Pe domnul Carter îl chema, de fapt, Damon, iar pe doamna Carter o chema Lisa. Puțini erau însă cei care cunoșteau acest aspect, precum și împrejurările mariajului lor. Uneori, nici chiar Wine nu era sigur că înelegea ce se petrecuse cu Damon Carter și cum se îndrăgostise într-un timp atât de scurt, mai exact câteva luni. Lisa era și ea un mister, pentru că nimeni nu știa să fi avut un alt nume de familie înainte de cel de Carter.

Însă nu doamna Carter îi acapara lui Wine atenția în seara aceea, deși părul ei portocaliu, aidoma unui morcov, se potrivea perfect cu rochia maronie. Nici chiar domnul Carter cu șarmul lui inegalabil nu îl făcea să vrea să devină atent la conversație. Nu. Tot ce vedea era soția lui care, cu câteva minute mai devreme, îi spusese că îl iubea.

Adesea femeile încurcau intimitatea cu dragostea și, de altfel, Marie fusese lovită zdravăn în nas. Probabil că lovitura îi afectase cumva creierul. Nu s-ar fi mirat dacă ar fi fost așa, pentru că, în ciuda celor trăite de ea azi, era extrem de veselă. Întâmpind-o pe doamna Carter, Marie îl prinse de braț, aducându-l lângă ea aidoma unui copil obraznic care nu se purta frumos cu musafirii. Nimeni nu părea să observe. Poate doar domnul Carter care ridică o sprânceană blondă în direcția lui. Era amuzat de fața lui bosumflată și de veselia lui Marie.

— N-ar fi trebuit să venim, bombăni în spatele doamnei Carter care îi conducea în salonul în care se pregătise cina. Ar fi trebuit să stăm acasă, cu tine în pat și cu comprese reci pe nasul tău. Dacă te-a lovit la cap, Marie? Știai că în două ore o persoană cu o lovitură la cap poate muri?

— Exagerezi, îi zâmbi femeia. Doctorul a spus că nu am nimic. Mă simt bine, Wine!, insistă. În plus, vreau să îți cunosc prietenii. Se aplecă mai mult spre el, șoptindu-i: Doamna Carter este încântătoare. Cum poate o femeie cu silueta ei să aibă deja doi copii?

— Numai o femeie putea spune asta, remarcă Wine, dar se abținu de la alte comentarii. Marie părea cu adevărat bine, fiind însă mai veselă ca oricând.

După ce se așezară la masă, domnul Carter ridică paharul cu vin și spuse:

— În cinstea căsătoriei dumneavoastră, milady! Sper să vă bucurați unul de altul.

— Oh, vă mulțumesc, domnule!, zise Marie. Sunt fericită să vă întâlnesc. Când soțul meu mi-a spus că are printre cunoscuți un proprietar de club... Vă imaginați că nu am putut sta deoparte. Domnul Carter aprobă și zâmbi discret. Cum l-ați cunoscut pe soțul meu?, întrebă ea în timp ce farfuria cu supă îi era așezată înainte.

Wine oftă. Avea să fie genul acela de conversație.

— Era membru în clubul meu, bineînțeles.

— Să înțeleg că sunteți prieten cu toți membrii clubului dumneavoastră?

Ochii lui Carter sclipiră de admirație, iar degetele lui încărcate cu inele rupseră precaute o felie de pâine.

— Foarte perspicace din partea dumneavoastră, milady. Nu, nu sunt. Nu vreau să am de-a face cu niciunul dintre membrii clubului meu. Adevărul e însă că soțul dumneavoastră nu pierde niciodată sume mari, câștigă mai mereu, dar nu joacă mult. Venea pentru mâncare și, îmi permit să spun în compania aceasta informală, distracție.

— Ce fel de distracție?, întrebă încruntată Marie.

Wine aproape că se înecă cu carnea de vită.

— Genul de distracție permisă unui burlac, zise repede doamna Carter.

— Să înțeleg că soțul meu este încă membru?, zâmbi Marie.

— Vreți să-i revoc calitatea?, zâmbi la rândul lui domnul Carter.

— Nu, râse ea. Bineînțeles că nu. Nădăjduiesc însă că nu vă vizitează în club la fel de mult ca în trecut. Am dreptate?

— Este și normal ca Wine Cardinham să își fi găsit distracția lângă dumneavoastră, milady, zise cu admirație domnul Carter.

