ㅤAtingeam materialul rochiei în fața oglinzii, încercând să mă conving că făcusem alegerea corectă. Nu știu, nu eram mulțumită de nimic, iar numărul de ore pe care l-am pierdut pregătindu-mă pentru o întâlnire era jenant. Mai ales când eu nu obișnuiam să fac asta, dar acum era o ocazie specială și voiam să arăt pe măsură.

ㅤPentru mine în principiu, căci știam că lui Abel i-ar fi plăcut și dacă purtam un sac de gunoi. Nu-i păsa de asta.

ㅤChiar m-am străduit să ies din zona mea de confort și am ales o culoare, nu o rochie neagră. O rochie roz pal cu corset în partea de sus și decolteu decent; în continuare cădea lejer, fiind în stil cloș, până deasupra genunchilor mei și bretelele mari îmi ascundeau cu brio sutienul. Era genul de rochie pe care jurasem să n-o port niciodată când m-a obligat mama și sora mea s-o cumpăr. Măcar materialul din satin o făcea ușor de suportat.

ㅤEra ceva neobișnuit pentru mine și mi s-a părut simbolic, deoarece așa a fost mereu cu Abel. Neobișnuit, provocator, total în afara zonei mele de confort.

ㅤMachiajul mi-l lăsasem simplu, conturându-mi mai mult buzele într-o nuanță trandafirie și aplicând un strat de luciu de buze cu puțin sclipici doar ca să-l tachinez pe Abel, amintindu-mi ultima noastră discuție. La păr deja îmi pierdusem energia și l-am lăsat în valurile lui, prinzându-i două șuvițe la spate cu o agrafă ce părea mai sofisticată.

ㅤÎmi puneam cerceii din argint în formă de inimă cu piatră roz când Olivia mi-a deschis ușa și a rămas în prag. A mimat un leșin și am râs cu putere, clătinând din cap la dramatismul ei.

ㅤ— Dumnezeule! a exclamat, venind mai aproape de mine, luându-mi mâinile în ale ei și depărtându-mă ca să mă vadă mai bine. Arăți ca o păpușă, îmi vine să te mănânc, atât de dulce ești! a continuat ca o bunică exagerată și am pufnit amuzată, retrăgându-mă din mâinile ei și orientându-mă spre oglindă și apucându-mi parfumul de pe servanta de lângă.

ㅤ— Și așa sunt emoționată, nu-mi face viața mai grea! i-am spus și mi-a servit un zâmbet de milioane.

ㅤȘi-a prins mâinile la piept, apoi și-a așezat un deget pe bărbie, cântărindu-mi ținuta.

ㅤ— Îți lipsește ceva, numai puțin! a declarat entuziasmată și a dispărut în secunda următoare, lăsându-mă buimacă. Uite! a arătat tubul de spray pentru corp strălucitor și mi-am pierdut zâmbetul.

ㅤUltima oară nu-mi purtase la fel de mult noroc, ezitam să mă mai dau vreodată cu el, dar Liv nu accepta un refuz. A venit în fața mea și l-a aplicat în zona claviculelor și piept, rânjind foarte mulțumită de rezultat.

ㅤ— Degeaba ai forme dacă nu le pui în valoare, a spus și m-am abținut să nu râd de ea. Nu știu cine e tipul ăsta, dar trebuie să știe că ai tot pachetul și e norocos să iasă cu tine!

ㅤAm eliberat aerul din plămâni și m-am mai privit în oglindă, prinsesem mai multă încredere când am văzut-o atât de încântată pe Liv, dar nu eram încă convinsă. Am zâmbit ușor când a venit în spatele meu și și-a așezat bărbia pe umărul meu, încolăcindu-mă cu brațele ei, parcă citind undeva agitația mea internă.

ㅤ— Ești superbă, m-a încurajat. Dacă nu cade când te va vedea, înseamnă că e gay, altfel nu se poate explica!

ㅤM-a bufnit râsul doar la imagine și am privit-o cu drag pe blonda de lângă mine. Apreciam că încearcă să-mi ridice moralul mereu, indiferent de circumstanțe.

ㅤ— Ei bine, nu cred că va fi cineva mai îndrăgostit decât tine, am glumit și a surâs larg, sărutându-mi cu grijă obrazul ca să nu-mi șteargă machiajul.

ㅤ— N-ar îndrăzni, l-aș elimina în secunda doi.

ㅤAm râs, oprindu-mă brusc din vina panicii inimii mele când s-au auzit bătăi în ușă. Olivia a râs de mine și mi-a zis să stau aici până mă strigă, mergând relaxată să deschidă ușa. Mie deja îmi transpirau palmele și mă enervam pe mine pentru că nu avea sens.

ㅤM-am calmat când am auzit glasul lui Spencer și am ieșit în întâmpinarea lui, fără să știu că a venit și Nathan cu el. Îmi încălțasem și sandalele argintii cu toc mic pătrat ca să nu mai pierd timpul când avea să ajungă inevitabil și Abel.

ㅤ— Să-mi trag una! a replicat Nate când m-a văzut și Olivia a început să râdă alături de Spencer care mi-a oferit un compliment. Când aveai de gând să-mi spui că a coborât un înger în camera ta? a întrebat-o pe Liv și am pufnit amândouă ironice, păstrând o distanță când s-a apropiat de mine.

ㅤÎncă eram supărată.

ㅤ— Lasă vrăjeala, Nate! l-am apostrofat și acesta mi-a zâmbit obraznic. Asta spui la toate fetele pe care le vezi, am încheiat amuzată și a negat vehement.

ㅤ— Poate, dar acum chiar e pe bune.

ㅤ— Sunt convinsă! am pufnit și m-am apropiat de măsuța din sufragerie.

ㅤÎmi lăsasem geanta mică pregătită pentru plecare, dar n-am luat-o pentru moment, apucând de un pahar din tava și de carafa plină cu apă. Cei trei începuseră o discuție cât luam câteva înghițituri de apă, dar continuam să-i simt privirea nepotrivită lui Nate asupra mea. L-am fulgerat cu privirea și a rânjit, mimând nonșalanța.

