— Un minut, Marie..., îi șopti el când se desprinse de trupul ei. Se ridică pe perne, trăgând-o după el. Nu cred că a fost atât de rău, nu-i așa?, o întrebă în joacă în timp ce ea se refugia pe mâna lui, la pieptul său.

— Dacă era mai bine, acum erai văduv. Doamne... Am impresia că nu-mi mai pot închide picioarele, bombăni. El zâmbi și se ridică, revenind cu un prosop înmuiat în apă. Ce crezi că faci?

— Încerc să îți sporesc confortul în seara asta, îi spuse în timp ce îngenunche lângă ea și îi trecu cârpa printre picioare. Biata, Marie! Spre oroarea ei, își dădu seama că i se adresase acelei părți din corpul ei când își trecu buzele peste ea și o sărută rapid.

— Ești nebun!, îi spuse când reveni la pieptul ei. Ai vorbit cu...

— Cu adevărata Marie, zâmbi el. Doar nu credeai că mă adresam ție cu „Marie", nu-i așa? Anne roșii și mai puternic. Odihnește-te, scumpo. E cazul să îi dăm lui Marie o pauză.

— Poți să nu îmi denumești părți ale corpului?, se încruntă și îl lovi ușor peste umăr. Ești indecent. Nu mă simt deloc obosită. Tu... ești?

Zâmbetul lui ștrengăresc o făcu să roșească.

— O pot lua de la capăt, mărturisi el.

Într-adevăr, o parte din el se retrezea la viață lângă piciorul ei.

— Ar fi anormal de curând dacă...?, întrebă.

— E clar că Anne cea flămândă nu empatizează deloc cu Marie cea deflorată, îi șopti el, făcând-o să roșească și mai puternic. Dar eu da. Vom avea timp să facem asta cât de mult vrei, după ce te vei reface puțin. Te va durea prea tare, iar drumul va fi un calvar. Nu vreau să te rănesc mai mult decât a fost necesar să o fac. Înțelegi că data viitoare nu te va mai durea, da?

Ea aprobă tăcută și își trecu un picior peste șoldul lui. Bărbatul ridică păturile și le așeză peste trupurile lor. Era încă noapte, dar niciunul nu putea dormi. Anne se simțea prea vie, în ciuda usturimii dintre picioare, iar Wine o dorea încă prea tare. Wine Cardinham nu se putea gândi decât la sentimentul de după, la mulțumirea și fericirea pe care le simțise. Cercetă atent în toate clipele de intimitate cu iubita lui, dar nu putu descoperi nicio clipă de un asemenea confort. Oh, Doamne!

— Wine?

— Hm?

— Știu că nu ar trebui să vorbesc despre asta...

— Nu există subiect despre care să nu trebuiască să discuți cu mine, îi spuse el și îi sărută părul. Te ascult, dulceață.

— Ce a insinuat Alfred este... este normal?

Știind că avea să apară și discuția asta, Wine se întoarse pe o parte și se lăsă în jos până ce capetele lor ajunseră la același nivel pe pernele moi. Îi mângâie obrazul, căutându-și cuvintele.

— Depinde ce înțelegi tu prin normal.

— Corect!, zise ea. Atunci... ai făcut vreodată asta așa?

— Nu. Știam că nu voi găsi satisfacție într-o astfel de practică. Nu e pentru toată lumea, deși unele dintre fostele mele amante au încercat. În funcție de răbdarea partenerului poate fi chiar plăcut. O sărută ușor pe buze. Totuși, există riscul contactării unor boli.

— Ce fel de boli?, întrebă ea curioasă.

— Rușinoase, îi răspunse ușor. Când ea privi neîncrezătoare spre masculinitatea lui, Wine râse și îi atine șoldul, aducând-o mai aproape. Nu am așa ceva, Marie. Aproape mereu m-am protejat.

— Oh?, făcu ochii mari. Cum să te protejezi?

— Există un fel de... teacă. Îmi permite să nu mă îmbolnăvesc dacă se întâmplă să dau de o persoană cu diverse boli și, de altfel, nici nu îmi las sămânța în ea. Nu am bastarzi, dacă asta era următoarea întrebare, o luă pe nepregătite. O vom folosi dacă sau când nu vei mai vrea copii, draga mea. Putem folosi... teaca sau altceva pentru tine.

