Capitolul 8

Jennifer's Pov

E imposibil să fie prietena lui, nu arată ca cea din bibliotecă, în plus a spus că nu are iubită!
Nu, dragă, a spus că aia din bibliotecă nu era prietena lui, nu și că nu are una.
Atunci asta cine naiba mai e?
N-ai auzit niciodată de a juca la două capete? Și, până la urmă, ție ce-ți pasă?
Întocmai, nu-mi pasă deloc.

În sfârșit se desprinde de Josh după o clipă care părea interminabilă, dar Josh nu pare prea bucuros s-o vadă, ba chiar deloc.

"Ea e Melissa, celelalte două sunt Joanna și Alissa", îmi spune Meredith la ureche.
"Oh, atunci dacă e Melissa totul e clar, cine n-o cunoaște!", am spus șoptind mai ironică ca niciodată.
"Să spunem că e un fel fostă a fratelui meu".
"O fostă? Și eu care credeam că între foști nu te săruți așa în public, se vede că lucrurile s-au schimbat, iar eu am rămas în urmă", replic răutăcioasă făcând-o pe Meredith să râdă ușor.

Josh se uită la mine, apoi la Melissa și din nou la mine de parcă n-ar ști ce să spună sau să facă, iar ea nici măcar nu se uită la mine, de fapt, nici nu cred că a observat prezența mea și a lui Meredith sau a lui Drake.

"Deci, vii sâmbătă la petrecerea Tatianei?", în sfârșit blonda asta oxigenată s-a hotărât să vorbească.
"Sigur că venim", răspunde Drake în locul lui Josh.
"Oh, minunat. Și eu, Joanna și Alissa vom fi acolo", probabil se referă la cele două păpuși din spatele ei care n-au scos încă niciun cuvânt, par de porțelan, destul de înfricoșător.
"De fapt, eu încă nu sunt sigur, am o întâlnire importantă cu tata duminică și aș vrea să ajung întreg", spune enervat, dând la o parte brațul Melissei de pe umerii săi și făcând-o să se ridice.
"Haide, ce mare scofală? Tati se supără rău dacă nu te duci?", spune râzând.

Ce râs enervant, pare isterică.

"E o întâlnire importantă de afaceri", replică Josh și mai enervat decât înainte.
"Melissa, uite-o pe Jessica, intră pe ușă, uită-te", spune dintr-odată una din păpuși, nu știu dacă e Joanna sau Alissa.
"Ohoh ce-avem noi aici", spune Melissa.
"O nu, te rog..." șoptește Meredith.
"Ce?" o întreb mai curioasă ca niciodată.
"O sa vezi".

O văd pe fata asta apropiindu-se de noi, dar nu se uită la noi, aproape sigur se îndreaptă spre ieșirea din spate ca să meargă în parc.
E destul de caraghioasă, dar drăguță, cu o coadă lungă și șatenă împletită și cu ochelari negri de vedere pe ochi, erau atât de mari încât îi acopereau jumătate de față, dar pe ea nu părea că o deranjează.

"Jessica, dragă", îi spune Melissa în timp ce își întinde piciorul lung și gol ca apoi să o facă pe Jessica să cadă pe jos cu o piedică.

Jessica a căzut pe burtă, și cu ea și prânzul ei se izbește de pământ și, din cauza zgomotului, jumătate de sală de întoarce.

Nu-mi vine să cred ochilor, o piedică? Unde suntem, la grădiniță?

"O, scuze dragă, nu te-am văzut venind, nu am făcut-o intenționat", îi spune în timp ce Jessica e încă pe jos.

Nu a văzut-o? Cum naiba dacă știa de prezența ei cu câteva minute înainte de asta!
Toți râd, inclusiv Drake, doar eu, Meredith și Josh nu râdem și se pare că nici una din cele două păpuși ale ale Melissei. De ce ea nu râde? Poate ea era Joanna, din câte spusese Drake mai devreme, sau Alissa, dar acum mai puțin contează.

