Nimic nu se compara cu mișcarea rapidă a unei trăsuri. Se legănau dintr-o parte în cealaltă, alunecau pe drumurile înnămolite, pe dealurile ruginii și nimereau în toate bălțile. Cu ochii încă închiși, încruntată, din cauza durerii de cap pe care o simțea, Anne-Marie avea impresia că visează. Probabil era un alt vis în care avea impresia că evadează din casa fratelui ei și apucă drumul nordic spre un cătun din Scoția. Acolo, în Scoția, oamenii puteau să dispară. Existau zone atât de izolate, încât uneori nici nu fuseseră descoperite încă de Coroană. Într-un astfel de loc visa să meargă.

Gemu nemulțumită când aproape că se lovi cu capul de o fereastră a trăsurii. Se încruntă, deschise ochii și frecă zona dureroasă. Tt corpul îi era strâns de rochie, de corset. Multe zone o dureau și mai mult îi amorțiseră. Clipi dezorientată. Pe geam intra o ușoară lumină a unei dimineți. Era foarte devreme, își dădu ea seama, din moment ce lumina era albăstruie încă. Întrebarea era de ce i se perindau înaintea ochilor peisaje de țară. Dacă acesta era un vis, cu siguranță era extrem de real. Poate că imaginația ei evoluase într-atât încât o păcălea și pe ea. Inspiră și se mișcă. O clipă rămase cu ochii ațintiți pe fereastră, încercând să își amintească evenimentele nopții trecute.

Alfred, fratele ei, încercase să o violeze, iar ea, după ce îl lovise cu un scaun, fugise în mahala unde îl întâlnise pe Wine Cardinham. Eroul ei. Se încruntă și își atinse ușor buzele. Nu se gândise la el ca la un erou, dar sărutul lui o salvase din întunecimea unor amintiri îngrozitoare. Oricum nu credea că avea să uite vreodată senzația trupului lui Alfred lângă al ei, mâna lui care îi prindea copsa și îi strângea fundul. Și acum i se făcea rău numai când se gândea.

Totuși, după ce Wine o alinase, lucrurile se întunecaseră pentru ea. Observă o femeie dolofană cărând un miel sub brațul ei mătăhălos. Doi copii se stropeau, o vacă mugi în direcția ei, privind-o fix în ochi. Visul ei nu ar fi trebuit să conțină vaci sau copii obraznici.

Își întoarse privirea spre bărbatul care o privea complet mut. Wine Cardinham purta încă hainele cu care fusese la bal, acele blestemății întunecate. Părul îi cădea chipeș, iar maxilarul pătrățos, prea proeminent, de-a dreptul delicios, era strâns. Ochii lui căprui denotau însă blândețe și o ușoară curiozitate.

De ce era încă în trăsură cu el? Nu își amintea să fi ajuns undeva seara-trecută. Nu își amintea mai nimic. Privi în jos, la ea, și realiză că purta încă rochia roșie și avea pelerina în jurul corpului. Nici ea nu era dezbrăcată, ceea ce părea, desigur, o binecuvântare. Nu îi făcuse nimeni nimic. Oftă precaută, când îndoiala, teama și furia se strecurară în tandem în sufletul ei.

— Ce e asta?, i se adresă, nerecunoscându-și glasul ușor răgușit din urma somnului. Se trase mai sus pe banchetă, sprijinindu-se precaută.

Ca și cum discuta despre petrecerea cu ceai și prăjiturele a unei lady, Wine privi dezinteresat peisajul și reveni la ea:

— Leicester.

— Ce?!

Leicester... Leicester era în afara Londrei, la aproape o sută de mile depărtare. O sută de mile... Înghiți în sec, realizând că lumina era albăstruie din cauza cerului înnorat, nu din cauza orei. Afară ploua, nu era dimineața devreme. Dat fiind faptul că străbătuseră o sută de mile înseamnă că erau pe drum de cel puțin douăsprezece ore. Dumnezeule!

— O voi spune din nou, îi spuse Wine precaut. Mai sus de Northampton, de Coventry și Nuneaton este Leicester. Aici suntem noi. Leicester. Când ea continuă să îl privească fără să scoată un cuvânt, Wine începu să spună pe litere: L. E. I...