ㅤ— Cărui fapt datorăm apariția asta? s-a interesat roșcovanul, studiindu-mă cu atenție.

ㅤ— Clarissa are o întâlnire în seara asta! a replicat bucuroasă colega mea și a mai șters din rânjetul de pe fața lui.

ㅤS-a îndreptat de spate și a devenit ceva mai serios, eu mi-am dat ochii peste cap și verificam dacă florile mai au destulă apă. Vaza noastră era plină de o amestecătură de flori violete și roz.

ㅤ— Într-adevăr? m-a fixat cu ochii lui cât aranjam florile mai bine în vaza de cristal. Îl cunoaștem?

ㅤ— Nu, m-am grăbit să spun. Nu învață cu noi.

ㅤSprâncenele lui s-au ridicat și a încuviințat încet din cap. O tensiune inexplicabilă s-a ridicat în aer, iar Olivia a început să râdă nervos, lovindu-l pe Spencer cu cotul să schimbe subiectul.

ㅤ— Ai idee unde mi-am lăsat cheile? am întrebat-o, neafectată de disconfortul lui Nate.

ㅤ— În cameră le-am văzut ultima oară.

ㅤAm încuviințat și am mers într-acolo, ignorând felul în care Nate s-a uitat la mine când am trecut prin fața lui. Știam că are o simpatie pentru mine, însă nu i-am dat niciodată speranțe, din contră. Speram să renunțe deja la asta că devenea enervant.

ㅤÎmi făceam un ultim retuș când ușa s-a auzit din nou și am încremenit, așteptând să aud dacă era altă alarmă falsă sau venise. Ar fi fost un miracol dacă venea la ușa mea, având în vedere că nu-i spusesem unde stau exact și am realizat că ar fi mai bine să-l aștept într-o zonă accesibilă din campus.

ㅤDeja era aproape de opt seara.

ㅤPlanurile mele au fost anulate când i-am auzit vocea răsunând și mi-am dat seama cu stupoare că reușise să mă găsească. Nu știam dacă să fiu speriată sau impresionată.

ㅤAm ieșit pe hol încet, apropiindu-mă cu grijă și l-am văzut cum dă mâna cu cei doi băieți, părând că se înțelege bine cu ei. Îmi venea să răsuflu ușurată că Nate nu făcuse o scenă de prost gust, dar m-am abținut și am făcut pasul final.

ㅤS-a oprit din vorbit când am ieșit de după colț și i-am zâmbit, ținându-i în continuare mâna lui Spencer fără să realizeze. M-am abținut să nu râd cu greu când Olivia făcea semne de aprobare în spatele lui, ridicând degetele mari și încuviințând. Abel nu a părut s-o observe, nu părea să mai fie atent la ceva în afară de mine.

ㅤA surâs încurcat când Spencer și-a tras mâna și acesta i-a bătut umărul, înțelegându-l.

ㅤNu mi-a luat mult să văd că și el depusese efort, fiind îmbrăcat într-un palton negru și într-un costum de aceeași nuanță ce arăta nou și aranjat milimetric. Parfumul lui a părut să asedieze camera când s-a apropiat de mine și mi-a oferit zâmbetul specific. Inima îmi bătea mai puternic când se afla în fața mea și mă contempla cu ochii lui albaștri ce-și arătau adevărata culoare acum. Păstrau propriul lor cer și adoram să privesc fiecare răsărit, apus și eclipsă pe care le manifesta.

ㅤAm remarcat trandafirii albi din mâna lui după clipe lungi și Abel părea foarte amuzat de stângăcia mea. Am surâs jenată și i-am luat din mâna lui.

ㅤSe pare că nu a uitat când i-am spus că aceștia sunt preferații mei.

ㅤ— Mulțumesc, sunt minunați! i-am zis, atingându-i delicat și mirosindu-i. Ar trebui să-i pun într-o vază, am vorbit mai mult pentru mine cât Abel mă urmărea mulțumit.

ㅤ— Mă ocup eu, a declarat Olivia și mi i-a luat din mână. Voi mergeți unde aveți treabă! ne-a încurajat și Abel a râs de tonul de mamă pe care-l avea.

ㅤAm rămas blocată pentru scurt timp când Abel a venit în dreptul meu, zâmbindu-le politicos și cuprinzându-mi mâna cu a lui după ce mă ajutase să-mi îmbrac paltonul.

ㅤ— Mulțumim, i-a spus Oliviei. Seară frumoasă tuturor, i-a salutat și m-a tras după el, făcând salutul meu să se piardă pe jumătate pe holul căminului.

ㅤAm început să râd când părea nerăbdător să mă scoată de acolo și am încercat să-mi potrivesc pașii cu ai lui, dar nu reușeam din vina tocurilor. Nu voiam să-mi imaginez cum ar fi fost dacă alegeam sandalele cu toc mai lung.

ㅤ— Stai puțin! am râs și m-am lăsat cât de grea am putut ca Abel să înțeleagă că o să cad dacă mă mai grăbește așa. Ne aleargă cineva? am zis ironică, neluând în calcul următoarea mișcare.

ㅤAbel s-a întors spre mine, aruncându-mi o privire de zile mari și am apucat să clipesc o singură înainte să mă trezesc cu buzele lui apăsate de ale mele.

ㅤÎmi luase tot aerul cu sărutul spontan.

ㅤ— Arăți uimitor, mi-a spus când mi-a înconjurat talia cu brațele și m-a tras mai aproape.

ㅤAștepta răspunsul meu, dar eu am început să râd când am văzut urmele de sclipici pe buzele lui. A înțeles asta când am încercat să-l șterg, dar tot a rămas o strălucire infimă.

ㅤ— Uită-te la tine... așa chipeș, oferind flori și complimente. Încercați cumva să mă cuceriți, domnule?

