Întâmplător Wine hoinărea pe străzile londoneze. Deși deținea o trăsură, din când în când îi făcea plăcere să meargă pe jos. Acesta era unul dintre momentele în care prefera o plimbare.

Discuția cu Albany îl înfierbântase și avea nevoie să se calmeze până ajungea în St James. După cele petrecute, nu voia să o sperie pe Marie cu purtările lui grosolane, deși avea bănuiala că îi va face față. Zâmbi. Marie... Dulcea Marie care făcea dragoste cu el cu atâta entuziasm încât îl energiza de fiecare dată. Marie cea cu care credea că putea vorbi despre orice. În fond, cu ea vorbise despre Sarah, lucru care nu se făcea. Amintirea lui Sarah pălea însă în comparație cu ce trăia cu Marie. Nu era fragilă, deși plângea. Nu s-ar fi îndoit că ar fi ieșit vie dintr-o bătaie într-o tavernă. Chiar avea să o placă pe doamna Carter și pe copiii acesteia.

Tocmai se gândea la asta când auzi împușcătura. Și pentru că nu se putea abține să nu își bage nasul, urmări ecoul armei și descoperi trupul lui Alfred Maxwell pe pavaj. Deasupra lui stătea un puști, nu mai mare de zece ani, care îl privea. Se apropie precaut și privi chipul palid al lui Alfred. Probabil că era mort de zece minute. Se lăsă pe vine și văzu rapid gaura din pieptul lui. Fusese împușcat. Se încruntă. Deci îl dăduse gata un revolver, nu așa cum ar fi meritat un laț, într-o piață publică. Simțind duhoarea care venea dinspre el remarcă mirosul puternic al drogului. Oh, Doamne!

- Tu ai făcut asta?, se adresă el copilului.

Ochii maturi ai băiatului se ridicară spre el, strânse pumnii și zise:

- Nu, dar mi-aș fi dorit!

Wine își ridică sprâncenele și își reținu zâmbetul.

- Uite ceva ce avem în comun, puștiule. Se ridică și realiză că băiatul își încordase tot corpul, pregătit să sară îndărăt. Nu vreau să te rănesc. Sunt doar curios în ce te privește.

- Nu sunt de vânzare, ciudatule!, îi aruncă puștiul.

- Ceea ce e perfect, pentru că nu caut să te cumpăr. Sunt doar curios în ce privește motivele pentru care un suflet atât de tânăr ca tine ar disprețui un individ ca el. Își drese glasul și continuă: Voi chema polițistul. Mă poți însoți sau poți aștepta aici dacă știi să te aperi în caz că vine oricine. Își puse mâinile în șold și oftă: Nu îți este foame? Văzu strălucirea din ochii copilului. Îți garantez o masă și căldură dacă aștepți.

Înainte de a se îndepărta, riscând, citi precauția din ochii copilului și oftă. Cine știe ce se întâmplase cu adevărat acolo? Un lucru era însă sigur: îl credea pe băiat. Semăna prea bine cu Marie când o întâlnise în St Gils pentru a nu-și da seama că fusese victima nenorocitului de Alfred.

***

Anne își întinse spatele și oftă. În cameră se revărsa întunericul. După intensitatea lui putu ghici că era probabil miezul nopții. Privi în stânga ei și își dădu seama că Wine nu era acolo. Oftă. După cele spuse nu îl putea condamna. Se ridică greoaie în fund și își lăsă picioarele în papucii moi. Dormise aproape toată ziua, iar acum starea de rău provocată de mahmureală dispăruse. Totuși, era noapte, iar ea nu avea nimic de făcut. Se ridică în picioare, prinse halatul și și-l așeză pe trup, peste cămașa de noapte. Focul dintr-o parte a camerei se stinsese, așa că în cameră se instalase o ușoară răcoare. Ar fi dat orice ca Wine să alunge răcoarea prin prezența lui. Voia să îl simtă lângă ea, să îi vadă zâmbetul și să facă o glumă exagerată de-a lui. Îi lipsea.

Realiză că exageră, dar se atașase de el mai mult decât crezuse că era posibil. Mângâie verigheta de pe degetul ei și zâmbi. În curând avea să abereze cum că îl iubea. Asta chiar ar fi fost catastrofal, pentru că el nu ar fi putut-o iubi niciodată. O iubea pe Sarah.

