ㅤValiza stătea neatinsă de ore bune în fața mea pe podea, iar eu o priveam de lângă, înghesuită cu picioarele la piept și cu un soi de nesiguranță.

ㅤAmânasem momentul acesta cât am putut, dar vara se terminase și era timpul să-mi fac toate bagajele pentru facultate, mai ales că cererea mea pentru o cameră la cămin fusese acceptată. Foaia cu înștiințarea primită prin poștă zăcea și ea pe undeva, pe birou.

ㅤEram emoționată că voi împărți camera cu o altă persoană total necunoscută după ce toată viața locuisem împreună cu familia mea, ori rămăsesem peste noapte la prietenii pe care-i știam de o viață. Puteam foarte bine să renunț la locul obținut și să rămân acasă, apelând la transportul public ca să ajung la cursuri, dar îmi doream asta și mama mă încurajase, dorindu-și să experimentez anii facultății din plin, cu tot pachetul de noi experiențe cu care venea. Apoi îmi făceam griji că nu sunt suficient de deșteaptă pentru a merge la facultatea asta și că voi eșua, chiar dacă îmi petrecusem o bună parte din copilărie și adolescență învățând pe brânci ca să nu-mi dezamăgesc părinții.

ㅤStresul de a nu-i face de rușine se adăuga la cel deja existent. Se învârteau atât de multe gânduri în mintea mea că nu mă miră că am rămas nemișcată atât timp, grijile inutile și neliniștea constantă cu care mă tortura creierul meu făcându-și felul asupra mea.

ㅤ— Tot nu ți-ai terminat bagajul? Nu se mai poate așa, Clary! vocea soră-mii a umplut camera și m-a trezit din transa autocritică în care mă atrăgea abilă mintea mea.

ㅤS-a așezat în genunchi lângă mine și a evaluat de la distanță în ce stadiu mă aflam și ce haine ajunseseră în trolerul meu. Am ridicat din umeri când s-a întors spre mine și buzele sale mari s-au presat, târându-se pe podea lângă mine, ocupând locul din stânga mea.

ㅤ— O să fie distractiv la facultate, m-a încurajat și m-am uitat rătăcită la ea, căci nu aveam nevoie de nicio îmbărbătare. Vei cunoaște o lume nouă, vei învăța atât de multe lucruri și, nu în ultimul rând, vor fi o groază de tipi atrăgători! a zis pe un ton glumeț, lovindu-și umărul de-al meu, făcându-mă să pufnesc amuzată.

ㅤ— Băieții sunt ultimul lucru din mintea mea! am zis pe un ton mai exagerat decât am vrut și am aruncat o bluză în geamantan.

ㅤN-am putut s-o las așa și am aranjat-o cum trebuie, potrivind-o în așa fel încât să-mi rămână spațiu pentru celelalte. Sylvia a rămas cu privirea asupra mea și mi-am dat seama că mă studia când a rămas suspect de tăcută mai mult timp. M-am încruntat la ea.

ㅤ— Clary... te simți bine, nu?

ㅤNu era nevoie de o oglindă ca să știu că fața mea se transformase într-o mască, una fără nicio expresie. Întrebarea asta părea să mă urmărească și începea să declanșeze în mine un set variat de reacții pe care îmi era din ce în ce mai greu să le reprim. O detestam din tot sufletul.

ㅤDe asta am rămas tăcută și am privit-o pe Sylvia, abandonând orice făceam înainte.

ㅤCred că motivul principal pentru care o detestam atât de intens, era pentru că mă făcea să mă întreb dacă chiar sunt bine, dacă chiar mă simt bine sau doar mă forțez ori ignor orice supărare ar exista în adâncul minții mele. Tindeam să fac asta de mai multe ori decât era indicat, dar cine avea să mă judece dacă asta funcționa pentru mine?

ㅤMi-am pus pe buze cel mai frumos zâmbet pe care-l aveam la dispoziție, nu era important că era fabricat. Sora mea nu avea de unde să știe asta și preferam să fie liniștită decât să aibă tot feluri de gânduri în legătură cu mine.

ㅤ— De unde-ți veni asta? am râs ca să disimulez situația. Am absolvit, am intrat la facultatea dorită și urmează să mă mut departe de tatăl nostru pentru luni întregi. Normal că sunt bine! am continuat degajată, ascunzându-mi chipul cu pretextul că împachetez restul lucrurilor.

ㅤSylvia nici nu a râs, nici nu a vorbit mai bine de două minute care mi s-au părut infernale.

