Nu iubita mea Sarah...

Privirea lui Wine și glasul acestuia când vorbise despre vicontesă, cuvintele pe care le folosise și regretul din spatele lor o făcură pe Anne să rămână înmărmurită. Când Wine îi propusese căsătoria, parteneriatul lor, când o atinsese în noaptea nunții, când o atinsese aici, în casa din marmură neagră din St James și când fusese atât de vulgar de tandru cu ea, Anne nu se așteptase la iubire nicio clipă. Văzuse în familia ei faptul că bărbații nu erau capabili să iubească. Și se mulțumise cu asta. În fond, Wine era un soț bun, poate prea bun. Și apăruse în viața ei când nici nu îl căutase. Cel puțin nu pe el.

Acum însă vedea că Wine Cardinham era - sau fusese - capabil de iubire. Numai o iubire mare putea aduce așa o dezamăgire în ochii unui bărbat atât de vesel ca soțul ei. Corpul începu să îi tremure când realiză că dragostea aceasta îi fusese adresată unei femei care nu o merita. Sarah, vicontesa de Cyn, nu îl merita pe Wine Cardinham, iar dacă acesta o iubise cu siguranță soarta râsese teribil de el.

- Ce tot spui?, îl întrebă pentru a se asigura că înțelegea ce voia să spună el și că nu mintea îi juca feste.

Lăsându-se ușor în față, Anne știu în clipa aceea că ce avea să-i spună avea să fie și mai rău, de zeci de mii de ori mai îngrozitor.

- Ce vezi când te uiți la Paris?

Paris? Fețișoara scumpă a lui Paris îi reveni în minte. Zâmbetul ei cald, cuvintele ei dulci, căutătura urâtă când simțea că este nedreptățită. Când se uita la Paris vedea un chip frumos. O vedea pe fiica pe care ar fi putut să o aibă dacă familia ei nu i-ar fi distrus toată dorința de a fi cu cineva, de a procrea, de a împrăștia sângele bolnav care bântuia neamul Maxwell. Paris era totul pentru ea.

- Ce vezi când te uiți la mine?, continuă Wine ușor.

Ridicându-și ochii spre el, realiză că aceștia erau plini de lacrimi. Oh, Wine... Poate că și el era totul, dar cu siguranță nu la asta se referea. În primul rând, aveau aceiași gură. Toate gropițele erau acolo, toate ridicăturile și toate denivelările delicioase. Sărutase gura aceea, gura lui, și o sărutase și pe a ei. Nu se putuse abține. Paris avea buzele roșii. Apoi, era forma pătrățoasă a maxilarului. La Wine era mult mai proeminentă, dar la Paris rămânea suficient de scorțoasă pentru a nu fi considerată decât o ispită. Dar era acolo... Ochii aveau aceiași culoare și aceleași dimensiuni. Pomeții erau la fel de înalți, ușor supți la mijloc. Până și părul avea aceiași nuanță. Dacă ar fi fost de-o seamă, Paris și Wine ar fi fost frați gemeni, dar așa...

- Oh, Doamne!, icni Anne. E fiica ta! Bărbatul aprobă ușor, ezitând puțin să îi dea mâna. Citea în ochii lui confuzie; se temea să o atingă, să nu o supere. Înghițind lacrimile care i se adunaseră în gât, Anne întrebă: Ai fost intim cu lady Cyn?

- Așa se fac de obicei copiii, draga mea, îi zâmbi, iar în ochii lui licări amuzamentul. În spatele lui zări dezamăgirea. Probabil că își aducea aminte de clipele în care fusese cu Sarah. O sărutase și pe vicontesă așa cum făcuse cu ea? O atinsese cu degetele acelea lungi la fel? O sedusese? Probabil că da. Toate acestea și chiar mai mult din moment ce dragostea lor dăduse naștere unui copil atât de superb cum era Paris.

- Și acum ești glumeț?, îl întrebă.

- Și în pragul morții, promise el. Și atunci voi face o glumă.

Înghițind în sec și zâmbind ușor, deși în sinea ei se simțea paradoxal trădată, Anne îl privi:

- Nu pot să cred... Copilul pe care l-am iubit, copilul pe care eu îl iubesc mai mult decât orice pe lumea asta... Tremură și realiză că o lacrimă i se scursese pe obraz. Este copilul tău. Iar tu... tu te-ai culcat cu o femeie căsătorită, o femeie pe care nu aveai niciun drept să o atingi.