"Nu contează, nu-i nimic", spune Jessica încercând să se ridice de jos, dar alunecă din nou pe un lichid verzui care s-a întins pe toată gresia, provocând din nou râsetele tuturor celor prezenți.
"Ar trebui să fi mai atentă la unde pui picioarele, știi?".

Serios? Dacă mi s-ar fi întâmplat mie, i-aș fi băgat mătura ăla blond în pireul meu.
Cineva să-i tragă una!
Fă-o tu dacă tot de plângi atât!

Nu, eu nu mă bag în chestii de genul, nu vreau să fiu în mijlocul atenției.
Nu știu de ce, dar un simt că asta n-o să se sfârșească bine...
Jessica fuge spre ieșire cu fundul murdar de lichidul acela verde și coada despletită, lăsând pe jos panglica care o ținea legată.

"De ce trebuie să faci rahaturile astea? Aș spune că suntem mari acum!" o ceartă Josh.

E frumos chiar și când se enervează, ochii săi devin mai negri și fruntea lui se încruntă ușor în timp ce...
Ce tot faci acolo? Îl venerezi?
Încetezi odată să tot intervii?

"O, haide, ce atâta tam-tam pentru o glumă", răspunde Melissa.
"Ridicolă", gândesc, dar doar după ce îmi dau seama că toți se uită la mine, inclusiv Melissa, înțeleg că am spus-o cu voce tare.
"Poftim?", întreabă blonda.

Doamne, ce voce pițigăiată are, cineva să-i smulgă corzile vocale.

"Am spus că ești ridicolă".

Și parcă ziceai că nu vrei să te bagi...
Fața Melissei e tot mai uimită și nici fețele celorlalți nu sunt mai prejos.

"Cred că n-am înțeles!" repetă pentru a mia oară. E handicapată?
"Ridicolă, am spus că ești ridicolă, R-I-D-I-C-O-L-Ă, și se pare că și surdă".

Fețele surprinse trec la fețe amuzate, chiar și păpășile cred că sunt pe cale să pufnească în râs.

"Și tu ești?", mă întreabă Melissa după ce și-a revenit din șoc.
"O persoană care nu vrea să te cunoască".
"Măcar ști cu cine vorbești?".

Am privit-o o clipă, ridicând o sprânceană, cum naiba era îmbrăcată?

"Da, știu cu cine vorbesc și aș vrea să-ți amintesc că suntem la școală, nu într-un filmuleț porno", îi spun arătând cu degetul spre rochia ei.
"Mai bine îmbrăcată așa decât cu bluza aia care seamană cu cea a bunicii".
"Mai bine se arăt ca bunica decât ca tine".

Toți pufnesc în râs, și uitasem că erau și alte persoane la masă și că și alții din sala de mese se uitau la scenă.
"Și voi două nici să nu încercați să râdeți!", urlă către Alissa și Joanna, roșie la față.
"Tu nu ști în ce belea te-ai băgat! Cine te crezi?".

Te rog, spune-i cine ești, spune-i cine ești!
O dată în viață hotărăsc să-mi ascult conștiința și mă ridic încet de pe scaun, zâmbind.

"Jennifer Alexandra Milton, complet neîncântată de cunoștință".

Se așterne liniștea, deja regret, acum toată școala știe cine sunt, dar să-i văd fața Melissei albindu-se sub ochii mei n-are preț.

"Mi-milton? De la Milton Enterpise?", mă întreabă încă albă la față.
"În carne și oase".
"Păi, m-mie nu-mi pasă deloc ci-cine ești!", și pleacă și mai isterică decât era înainte.

Mă așez din nou la locul meu și doar acum îmi dau seama de toate privirile ațintite asupra mea, inclusiv de cea a lui Josh.
E supărat fiindcă am pus-o la respect pe iubita lui, ex/păpușă, blondă isterică?

Dar la urmă îmi zâmbește și simt toți mușchii relaxându-se.
Cu toate că sala e plină, noi ne privim de parcă am fi doar noi doi în mijlocul unor persoane inutile.