ㅤ— Nu știu, probabil este produsul imaginației mele, a zis și am surâs slab, încă păstrând spatele la ea și aranjând lucrurile din fața mea. Mi se pare că atunci când am plecat în vacanță cu Johnny te-am lăsat într-o stare foarte veselă, erai mult mai destinsă și ieșeai mai des din casă, abia mai rămâneai acasă dacă-mi amintesc. Aveai această energie debordantă și o strălucire aparte, inima mi s-a strâns mai mult cu fiecare cuvânt rostit de ea și îmi devenea dificil să mai duc la capăt o acțiune simplă precum împachetatul hainelor. Acum ești schimbată, nu vreau să zic că ești tristă sau mai știu eu ce, dar ai încetat să ieși așa des și te-ai închis din nou în tine. Mă întreb ce s-a întâmplat, a dezvăluit tot ce gândea și a lăsat acea tăcere să se întoarcă, în așteptarea răspunsului meu.

ㅤNu știa că creierul meu a preferat să se oprească decât să-i ofere unul sau poate că eu îl blocam, pentru că nu voiam să-mi amintesc. Mi se părea un drum atât de primejdios că alegeam să mă prefac că nu există, căci nu eram în regulă să confrunt nimic din ce trăisem în urmă cu doar o săptămână. Era încă prea recent, prea proaspăt ca să mă întorc și să vorbesc liber despre asta.

ㅤDe fapt, ce să vorbesc despre ce s-a întâmplat? Să le spun tuturor că în sinea mea eram conștientă că nu va exista un final fericit, dar tot m-am aruncat cu capul înainte? Era ceva atât de necaracteristic pentru mine că și eu mă întreb ce am gândit, de ce mi-am permis să fiu atât de naivă.

ㅤ— Uneori chiar mă întreb dacă ești nebună sau doar joci un rol, am făcut o glumă, distanțându-mă cât am putut de subiect.

ㅤM-am relaxat când Sylvia a început să râdă și m-a atins cu piciorul ei, împingându-mă puțin. Am râs și eu pentru că avea un râs special pe care nu puteai să nu-l iei în considerare.

ㅤ— Ești o ticăloasă! m-a dojenit în glumă. Încerc aici să creez un spațiu pentru o discuție profundă și tu-ți bați joc! a continuat și am zâmbit, întorcându-mă spre ea după o analiză a cuvintelor ei.

ㅤ— Da, asta nu e ce facem noi, am zis amuzată. Dacă vrei să vorbești despre ceva, dă-i drumul și spune-o!

ㅤMi-am ridicat o sprânceană când s-a fâstâcit și părea că-și alege cuvintele. Ce prostie! Mă cunoștea de când eram o grămadă de celule și chiar mi-a schimbat scutecul când eram bebeluș, sfiala ei era lipsită de sens.

ㅤ— Vreau să am un copil cu Johnny, a zis și m-am înecat cu propria salivă, tușind atât de rău că a fost nevoită să vină să mă bată pe spate.

ㅤRâdea de mine când s-a depărtat, dar nu era nimic de râs. Doar ce terminase facultatea, era momentul să-și înceapă cariera pentru care muncise atât de mult, să profite mai mult de postul pe care l-a primit în practică la o companie importantă și să-și dovedească valoarea, nu să facă un copil cu un bărbat care era mai mult distant decât prezent. Johnny nu avea deloc stofă de părinte, semăna prea mult cu... Elijah.

ㅤGândul că un copil ar putea trece prin ce am trecut eu m-a făcut să mă împotrivesc vehement dorinței Sylviei. Părea greșit să o încurajez, nu-mi păsa că se va supăra pe mine, trebuia să audă părerea mea sinceră.

ㅤ— Știu că tu și Johnny treceți printr-o perioadă mai delicată, sper că nu crezi că un copil va repara relația dintre voi. Asta nu e o decizie pe care s-o iei dintr-un capriciu trecător, Sylvia. E vorba de un copil, la naiba! Și tot ce vine la pachet cu asta... ești dispusă să te legi definitiv de omul ăsta, crezi cu tot sufletul că el e potrivit pentru tine? Nu trebuie să te grăbești cu asemenea lucruri, uite mama s-a grăbit...

ㅤ— Tocmai, m-a întrerupt și am rămas mută. Dacă mama și tata au putut construi un cămin, atunci și eu cu Johnny putem, chiar mai bun! m-am strâmbat și m-a privit descurajată, cântărind dacă să vorbească în continuare sau nu. Crezi că gândul ăsta a apărut din senin? întrebarea ei m-a făcut să renunț de tot la ce făceam și să mă rotesc descumpănită la ea, cu inima cât un purice.

ㅤAm înmărmurit și eram aproape de un leșin când șatena mi-a zâmbit și mâna ei a coborât spre abdomen. Am încetat să mai respir și am rămas paralizată cu ochii la mâna de pe burta ei, imaginându-mi doar scene oribile în care tatăl nostru ar fi aflat despre nebunia asta. Nu-și dădea seama că mergea pe muchia unui cuțit atât de ascuțit?

