.

ㅤAm avut intenții stupide pe care le-am îngropat când m-am apucat de învățat mai temeinic decât în toată viața mea. Cum ar fi să-i dau un mesaj sau poate să-l sun și să rezolvăm prostia asta înainte să fie prea târziu.

ㅤTocmai asta era. Era deja prea târziu.

ㅤChiar dacă nu se simțea așa, trebuia să accept. Decizia lui a fost luată, și foarte ferm în comparație cu a mea. Trebuia să i-o respect, fie că-mi convenea sau nu. Nu puteam să mă apuc să trag de el ca să-i schimb părerea, ar fi fost o situație penibilă pentru amândoi și josnică pentru mine.

ㅤTrebuia să-mi văd de viața mea, să reprim sentimentele care încă mă controlau, și să-l las în pace. Probabil nici n-ar fi mers, eu oricum nu eram tipul de femeie pe care și-l dorea el. Poate că a fost mai bine că s-a întâmplat așa. Acum era liber să flirteze cu cine dorea.

ㅤUșor de zis, greu de făcut.

ㅤRăsfoiam o revistă oarecare de mobilă. Căutam mobilier pentru birou. Dacă coproprietarul meu nu mai avea de gând să vină la muncă, nu mai avea nevoie de birou și eu nu mai suportam să stau în locul în care știam că a stat el, mă făcea să-i simt prezența și mă simțeam rău toată seara. Nu, trebuia să scot fiecare lucru de acolo și să mă descotorosesc de fiecare la fel cum se descotorosise și el de noi.

ㅤNu doar el putea să fie nepăsător.

ㅤEdmond lustruia un pahar și mă măsura cu ochii lui care acum mă enervau, căci erau albaștri. Nu conta că erau altă nuanță, tot albaștrii erau și nu mai suportam albastrul. Cei doi bărbați ce stăteau la două scaune de mine și-au întors privirea curioși când am dat pagina de parcă îmi înjurase întreaga familie, dar și-au văzut de ale lor când le-am aruncat o privire urâtă.

ㅤ— O să rămânem fără clienți dacă mai continui să te legi de toată lumea! mi-a spus și am pufnit surescitată, dând prostește altă pagină.

ㅤ— Așteaptă să-mi pese!

ㅤA oftat dezaprobator și s-a dus la femeia care a venit să ceară nu știu ce cocktail.

ㅤMă enerva și Raven care se învârtea prin sală și-și făcea treaba fără nicio grijă pe lumea asta. Mă enervau toți oamenii care păreau fericiți și râdeau prin bar. Mă enerva până și felul cum suna aparatul de cafea.

ㅤMă enerva cum totul părea neschimbat când pentru mine nu putea fi mai greșit. Cum puteau toți să-și reia viața de parcă nu s-a întâmplat nimic și eu eram această idioată care rămăsese blocată.

ㅤAm răsuflat nervoasă când mobilierul părea cel mai urât din lume și am închis cu sunet revista.

ㅤIdeea unei lobotomii nu mai părea atât de rea acum.

ㅤEdmond m-a lăsat în pace odată cu ceilalți când și-a dat seama că nu are cum s-o scoată la capăt cu mine și am început să rotesc limonada comandată în mâinile mele, urând-o și pe ea. Era peste tot. Părea tot mai prezent din clipa în care era absent și era obositor.

ㅤAșa urma să fie tot timpul?

ㅤClopoțelul de la ușă s-a făcut auzit și inima mi-a sărit în piept, ca și cum era răspunsul pentru întrebarea mea. Am înghițit în gol și mi-am ținut spatele drept, știind cine este fără să fie nevoie să mă uit. Nici măcar nu voiam să mă uit. Mi-am unit ochii cu ai lui Edmond și stupoarea blondului doar mi-a confirmat ce știam deja:

ㅤA venit.

ㅤÎmi devenea tot mai dificil să mă port normal și-mi simțeam pulsul în fiecare terminație nervoasă când i-am simțit ochii asupra mea. Dar nu m-am întors. Puteam să mă prefac că nu există, la fel cum făcuse și el. M-am focusat asupra limonadei și am ascultat cum vorbesc despre marfă și cară cutiile în depozitul din care lipseau.

ㅤInima îmi sărea o măsură cu fiecare drum pe care-l făcea prin dreptul meu și, fără să-mi dau seama, m-am încordat cu totul. El vorbea cu Xander și cu celălalt tip pe care nu-l știam, ducând jocul ăsta al nepăsării mai departe. Dar nu m-am mai putut abține și l-am privit cu coada ochiului. Arăta la fel ca întotdeauna, poate puțin mai serios decât de obicei.