****

Josh' Pov

"Hei amice, amice, Josh, la dracu, mă asculți?".

Nu că nu-l ascult, sunt prea prins în gândurile mele.

Doamne, Drake, taci, încerc să-mi pun ordine în gânduri. Fata aia e un uragan de emoții. Înainte dulce, apoi înțepată, apoi protectivă și imediat după asta indiferentă, ce probleme are?
Are un efect ciudat asupra mea, mă face destul de nervos, dar în același timp mă amuză.
Înainte aș vrea să-i trag o palmă, o clipă mai târziu s-o îmbrățișez.
Astăzi pentru prima data a râs și m-am pierdut în fața ei. Nu știu dacă și-a dat seama sau, dar în momentul ăla nu mă interesa, voiam doar să stau să o privesc.

Acolo, cu buzele alea roși care se întindeau într-un zâmbet care-ți topea inima. Un râs tare, dar nu exagerat, sincer, dulce. Chiar șu pistruii i s-au lățit și mai mult când, râzând, și-a schimbat expresia feței, ca și cum s-ar fi înmulțit, făcând-o și mai frumoasă.

Al naibii de frumoasă, dar al naibii de nenorocită.
Aș vrea s-o apuc de coada aia și s-o târăsc în camera mea, dar deja știu că o să fie greu. Nu cedează la trucurile mele, la zâmbetele mele și la replicile malițioase, trebuie să folosesc metode mai bune, trebuie să atac!
Un singur lucru n-am reușit să înțeleg, de ce când Drake a întrebat-o cum de s-a mutat ea s-a întunecat la față, vreau să aflu, vreau să știu totul despre ea.

Mi-e poftă de Jennifer Milton.

"Te gândești la ea, nu-i așa?".

Cum? Cine a vorbit?
Drake, dobitocule! Sărăcuțul ăla caută atenția ta de mai bine de jumătate de oră.

"La cine m-aș gândi, mă rog?".
"La roșcată".
"Jennife?", întreb inocent.
"Câte roșcat provocatoare, al naibii de sexy, înțepate și răutăcioase cunoști?".
"Provocatoare, al naibii de sexy, înțepate și răutăcioase?", întreb râzând isteric.
"O da, are un caracter foarte ciudat, la început mi se părea antipatică, credeam că se crede de-asupra lumii, mai ales fiind o Milton, dar observând cum a tratat-o pe Melissa, nu pot decât s-o iubesc! Mi-aș dori pe bune să-și scoată hanoracul ăla uriaș ca să văd mai bine".
"S-o iubești?", imediat l-aș fi omorât, sunt sigur!
"E un fel de a spune amice, relaxează-te" spune chicotind.
"Foarte relaxat".
"Gelos cumva?".
"Cine? Eu? Deloc!".
"O fi", spune deloc convins.

"Dar ai dreptate, nu e de aruncat, o să descopăr ce e în spatele acelui hanorac", spun încrezător.

Drake se uită ciudat la mine cu eprubeta, folosită la experimentul pe care îl făceam în laborator, în aer.

"O s-o adaug la lista mea".
"Ce? Vrei s-o pui pe lista ta de fete?", întreabă șocat.
"Sigur, de ce nu".
"Dar dacă nu te suportă, amice!".
"Asta e ceea ce crezi tu. Vrei să pariem?", îl provoc cu ton serios, știind că nu s-ar fi dat înapoi.
"Bine, fie! Dacă nu reușești s-o adaugi, trebuie să-mi dai motocicleta pentru o săptămână întreagă, iar dacă reușești, îți dau de băut o lună! Deci?".
"Motocicleta mea nu se atinge!".
"Ți-e frică să pierzi, nu-i așa?", urăsc să fiu provocat, dar iubesc și mai mult provocările.
"Nu, deloc. Accept!", și ne strângem mâna ca și cum ar fi un lucru solemn.
"Băieți, continuați-vă imediat experimentul!", exclamă profesoara de științe din partea cealaltă a clasei.
"Da, doamna, ne scuzați".