ㅤ— Tu...ești..., n-am putut duce până la capăt când a încuviințat încântată și mi-am dus o mână la gură.

ㅤ— În vacanță am leșinat de la căldură și mi s-a părut ciudat pentru că eu nu sunt sensibilă, știi, am urmărit-o zăpăcită, plimbându-mi privirea între ea și mâna ei. Mi-am făcut un test și a ieșit pozitiv... Nu mi-a venit să cred și am făcut încă două să mă asigur, nu mai e nevoie să zic rezultatul. Eram speriată, dar Johnny a fost la fel de bucuros ca mine! Ne dorim copilul ăsta!

ㅤI-am făcut semn să tacă și m-am apropiat de ea, aruncând câte o privire spre ușa camerei noastre.

ㅤ— Dacă aude Elijah, te va sugruma! am șoptit cu o oarecare teamă.

ㅤAvea să-și piardă mințile dacă afla, chiar mă temeam pentru siguranța surorii mele și, implicit, a nepotului sau nepoatei mele. De Johnny nu-mi păsa.

ㅤ— Am nevoie să ții asta secret pentru mine, mi-a cerut rugătoare, ținându-mi fața în palme. Până găsesc momentul potrivit să le spun și lor, poți face asta pentru mine?

ㅤ— Dacă-mi spui că asta este ceea ce-ți dorești cu adevărat, promit că n-am să suflu o vorbă.

ㅤ— Este. Crede-mă, Clary, n-am fost niciodată mai fericită! m-a convins, păstrând o voce șoptită și am aprobat.

ㅤA scos un sunet de încântare și m-a strâns în brațele ei, iar eu am zâmbit. Era un moment important pentru sora mea și poate că nu mi se părea potrivit ori corect, dar nu eram în măsură să decid pentru ea. Era destul de matură să ia propriile decizii, indiferent că rezonam cu ele sau nu, și o iubeam îndeajuns să le accept, încercând s-o ajut cum pot. Pentru că asta fac frații și surorile, nu? Sunt acolo când nimeni altcineva nu este.

ㅤTot urma să am o discuție cu Johnny în care să-l previn să renunțe la orice fel de prostie și să se apuce să devină cu adevărat capul familiei pe care și-o dorește, ca nu cumva s-o rănească pe Sylvia și să fiu nevoită să-l hăituiesc toată viața ca să-l omor. Ajunsese să mă cunoască suficient ca să știe că nu renunț când sunt pornită pe o idee și eram în stare să-i fac viața un coșmar prin orice mijloc dacă mă aducea în acel punct.

ㅤSylvia mă călca pe nervi mereu și de multe ori nu suportam nici cum respiră, sigur, uneori ne și băteam, dar era sora mea. Doar eu aveam permisiunea să mă leg de ea, nimeni altcineva. Nici măcar Elijah.

ㅤMă simțeam vinovată când mama mi-a așezat farfuria în față și m-a ciupit de obraz, ocupând scaunul de lângă mine. Gătise mâncarea mea preferată din toate timpurile: șnițele de pui cu piure de cartofi. Se vedea că încerca să facă din timpul rămas ceva plăcut și frumos pentru mine.

ㅤI-am privit pe Elijah și sora mea cum vorbeau relaxați despre ceva uzual, fiind invidioasă și șocată pe abilitatea ei de a se purta normal.

ㅤ— Ți-ai terminat bagajele? s-a interesat mama, punându-și salată în farfurie.

ㅤ— Mai am câteva chestii de adăugat.

ㅤ— Mi se pare o prostie să stai la cămin când locuim în oraș! s-a trezit tatăl meu vorbind și am oftat imperceptibil.

ㅤMăcar conflictul nostru era pus pe pauză, urma să plec pe căi pașnice cu tatăl meu la facultate, dar tot se împotrivea chestiunii ăsteia și într-o oarecare măsură reușeam să-l înțeleg. Apreciam că se străduise să primesc o cameră bună într-un cămin mai sofisticat, pentru că fiica lui nu putea trăi în orice condiții. Astea au fost exact cuvintele lui și încă mă bucurau când mi le aminteam.

ㅤ— Ar trebui să plec în fiecare zi cu două ore mai devreme și să mă rog să nu fie trafic ca să nu întârzii la cursuri! m-am plâns și a plescăit din buze, luând o înghițitură din mâncare. Așa, căminul e foarte aproape. Vacanțele oricum o să le petrec acasă și dacă ți-e că o să mă plimb doar pe la distracții, știi deja că nu mă pasionează așa mult ca să renunț la viitorul meu pentru ele.