- Soțul ei nu îi dădea atenție, zise ușor acesta. De aceea am iubit-o eu pe Sarah. Și, de la o întâlnire la alta, lucrurile au... au evoluat mult.

- Și dacă tu nu mi-ai da atenție, ai accepta ideea că altcineva se culcă cu mine? Că altcineva evoluează cu mine?, îi repetă cuvintele plină de venin. Pentru ea, jurămintele nupțiale erau sacre. Nu își putea imagina logica adulterului. Și, chiar dacă el nu o trădase, faptul că își bătuse joc de promisiunile unei mirese, că o ajutase să fie infidelă... O durea. O făcea să simtă că fusese parte din trădare.

- Am discutat deja asta, continuă Wine pe un glas moale, chiar dacă în ochii lui se aprinsese o nervozitate mocnită. Dacă vrei un amant..., începu să spună, dar parcă cu un entuziasm domolit față de prima dată.

- Nu vreau niciun nenorocit de amant!, îi aruncă ea furioasă. Respira greu. Pieptul i se ridica și i se cobora rapid, ochii îi străluceau de lacrimi care nu aveau să cadă niciodată, iar obrajii îi luaseră foc. Expiră și își lăsă capul în mâini. Soțul ei avea un copil, copilul pe care ea îl luase pe brațe din primul minut al nașterii, pe care îl sărutase, căruia îi cântase... Și avea un copil atât de frumos!

- Mă urăști, deduse el.

- Nu..., mărturisi. Nu te-aș putea urî pentru că ai participat la crearea lui Paris, recunoscu. Te disprețuiesc că ai avut în patul tău femei care nu erau libere, dar... Dar atât. Nu este ură. Cel puțin, nu pe tine te urăsc, milord. Și aici avea dreptate. Nu pe el îl ura, nu. O ura pe Sarah, pentru că și după moarte se băga în viața ei. Oh, dar cât o ura pe Sarah. Și acum avea și mai multe motive să o facă. Îl văzuse gol, îl atinsese, îl iubise. Și nu avusese niciun drept să facă asta. Cât de bine crezi că poți cunoaște o femeie cu care te-ai culcat?, îl întrebă rapid, chinuită de gândurile despre vicontesă, de amintirile ei cu ea.

- Nu foarte bine, recunoscu el. Dar o cunoști dacă o iubești.

Această afirmație îi smulse inima și i-o strânse vizibil într-o menghină.

- Ai iubit-o?

- Marie... Mâna lui o cuprinse pe a ei, iar ochii lui calzi străluciră înlăcrimați. Era privirea unui amant care își plângea iubita. Am iubit-o mai mult decât orice pe lumea asta pe Sarah. A fost totul pentru mine. A fost iubitoare, la rândul ei. Ne-am iubit. Oftă și îi mângâie inelarul pe care stăteau așezate cuvintele de alint. Și faptul că nu mi-am putut recunoaște copilul, pe Parisa...

- Paris, îl corectă ea. Numele ei este Paris.

- Parisa, repetă acesta și zâmbi. Eu am ales numele, dacă avea să fie fată. Ea a ales să îi spună Paris, nu Parisa, tocmai pentru că i se părea că exagerez. Înseamnă „cea care este ca o zână". Iar pentru mine, să am o fetiță ar fi fost un miracol. Ar fi fost o zână.

- Înțeleg, rosti mișcată Anne. Își trase ușor degetele din ale lui și împinse fără poftă gustarea adusă de servitoare. În cazul acesta, deși nu ai putea să o recunoști pe Paris fără să îi faci rău, o vei avea sub tutela ta până la căsătorie. Practic, o poți crește să fie cu adevărat fiica ta. Eu una o voi iubi mereu. Am iubit-o din clipa în care a apărut în lumea asta.

Se ridică și se îndreptă spre ușă pentru a striga după servitoare. Voia să își schimbe rochia și să uite că Wine, deși capabil de iubire, nu o iubea pe ea. Și nu avea să o iubească. Sarah era întipărită încă în mintea și inima lui.

- Nu ești geloasă, nu-i așa?, întrebă bărbatul apropiindu-se de ea și așezându-și mâinile pe umeri.

