Capitolul 39

Jennifer's Pov

Părem două statui. Niciunul din noi n-are curajul să spună sau să facă ceva.

Îmi simt picioarele greoaie și nu reușesc să mă mișc din loc. Creierul meu spune o mie de lucruri, dar gura mea continuă să rămână închisă.
Cu cât Josh se holbează mai mult la mine, cu atât eu mă simt mai paralizată. Spune ceva, te rog, orice.
O ușoară adiere de vânt pare să-l trezească.

"Să mergem. E târziu", se desprinde.

Poftim? Cu orice nu mă refeream la asta.
Mă refeream la o lungă și clară explicație referitoare la motivul pentru care m-a sărutat sau să se scuze. Îmi convenea și dacă spunea 'banană', dar nu să plecăm!

"Deci? Nu vii?".

Doar acum îmi dau seama că el e cu mult în fața mea, iar eu sunt tot încremenită sub copac.
Încerc să-mi mișc picioarele, pe care le simt extrem de grele, spre el și cum sunt suficient de aproape începe din nou să meargă. Mergem departe unul de celălalt, ca niște necunoscuți, iar acest lucru mă face să mă simt extrem de nelalocul meu.
Am spus mereu că Josh e lunatic, dar nu credeam chiar atât de mult.
Mă jignește, apoi rămânem supărați toată după-amiaza, strig la el ca după să-l găsesc cu Marie și după încă o ceartă, mă sărută.
A întrecut orice limită. Și acum nici nu mai vorbește cu mine, din lac în puț!

De ce a făcut-o? Adică, de fapt a mai încercat de câteva ori, ca la restaurant sau sub copac, în campus, dar de data asta a fost diferit.
Părea un sărut dat fără să gândească, aproape disperat, de parcă ar fi așteptat s-o facă de mult.
Nu era malițios, nici programat, doar un simplu sărut, primul meu sărut.
Știu că poate părea ciudat că eu am dat primul meu sărut la optsprezece ani, dar, să fim sinceri, până acum chiar și un om al străzii avea mai multă viață socială decât mine.
E urât de spus, dar am început să trăiesc doar acum.
Poate mulțumită drăgălășeniei lui Meredith, sau al carismei lui Drake. Poate mulțumită bunătății și a deschiderii mintale a lui Michael sau pate chiar mulțumită lui Leo, care mă face să mor de râs la oră cu glumele sale îngrozitoare. Dar eu cred că totul e mulțumită băiatului care conduce mașina asta într-o tăcere apăsătoare.
Chiar aș vrea să-l întreb de ce a făcut-o, dar simt că el e cel care trebuie să vorbească. Dar întrebarea care mă macină cel mai tare e alta... De ce eu nu m-am mișcat?

"Am ajuns", spune Josh continuând să se uite în fața sa.

Suntem în fața casei mele, am ajuns chiar atât de repede? Și totuși când am mers spre mostră ne-a trebuit nu știu cât timp. Poate că eram prea ocupată cu dialogul meu mintal.

"O, păi, bine", spun eu stânjenită la maxim.

Încerc să-mi desfac frenetic centura, fără succes.
Acesta este unul din cele mai stânjenitoare momente din viața mea, alături de Josh. M-am simțit mai confortabil chiar și atunci când l-am găsit în bibliotecă cu fata aia.
Chiar și atunci când îmi ridica rochia în baia femeilor în același restaurant în care luau cina părinții noștri nu eram atât de stânjenită.
Nu reușesc să desfac centura asta afurisită!
Josh se întoarce spre mine și mă vede în dificultate desfăcând-o, chiar acum trebuia să devin atât de neîndemânatică?
Îl văd apropiindu-se de mine fără să spună niciun cuvânt ca apoi să-mi desfacă centura.
Apropierea sa mă face să-mi întorc brusc capul ca să am cât mai multă distanță de buzele sale, dar reușesc oricum să-i simt parfumul și-mi e de-ajuns fa să mă agit.
Toate astea sunt absurde!

"Gata", se îndepărtează din nou.
"O, da, păi", încerc să vorbesc. "Mersi".

Deschid portiera mult mai încet decât aș face-o de obicei sperând că va spune ceva.

"Jennifer".
"Da?", îmi întorc brusc capul.

Mă privește nervos, mutându-și rapid privirea de la mine la mâna mea care era pe mâner.
Apoi oftează și duce din nou privirea în fața sa.

"Ne vedem mâine la școală".

Deschid gura și o închid la loc la acele cuvinte. Nu-mi vine să cred!
Ies fără să răspund trântind ușa incepând să merg cu pași grăbiți spre ușă.
Aud roțile mașinii lui Josh scârțaind pe asfalt ca apoi să plece.

