Cartea de tarot cu Marea Preoteasă sosise într-un plic în care se găsea alături și adresa contelui de Denborough. Cu aceasta, o mască care trebuia să îi acopere întreaga față fusese livrată cu mesajul simplu: În seara asta. Dacă onora invitația, atunci risca să facă toate lucrurile pe care nu voia să le facă vreodată, iar dacă nu o făcea risca să nu îi prindă niciodată pe cei responsabili de atrocitățile de pe străzi.

De aceea, după ce își făcuse un plan atent, discutâd îndelung cu Bryght înainte de a părăsi casa, la o oră după ce Marie plecase la cina lui Denborough, Wine se afla acum în ceea ce părea a fi o dependință a locuinței contelui de Denborough. Ascunsă de un pâlc de copaci, cu iarba înaltă crescută în juru-i, Wine fusese direcționat în această zonă prin același mesaj succint. Probabil că aceasta era prima și ultima dată în care primea toate aceste instrucțiuni, considerându-se, bineînțeles, că era un novice. Proprietatea era mare, având posibilitatea de a ascunde o astfel de construcție care să îl ducă în subteran. Acolo trebuia să se petreacă toată acțiunea, cu siguranță. Dezgustat, își așeză mai bine legătura pe chip și păși înuntru, lăsând în urmă burnița care începuse să cadă încă de la prânz. O lumânare ardea într-un postament pe perete. Erau patru pereți gri și goi. Era însă mai mult de atât. Bătu ușor cu piciorul în diverse zone ale cămăruței până ce o zonă sună suspect de goală. Aha! Cu atenție urmări conturul scândurilor, realizând că trebuia să fie vorba despre o trapă subternă. Cu atenție ridică ușa și privi cum un șir se scări îndreptau spre pământ. Găsise tunelurile, iar acum trebuia doar să se roage că și Bryght avea să le găsească. Luă o gură mare de aer și începu să coboare, atent la scările alunecoase. Câteva perechi de picioare mai trecuseră pe acolo, lăsând o dâră umedă din cauza burniței.

Mirosul de ceară topită și ceea ce părea a fi zumzetul unor voci îl făcură să meargă tot înainte până ce tunelul se căscă într-o cameră spațioasă, cu tapiserii frumoase pe pereți și mese așezate de-o parte și alta. Și, așa cum bănuia, un pâlc de bărbați, învârtindu-se cu măștile lor antice și degetele noduroase. Imaginea îi creă silă.

— Mai așteptăm mult?, întrebă unul dintre aceștia. Glasul îi suna cunoscut lui Wine, deși nu putea spune că era de-a dreptul neobișnuit.

— Fii răbdător, răspunse un bărbat mai tânăr care îl fixase pe Wine când intrase. Cred că trebuie să mai apară o singură persoană. Sau nu. Sunteți printre novici, nu-i așa domnule?

Glasul excesiv de mieros îl făcu pe Wine să își amintească faptul că mâncase plăcintă la prânz și aceasta se străduia să iasă acum direct pe pantofii scumpi ai idividului.

— Da, răspunse, atrăgând atenția tuturor. Unde să mă așez?

— Printre boboci, bineînțeles!, râse acesta. Deși nu sunt mulți, așa că te poți pierde în mulțime. În cazul acesta, propun să începem...

— Lipsește Masca Aurie, zise un individ.

Probabil că se cunoșteau după culoarea măștilor. Wine primise un material mov, ceea ce era o ironie suficientă. Prin cameră zări roșu, albastru, un portocaliu ciudat și unul mai cald. Nunațele difereau, dar, într-adevăr, nu se găsea nicăieri auriu.

— Este ocupat azi, spuse individul care purta o mască neagră, simplă. Ne vom distra numai noi, se pare. M-a pus să îi țin locul. Își drese glasul, ridică paharul și îl lovi cu degetul de câteva ori, atrăgând atenția. În urmă cu opt luni am pierdut un lider, zise acesta.

— Și documentele, vrei să spui, adăugă un individ cu mască roșie. Documentele în care toți eram trecuți și în care se găseau toate cărțile pentru toate locațiile.

— Așa este, zise Mască-Neagră. Totuși, există speranță. În calitate de preferat, Mască-Aurie a reușit să țină evidența unora dintre noi, să culeagă jumătate din nume și să păstreze câteva cărți. Moștenitorul fostului lider poate fi persuadat să își succeadă tatăl. Iar noi, domnilor, îl căutăm. Privirea individului pică pe Wine, care asculta informațiile cu nesaț, atent la fiecare detaliu. Am adus oameni noi în speranța că ne vom înâlni cu cei vechi. Este cineva aici care ar putea spune că descinde din fostul nostru lider?

Tăcerea mormântală îl făcu pe Wine să îi studieze cu atenție. Deci asta făceau. Căutau bărbatul care deținea, practic, toate dovezile legate de identitatea lor și, probabil, și pachetul cu cărți de tarot și însemnătatea fiecărei cărți. Grupul era incomplet.

