Capitolul 7

Jennifer's Pov

Un du-te vin-o de lume vine dinspre sala de mese a școlii, chiar dacă s-o chemi sală de mese era deja prea mult.
Cred că pireul meu pentru o clipă a prins viață și s-a mișcat, dar din păcate mulți dintre noi dacă ar ieși din școală nu s-ar întoarce la timp pentru orele de curs, așa că suntem obligați să mâncăm rahatul ăsta.
La cât plătim ar putea măcar să ne dea niște mâncare care să aibă un aspect normal.
În timp ce continuam să îmi înjur pireul, o zăresc pe Meredith.
Oh Doamne, Meredith! Îi spusesem să mă aștepte în fața școlii, dar între întârziere, taxi și tot restul mintea mea uitase complet de ea, cine știe cât timp rămăsese să aștepte!

"Meredith, Meredith!", urlu dând din mâini fără să-mi pese cine mă privea.

Nu ești tu cea care nu voia niciun fel de relație, nici de prietenie nici de iubire?
E adevărat, nu vreau să mă atașez de nimeni, dar Meredith e atât de drăguță cu mine, emană o aură atât de sinceră, încât nu pot să nu-i dau explicații referitor la absența mea din fața școlii. Când ieri a alergat ca să mă prindă din urmă să mă întrebe dacă ne-am fi văzut azi la școală, părea că-mi cere o promisiune, iar eu promisiunile le mențin întotdeauna.
Meredith mă privește și se indică cu degetul privindu-se în jur ca să se asigure că vorbeam cu ea.

"Da, da, tu, haide, vin-o", o încurajez în timp ce agale se îndreaptă spre masa mea, desigur, goală.
"Spune, Jennifer", îmi spune timidă, acoperită de mulțimea de cârlionți.
"Scuze, îți cer scuze pentru azi-dimineață, pe bune, dar eram foarte în întârziere și mi s-au întâmplat o grămadă de lucruri neașteptate cu aglomerația, traficul, secretariatul și tot restul și am ajuns târziu la școală".
"Stai liniștită, nu-i nimic" dar vocea ei spune exact opusul, probabil e jignită.
"Haide, ia loc aici", am spus făcând semn spre scaun.
"Ești sigură?"
"Desigur" și îi zâmbesc.

Acum ești mărinimoasă?
Ah, deci ție nu-ți convine nimic!

"Să ști că dacă nu vrei să stai cu mine, nu-i nicio problemă, nu mă simt jignită, nu ești  obligată să fi drăguță cu mine".

Mă surprind la auzul acelor cuvinte, nu înțeleg de ce este atât de convinsă că eu nu o vreau pe bune lângă mine. Dar, acum că mă gândesc mai bine, în sala de mese toată lumea se întâlnește cu toată lumea, dar ea înainte ca eu s-o salut era singură și niciuna din persoanele care treceau pe lângă noi o salută, de parcă n-ar cunoaște pe nimeni, oare să se fi mutat și ea de curând?

"Sigur că vreau să stau cu tine", răspund aproape mustrând-o, dar pe micul său chip apare un zâmbet, de parcă s-ar fi eliberat de o mare povară de pe inimă și oftează ușurată.

****

Josh' Pov

"Hei Josh, mergem să mâncăm ceva?".
"Da Drake, doar o secundă să termin aici".

Fata asta nu se dezlipește de mine și începe să devină insuportabilă.

"Ei haide, nu-i mare scofală, e doar o mică petrecere, o să fie puțini prieteni, îl iei și pe Drake", îmi spune practic întinsă pe pieptul meu.

"Duminică am o întâlnire importantă cu tatăl meu și nu pot să mă trezesc duminică dimineață în comă", spun eu de parcă aș fi un om adult  și autoritar, de vreme ce cu o oră înainte aruncam cu bucăți de hârtie în colegul din fața mea.
"Îmi pare rău Tatiana, dar nenorocitul ăsta nu vrea să vină, o să încerc să-l conving, stai liniștită", intervine Drake de parcă eu nici n-aș fi prezentă.
"Mmm bine, atunci anunțați-mă băieți, ne mai vedem", și pleacă după ce și-a frecat degetele de pieptul meu până la curea.