- Aș fi dacă te-aș iubi, zise mușcându-și buzele. Dar eu nu te iubesc, îi spuse privindu-i ochii mari și căprui. Și nici tu pe mine. Prin urmare, zise și se lepădă de atingerea lui, nu văd de ce am mai discuta despre asta.

Wine aprobă tăcut.

- Iei cina cu mine în bibliotecă în seara aceasta?, o întrebă. Când ea nu spuse nimic, simțind că avea să verse din cauza tuturor emoțiilor care i se adunaseră în gât, el continuă. Nu vreau să bem pe stomacul gol.

- Nu beau, îi spuse.

- Christian mi-a trimis o ladă de băuturi destul de vechi, de rare și de scumpe...

- Nu vreau să beau, adăugă ea rapid, temându-se că avea să o invite să le deguste alături de el.

- ... și mă gândeam că ar trebui să îl gustăm, nu să îl bem, împreună...

- Nu vreau să gust nimic!, adăugă fermă.

- ... pentru că vreau să fii partenera mea de nebunii!, sfârși bărbatul în ciuda împotrivirii ei. Îi prinse mâna și o lipi de pieptul lui, acolo unde Anne putea să îi simtă virilitatea, duritatea trupului, frumusețea sculptată a pieptului. Era prea ușor să iubești un bărbat ca Wine care le avea cu siguranță pe toate. Mai greu era să o iubești pe ea, o femeie care nu avea nimic.

- De ce nu te duci să o găsești la Egan?, îi propuse. În fond, cred că îți place foarte mult acolo din moment ce ții să te bați cu Alfred în acel loc.

- Îți jur că nu voi muri!, îi șopti în ureche, făcându-i pielea să se înfioare

- Ai face bine să nu mori, strânse ea din dinți, realizând cât de slabă era în fața lui în clipa în care se întoarse și își lipi palmele de pieptul lui. Îi strânse cămașa în mâini și îi rosti: Altfel de omor eu!

- Bineînțeles, zvâcniră buzele lui. Se aplecă și îi oferi un sărut care o înfioră până în măduva oaselor. Nu ești tu o femeie mică, aprigă și violentă, Marie? Îi prinse bărbia cu degetele și o privi așa cum nu credea că era posibil vreodată. Femeia clipi pentru a aluga sclipirea din ochii lui, care nu părea să îi fie adresată decât unei femei moarte. Poate că și tu ești o zână, la urma urmei.

***

Bucătăreasa răpită de Wine avea cu adevărat un dar: te vrăjea cu mâncare ei. După supa cu vită și crutoane, somonul glazurat cu legume proaspete și crabul cu mult piper și alte fructe de mare, Anne se strădui să guste câte ceva și din fricassée și ragout, un sos cu carne extrem de bine asezonată. În schimb, Wine mânca din toate câte o porție, gustând leneș fazanul și vita. Când masa fu strânsă se servitori și rămaseră doar deserturile, jeleul și fructele, dar și o farfurie întreagă cu bomboane, Wine găsi potrivit să mănânce din fiecare câte zece.

- Cum poți mânca atât?, îl întrebă ea când îl văzu mișcându-se grațios prin cameră, căutând stofa pe care o ceruse mai devreme.

- Mă tem că întotdeauna am adorat mâncare, zise el. Totuși, tu pare că o urăști.

- Nu e asta, dar..., se încruntă când observă că acesta se apropie cu pânza de ea. Ce faci?

-Vreau să îți leg ochii ca să îmi spui ce gust are fiecare lucru pe care ți-l dau. Vinul, draga mea, îi șopti el când o văzu nedumerită. Nu vreau să trișezi. Fă-mi pe plac. Promit să fiu cuminte.

- Aș vrea să cred asta, oftă ea, dar se supuse, așezată în fotoliu, cu picioarele pe un taburet. Se simțea somnoroasă. Mai devreme o veghease pe Paris în timp ce lua cina și se asigurase că se acomoda. Copila era extrem de fericită că locuia cu Anne, prin urmare nimic din jurul ei nu mai conta. Sunt gata!, îi zise Anne când simți că nu putea vedea nimic. Așteptă, auzind cum desface o sticlă. Înghiți în sec și își umezi buzele, conștientă de faptul că o privea în timp ce era atât de vulnerabilă.

Îl simți apropiindu-se, iar întreaga ei ființă se aprinse. Poate că degustarea unor vinuri nu era un lucru atât de ușor.

