Tot personalul lui Wine era neobișnuit, iar asta se putea vedea începând cu valetul, un anume Prince, mereu împopoțănat și pudrat. Deși nu se îndoia de orientarea lui sexuală, Wine se îndoia de gustul lui pentru haine. Diferențele dintre stăpân și valet erau vizibile; pe când Wine purta numai negru – până și cămășile lui erau fie gri, fie de un albastru-închis –, valetul lui umbla în culori stridente. Wine ura perucile și, pentru că nu era atât de important, refuza să poarte așa ceva. Părul tuns în stil pompadour era tăiat mai mic în părți și lăsat să crească relativ lung pe creștet. Întotdeauna pieptănătura venea din față și se oprea în spate, dar șuvițe rebele obișnuiau să mai cadă în părți și să vrăjească tinerele femei. Nu era vina lui că avea un păr frumos. Și al naibii să fie dacă avea să îl ascundă sub un pudel! Cu toate acestea, Wine nu comenta și aprecia ajutorul lui Prince. Fără el nu ar fi fost capabil să își pună butonii și să pară odrasla educată a unui duce.

În seara de dinainte de a pleca la petrecerea lui lady Dunbar însă, Wine primi o vizită neașteptată și plăcută în același timp.

— O anume domnișoară Hodging, bombăni majordomul. O demimondenă, continuă acesta în timp ce încântătoarea Selena Hodging își făcu apariția.

O cunoscuse pe Selena într-un han în care revenise cu regularitate. Părul roșu, fundul bombat și buzele pline îl făceau să și-o dorească din nou și din nou. Îi zâmbi în timp ce sorbea o gură de vin pentru a se duce pregătit la bal.

— Nu credeam că îmi vei lua sfatul în serios, Selena, îi spuse el.

La ultima lui vizită, o îndemnase să vină la Londra, să îl găsească și să își facă o viață în oraș. În mintea lui exista dorința de a o avea drept amantă. Dar asta nu însemna că nu o putea sponsoriza. Putea să o ajute să devină actrița care merita să fie. Domnișoara Hodging îi zâmbi și își așeză mâna peste degetele lui. Selena era înaltă, bine proporționată și avea talentul rar de a nu-l plictisi atât de tare.

— Mi-am zis să-mi încerc norocul, dragule. Mă primești?

Buzele ei rătăcită pe maxilarul lui. Wine zâmbi și o sărută rapid pentru a-i dovedi că o primea. Îi mângâie ușor chipul. Trebuia să facă ceva pentru ea. La urma urmei, își lăsase viața pentru promisiunea lui de a-i face aici o carieră.

— Valetul meu te va stabili bine. Discutăm totul la prima mea vizită. Se aplecă ușor lângă urechea ei și îi șopti: Să fii pregătită pentru această audiție, domnișoară Hodging.

Selena îi zâmbi și își lipi trupul voluptuos de a-l său:

— De ce nu acum?

— Trebuie să particip la o petrecere. Eu unul aș prefera să stau cu tine, dar îndatoririle... Dădu sugestiv din mână. Vei avea casa ta, în Lamberth. Valetul meu se va ocupa de tot, nu-ți face griji. Când ea dădu să spună ceva, Wine îi șopti: Te voi ajuta să ajungi actriță, deși percep acest comision..., îi zâmbi când ea făcu întocmai. Vrei să-mi fii amantă, nu-i așa?

— Te îndoiești?, șopti aceasta.

Nu, nu se îndoia. Răspundea prea bine în pat pentru a o face.

— Dacă mă gândesc mai bine, zise acesta, cred că pot întârzia puțin la această petrecere. Ești pregătită să cânți pentru mine acum, domnișoară Hodging?

— Este tot ce am visat de când ai plecat, Wine, zise femeia.

Dar el nu mai spuse nimic, privindu-i trupul cum se lasă în jos, îi cuprinde prohabul și își dovedește talentele. Nu ar fi vrut să o dezamăgească spunându-i că ea era tot ce își dorea el când adevărul era că nicio femeie nu ar fi putut fi. Dorințele lui Wine muriseră cu trei ani în urmă.

***

Anne-Marie Maxwell, sora contelui de Denborough, atrăgea adesea toate privirile prin ținutele ei și prin tot ce înfățișa ca femeie. De aceea, la debutul său fusese curtată de cinci bărbați. Al doilea an avusese trei pețitori și două cereri îndrăznețe de a deveni amantă. A treia oară, un singur bărbat se arătase interesat de căsătorie, iar zece îi propuseseră protecția lor în schimbul unui parteneriat sexual. Abia aștepta ca în primăvară să descopere și mai multe cereri de adulter și, probabil, niciuna în căsătorie. Îi era deja clar faptul că fusese făcută pentru a fi o târfă, nu o lady, nu o soție. Avea un aspect neobișnuit și probabil de aceea bărbații nu și-o mai puteau închipui drept o soție cuminte și așezată, o mamă blândă, protectivă și o stăpână cu mâna de fier. De la optsprezece la douăzeci și unu de ani trupul îi înflorise mai mult, iar modista ei, o franțuzoaică excentrică, nu o ajuta să ascundă asta.