În sfârșit, nu mai suportam s-o am călare pe mine, i-am tras-o de două sau trei ori și acum e mereu prin preajmă.

"Josh, ce naiba te apucă? Tatiana e o bombă sexy gata să explodeze în brațele tale și tu o respingi așa?".
"Recunoaște că vrei să mă vin la petrecere și ca să ți le prezint pe prietenele ei".
"Era de la sine-nțeles".
"O să văd ce pot face, dar nu-ți promit nimic, e o întâlnire importantă".
"Despre ce e vorba?".
"Ah, nu știu, tata trebuie să se întâlnească cu un afacerist important și vrea să fiu și eu acolo".
"Mda, trebuie să te învețe meseria, mai știi că Josh Cliver nu preia frâiele afacerii de familie?", spune bătându-și joc de mine.
"Hei Josh, aia nu e sora ta?", mă întreabă Drake indicând cu degetul un punct neclar al cantinei.
"Sora mea? Sora mea în sala de mese?".

"Da, uită-te la mesele alea din spate de lângă geam".

Sora mea stătea la masă cu... Stai așa... Jennifer?

Micuța mea Meredith și Jennifer vorbesc la o masă din cantină? Se cunosc? De când? Ce mama naibii se întâmpla? Da, Meredith e sora mea mai mică, o ador, cred că ea e singura femeie pe care am iubit-o și o voi iubi mereu, frățește desigur.
Totuși, mereu a fost opusul meu, foarte timidă și retrasă, de asta mă mir c-o văd acolo, mai ales cu aia!

"Hei, dar eu o știu pe fata aia", spune dintr-odată Drake distrăgându-mă de la miile de întrebări pe care mi le puneam.
"Care? Aia cu hanoracul gri?".

"Dada, aia cu părul roșcat prins într-o coadă".
"De unde o cunoști?".

"Oh prietene, ar trebui s-o vezi, e la cursul de mate cu mine, astăzi și-a bătut joc de profesoară în ultimul hal în fața clasei ca apoi s-o umilească rezolvând una din cele mai grele probleme ale capitolului".

"Pe bune?", zâmbesc instinctiv, da, chiar ea e, acum sunt sigur, în plus părul acela roșcat doar ea îl poate avea.
"Da, jur, în plus, ieșind la tablă, ca să reușească să scrie toate procentele, a trebuit să se ridice puțin și, crede-mă prietene, sub hanoracul ăla e un cur uluitor", și, la auzul acelor cuvinte, o senzație de enervare mă străbate și, nu știu de ce, dar voiam să-i trag un pumn lui Drake.

"Și vrei să ști partea cea mai bună?".
"Ah, de ce, mai e ceva?", întreb vizibil iritat.
"Oh, da... Aia e Jennifer Alexandra Milton, fiica lui John Greg Milton".

Era cât pe ce să nu mă înec cu gura de apă pe care o beam, ea e Jennifer Milton?

"Ești sigur?" întrep mai surprins ca niciodată.
"100%".

Dacă ea chiar e fiica lui John Milton atunci ar fi avut cât de curând o sorprisă.

"Interesant, foarte foarte interesant".
"Ce ai de gând, Josh? Cunosc privirea aia".
"Ce privire?", întreb eu perfect conștient de fapt la ce privire se referă.
"Privirea aia de "acum pun la punct un plan care să fie avantajos pentru mine"".
"Oh Drake, mă cunoști atât de bine, haide să mergem s-o salutăm pe surioara mea".
"Cum? Acum? O cunoști?".
"Dâcă o cunosc per sora mea? Sigur că o cunosc, prostule".
"Josh, nu-ți bate joc, știi foarte bine că mă refeream la roșcată".
"Să spunem că am făcut "cunoștință"", spun mimând ghilimelele.

Agale, ne îndreptăm spre masă, ignorând privirile sutelor de fete care se ațintesc asupra mea.

****

Jennifer's Pov

Vorbesc cu Meredith și mă gândeam că ar fi fost o zi liniștit la urma urmei, însă iată sosind toate problemele mele alături de un alt băiat blond și creț. Ce mai vrea acum?