"Cliver tâmpit!", răbufnesc dând cu piciorul pe jos. "Cliver tâmpit care mă însoțește la mostre și Cliver tâmpit care se comportă urât cu Michael", continuu să dau cu piciorul în pietrele de pe jos. "Cliver tâmpit care și-o trage cu Marie și Cliver tâmpit care mă sărută!".

Țip isteric și urc în camera mea. Sper să nu mă audă nimeni și să nu vrea să vină să vadă ce am pentru că n-am o explicație.
Mă arunc pe pat simțind că-mi explodează capul.
Josh simte ceva pentru mine? De asta m-a sărutat? Dar n-are sens, dacă chiar ar simți ceva pentru mine nu m-ar fi sărutat așa, nu în timp ce ne certam.
Nu sunt eu o expertă când vine vorba de relații de dragoste, dar cred că dacă ar simți ceva pentru mine mi-ar fi spus măcar ceva după.

"Jennifer?", îl aud pe tata pe partea cealaltă a ușii.
"Da?", strig.
"E totul în regulă?", întreabă el precaut.
"Desigur", că nu.
"Ești sigură?".
"Da", nu.
"Te-am văzut intrând destul de nervoasă pe ușă".

Și acum ce mama naibii îi spun? Ah, da, scuze, îți amintești de fiul unuia dintre asociații tăi cei mai importanți? M-a sărutat din senin, iar acum eu nu știu ce să fac.
Văd clanța coborându-se semn că vrea să intre.

"Nu", tun imediat. "Mă schimb, tată".
"O, înțeleg, dar sigur e totul în regulă?".
"Foarte bine", foarte bine pe dracu'!

Aud pașii tatălui meu îndepărtându-se d ușă și mă relaxez ușor.
Poate că ar trebui să-i cer un sfat lui Meredith, dar nu sunt sigură că vreau să vorbesc despre asta cu sora lui Josh.
Nu cumva...

"O, Doamne", șoptesc ridicându-mă brusc.

A fost primul meu sărut și am reacționat din instinct și probabil am greșit.
O, Doamne, ce rușine!

****

Josh's Pov

"Deci, despre ce voiai să vorbim?", îl întreb pe Drake care merge înainte și înapoi în baie.
"Cred că avem oră acum", spune nervos.
"Drake", îi pun o mână pe umăr. "De când îți pasă să ajungi la timp la ore?".

Oftează frustrat și se așează din nou pe wc.
Situația asta e prea amuzantă.
Știu foarte bine despre ce vrea să vorbim și faptul că e atât de agitat doar mă convinge mai tare.

"Deci, ce vrei să-mi spui?", îl întreb din nou.
"Da, păi", răsuflă. "Cred că îmi place de o fată. Nu, nu cred, sunt sigur. Mai sigur decât oricând, dar ea e așa", gesticulează în mod ciudat. "Iar eu așa".

Mă uit la el cu o privire întrebătoare, chicotins fiindcă nu reușește să facă un discurs care să aibă sens. Și dacă te gândești că e tocmai surioara mea inocentă cea care are acest efect asupra lui e cu adevărat ciudat.

"Jur că pregătisem un discurs, dar l-am uitat complet", se scuză anxios.

Mă uit la cel mai bun prieten al meu complet frustrat stând pe un wc. Pe cât mă amuză această situație, hotărăsc să pun punct suferințelor sale. Mă riduc mergând spre el și sperând să nu intre nimeni în baie. Eu și Drake în aceeași baie în timp ce el stă pe wc și eu pe jos cu picioarele încrucișate sub el poate părea într-adevăr ridicol în ochii celorlalți.
Știu că probabil ar trebui să mă informez mai mult în legătură cu povestea asta și că ar trebui să fiu mai inflexibil referitor la această relație pentru că țin nespus la sora mea, dar mă simt oarecum vinovat. Dacă n-au avut niciodată posibilitatea de a crea ceva între ei, la urmă, e vina mea și a prostiilor pe care le-am făcut.
E greu de admis, dar la urmă i-am târât pe toți în rahaturile mele, mă bucur doar că am reușit să scăpăm toți teferi. Eu inclusiv, mai mult sau mai puțin.

"Ce faci?", mă întreabă Drake observând postura mea.
"Drake", mă uit la el. "Ai grijă de sora mea".

Sunt sigur că am văzut un cârlionț de-a lui Drake îndreptându-se o clipă, ca apoi să revină la starea inițială.
Ochii săi sunt căscați, exact ca gura sa.

"Cum adică, tu c-cum..." se bâlbâie el.
"Cum de știu?", încep să râd. "Știu dintotdeauna".
"Dintotdeauna?", întreabă și mai șocat.
"Ți-a plăcut mereu de sora mea. Doar că lucrurile au fost mereu complicate și cred că voi n-ați avut niciodată ocazia să vă dați seama de asta. Acum ne-am apropiat din nou și v-ați dat seama amândoi".

"Dintotdeauna", oftează Drake amuzat. "Ți-aș fi spus, Josh, pe bune, dar nu-mi dădusem seama nici eu".