— Asta speram să aud, răspunse Marie cu privirea pierdută în vin.

Era cumva nesigură?, se întrebă Wine. Poate că voia să pară stăpână pe situație, dar îi observa ușorul tremur al mâinii și buzele uscate. Și nu era de la nas. Deși camerista ei o pudrase generos, el putea zări vânătaia, iar pentru asta avea să îi găsească pe nernicii ăia și să îi omoare cu mâinile lui. Deja discutase cu Silas și ajunsese la o concluzie simplă: Edwin Clark era în oraș și se întâmplase să fie în locul în care Marie fusese atacată după un trecut comun cu Cardinhamii. Mai mult ca sigur cunoștea bine situația, iar el știa unde să îl găsească.

Între timp, trebuia să recunoască faptul că Marie era superbă. Elegantă, cu mișcări delicate și fraze inteligent rostite, acaparase atenția. Iar cina alături de Diavol – de domnul Carter, mai exact – se dovedi cu adevărat o reușită. Sperase ca ea să se împrietenească cu doamna Carter. Cunoștea acest cuplu de la începuturile lor și nu ar fi putut renunța niciodată la prietenia care îl lega de Damon și Lisa. Faptul că Marie nu ținea cont de diferența de clasă îl bucura. Sarah se arătase adesea scandalizată că el comunica cu plebea. Doamne, cât o adora!

Dar era aici loc de iubire?

După cină, când se retrase cu Carter într-unul dintre saloane, în așteptarea doamnelor – Lisa voia să îi verifie pe copii, deși exista o guvernantă și o doică, pentru că domnul Carter trăia precum un aristocrat și nu voia să își lase soția să facă nimic, iar Marie se oferise să vină cu ea –, un aspect deloc obișnuit, pentru că cele două sexe se despărțeau după masă, Wine primi paharul de la Damon și îl așeză pe pian. Nu avea chef să bea.

— Ce este, Cardinham? Wine nu îi răspunse, ci continuă să privească lichidul de care simțea că nu se putea atinge. În minte îi răsunau cuviintele ei, îi vedea numai chipul și se înfiora de câte ori retrăia atingerea acelor vorbe. Nu vreau să mă bag, dar este din cauza nasului lui lady Cardinham? A fost vizibil lovită și nu cred că ai făcut-o tu.

— Nu aș da niciodată într-o femei, cu atât mai puțin în Marie. Ai văzut-o în seara asta, nu-i așa? E de-a dreptul fermecătoare. Oftă și își ridică ochii spre Damon. A fost acostată pe Haymarket.

— N-aș vrea să par indiscret, dar asta are de-a face cu afacerea aia cu fandosiții ăia? Cu lorzii? Wine își ridică o sprânceană, uimit. Știu mai multe decât pare, Wine. Am auzit vorbe despre niște orgii de-a dreptul... nepământene. Acum au început să moară pe capete niște aristocrați. Brusc, tu fugi cu o lady la Gretna Green fără ca fratele ei să știe, frate care era dependent de opiu, din câte am înțeles. De altfel, Mick, paznicul, mi-a spus că a zărit o domnișoară în fața clubului în seara în care tu ai dispărut pentru a te însura. Nu sunt prost. Dacă eram, nu aveam afacerea asta și multe altele.

— Observ asta, zâmbi Wine. Da, e legat de ei. A fost un avertisment pentru ea. Ar fi trebuit să fiu mai atent, la naiba! Nu știu ce i-ar fi putut face obsedații ăia.

— Înțeleg. Dacă este cineva pe care vrei să îl urmărești... Eu și oamenii mei îți stăm la dispoziție. Își drese glasul, apoi adăugă. Oamenii mei spun că umblă un uriaș prin mahala căutând un băiat de vrei zece sau unsprezece ani. Se prezintă sub numele de Brutus. Wine se strâmbă când auzi din nou porecla tiranului care intrase în viața lor cu două luni în urmă. Umbra lui Lunden, apoi a lui Dunbar, acum era clar că Brutus lucra drept gardă de corp pentru acești indivizi. Are vreo legătură cu asta?

— Chiar da. Îmi poți spune exact locul în care a fost văzut? Mi-ar plăcea să îi fac o vizită.

— Sigur. Ia-mă însă cu tine!

— De ce tu?