ㅤ— Am terminat, mai e nevoie de semnat actele, a zis celălalt bărbat cu ochelari și m-am întors către ei când am înțeles că mi se adresează și mie.

ㅤ— Mai e nevoie de semnătura mea? am întrebat, crezând că una singură de la oricare din proprietari e suficientă.

ㅤAbel s-a uitat la mine în secunda în care mi-a auzit glasul și contactul vizual pe care l-am avut preț de câteva clipite i-a incomodat pe toți din jur. Era o tensiune ce putea fi tăiată cu cuțitul.

ㅤ— Ar fi ideal dacă ambii ați semna, mi-a explicat.

ㅤ— Da, eu te-am întrebat dacă e neapărată nevoie de-a mea. Nu mă interesează care e idealul.

ㅤM-a privit stingher și a furișat o privire spre Abel care avea puțină surprindere întipărită pe chip datorită atitudinii mele. Xander a rânjit pe sub mustăți și i-a făcut un semn bărbatului necunoscut să nu insiste.

ㅤ— Eu... amândoi..., a început să se bâlbâie, ținând foile necesare în mână și privindu-ne pierdut când pe mine, când pe Abel.

ㅤAm oftat nervoasă și am coborât de pe scaun cu o săritură infimă, mergând determinată în dreptul lui.

ㅤ— Hai, dă-mi pixul, i-am cerut plictisită și mi l-a întins încurcat.

ㅤAm scrijelit repede semnătura și am zâmbit forțat când i-am înapoiat pixul. Toate în timp ce-i simțeam ochii lui Abel pe tot chipul și corpul meu. Îmi contoriza fiecare mișcare.

ㅤ— O seară frumoasă, le-am urat ca să știe să nu mă mai deranjeze și m-am întors la locul meu de la bar.

ㅤAcolo mă aștepta privirea intrigată a lui Edy, iar în spatele meu o simțeam pe cea a lui Raven. Nu mi-a mai păsat, mi-am tras limonada mai aproape și am sorbit din ea după ce mi-am scos telefonul și am citit mesajele lui Apollo.

ㅤNu credeam că umorul fratelui meu mă va ajuta vreodată, dar acum a fost bine venit. Am început să râd slab și i-am răspuns glumelor idioate doar ca să-mi spună altele și să înrăutățească totul.

ㅤM-am oprit când l-am văzut cu coada ochiului pe Abel că a venit în dreptul meu și mi-am ridicat ochii în ai lui, dar nu înainte să închid ecranul telefonului. Lucrul pe care l-a observat și brunetul mai serios decât moartea. A aruncat o ultimă privire când ecranul s-a aprins din cauza notificării, apoi și-a adâncit ochii în ai mei, făcându-mă să regret fiecare sunet pe care l-am scos.

ㅤMi-am arcuit ușor o sprânceană când a continuat să stea astfel înaintea mea și mă străduiam să nu arăt cât de inconfortabilă mă face.

ㅤ— Ți-am adus cheile, a rostit rece și le-a așezat pe blatul din fața mea, exact lângă telefon.

ㅤN-am gândit și le-am luat, întinzându-le înapoi spre el.

ㅤ— N-am nevoie de ele.

ㅤM-am uitat cu atenție la el și asta părea să-l deranjeze foarte mult. Nici măcar nu mai suporta să-l privesc, atât de mult mă disprețuia. S-a uitat la cheile din mâna mea, apoi și-a înălțat ochii în ai mei preț de câteva clipe ca după să mă ocolească și s-o ia spre ușă fără nicio explicație.

ㅤ— Abel! am strigat după el și până să reușesc să mă opresc, am luat-o pe urmele lui.

ㅤAm ținut ușa care urma să fie trântită și am împins-o cu putere, ieșind după el și auzind-o cum tot sfârșește trântită în spatele meu.

ㅤ— Dacă nu mai vrei să fii cu mine, fie! am țipat, încetând să alerg după el. Dar tu m-ai băgat în porcăria asta, nu ți-am cerut niciodată să iei un bar cu mine! Așa că n-ai decât să faci ce vrei cu el! Crezi că doar tu poți renunța? Și eu renunț! i-am zis și s-a auzit zgomotul cheilor de-a lungul întregii străzi când le-am aruncat pe jos. Acum am terminat eu!