Într-un acces de răutate își zise că ar fi trebuit să îi povestească tot ce făcea și zicea scumpa lui Sarah. Dar nu putea. I-ar fi frânt inima, ar fi văzut lumina din ochii lui dispărând, iar ea nu urmărea nicio clipă asta. Voia să îl vadă vesel și jovial, deschis, încrezător, aproape optimist. Aproape. Totuși, prea puțini ar fi zărit durerea din inima lui Wine Cardinham, uriașul cu un suflet trist și un zâmbet mare. Ar fi vrut să îi ia ea durerea și să o lase să putrezească așa cum făcea adesea cu nebunia care să abătea asupra ei. Ar fi vrut...

Tresări când auzi zgomotele venite de la parter. Se încruntă și așteptă. Se repetară din nou și din nou, așa că se ridică și porni spre ușă. O deschise brusc și țipă șocată când în prag apăru Wine. Avea părul ciufulit, cămașa avea câțiva nasturi descheiași, iar numai vesta îi dădea aparența decenței. Ochii lui mari o priviră, iar mâinile îi prinseră brațele:

- Marie! Se aplecă spre ea și își lipi buzele de ale ei, sărutând-o. Ce bine că ești trează! Am nevoie de tine. Și înainte să îi înțeleagă solicitarea greșit, Wine o tase pe coridor, ferind-o cu dexteritate de obstacole. Prince, să nu îl lași să plece!

- Wine, ce se întâmplă?, întrebă când auzi glasul valetului înjurând în franceză. Imediat se auziră icnetele unui copil, o bufnitură și mai multe țipete franțuzești. Când intră în bibliotecă îl zări pe Prince în cămașă de noapte, cu pantalonii trași neglijent pe el și peruca într-o parte. Omul acesta probabil că dormea cu ea pe cap, alminteri nu își explica de ce ar fi purtat-o și acum. Valetul încerca să rețină un copil murdar și zdrențăros, cu părul tăiat foarte scurt. Era o luptă în toată regula. Wine?

Wine se îndreptă spre copil și îl prinse de haină, ridicându-l puțin în sus. Prince își lăcă capul în jos și o salută pe doamnă, anunțând că el se retrage.

- Marie, el este oaspetele nostru nocturn. Îl agită puțin când băiatul continuă să dea din mâini și din picioare. Și am nevoie de tine să îl asiguri că nu sunt un pederast!

Făcând ochii mari, Marie roșii înaintea acelui cuvânt. Grație orgiilor din casa ei, știa ce presupunea homosexualitatea și nu era obligată să întrebe la ce se referea. Își drese glasul, trase halatul mai bine pe ea și se apropie precaută de copil. Wine îl coborî, lăsând-o față în față cu un mic bărbat furios, pregătit să îl spintece pe soțul ei, dar nu și pe ea. Nu era cu mult mai scund decât ea, dar era cu siguranță mai pornit împotriva unui uriaș ca Wine.

- Cum te numești?, îl întrebă ușor.

După ce ezită o clipă, copilul spuse:

- Silas Davis!

Oftă. Nu putea fi acesta numele lui, ci, probabil, era numele lui inventat. Băieții și fetele născuți pe străzi nu aveau nume. Erau orfani. Găștile de care aparțineau nu se sinchiseau să îi boteze. Dar dacă lui îi plăcuse acel nume, ea nu avea să îl contrazică. Trebuia să îi câștige încrederea.

- Și de ce te-a adus soțul meu în casa noatră, domnule Davis?, continuă să îl întrebe.

- N-am idee, răspunse băiatul.

Anne îl privi încruntată pe Wine. Bărbatul îi făcu semn că avea să îi explice mai târziu ce se întâmpla, iar ea acceptă tăcută.

- Prea bine. Voi trimite după cină.

- N-am nevoie de nimic!, zise repede băiatul. Lasă-mă naiba să plec, obsedatule!, strigă el spre Wine. Eu nu sunt un din ăla...

- Silas, spuse ea și prinse mâna băiatului, soțul meu este cu adevărat obsedat, dar te asigur că acea obsesie mă vizează pe mine. Ochii copilului se măriră. Ești în siguranță aici. De fapt, voi rămâne cu tine, dacă vrei, cât timp soțul meu îți adresează întrebări, presupunând că asta vrea să facă, își ridică ochii spre el, iar Wine confirmă. Este bine așa, Silas?

Băiatul mormăi nemulțumit.

- Excelent!, zise ea. Revin în câteva secunde! Să nu începeți fără mine, vă rog!

Nu de alta, dar nu vreau să rămân văduvă acum, adăugă pentru sine în timp ce îi spunea slujnicei ce să le aducă chiar aici, în bibliotecă.