— Să spunem doar că m-am mai întâlnit cu ticăloșii ăștia. Oftă. Este vorba de Dunbar. Când i-am văzut numele în ziar și am citit despre moartea lui nu am putut decât să mă gândesc serios că totul e pea brusc. Apoi am auzit o conversație încolo și încoace, m-am întâlnit cu Colt și mi-am dat seama că făcea și el parte din gruparea asta. Și Dunbar a îndrăznit odată să se uite la Lisa. Nu ar fi putut oricum să mai calce în mahala fără ca eu să știu și să îl fac bucăți. De aceea am înțeles că își trimitea oameni acolo, dar niciodată nu am aflat de ce.

— Racola copii, îl lămuri Wine.

— Înțeleg. Deci mă lași să vin cu tine?

— Da, oftă Wine. Trebuie să insist însă să fie mâine. În seara asta am treabă. Când Carter îl privi amuzat, el spuse: Nu genul ăla de treabă. Vreau să o duc pe Marie la Egan. Am o sală privată acolo. Vreau să o învăț să se lupte, să fie pregătită să riposteze.

— Este o idee bună. Și eu am făcut la fel cu Lisa când mi-am dat seama că este în pericol din cauza a tot ce înseamnă o femeie în lumea unui bărbat.

Nu se mira că el și Damon gândeau la fel. În fond, nici femeile din viețile lor nu erau foarte diferite.

— Dar și altceva te macină, își dădu Damon seama. Ce este?

— Marie mi-a spus că mă iubește.

— Și asta ar trebui să fie o problemă?, se încruntă domnul Carter. Din experiența mea, și crede-mă că sunt însurat de opt ani, este bine ca soția să te iubească. Apoi, cu șarmul specific, îi zise: Bine, acum este bine și ca soțul să își iubească doamna. Iar soția ta pare ușor de iubit.

Nu se îndoia că Damon o iubea pe Lisa. Deși povestea lor începuse scandalos, cu ea în rolul noii prostituate, de fapt o logodnică vândută, patronul clubului începuse să simtă pentru ea lucruri de-a dreptul magice. Avusese noroc acest diavol chipeș, iar Lisa fusese, în final, norocul.

— Nu am o inimă de dat, oftă Wine. Am dat-o deja cuiva care acum nu mai este printre noi. Mă tem că nu îmi mai aparține, prietene.

— Am înțeles. Și această doamnă moartă... Te gândești adesea la ea?

— Da, oftă el. Totuși, nu așa cum ai crede. O compar mereu cu Marie. Nu știu de ce. Azi, de dimineață, i-am uitat culoarea ochilor. Nu puteam vedea decât mov. Sunt nestatornic doar pentru că amintirile cu ea îmi dispar?

— Nu, zise ușor Damon. Nu îi lăsa pe morți să guverneze, Wine. Sunt convins că ai iubit-o, dar fiecare iubire este diferită. Sunt convins că ce ai simțit pentru această femeie nu seamănă cu ce simți pentru lady Cardinham. Probabil că sentimentele pentru soția ta sunt mai puternice. Asta nu te face nestatornic, ci drept. Merită iubire. Te merită îndrăgostit lulea. Și, sincer, chiar dacă vrei să o recunoști sau nu, ești înnebunit după ea. Iar ea după tine. Este evident până și pentru un om orb.

Wine oftă. Nu putea să își ia privirea de la ea. Nu putea să și-o scoată din minți. Când, în final, apăru în cameră, iar Damon îi întinse un pahar cu brandy, când o simți sprijinindu-se de el și șoptindu-i că era bine, când își încolăci mâna pe mijlocul ei, își dădu seama că Marie merita inima lui, dar culmea nu o mai simea bătând în pieptul lui. Și atunci Wine se întrebă unde dispăruse și dacă mai era cumva în mâinile lui Sarah, cea care nu îi spusese niciodată că îl iubește sau dacă era cu adevărat în mâinile soției lui.

Cum ajunsese acolo?

***

— Doamna Carter are niște copii minunați!, turuia Anne la cinci minute de când se despărțiseră de domnul și doamna Carter. Așezată pe pernele din trăsură, cu picioarele în poala lui Wine și cu pantofii rămași pe podea, continuă: Băiatul cel mare, Maximilian, are opt ani și seamănă leit cu domnul Carter. Am înțeles că este pasionat de biologie și că ar aspira să ajungă medic. Îți dai seama să fii consultată de un doctor atât de chipeș? Chicoti, ceea ce îl făcu pe Wine să o privească amuzat în timp ce degetele lui îi masau ușor tălpile prin ciorapi.