O să câștig pariul, orice ar fi, motocicleta mea e în siguranță.

****

Jennifer's Pov

După întâlnirea mea tumultoasă cu Melissa și păpușile sale de expoziție, din fericire ziua a decurs în mod liniștit. Lecții, lecții și lecții, uneori priviri ciudate și șușoteli, dar nimic din ce nu eram obișnuită. Din fericire acum pot să mă întorc la hotel și să mă odihnesc puțin, apropo de hotel, cine știe pentru cât timp o să mai stăm acolo, poate...

"Jennifeer, Jennifeer!", vocea lui Meredith pune punct conversației mele mintale.
"Facem o bucată de stradă împreună? Și eu merg spre stație".
"Sigur, haide".
"Ai fost grozavă mai devreme".
"Cu ce?", întreb neînțelegând.
"Cum adică cu ce? Cu Melissa, pentru cum ai umilit-o și s-a crizat".
"Ah, capra aia isterică? Nu-i mare lucru".
"Zici că o să se răzbune?", întreabă agitată.
"Probabil, cine știe, o să vedem".
"Mmm...".
"Nu-ți face griji, nu mă sperie, mai degrabă, de avea cu fata aia? Jessica, dacă nu mă înșel" întreb curioasă.
"Nimic, nu e Jessica în sine, doar că Melissei îi place să umilească persoanele ca și cum s-ar simți superioară în felul ăsta și din când în când alege o țintă, care poate pare slabă și se distrează bătându-și joc de ea".
"Nu s-a gândit nimeni niciodată să-i tragă vreo două?".
"De fapt, nimeni nu s-a gândit vreodată să riposteze la răutățile ei, până astăzi...", și mă privește de parcă s-ar uita la eroina anului. "De fapt, s-ar lua și de mine dacă ar putea, dar nu o face doar pentru că Josh nu i-ar ierta-o niciodată. Ba chiar, la început, voia să se împrietenească cu mine ca să apropie de mine, știi cum se numesc relațiile alea care...".
"Relații convenționale pentru scara socială", termin eu înainte ca ea să poată termina propoziția. "De asta nu prea dau confidență persoanelor, nu știu niciodată dacă sunt interesate de mine sau de el", un voal de tristețe amestecată cu nesiguranță apare în privirea ei, iar apoi se uită la mine.

Stai o clipă... Doar nu crede că eu... Că eu...

"Meredith, tu ști că în cazul meu nu e așa, nu? Adică eu nu te folosesc ca să ajung la Josh, de fapt chiar nu vreau să ajung la Josh, de fapt vreau chiar să-l îndepărtez. Adică să nu crezi că-l urăsc, adică, de fapt da, dar nu. Nici nu știam că e fratele tău până astăzi, adică...".
"Hei hei hei, de câte ori ai de gând să mai spui "adică"? Stai liniștită, știu că în cazul tău e diferit. Astăzi a fost chiar nostim să vă văd tachinându-vă".
"Nostim?", întreb amuzată.
"Da, nu-l văzusem niciodată pe Josh certându-se așa cu cineva. De fapt, conversațiile dintre și celelalte fete sunt foarte diferite".
"Dada, am înțeles, nu aveam dubii. Apropo de fete, încă n-am înțeles ce e Melissa pentru el".
"Aș vrea să știu și eu. Ea spune că e prietena lui, dar el nu a considerat-o niciodată ca atare, dar ea continuă să se țină de el, nu a avut niciodată o iubită, doar "relații ocazionale", să le spunem așa".
"Vrei să spui să spui că le-o trage unor fete la nimereală, ca apoi să le uite ziua următoare?".
"Păi, cam da", răspunde evident stânjenită.

Meredith era cu siguranță mai educată decât mine.
Oricine e mai educați decât tine.