***

Sprijinită de biroul lui Wine, Anne își asculta soțul în timp ce, cu coada ochiului, îl privea pe Silas Davis.care înfuleca tot ce adusese bucătăreasa. Inițial fusese reticent, dar aromele puiului cu sos alb, mazăre și cartofi copți, plăcinta cu mere și scorțișoară și vinul adus pentru lord și pentru doamna lui îi îmbiaseră stomacul. Observându-l cum mânca, Wine hotărâse să îi dea răzag cât să își ostoiască foamea. Prin urmare, era numai al ei momentan.

- Îmi spui și mie ce se întâmplă?, îl întrebă rupând din pâinea cu unt pe care o adusese servitoarea, atentă la starea doamnei. De ce ai adus un copil aici, Wine?

- Poate că mi-a fost milă de el, își ridică sprâncenele, așezat în scaun. Ochii lui îi străbăteau trupul, jucându-se cu o ață care se părea că se desprinsese din halatul ei.

- Și de altele sute de copii orfani de pe străzi?, îl provocă.

Bărbatul zâmbi. Prinzând firul năzdrăvan, luă lumânarea și se apropie de el. Anne tresări și dădu să se smulgă, moment în care acesta o privi.

- Ai încredere în mine, îi șopti. Vrăjită de mișcările lui, îl lăsă să treacă flacăra peste fir până ce acesta se făcu mic. Degetele bărbatului se opriră pe micul foc care cuprinsese materialul, stingându-l. Așa, șopti și lăsă lumânarea. Mă distrăgea, îi explică. Marie, vreau să îți spun ceva ce s-ar putea să te dărâme puțin, în ciuda celor pe care tu mi le-ai spus azi-dimineață.

Anne înghiți în sec. Nu își putea imagina ce era atât de grav, atât de solemn. Cuminte, continuă să îl privească. Wine își încurcișase degetele pe abdomen și clipea leneș în direcția lui. Îl mirosise mai devreme, când se apropiase de el. Nu băuse, nu fumase, nu mirosea a parfum ieftin. Atunci ce căutase pe străzi?

- Sunt mai puternică decât crezi, îi zise.

- Știu asta, dulceață, îi zâmbi el. Mă întorceam de la clubul meu când am dat peste Alfred. Trupul ei se încordă. Probabil că l-aș fi bătut măr dacă nu era deja mort. Chipul ei păli și își duse involuntar mâna la buze.

- Cum?, întrebă rapid.

- Împușcat. Wine oftă. Domnul Davis era deasupra lui, dar nu este el făptașul, o asigură. Totuși, mi-a mărturisit că și-ar fi dorit să îl omoare.

Anne nu se îndoia. Probabil erau sute de copii care și-l doreau mort pe Alfred, dar acum toate acele dorințe păleau. Denborough nu mai era în viață. Fratele ei nu avea să mai compară niciodată înaintea ei, să îi amintească ce se întâmplase, ce fusese pe cale să îi facă și cum. Înghiți în sec și duse mâna la pahar, bând ușor. Era apă.

- Vrei să știi de ce, bănui ea. Wine aprobă. Doamne..., își lăsă capul în mâini. Îl simți pe Wine ridicându-se și îmbrățișând-o, șoptindu-i cuvinte liniștitoare în ureche. Asta a fost un fel de... de pedeapsă divină. Îmi pare rău, Wine. Cred că asta mă face să par o persoană îngrozitoare, dar nu pot să nu mă gândesc că Dumnezeu a făcut asta, că i-a dat puțin din ce merita. Probabil e dureros să mori împușcat. Pare dureros și sună dureros.

- Nu te cred o persoană îngrozitoare, îi zâmbi el. Și da, este dureros. Își lăsă obrazul pe părul ei. Înțeleg dacă vei vrea să ieși.

- Nu, zise ea și își așeză mâinile pe pieptul lui. Cred că Silas se simte mai bine știindu-mă aici. Poți fi intimidant, milord, zâmbi ea.

- Chiar așa?, zâmbi și el. Haide atunci înainte ca tânărul Davis să mănânce și șervetul.

Cuplul se întoarse spre Silas chiar atunci când băiatul scotea un râgâit satisfăcut. Anne râse, iar Wine îl privi amuzat. Nici dacă ar fi vrut să fugă nu ar fi putut. Era prea plin. Clipe bune, Anne se întrebă cum ar fi arătat acest băiat dacă ar fi mâncat cât era necesar nevoilor sale. Era clar că era înalt pentru vârsta lui, dar prea costeliv. Apropiindu-se, Anne se așeză pe canapea, lângă el, cu un picior sub ea. Voia să îl facă să se simtă în largul lui aici. Probabil că avea nevoie de așa ceva. Și pe când de ea nu se ferea deloc, Silas era precaut în ce îl privea pe Wine. Îl urmărea permanent, ca și cum se aștepta ca Wine să sară pe el.