ㅤA părut surprins de discursul meu spontan și a zâmbit slab după mult timp, dând impresia că era chiar și amuzat.

ㅤ— Le-am crescut bine, ne-a lăudat mama și mi-a trecut o șuviță după ureche. Sunteți cele mai mari mândrii ale noastre, sper că știți asta!

ㅤSora mea a zâmbit, bucurându-se de toată armonia și afecțiunea cu care ne tratau părinții noștri. Și eu mă bucuram, dar zâmbetul mi-a dispărut treptat când am realizat cât de fragile erau toate astea. Atârnau de un fir de ață, iar sarcina neașteptată a soră-mii putea spulbera totul în clipite. Era doar o chestiune de timp.

•♤•

ㅤTata descărca ultima cutie cu lucruri de-ale mele și mie tot nu-mi venea să cred că mă aflu aici. Mă uitam fascinată în jurul meu, la toți oamenii de vârsta mea ce-și luau rămas bun de la familie, la clădirile impozante, la campusul uriaș. Nu mai fusesem atât de entuziasmată pentru ceva de mult timp și radiam, pentru că toți membrii familiei mele îmi spuseseră asta.

ㅤ— Dă-mi voie să te ajut, i-am zis tatălui meu ce se chinuia să mențină toate lucrurile în cutie, dar vreo trei dintre ele amenințau să cadă.

ㅤLe-am apucat cu dibăcie și Elijah mi-a mulțumit, îndemnându-mă s-o iau în față ca să-i deschid ușa. Mama și Sylvia rămaseră înăuntrul camerei, discutând cu părinții colegei mele și păreau să se înțeleagă foarte bine. Și eu am început cu dreptul cu ei, erau chiar de treabă, deși mă așteptam să fie niște snobi.

ㅤNici eu nu provin dintr-o familie modestă, fiind conștientă că părinții mei îmi pot oferi privilegii pe care mulți nu le au, cum ar fi să mă ajute să obțin o cameră într-un cămin mai „luxos" în care aveam bucătărie și baie proprii de care ne puteam bucura eu și colega mea, Olivia. Însă, pe lângă părinții Oliviei, puteam fi considerați săraci. Bănuiam că sunt milionari, dar n-am suflat o vorbă despre asta, căci era de prost gust. Dețineau mai multe lanțuri hoteliere prin toată lumea și acum se ocupau cu construcția de complexe de blocuri moderne, după spusele lor. Erau niște oameni foarte ocupați, cu o alură aristocratică și maniere bine studiate.

ㅤOlivia le semăna foarte bine, era o fată foarte înaltă cu părul lung vopsit într-un blond argintiu pe care-l avea îndreptat și prins cu o clemă la spate, genele ei erau încărcate de rimel ca să pară mai voluminoase și căpruiul ochilor ei ieșea în evidență cu ajutorul ochilor ei de pisică și buze lungi, cărnoase și roșiatice. Arăta ca o păpușă vie, era o rivală veritabilă pentru sora mea care era posesoarea unei frumusețe nativă, greu de egalat, semănând foarte mult cu mama și moștenind ceva mai mult din înălțimea impresionantă a tatălui nostru.

ㅤI-am găsit pe toți în camera de zi, întrerupându-le discuția când am intrat. Tatăl meu a așezat cutia pe hol și a răsuflat adânc, îndreptându-și spatele.

ㅤA mai urmat încă o sesiune de discuții ce a durat mai bine de două ore înainte ca familiile noastre să ne lase să gustăm din libertatea ce ne era oferită. M-am despărțit cu greu de toți, chiar dacă existau tensiuni vechi între mine și tatăl meu. Era ciudat, dar știam că o să-mi lipească cel puțin la fel de mult ca mama și sora mea.

ㅤOlivia s-a aruncat în canapea și a oftat zgomotos, lăsându-și capul pe pernele canapelei imediat ce ușa s-a închis. Am râs și m-am apropiat de ea. Ne cunoșteam de astăzi, dar deja ne înțelegeam foarte bine.

ㅤ— Sunt epuizată! s-a plâns. Am fost atât de emoționată că n-am putut închide un ochi toată noaptea!

ㅤM-am așezat lângă, imitându-i postura și holbându-mă la tavanul alb ce avea un tavan decorativ negru în mijloc din care cădea ceva ce voia să se asemene cu un candelabru, dar nu era pentru că nu era destul spațiu pentru unul, apoi am observat liniile din tavanul alb și eram aproape sigură că dacă apăs un anumit buton de pe întrerupător, acele crestături se vor aprinde, probabil într-o nuanță neagră, căci așa era decorat întreg apartamentul. În nuanțe de alb și negru, ca un yin yang. Podeaua era de un lemn alb și dur, pereții erau negri, iar mobilierul și decorațiunile erau amestecate cu ele două. Era un decor prea sofisticat pentru mine, mi se părea prea exagerat deși era frumos.