"Excepție fiind acum câțiva ani Caroline, care..." dar ea își duce imediat mâna la gură, de parcă ar fi spus cea mai urâtă înjurătură din lume.
"Caroline?".
"Nu, nimic, scuze. Fă ca și cum nu ți-aș fi spus nimic", eu încuviințez.

N-am fost niciodată o persoană băgăreață, ba chiar încerc mereu să stau în banca mea și să-mi văd de viața mea.
Până azi când ai avut nemaipomenita idee să te faci de râs în cantină.
Tot cu povestea asta? Mă lași odată în pace?

Hotărăsc să detensionez situația care s-a creat între mine și Meredith după ce a pomenit de o anumită Caroline.

"Nu știam că tu și Josh sunteți frați, am rămas foarte surprinsă, sunteți atât de... Atât de...".
"Diferiți?", termină ea, cu un zâmbet.
"Exact".
"Da, știu, suntem toți diferiți între noi".
"Între voi? Nu sunteți doar tu și Josh?".
"Nunu, aveam și o soră mai mică, Chloe care are șase ani, și un frate mai mare, Kevin, care are douăzeci și unu".
"Oh wow, un alt frate mai mare, trebuie să fie un dezastru să trăiești împreună cu ei", spun pe un ton amuzat.
"Să spunem că Kevin nu trăiește cu noi, e puțin departe...", și redevine nervoasă.

Deveneam într-adevăr atât de enervantă? Trebuie să fac ceva.

"Și eu aș fi vrut să am o soră sau un frățior, știi? Ca să împărțim".
"Să împărțiți ce?".

Să împărțim ce? Haine, jucării, mâncare? Dar la urma urmei, singurul lucru care-mi trece prin cap mă duce cu gândul la ploaie.
Poate să împărțim durerea unei pierderi, cineva care să-mi întindă mâna ca să ies din acea groapă.

"Să împărțim, pur și simplu, știi tu, afecțiunea familiară", răspund mai mincinoasă ca niciodată.
"Înțeleg, păi, eu am plecat, casa mea e în partea cealaltă", am ajuns deja la stație? Nu-mi dădusem seama.
"Bine, ne vedem mâine dimineață".
"Pe mâine!".

Rămân acolo să aștept degeaba autobuzul care nu mai ajunge, iar eu nu înțeleg de ce și încep să regret faptul că nu folosesc mașina pe care mi-a cumpărat-o tata. Dar autobuzul îmi place, îmi place faptul de a mă sprijini de geam cu căștile în urechi și să privesc ce se întâmplă afară. Să observ persoanele și mișcările lor fără ca ele să știe că eu le privesc. Nu sunt un stalker psihopat, dar e relaxant să vezi cum se comportă persoanele când nu știu că sunt observate, pentru că se comportă în mod natural.

17:55.
Îți bați joc de mine? Aștept de aproape o oră și jumătate, nu e posibil, o să fac o plângere, autobuze proaste care întârzie.
Un zgomot puternic ajunge la urechile mele din senin și în fața mea se oprește o motocicletă uriașă, neagră, iar apoi un băiat își scoate încet casca de aceeași culoare a motocicletei.
Părul șaten-arămiu superb și rebel iese la iveală, căzându-i ușor pe frunte, iar doi ochi negri mă privesc amuzați.

"Hei frumoaso, ce faci aici?", întreabă Josh.
"Nu-mi spune *frumoaso"".
"Dar ești", mă înroșesc. De ce naiba trebuie să mă înroșesc și de ce continuă să se uite la mine?
"Te mai holbezi mult la mine? Vrei o poză cumva?", el râde, la naiba, nu râde, ești și mai frumos iar eu nu mai înțeleg nimic.
"De ce ești în stația de autobuz?".
"Aștept să cadă o parașută din cer și să mă ducă acasă. Tu ce crezi? Aștept autobuzul, nu?".

Începe să râdă în hohote, de parcă aș fi spus lucrul cel mai amuzant din lume, sunt chiar atât de simpatică? Mai râde mult? Sper să cadă de pe motocicletă!