- Domnule Davis, acum că vezi că sunt căsătorit, nu există niciun motiv de teamă. Nu te-aș răni pe tine sau pe altcineva.

- De când contează asta?, întrebă plictisit Silas. Știe doamna ce faci în întuneric?

- Bineînțeles!, răspunse Wine. Face totul cu mine în întuneric.

- Wine!, îl aprostrofă Anne care roșise vizibil. Ce îl interesează pe soțul meu este motivul pentru care ai fi dorit să îl ucizi pe lordul Denborough.

Chipul copilului se înnegură. Privind precaut, își drese glasul și își strânse pumnii:

- Voiam să îl omor pe nemernic, așa-i! Merita să moară, fandositul!

- Pentru ce?, întrebă Wine.

- Cu o lună în urmă, au răpit-o pe fata din banda mea. Wine încremeni, în timp ce Anne încercă să rămână concentrată pentru a prinde cuvintele cu un puternic accent cockney. Nu el. O matahală a răpit-o, dar a venit cu el și i-a dat comanda. Nu am putut împiedica asta. Vreau să o găsesc! E prea mică și... Își strânse buzele. Ce monștri ar dori copii de cinci ani?

- Ai dreptate, tinere Davis, oftă Wine. Sunt niște monștri. Ai făcut ceva deosebit ca să o găsești pe această copilă?

- Da. M-am lăsat și eu răpit când bărbatul a revenit în St Gils. Am zis că așa ajung la ea. Numai așa aș fi putut-o găsi, dacă mai era cu adevărat la ei. Anne îl privi pe Wine când copilul oftă și amândoi înțeleseră înainte ca băiatul să spună: Dar nu era acolo.

Apropiindu-se precaută, Anne își așeză mâna pe umărul copilului și îl făcu atent la ea.

- S-a întâmplat ceva rău acolo, Silas? Băiatul își strânse buzele, semn că nu voia să discute despre asta. Poți să ne spui, Silas. Înțeleg foarte bine...

- Nu cred că înțelegi!, se răsti băiatul.

- Crede-mă, băiete, înțelege mai bine decât oricine, îi spuse Wine.

Ochii lui Silas se opriră asupra ei într-o conștientizare mută. Îl văzu înghițind de câteva ori, dureros. Avea lacrimi în ochi. Anne încercă să își țină în frâu prorpiile emoții, dar îi era prea greu. Silas era unul dintre numeroșii copii care fuseseră jucăriile unor depravați.

- Nu a apucat să se întâmple nimic... prea rău, zise atunci Silas. Sunt bine, continuă băiatul și își trecu mâna prin păr. Nebunii ăștia au început oricum să mă caute. Nu știu de ce.

- Nu pot lăsa martori în viață, îi zise Anne lui Wine. Mă tem că Silas este pentru ei un rest care trebuie eliminat înainte să le distrugă reputația. Oftă. Îmi pare așa de rău, Silas.

- Ce știe o doamnă simandicoasă despre asta?, mârâi furios Silas Davis.

Deși Wine ar fi vrut să o oprească, Anne își făcu curaj și spuse:

- Bărbatul care a fost găsit mort este fratele meu. Silas făcu ochii mari. A fost, cel puțin. Oftă. Am fugit de el cu câteva zile în urmă după ce... ei bine, după ce... a încercat ceva cu mine, sfârși prin a spune.

- Dar ești sora lui!, făcu Silas ochii mari. Anne ridică neputincioasă din umeri. Ar fi trebuit să îl omor eu pe netrebnic!, bombăni Silas. Această declarație îl făcu pe Wine să zâmbească.

Atunci, Wine luă o hotărâre. Nu putea să îl lase pe străzi, nu când viața lui era amenințată astfel de un grup de perverși. Totuși, ideea că momentul în care fata din banda lui dispăruse și cel în care Blue fusese găsită corespundea îl făcu să devină cumva mai curios. Exista o posibilitatea, dar...

- Mi-o poți descrie pe fata din banda ta?, îl rugă.

- E blondă și are ochii albaștri. E blândă. Nu ar face rău nimănui. De aceea a fost distracția perfectă pe vremea când furam împreună. Nimeni nu îi poate rezista. Oftă. E micuță. De-abia a împlinit cinci ani. Nu se poate descurca singură. Cine știe ce i-au făcut nebunii ăia...