- Să-mi spui ce simiți, îi șopti el la ureche, iar pielea ei se înfioră.

Brusc, buzele lui le atinseră pe ale ei, într-o combinație deosebită de alcool și gustul lui Wine. Icni încântată și înghiți.

- Ce faci?, îl întrebă, deși deja râdea. Credeam că degust vin.

- Așa degustă profesioniștii, îi șopti el și o sărută din nou. Gustul?

- Mmm..., zâmbi ea. E sec. Mi se pare foarte amar și... probabil că strugurii sunt dintr-un soi destul de vechi. Probabil că are zece ani? Poate chiar cincisprezece. E gros. De aici pot să îmi dau seama. Aș mai încerca o gură ca să îmi dau seama..., zise ea și primi exact ce voia, alături de un sărut. Își ridică mâinile și își deschise buzele, înghițind, în timp ce limba lui îi mângâia interiorul gurii. Gemu și se desprinse din sărut. Asta era...

- Ce?

- Are gust de jeleu de prune.

- Ups!, râse el. E vina mea. E un Moet, îi zise el. Ai fost pe aproape. Are douăzeci de ani și e sec, într-adevăr. Trecu o secundă în care el îi oferi un pahar cu apă pentru a-și clăti gura. Și ăsta? O sărută din nou, trecând vinul din gura lui în a ei. Anne bău cu nesaț, din nou și din nou, atâta timp cât el își umple gura și i-o oferea pentru a o săruta. Ajung la jumătatea sticlei și tu nu te-ai decis, nu-i așa?

Jumătate? Oh, dar băuse prea mult. Își trecu limba peste buze și oftă.

- Remy. Cred că este un Remy.

- Greșit!, îi șopti el. E un Tokaji. Și are optzeci de ani.

- Optzeci?, ridică ea uluită din sprâncene. N-ai spune... Poate treizeci de ani. Zâmbi când îl simți și pe el zâmbind. Îmi pare mie sau influențezi gustul vinului?

- Hai să vedem!, îi spuse și continuă să îi dea să bea, până ce Anne începu să râdă mai des, să zâmbească și să îl atingă în joacă. Mulți litri mai târziu, limbile lor se uniră pentru a degusta o ultimă sticlă cu un gust atât de dulce încât părea miere. Sau era gura lui care avea gustul ăsta? Foindu-se neliniștită în scaun, Marie îi mușcă buza, îi atinse cerul gurii și își împleti limba cu a lui. Trebuie să-l ghicești pe ăsta. E franțuzesc.

- Mie îmi pare total englezesc, gemu ea și își lăsă mâna să cutreiere pe abdomenul lui, în jos, la erecția din pantaloni. Poate cu accente vikinge. Îl auzi râzând și zâmbi la rândul ei. Ei bine, Sarah nu mai putea avea asta, nu. Era tot numai al ei și ea era vie. Își înghiți lacrimile și continuă să îl sărute, trăgându-l mai aproape de ea. Nu tot ce e bun e francez, îi șopti când îi simți degetele cutreierându-i pe picior, strângând carnea de sub ciorap. Deși n-am încercat niciodată gusturile franțuzești.

- Ar fi o pierdere de timp, îi șopti el în ureche. Prinzându-i o lacrimă, el îi sărută obrazul, apoi mai jos, gâtul, până ajunse la decolteu, unde începu să îi descheie ușor nasturii. Taoiștii, în schimb, merită încercați. Eu, de exemplu, am citit suficient despre meștrii taoismului pentru a-ți spune că dacă mă încerci pe mine sau pe un bătrânel pricăjit dintre aceștia e același lucru. Și nu e nevoie să plângi, Marie...

- Tu nu ești deloc un bătrânel, se bosumflă ea și îl lăsă să îi îndepărteze hainele până ce rămase goală în fotoliul mare. Îl simți ridicând-o, scoțându-i materialul din jurul ochilor și întinzând-o pe covorul din fața șemineului. Ea își ridică mâna spre el și oftă. Promite-mi că mâine vii la mine. Că nu te lași ucis...

- Îți jur!, îi spuse el. Așa cum îți jur să fac dragoste cu tine, Marie, până nu mai știi de tine, chiar acum, chiar aici. Ea zâmbi și îl privi cum își scoate ușor hainele. Vreau să îți arăt ce implică taoismul, dar, spune-mi, Marie, ești cumva beată? Ea îl privi fermecată, cu toții mușchii încordați, simțind că avea să se topească în fața unei dorințe de neegalat. Pentru că dacă ești beată, nu pot profita de tine. Nu pot să mă culc cu tine dacă ai mintea încețoșată.