"Ai terminat?", întreb evident enervată.
"De cât timp aștepți?".
"Nu te interesează".
"Să ști că azi e grevă".

Grevă? Grevă? Am simțit că mi se prăbușește lumea. Am stat mai bine de o oră să aștept un autobuz care n-ar fi ajuns niciodată, înjurând la fiecare cinci minute?
Mă simt o proastă, în plus, dintre toți tocmai el trebuia să treacă și Meredith ar fi putut să mă anunțe și pe mine și tata ar fi putut să mă sune să vadă dacă mai trăiesc și...
Păi da, hai să dăm vina pe ceilalți și nu pe Jennifer Milton pentru că e mereu neatentă și cu capul în nori.
Încep să merg, furioasă, în căutarea unui taxi, în timp ce Josh continuă să meargă lângă mine, pe motocicletă.
"Ai de gând să mă urmărești mult?".
"Haide, urcă, te duc eu, zăpăcito".
"Nici vorbă, nu-ți arăt unde locuiesc, stalker maniac idiot".
"Stalker maniac idiot? Mă bucur că tu ai o impresie atât de minunată despre mine" îmi spune cu zâmbetul ăla.
"Oh, impresia care o am despre tine e și mai rea".
"Hai, urcă liniștită, n-o să intru noaptea la tine în cameră legându-te de pat, asta se va întâmpla doar când tu o să fi de-acord".

Îl privesc uimită pentru o clipă. Cât naiba poate să fie de frumoasă și tupeistă o persoană în același timp?

"Pe bune preferi să mergi acasă pe jos decât să te conduc eu?".
"O să iau un taxi cum ajung în oraș".
"Dar eu sunt aici și am o motocicletă minunată gata să te primească pe tine și pe minunatul tău posterior în spatele meu".
"Eu însă am niște picioare care vor lua un taxi și o mână care se va așeza în mod violent pe fața ta dacă nu dispari imediat".
"De ce trebuie să fi atât de agresivă? Totuși ai un chip atât de dulce, micuță Jennifer".
"N-o să mă urc cu tine pe capcana aia mortală, mai ales cu tine la volan, mai vreau să trăiesc pentru câțiva ani, știi?".
"Sunt la fel de bun s-o conduc pe cât sunt de bun la pat", spune cu maliția ajungând la stele, nu mă pot abține, trebuie s-o spun.
"Atunci trebuie să fi un șofer groaznic, slăbuț aș spune".

Se holbează la mine cu gura căscată, zici că l-am rănit în adâncul sufletului, continui să merg drept, fără să mă întorc, nu mai e lângă mine, probabil a plecat. Bărbații.
Tipic, le jignești penisul și zici că le-au frânt inima. Ce? Ce dracu? De ce sunt lipită de un zid?

"Slăbuț ai spus?", Josh e în fața mea și îmi ține strâns de încheieturi, lipite de perete, și se uită la mine mai nervos ca niciodată. Nu mai văzusem niciodată expresia aia.
"Ce e, adevărul doare?".

La dracu, Jennifer, taci odată, vrei să fi violată pe stradă?

"Ești, cu siguranță, prea impertinentă pentru gusturile mele".
"Din fericire nu trebuie să fiu pe placul tău".
"Întocmai, nu-mi placi deloc, dar urăsc persoanele nu mă respectă, iar tu ai făcut-o".
"Iar eu urăsc persoanele care mă lipesc de zid blocându-mă, ști, nu face tocmai parte din rutina mea zilnică, așa că dă-te", încerc să-l împing, dar, desigur, forța mea în comporație cu a lui e echivalentă cu forța unui șoricel în fața unui leu, așa că încerc să-i trag un genunche în stomac.
"Nunu, micuță Jennifer, nici să nu încerci, mi-ai tras deja un pumn odată, n-o să se mai repete", mă amenință blocându-mi picioarele cu genunchii săi pe ai mei.