- Cred că am o idee, spuse el. Vezi tu, cumnata mea a venit la fratele meu în urmă cu o lună cu o copilă în brațe. Scăpaseră din ghearele unui lord de genul celor pe care tu i-ai întâlnit. Se potrivește descrierii tale. Oricum, îi voi scrie fratelui meu. Este ceva ce ar face-o să te recunoască?

- Bell. Menționează numele lui Bell.

- Cine este Bell?, îl întrebă Anne.

- Știe ea, răspunse Silas. Dacă e cu adevărat ea...

Anne îl privi cu gingășie.

- Ți-ar plăcea să faci o baie, domnule Davis?, îl întrebă Wine. Băiatul se strâmbă. Să miroși frumos, să dăm cu niște unguent pe zgârieturile astea...

- Eu nu mă dau cu cremă!, se împotrivi Silas. E pentru fandosite.

- Fără unguent, atunci, fu de acord Wine. Nu ai niciun motiv să te întorci. Dacă nu te omoară oamenii care te caută, din cauza activităților tale vei ajunge în ștreang. Ar fi păcat să se întâmple, nu crezi?

- Ce îmi propui?, îl întrebă cu ochii mijiți.

- Rămâi cu noi. Rămâi cât vrei, spuse repede. Dacă decizi să o faci, eu îți pot oferi o slujbă la compania mea. Una legală, cel puțin. Mâncare ca asta zilnic, haine curate, un pat, căldură... Toate astea te vor ajuta să reziști să îți vezi amica. Este bine așa?

Silas oftă și se ridică în picioare. Anne făcu la fel, privindu-l cumva emoționată. Mijindu-și ochii și țintuindu-l cu degetul, Silas îi zise lui Wine:

- Dacă mă atingi, te omor și pe tine.

Wine dădu afirmativ din cap.

- Ai cuvântul meu, îi promise. Voi chema o slujnică. Îți va arăta unde să stai asta după ce te speli. Dacă nu ești complet curat, nu vei putea dormi în casa asta, ai înțeles? Fără tragere de inimă, băiatul aprobă. După o clipă însă, ceva din amenințarea lui îi atrase atenția. Și pe mine? Pe cine ai mai omorât, domnule Davis?

La fel de războinic, mărindu-și pieptul, Silas îi spuse:

- L-am înjunghiat pe bărbatul care a încercat să mă ia. Își duse mâna la coastă și zise: Chiar aici i-am băgat porcului cuțitul în el.

După ce Silas plecă alături de slujnică, Wine rămase pe canapea, lângă Anne. Femeia se apropie și își lăsă capul pe umărul lui. Mâna lui poposi în poala ei, jucându-se îngândurat cu degetele. Prin minte îi treceau tot felul de posibilități, de idei. La o orgie recentă cineva fusese înjunghiat. Cineva murise sau fusese pe moarte. O singură persoană pe care o cunoștea murise recent, iar Marie îi spusese că bărbatul acesta fusese unul dintre membri. Lucrurile se așezau, labirintul nu mai era atât de des. Totuși, i se părea imposibil ca băiatul să poată ucide pe cineva. Era prea slab.

- Ce crezi?, îl întrebă Marie.

- Cred că moartea lui Cyn nu a fost un accident. Domnul Davis l-a omorât, zise acesta.

- Mă îndoiesc că ar avea forța, îl uimi Marie când spuse. La asta se gândise și el. Amândoi oftară, iar ea îl privi: Au început să elimine cam mulți dintre ei, nu-i așa? De aceea au nevoie de membrii noi, se pare. Te-au abordat pe tine. Probabil că o vor face cu mai mulți. În toamna aceasta au fost pierduți prea mulți bărbați dintre ei. A început cu Harry Lunden, apoi știu că Alfred era îngrijorat cu privire la un conte - contele de Dunbar, își zise Wine pentru sine - acum și Cyn și, în cele din urmă, chiar Alfred.

- Sunt dezorganizați, își dădu Wine seama. Ceva s-a întâmplat de au ajuns astfel. Mă întreb cine este liderul și ce părere ar fi avut despre asta.

- Păi, din câte știu eu, se încruntă Marie, liderul a murit cu câteva luni înainte. Probabil că nu a fost ales încă unul. Ridică din umeri. Vreau ca nebunia asta să se termine, oftă ea. Am impresia că se înrăutățește.

Mângâind-o ușor, Wine rămase îngândurat. Așa i se părea și lui, dar nu voia să spună nimic momentan.

Nu știu dacă aveți aceeași problemă ca mine cu Wattpad pe website, dar pe un browser nu îmi merge (se tot încarcă), în timp ce pe un al doilea browser în merge.