Mâinile lui o înconjurară, iar ea îi prinse umerii, lăsându-l să îi atingă urechea, gâtul și clavicula cu buzele, până ajunse la sâni. Acolo, buzele lui o chinuiră, traseră, linseră și supseră, până când ea începu să se zbată din cauza durerii care i se acumulase înte coapse. Degetele lui începură să coboare între picioarele ei, atingând umezeala dintre coapse, până ce ea gemu, căutându-i fața.

- Ți-aș arăta, scumpa mea Marie, dar mă tem că ești beată.

- Nu-i adevărat!, sări speriată când el dădu să se îndepărteze. Din unghiul acesta nu îi putea citi zâmbetul glumeț. Nu sunt beată! Arată-mi acum!, ceru neînduplecată, trăgându-l spre ea. Acum..., șopti și îi înconjură trupul cu picioarele ei. Îi atinse buzele și se ridică pentru a i le săruta. Te vreau acum...

Penetrând-o ușor, Wine gemu, făcând-o și pe ea să închidă ochii de plăcere.

- Mă omori, Marie..., gemu el.

- Chiar o voi face, dacă aud că ai pățit ceva. Te voi servi apoi ca mic dejun.

El râse și continuă să se legene metodic în ea, transmițând fiori în tot trupul ei, fiori dulci în picioare, în sâni, în inimă.

- Să începi te rog cu..., se aplecă spre ea și îi șopti cuvântul la ureche, văzând-o cum roșește. Apoi gemu, făcându-i pielea să se înfioare. Ascultă lecția bieților taoiști... Simți asta? Anne simți că mișcările erau calculcate. Cinci erau superficiale, apoi una era puternică, izbindu-se de trupul ei. Ulerior, patru deveneau superficiale, două puternice, trei superficiale, trei puernice, două și una, până ce, în finalul ei Anne își încordă trupul și explodă orgasmic. Asta, draga mea, trebuie să îți prelungească ție plăcerea până ajungi la un număr... satisfăcător de orgasme, îi șopti în ureche. Numără cu mine, o îndemnă, dar numai la numărat nu se putea concentra Anne. Micuții noști japonezi, îi șopti Wine, deși era vizibil tulburat, sunt de părere că..., își strânse buzele când ea începu să pulseze din nou în jurul lui, că să îmi vărs semința ta e o pierdere de vreme. Nu în asta ar trebui să stea esența actului sexual.

- Dar... dar în ce?, întrebă femeia.

- În asta, îi șopti și continuă să se miște când superficial, când puternic. În plăcerea ta. Îi găsi gura și o sărută, apoi continuă să o privească, în timp ce ochii ei se schimbau, se întunecau, se dilatau. Partenerii ar trebui să se privească tot timpul..., îi șopti el. Nu-ți lua privirea de la mine! Dă-ți drumul acum!, îi șopti. Uită-te la mine... Așa... Ești așa frumoasă când ajungi la paroxism.

Trupurile amândurora fură cuprinse de o peliculă de transpirație cu cât actul sexual continua, ducând-o pe Anne pe culmile disperării din nou și din nou. Mâinile lui Wine o dezmierdau, buzele o sărutau, iar toată atenția lui era concentrată asupra ei. Și, deși probabil că nu era adevărat, Anne se simțea iubită. Abia când ea imploră, spunând că nu mai putea, Wine o sărută profund, jucându-se cu buzele ei și continuă să o posede până își vărsă sămânța în ea.

În liniștea care se instală în sufletele lor mult după aceea, Wine privea pierdut în foc, realizând că nu mai făcuse asta niciodată cu Sarah și că nu se mai simțise niciodată atât de implinit. Femeia de lângă el îl fermeca, iar din cauza asta Wine Cardinham simțea că trăda iubirea pe care i-o purtase lui Sarah. Sau, cel puțin, iubirea pe care crezuse că i-o purtase cândva, deși ea îl mințise și îl manipulase pentru a aduce în casa soțului ei un moștenitor.

Titulul are un dublu sens: pe de o parte, Wine crede că marea lui iubire a fost Sarah; pe de altă parte, eu cred că marea lui iubire este Anne-Marie.