— Pentru mine?, întrebă confuză.

— Îți voi arăta, îi șopti. Nu vreau să existe inhibiții între noi, Marie, și niciun fel de barieră. Dacă este ceva ce vrei să încerci pe mine... sunt tot al tău. Dacă nu îți place ceva din ce îți fac, doar spune-mi și nu o voi mai face decât dacă mi-o ceri tu. Bine?

Ea confirmă tăcută și vizibil îmbujorată. Odihnindu-și capul pe pieptul ei, ascultându-i inima cum bătea, Wine se simțea extraordinar în brațele ei. Nu exista dubiu că avea să o adore. Deja o făcea. Și nenorocit să fie sufletul lui Alfred dacă nu avea să îl distrugă pentru ce îi făcuse soției lui.

***

Ajunseră înapoi în Londra de Ziua lui Guy Fawkes (1). Puteai să îți dai seama că se sărbătorea ziua în care extremiștii catolici pierduseră avantajul unui complot de a dărâma clădirea Parlamentului după focul mare aprins în piață în care se aruncau păpuși întruchipându-l pe Guy Fawkes, unul dintre cei care complotaseră împtriva libertății religioase oferite de James I. Trăsura lui Wine Cardinham trecea chiar pe lângă un Guy – un băiețel care vindea păpușile urâte din paie pentru un peni – în drumul spre St James, spre casa cu marmură neagră. Amuzată, Anne își spuse că avea în sfârșit să o găsească.

Drumul de întoarcere fusese la fel de alert, așa încât dormise din nou în trăsură, mâncase numai alimente reci și stătuse departe de soțul ei. Wine părea să creadă că avea nevoie de o perioadă mai îndelungată să se refacă din moment ce nu o mai atinsese din Gretna Green. Totuși, când îi întâlnea privirea zărea pofta din ea, dorința pură, pasiunea. Adeseori o săruta cast pe buze. Își dăduse seama că își înfrânase poftele de dragul ei, lucru care o făcu și mai mult să se întrebe cum ajunsese să se căsătorească cu un bărbat ca el din moment ce avusese o viață îngrozitoare până în acel punct.

— Și aici este reședința lui Wine Cardinham!, îi spuse în timp ce o ajută să coboare din trăsură. Într-adevăr, exteriorul era cenușiu, dar nu era o surpriză. Soțului ei părea că îi plăcea la nebunie această nuanță. Te asigur că este cea mai excentrică de pe stradă, îi făcu el cu ochiul.

— Nu mă îndoiesc, murmură.

Interiorul era însă primitor. Cu două etaje, zece scări îi despărțeau de ușa principală, dublă. Geamurile erau înalte, extrem de dese. Lucarnele de la ultimul etaj se înfățișau mândre. Pereții camerelor erau vopsiți în culori diferite, nu toți de culori închise la culoare.

— Aceasta este menajera, doamna Lilywood, avem și o bucătăreasă pe care o împart cu Colt, dar acest obicei trebuie stârpit. O voi răpi în miezul nopții și o voi ține sechestrată în casa noastră, scumpo. Nu trebuie să îți faci griji. Ea izbucni în râs, zâmbindu-le servitorilor. Și, acest țap înfumurat, este Prince, valetul meu. E posibil să îl încurci cu stăpânul, din când în când. Ai grijă ca pe el să nu-l săruți.

— Prince, îi zâmbi ea, încercând să nu râdă din nou.

— Milady!, se închină bărbatul până în pământ. Este o onoare că avem o pată de culoare în casa lordului. Sunteți superbă!