ㅤA râs zgomotos, fără să dea semne că intenționează să-mi dea drumul.

ㅤ— Crezi că sunt chipeș? a zis pe o voce ciudată și am pufnit, lovindu-l fără putere când am realizat că râde de mine.

ㅤ— Nu mă face să mă întorc! l-am prevenit amuzată și a pufnit, apucându-mi mâna strâns.

ㅤ— S-o crezi tu că mai îmi scapi.

ㅤ— Asta ce vrea să mai însemne? am întrebat râzând, urmându-i pașii mult mai relaxați. Abel! am insistat când brunetul zâmbea, neavând vreo intenție să-mi răspundă.

ㅤAm rămas surprinsă când mi-a luat mâna și a ridicat-o la brațul lui, strângând-o înainte s-o elibereze și să-și bage cealaltă mână în buzunarul paltonului.

ㅤ— Tu continuă să fii frumoasă și lasă restul în seama mea, mi-a zis și am pufnit, apucând mai bine de materialul paltonului său ca să nu-mi alunece mâna.

ㅤ— Crezi că sunt frumoasă? l-am ironizat în același stil și-a surâs, adâncindu-și ochii în ai mei.

ㅤ— Ești cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o, a mărturisit șarmant și am râs neîncrezătoare, clătinând din cap.

ㅤ— Lingușitorule! am pufnit, făcând ca râsul lui Abel să înconjoare campusul și să atragă privirile câtorva persoane în timp ce ne îndreptam spre mașina lui.

ㅤA continuat să se poarte galant când mi-a deschis portiera și a așteptat să urc, fiind foarte amuzat de zâmbetul pe care i l-am dat când a ocupat locul său. Nu știam cum să caracterizez natura gesturilor sale, cunoșteam o latură a lui pe care nu credeam că o are. Romantismul era ultimul lucru la care mă gândeam când era vorba despre el, dar mă bucuram de fiecare secundă, pe cât îi făcea lui plăcere să se manifeste în modul ăsta.

ㅤ— Unde mă duci? am întrebat în timp ce-mi prindeam centura de siguranță și el a surâs slab, vrând să mă tachineze cu tăcerea lui. În regulă, nu-mi spune! am spus ofticată, privind rânjetul ce creștea pe buzele lui. Cum mi-ai găsit căminul? am luat-o pe altă parte și el mi-a făcut cu ochiul, oprind la semafor.

ㅤNu s-a mai putut abține și a bufnit într-un râs scurt și sincer când am început să bombănesc ca un copil mic. M-a privit cu drag înainte să-mi răspundă:

ㅤ— Am sunat și le-am spus că sunt o rudă de gradul unu, a început distrat și mi-am ridicat sprâncenele. Mi-au dat adresa după ce am fost foarte convingător.

ㅤȘtiam că asta în limbajul lui înseamnă că oferise bani și am oftat, dând dezaprobatoare din cap. Îmi imaginasem că întrebase oameni prin campus și avusese norocul să dea peste o colegă sau un coleg de pe palier sau de la alte etaje. Era mult mai practic de atât, trebuia să mă gândesc.

ㅤ— Trebuie să încetezi să arunci cu bani aiurea pentru mine! l-am certat și a ridicat din umeri zâmbitor.

ㅤ— E un compromis minor dacă înseamnă că ajung la tine în final, mi-a explicat.

ㅤ— Ești un om foarte ciudat, am remarcat. Uneori nu știu ce să mă aștept de la tine.

ㅤ— Nici eu. Aș da un milion de dolari ca să știu ce se învârte în mintea ta, a replicat și am râs, crezând că doar glumește.

ㅤEra un adevăr mascat în glumă și râsul mi-a rămas doar un zâmbet întipărit pe buze. De multe ori, nici măcar eu nu sunt sigură ce se învârte în mintea mea, sunt foarte puține lucruri de care sunt sigură. În rest, mă las purtată de impulsuri. De exemplu, sunt sigură că sunt îndrăgostită de el, îmi confirmasem asta când n-am putut să mă oblig să-l resping, deși îmi greșise. Impulsul de atunci asta îmi spunea să fac, dar l-am înfrânat și nu regretam decizia luată, pentru că Abel, conștient sau nu, încerca să-și răscumpere greșeala.

ㅤ— E modul tău de a mă întreba dacă simt același lucru pentru tine? am întrebat ușor amuzată.

ㅤ— Poate, a zâmbit și a virat în parcarea unei clădiri impozante.

ㅤAm uitat ce voiam să spun când am privit locul unde mă adusese Abel, era unul dintre cele mai bune restaurante, sau cel puțin așa-l considerau unii. Nu mai spun că era aproape imposibil să obții o rezervare și prețurile erau destul de mari. Nu credeam că No. 9 Park va fi locația primei noastre întâlniri, dar apreciam efortul de a face totul special.

ㅤN-a zis nimic, mi-a arătat brațul și l-am înconjurat cu al meu, simțind un soi de emoție când am intrat și o femeie cu un zâmbet politicos ne-a întâmpinat și ne-a condus la masa noastră. Eram puțin stânjenită când oamenii aflați înăuntru ne-au acordat atenție sporită, dar Abel nu m-a lăsat pradă nesiguranței mele. Mi-a oferit un zâmbet plin de sprijin și m-a ajutat să-mi scot paltonul, trăgându-mi scaunul ca să mă așez.

ㅤ— E greu să nu stârnești reacții când arăți superioară tuturor celor de aici, mi-a șoptit la ureche când mi-a împins scaunul și un fior mi-a trecut pe șira spinării.

ㅤL-am urmărit șocată cum trage scaunul din fața mea și-l aduce mai aproape, pentru a fi în apropierea mea. Gestul ăsta m-a făcut să zâmbesc și să uit de orice stânjeneală, îmi plăcea să știu că Abel vrea să stea cât mai aproape de mine.