"O doamne, nu...", îi spun șoptind lui Meredith, mai enervată ca niciodată.
"Ce e?".
"Vine unu pe care nu pot să-l suport deloc și cred că se îndreaptă spre noi".

Meredith se întoarce brusc ca să vadă cine vine spre noi și pe chipul ei apare un... Un zâmbet? Ce mama naibii?

"Te referi la Josh sau la Drake?", îmi adresează întrebarea zâmbind.

Josh sau Drake? Deci că-i cunoaște?

"Jo... Josh", spun, nemaifiind sigură că vreau să răspund.
"Da, uneori poate părea enervant".
"Poate părea? Este", spun brusc, iar ea începe să râdă și încă nu știu înțeleg motivul.
"Hei frumoaselor, pot să mă alătur?", întreabă apropiindu-se tot mai mult, mai frumos ca niciodată.

Cum reușește să arate mereu bine? Are un beauty-case  încorporat? Eu deja după o oră la școală am coada la dezordonată și o față oricum, mai puțin sexy.

"Da, sigur că poți". Cum? Cine a vorbit? Meredith?
"Mersi piticot", și o pupă pe creșteț ca apoi să se așeze în fața noastră împreună cu prietenul lui.

Pentru o clipă intru în transă. Meredith nu mai era timidă? Josh i-a spus piticot? Sunt împreună? Oh nu, mica și drăguța Meredith cu pachetul ăla ambulant de nesimțire.

"Încântat, eu sunt Drake", spune după puțin crețul din fața mea întinzându-mi mâna.
"Plăcerea nu-i de partea mea", răspund fără ca măcar să mă uit la el.

Dacă e prieten cu Josh nu poate decât să fie un dobitoc, se știe, dobitocii umplă câte doi.

Își retrage imediat mâna cu o privire între enervat și surprins, în timp ce Josh râde.

"Ce vreți?" întreb sec, iritată, în ce Meredith nu pare să aibă nicio problemă, oare să fie împreună?
"Nu pot să vin s-o văd pe fata care mă stalkerează în continuu?".
"Mă rătăcisem!".
"Da, te pierzi mereu unde sunt eu".
"Da, ăsta se numește ghinion".
"Nu, se numește să nu ști să stai fără mine".

În timp ce discutăm, îi văd pe Drake și Meredith tot mai nedumeriți.

"Dumnezeule, ești atât de... Atât de" nu reușesc să termin propoziția din pricina nervilor care mi-i provoacă băiatul ăla cu rămada aia de păr pe jumătate șaten, pe jumătate blond.
"Atât de atrăgător și irezistibil?"
"Atât de enervant!".

Nu fac în timp să văd reacția lui că Drake și Meredith pufnesc în râs în același moment.

"Ah, așa deci: îți bați joc de mine, surioară?" bufnește Josh privind-o pe Meredith.

Surioară? Ce? Acum e totul clar! Meredith e sora mai mică a lui Josh.
Surpriza e mare, dar senzația de ușurare și mai mare, dintr-un oarecare motiv necunoscut.
Ce motiv necunoscut, ești ușurată pentru că ști că Meredith nu e prietena lui Josh.
Sub nicio formă!
Ba da, te bucuri că n-are prietenă.
Ba poate să aibe liniștit, doar că nu e Meredith, de asta sunt ușurată, pentru faptul că nu e ea.
Încăpățânată.

"Tu... Tu ești sora lui?", întreb după ce mi-am revenit din statul meu de transă.
"Da, Meredith Cliver", spune cu un zâmbet dulce, aranjându-și un cârlionț.

Pare atât de liniștită și mult mai puțin timidă de când el a venit la masa noastră.