— Știu și eu unde e Leicester!, strigă enervată Anne-Marie. Întrebarea mea este de ce sunt aici, nu unde sunt!

Wine aprobă și zâmbi ușor. Își încrucișă degetele în poală și continuă să spună dezinvolt:

— E cel mai scurt drum spre Gretna Green. Deși, scurt nu e un termen potrivit pentru trei sute de mile, dar...

— Gretna..., începu să se bâlbâie Anne-Marie. Gretna Green...

Înțelegându-i buimăceala, Wine începu să explice ca și cum era un preceptor, iar ea un elev care uitase să citească lecția pentru ziua curentă:

— Da, Gretna Green. Locul acela desprins din Rai unde oamenii se căsătoresc în atelierul unui fierar îndrăzneț, după tradiția scoțiană. Am auzit că sunt și cântece dacă ești generos. Apoi, ti se alege un inel, vă jurați credință veșnică, sunteți uniți cu un fel de panglică și...

Anne-Marie îi privea chipul visător cu groază. Fugise de Alfred care era de-a dreptul țăcănit și plonjase direct în brațele unui bărbat și mai nebun. Strângând pelerina pe ea, Anne se afundă cât de mult putu în bancheta pufoasă și exclamă:

— Ești nebun! Se agăță de geamul trăsurii, în speranța că cineva avea să o vadă și avea să-i sară în ajutor. Lasă-mă să ies! Lasă-mă să ies!

— Zece minute până la cel mai apropiat han, șopti glasul lui Wine. Acolo poți să ieși și să te odihnești un ceas, cât sunt schimbați caii. Mâncăm ceva, bem puțin și poate găsim și ceva haine adecvate unei călătorii în Scoția pe o vreme atât de mohorâtă.

Glasul lui calm, calculat o enerva și mai tare. Cu un strigăt îngrozit, Anne se năpusti asupra lui. Dădu să îl zgârie, să îl lovească, dar Wine, deși luat prin surprindere, contracară lovitura ei cu blândețe. Nu o struni, nu o lovi și nici nu o răni. Pur și simplu rămase încruntat în timp ce Anne spumega:

— Am fugit de un violator doar ca să dau peste un altul care are impresia că...

— Stai puțin, îi șopti Wine în timp ce îi prinse încheieturile cu o singură mână. Nu te violez, milady. Intenționez să mă însor cu tine.

— Norocoasa de mine!, îi aruncă furioasă și începu să se zbată din nou. Dumnezeule, lasă-mă! După asta, după căsătorie, vine violul, milord!

Privind-o neîncrezător, Wine își drese glasul și își alese atent cuvintele:

— Ai o perspectivă cam... deformată în ce privește relațiile conjugale, draga mea.

— Lasă-mă în pace!, îi strigă furioasă. Se obosise inutil. Wine Cardinham era ca o strâncă și nu îl putea clinti. Cumva, ajunsese în poala lui. Mâinile îi erau încă ostatice, respira greu, iar pieptul i se ridica amenințător de falca lui Cardinham. De ce faci asta?, îl întrebă cu ultimele ei puteri.

— Cum văd eu lucrurile, Marie, îi spuse acesta și îi îndepărtă o șuviță de păr. Degetele lui de-abia îi atingeau chipul, atât de gingaș dorea să fie. Fratele tău e în stare să te violeze, am dreptate? Deși era extrem de calm, când ea aprobă ușor îl simți încordându-se. Mustea de furie, una reținută, controlată. Realiză că nu dorea să o sperie, drept care era atent la infexiunile vocii sale. Nu te pot lua din casa lui fără o scuză bună. Nu pot să îi poruncesc să nu te atingă. El este tutorele tău legal, Marie. Dacă el îmi spune să i te dau și vine cu un polițist în casa mea din St James eu nu aș putea opune prea multă rezistență. Gândește-te doar că te-ar lua cu forța din adăpostul meu și ar face cu tine orice lucru îi trece prin mintea aia bolnavă. Nu aș putea ridica un deget ca să te ajut.