ㅤOamenii înstăriți de aici l-au privit cu critică, de parcă violase întreg codul bunelor maniere, dar Abel nu-i lua în seamă. Aș fi nesimțită să spun unde credeam că-l doare de părerea lor și atunci ar viola cu adevărat cineva codul bunelor maniere.

ㅤVorbeam despre facultatea mea și apucase să-mi spună câte ceva din studenția lui când ospătarul ne-a adus meniurile și ne-a întrerupt. S-a făcut dispărut imediat, ca un profesionist adevărat și ne-a lăsat să ne decidem ce să comandăm. Răsfoiam indecisă paginile, nefiind atrasă de niciun preparat, dar măcar atmosfera era una plăcută. Luminile destul de scăzute și decorul ofereau o senzație de intimitate, perfectă pentru o cină în cuplu.

ㅤȘi asta m-a făcut să mă întreb: asta eram noi? Eram un cuplu sau altceva? Era suficient de îndrăgostit de mine ca să înceapă o relație sau doar urma să ieșim de câteva ori, să descoperim că nu a fost ce credeam noi și să devenim străini? Abel și-a ridicat ochii din meniu când mi-a sesizat nervozitatea și m-a cântărit cât am băut o gură de apă din paharul oferit gratuit.

ㅤ— Clary? a întrebat curios și l-am privit deconcentrată. Ce s-a întâmplat?

ㅤAm înghițit în sec și i-am evadat privirea, cu scuza că studiez meniul. Nu puteam să-i spun că mintea mea încerca să mă saboteze și restaurantul ăsta începuse să devină ca o temniță, nu un loc plăcut cu muzică ambientală drăguță.

ㅤ— Să nu te superi pe mine, dar nu-mi place nimic din meniu, am spus, simțindu-mă prost că-i irosesc eforturile, dar Abel a reacționat printr-un râset colorat, aruncând meniul deoparte pe masă.

ㅤ— Atunci să plecăm de aici.

ㅤN-am apucat să protestez că a chemat ospătarul și i-a dat o sumă de bani, probabil pentru masa ocupată, discutând ceva cu el cât îmi îmbrăcam paltonul. N-avea niciun reproș în ochi când s-a întors la mine și m-a privit, din contră.

ㅤNe-am întors în mașină și am rămas în tăcere, neștiind care e pasul următor. O situație nefericită pentru că nu mâncasem toată ziua din vina emoțiilor și acum stomacul începea să mi se plângă.

ㅤ— Unde vrei tu să mănânci? s-a interesat, pornind motorul ca clima să funcționeze.

ㅤAm stat pe gânduri câteva clipe, dar nu mă puteam gândi la nimic sofisticat. Mă gândeam la mâncare proastă și nesănătoasă, dar pe care îmi doream mai mult decât oricând s-o mănânc.

ㅤ— Ce zici să mâncăm ceva de la McDonald's?

ㅤ— McDonald's? a pufnit amuzat. Clarissa, tocmai am părăsit un local select, unde abia găsești o masă, ca să-mi spui că vrei la McDonald's? a vorbit nevenindu-i a crede și m-am înroșit în obraji.

ㅤM-a privit mirat, apoi a clătinat din cap și a băgat mașina în viteză. A râs când mi-a observat bucuria copilăroasă.

ㅤ— Nu te oprești niciodată să mă iei pe nepregătite, a mărturisit cu zâmbetul pe buze, iar eu l-am privit cu nevinovăție, ridicând ușor din umeri.

ㅤRestul drumului am ascultat muzica de la radio, fredonând pe alocuri și asigurându-mă că-i scriu mamei. Obișnuiam să-i las mesaj în fiecare seară ca să nu se îngrijoreze pentru mine.

ㅤOchii au început să-mi sclipească când am văzut logoul atât de cunoscut și am exclamat fericită când a parcat și am pornit spre intrare.

ㅤ— Ai noroc că ești adorabilă și nu pot să te refuz când îmi ceri ceva, a spus, înconjurându-mă protectiv cu un braț de după umeri, trăgându-mă aproape și conducându-mă la coada imensă.

ㅤ— Ai curaj să-mi recunoști asta, am spus amuzată, nepăsându-mi că ne-ar putea asculta cineva. Îmi era greu să mă gândesc la ceilalți când Abel era atât de aproape. Nu ți-e teamă că aș putea profita de asta? am ridicat problema și Abel a surâs, negând hotărât.

ㅤ— Dacă erai vreo profitoare în vreun fel, m-ai fi ținut la masa aia și ai fi comandat de mii de dolari, nu m-ai fi adus la McDonald's, a rezumat și am râs, căci avea un argument solid.

ㅤ— Poate nu sunt o profitoare financiară, te-ai gândit la asta? am sugerat pe un ton cu subînțeles și Abel și-a arcuit o sprânceană, măsurându-mă cu atenție.

ㅤ— În cazul ăsta, n-ai decât să profiți de mine.

ㅤAm pufnit amuzată și el mi-a rânjit cu un anumit tip de îndrăzneală.

ㅤM-am uitat în jurul nostru când din nou păream în centrul atenției, dar de data asta pe bună dreptate. Arătam caraghioși în hainele noastre alese și rafinate pe lângă toate persoanele îmbrăcate normal. L-am întrebat ce-i place să mănânce și nu l-am lăsat să comande, luându-i cuvântul înainte să apuce să deschidă gura. S-a amuzat pe seama asta, răzbunându-se când mi-a blocat geanta între noi și n-am putut plăti.

ㅤM-a lăsat să țin sucurile când tava ne-a fost pregătită și a ales o canapea din colț, unde era mai multă intimitate și mai puțin zgomot. A râs când un copil s-a minunat de prezența noastră și m-am topit când s-a oferit să-i cumpere jucăria din vitrină la care se uita. Părinții lui nu l-au lăsat, mulțumindu-i în repetate rânduri totuși.

ㅤ— Îți plac copii, am constatat și brunetul m-a aprobat când a ocupat locul de lângă mine.