Mă ridic și-i întind mâna ca să se ridice. Se ridică și mă împinge în glumă.

"Nenorocitule. M-ai făcut să mă încurc într-un discurs știind deja ceea ce trebuia să-ți spun", mă ceartă în glumă.
"Trebuia să mă amuz și eu, nu?", râd de el ieșind din baie.
"Asta o să mi-o notez".

Continuăm să mergem pe holuri și vedem câțiva elevi ieșind de la prima lor oră.

"Deci acum cum ar trebui să-ți spun?", întreb amuzat. "Iubitul surorii mele?".
"O, păi", răspunde timid. "Nu știu, încă n-am vorbit, cred că ieșim, dar mi se pare stupid având în vedere că o știu de când eram mic".
"Păi, cam așa e".
"Da, cred că suntem împreună", îmi răspunde cu un zâmbet pe care l-am văzut destul de rar pe chipul lui.
"Nu mai zâmbi așa, mă faci să vomit", spun împingându-l.
"Încerc", dar continuă să zâmbească și cu toate astea mă bucur.
"Un singur lucru, Drake...", devin serios, iar de data asta sunt pe bune.
"Da?".
"Dacă o rănești sau descopăr că suferă după tine, nu știu cum va continua prietenia noastră".
"Știu", răspunde Drake sigur pe el.
"Aș putea și să-ți sparg fața".

Drake râde, dar știe foarte bine că sunt sută la sută serios.

"Josh", mă privește în ochi. "Voi face tot ce-mi stă în putință", iar eu încuviințez mulțumit.
"Doar o întrebare".
"Spune-mi".
"Ce te-a făcut să-ți schimbi părerea? Adică ce te-a împins să-i spui?", întreb curios.
"Jennifer", răspunde el liniștit.

Jennifer? Timp de o oră întreagă uitasem complet de Jennifer, dar se pare că trebuie mereu să-mi revină în minte. N-am dormit toată noaptea gândindu-mă la ceea ce s-a întâmplat la mostră. Cât am fost de prost și de inconștient?

"Jennifer?", întreb eu curios să știu ce are ea de a face cu asta.
"Să zicem că atunci când a descoperit că-mi place de Meredith dintotdeauna și nu voiam să mă declar, m-a lipit cu forța de perete și a început să strige la mine", râde el și mă alătur și eu.
"Te-a lipit de perete?", continuu să râd.

Oh, Jennifer, Jennifer...

"Da, a început să-mi spună că trebuie să-mi mișc curul și lucruri de genul. Dar a spus niște lucruri care m-au pus într-adevăr pe gânduri. E o fată profundă, dar cred că ea nu-și dă seama".
"Știu", oftez.
"Îi datorez o favoare uriașă. La urmă, dacă stai să te gândești, i se datotează ei faptul că Meredith s-a apropiat din nou de noi".
"Așa e".
"Ce ai? De ce îmi răspunzi monosilabic?".
"Nu, nimic, nimic", răspund trecându-mi o mână prin păr.
"Josh, pe bune, dacă e vreo problemă în legătură cu Meredith, spune-mi. Știu că e o situație mai ciudată, dar serios...", nu-l las să termine de vorbit pentru că știu deja că o să înceapă să vorbească fără rost.
"Nu, Drake, problema nu e Meredith".

Situația asta mi-e într-adevăr incomodă și știu că poate părea egoist, dar chiar aș vrea ca situația asta să fie referitoare la ei doi.

"Atunci care e problema?", întreabă din nou Drake.

Sunt pe cale să răspund până când nu vedem un cap roșu la capătul coridorului în timp ce-și închide dulăpiorul.

"Hei, uite-o pe Jennifer", zâmbește Drake. "Haide".

Nu reușesc să-i răspund că Drake mă târăște spre Jennifer.

"Hei roșcato", o salută zâmbăreț Drake.

Jennifer se întoarce zâmbind spre Drake, dar cum mă vede zâmbetul ei dispare și încremenește. Poartă o cămașă albastră și niște blugi negri cu obișnuita sa coada de cal.
Mi se pare mie sau felul în care se îmbracă începe să se schimbe?

"Hei, Drake", spune ea nervoasă.
"Aveți literatură acum, nu-i așa?", o întreabă uitându-se și la mine.
"Da", răspund.
"Mergeți împre...", dar Jennifer îl întrerupe.
"Nu, pentru că trebuie să, adică eu, păi", începe ea să se bâlbâie. "Să mă duc la baie să iau ceva".
"Să te duci în baie să iei ceva?", o întreabă Drake confuz.
"Da, adică nu. Trebuie doar să mă duc la baie. Hei, Drake, ți-a crescut părul? Ai rezolvat cu Meredith?", continuă să înșiruiască întrebări. "O, Doamne, e foarte târziu, chiar trebuie să plec, ne vedem mai târziu", încheie totul atât de repede încât m-am chinuit să urmăresc ce zice.