ㅤ— Nu se joacă când îl numesc „cămin de lux", am remarcat și Olivia a râs cu putere, întorcându-și capul la mine.

ㅤOchii noștri s-au întâlnit și simțeam că pot avea încredere în ea. Avea o aură pe care am întâlnit-o la puțini oameni, emana siguranță prin fiecare por. Stomacul mi s-a strâns când mi-am amintit de cealaltă persoană care emana asta și mi-am schimbat privirea.

ㅤ— Am văzut mai rău la prietenii mei acasă! a zis râzând și am zâmbit slab. N-am înțeles niciodată nevoia asta de a încărca o cameră cu tot felul de chestii, fără nicio culoare.

ㅤ— Am putea aduce flori, am sugerat, ridicând din umeri și s-a uitat la mine surprinsă. Flori cât mai colorate să oferim puțină viață locului ăsta.

ㅤ— Îmi place cum gândești, mi-a zis și s-a ridicat în șezut. Ar trebui să ne creăm un soi de tradiție; de fiecare dată să luăm flori în funcție de cum ne simțim. Roz să însemne fericite, roșu să însemne iubite, albastru să însemne triste... tot așa.

ㅤAm râs și am privit cu drag felul cum vorbea și gesticula ca un copil.

ㅤ— Și galben? Mov? Portocaliu? Violet? i-am enumerat toate culorile de care-mi mai aminteam și zâmbetul ei a crescut.

ㅤ— Galbenul să fie frustrare, portocaliul furie și violetul... încredere. Movul spune tu că nu mai am idei.

ㅤMi-am ațintit privirea spre tavan după ce am râs, simțindu-mi zâmbetul cum pălește tot mai mult cu cât mă gândesc la orice fel de sentiment. Am simțit în interiorul meu cum bariera pe care am construit-o în mintea mea este forțată și plesnește, un val de trăiri evadând și inundându-mi corpul.

ㅤ— Dezamăgire, am spus serioasă. Movul să fie dezamăgire, am repetat când mi-am unit ochii cu ai ei.

ㅤS-a uitat la mine ușor încurcată, oferindu-mi un zâmbet strâmb, iar eu am scos un pufnet amuzat să detensionez situația, ridicând cu precizie fiecare scândură fisurată și montând-o la loc în același timp în care m-am ridicat din canapea.

ㅤ— Ar trebui să mergem la orientare.

ㅤA aprobat cu o mișcare slabă a capului și a început să râdă când am tras-o după mine ca să nu întârziem.

ㅤNe-am separat când fiecare s-a dus la grupul facultății ei, ea fiind înscrisă la psihologie. Am făcut cunoștință cu câteva persoane și cu ghidul nostru ce era un coleg din anii mai mari, urmându-l prin vastul campus. După tur, ne-a dus la un stand unde se aflau colegi de-ai lui și așteptau să ne apropiem pentru a ne lua programul.

ㅤAșteptam deja de minute întregi când mi-am pierdut răbdarea și coada părea chiar mai mare. Un băiat roșcovan s-a apropiat de mine și mi-a zâmbit, evidențiindu-și strungăreața și gropița din obrazul stâng.

ㅤ— Să fii boboc e o experiență dură, nu-i așa? m-a întrebat în spirit de glumă și am zâmbit din politețe, aruncând încă un ochi cozii ce abia se mișca. Eu sunt Nathan Jensen, mi-a întins mâna și am privit-o sceptică înainte să fac cunoștință cu el.

ㅤ— Clarissa... Darcel.

ㅤMi se părea ciudat să-mi spun numele de familie.

ㅤ— Ei bine, Clarissa, mă bucur să te cunosc! Eu sunt în anul trei și frăția mea urmează să dea o petrecere în seara asta dacă ești interesată, a scos un flyer din geaca lui supradimensionată și mi l-a întins. Mi-ar plăcea să te văd acolo, ai să vezi că petrecerile de la Medicină sunt cele mai tari!

ㅤAm râs și atunci ochii lui au sclipit.

ㅤ— Se pare că avem mai multe în comun, a arătat spre gropița din obrazul lui pe care uitam deseori că o aveam la rândul meu și am clătinat amuzată din cap. Știai că se spune că gropițele se formează în locurile unde am fost sărutați cel mai des de persoana iubită în viața anterioară? am scos un pufnet și l-am privit, crezând că glumește, dar n-o făcea deși zâmbetul lui era pe buze. Am avut lipici la persoanele stângace noi doi, a remarcat râzând, privindu-mă de sus în jos. Încă o caut pe a mea, care sunt șansele ca tu să fii stângace? s-a dat la mine fățiș, fără să știe că-mi crease un vid în mijlocul inimii.