ㅤMi-am amintit de ultima dată când am stat așezați în acest fel și am surâs nostalgică. Eram atât de timizi și încercam să nu ne incomodăm, iar acum Abel mai avea puțin și se băga în sufletul meu.

ㅤM-a bufnit râsul când a luat mai mulți cartofi și i-a băgat în gură. Nu eram singura înfometată.

ㅤ— N-am idei rele, nu? am întrebat retoric și a clătinat din cap, apucând de burgerul pe care-l comandase.

ㅤ— Aveai dreptate, ăia aveau mâncare de rahat, a spus după ce a terminat de mestecat și am râs, aranjându-i o șuviță de păr ce amenința să se murdărească cu mâncare.

ㅤPoate că eram nebună, dar mi se părea mai atrăgător decât niciodată. În costumul lui de fițe, cu ceasul său de lux, savurând meniul de la McDonald's și arătând atât de natural în timp ce făcea asta. Era genul de om care-și permite să mănânce în restaurante de top, dar putea să se așeze în separeul unui fast-food și să se bucure la fel. Era... ca mine. Poate de-asta m-am îndrăgostit atât de tare de el, sufletul meu a găsit partea pe care a avut-o mereu lipsă și în sfârșit putea fi liber, putea fi înțeles.

ㅤNoi doi nu împărțeam doar același umor, același stil, aceleași idei și valori... împărțeam același suflet și realizam asta mai mult în fiecare clipă în care-și permitea să fie vulnerabil, să fie deschis și sincer; când dărâma zidurile din jurul său și-mi ținea ușa ca să intru.

ㅤCurajul cu care făcea asta și hotărârea de a mă avea în viața lui pentru că mă vrea acolo, îmi dădeau puterea să trec peste problemele mele cu încrederea și să-i dau aceeași șansă.

ㅤNu știu cât de conștient era de asta.

ㅤ— Ar fi trebuit să-ți spun, m-am trezit vorbind după ce terminasem de mâncat și l-am făcut pe Abel să mă privească confuz. Ar fi trebuit să-ți spun că Melody se culcă cu clienții importanți ai clubului și n-ar fi renunțat la aranjamentul ei pentru nimic, a clipit luat pe neașteptate și s-a uitat la mine mut.

ㅤ— De ce n-ai făcut-o?

ㅤM-am restrâns mai mult spre perete și am ridicat din umeri, zâmbind stângace cât îi susțineam privirea.

ㅤ— Poate că o parte din mine și-a dorit să fii rănit. Poate că și-a dorit să fii pedepsit pentru că ai ales-o pe ea, am recunoscut pe un ton ușor șoptit sub privirea lui atentă.

ㅤMă așteptam să aibă reproșuri pregătite pentru mine, poate să fie jignit și să se ridice să plece, dar nu. Păstrase aceeași expresie blândă ca până acum, apoi și-a luat mâinile de pe masă ca să le cuprindă pe ale mele, strângându-le cu convingere.

ㅤ— N-am ales-o niciodată, s-a confesat și l-am privit surprinsă. Când ai plecat în noaptea în care te-am sărutat, am crezut că nu vrei același lucru, că te-am forțat și m-ai respins. Am crezut că dacă mă distanțez suficient, te vei simți din nou în largul tău și mi-am dat seama de greșeala pe care am făcut-o când ți-am găsit plicul după ce așteptasem zile întregi să vii. N-am avut sentimente pentru ea, nu mi-am dorit-o, iar așa-zisa relație nu însemna nimic pentru mine. Nici nu avea cum, eu mă gândeam doar la tine.

ㅤM-am adăpostit la pieptul lui și mi-am închis ochii când și-a așezat bărbia pe creștetul capului meu. Am stat în liniște minute întregi, bucurându-mă de felul în care îmi trasa linii fine pe pielea brațului.

ㅤTreceam în revistă tot ce s-a întâmplat între noi, nefiind întreruptă în niciun fel de către el, de parcă știa ce fac. Situația nu se simțea ciudată ori tensionată, deși nu mai vorbeam, din contră. Domnea o pace în aer și peste noi, am fi putut rămâne în starea asta ore în șir fără să fi simțit una.

ㅤ— Crezi că o să meargă? am șoptit și Abel s-a oprit din ce făcea, cântărind cuvintele mele.

ㅤ— N-am fost niciodată mai sigur de ceva.

ㅤM-am ridicat când l-am auzit și i-am petrecut întreg chipul cu ochii, încercând să găsesc un mic semn de neadevăr, dar nu exista unul. Abel nu încerca să mă impresioneze, nici să mă mintă; credea fiecare cuvânt cu o determinare de speriat. Am zâmbit și i-am prins obrajii în mâinile mele.

ㅤ— Dacă mai faci vreodată asemenea gest, m-am referit la Melody și am vorbit încet, dar răspicat, amuzându-l pe Abel. N-am să mai plec înainte de a vă da cu capul de toți pereții.

ㅤAbel a izbucnit în râs și avea o strălucire aparte în iriși când a revenit la ochii mei. Mi-a trasat conturul buzei de jos, păstrând un zâmbet înfumurat.

ㅤ— Ai binecuvântarea mea, a răspuns în spirit de glumă și am pufnit, abia concentrându-mă la ce a scos pe gură cât mă fixa în modul ăsta.

ㅤÎncepusem un alt subiect când o chitară a început să se audă și l-am zărit pe cântărețul curajos ce nu s-a ferit să înceapă un scurt concert în coada infernală, am surâs plăcut surprinsă și i l-am arătat lui Abel. Mă așteptam să fie dat afară deja, dar angajații au fost opriți din a face asta de clienții cărora le plăcea cum cântă și-l aclamau. Cântărețul a trecut de la melodii vesele la balade în câteva minute, dedicând câte o melodie oamenilor care-i cereau asta.

ㅤAbel m-a derutat când s-a ridicat de lângă mine și a rămas în picioare lângă separeu, întinzând mâinile în fața mea. Am înțeles ce propune după expresia feței lui și am râs, încercând să-l fac să renunțe la idee.