Anne ura să recunoască adevărul. Degeaba își dorise să se refugieze la orice prieten avea; dacă Alfred îi cerea să vină acasă, o putea lua fără să dea explicații nimănui. Era la mila lui acum. Înghiți în sec și continuă să îl privească:

— Dar ca soț al tău, ai intra sub tutela mea. Nu ar putea să te ia de la mine nici dacă vine cu armata, pentru că toată persoana ta mi-ar aparține. În acele momente, Alfred ar putea să se ducă la dracu'.

Anne dădu să se smucească fără succes din strânsoarea lui delicată.

— Nu îmi voi oferi trupul ție!, îi spuse încă încruntată.

Expresia lui Wine era de profundă milă la adresa ei. La naiba! Nu voia să îi fie milă de ea! Se simțea și așa rușinată de tot ce se întâmplase până acum. Cu o seară în urmă îl ironiza pe ringul de dans, iar acum se afla într-o trăsură cu el spre Scoția. Cât de ciudată era soarta!

— Mă tem că măcar o dată va trebui să mi te oferi, draga mea, îi spuse atent.

— Nu!, dădu ea îngrozită din cap.

— Căsătoria scoțiană, începu să îi explice, slăbind mult din strânsoare, nu e valabilă fără o noapte a nunții. Îi lăsă mâinile să-i cadă în poală, se apropie ușor cu buzele de obrazul ei și îi șopti. O dată, iubito. O singură dată. Degetele lui îi mângâiau ușor spatele. Apoi, tu decizi dacă vrei sau nu să îți mai oferi trupul soțului tău.

— Nu mă voi oferi vreunui bărbat!, zise Anne care mai avea puțin și izbucnea în lacrimi.

— Ești încăpățânată, oftă el, dar pe chipul lui se putu citi grija profundă.

— Nu voi aparține nimănui!, îi spuse ea. Nu voi sta cu mâinile în sân în timp ce îți bați joc de trupul meu...

— Sper să nu!, tresări Wine. Îmi place să fiu atins.

Își bătea joc de ea. Disperarea de transformă în furie. Își împinse corpul mai mult în el și îl țintui de trăsură. El gemu și îi zâmbi ca un cuceritor. Avea un zâmbet perfect, iar buzele lui sărutau ca un zeu. Știa prea bine de ce îl preferau femeile.

— Idiot desfrânat ce ești!

— Desfrânat sunt, îi șopti el în timp ce îi mângâia liniștitor șoldul. Idiot nu sunt.

Anne își apăsă toată puterea de el, dorind să îl sufoce, să îl facă să o lase aici.

— Mă voi împotrivi, să știi. Voi lupta cu tine!

— Scumpo, ai putea încerca să lupți, dar uite cum te văd eu: Ai probabil un metru și cincizeci la vreo patruzeci de kilograme. Eu unul ating doi metri și, la ultima verificare, aveam o sută de kilograme. Anne făcu ochii mari, îngrozită. O sută două, recunosc! Nu ar fi trebuit să mănânc niciodată atât de multe clătite cu frișcă, dar nu m-am putut abține când am văzut și dulceața de cireșe. Anne înghiți în sec, realizând cât de foame îi era. Nu mai mâncase din seara-trecută, iar nătângul de sub ea vorbea dezinvolt despre mâncare. Înțelegi de ce ar fi un dezavantaj în ce te privește?

— Nu contează asta, mârâi ea. Te voi strânge de gât în somn, când ești relaxat și mai puțin amenințător.

— De ce să mă strângi de gât când poți strânge în palmele tale ale părți ale corpului meu. Anne rămase șocată de insinuarea lui. Înțelegi ce vreau să spun? Noi doi puteam ajunge să ne înțelegem foarte bine în dormitor, dacă asta este ce vrei și tu, bineînțeles. În fond, ai văzut cât de bine ne potrivim în urma acelui sărut. Glasul lui se curmă. Da, Anne își amintea perfect sărutul lui și modul în care o făcuse să se simtă. Să nu leșini!, îi spuse el.

— Am făcut cea mai mare greșeală a vieții mele când am venit la tine..., băigui palidă Anne. Ești cel mai mare desfrânat din Londra. Ești un crai, un libertin, un ticălos...

— Poate că sunt, oftă el.