Părul său roșu zboară brusc la stânga, aproape fugind și doar acum înțeleg că ceea ce am făcut chiar a turbat-o.

"Ce a pățit?", întreabă Drake.

"Păi, cred că tu o să trebuiască să-mi faci cinste toată luna".
"Ha?".
"Am făcut un pariu, îți aduci aminte? Dacă eu aș fi reușit s-o sărut pe Jennifer tu mi-ai fi făcut cinste cu băutură timp de o lună".
"Tu ai sărutat-o pe Jennifer?", urlă Drake.
"Nu urla!".

Îl iau pe Drake și îl împing în laboratorul de lângă noi.

"Cum ai făcut? Adică, ce s-a întâmplat?", întreabă aproape panicat.
"Vrei să te calmezi? Te comporți ca o fată", îl cert.
"Scuze, dar asta chiar e o veste bombă, când?", întreabă prietenul meu cel mai bun.
"Ieri".
"Ieri?", strigă. "Și de ce nu mi-ai spus mai devreme?".
"Înainte de toate încetează să mai țipi?", Drake încuviințează. "Ți-aș fi spus mai devreme, dar erai prea ocupat să te compătimești pe wc".
"Corect", chicotește Drake. "Deci, vrei să-mi explici sau nu? Nu ai vânătăi sau răni grave după ce ai sărutat-o?".

Râd la întrebarea lui Drake pentru că este exact ceea ce m-am întrebat și eu când m-am întors acasă.

"Nimic de genul", îl avertizez.
"Deci ai sărutat-o pe Jennifer", spune încercând să se convingă întru totul.
"Da", răbufnesc.
"Nu pari foarte bucuros, mi se pare că asta era întocmai ceea ce voiai, nu? Să se afle pe lista ta", explică el.
"Da, dar nu trebuia să fie așa. Ea ar fi trebuit să mă sărute pe mine, sau măcar să fie de-acord, sau chiar și doar să mi-o ceară! De obicei așa merg lucrurile".
"Păi și atunci?", întreabă Drake.
"Nu știu, Drake. Ne certam și ea mă jignea, îmi spune vrute și nevrute și buzele sale se mișcau repede, părul său zbura peste tot și eu practic m-am avântat asupra ei. Am sărutat-o brusc fără ca măcar să gândesc, nu realizam ceea ce făceam".
"Dar ea a răspuns la sărut?".
"Păi... Da".

Drake mă privește puțin perplex, probabil neînțelegând care e problema.

"Așa, și? Nu contează cum ai făcut-o, importantul e că ai făcut-o și că ea a răspuns la sărut. Așa că nu înțeleg care e problema".
"A fost diferit".

Da, diferit cred că e cuvântul potrivit, ciudat și diferit. Pentru că, lângă Jennifer nimic nu este normal.
Drake zâmbește strâmb, enervându-mă. Nu reușesc să-l descifrez.

"Ce e cu zâmbetul acela de psihopat?", întreb ridicând o sprânceană.

"Diferit, hm?".
"Da, păi...", încep eu. "Chiar nu știu cum să explic, dar deja simplul fapt că eu am făcut-o fără să gândesc e ciudat. Ar fi trebuit să o seduc încât ea să mă dorească pe mine, dar m-am avântat asupra ei de parcă aș fi avut o nevoie morboasă de a o avea. Când am sărutat-o voiam doar s-o sărut, nu eram atent la cum o atingeam sau la cum o sărutam, voiam doar s-o sărut".
"Hm", continuă Drake.

Își păstrează acel zâmbet afurisit de pe chip, în timp ce vorbesc și mă scoate din sărite, dar chiar am nevoie să vorbesc cu cineva.

"Ceea ce mi se pare și mai ciudat e că după nu am făcut nimic".
"Cum adică?".
"Adică, după ce am sărutat-o, nu am făcut nimic, absolut nimic. Nici un comentariu, nici un zâmbet, nicio replică. Era de parcă aș fi fost pietrificat așa că am tăcut din gură. Îți dai seama? Am tăcut. Am condus-o acasă într-o tăcere deplină".

"Vrei să spui că înainte ai sărutat-o dintr-odată și după nu i-ai dat nicio explicație?".

Dau un pumn în bancă în timp ce mârâi. La naiba!

"Calmează-te, Josh", îmi spune Drake punându-mi o mână pe umăr.
"Nu", răbufnesc. "Nu am spus nimic. Doar am tăcut din gură".
"Și ea?".
"Nici ea. Sincer sunt uimit de faptul că ea a răspuns la sărut, dar poate pur și simplu nu se aștepta la asta, iar după părea aproape terorizată. N-a scos un cuvânt. Ai văzut-o mai devreme? Practic a fugit!".
"E doar confuză, cred", spune Drake deloc convins.