ㅤ— Nu fac asta, mi-e rușine! i-am spus, dar n-a vrut să audă.

ㅤ— Ai încredere în mine? m-a întrebat serios și o tăcere grea s-a așternut între noi în așteptarea unui răspuns din partea mea.

ㅤM-am uitat la el, cu pulsul accelerat, apoi am coborât la mâinile lui încă întinse. Am avut nevoie doar de o fracțiune de secundă să iau o decizie. Am surâs amuzată și mi-am pus mâinile în ale lui, lăsându-l să mă ajute să mă ridic pentru a dansa împreună.

ㅤO respirație infimă mi-a scăpat anapoda când și-a așezat o mână pe talia mea și m-a adus sub nasul lui. Îmi simțeam sângele cum se încălzește și accelerează, urcând spre obrajii mei, dar mă linișteam când Abel mă asigura din priviri că totul este sub control.

ㅤN-a durat mult până am fost observați și cântărețul a venit lângă noi, cântând cu pasiune și un zâmbet uriaș pe buze. Oamenii au început să ne aclame și pe noi, încurajându-l pe Abel să nu se oprească și am răsuflat amuzată când m-a făcut să fac o piruetă doar ca să mă lipească de pieptul lui după. M-am pierdut în fața intensității privirii lui, atât de rău că totul a dispărut din jurul nostru. Îl vedeam doar pe el și-mi armonizasem mișcările cu ale lui; era mult mai simplu, nu-mi mai era teamă că aș putea să-l calc pe picior sau l-aș putea atinge accidental mai nepotrivit ori că ar fi prea mică distanța dintre noi.

ㅤ— Pup-o, mă! s-au auzit câteva voci din mulțime la finalul cântecului și am râs cu poftă, crezând că Abel va ignora îndemnul copilăresc.

ㅤAm înțeles că m-am înșelat când mi-a prins fața în mâini și m-a sărutat de parcă asta i-ar putea salva viața. Aplauze s-au auzit, dar eu eram amorțită de valul de emoții puternice ce trecuse peste mine ca să mai pot judeca cum trebuie. Ochii lui scânteiau când s-a depărtat și zâmbetul superior pe care mi l-a dat m-a făcut să înțeleg că nu m-a sărutat așa pentru a se da în spectacol, nu. A făcut-o ca să-și ia revanșa pentru întâlnirea din parc.

•♤•

ㅤSe împlineau câteva săptămâni de când eu și Abel am decis să fim împreună, fiind dispuși să încercăm să facem relația să aibă cu adevărat o șansă și să fie serioasă.

ㅤAm petrecut aceste săptămâni cunoscându-ne mai bine și ieșind la tot felul de întâlniri, planificate cu schimbul ca să păstrăm un echilibru. Îl prezentasem tuturor colegilor mei cu care eram prietenă, mai ales pentru că erau rare ocaziile când el nu venea în campus.

Ne vedeam aproape în fiecare zi, cu excepție fiind serile în care mă pregăteam pentru anumite testări sau proiecte, iar el se folosea de timpul liber ca să lucreze de acasă pentru firmele cărora le ținea contabilitatea până avea să se decidă ce urmează mai departe pentru el pe planul carierei.

ㅤEu-l încurajam mereu cu orice, chiar încercasem să-l conving să-și deschidă propriul club, amintindu-mi cât de mult iubea să conducă unul, dar nu-mi oferise niciun răspuns concret, iar eu nu l-am presat.

ㅤEram prea fericită că reușisem să reparăm micile daune produse ca să aduc discuții în contradictoriu fără rost între noi. Mai ales pentru că nu ne certasem niciodată, nici măcar nu ne enervasem unul pe altul vreodată. Eram în această lume creată de noi pentru noi în care totul mergea perfect și niciunul din noi nu voia să iasă de acolo.

ㅤVorbisem și cu Edmond despre noutățile din viața mea, dar nu apucasem să ne mai vedem, fiind ocupați fiecare cu obligațiile din viața noastră. A avut o anumită reticență, dar s-a bucurat pentru mine, știind ce sentimente aveam pentru Abel. Altcuiva n-am spus.

ㅤApollo m-ar fi crucificat dacă ar fi auzit până să înțeleagă că nu e genul de relație pe care o crede el și ar fi încercat să se ia de Abel, așa că am evitat să-i spun. Oricum era ocupat cu cursele lui de mașini și ce alte lucruri învârtea despre care preferam să nu știu nimic. Era mai bine așa.

ㅤLăsasem un mesaj pentru Raven să ieșim amândouă, dar bruneta nu-l citise nici până în ziua de astăzi. Eram îngrijorată, dar fratele ei m-a asigurat că Raven e în regulă, doar e nervoasă pe mine și se pregătește pentru examenele finale. Acceptasem varianta asta, chiar dacă nu eram împăcată; un sentiment inexplicabil mă urmărea și mă măcină pe interior, semnalându-mi o eventuală nenorocire, dar am dat vina pe firea mea paranoică și l-am ignorat.

ㅤUrma să-i treacă nervii eventual și să ne vedem să lămurim prostia asta.

ㅤCât despre familia mea, în mod cert nu le-am spus despre existența lui Abel în viața mea. Ar fi izbucnit un scandal catastrofal și nu voiam să le fac rău niciunuia, mai ales mamei care avea probleme cu tensiunea. Nu aveam să fiu eu cauza pentru care ea, Doamne ferește, ar fi avut un atac cerebral, căci eram conștientă că n-ar fi înțeles niciodată sentimentele pe care le împărtășim unul pentru celălalt eu și Abel. Discuția s-ar fi terminat instant doar la vârsta lui, iar tatăl meu ar fi avut o criză de nervi și autoritate, interzicându-mi fără doar și poate orice interacțiune cu Abel. Pentru că el știe mai bine. De abia reușisem să menținem o fărâmă de pace între noi, nu voiam s-o stric. Era amenințată deja de sarcina surorii mele care continua să se dezvolte pe la spatele lui și eu eram părtașă.