"Scuze pentru mai devreme, nu știam că e fratele tău", spun vrând să mă îngrop.
"De ce, ce-ai spus?", întreabă dintr-odată Josh. Ah, așa e, e încă la masa noastră.
"Nimic ce te-ar putea interesa!"
"M-a vorbit de rău, surioară, nu-i așa?".
Meredith se uită la mine, apoi la el, de parcă n-ar ști ce să răspundă.
"Ei bine, nu m-aș mira dacă și-ar fi bătut joc de tine pe toată durata orei de prânz", intervine Drake.
"Mi-au spus de reușirea ta măreață de azi-dimineață la ora de matematică, vrei să fi exmatriculată deja din prima zi de școală, domnișoară irascibilitate".
"De unde ști?.
"I-am spus eu, se pare avem aceleași ore de mate. A fost epic, ar fi trebuit să rămâi să vezi  fața ei după ce ai plecat, a rămas să se uite la tablă nu știu cât timp".
"Păi, era o problemă ușoară...", spun timidă, drept justificare.
"Ușoară? Ușoară?", răspunde urlând. "Trei buline, Jennifer. Trei buline roși! Mie mi-ar fi trebuit plus minus jumătate de oră ca s-o rezolv și la urmă tot greșit ar fi fost" termină apoi, încă urlând.

Jennifer? Acum îmi spune pe nume? Aici confidența o cumpără la magazin?

"Tu n-ai fi reușit s-o rezolvi pentru că inteligența ta e în comă deja de ceva timp", răspunde Josh în locul meu, iar eu am râs imperceptibil la gluma sa.
"Ah corect, pentru că tu ești un geniu la matematică, nu-i așa?".
"Nu, dar dacă a rezolvat-o una ca ea cu siguranță reușesc și eu".
"Cum adică? Una ca mine?".
"Da, înțepată și enervantă ca tine".
"Mai bine înțepată și enervantă decât să am neuronii mari ca morcovii din farfuria mea".

"N-ai niciun morcov în farfurie!", replică Josh.
"Întocmai, te-ai prins".

Drake s-a făcut roșu la față, încercând să se abțină să nu râdă, dar Josh tocmai i-a adresat o căutătură ucigătoare, iar el caută alte forțe interioare ca să nu râdă.

"De unde vă cunoașteți?", întreabă Meredith dintr-odată înviind din lumea morților.

Ne privim pentru o clipă, el cu un aer mai mailițios ca niciodată, iar eu dintr-o clipă în alta iau foc, de ce trebuie să mă privească cu zâmbetul ăla tâmpit.

"Știi surioară, duminică eram în bibliotecă și Jennifer..." spune pe bune ceea ce s-a întâmplat?

"Venisem duminică să fac înscrierea, dar mă rătăcisem, ajungând în bibliotecă, atunci m-a ajutat să găsesc secretariatul!", spun totul într-o suflare înainte ca el să poată spune ce se întâmplase în bibliotecă.

"Josh în bibliotecă?", întreabă Meredith surprinsă. Dumnezeule, a trecut de la a vorbi aproape deloc la a pune atât de multe întrebări?

"Eu eram cu o prietenă cu care...".

"Cu care învăța! Da, învățau, iau eu i-am întrerupt, apropo, mersi".

Savurează scena mai amuzat ca niciodată, nu sunt sigură că ar fi spus pe bune în fața surorii lui ceea ce se întâmplase, dar eu nu voiam să risc.

"Oh, pentru nimic dragă, poți să mă întrerupi când vrei" spune cu onișnuitul său rânjet malițios, iar eu îi adresez o căutătură urâtă.

În mintea mea, l-am omorât deja de vreo, nu știu, cam un miliard de ori, iar lucrul care mă enervează cel mai tare e că pe el nu-l deranjează fața mea enervată sau privirile mele ucigătoare.

"Te-ai mutat de curând, așa-i? Unde locuiai înainte?", mă întreabă Drake.
"Oh, te chinui degeaba, nu o să răspundă la întrebările tale", spune Josh și, evident ca să-i fac în ciudă, am hotărât să răspund la toate întrebările lui Drake.
"Da, am ajuns ieri, am veni de la Londra", îl văd pe Josh enervându-se pentru că lui nu-i răspunsesem, dar prietenului său creț da.
"Londra? Totuși accentul tău nu pare londonez, ba chiar e ca al nostru".
"Da, pentru fă înainte locuiam în Manhattan, dar de mică m-am mutat  la Londra, iar acum iată-mă din noi aici".
"Înțeleg, și cum de te mutasei?" trec de la o față satisfăcută la un chip mult mai întunecat, mult mai trist, de parcă acea întrebare m-ar fi lovit direct la inimă.