ㅤL-am privit, zâmbindu-i fals când bariera pe care o ridicasem la loc începea să se clatine din nou. Era mai încăpățânată decât mine și începeam să mă satur de rahatul ăsta.

ㅤ— Nu sunt, am zis mai greoi, simțind o apăsare în piept și strângând mai bine pixurile pe care ni le oferiseră cadou la orientare.

ㅤAm privit în față la coadă și am decis să-l ignor dacă insista. Nu mai aveam dispoziție nici pentru un mic flirt.

ㅤ— Păcat, dar cred că am putea face să meargă.

Ceva ce nu știai despre mine.

Sunt stângaci.

ㅤAm clipit bulversată când vocea lui mi-a răsunat în cap ca o fantomă ce era chitită să mă bântuie și mi-a devenit mai greu să respir.

ㅤ— Lasă fata în pace, disperatule! a apărut de nicăieri un băiat înalt și de culoare, cu cei mai deschiși ochi verzi pe care i-am văzut, rupându-mă din transa în care era să intru. Iartă-mi prietenul, are o plăcere bolnavă să agaseze fetele drăguțe. Sunt Spencer, s-a prezentat și cu el am făcut cunoștință mai mult robotic.

ㅤ— Clarissa.

ㅤ— Doar o invitam la petrecere! s-a scuzat pe un ton grav, trăgându-se ca să se elibereze de brațul prietenului său ce-i înconjurase gâtul.

ㅤM-am abținut să râd cât se ciondăneau cei doi lângă mine și am respirat ușurată când coada a început să se miște mai repede. S-au potolit subit când o fată ce-mi amintea dintr-un motiv sau altul de Velma din Scooby Doo s-a apropiat și le-a aruncat o privire asasină.

ㅤ— Încă nu v-ați dus după mâncare? Plecați, în clipa asta, sau vă strâng de gât pe amândoi!

ㅤAu ridicat mâinile în semn de predare și după ce Nathan a făcut o glumă proastă și i-a ciufulit părul fetei, au început să fugă mâncând pământul, râzând cu zgomot. Fata s-a uitat urât la mine când mi-a auzit chicotul și l-am oprit instant, ferindu-mi privirea de a ei.

ㅤ— Scuză scena de dinainte, ești nouă, nu? Eu sunt Billie, sunt colegă cu idioții ăia.

ㅤAm râs și am dat mâna cu ea.

ㅤ— Mă bucur să vă cunosc pe toți, am răspuns deja obosită de atâtea introduceri.

ㅤ— Dacă ai întrebări legate de orice, caută-mă! Să nu-ți fie rușine sau alte prostii.

ㅤAm încuviințat și Billie s-a îndepărtat doar pentru a merge la alți studenți și să se ia de ei că nu și-au dus treaba la sfârșit. Am râs în sinea mea și m-am concentrat pe obiectivul meu. Cunoscusem atât de mulți oameni astăzi, din anul meu și anii mai mari, că eram de-a dreptul extenuată.

ㅤMi-am luat programul și am fost surprinsă că existau ferestre destul de măricele. Toți oamenii mă speriaseră că n-o să am timp nici să respir când voi merge la Medicină și mă așteptam să aibă dreptate totală. Mulțumesc sfinților că nu era așa, îmi era de ajuns stresul deja prezent.

ㅤM-am oprit la o gheretă ce vindea cafea și preparate simple ambalate, cumpărându-mi un cappuccino și o negresă. Nu mâncasem de ieri de la cină și deja începea să mă ia amețeala. Am luat paharul din carton și negresa ambalată, mulțumindu-i amabilă fetei ce lucra acolo și m-am dus la o bancă din campus. Încă era frumos afară, deși eram la mijlocul lui septembrie și ne apropiam cu pași repezi de octombrie.

ㅤOctombrie. Luna mea favorită și nu doar pentru că era ziua mea pe cinci, ci pentru că avea cea mai bună vreme. Nu era niciodată nici foarte frig, nici foarte cald. Exista un echilibru și adoram asta. Adoram și frunzele colorate ce nu cădeau prea mult din copaci și adoram ploile ușoare ce se iveau uneori.

ㅤMi-am dat seama că în trei săptămâni urma să împlinesc nouăsprezece ani și mi-am strâns buzele, căci urăsc cât de repede trece timpul. Părea setat pe repede înainte și devenea greu să țin pasul cu el, dar nu aveam încotro. Nimeni nu avea.

ㅤAm zărit-o pe Olivia cum se apropie din depărtare când îmi terminam negresa și mi-am luat cafeaua din dreptul meu ca blonda să aibă unde să se așeze.