— Sigur ești! Nu asculți suficient de mult ce se zice despre tine. Seduci femei exact așa cum mănânci... clătite cu frișcă! Se încruntă. De ce ar mânca cineva așa ceva?

— Dacă vei încerca, îți spun sincer că îți va plăcea, râse el. Și da. Îmi plac femeile. Nu cred că asta este rău. Sunt tot ce ai spus mai sus că sunt. Totuși, Marie, după ziua în care ne vom uni destinele, îți jur că tu vei fi principala mea preocupare. Te voi proteja cu prețul vieții mele. Când ea continuă să îl privească și să clipească rar, el continuă: Sunt al doilea fiu al unei familii respectate. Am reușit să îmi construiesc un drum satisfăcător în viață, să am propria afacere care nu se va demoda niciodată așa cum probabil se va întâmpla cu agricultura englezească. Sunt foarte bogat, putred chiar, iar tu vei avea întotdeauna tot ce îți vei dori. Cu mine vei fi mereu liberă.

— Nu voi mai fi niciodată liberă, îl întrerupse aceasta. O femeie nu se naște liberă, milord, asta dacă ai uitat că mereu trebuie să aibă un bărbat la stânga ei care să îi completeze personalitatea.

— Cu mine vei fi, își întări el ideea. Nu îți voi cere socoteală pentru nimic. Poți face ce vrei. Poți purta ce vrei. Te poți purta cum vrei. Cere-mi semnătura și o vei avea pentru orice lucru dorești. După o pauză în care Anne îl observă cântărind posibilitățile, adăugă: Dacă vei vrea un amant, voi accepta. Dacă vei avea un copil cu iubitul tău, îl voi recunoaște. Nu va exista scandal, iar el, copilul, se va simți iubit. Va avea parte de educație și afecțiune. Îl voi considera al meu, pentru că tu vei fi a mea, soția mea.

Anne se încruntă. Îi prinse mâna care începuse să îi mângâie obrazul. În societate se practica adulterul. Soții și soțiile erau infideli, dar nu mai auzise niciodată atâta bunătate, atâta acceptare și atâta toleranță în fața unui comportament nerușinat din partea unei femei. De altfel, soția nu era disponibilă până ce nu producea unul sau doi copii.

— Ești un individ ciudat, Wine Cardinham, îi spuse.

— Mi s-a tot spus, îi zâmbi el.

Înghițind în sec, se gândi la el ca fiind soțul ei. Nu își dorise să aibă de-a face cu un prieten de-al lui Alfred, dar faptul că nu mai avea legătură cu fratele ei o făcea să capete încredere. Nu era crud, nu era rău. Era sigură că nu avea să o lovească niciodată sau să o forțeze să... Totuși, ideea că el vedea căsnicia ca pe ceva atât de liber o deranjă. Oprindu-i mâna din alinare, îl privi pe sub ochi:

— Ei bine, Wine Cardinham, cu mine nu vei fi liber. Îți voi cere mereu socoteală pentru orice nimic. Nu poți face tot ce vrei tu și nu poți purta tot ce vrei – sau ce nu vrei. Dacă te prind că înnebunești și începi să alergi pe Bow Street în pielea goală de bat la tălpile goale până îți vine mintea la cap. Nu te poți purta cum vrei. Mă vei respecta. Nu mă vei... Nu vei abuza de tona pe care o ai...

— Sunt doar o sută de kilograme, protestă el.

— Nu mă vei bate. Nu voi accepta o amantă. Dacă vei avea un copil din flori... Îl observă tresărind, așa că își corectă propoziția: Dacă vei avea un copil de flori după ce te vei căsători cu mine, te vei trezi că strâng prea tare anumite părți din corpul tău până ce nu le mai ai. Copilul va fi iubit, nu urât pentru că tatăl lui a fost un idiot.

Ochii lui Wine străluceau, iar pe chip i se înfățișase un zâmbet gigantic.

— Nu îmi voi lua o amantă, îi zise el, dacă vei fi în patul meu în fiecare seară.

— În fiecare seară sună cam mult, spuse ea repede. O dată pe săptămână.

— Dacă aș avea nouăzeci de ani, o dată pe săptămână ar suna bine, scumpo, dar pentru un bărbat în floarea vârstei ca mine... În fiecare seară, îi șopti ușor la ureche. Până ce moartea ne va despărți.