Dumnezeule, nu se clintește de un milimetru, ce dietă are?

"Ești insolentă Jennifer, ar trebui să-ți stăpânești gura aia delicioasă a ta", spune apropiindu-se tot mai mult, doar nu vrea să mă sărute sper, "Azi mă simt bun, dacă îți ceri scuze, îți dau drumul".

Cere-ți scuze, cere-ți imediat scuze, copil prost ce ești!

Îl privesc pentru o clipă, apoi mă hotărăsc.
"Scuze...", îl simt cum slăbește încet încet prinsoare, Dumnnezeule, cine se crede? "Scuze dacă un creier în prognoză rezervată", strânge imediat prinsoarea asupra încheieturilor mele, mai tare decât înainte și îmi adresează o căutătură furioasă.

Cred că dacă nu m-ar ține el aș fi căzut pe jos din pricina acelei priviri.
Ești o proastă, o masochistă, tu ai creierul în prognoză rezervată, nu el, nici să nu îndrăznești să te plângi după dacă o să fi violată lipită de un zid.

"Limba ta lungă n-are limite", spune râzând, adică el chiar se distra?
"Ai de gând se te dai la o parte sau vrei să stai aici până deseară? Aș putea foarte bine să încep să urlu".

Mă privește intens, de-abia atingându-și buza de jos cu dinții, privirea sa se schimbă într-una hotărâtă și malițioasă, e atât de aproape încât îi văd pupile dilatându-se. Nu, nu urlu pentru că nu reușesc, mă simt brusc fără putere și hipnotizată.
Cu gura uscată în timp ce continui să-l privesc, îmi caut corzile vocale ca să spun orice, chiar și ceva prostesc, dar trebuia să spun ceva. Dar nu reușesc, ochii mei verzi se pierd în ai săi, negri.
Se desprinde brusc de mine ținând sus doar mâna mea stângă, de parcă ar ști că dacă mi-ar da drumul complet aș cădea pe jos. Continuă să mă privească, de parcă ar căuta ceva, vre-un răspuns la întrebări pe care cu siguranță și le pune, ca apoi să zâmbească ușor, lăsându-mi încet încheietura mâinii.

"N-ai urlat".
"Cum?", răspund nesigură.
"N-ai urlat, iar dacă într-adevăr voiai ca eu să mă îndepărtez imediat de tine, mi-ai fi tras un șut sau o palmă în momentul în care ți-am dat drumul, dar ai rămas acolo hipnotizată, privindu-mă, ne vedem mâine, Jennifer", o spune mai mult ca pe o amenințare decât ca pe un salut, iar zgomotul provocat de motor se aude din nou, pornind și îndepărtându-se tot mai mult.

Eram acolo pe stradă, gâfâind, nici nu-mi dădusem seama că încă aveam brațul stâng ridicat. De ce nu m-am împotrivit? E logic, pentru că mă bloca.
De fapt, ți-a dat drumul pentru un minut.
Păi, eram traumatizată, știi, pe agenda mea cu lucruri de făcut nu era scris "să te lași lipită de perete de către Josh Cliver".
Te așteptai la un sărut din partea lui!
Nu!
Da!
Nu, ajunge, taaxiii!

În sfârșit sunt în camera mea de hotel, întinsă pe patul meu, aveam stomacul închis și întors pe dos, nu-mi era deloc foame, iar ăsta era un lucru cu adevărat ciudat având în vedere că eu băgasem în mine ca sparta chiar și la înmormântarea unui anume unchi depărtat pe care nici măcar nu-l cunoșteam.

"Jennifer, pot să intru", întreabă tata bătând la ușa camerei.
"Da, intră".
"Hei scumpo, nu mănânci?", mă întreabă surprins.
"Nu, sunt foarte obosită, chiar n-am chef".

Mă privește atent ca și cum ar încerca să înțeleagă dacă cineva a pus stăpânire pe trupul fiicei sale.