Anne roșii și privi spre Wine. Nu trăda nicio urmă de gelozie. Era senin. Alți soți ar fi făcut deja o criză, dar nu și el, ceea ce putea avea atât de multe explicații. Turul continuă cu prezentarea succintă a camerelor. Fu cu adevărat impresionată să descopere că un salon avea toate scaunele în culori diferite și oftă satisfăcută când ajunse în camera stăpânului. Era măreață și, spre deosebire de alte camere, avea o zonă dedicată exclusiv băii. O perdea din dantelă despărțea dormitorul de sala de baie gigantică. Wine Cardinham punea mare preț pe igienă, deși era încă neobișnuită. În stil turcesc, la cadă se ajungea urcând două scări. Umplută deja cu apă caldă, el îi explică cum aceasta se scurgea printr-o fantă special construită pentru a nu fi greu de golit. Marmura din jur era de data aceasta albă, imaculată.

— Chiar ești neobișnuit, îngâimă ea.

— Speram să spui asta, zise el și se apropie de trupul ei. Îmi permiți să îți dau jos hainele astea plicticoase pentru o bălăceală ca într-un harem?

Anne îi zâmbi și confirmă, simțindu-se minunat când hainele începură să cadă. Acoperindu-și sânii cu mâiinile, se cufundă în apă, încântată de senzație.

— Și acum, mă tem că există una în această cameră, iar eu sunt teribil de murdar. Începu să își scoată și el hainele.

— Doar nu vrei să fii gol aici, cu mine...

— Parcă mi-ai citit gândurile, numai că „nu" nu are ce căuta în gândurile mele. Din doi pași mari se coborî lângă ea. Cada era suficient de mare pentru amândoi, ba chiar își permitea să spună că mai aveau loc și pentru alții. Așa e mult mai bine. Vino să scot praful de pe tine, îi zâmbi el. Deși roșie la față, ea se supuse, lăsându-l să îi frece trupul cu săpunul cu miros de citrice. De aici își trăgea mirosul proaspăt Wine. Cu mișcări ușoare îi spălă și părul, adunându-l în creștet pentru a turna apoi apa pe umerii ei. Coborând în jos cu degetele, Wine o atinse ușor. Ce mai faci, Marie? Mușcându-i ușor lobul urechii, îi șopti: Sper că te-ai făcut fată mare. Pentru a-și testa cuvintele, își coborî degetele în ea. Anne se înfioră și se curbă ușor când simți mișcarea dinăuntrul ei. Oh, nu!, exclamă el, făcând-o să privească speriată.

— Ce e?

— Tot micuță a rămas, Marie a noastră, îi șopti la ureche.

— Și asta e rău?, îl întrebă îmbujorată.

O ridică ușor și o poziționă în genunchi, cu trupul peste al său.

— Tu să-mi spui, îi șopti și o penetră ușor. Faptul că trebui să se împingă cu toată puterea pentru a intra în ea păru că îl înnebunește, în timp ce ea resimți un disconfort minim. Când însă fu în trupul ei, lărgind-o până la refuz, Wine oftă. Mișcă-te cum vrei, o îndemnă.

Deși era o poziție complet nouă, una în care cu siguranță el se holba la spatele și la fundul ei, Anne simți o plăcere nemărginită în timp ce se legăna ușor. Când simți că un alt tip de mișcare i-ar fi alimentat plăcerea, dar nu știa cum anume să facă asta, rugă ușor. Wine o cuprinse de mijloc și o așeză cu pieptul pe marmura căzii în timp ce se împlânta puternic în ea. Eliberarea ei îl trase și pe el într-o explozie de necontrolat.

Când se liniștiră, iar Wine găsi puterea de a se spăla cu ajutorul ei, Anne era așezată pe o banchetă din același material cu restul băii, lăsându-l să îi șteargă tandru trupul, cu fiecare deget. Când termină, îl văzu sărutându-i piciorul. Dădu să se ferească, dar el nu îi permise.

— Vreau să te odihnești, draga mea.

— Tu unde vei fi?, îl întrebă în timp ce o ridică și o purtă până în dormitor, unde o așeză ușor pe pat. Nu ar trebui să te odihnești și tu?

— Am puțină treabă.

Îl văzu îndreptându-se spre garderobiu, cu mișcări de felină, masive. Oftă și îi strigă numele. Ochii lui se întoarseră imediat spre ea.

— Nu cred că ți-am spus vreodată... zilele astea mă refer..., șopti ea.

