Strigătele unei femei m-au trezit din gândurile mele, și fără mă mai gândesc, am luat-o la fugă spre locul din care provenea gălăgia.

Nu mi-a luat mult timp să ajung în locul în care se afla nu doar femeia, ci mai mulți oameni. Unii dintre ei discutau.

-Cine dintre voi ma adus aici? Răspundeți!

-Nu știu! Și noi ne-am trezit aici și vrem să plecăm acasă!

Am pășit încet către ei, aceștia uitându-se la mine.

-Salut micuțo, și tu te-ai pierdut?- întrebase unul dintre adolescenți.

Erau trei oameni acolo, doi erau adolescenți, iar femeia, părea să fie mai în vârstă. Unul dintre cei doi adolescenți era tulburat din cauza că crede că femeia la adus până aici.

-Spune-mi femeio, tu m-ai adus aici? Ești persoana cea mai în vârstă dintre noi, sunt sigur că ști ceva!

-Eu...nu știu nimic, sunt grav rănită la picioare din cauza unei căderi, cum aș putea să te car măcar?

-Minți! Spune-mi adevărul!- spusese acesta apropiindu-se de femeie, făcând-o să se dea în spate.

-Te rog crede-mă, sunt rănită și vreau să mă întorc acasă. Lasă-mă!

-Hey frate, ar fi mai bine să aflăm cum să plecăm de aici, nu crezi?

-Taci nu mă enerva. - acesta tot se apropia nemilos de femeie, cu intenția de a o lovi, în timp ce aceasta îl ruga pe adolescent să o lase în pace.

Între timp, celalalt băiat îl ruga să se oprească. Totul în zadar, deoarece el era formidabil. Ajunsese în fața femeii și o prinse de gulerul cămășii ei, și urla de ne spargea timpanele.

Eu mă uitam la show-ul lor când, dintr-o dată, mai apare cineva, la fel de intimidant ca el din spatele meu. Acest blond necunoscut se îndreaptă spre el și băiatul se desprinde de spatele tipului agresiv.

-Ce crezi că-i faci la femeie? Dă-i drumul!

La auzul acestor cuvinte, tipul îi dă drumul la femeie, care cade la pământ, și se îndreaptă spre tipul blond.

-Cine ești băiete? Îi ți parte la fufa asta? O cunoști? Ia vino aici să vorbim noi doi, de bărbat la bărbat!

-Nu mă speri bastardule,- zicea acesta pe un ton calm, la care celălalt băiat luase foc și îl atacase.

Ploua cu pumni și picioare între acești adolescenți puternici și intimidanți, care se luptau din greu și dintre care niciunul nu renunța.

Între timp am dat o fugă către femeie, unde tipul o consola pe aceasta.

-Sunteți bine? Ce sa întâmplat cu voi?

-Păi uite, noi eram două grupuri de persoane, celalalt grup sa dus sa caute ajutor în timp ce noi stăm cu femeia asta.

-Îi bine, suntem cunoscuți. Mergem la același liceu... Nu suntem chiar prieteni dar pot să zic că am petrecut ceva timp împreună. Numele meu este Noe, iar el e Filip.

-Ești un tip de treabă Noe, eu sunt Diego, iar acești trei băieți sunt rude cu mine. Cel mai mic de 10 ani e Grigor, iar cel de lângă el îi Eric, are 15 ani, cel dincoace îi Martin de 18 ani.

-Mă bucur să vă cunosc băieți, tu domnișoară, cine ești?- mă întrebase Noe.

-Mă numesc Eva.

-Eva, ești drăguță, dar era mai bine dacă erai mai mare haha.

-Ho ho ho! Mai ușor Casanova, nu trauma fetița!

-Glumeam doar, răspunse Noe scoțând limba și zâmbind inocent.

Cu toții ne-am râs în gura mare, inclusiv femeia ce era cu noi, pe nume Nana, o secretară de 27 de ani. Cu toții erau oameni de treabă, amabili și cu bun simț, era ceva ce n-am mai întâlnit de ceva timp.

-Dar Noe, cine e celălalt băiat care se bate cu Filip?

-Frate să ști că nu l-am mai văzut până acum, n-am habar.

Cei doi bătăuși erau întinși pe jos fără puteri de la bătaia pe care și-au luat-o unul de la celălalt.

- Bună luptă băiete, -răspunse blondul necunoscut întinzându-ui mâna.

-Nu mă atinge! Te fac praf! -urla Filip.

-Hey! Blondul! Vino încoace! -urlă Diego către el.

Acesta se îndrepta încet către noi, așezându-se între Noe și Diego. Cu excepția lui Filip, eram cu toții așezați subt un copac bătrân ce ne ținea de umbră.

Blondul era ceva tăcut și destul de calm, numele lui era Pascal. Cu toții vorbeau calmi, povesteau despre viața lor trecută, despre ce făceau înainte de a ajunge aici.