"Știi, motive familiare", răspund pe un ton mult mai jos decât del de dinainte, cu capul aplecat spre farfuria mea și înainte ca Drake să poată redeschide gura, Josh l-a întrerupt.

"Acum ajunge cu interogatorul ăsta, m-am săturat".

Nu știu dacă o făcuse pentru a observat reacția mea sau se săturase să vadă că vorbeam mai mult cu prietenul său pe care îl cunoșteam nici de 15 minute, dar i-am fost recunoscătoare.
Continuă să vorbească, Meredith îi povestește lui Drake despre lecția de istorie și că ar fi putut să-i împrumute notițele, probabil și ei se cunosc de mult dacă e atât de relaxată. Eu rămân în liniște tot timpul, încuviințând din când în când.

Credeam că ieșisem din asta, însă a fost de ajuns o singură întrebare ca să cad din nou în groapa aia plină de singurătate, nervi și mustrări de conștiință, de parcă în cantină nu era nimeni în stare să mă salveze din groapa aia pe care încercam mereu să mă cațăr în mod repetat ca să ajung sus. Fără rezultate, continuând să cad. Simt un șut ajungându-mi la gleznă.
Josh mă privea nedumerit, de parcă se întreba ce era cu mine.

"Ce e?", întreb încet ca să nu mă fac auzită de cei doi care de fapt nici măcar nu ne băgau în seamă, dar destul de tare încât să mă fac auzită de el.
"Nu mai spui nimic?", mă întreabă.
"N-am nimic de spus".
"Frumusețea mea te lasă fără cuvinte în halul ăsta?", știu că de fapt ar trebui să replic cu unn răspuns sec de-al meu, dar îmi vine doar să râd, iar el la rândul lui a râs.

Pentru prima dată de când mă întorsesem în Manhattan râdeam cu poftă, fără să ezit, fără să mă ascund, râd.

"Ce e așa amuzant?", întreabă Drake.

"Nimic", spunem în cor, cu zâmbetul pe buze, privirea complice și piciorul său atingându-mi glezna.

La urma urmei, nu-mi displac toate astea.
Statul la cantină cu cineva alături, poate prieteni sau poate nu, dar sunt prezențe și asta era deja mult pentru mine.
În vechea mea școală înafară de orele de curs nu existam, toți mă cunoșteau, desigur, fiind Jennifer Milton, și mulți încercai să-mi obțină simpatia, gândindu-se poate la toți banii mei, la casa mea enormă, crezând poate că cine știe ce persoane frecventam și la ce petreceri sau gale fastoase mergeam, de asta nu dădeam confidență nimănui, ba chiar nu făceau altceva decât să-mi crească antipatia față de ei.
Dar Meredith era diferită, nici măcar nu știa numele meu de familie și mă îndoiesc că în spatele acelor obraji roșii și acelei grămezi de cârlionți negri se afla ceva rău.
În timp ce Josh, ei bine, Josh e Josh și e de-ajuns asta ca să-l descri.
Părea că merge totul bine și mai era puțin și se suna și ne-am fi întors toți în clase, până când a ajuns ea...
Un cap mare și blond, ondulat, se îndreaptă spre noi, urmată de alte două fete la fel de frumoase.
E o fată doar țâțe și cur, cu niște forme puțin spus uimitoare și avea o rochie mulată și scurtă de culoare beige care nu lasă loc imaginației, cu o jachetă de blugi care de-abia îi acoperă sânul, poate ar trebui să-i amintesc că suntem la școală și nu la o paradă de modă.
Cine știe ce vor de la noi alea trei. Cu cât se apropie mai mult cu atât e mai frumoasă, dar când apoi a sosit, face ceea ce nu m-aș fi așteptat niciodată, mută scaunul, se pune pe picioarele lui Josh și începe să-l sărute. Un sărut pasional, de parcă noi nici n-am exista.