— Vrei să insinuezi că aș fi fost un bun doctor, Marie?, întrebă Wine.

— Nu, răspunse ea. Ai fi fost un doctor îngrozitor. Ai fi speriat majoritatea femeilor. Nu ești așa blând pe cât pari, milord. De fapt, când te-am văzut prima dată m-am gândit serios la măsurile tale. El își ridică sprâncenele uimit. Mă refer la măsurile de la croitor.

— Exact la asta m-am gândit și eu!, zise acesta. Cred că ar trebui să fac rost de un metru de croitorie și să văd dacă ți-am nimerit centimetri în talie, milady.

Anne râse. Poate că avea să profite de acel metru de croitorie pentru a măsura și alte zone al lui. Își mușcă buzele, gândindu-se că aceasta fusese o cină incredibil de plăcută. Nu își amintea când se distrase atât de mult. Un lucru era cert: avea o nouă prietenă, pe Lisa Carter.

— Și Owen, băiatul de un an, a moștenit trăsăturile tatălui. Amândoi băieții Carter sunt blonzi cu ochii verzi. Vor frânge multe inimi, oftă teatral. Poate chiar din rândul femeilor Cardinham.

— Frații mei ar leșina dacă fiicele lor s-ar căsători cu proprietari de club.

— Asta e o priveliște pe care vreau să o văd, îi făcu ea cu ochiul. Îmi place mult de ei, Wine. Iar domnul Carter mi se pare inofensiv. Nu înțeleg de ce i se spune Diavolul.

— E inofensiv cu tine și cu soția lui, dar crede-mă: chiar este un diavol. Degetele lui înaintară pe gambe, masând ușor punctele de acolo. Marie, azi mi-ai spus că mă iubești.

Anne înghiți în sec. Așa făcuse. Dar nu mai suportase niciun minut fără ca el să știe cu adevărat care erau sentimentele sale.

— Da, mărturisi.

— Problema e că mi-ai spus-o după ce ai primit o lovitură în cap și mă întrebam dacă...

— Crezi că m-am scrântit? Prima dată se încruntă, simțindu-se jignită. Apoi realiză că era de-a dreptul amuzant că Wine o credea nebună. Nu m-am scrântit, domnule. Este adevărul. Sunt al naibii de îndrăgostită de tine.

— Doar pentru că pot să fac asta?, o întrebă el ușor, așezându-și o mână pe coapsa ei și deschizându-i picioarele mai mult. Acolo, lenjeria ei din satin fu repede atinsă de degetele lui Wine. Așezându-se mai bine pe perne și depărtând picioarele pentru a-i face loc între ele, înghiți în sec când arătătorul îi atinse mugurele dintre pliuri. Nu îi lua mult să se aprindă, în ciuda poziției indecente.

— Ăsta este un plus, Wine, oftă ea, dar nu este totul. Sunt convinsă că aș fi găsit plăcere și în brațele altcuiva. Sau, cel puțin, mi-aș fi găsit-o singură.

Mâna lui se opri, iar ea gemu frustrată. Îl simți aplecându-se ușor în față și începând să desfacă lenjeria ei, îndepărtând-o fără prea multe menajamente, lăsându-i însă ciorapii în picioare și jartierele. Complet expusă privirii lui, Anne roșii. Nu credea că avea să se obișnuiască vreodată cu asta.

— Arată-mi, îi șopti.

— Poftim?, se încruntă ea.

— Oferă-ți plăcere, doamna mea, îi șopti.

Se foi neliniștită pe banchetă, dând să-și închidă picioarele, dar genunchii lui nu o lăsară.

— Discutam despre dragoste, Wine..., gemu ea.

— Arată-mi că ești independentă sexual de plăcerea pe care eu ți-o pot oferi, Marie, și te voi crede. Voi crede că mă iubești pentru cine sunt, nu pentru ce îți pot oferi.