— Nu e nevoie, îl observă zbârlindu-se, în parte îngrijorat, în parte de-a dreptul îngrozit.

— Wine..., spuse din nou.

— Vorbesc serios, Marie. Nu e nevoie să spui nimic!

— Mulțumesc, îi șopti ea.

După un timp în care el păru că îi cântărea afirmația, o întrebă:

— Asta voiai să-mi spui?

— Ce credeai că vreau să spun?, îl întrebă, deși în sinea ei știa răspunsul.

— Pentru nimic, scumpo, îi zâmbi el și se făcu nevăzut.

Pe pernele moi, Anne oftă. Wine Cardinham se temuse că avea să-și declare dragostea. Văzuse spaima în privirea lui. Înghiți în sec și dădu negativ din cap. Nu avea să se îndrăgostească de el, oricât de bun soț ar fi fost. Nu putea să își predea inima unui bărbat care cu siguranță nu și-o dorea. Wine își dorea trupul ei, da. Își dorea compania ei, da. Dar nu voia și inima ei. De altfel, Anne văzuse ce făcea dragostea cu persoanele care nu o împărtășeau. Devenea o mare nesfârșită de durere.

***

Wine intră în casa contelui de Denborough ca și cum aceasta ar fi fost a lui. Sub mersul hotărât și palmele relaxate, Cardinham ascundea o furie de neegalat. Dacă Alfred Maxwell i-ar fi ieșit acum în față l-ar fi strâns de gât până nu ar mai fi fost. Cu ajutorul Divinității, Alfred nu își făcu apariția decât în clipa în care Wine, așteptând în salon, cu glezna peste genunchiul opus, pentru ca lucrurile lui Marie să fie împachetate și trimise la locuința lui din St James, își sorbea ceaiul și lăuda bucătăreasa.

Întâlnirea fu de-a dreptul înspăimântătoare pentru orice om civilizat. Lăsând ceașca jos și zâmbindu-i servitoarei, Wine spusese:

— Domnișoară, îmi poți oferi câteva clipe în compania scumpului meu cumnat?

Personalul, deja câștigat de farmecul inegalabil al lui Wine, făcu o plecăciune și ieși. Alfred era vizibil șocat să îl vadă. Simțind pericolul care îl pândea la ieșirea servitorilor, contele înghiți în sec, își ridică ușor mâinile înmănușate în semn de predare, și spuse:

— Cardinham...

Nu apucă să mai adauge ceva; Wine se ridică iute de pe fotoliu și traversă camera din doi pași mari. Îl așteptase cinici zile. Își închipuise momentul acesta prea multe ore. Apucându-l de reverele hainei, îl ridică și îl zgudui, lovindu-l de vitrina din spatele lui. Alfred se zbătea îngrozit, încercând să evadeze din mâinile lui fără niciun folos. Wine îl domina din toate punctele de vedere.

— Tot ce îmi doream pe ziua de azi, să snopesc mutra dezaxaților sexuali.

Chipul lui Alfred se înroși și mai puternic, iar buzele îi tremurară când întrebă:

— Ți-a... ți-a zis?

— Este soția mea. Bineînțeles că mi-a zis cum fratele ei a încercat să profite de ea în propria casă. Bineînțeles că mi-a zis că ți-ai pus mâinile jegoase pe ea. Bineînțeles că mi-a spus că ai atins-o. Și bineînțeles că te voi face să suferi pentru problema pe care cu siguranță o ai la cap, Denborough!

— Nu este așa cum... cum pare!, se apără Denborough de pumnul ridicat al lui Wine. În numele Domnului, așteaptă! Anne a înțeles totul greșit.

Rânjind, Wine își lipi pumnul de nasul lui Alfred. Nasul scârțâi, iar Wine simți fericit că i-l spărsese. Sângele începu să curgă numaidecât, în timp ce contele icnea în mâinile lui, incapabil să își acopere zona dureroasă.

— Mi-ai spart nasul, nenorocitule!, zise Alfred.