Anne tremură în brațele lui și înghiți în sec. Își jurase că nu avea să fie o femeie umilită de comportamentul sexual hulpav al unui potențial soț. Wine nu va avea o amantă, iar ea, oricât de greu avea să îi fie, oricât de umilitor, oricât de dureros, avea să facă totul pentru a se asigura că nu își lua o metresă. Dădu ușor din cap, afirmativ.

— Atunci, Marie, jur că nu voi avea o amantă. Tu vei fi amanta mea. Așa e mai convenabil, oricum. Soția să fie și amantă.

Oftând, ea se trase din brațele lui și rămase pe banchetă în timp ce trăsura se opri în fața unui han. Ardea de nerăbdare să se schimbe.

— Ce vor zice oamenii?, îl întrebă înainte de a ieși din trăsură. Am fugit ca doi hoți și...

— De asta se ocupă acum frații mei, îi spuse el și îi oferi mâna pentru a o ajuta să coboare din trăsură. Îi oferi brațul și o conduse cu grijă spre han, lăsând ploaia să cadă peste capetele lor. Probabil că vor susține că între noi a izbucnit o mare pasiune, iar eu mi-am pierdut capul după tine, Marie. Ceea ce nu putea fi totalmente greșit, continuă mai ușor.

Într-adevăr, Marie îi sucise mințile.

***

— Am fost la ea acasă și mi s-a zis că nu este disponibilă, șopti Helen în dimineața aceea. Așezată pe divan, lângă soțul ei, lăsă ziarul pe masă și se întinse pe spate, mângâindu-și ușor abdomenul sub rochia lila pe care o purta. Ziua de azi era mai friguroasă, așa că alesese catifea și lână. Anne este mereu disponibilă pentru mine.

— Asta poate însemna un singur lucru, spuse Melody. Wine a fugit cu ea și intenționează să se însoare cu lady Anne. Când i-am propus să o curteze nu ne așteptam la asta, nu-i așa?, zâmbi și sorbi din nou din ceai.

— Cam așa ceva, comentă Colt. Și nu va trece mult până ce oamenii își vor da seama. Trebuie să ne ocupăm de asta, să o prezentăm drept o iubire cutremurătoare, înainte ca Alfred să răspândească zvonuri cum că Anne a fost răpită sau poate mai rău.

Asta era ziua în care ar fi trebuit să fie deja pe drum alături de Christina, dar bilețelul pe care Rothgar i-l prezentase la micul dejun îl făcuse să amâne plecare pe termen nedeterminat. Christina nu părea că se supărase. Era așezată pe un fotoliu, într-o rochie pe gât, cu un șal pe umeri și asculta tăcută totul. Din când în când schița un zâmbet. Colt își spuse că probabil văzuse și asta în palmele lui Wine. Dumnezeule! Ce imprevizibil era viitorul!

— Nu îl poți învinovăți, murmură Nate. Lady Anne este o femei încântătoare.

— Poate, zise Bryght. Fie asta, fie s-a întâmplat ceva aseară. S-a întâmplat ceva cu ea. La ce oră spui că a plecat, lady Dunbar?

— La nouă și, se încruntă Helen. Wine a plecat puțin mai devreme, dar nu cred că au plecat împreună. Majordomul ei mi-a spus că a ajuns aseară acasă. Acum, dacă stau și mă gândesc, Denborough are obiceiuri ciudate. Când toți o priviră încruntați, se simți obligată să spună: din când în când dă personalului o seară liberă. Știu asta de la Anne care a dormit odată la noi, dacă îți amintești. Nate aprobă. Nu mi-a spus foarte multe, dar... Nu am refuzat-o niciodată. Oftă și își sprijini capul de umărul soțului ei. Dacă avea probleme putea doar să vină la mine. Aș fi ajutat-o mereu.

— Să zicem că i-ai fi fost de ajutor, zise Bryght. Totuși, poate că a încercat să ajungă la cineva cunoscut, dar noaptea străzile se transformă, se schimbă și devin extrem de periculoase. Poate că s-a pierdut și poate că Wine a fost acolo la momentul potrivit. Ar trebui să investigăm puțin..., zise ducele și se lăsă pe spate, în scaun. Ceva nu este bine aici. Wine nu și-ar fi încălcat jurământul de celibat pentru orice situație.