În ciuda faptului că la modă erau culorile pale pentru femeile nemăritate, modista îi spusese că dacă alegea roșu avea să fie în centrul atenției. Acum, Anne-Marie își dorea să fie centrul atenției, pentru că avea nevoie disperată de pretendenți cu care să își prostească fratele, pe Alfred. Dacă s-ar fi arătat cineva interesat de căsătoria cu ea, Alfred ar fi păsuit-o. Mai avea nevoie de patru ani de răbdare din partea lui. Își mușcă agitată buzele rujate. Nu credea că avea să mai reziste patru ani alături de fratele ei. Nu în forma aceasta, cel puțin.

Părul negru îi era prins într-un coc voluminos în mod natural. Camerista prinsese pe ici, pe colo perle care contrastau cu rubiniul rochiei sale. Era o rochie simplă, dar culoarea îi scotea în evidență buzele roșiatice, pline, și îi făcea ochii violeți să strălucească. Pentru neobișnuița ei avea să plătească într-o bună zi. Până și tatăl ei, răposatul conte, i-o spusese. Înghiți în sec, nedorindu-și să își amintească de tata sau de Alfred. Seara aceasta era dedicată unei prietene, lady Helen. Helen Colsburg fusese căsătorită șase ani cu Nate, al doilea născut într-o familie de conți, iar acum, după moartea suspectă a fratelui cel mare, devenise contesă alături de soțul ei. Și aveau un motiv de sărbătorit: un copil avea să se nască în aproape patru luni, probabil un moștenitor, un fiu. Iar ea avea să fie acolo și să o felicite, să îi împărtășească fericirea și să danseze pentru ea. Pentru că, cine știa, poate că a doua zi nu avea să mai fie.

Intră hotărâtă în sala de bal. În timp ce femeile își întorceau privirile individoase, în ochii bărbaților nu se putea citi decât pofta. Era doar o pereche de sâni – foarte mari, care nici nu aveau nevoie de umplutură, în diametru de o sută de centimetri –, niște șolduri pline și o talie zveltă care avea nevoie de suport constant dacă voia să ridice toată acea greutate a pieptului. În viața aceasta, bărbații nu știau să facă altceva decât să bea și să se destrăbăleze. Niciunul nu era deosebit.

Spera că îl găsise pe acel bărbat deosebit, pe Colt Cardinham, dar curând își dăduse seama că lordul Colt era atât de deosebit încât se căsătorise cu fata care îi atrăsese atenția, o anume lady Christina pe care Anne-Marie chiar o plăcea. Oftă. Și așa se dusese pe apa sâmbetei înțelegerea ei cu Colt Cardinham, aceea de a se preface că o curta. Când citise despre căsătoria pripită, observase privirea lui Alfred și știuse imediat că o suspecta. Nu spusese însă nimic, ci preferase să îl evite. Acum însă trebuia să găsească un nou bărbat care să o curteze și care să îl țină, prin favorurile lui, departe de ea pe fratele ei.

Se apropie de Helen, o frumusețe înaltă și brunetă, îi prinse mâinile înmănușate și îi spuse:

— Felicitările mele, Helen! Se întoarse spre Nate Colsburg, un bărbat bine-făcut, un fost soldat, acum conte, și îi zâmbi și acestuia: Milord, trebuie să vă felicit și pe dumneavoastră. Sunt convinsă că veți avea un copil minunat și vă veți bucura de el!

— Oh, draga mea, ești prea bună!, zâmbi Helen și se aplecă pentru a o îmbrățișa. Anne-Marie oftă și se lipi de Helen. În brațele prietenei ei se simțea adesea în siguranță, deși nu puea să îi spună lui Helen prin ce trecea sau de ce se temea. Ar fi adus rușinea pe capul conților de Denborough și scandalul ar fi urmat-o. Nimeni nu ar mai fi vrut-o, iar toate acele priviri... Nu. Nu putea. Mă bucur că ai putut veni, îi șopti Helen. Apoi, strângând-o e mână, o aduse față în față cu un străin. Ai făcut deja cunoștință cu Wine Cardinham?