ㅤ— Cum a fost? a întrebat pe o voce obosită și am zâmbit slab, luând o gură din cafeaua mea.

ㅤ— Sunt prea amețită ca să-ți dau un răspuns. Vrei? i-am arătat paharul meu și l-am întins spre ea, retrăgându-l când m-a refuzat.

ㅤ— Nu mersi, eu nu beau cafea, am surâs, simțind altă lovitură în piept când mi-am amintit de altă persoană care nu bea.

ㅤDeja era ridicol. Mai aveau puțin și se împlineau tot trei săptămâni de când rupsesem orice legătură cu acele persoane și acel loc în care nu mă gândisem aproape deloc la cele întâmplate, dar astăzi zici că Dumnezeu își bătea deliberat joc de mine.

ㅤAm rămas amândouă tăcute, având nevoie de o pauză și mi-a plăcut să descopăr că putem sta în liniște minute întregi fără să ne simțim ciudat.

●♤●

ㅤÎmbrăcasem una din rochiile mele de toamnă. Era din stofă, neagră și în carouri. Mi s-a părut potrivită că nu era nici prea elegantă, nici prea casual și în plus îmi plăcea cum mi se așază pe talie și cum îmi arată picioarele, fiind ridicată cu trei degete peste genunchi. Dresul negru mi s-a părut suficient să mă protejeze de răcoarea nopții și mi-am încălțat botinele preferate, ocupându-mă de machiaj și păr în felul în care o făceam de obicei.

ㅤMi-am îmbrăcat pardesiul crem și am ieșit în hol, bucurându-mă când am văzut-o gata de plecare și pe colega mea ce acceptase să mă însoțească la petrecere. Nu ținusem neapărat să mă duc, mai ales că mâine aveam cursuri, dar era ultima dată când aveam acest timp să pot merge, fără să fiu acaparată de teme și de învățat.

ㅤ— Arăți incredibil! m-a lăudat și am zâmbit, întorcându-i complimentul.

ㅤNu mă dădeam în vânt după comentarii legate de felul în care arăt, mereu mă simțeam ciudat și îmi displăcea atenția pe care o atrăgeau. Mă puteam lipsi de ele cu ușurință.

ㅤAm lăsat-o să-și încolăcească un braț în jurul alui meu și am pornit spre locul unde se ținea petrecerea. Era o casă mare și avea un aer vechi, având inscripționate niște litere grecești. Nu era nici trecut de douăsprezece și unii oameni deja erau băuți foarte rău. Muzica bubuia și toată lumea vorbea peste toată lumea, era haos.

ㅤSpencer ne-a văzut și a surâs bucuros, venind în întâmpinarea noastră. A făcut cunoștință cu Olivia și a fost intrigat când a auzit că este la psihologie, el studiind să ajungă psihiatru. M-am distanțat de ei când se vedea că se înțeleg foarte bine și am mers la masa unde se aflau mai multe gustări și un punci colorat ce duhnea a alcool. Nici butoiul de bere de lângă nu era o opțiune pentru mine. Nu consumasem alcool niciodată, nu aveam de gând s-o fac acum și să risc să intru în alte probleme.

ㅤ— E bun, ar trebui să încerci, am auzit de lângă mine și am tresărit când Nathan s-a furișat prin spatele meu.

ㅤ— Poate altă dată, am oferit răspunsul standard ce mă ferea de veșnică întrebare:

Dar de ce nu bei?

ㅤ— Există niște coca cola prin frigider, dacă vrei îți aduc.

ㅤAm încuviințat și l-am urmărit atentă cu privirea cum se duce, cum deschide frigiderul și apucă doza. Am fost mulțumită când s-a întors și a deschis-o în fața mea. Poate că eram paranoică, dar nu aveam de gând să beau dintr-o băutură oferită de un necunoscut la o petrecere a frăției. Văzusem filme despre ce se poate petrece.

ㅤ— N-ai încredere în oameni, eh? a înțeles din ezitarea mea când am luat o gură și mai mult ca sigur era conștient că-l urmărisem îndeaproape.

ㅤAm zâmbit.

ㅤ— Paza bună trece primejdia rea.

ㅤA râs colorat, analizându-mă cu atenție. Mă incomoda felul în care mă privea și puteam înțelege din ochii lui că el consumase mai multe băuturi alcoolice. Și mirosul îl dădea de gol, dar nu părea beat. Nu rău, cel puțin.

ㅤ— Nu ți-e cald? Sau ai de gând să te strecori repede înapoi la cămin?

ㅤAm pufnit amuzată, căci știam că se referă la pardesiul meu ce stătea încă foarte bine pe mine. L-am dat jos la insistențele lui și l-am ținut în brațe până aveam să găsesc o fată care să mă îndrume la camera unde se țin jachetele.