"E terorizată", repet.
"Ascultă, Josh, doar recunoaște că ție îți place de Jennifer. De asta mai devreme te-ai simțit așa".

Mă uit la Drake de parcă ar fi un extraterestru. Dar ce tot spune acolo?

"O, frate, pe bune? Încă insiști cu chestia asta?", mă ceartă. "Practic te transformi într-o bestie când cineva doar se uită la ea și pentru prima dată după mult timp te simți viu stând lângă o fată. Ai tupeul să spui că Jennifer ți-e indiferentă ca toate celelalte fete?".
"Păi... nu", șoptesc sincer.
"Exact, iar de când nu-ți pierzi controlul în felul acesta cu o fată? De când acționezi fără să-ți planifici mișcările?".
"De la Caroline", răspund enervat.
"Și mai ales de când te îngrijorează atât de mult reacția acelei fete pe care ai sărutat-o?".
"Bine, Drake, am înțeles!", răbufnesc nervos.
"Trebuie doar să vorbești cu ea", mă asigură.
"Și ce ar trebui să-i spun?".
"Tu trebuie să știi asta".

Începem să mergem pe holurile școlii în așa fel încât să nu ajungem târziu la următoarea oră.

"Urăsc latura asta a ta înțeleaptă", mă prefac supărat.
"Mulțumește că am această latură, ai fi pierdut", râde de mine.
"Da, da, bine", râd.
"Ne vedem la prânz?", mă întreabă.
"La prânz".

N-am nicio siguranță momentan. Nu știu de ce am sărutat-o și nici nu știu de ce m-am simțit așa. Nu mă așteptam să răspundă la sărut, dar nici nu mă așteptam să rămân fără cuvinte.
A fost ceva nemaivăzut la mine, dar totodată și la fel de plăcut. Nu era o plăcere carnală, era altceva ce nu-mi puteam explica mie însumi sub nicio formă.
Chiar cred că trebuie să vorbesc cu ea, pare să fie dată când sărut o fată!
Intru în clasa de literatură, iar clasa este desigur deja plină. Profesoara încă n-a ajuns, dar elevii sunt toți prezenți, a ajuns chiar și Melissa și are o helancă? Absurd.
După câteva minute intră alături de Jennifer care cum, mă vede, albește.  Locul său de obicei e cel de lângă mine, dar acum pare să ezite să se așeze. Rămâne acolo în cadrul ușii și-și mută privirea de la banca mea la cea din spate și la urmă se hotărăște să se miște de acolo, dar mă depășește și se duce în spate.
Mă întorc puțin ca să văd unde s-a dus să se așeze și aproape mă sufoc când observ că s-a așezat lângă Melissa.
Melissa, vă dați seama? A preferat să se așeze lângă Melissa decât lângă mine.
Șoapte se propagă prin toată clasa, toți știu că Melissa și Jennifer nu sunt cele mai bune prietene și, desigur, toți știu că ea stă lângă mine. Nu din întâmplare aceste două bănci sunt mereu libere.
Cine știe câte supoziții fără sens circulă acum, chiar și profesoara pare uimită.

"Copiii, liniște, vă rog", ne atrage atenția profesoara. "Ora a început".

Lecția pare să nu se mai sfârșească odată. Profesoara continuă să vorbească despre un scriitor german despre care nu-mi pasă absolut nimic. Nu e la fel de interesant dacă nu pot să mă uit la Jennifer în timp ce își rătăcește privirea în lecție.
Îți dai seama de ceea ce tocmai ai spus?
Hristoase...

"Taci sau te răstorn cu tot cu bancă", aud vocea lui Jennifer din spate, în timp ce îi șoptește jigniri Melissei practic de la începutul orei.

Se jignesc în șoaptă de o oră și tipul de lângă mine încearcă să își stăpânească râsul de nu știu cât timp.
Ora e pe sfârșite, în timp ce Melissa îi spune lui Jennifer să stea departe de ea, iar Jennifer o invită să se sugrume cu propria sa helancă.

De data asta nu reușesc să nu râd și eu, dar e mai mult un râs melancolic pentru că a preferat să stea toată ora lângă Melissa, jignindu-se reciproc, în loc să stea lângă mine.
Se sună de ieșire, dar nu reușim să ne ridicăm bine toți că Jennifer iese pe ușă la viteza luminii.
Ah, nu! De data asta nu scapi, Milton.
Mă ridic repede de pe scaun și alerg după ea, acum o să aibă altceva despre care să vorbească.
Mă privesc în jur, da Jennifer pare să fi dispărut.

"Hei, capitane,pe cine cauți?", mă întreabă Alan urmat de jumătate din echipa de basket.
"Pe nimeni", răspund angoasat, observând că Jennifer s-a volatilizat deja.
"Astăzi vii la antrenamente, nu?", mă întreabă Zack.
"Sigur că vin".
"Nicio întâlnire cu nicio roșcată de data asta?", râde de mine Alan și îi arunc o privire de gheață.
"Hei, despre cine vorbești?", întreabă Zack.
"Capitanului nostru i s-au cam aprins călcâiele după Jennifer Milton".