De cealaltă parte a ușii, acolo unde Summer Cardinham fusese exilată, fata se încruntă și lipi mai mult paharul de lemn pentru a auzi vocile mai clar. Ura să asculte pe la uși, dar adevărul era că frații ei mai mari considerau prea multe lucruri nepotrivite pentru o tânără domnișoară. Dacă Wine ar fi fost aici ar fi insistat să ia și ea parte la această convorbire. Dar exact asta era problema. Wine dispăruse cu o anume Anne-Marie.

— Dacă nu aș vedea paharul ăla, aș spune că ai leșinat și că ai cu adevărat nevoie de ajutor. Summer tresări și privi figura dură a ducelui de Shrewsbury. Thaddeus Talbot, ducele de Shrewsbury, era fratele lui Melody, cumnata ei, și, de altfel, un îngâmfat fără pereche. Îi scrută cu privirea părul roșu, ochii albaștri, reci, chipul palid. Ar fi fost un bărbat frumos dacă nu ar fi fost atât de rece, de dur, de moral. Era de-a dreptul plictisitor.

Summer se ridică de jos și își aranjă fustele. Roșise violent. Tocmai ce fusese descoperită trăgând cu urechea.

— Am obosit și...

— Domnișoarele educate nu trag cu urechea, șopti Thaddeus. Și, cu siguranță, nu mint. Summer se încruntă și îi spuse:

— Și tu știi asta pentru că?

— O lady adevărată nu este nici măcar impertinentă, așa cum ești tu. Vorbești atât de... Pe chipul lui se citi clar dezgustul, emoție care o lovi pe Summer direct în inimă. Urăsc modul în care te comporți, modul în care vorbești și urăsc până și modul în care mănânci!, îi aruncă el. Să nu te mai uiți vreodată la mine, domnișoară. Să nu mi te mai adresezi vreodată și să stai departe de mine dacă vrei să nu uit că nu ești o lady adevărată prin simplul tău fel de a fi.

Își miji ochii, profund jignită și făcu un pas spre el. Bărbatul nu dădu înapoi nici măcar un centimetru, ci continuă să o privească de sus.

— Oh, stai liniștit, Excelență! Nici eu nu zăresc un lord adevărat prin preajmă. Cel puțin nu de partea aceasta a ușii.

Plecă fără să mai spună vreun cuvânt, când și-ar fi dorit să îl plesnească și să îl strângă de gât. Thaddeus privi în urmă la fata care aproape că fugea, un comportament deloc demn de o domnișoară. Fetele educate nu alergau.

Summer Cardiham era o sălbatică, iar el nu voia să aibă de-a face cu ea.

***

Alfred Maxwell se agită în scaunul în care era așezat. Avea ochii injectați, capul îi bubuia încă și simțea că va vomita din minut în minut. Starea lui nu era deloc ajutată de bărbatul care stătea acum înaintea lui și care, deși participase la desfrâul din seara precedentă, arăta de mii de ori mai bine decât el.

— Să înțeleg că ți-ai pierdut sora, zise acesta. Alfred aprobă tăcut. Când Anne nu se întorsese seara-trecută, deși orele curseseră, și nici azi-dimineață, fiind deja prânzul, Alfred înțelesese că Anne nu avea să se întoarcă. Faptul că lady Dunbar trecuse pe aici și o căutase trezise tot felul de suspiciuni în el. Ai speriat-o. Știi bine că nu facem asta cu membrii familiei.

— Știu, se încruntă Alfred.

— Îți voi spune ceva, zise bărbatul care era incredibil de calm. Am fost la clubul meu. Wine Cardinham e membru, bineînțeles. Este mereu acolo și își bea cafeaua cu ceai și coniac. Mănâncă puțin din cornulețele proaspete și citește ziarul.

— De ce m-ar interesa pe mine rutina lui Wine Cardinham. Am fost amici, da, dar...

— Azi nu s-a întâmplat așa. Wine nu a apărut la clubul său. Domnii spuneau chiar că l-au văzut ieșind din Londra în jurul orei douăsepreze noaptea, ieri.