"Sigur,că ești bine? S-a întâmplat ceva?".

Dacă s-a întâmplat ceva? Dacă s-a întâmplat ceva? Cu siguranță câștigasem furia profei de matematică/omulețul Michelin, ajunsesem târziu la școală, mă certasem cu regina gâștelor și fusese lipită de perete de unul dintre cei mai enervanți, egocentrici și frumoși băieți pe care-i văzusem vreodată.

"Nu, tată, nimic, nu-ți face griji".
"Bine, pentru că trebuie să te întreb ceva", nu e de bine, presimt asta, "Păi, vezi tu, sunt pe cale să închei o afacere foarte importantă".
"O, dar e minunat".
"Da, chiar este, este foarte importantă pentru Milton Enterprise, dar desigur el trebuie încă să semneze contractul ca să dăm drumul proiectelor și am stabilit o întâlnire pentru o cină...".
"Nu! Absolut sub nicio formă!", îl întrerup înainte ca el să poată termina propoziția, știu deja ce vrea să mă întrebe, iar răspunsul este nu.
"Oh, haide Jennifer, nici nu m-ai lăsat să termin!".
"Nu te-am lăsat să termini pentru că nu e nevoie. Vrei să-mi ceri să vin cu tine! Nu o să vin la cina asta îmbrăcată ca un ambalaj de bomboane prefăcându-mă că tot ceea ce faceți este extrem de interesant în timp ce mănânc creveți care costă nu știu câți dolari și vor fi considerați ca "meniul zilei"".
"Înainte de toate, te iau cu mine pentru că vreau să-ți arăt cât de interesantă poate fi lumea asta", replică tata.
"O da, foarte interesant, cum de nu-mi dat seama până acum, ai dreptate, mă las acum de școală și o vin să lucrez ca secretară la tine la birou!".
"Nu glumi cu mine, Jennifer Alexandra Milton", și iată din nou povestea cu numele întreg.
"În al doilea rând, acest clientul este foarte important și am amânat deja destule invitații din partea să din cauza distanței și n-am de gând să pierd afacerea asta".
"Dar de ce trebuie să vin cu tine? N-are sens!".
"În al treilea rând...", continuă prefăcându-se că nu mă aude, "O să-l aducă pe fiul său care probabil în curând va intra în afacere, deci și în acest proiect și mi-a cerut să te iau și pe tine, descoperind că sunteți de aceași vârstă".

Încep să mă rostogolesc pe pat din cauza râsului, sub privirea severă a lui tata.

"O, John, mă omori", spun râzând, dar el nu-și schimbă expresia serioasă. "Deci e din cauza asta? Pentru că un băiat răsfățat în geacă și cravată nu vrea să stea singur la cina tăticuțului mister exigență? Nici vorbă".
"Ești o ingrată!".
"N-o să fiu premiul pe care să-l etalezi fiului acelui om, iar acum lasă-mă te rog, aș vrea să dorm, sunt obosită, mulțumesc și pa".
"Insuportabile, absolut insuportabilă, o fiică degenerată!", strigă plecând și trântind ușa.

Pentru cât timp o s-o mai țină așa, încercând să mă oblige să merg la cinele astea tâmpite de afaceri cu el?
Mă bag sub pătură cu hanoracul și blugii pe mine, prea obosită ca să mișc un singur mușchi după ziua asta. Închid ochii, lăsând ca tot ce s-a intâmplat azi să-mi treacă prin minte printr-un flashback.
Melissa s-ar fi răzbunat pe mine împreună cu păpușile sale? Și de ce una din ele pare enervată de atitudinea ei? Cine e Caroline și de ce Meredith s-a simțit atât de jenată pronunțându-i numele și vorbind despre fratele ei mai mare? De ce Jessica nu reacționează la provocările Melissei?
Dar mai ales, ce vrea Josh de la mine?
Prea multe întrebări pentru mintea mea obosită, ochii mei devin tot mai greoi până când mă cufund într-un somn adânc.