Putea spune că îl mai văzuse la una sau două petreceri de luna trecută, dar nu fuseseră prezentați sau introduși oficial. Cardinhamii... Păcătos și frumoși, cu trupurile masive, ca și cum s-ar fi născut în inima muntelui și ar fi fost căliți în foc. Wine nu făcea excepție. Cu mult mai înalt și mai solid decât ea, avea părul la fel de negru ca ale ei. Ochii lui căprui aveau o sclipire periculoasă pe care probabil că nu mulți o remarcau. O încurcau cu amuzamentul. Poate că avea un zâmbet pe chip, dar nu ar fi trebuit să se lase nimeni păcălit de falsa jovialitate.

— Mă tem că nu, zâmbi Anne-Mare, deși de strădui să o facă.

Nu avea cum să îl placă pe Wine. Prieten cu Alfred, Wine nu putea fi diferit de fratele ei. Poate că făcea parte din prostia în care se băgase Alfred de câțiva ani buni. Și-l închipuia siluind fecioare și ucigând femei cu o singură mână.

Bărbatul îmbrăcat din cap până în picioare în negru, pe alocuri broderiile fine fiind singura culoare a costumului său, îi prinse mâna și se înclină ușor deasupra mânușii roșii. Ochii îi sclipeau datorită ținutei sale provocatoare.

— Lady Marie...

— Mă tem că toți îmi spun Anne, îl opri ea.

— Eu nu sunt toți, zâmbi Wine. În plus, cred că ți se potrivește mult mai bine Marie.

Probabil că i se potrivea, dar modul în care îi rostea numele o făcea să se îmbujoreze. „R"-ul să fi fost vinovat? Sau poate că era prelungirea obrazincă a „e"-ului. Trebuia oprit înainte de a o face să îl placă pe acest libertin.

— Cum așa?, îl provocă, în speranța că nu exista niciun dram de creier în capul acela care nu respecta convențiile și nu purta perucă.

— Stella maris – stea de mare, șopti el.

Oh, deci avea ceva creier în mintea lui. Își mușcă buzele, gândindu-se la cuvintele lui și la modul în care le rostise. Hotărî imediat că îl ura.

— Arăt ca o stea de mare, milord?

— Ochii tăi îmi amintesc de una pe care am văzut-o cândva, spuse el. Părea gigantică și aveam impresia că mă privește cu superioritate.

— Înțeleg, îi zâmbi ironic Anne-Marie.

— Nu ești încântată de această întâlnire, lady Marie?, o întrebă el făcând un pas înainte și obstrucționând privirea curioasă a lui Helen. De întâlnirea noastră, mă refer, îi spuse acesta.

Degetul lui rămăsese pe mâna ei și putea simți cu degetul mare o mângâia ușor pe încheietură. Nicio mănușă, oricât de groasă, nu ar fi putut-o face să nu simtă căldura care dogorea din acest individ cu privire hămesită. Probabil o confunda cu un desert, deși ei îi părea că Wine este chiar un fel secundar. Era ceva la el care îi făcea trupul să se transforme. Atingerea îi stârnea sânii mult expuși prin decolteu rochiei, îi făcea venele de la baza gâtului să se zbată îngrozite. Își dădu seama că se holbase la el mai mult decât ar fi fost normal, ceea ce probabil că îl amuza. În fond, pentru notoriul Wine Cardinham femeile erau o distracție.

— Nu, îi spuse hotărâtă. Nu îmi face plăcere să mă întâlnesc cu dumneavoastră. Căutați alte femei mai doritoare, milord.

— Atunci nu am plăcerea primului dans?, îl auzi șoptind.

Cu siguranță nu avea să îl lase să o țină în brațe și să danseze cu ea prin întreaga cameră. Nu putea să îi permită brațelor acelea păcătoase să îi cuprindă talia. Privi agitată prin cameră până zări un bărbat cunoscut. Privirea vicontelui pică asupra ei, ridică paharul cu punci în direcția ei, iar Anne-Marie se chinui să zâmbească. Îl cunoștea, deși și-ar fi dorit să nu îl cunoască.

— Lordul Cyn va dansa cu mine, spuse repede. I-am promis primul dans cu mult timp în urmă și nu-mi pot schimba părerea nici măcar pentru dumneavoastră.

— Vicontele Cyn, îl auzi pe Wine spunând. Putea jura că ochii i se înăspriseră și că maxilarul i se strânsese. Înțeleg prea bine asta, dar diferența dintre el și mine este măreață, lady Marie. Îți va plăcea să dansezi mai mult cu mine decât cu Cyn.

— Oh, dar sunt convinsă că vicontele va adora numele de Anne, îi zâmbi răutăcioasă și dădu să se întoarcă.