ㅤI-am întors spatele și am luat-o înapoi spre local, pregătită să-mi iau lucrurile și să mă întorc în campus fără nicio intenție să mai vin vreodată aici. Îmi era de ajuns.

ㅤM-am oprit când am auzit aceleași chei și inima mi-a accelerat când mi-am dat seama că le-a ridicat. M-am rotit către el când pașii lui s-au făcut auziți și l-am privit derutată cum se apropie de mine.

ㅤ— Cine a zis că eu am renunțat? m-a întrebat și mi-a urcat pulsul alarmant de mult.

ㅤMi-am plimbat ochii între ai lui în căutarea unui semn că râde de mine.

ㅤ— Tu! Când mi-ai spus că s-a terminat! i-am reamintit și m-a privit impasibil.

ㅤ— Serios? Nu-mi amintesc să fi încercat să previi asta, de fapt, nu-mi amintesc să fi spus ceva. Cum era? Ah, da, nu știi! Nici eu nu știu!

ㅤ— E nevoie de toate astea? am glăsuit obosită și chipul lui s-a mai îmblânzit. Am înțeles deja tot ce mi-ai spus, nu ți-a ajuns? Mai e nevoie să fii crud?

ㅤ— Crud? a surâs nervos. Mai crud decât tine nu pot să fiu!

ㅤ— Nu te-am crezut orbește o singură dată și înseamnă că n-am făcut-o niciodată, nu ți-am zis o singură dată că te iubesc și asta înseamnă că n-am făcut-o niciodată? am ridicat tonul când voia să se facă dispărut iarăși și a rămas în loc. Așa funcționează? am insistat, apropiindu-mă de el când s-a întors în așteptarea mea. Crezi că doar tu ai fost rănit? Sau crezi că sunt vreo stâncă? Sau poate vreun robot care are buton de pornire și oprire. Crezi că e dureros să crezi că persoana pe care o iubești nu crede în tine? Încearcă să o auzi când îți spune că ești o pierdere de timp!

ㅤChipul i s-a încruntat slab când m-a auzit și am făcut un pas în spate când a vrut să vină la mine să mă atingă.

ㅤ— Iartă-mă că te-am reținut atât de mult, am replicat tăioasă cât el a clătinat din cap agasat. Nu-mi doresc să-ți pierd și mai mult din timpul tău prețios! Oricum... am o prietenă care trebuie să se spele cu mine pe cap, și-a ațintit ochii în ai mei când am rostit ultima frază.

ㅤ— Clarissa...

ㅤN-am stat să ascult, nu mai rezistam două secunde în preajma lui. Deja mă năpădiseră lacrimile când i-am întors spatele și nu aveam de gând să-i arăt că plâng din cauza lui.

ㅤM-am grăbit înăuntru, trecând grăbită pe lângă toți oamenii rămași care m-au observat fără echivoc. Nu-i blamez, și eu m-aș fi uitat la o persoană care trece furtunos pe lângă mine în timp ce plânge.

ㅤCând am intrat în birou nici nu mai vedeam bine, dar aveam planul deja făcut și trebuia să-l îndeplinesc imediat, ca să nu o iau razna. Am început să-mi strâng puținele lucruri de pe acolo, ștergându-mi lacrimile enervată. De ce trebuia să plâng mereu? De ce nu puteam fi și eu la fel de rece ca restul lumii?

ㅤ— Clarissa, oprește-te, l-am auzit din spatele meu, dar l-am ignorat, încercând să-mi amintesc ce era al meu și ce nu în timp ce strângeam.

ㅤNu înțelegeam de ce a mai venit dacă tot o terminase cu mine și nu eram capabilă să-l iau la întrebări în acest moment. Simțeam că rana a fost redeschisă și nu mai suportam să fiu acolo.

ㅤ— Lasă-le! mi-a cerut ferm când a venit în dreptul meu și m-am smucit când a început să-mi tragă lucrurile din mâini. Oprește-te o clipă... Clary!

ㅤ— Lasă-mă! am strigat când m-a apucat de un braț și l-am smuls din prinderea lui. O să plec chiar acum și n-o să te mai deranjez niciodată!

ㅤAm continuat să avem această luptă cu obiectele pe care niciunul nu voia s-o abandoneze.

ㅤ— N-o să pleci nicăieri, mi-a spus și a devenit mai înverșunat în luarea lucrurilor din mâna mea. N-o să pleci nicăieri... Clarissa, a repetat sobru când m-am încăpățânat să mă aplec să le iau din partea lui de birou. N-o să pleci nicăieri! m-a prins de umeri, rupându-mă din transa în care intrasem când a vorbit atât de imperativ și m-a silit să mă uit în ochii lui.