— Prea bine, oftă Mască-Neagră. În curând vor fi distribuite noi cărți. Am pierdut deja doi membrii a căror identitate era notorie în rândul nostru, Cyn și Denborough. Să sperăm că în seara asta le-am găsit înlocuitori. Privirea îi pică din nou asupra lui Wine care se încordă dezgustat. Presupunerile lor fuseseră corecte. Muriseră deja prea mulți. După un scurt moment de tăcere, bărbatul strigă: Brutus!

La comanda aceasta, Brutus, exact așa cum lady Melody îl descrisese, apăru.

— Prietenul nostru a făcut o treabă bună în seara asta. A adus marfă proaspătă. Câteva râsete îi întoarseră lui Wine stomacul pe dos. Îl avem chiar și pe băiatu care l-a înjunghiat pe Cyn. Să fac liste cu cine cine vrea să fie primul? Wine își strânse pumnii. În cele din urmă, Silas reușise să facă ce îl rugase, își pusese toată speranța ăn el și se lăsase prins chiar în seara aceea. Avea să îl scoată de acolo cu prețul vieții sale. Și avem o specialitate. E toată lumea atentă? Știm cu toții că Denborough își aprecia teribil sora...

La semnul Măștii-Negre, Brutus trase în cameră trei siluete, printre care și Silas care privea cu ochi scăpărături mulțimea hămesită din jurul lui. Exact așa cum îi spusese, cele trei siluete, doi băieți și o fată care nu putea să aibă mai mult de cincisprezece ani, erau complet dezbrăcați spre deliciul privirii participanților.

— ... așa că ne-am gândit să o apreciem și noi.

O a patra siluetă fu trasă în încăpere, moment în care inima lui Wine rămase în loc. Împinsă pe covor, chiar sub candelabrul masiv în care ardeau lumânările, putu recunoaște coapsele fine și pline, sânii cu areole brunete, umerii delicați cu claviculă proeminentă și, în cele din urmă părul negru care atârna vâlvoi pe spate, semn că fusese desfăcut în grabă.

— Anne-Marie!, anunță individul, fixându-l pe Wine cu privirea. Nu era niciun dubiu că acest bărbat îl recunoștea, numai că el nu îl putea recunoaște. Cine era?

Indivizii murmurară, în timp ce Silas își feri respectuos privirea de la milady. Wine însă spumega de furie, pentru că acolo, pe covor, chiar înaintea lui, Marie privea dezorientată, complet goală, așezată ca o ofrandă pentru niște zei păgâni. Și Dumnezeu îi era martor că în acest moment, Wine voia să le dea turor acestor zei ce meritau: o ofrandă realizată din măruntaiele lor.

***

Anne nu își amintea prea multe din ce se întâmplase după ce plecase de acasă. În primul rând, era rochia pe care acum cu siguranță nu o mai avea pe ea. Fusese neagră, cu dantelă în jurul decolteului și cu mărgele prinse metodic în fustă. În fond, la cină avea să participe un duce. Bineînțeles, nu ajunsese la cină, pentru că cineva, cândva țipase, iar lumea ei se prăbușise odată cu trăsura.

Își ridică privirea, având impresia că zărește lungimea impresionantă a corpului lui Wine deasupra ei. Chipul acestui bărbat atât de asemănător era acoperit de o mască violet, ceea ce însemna că era, de fapt, unul de-al lor. Nu era Wine. Nu ar fi putut fi el. Wine nu participa la așa ceva, deși primise o invitație. Era sigur de asta, de faptul că primise la un moment dat o invitație. Oftă și își mișcă mâinile care o dureau. Așa... Ce se întâmplase după ce trăsura fusese oprită? Oh, da! Doi indivizi – poate aceiași indivizi de pe alee – o imobilizaseră și îi acoperiseră nasul cu o cârpă. Se cufundase în lumea viselor fără voia ei, trezindu-se abia când capul îi fusese smucit și fusese obligată să bea o licoare cu gust dulceag. Sau poate că gustul era amar și nu își dădea ea seama. Faptul că rochia ei neagră cu perle dispăruse nu părea să o supere prea tare. De fapt, nu știa dacă o putea supăra ceva foarte tare. Simțea că plutește, că se află într-o lume lipsită de griji.

Wine...

Și bărbatul dinaintea ei, care își miji ochii căprui înspre ea, părea că semăna mult prea bine cu soțul ei.

— Cine vrea să fie primul, domnilor?

Glasul o sâcâia, mai ales că nu înțelegea la ce se referea când zicea primul. Un fior de teamă i se înfiripă pe coloana vertebrală, repede anihilat de sentimentul de liniște și pace care i se instalase în suflet, în fiecare osișor al corpului ei.

— E măritată cu Wine Cardinham, zise bărbatul dinaintea ei, iar glasul lui păru cu adevărat al lui Wine. Aveți de gând să o luați pe soția unui bărbat atât de periculos ca acesta?