ㅤNathan a părut ofensat de alegerea mea.

ㅤ— Poți merge cu mine, n-am planuri să violez nicio fată în seara asta sau în oricare altă seară! a insistat pe un ton glumeț și l-am privit cu neîncredere.

ㅤ— Cine a zis că ai? a pufnit când m-a auzit și a clătinat din cap, chemând o colegă de-a lui.

ㅤA rugat-o să mă ajute și am mers să-mi las pardesiul, fata asigurându-mă că e în deplină siguranță. Când am plecat, a închis ușa în urmă și mi-a arătat cheia ca un argument pentru tot ce mi-a zis.

ㅤEu mă gândeam doar că va trebui să pierd timpul s-o caut când va trebui să plec.

ㅤM-am alăturat grupului format de Spencer, Olivia, Nathan și câțiva colegi din anul meu, cunoscându-mă mai bine cu fiecare dintre ei. Am dansat câteva melodii cu Olivia și m-am distrat copios pe seama ei când primele semne ale beției i s-au instalat.

ㅤAtunci am decis că e timpul să o duc înapoi la cămin, mai ales că avea de gând să bea și mai mult. Dar întâi aveam nevoie la baie.

ㅤL-am rugat pe Spencer să țină un ochi pe ea, având mai multă siguranță în el. Era un băiat foarte serios și politicos, știam că nu ar avea alte intenții nebănuite. Nathan nu-mi inspira atâta siguranță, iar fetele din jur erau deja amețite. Mă simțeam ciudat că eram printre singurele persoane ce rămăseseră complet lucide.

ㅤNu m-am pierdut, deși casa avea multiple camere și un etaj superior. Aflasem în urmă cu ore bune unde se află baia și m-am dus, bătând cu putere în ușă înainte să apăs pe clanță.

ㅤEram mulțumită când mi-am dat seama că nu e nimeni, dar m-am oprit când instinctul m-a îndrumat să nu apăs clanța și m-am uitat peste umăr, zărind băiatul dubios ce mă privea. M-am distanțat cât mai mult de ușă și l-am privit bănuitoare.

ㅤNu-l mai văzusem până acum, era creț și bine făcut, îmi lăsase impresia că e în echipa facultății de fotbal după geaca de colegiu pe care o purta. Ochii lui gri m-au fixat într-un mod nepotrivit și un rânjet i-a apărut în colțul gurii, avea o energie foarte neliniștitoare.

ㅤ— Ce s-a întâmplat, păpușo? Te-am speriat?

Te-am speriat cumva?

ㅤMi-am strâns ochii când imagini nedorite mi s-au redat și am făcut un pas în spate, privindu-l tulburată pe băiatul necunoscut din fața mea.

ㅤAm renunțat total la ideea de a merge la baie și m-am întors setată să plec, scanând mulțimea după colega mea de cameră. Am zărit-o cum dansa într-un colț și pe Spencer cum se asigura că nimeni nu încearcă ceva și i-am mulțumit fugitiv când m-am apropiat, mi-am luat prietena de după umeri și am început s-o trag afară din casă.

ㅤ— Stai, Clarissa, gecile noastre! mi-a reamintit și am înjurat printre dinți.

ㅤNu mai aveam dispoziție pentru absolut nimic, îmi ajunseseră toate modurile în care universul a râs de mine astăzi. Am căutat-o pe fată și a tresărit când am apărut din senin, atât de hotărâtă, lângă ea.

ㅤAm luat jachetele și m-am grăbit înapoi la Olivia pe care o lăsasem pe o canapea. M-am liniștit când am găsit-o acolo și am ridicat-o, cărând-o până în camera noastră când alcoolul pusese stăpânire pe ea.

ㅤAm întins-o cu grijă pe patul ei, scoțându-i adidașii și jacheta. Blonda a continuat să râdă fără noimă și să spună cine știe ce, dar am lăsat-o în urmă.

ㅤMi-am dezbrăcat pardesiul și mi-am scos botinele din picioare, aruncându-mă direct în canapea după. Am eliberat un oftat adânc și am fixat tavanul cu ochii mei. Începuse să mă doară capul.

ㅤAm retrăit ziua de astăzi și mi-am strâns ochii, refuzând să accept concluzia la care ajungeam. Am tras-o cu totul din rădăcini, înlăturând-o de tot din capul meu și m-am dus să-mi fac un duș.

Nu merita să-i simt lipsa. 

Sper că v-a plăcut!

Mă găsiți și pe:
Instagram - authorclauurux
TikTok - authorclauurux
Facebook - Author ClauuRux

Pe data viitoare, dragii mei! ❤️