Aud toată echipa începând să mormăie lucruri incomprensibile.

"Tăceți din gură, dobitocilor, nu trageți concluzii grăbite", spun pe un ton pe cât se poate de glumeț.
"E în clasa mea de matematică împreună cu Drake, un cur cu adevărat...".
"Taci!", spun îndreptând degetul spre unul din coechipierii mei. "Nu continua".
"Hei, hei, capitane, calm", îmi spune Alan punându-mi o mână în jurul umerilor. "Ești sigur că nu-i nimic mai mult?".

Îl ador pe Alan și pe ceilalți coechipieri, dar dacă aș putea, acum i-aș lua pe fiecare în parte la șuturi în cur.

"Băieți, vedeți-vă de treaba voastră, ba chiar, mai degrabă gândiți-vă la meciul care se aproprie", îi cert eu.
"Jennifer Milton, hm...", spune Zack cu o privire malițioasă.
"Zack!", îl cert.

Zack ridică mâinile la cer în mod inocent și toți pufnesc în râs.
Jennifer nu se atinge!

****

"Unde naiba e?", întreabă Meredith nerăbdătoare deja de vreo douăzeci de minute.
"Nu știu", răspunde Drake.

Stăm la masa noastră obișnuită. Meredith stă pe picioarele lui Drake și în mod ciudat pare în largul său, nu m-aș fi așteptat.

"Ciudat, a spus că ne-ar fi ajuns din urmă", continuă Meredith,
"Probabil azi n-o să vină", deduc.
"Și de ce, mă rog?".

Dau din umeri, în timp ce Drake mă privește pe sub sprâncene și o ține strâns pe sora mea la pieptul său de parcă ar fi bunul său cel mai de preț. Sper să mă obișnuiesc în curând cu surioara mea care stă cu prietenul meu cel mai bun.

"Uite-o!", chițăie Meredith zâmbitoare.

O văd pe Jennifer intrând în timp ce râde împreună cu acel clown cu părul albastru. Dar oare ce i se pare atât de interesant la un tip de genul?

"O văd des cu acel tip", spune Drake.
"Îl cheamă Leo", spun cu dispreț.
"Frecventează același curs de arte, cred că lui îi place de Jennifer".
"Nenorocitul", mormăi eu pe un ton scăzut.
"Tu crezi?", o întreabă Drake.
"Da", spune Meredith întorcându-se spre mine. "Dar cred că ei îi place de Michael".

"Meredith mă privește în ochi aproape de parcă ar vrea să mă provoace, iar eu mai am puțin și mârâi din pricina cuvintelor sale.

"Vreo problemă, Josh?", mă întreabă inocentă, în timp ce Drake râde de mine.
"Niciuna, surioară", spun țâfnos. "Niciuna".
"Hei, copiii", ne salută Jennifer, așezându-se. Pare mai calmă.
"Hei, roșcato", o salută Drake.

Jennifer se așează mai comod și îi privește de sus în jos pe Drake și Meredith cu o privire pătrunzătoare. Are o privire cu adevărat serioasă, aproape răutăcioasă.
Reușesc să o văd pe Meredith foindu-se nelalocul ei, iar pe Drake înghițind în sec.

"Drake", spune pe un ton serios. "Unde locuiești?".
"Hm, poftim?", întreabă în mod evident confuz.

Ce tot face? Credeam că ea e bucuroasă pentru faptul că Drake și Meredith pot fi împreună. Ba chiar Drake mi-a spus că a fost chiar ea cea care l-a împins spre ea.

"Am întrebat unde locuiești", continuă Jennifer studiindu-l cu ochii săi verzi.

Uitasem complet cum Jennifer reușea să intimideze persoanele.
E o simplă fată, nici nu foarte înaltă, dar am observat deja cum reușește să facă o persoană să se simtă nelalocul ei chiar și doar cu o privire, cred că e o tehnică pe care a moștenit-o de la tatăl său.

"Eu de fapt locuiesc chiar în spatele școlii", spune Drake îngrijorat. "Singura vilă de acolo".

"Cea galbenă?".
"Exact".
"Bun", se întoarce scoțându-și sandvișul. "Pentru că, dacă aflu că ai făcut-o să sufere în vreun fel, o să intru în casa ta în timpul nopții. O să mă strecor în camera ta și o să te omor într-un mod extrem de dureros ca apoi să-ți ascund trupul neînsuflețit într-o groapă, iar ziua următoare voi veni la școală plângându-ți moartea", încheie serioasă.

Meredith râde în timp ce eu și Drake rămânem cu ochii căscați.