Privindu-i ochii căprui care sclipeau în lumina din trăsură, ea își îndepărtă mănușile și își coborî degetele în faldurile feminității sale. Alese degetul cel mai lung pentru a apăsa pe zona umflată care știa că putea produce plăcere imediată. Deși chipul îi ardea, voia să îi dovedească asta, faptul că nu avea nevoie de el pentru a i se oferi plăcere, ci că îl iubea pentru că așa se întâmplase, pentru că așa rostea inima ei. Nu gândea cu ce avea între picioare când spunea că îl iubea. Trase ușor, apoi își mișcă degetul mai rapid pe acea zonă, simțind cum trupul ei pricepe imediat mesajul. În același timp, ochii lui Wine o priveau sfidători. Știa prea bine că în trăsura cu perdelele trase se instalase mirosul ei de mosc și simțea dorința evidentă a lui Wine lângă coapsa ei. Îl excita să o privească astfel și, Dumnezeule mare, pe ea o excita să se simtă privită într-un astfel de mod.

Nemaiputându-și reține plăcere, începu să scoate mici suspine. Își închise ochii, imaginându-și plăcerea pe care ar fi simțit-o dacă Wine ar fi fost acum în interiorul ei, dacă el ar fi atins-o. Simțea primele pulsații ale orgasmului când mâna lui urcă spre feminitatea ei pentru a pătrunde în trupul său, așa că se opri, își așeză piciorul pe pieptul lui și îl împinse.

— Nu!, îi strigă. Nu am nevoie de ajutorul tău, Wine Cardinham!

Ochii lui străluciră, iar greutatea de lângă piciorul ei se amplifică. Apoi, el aprobă tăcut, iar privirea îi pică pe feminitatea ei dezgolită. Brațul începuse să îi amorțească dureros din cauza presiunii rapid pe care o exercita. Gemu și icni când aplică o ultimp presiune. Își arcui spatele și explodă cu un geamăt de plăcere, îndoindu-și ușor degetele de la picioare. Își coborî degetele în ea, simțind încă interiorul pulsând, și le ridică spre gura lui.

— Acum mă crezi, milord? Limba lui îi atinse degetul, sugându-l ușor. Mă crezi că te iubesc pentru persoana care ești? Realiză că îi dăduseră lacrimile. Știu că nu mă iubești, Wine, și nu mă aștept să o faci, dar asta nu înseamnă că nu pot să te iubesc. Te iubesc. O fac de când soarele meu a răsărit la apus, să știi. De când am realizat imposibilul prin căsătoria cu tine. Lasă-mă să te iubesc și nu te îndoi vreodată de mine, de sentimentele mele!

— Da, Marie, te cred, îi șopti. Îl simți desfăcându-și prohabul și îl văzu ridicându-se deasupra ei. Fără niciun alt menajament, se înfipse în trupul ei încă umed. Marie icni și își înfipse unghiile în piciorul lui. Mai spune-mi-o o dată!, o rugă. Nimeni nu mi-a spus vreodată că mă iubește...

Anne gemu și se prinse de el în timp ce mișcările lui leneșe, care o testau, deveniră din ce în ce mai puternici, izbind-o de-a binelea. Nimeni, nici măcar Sarah. Oh, și cum merita bărbatul acesta să fie iubit!

— Te iubesc, Wine Cardinham, și te voi iubi mereu!

Ceva în el explodă de-a binele când o privi, sărutând-o în clipa în care orgasmul lui îi urmă eliberarea. Îndepărtându-se ușor de ea, își scoase batista și o șterse ușor de urmele orgasmului lui, apoi se șterse pe sine și își închise pantalonii.

— Sper că nu te-am rănit, îi șopti.

— Nu, îl asigură ea. Nu cred că ai face-o vreodată voluntar.

Se ridică ușor, simțindu-și trupul sensibil și continuă să îl privească.

— Haide acasă..., îi șopti.

— Vom face o oprire, zise acesta cu fața gravă, extrem de serios.

— O oprire?, se încruntă ea. Dar... dar de-abia pot să merg!, recunoscu.

Maxilarul lui zvâcni amuzat, apoi își drese glasul și ieși din trăsură când aceasta se opri.

— Vreau să îți prezint clubul meu de pugilism, Marie. O ajută să coboare, în timp ce ea strângea din dinți. Când trecu pe lângă el, buzele lui se mișcară aproape de urechea ei. Apropo, Marie, ești o elevă excepțională. Ai fost atentă la fiecare lecție din dormitor, am dreptate?

Anne roșii și aprobă tăcută, urmându-l spre clubul pe care scria cu litere mari EGAN.