ㅤRespirațiile noastre grele au învăluit camera în timp ce ne priveam fără oprire, ca și cum încercam să recuperăm tot timpul în care nu ne-am văzut. Mi-am închis ochii când mi-a luat fața în mâini după ce a înțeles că m-am calmat și izbucnirea mea s-a oprit definitiv.

ㅤ— Iartă-mă, a spus calm, ștergându-mi lacrimile cu atenție. Eram atât de nervos când mi-ai zis că nu știi... n-am realizat ce spun, a continuat, trăgându-mă la pieptul lui. Îmi pare rău, a murmurat înainte să-mi sărute creștetul și am expirat zgomotos, eliberându-mă de toată greutatea care m-a urmărit din noaptea aceea.

ㅤMi-am îngropat fața în cămașa lui și am rămas acolo minute întregi, adunându-mă din toate locurile în care eram împrăștiată. Abel îmi mângâia părul și continua să-mi aplice săruturi pe creștet periodic ca să mă liniștească. Când m-am distanțat, mă simțeam amorțită. Toate emoțiile pe care le-am trăit în astea patru zile reușiseră să mă stoarcă de puteri și acum eram lipsită de apărare înaintea lui, iar el se arăta foarte tulburat de asta. Cu o oarecare teamă, de parcă m-aș putea sparge în orice clipă.

ㅤ— Îmi pare rău, am zis buimăcită și am privit în jurul meu la dezastrul provocat. Nu știu ce m-a apucat, am adăugat rușinată și mi-am șters încă o dată obraji.

ㅤNu obișnuiam să am astfel de ieșiri, mai ales în prezența cuiva. Era prima oară când mi se întâmpla.

ㅤ— Nu e nevoie de asta. Uită-te la mine, mi-a cerut și am ezitat puțin înainte s-o fac. Te iubesc, un gol mi s-a format în stomac când l-am auzit. Înțelegi? m-a întrebat, perindându-și ochii între ai mei. Te iubesc! a replicat accentuat și mi-a prins chipul în mâini din nou ca să fie sigur că sunt atentă. N-am nevoie de nicio altă femeie, am nevoie de tine. Nu mă interesează nimeni în afara de tine, vezi asta când te uiți în ochii mei? Citești toate astea când mă privești?

ㅤMi-a eliberat obrajii și mi-a capturat mâinile, lipindu-le de pieptul lui în timp ce nu înceta să mă străpungă cu ochii lui mai aprinși decât niciodată. Am încuviințat fără putere ca răspuns pentru tot ce mi-a zis, căci era adevărat. Era totul clar. Suficient de clar ca nici mintea mea să nu poată comenta. Nu vedeam decât iubire în ochii lui. Dor, dorință, nevoie. Erau toate acolo. Doar pentru mine.

ㅤCum n-am putut vedea mai devreme?

ㅤ— Atunci cum să crezi că aș risca să te pierd pe tine pentru o prostie? m-a întrebat. Pentru o aventură? Cum să fac asta? a întrebat descumpănit și mi-au revenit lacrimile când am văzut durerea cauzată de mine.

ㅤMi-am tras mâinile ca să-l trag în brațele mele cu putere, aplicându-i un sărut apăsat în scobitura gâtului și trecându-mi mâna peste părul și ceafa lui. S-a lăsat moale în mâinile mele, dar ținându-mă ferm de talie ca nu cumva să îndrăznesc să fug undeva.

ㅤ— Îmi pare rău... îmi pare atât de rău! am zis și i-am sărutat obrazul, mărind strânsoarea din jurul lui cu dorința de a-i scoate tot răul produs afară. N-o să mă mai îndoiesc niciodată de tine, am spus printre suspine când i-am masat obrajii.

ㅤ— Nu mai plânge, mi-a cerut afectat și am încuviințat, zâmbind încet.

ㅤ— Nu mai plâng, gata, m-am oprit, i-am zis când și-a trecut degetele mari peste cearcănele mele și lacrimile neuscate.

ㅤ— Prostuța mea...

ㅤM-a tras și m-a sărutat cu ardoare pentru fiecare zi pierdută. Așa am simțit. Așa a fost, căci toate zilele petrecute în absența celuilalt au fost infernale pentru amândoi, dar acum erau șterse. Nu mai conta nimic. Eram noi, ne iubeam și nimeni nu ne putea fura asta oricât încerca.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️