Alfred rămase privindu-l îngrozit.

— Vrei să spui că a fugit cu sora mea?

— Tot ce se poate, oftă bărbatul. Vicontele mi-a spus că a văzut-o dansând cu el la petrecerea lui lady Dunbar. După expresia ta îmi dau seama că nu aveai habar. Nu are rost, atunci, să te întreb dacă știi ce discutau. Cardinhamii sunt periculoși pentru noi, Alfred. S-au băhat prea mult în treburile noastre. Au început să scormonească.

— Ce e de făcut?, întrebă Alfred.

— Putem să încercăm din nou să îl eliminăm pe unul dintre ei, deși mi se pare îngrozitor de greu, sau putem să îl cooptăm.

— Wine Cardinham nu va fi în veci de acord să...

— În veci sună cam mult, își dădu individul ochii peste cap. E un libertin. Câteva foste iubite mi-au povestit amănunțit ce cereau și ce făcea Wine. Și, crede-mă, e capabil de multe perversiuni. L-am văzut cu copiii; îi plac. De ce nu i-ar plăcea de ei și altfel? Când Alfred rămase tăcut, bărbatul se ridică de pe scaun. Dacă îl atragem de partea noastră, ne asigurăm că ceilalți nu mai intervin. Și așa Colt e pe urmele noastre după ce am lăsat ca prețioasa lui soție să fie acuzată de uciderea fostului conte de Dunbar, când adevărul e că noi l-am omorât pe neatent. Înțelegi cum ne-ar ajuta asta? Alfred aprobă. Bun. Vreau ca tu că îl cooptezi.

— Eu?

— Da. Ați fost prieteni la Eton. Îl poți convinge. Cu puțin noroc, Anne e atât de rușinată de ce i-oi fi făcut tu încât nu îi va povesti niciodată, nu va scoate un cuvânt.

Contele de Denborough aprobă. O cunoștea pe Anne. Era prea rușinoasă să povestească ce s-a întâmplat, mai ales unui bărbat cu o privire atât de lipsită de prietenie precum Wine. Cu siguranță că nu îi spusese nimic.

— Trebuie să plec, spuse bărbatul. Mă tem că vicontele nu mai are mult.

— Atât de rău l-a rănit aseară?, întrebă încruntat Alfred.

— Rana nu este mortală. Se poate reface. Mă tem însă de ce le-ar spune anchetatorilor care ar întreba cine l-a înjunghiat, circumstanțele. S-ar pierde cu firea.

Alfred știa prea bine ce însemna asta.

— Au murit deja destui, reuși să spună. Vicontele nu ar fi așa o amenințare.

— Dacă spui asta, Denborough, înseamnă că tu vei fi următorul care moare, zâmbi cel cu titlul cel mai înalt dintre toți cei existenți în această adunare.

— Voi face ce trebuie!, spuse hotărât să își păstreze viața Alfred. Voi face orice...

Inclusiv să o strângă de gât pe vrăjitoarea aia mică. Ar fi trebuit să o omoare când avusese ocazia. Ar fi trebuit să termine cu ifosele ei de foarte mult timp.

Cred că înțelegeți cum căsătoria o putea proteja pe Anne-Marie de fratele ei. Femeile nu aveau personalitate juridică în acea vreme (fiind, practic, incapabile), adică nu putea deține proprietăți (mici excepții) sau, într-un cuvânt, bunuri. Văduva intra, de exemplu, sub tutela succesorului. Fiica ieșea de sub tutela tatălui/ fratelui/ moștenitorului în momentul căsătoriei și intra sub tutela soțului. Această situație se va schimba în secolul următor, dar mă tem că destul de târziu. 

Totuși, căsătoriile, începând cu doisprezece ani pentru fete și paisprezece pentru băieți (vârste acceptate de biserică), erau perfect valide, deși tutorele nu își dăduse consimțământul. Nu se putea, prin urmare, desface o căsătorie din simplul fapt că fata nu primise în mod expres acordul tutorelui său. Totul era perfect valabil până în momentul în care era caz de anulare (de regulă incapacitatea îndeplinirii datoriei conjugale, neconsumarea căsătoriei sau degradare mintală).