Noe și Filip se întâlnise din întâmplare în fața casei lui Filip; Diego purta haine de muncă de la fabrica la care lucra, în ziua aceea rudele lui, Eric și Martin îi făcuse o vizită la fabrică alături de micuțul Grigor, după aceea, nu-și amintesc de ce li sa întâmplat; Nana secretara zice că primise un client nou în aceea zi, ceea ce a bucurat-o destul de mult; eu în schimb ultimul lucru pe care l-am făcut a fost să mă pregătesc de dormit, de aceea am pijamala asta pe mine. Ceea ce nu înțeleg este de ce am aparența pe care o aveam la vârsta de 11 ani, și gândesc cu mintea pe care o am în prezent, la vârsta de 19 ani.

-Și dacă o iei așa prin tufișul acela ajungi la râu. -Îi explicasem lui Filip.

-Tinere, îți mulțumesc că mi-ai luat apărarea. La fel vă mulțumesc tuturor că ați încercat să-l opriți pe acel băiat. Vă sunt datoare copi. -spusese într-un final femeia către Pascal și ceilalți.

-Cu plăcere- răspunse Pascal, chiar nu vorbea prea mult.

-Pascal, tu cum ai ajuns aici? -întrebasem eu.

Acesta se uitase puțin surprins la mine, după care a procedat: -am căzut din cer-

La auzul acestui răspuns, cu toții ne-am râs de am rămas fără aer, el doar se uita la noi. Dar cu toții știam că îi adevărat, până la urma urmei, ni sa întâmplat și nouă.

-Pascal, ești atât de amuzant, -spusese Diego către el.

-Dar e adevărat!

Ne râdeam într-una și Noe îl bătea peste umăr.

Nu obstant, ceva rău avea să se întâmple. Tufișul prin care Filip plecase începuse să se miște, din el apărând acesta foarte agitat și obosit. Cu toții ne-am ridicat speriați.

-Ce ai pățit băiete?

-Fugiți!!

-De ce? Ce este!?

-Ceva mă fugărește și ne va omorâ pe toți. Trebuie să ieșim de aici!

La auzul acestuia, toți au stat pe gânduri. Era atât de speriat încât numai știa nici ce să spună, acesta căzuse în genunchi, Noe și Diego se duse să îl ridice. -Hai să plecăm de aici oameni buni.-

Un mârâit groaznic se auzise din direcția lor, cu toții am rămas de piatră văzând prin tufiș cum apăruse o creatură verzui cu chip de taur și corp intimidant uman stând pe două picioare, înfuriat și cu un topor în mâna. Niciunul dintre noi nu dădea credit la ceea ce văzuse.

-Fugiți!!

Pascal a reacționat primul, o luase pe femeie în cârcă, deoarece avea probleme cu picioarele, iar Eric și Martin, pe micul Grigor. Cei trei prieteni fugise la fel, Filip și Diego pe o parte, iar Noe se îndreptase spre mine.

-Vino Eva! -acesta mă luase în brațe și fugise împreună cu ceilalți, rămânând Diego ultimul.

Când creatura văzuse că fugim, urlase o dată, și, într-un clipit din ochi, ajunsese în fața lui Diego. Cu toții am fost îngroziți, și ne uitasem de departe.

Acesta încerca să fugă într-o altă direcție, dar a fost lovit de topor fix în mijlocul capului.
Căzuse la pământ în timp ce sângele lui zbura în toate direcțiile. Îngrozitor! Eric îl întoarse pe Grigor să nu vadă ce sa întâmplat acolo, în timp ce îi curgeau lacrimi din ochi, lui și nouă.

Cu toții au decis să fugă în direcții diferite, luând-o fiecare pe cărări diverse. Taurul o luase pe urma lui rudele lui Diego. Între timp, Noe fugea cu mine în brațe, intrând cât mai adânc în pădure.

-Noe dă-mi drumul. Numai poți să fugi!

-Nici gând! Doar nu vrei să mori!

-Bestia nu ne mai urmărește, poți să te oprești.

Acesta, văzând că numai îi urmărit, decide să se oprească. Se vede pe el cât de obosit este, iar el a decis să mă care tot timpul ăsta. Amândoi ne ascundem într-un tufiș mare, și ne gândim ce ar trebui să facem.

-Noe, hai să urcăm într-un copac.

-Ce? De ce? Mai ales nu pot să te urc, ești prea grea.

-Mă pot cățăra singură, eu-

-Să fim serioși, cum vei face asta, nu vezi ce mari sunt acești copaci? Ești doar o copilă, nu ești capabilă să urci!

Asta ma făcut să mă supăr puțin. Mam uitat insistentă pe el, iar el îmi evita privirea.

-M-ai crede dacă ți-aș spune ca am 19 ani?

Se uitase confuz la mine. -C-ce..?

-Hai să încercam, aici putem fi prinși. Avem mai multe șanse să supraviețuim urcându-ne într-un copac...

Ne-am oprit în fața copacului cel mai mare pe care l-am găsit, și am procedat să mă cațăr în el. Era foarte robust și avea vreo 8m de înălțime, acolo sigur nu ne găsea taurul ăla.

Să mă urc în locuri înalte era o activitate din rutina mea, încă de când eram o copilă mă ascundeam în copaci și fugeam de mâncam pământul, am fost bună de sport la vârsta mea.