— Ai înțeles totul greșit, Denborough. Am vrut doar să te mângâi. Te-am rănit rău? Înainte ca Alfred să răspundă, Wine îl mai lovi o dată, făcându-l să icnească. Oh, îmi pare rău! Următoarea lovitură îl făcu pe Alfred să se îndoaie, fiind atins între picioare. O venă începea să se profileze pe tâmplă, ceea ce îl făcea să arate muribund. Dându-i drumul, Wine îl privi cu mâinile în șold. Ar trebui să te omor pentru ce ai încercat să faci, Alfred!

Respirând greu, contele se uită la el cu o ură vizibilă în priviri:

— Deci s-a căsătorit cu tine. Doamne... e așa o... o cur...

— O jignești pe lady Cardinham?, mârâi Wine. Își ridică piciorul și lovi puternic în stomacul oponentului său care se chirci de durere. Știi ce mă oprește să te omor chiar acum, Denborough? Se aplecă, îl trade de haină și îi șopti: Vreau să știi că te voi omorî odată și odată. Îți va fi atât de al naibii frică să trăiești, încât nu o vei mai face, pentru că vei ști că la un moment dat voi veni după tine. Vreau să trăiești în frică, așa cum a făcut-o Marie.

Se ridică și dădu să se întoarcă în momentul în care îl auzi strigându-l:

— Cardinham, la naiba! Trebuie... trebuie să îți spun... să te invit...

— Ce tot spui acolo, Denborough?

— Vreau să trec pe la tine mâine. Trebuie să îți spun ceva.

— Dacă te apropii de casa mea, din testiculele tale îmi voi face câteva inele interesante. Vei sta departe de St James și de Marie. Nu o vei atinge. Nu te vei uita la ea. Dumnezeule! Dacă văd că i-ai aruncat fie și o privire...

— Nu mă voi uita la ea!, jură repede Alfred, îngrozit de furia care se citea în ochii lui Wine. Jur! Nu voi face una ca asta.

Mulțumit de rezultat și de faptul că își înspăimântase suficient adversarul, Wine ieși din cameră. O servitoare micuță, probabil fosta cameristă a lui Anne, își drese glasul și zise:

— Milord? Lady Anne avea un... un tablou cu...

— Îl iau!, zise repede Wine. Nu va rămâne nimic de-al ei aici, ai înțeles? Oprindu-se în mijlocul casei, își drese glasul și anunță: Toți servitorii loiali soției mele pot să mă însoțească. Țineți cont de faptul că în curând veți lucra pentru un om mort.

***

Următoarea oprire a lui Wine fu la casa din Mayfair a ducelui de Rothgar. Știa că aveau să curgă întrebări, mai devreme sau mai târziu, și voia să le facă față între patru ochi cu frații lui. De altfel, voia ca aceștia să îi ofere lui Marie o primire călduroasă, care să o facă să uite Iadul prin care trecuse în anii petrecuți alături de Alfred. Locuința ducelui de Rothgar se vedea că data din vremuri medievale. Stilul Tudor, inconfundabil prin contrastul dintre negru și alb, cu elemente renascentiste și gotice, decora casa din Londra a lui Bryght Cardinham. În stânga, locuința lui Colt purta semnele baroce, exteriorul fiind în mare parte alb, cu coloane decorate cu auriu. Locuințele li se potriveau, într-adevăr, iar a lui, întunecată și mare, i se portivea.

În salonul de primire, nu fu uimit să observe că Melody, cumnata lui, ardea de nerăbdare să îl ia la rost. Bryght era așezat într-un jilț, ca un adevărat conducător tiran, cu privirea lui de gheață asupra-i. Totuși, nu putea să nu detecteze ușorul amuzament din ochii lui.

— Să înțeleg că nu mă felicită nimeni?

— Oh, Wine!, zâmbi Melody și se ridică pentru a-l îmbrățișa. Corpul femeii se lipi de a-l lui, iar Wine o strânse generos la piept. Știam că tu vei urma! Știam că a fost o idee minunată să o lăsăm pe lady Anne în grija ta, că vă potriviți!

— Știai mai multe decât mine, dragă cumantă, îi zise Wine. Se încruntă apoi când simți că trupul ei era mai suplu. Măi să fie! Fratele meu nu te hrănește, lady Rothgar?