ㅤNe-ar fi ucis pe amândouă pentru asta și mă temeam de momentul în care avea să fie imposibil să mai ascundă asta, abdomenul ei deja începuse să crească, se apropia de luna a cincea sau cum naiba se măsoară perioada sarcinii. Fusesem cu ea la ultimul ei control și am avut șansa să-mi văd nepotul sau nepoata pe micul ecran și să-i aud bătăile inimii, tatăl lui sau al ei fiind prea prins la muncă ca să o însoțească. A fost o senzație foarte bizară, dar mă bucuram de entuziasmul surorii mele. Era într-o stare euforică, dacă nu știam de sarcina ei, aș fi zis că consumă stupefiante.

ㅤPăstrasem secretul Sylviei departe de toată lumea, chiar și de iubitul meu. Nu voiam să mă bag în niciun fel cu bocancii în viața ei, mi se părea ceva atât de sacru că doar ea ar trebui să fie în măsură să-l împărtășească cu restul.

ㅤEra obositor stilul de viață pe care mă forțam să-l duc mai departe. Mă prefăceam că Abel nu există când eram alături de familia mea și era dificil pentru că mă gândeam doar la el, iar în preajma lui Abel evitam să spun de eventualele tensiuni ce urmau să vină. Nu-i spusesem nici despre ieșirile bădărane ale lui Alec.

ㅤNu păstram toate astea pentru mine pentru că nu aveam încredere în el, nicidecum; o făceam pentru că aveam ceva atât de frumos că nu voiam să mânjesc cu nimic. Era singurul lucru din viața mea care nu fusese alterat sau corupt în vreun fel.

ㅤNimic din toate astea nu mai contau în ziua asta, nu aveam de gând să le las să conteze. Petrecusem ultimele zile împreună cu Olivia, căutând cadoul perfect pentru ziua lui Abel. De când aflasem că ziua lui era pe doisprezece noiembrie, îmi impusesem un scop de-a face un cadou legendar. Atunci nu știam că avea să fie greu. Încercasem cu discreție să aflu ce și-ar dori, dar tocmai asta era: nu voia nimic. Nu-l auzisem că-și dorește să-și cumpere ceva anume, mereu îmi spunea că are tot ce a vrut vreodată și bănuiam că a înțeles ce plănuiam să fac.

ㅤEra inutil să încerce să mă oprească, îmi ținusem deoparte bani trimiși de părinții mei pentru diverse cheltuieli și ieșiri în oraș special ca să-i pot lua un cadou. Lucrasem câteva ture la un restaurant din apropierea campusului ca să fiu sigură că-mi ajunge pentru ceva decent.

ㅤLiv îmi propusese să-mi împrumute bani, dar am refuzat-o imediat. Puteam să mă descurc de una singură și mă descurcasem, strângând o sumă de bani suficientă ca să-i iau cadoul care mi s-a părut cel mai bun atât mie, cât și Oliviei.

ㅤDupă ore întregi de căutări din mai multe zile, unde văzusem tot felul de bazaconii care ori erau prea superficiale, ori Abel le-ar fi detestat, văzusem într-un magazin de bijuterii o brățară. Era din argint și subțire, Olivia crezuse inițial că este de damă, deși se vedea că mărimea era una mare și vânzătoare o asigurase că e pentru bărbați și este chiar preferată de clienți. Bineînțeles că știam că ultima parte era zisă mai mult ca să ne convingă s-o cumpărăm și să ia un comision pe vânzarea asta, dar nu mi-a păsat. Îmi plăcuse brățară și-i luasem două talismane pline de simbolism care să meargă cu ea și să nu fie goală.

ㅤSperam să-i placă și lui.

ㅤAcum așteptam mesajul lui Abel să-mi spună că a ajuns și să cobor. Eram atât de dornică să-i fac o zi de naștere frumoasă că mă aranjasem după preferințele și culorile sale preferate. Urma să mă tachineze puțin cu asta, dar nu aveam să mă supăr, avea liberă trecere de ziua lui.

ㅤAm salutat-o pe Olivia din mers când am primit mesajul lui și m-am grăbit să cobor, găsindu-l în fața căminului meu cu un zâmbet arogant pe buze. M-am aruncat în brațele lui și m-a prins cu putere, râzând la comportamentul meu de copil.

ㅤL-am sărutat apăsat, încolăcindu-mi mai bine brațele în jurul gâtului său.

ㅤ— La mulți ani! i-am urat și mi-a zâmbit cu drag, lipindu-și vârful nasului de-al meu.

ㅤ— Mersi, frumoaso!

ㅤAm surâs amuzată, pentru că mereu găsea un alint nou, rareori îmi mai spunea numele și râdeam de mine în sinea mea că-mi aminteam cum mi se întorcea stomacul pe dos la orice alint auzit. Ale lui Abel nu aveau efectul ăsta.

ㅤ— Ce zici? am făcut câțiva pași în spate și am făcut o piruetă, stârnindu-i brunetului un râset sincer și dulce. Îți place?

ㅤ— Pentru mine te-ai îmbrăcat așa? a replicat undeva între amuzament și surprindere, venind să mă învăluie cu brațele lui din nou. Mă răsfeți deja! a adăugat distrat și am clătinat din cap, ferindu-mă când a vrut să mă sărute.

ㅤ— Nu ți-o lua în cap! l-am avertizat, abținându-mă să nu râd când i-am văzut expresia. E doar pentru astăzi.

ㅤ— Îmi place foarte mult, mi-a răspuns într-un final și am zâmbit mulțumită. Unde vrei să mergem?

ㅤ— Tu alegi, promit să nu comentez!

ㅤA râs și mi-a dat părul după ureche, examinându-mi chipul mai bine.

ㅤ— Atunci să mergem.

ㅤM-a luat de mână după îndemn și m-am chinuit să nu vadă ce se află în punga de cadou pe care o țineam în cealaltă mână. Anticipam fiecare privire pe furiș, ajunsesem să-i anticipez toate mișcările foarte bine.