Brațul lui gigantic – palma lui mai avea puțin și îi înghițea întreg antebrațul – se așeză peste mâna ei, iar privirea lui nu o lăsă să se întoarcă:

— Ai avut o înțelegere cu fratele meu, lady Marie...

— Ce discreți sunt bărbații!, se strâmbă Anne-Marie, nevenindu-i să creadă că lordul Colt discutase cu frații lui despre înțelegerea pe care o făcuseră cu o lună în urmă. Obrajii i se aprinseră, conștientă că prbabil Wine se uita la ea și vedea o fată bătrână, o simplă disperată, o femeie care nu își putea găsi un soț.

— Asta înseamnă că nu ai avut o înțelegere cu el?

— Înseamnă că nu vreau să am de-a face cu un prieten de-al fratelui meu, își smulse ea mâna dintr-a lui și strânse din dinți.

— Nu înțeleg, se încruntă Wine. Eu discut aici despre ce ai vorbit cu Colt, luna trecută, despre o prezumată curtare și...

— Simpla ta prietenie cu Alfred mă face să îmi dau seama ce fel de individ ești, milord, îi spuse ea pe un ton jos pentru a fi auzit numai de el. I-am cerut ajutorul lordului Colt pentru că știu că nu are legătură cu un Denborough sau cu altcineva asemănător fratelui meul. Lordul Colt este un bărbat onorabil, un soldat, un erou. Nu este un pierde-vară ca dumneata, unul care se afișează cu actrițe și curtezane, unul care... Se opri când îi zări ușorul amuzament pe chip. Ea își dădea viața pentru a stoarce o jignire la adresa lui, iar el își bătea joc de ea. Nu vreau să mă asociez cu oameni ca tine, Wine Cardinham.

— Oameni ca mine?, ridică el o sprânceană. Vrei să spui afaceriști bogați și chipeși?

— Încetează prefăcătoria!, îi ordonă și se îmbulzi pe ringul de dans în căutarea unui partener decent. Înainte de a realiza ce se petrece, Wine îi prinse mijlocul și o întoarse spre el, îi strânse degetele și luă poziția primului vals din acea seară. Ce crezi că faci?, îl întrebă îngrozită când mâna lui se opri pe spatele ei, strângând ușor șoldul și transmițându-i în trup mii de fiori. Brusc își simțea picioarele de gelatină și fu nevoită să se apropie mai mult de el, lăsând mâinile lejere pe lângă corp, în timp ce acesta își dusese celălalt braț la spate într-o poziție relaxată. Ia mâna de pe mine, milord!

— Dar trebuie să te ating. Se aplecă ușor spre ea și îi șopti. În fond, dansez cu femeia pe care o curtez. Un dans, două, un flirt, o băutură... Așa se procedează, nu-i așa milady?

— Nu ți-am dat permisiunea de a-mi fac curte, îi spuse ea în timp ce realiza că orchestra începuse să cânte, iar pașii o duceau involuntar pe urmele lui.

— N-am nevoie de o permisiune, îi șopti acesta în timp ce o conducea prin sala de bal într-o piruetă complet dedicată, una în care amândoi se învârteau. Corpurile le erau prea unite pentru ca unul să facă un pas și celălalt să nu îl simtă. Nu ți se pare că lucrurile se făceau mai ușor în Evul Mediu?, îl auzi spunând în timp ce mâna lui o cuprinde pe a ei într-o implicare totală. Pieptul ei se unise cu al lui, iar de la această distanță Wine Cardinham avea o priveliște încântătoare. În Ținuturile Înalte era suficient ca un bărbat să reclame o femeie în public și erau căsătoriți. Altul o putea fura în timpul unui raid pentru vite. Te alegi și cu hrană, și nevastă și, în curând, și cu un copil sau doi sau zece.

Zâmbetul lui o făcu să înghită cu dificultate. Totuși, se chinui să răspundă:

— Nu mi se pare mai ușor să furi o femeie. Mi se pare mai barbar. Este bine că s-a renunțat la acest obicei.

— Dar orice femeie vrea puțin barbarism în viața ei.

— Nu și eu, milord.

— Mai vedem noi.

Iar privirile se sfidară, respirațiile se uniră, trupurile se atinseră și Anne-Marie avu impresia că nu mai dansase niciodată. În brațele acestui ticălos simea că făcea pașii de vals pentru prima dată în viața ei. Ceea ce era absurd.

Nu știu dacă vă amintiți de Selena din cartea lui Colt; este una dintre fetele din hanul în care a poposit Wine când s-a întâlnit cu Finn, mesagerul lui Colt către ducele de Rothgar. Acesta (Wine) îi spune unei fete că poate trece prin Londra să-l caute.