— Oh, nu..., zise ea rapid. Nu mă simt prea bine zilele astea.

Zâmbind, Wine se dădu ușor în spate și își înclină capul:

— Înțeleg. Felicitările mele, dar vreau să-ți spun că sânii te-au dat de gol mult mai devreme. Iar eu, ca un admirator al...

— Wine!, îl întrerupse ducele în timp ce urmărea cum pielea palidă a soției lui devenea din ce în ce mai roșie. Suntem aici pentru a discuta despre soția ta, nu despre a mea. Nu credeam că te interesează lady Anne.

— Nu mă interesa până ce nu a aterizat în brațele mele la Devil's Luck.

— Stabilimentul domnului Carter?, ridică Bryght uimit din sprâncene. Ce căuta acolo o femeie precum lady Anne?

— Deși nu sunt sigur dacă Alfred este în această sectă idioată, trebuie să îți spun că are câteva probleme comportamentale. Voi afla cu siguranță mai multe de la Marie în perioada următoare.

— Ce fel de probleme comportamentale?, întrebă Melody.

Oftând, Wine privi spre Bryght, transmițându-i indirect gravitatea situației.

— Draga mea, spuse pe un ton blând Bryght, poate ai vrea să ne lași câteva momente? Nu vreau să te agiți sau...

— Dar nu mă simt agitată!, se împotrivi Melody.

— Prea bine, zise Wine. Se așeză pe un fotoliu și începu să le povestească totul. Atât ducele, cât și ducesa deveniră extrem de palizi când el isprăvi cu povestea.

— Dumnezeule!, șuieră Bryght.

— Biata Anne..., înghiți în sec ducesa. Nici nu vreau să îmi imaginez prin ce trece...

Ducele își privi soția. Bineînțeles că Melody empatiza cu Anne mai mult decât ar fi putut să o facă oricine altcineva. Cu două luni în urmă aproape că trecuse prin ceva asemănător în mâinile cumnatului său, Harry Lunden.

— O voi consola eu, spuse Wine.

— De asta te-ai căsătorit cu ea? Ca să o consolezi?, întrebă direct ducele.

— Printre altele. Credeam că vrei să mă vezi însurat.

— Mi-ar plăcea să cred că o iubești..., rosti Bryght.

Cu mult timp în urmă, Wine nu credea că era posibil ca Bryght Cardinham să râvnească la iubire și să considere sentimentul autentic. După ce descoperise că mama lor își înșelase în mod repetat soțul, ulterior că ducele o înșelase pe ducesa lui încă din prima zi a căsătoriei, Bryght nu mai dorise să creadă în dragoste. Aparent, Melody îl făcuse să se răzgândească. Îl schimbase.

— Nu e posibil, zise Wine. În viață, frățioare, iubești o singură dată cu adevărat. Și timpul meu s-a scurs. Pot doar să am grijă de Marie. Nu-mi cere mai mult.

— Probabil că ai dreptate, oftă ducele și privi spre Melody care era încă pierdută în gânduri. Wine știa la ce se gândea acum bărbatul, la cum ar fi fost să își piardă preaiubita soție. Nu dorea nimănui așa ceva, pierderea persoanei iubite. Era catastrofal. În regulă. Vom organiza o cină pentru lady Anne în seara aceasta. Dacă sunteți buni să vă alăturați...

— Asta am și venit să cerșesc, îi zâmbi Wine. Vom fi toți?

— Da, zise Bryght. Colt și Christina nu au mai plecat. De aceea...

— Îi voi vorbi eu lui Marie, îl asigură Wine. Trebuia să îi explice situația Christinei înainte ca aceasta să o facă pe cumnata lor să se simtă prost. Să vină și Blue!, îi zise el fratelui său. Și să o așezi la masă lângă mine. Îl voi invita și pe Christian Kean. Probabil că mă înjură acum că a rămas cu hârțoagele pe cap.

Aprobând, ducele întinse mâna și îi zâmbi fratelui său:

— Nu credeam că voi apuca ziua în care te vei căsători.

— Nici eu nu credeam asta, oftă trist Wine. Nici eu...

(1) - 5 noiembrie