ㅤA râs de mine când se vedea că îmi dau silința să nu comentez că nu vrea să-mi spună unde mergem, știa cât îmi displăcea să nu știu. Nu eram o mare adeptă a surprizelor, preferam să știu totul ca să fiu pregătită pe măsură. Abel o numea dependență de control, eu o numeam chibzuință.

ㅤAsta era o altă latură a mea încercată de relația noastră. Toată viața am fost învățată să mă descurc de una singură, să coordonez fiecare lucru pas cu pas; eu să decid, eu să fac, eu să dreg și așa mai departe. Îmi era greu să-i predau frâiele lui Abel și să-i ofer atât de multă responsabilitate și putere.

ㅤNu puteam să fiu iubita drăguță care flutură din gene și e aeriană, nu puteam și nici nu voiam să fiu. Nu-mi stătea în caracter.

ㅤM-am bucurat când am văzut intrarea parcului, mă bucuram că-i face plăcere să meargă într-un loc pe care eu i-l arătasem și care era unul din favoritele mele.

ㅤAm făcut muncă de convingere ca el să se ducă să ne ocupe banca cât eu rămân să cumpăr câte ceva de mâncare, dar a cedat când am scos ochii de căprioară. Era o armă puternică pe care o foloseam doar în situații disperate. Vânzătorul a surâs încântat când m-a recunoscut și l-a văzut pe Abel trecând.

ㅤ— Dați-mi două ciocolate calde, am cerut, fiind conștientă de vremea destul de răcoroasă de afară. Două sendvișuri și o brioșă. Nu aveți cumva o lumânare mică? m-a privit confuz și am oftat. Știți, din acelea de se pun pe torturi, a zâmbit cald când a înțeles și a încuviințat energic, aplecându-se sub tejghea.

ㅤ— Am doar de-astea ce au formă de inimă sus, mi-a arătat și le-am analizat de parcă făceam o alegere importantă pentru viața mea. Nu vrei și o brichetă? a sugerat și am acceptat cu o mișcare a capului după ce alesesem cea mai bună lumânare.

ㅤCelelalte aveau colțuri lipsă sau culoarea roșie estompată.

ㅤ— Ține bine de el, m-a sfătuit când și-a pus o mână peste ce am cumpărat, blocându-mă să le ridic. Am clipit dezorientată și mi-a zâmbit cu blândețe. E îndrăgostit de tine, se vede, să nu-l lași să plece!

ㅤAm încuviințat pe jumătate nesigură și m-a lăsat să-mi iau cumpărăturile. Am mărit pasul ca să mă îndepărtez de caravana lui, oprindu-mă la o distanță rezonabilă ca să desfac brioșa și să-i pun lumânarea în mijloc. Un zâmbet sincer mi-a acaparat buzele când l-am văzut cum mă caută cu privirea și am aprins lumânarea, pășind cu inima bătând ceva mai repede în piept către el.

ㅤ— Mulți ani să trăiască, mulți ani să trăiască! am început să cânt și Abel a râs cu poftă, lăsându-și capul pe spate ca după să se uite la mine cu o intensitate ieșită din comun. Cine să trăiască? Abel să trăiască! La mulți ani! am ocupat locul de lângă el, fără să mi se șteargă o clipă zâmbetul de pe buze. Haide, pune-ți o dorință! l-am îmboldit și a clătinat din cap, închizând ochii și suflând cu putere.

ㅤA scos lumânarea din brioșă și a analizat-o pe toate părțile cât eu împărțeam în două brioșa.

ㅤ— De ziua mea îmi dai inima ta în dar? a întrebat, arătându-mi lumânarea și am pufnit amuzată, întinzându-i partea lui de brioșă.

ㅤ— Ai luat-o de când m-ai privit prima oară! i-am reamintit și m-a tras mai aproape, aproape făcându-mă să mă înec cu bucata de brioșă mușcată.

ㅤ— E mai bine așa, eu o să am mai multă grijă de ea, mi-a spus, aplicând un sărut obrazului meu. Ești prea mică ca să o faci cum trebuie! m-a tachinat și am pufnit ironică, aruncându-i o privire tăioasă.

ㅤ— Nu destul de mică ca să nu fiu iubita ta, se pare! am subliniat pe un ton mușcător și a râs.

ㅤAm ignorat comentariile lui și am scos cutia din punga de cadou, privind surprinderea brunetului. O imagine delicioasă, aș fi vrut să o pot înregistra ca să o pot reda de mai multe ori și să mă amuz de reacția lui.

ㅤ— E pentru tine! l-am asigurat când părea neconvins și am privit cum o apucă în mâinile lui mari, deschizând-o cu o curiozitate de copil. A surâs când a zărit-o și a ridicat-o la nivelul ochilor, observând talismanele. E în regulă dacă nu-ți place, poți să-mi spui!

ㅤAveam o temere că nu-i va plăcea. Mă uitam la talismanul care înfățișa un supererou uriaș ce avea trimitere la porecla pe care i-am pus-o când ne-am cunoscut prima dată, apoi la talismanul micuț cu litera „C" de la numele meu ca să știe că sunt mereu alături de el.

ㅤȘi-a ridicat ochii înapoi în ai mei și avea o amestecătură de emoții pe chip pe care nu le-am putut defini. Am înțeles că e de bine când mi-a zâmbit și m-a sărutat cu putere, cerându-mi să-l ajut să o pună la mână. Din fericire, nimerisem mărimea.

ㅤ— Adevăratul cadou tu ești, mi-a prins obrazul în mâna lui și l-a mângâiat. Mulțumesc pentru tot!

ㅤAm surâs fericită când l-am văzut atât de binedispus și l-am strâns în brațele mele, sufocându-l, dar nu s-a plâns de asta.

ㅤÎmi dădea senzația că ar fi vrut să rămânem așa pentru totdeauna.

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️