— Oh, te rog!, râse individul din spatele ei, apropiindu-se și înfigându-și mâna în părul său, orbind-o cu lumina candelabrului de deasupra. Cardinham nu ține la vreo femeie. Cine știe pentru ce interes meschin s-a însurat cu ea. Nu îi va duce dorul și probabil că nu îi va simți lipsa. Până luna viitoare se va fi însurat deja cu altcineva. Deci?

Tăcerea se lăsă gravă în cameră, ceea ce îi oferi lui Anne posibilitatea de a reflecta asupra situației în care se afla. Wine Cardinham, soțul ei, avea cu siguranță să îi ducă lipsa. Dar era bolnavă? Nu se mai întorcea acasă? De ce să îi ducă lipsa? Se încruntă și privi la schimbul de priviri dintre cei doi indivizi. Nu era bolnavă, dar cu siguranță nu se întorcea acasă... Fusese răpită! Dumnezeule! Făcu ochii mari când realiză că asta se întâmplase. Și se afla în văgăuna asta obscură, cu priviri înfometate privind-o, pentru că, bineînțeles, era una dintre făpturile cu care gentelemenii aceștia avea să se culce în seara aceasta. Se afla în sânul lor, al bărbaților de care fugise. Înghiți cu dificultate, realizând că avea gâtul extrem de uscat.

— Mi-e... mi-e sete..., spuse.

— Sigur că da, zise bărbatul cu mască neagră. Să nu spună cineva că nu suntem o adunătură de gentelemni. Se îndpretă spre bufet, de unde prinse carafa cu vin, o aduse și turnă, lăsând lichidul să se scurgă pe sânii și pe coapsele ei. Anne privi neputincioasă cum șansa ei de a bea dispăruse, moment în care lacrimile o podidiră. Nu vrei să guști de pe propriul trup, târâtură?

Anne se încruntă înaintea încercării individului de a-i direcționa capul spre sânii ei și se smuci.

— Ești obraznică, deci, râse acesta. Prea bine. Ridică mâna și dădu să o lovească. Îți arăt eu ție bunele maniere!

Lucrurile se petrecură însă mai rapid decât putu ea să înțeleagă. Bărbatul dinaintea ei scoase un strigăt animalic, își smulse masca de pe chip, lăsând trăsăturile frumoase ale lui Wine să îi explodeze în față, și se năpusti asupra individului cu toată puterea sa.

— Wine..., șopti. Cu picioarele tremurânde se ridică, conștientă de faptul că lângă ea tremura de emoții Silas Davis. Silas...

— Nu vă faceți griji, milady, spuse copilul, smulgând pumnalul unui individ care se apropiase de ei prea mult. Vă apăr eu!

Și, aidoma lui Wine, Silas se năpusti asupra atacatorului.

Încruntându-se, Anne simți că se învârte camera cu ea. În stânga ei se năpustise un adevărat Iad, unul din care se părea că nu avea să mai poată scăpa. Oamenii se călcau în picioare, în timp ce rând pe rând Wine îi lovea. Mușchii i se strângeau pe corp, lovind cu putere în toate direcțiile. Avea maxilarul încleștat, ochii îi sclipeau, iar părul i se umezise de transpirație. O apăra. Cumva, Wine ajunsese aici, iar acum o apăra. Mereu o apărase. Și mereu avea să o facă.

Îmbătată de subtanța pe care o ingerase, se clătină prea aproape de zona în care o lumânare ardea pe masă. Când ridică privirea, zări bărbatul pe care îl auzise de atâtea ori strigat Brutus cum se apropie de ea și, neputându-și calma starea că ceva rău avea să se întâmple dacă rămânea acolo și privea, când se întoarse dărâmă ivoluntar lumânarea. Se îndepărtă rapid, în timp ce un glas striga:

— Ne-a dat foc, târfa!

Urlete și strigătele care urmară, îngrămădite în stânga ei, o făcură să își dea seama că exact asta făcuse. Și ar fi fost fericită dacă muntele acela de om, Brutus, nu ar fi continuat să se apropie de ea. În cele din urmă o ajunse, își înfipse mâna în gâtul ei și o ridică de la pământ, sufocând-o. Începu să se zbată înnebunită să scape, simțindu-și membrele prea moi, prea instabile. Se simțea prea sesnibilă.

Sensibilitate...

Făcu ochii mari când ideea îi înflori în minte. Cu un rânjet chinuit, își izbi piciorul de vintrele lui Brutus, făcându-l să o scape și să își înconvoaie spatele. Scăpase.

Iar înaintea ei deja flăcările cuprinseseră mesele, în timp ce Wine îl prinsese pe bărbatul cu barbă mască de gât și îl izbea violent cu pumnul. Însetat de răzbunare, Wine nu avea să își dea seama decât prea târziu că erau prinși în Iad. Dar, de data aceasta, Anne era pregătită să îl salveze.