"Referitor la tine și Meredith sunt foarte bucuroasă", îi spune cu un zâmbet dulce.
"Mulțumim, Jennifer. Azi dacă n-ai de lucru am putea să ne întâlnim, căci am câte ceva să-ți povestesc".
"Desigur".

Eu și Drake ne privim confuzi. Înainte îl amenință cu moartea și după se pune de-acord cu Meredith hotărându-se ce să facă după-amiaza.
Pufnesc în râs urmat de Drake.

"Chiar m-ai speriat, Jennifer".
"Bun, era ceea ce voiam", spune pe un ton mai puțin serios.
"Și, în plus, trebuie să încetați să mă amenințați voi doi", spune indicându-ne pe mine și pe Jennifer. "Cine vă spune că nu va fi ea cea care mă va face să sufăr?".

Jennifer o privește pe Meredith ca apoi să se uite strâmb la Drake, iar eu fac exact același lucru.

"Bine, bine, am înțeles", își pleacă capul.

Meredith pufnește în râs urmată de Jennifer. Pistruii săi se răspândesc pe albul feței sale. Luăm prânzul în liniște, iar Jennifer pare mai puțin anxioasă decât era înainte, dar încă nu m-a onorat cu atenția sa și nici nu mi-a vorbit.
Continuă să se uite la Meredith și la Drake și chiar și în timp ce eu vorbesc ea nu-și întoarce capul.

"Ce oră ai după?", o întreb ca să-i văd reacția.
"Economie", răspunde cu capul plecat.
"După mai ai ore?".
"Hm, nu știu, nu cred", continuă mâncându-și sandvișul fără să mă privească.

Drake mă privește îngrijorat, în timp ce fața lui Meredith e confuză. Drake îmi dă un șut de parcă m-ar intima să vorbesc, dar nu am nici cea mai vagă idee despre ce să spun.

"Drake, ce naiba tot faci?" întreabă Jennifer.
"Da, întocmai, e de jumătate de oră de când mâzgălești pe foaia aia", spune Meredith.
"Profesorul de arte contemporană mă disperă de o săptămână cu tema asta, dar n-am nici cea mai vagă idee de ce ar trebui să fac.
"Explică-te", intimă Jennifer.

"Trebuie să fac un desen care să reprezinte speranța, un rahat de genul, dar o să mai iau un zero pentru că nu am nici cea mai vagă idee despre ce să fac și nu știu să desenez".
"Nu trebuie să știi neapărat să desenezi".
"Ah nu? Dacă trebuie să fac un desen care să reprezinte speranța, trebuie să știu să desenez".
"Ai materialul de desen aici?", întreabă Jennifer.
"Păi, da, am totul în ghiozdan, de ce?".

Jennifer se lungește puțin ca să ia ghiozdanul și începe să se uite cu atenție în interiorul său, curioasă. Scoate o foaie albă în timp ce se încruntă și își strâmbă buzele. Nu reușesc să-mi dezlipesc ochii de pe buzele sale, eu a, sărutat acele buze...

"Pot să folosesc cărbunii?", întreabă Jennifer ridicând privirea.
"Oh, da, cred că da", răspunde Drake. "N-am nicio instrucțiune precisă".

Jennifer ia cărbunele negru și începe să deseneze pe foaie.
Începe din colț ca apoi să coloreze tot restul foii. O colorează pe toată cu atenție fără să lase nici măcar un punct alb.

"Jennifer, hm, eu cred că nu e bine așa", spune Drake perplex.
"Doar o clipă", răspunde Jennifer.

Pune cărbunele negru la loc și ia unul alb uitându-se dacă vârful este la locul lui. Se pune ușor în diagonală și niciunul din noi nu reușește să vadă ce desenează.

"Ce tot face?", șoptește Meredith în timp ce Drake dă din umeri.

Mâna lui Jennifer se mișcă frenetic pe foaie, iar expresia s-a mi-e nouă.
Nu am mai văzut-o atât de concentrată, nu m-am informat niciodată despre această pasiune a sa pentru desen.
Și nici nu o vei putea face având în vedere că nu vorbește cu tine.

"Gata", spune Jennifer zâmbitoare, în timp ce se ridică pentru a-și strânge ghiozdanul și își lasă foaia pe masă.

Drake trage foaia spre el, iar eu și Meredith ne lungim ca s-o vedem în timp ce Jennifer stă în picioare în fața noastră.
Foaia este în continuare neagră, dar în mijloc de află o ușă albă de unde ies niște raze de lumină care se răspândesc pe restul foii.

"Există mereu o fâșie de lumină pe unde să ieși, chiar dacă ești înconjurat de întuneric, pentru că ușa speranței e mereu deschisă", spune Jennifer. "E bine?".

Meredith o privește fermecată ca de obicei, în timp ce Drake rămâne puțin șocat.
A reușit să surprindă perfect tema și a făcut un desen simplu, dar sugestiv în mai puțin de zece minute. Mă poate surprinde mai mult fata asta?