Am urcat până la primele ramuri în copac, și l-am așteptat pe Noe.

-Vrei să te ajut? -spun întinzându-ui mâna.

-Cred că pot singur.- zice și se cațără. Odată ajunși amândoi în vârful bradului ne așezăm în liniște.

-Îmi pare rău că am țipat la tine. Credeam că nu te descurci, iar eu numai am putere să te ajut. Știu că fetele n-au prea multă forță pentru a face activități ca astea. -spune ocolindu-mi privirea.

I-am oferit un zâmbet în coltul gurii. -E în regulă, chiar înțeleg ce vrei sa zici. Așa și este în majoritatea cazurilor.

Se uitase jenat la mine și se gândea ce să facă acum.

-Apropo...ai spus înainte că ai 19 ani... zici serios?

-Da, așa este.

-Nu pot să cred că ești un adult.

-Îi bine, sper ca totul să se schimbe curând.

-Crezi că ceilalți sunt în siguranță? -întreabă acesta.

-Nu cred, animalul acela era rapid ca un trăsnet, mai ales că le fugărea pe Eric și pe cel mic. Probabil n-au scăpat cu viață. Din contră, cred că Nana și Pascal au scăpat.

-Poate că ai dreptate... ce facem acum?

Ne-am ridicat în picioare și am dat câteva frunze la o parte pentru a vedea pădurea din vârful copacului. Din coincidență am divizat ambii o siluetă copilărească la îndepărtare.

-Eva, vezi cee ce văd eu?

-Da!

-Mă duc după el! Vin imediat.

-Ești sigur? Ai putea să mori, bestia le fugărea, ai uitat!?

Acesta îmi oferă un zâmbet ceva trist și după aceea, îmi scoate limba.

-Fi iubita mea când ne întoarcem acasă, Eva. Chiar ești genul meu!

Nu puteam să evit să mă râd de el.

-Vezi că te denunț moșule!

-Moș? Eu? Eu sunt tânăr mă!

Se uita speriat în jos. L-am încurajat cu o palmă gentilă peste umăr.

-Întoarcete cu Grigor înapoi. -spusesem îngrijorată. Voi rămâne aici dacă nu sunt atacată.- Acesta aprobase din cap și pornise la drum.

Trecuse vreun sfert de oră și numai puteam diviza pe nimeni. Eram îngrijorată așa că am rupt o ramură mai groasă din copac și am coborât în liniște, cu intenția de a mă îndrepta în direcția în care Noe plecase. Eram puțin indecisă și mă durea capul, mintea mea începea să fie afectată de o gândire copilărească și imatură. Firar! Ce fac acum!?

Nu obstant mi-am recăpătat controlul în momentul în care am fost atacată de ceva, ceva poate nu atât de periculos ca bestia de mai devreme, dar cu siguranță mortal. Nici nu știu ce erau chestiile cu aparența de lemn ce se tăvăleau până la mine, dar aveau gură, și probabil, eu era să fiu cina lor dacă nu scăpăm de ei.

Totuși veneau din toate direcțiile, blocându-mi astfel calea, fiind acestea în total mai mult de 10 creaturi.

Speriată dar pregătită pentru orice, mă apropiam de ele și le băteam cu bățul meu, după care le aruncam departe cu piciorul, strategie care ma ajutat timp de câteva minute, după care unul dintre ei se ținea cu forța de piciorul meu. Eram îngrozită, monstrul era blând, lipicios și umed, și nu avea ochi! Dădeam cu bățul în el, după care sa enervat și a urlat, ceea ce ma speriat și mai mult! Atunci am fost ușor mușcată de acesta, timp după care ceilalți i sau alăturat. Mușcăturile lor ajungeau momentan doar până la pulpe, nu erau adânci, dar îmi curgea sânge și dureau destul.

-Ajutor! Ajutor!-strigam cu speranța că cineva mă va găsi, încercând să dau jos chestiile alea de pe mine.

Am prins o piatră de pe jos și le dădeam în cap disperată, ele scoteau sunete scârboase și se țineau în continuare de mine, dar deslipeam câte una de mine așa cum puteam.

După câteva secunde, strigătele mi-au fost auzite de o bătrână înaltă, de păr lung și alb ca zăpada; tenul ei era alb și plin de riduri, iar privirea ei, goală și întunecată; cât despre îmbrăcămintea ei, un pantalon de trening lung și o fustă neagră lată până pe subt genunchi, simple sandale și o vestă neagră de pânză peste bluza ei albă de mânecă lungă.

Purta o bâtă de lemn făcută din mână, care avea o micuță frigăruie de cupru într-o parte. Cu aceasta l-ea lovit agresiv pe "creaturile lemn," lăsându-le aproape moarte, după care sa îndreptat la mine:

-Ești teafără micuțo?

Puțin surprinsă de agresivitatea ei către "creaturile lemn," procedez să răspund cu un "da".

-Bine te-am găsit fetițo, dă-mi voie să mă prezint: eu sunt Judith, o locuitoare din pădure.

Judith, aveai să-mi dai probleme, n-ui așa?