"Jennifer, e perfect, mulțumesc frumos", îi mulțumește Drake.
"Pentru nimic, dar acum trebuie să plec".
"Jennifer, așteaptă, trebuie să vorbesc cu tine".
"Nu, Josh, scuze, dar chiar trebuie să fug".

Jennifer se aruncă pe ușă ca o săgeată și dispare în mai puțin de o secundă din raza mea vizuală.
Mă las să alunec greoi pe scaun sub privirea acuzatoare a lui Drake și cea confuză a surorii mele.

****

Jennifer's Pov

"Nu pot să cred! Ce naiba îi trece prin cap?", țipă Meredith.
"N-am nici cea mai vagă idee".
"Lasă că vede el acum", țipă ea apucând telefonul.
"Nu, Meredith, nu o face!", o opresc eu luându-i telefonul din mână.
"Dar, Jennifer, te-a sărutat fără vreun motiv și după n-a mai spus nimic!".
"Știu, dar ai promis că n-ai fi spus nimic. Serios, nu vorbi despre asta cu el".

Meredith răbufnește luându-și telefonul înapoi și aruncându-l pe pat.

"N-o să spun nimic. Și oricum e la antrenamentele de basket", promite Meredith.
"Mulțumesc", îi răspund cu un zâmbet drăguț.
"Deci, ce părere ai de toate astea?".
Cred că e o completă harababură. Ți-am explicat totul în cele mai mici detalii și mă simt ciudat referitor la asta, credeam că aș fi reacționat, însă eu am rămas acolo în picioare și sincer mi-a părut rău că el nu mi-a dat nicio explicație. M-aș fi mulțumit și cu niște simple scuze, sau...".
"Jennifer?", îmi atrage atenția Meredith cu o față vicleană.
"Da?".
"Cum te-ai simțit când te-a sărutat?".

Sunt sigură că obrajii mei s-au făcut roșii la întrebarea sa. Încerc să ascund chipul cu părul, dar Meredith mă împiedică.

"Jennifer", râde de mine. "Deci?".

"Hm", îmi torturez degetele subțiri. "Șocată, dar bine. Eram surprinsă, dar într-un mod plăcut, foarte plăcut", zâmbesc la acel gând.
"Îți place de Josh", întreabă brusc.
"Ce? Nu, adică da. Ce? Ha? Nu!".

Meredith se uită perplexă la mine și apoi pufnește într-un râs spumos, în timp ce se întinde pe pat.
Buclele se mișcă frenetic, în timp ce întoarce capul la stânga și la dreapta pe pat, nereușind să se oprească din râs.

"Ai terminat de râs?", îi arunc o pernă.

Încep să-mi dau drumul cu Meredith. Sunt mult mai prietenoasă, pe cât pot eu să fiu.

"Da, am terminat", se îndreaptă. "Deci, îți place sau nu?"
"Nu știu".

Îmi ascund fața în pernă de rușine.
E prima dată când pun la îndoială ceea ce aș putea simți pentru Josh. De obicei răspund mereu cu un "nu" direct sau râzând, dar m-aș simți falsă făcând-o pentru că nu știu ce simt cu adevărat pentru Josh.
Uneori cred că m-am simțit așa doar pentru că a fost primul meu sărut, dar o voce în capul meu continuă să strige că dacă m-ar fi sărutat altcineva aș fi reacționat cu un pumn sau cine știe ce altceva.
Am avut o senzație atât de plăcută stând în contact cu el și pentru o clipă, sub acel copac, mi se părea că nu există nimeni altcineva pe lume.

"Eu cred că da", spune Meredith privindu-mă cu un aer dulce.
"Eu cred că n-am destulă experiență ca s-o spun. Nu am avut niciodată o relație, așa că nu...", dar Meredith mă oprește brusc.
"Așteaptă!", tună ea. "Josh e primul tău sărut?".

Îmi mușc nervoasă buza dorindu-mi să ma îngrop. E doar Meredith, doar Meredith, ei pot să-i spun orice. Da.

"Hm, da", răspund continuând sa-mi mușc buza.
"Dar, dar", se bâlbâie ea. "Tu ești așa, adică, cum e posibil?".
"E posibil", răspund așezându-mă lângă ea. "Știi bine cum sunt cu cine nu cunosc. De când am șapte ani prieteniile mele au scăzut tot mai mult până când au încetat de tot. Caracterul meu s-a schimbat împreună cu neîncrederea, așa că n-am mai lăsat pe nimeni să se apropie mai mult decât ar fi trebuit".
"Corect", chicotește Meredith. "Au trecut două luni și încă îți e greu să răspunzi la îmbrățișările mele", încheie cu un fel de melancolie.

Știu că uneori Meredith se simte prost din cauza unora din comportamentele mele, dar e mai puternic decât mine.
Ba chiar nici măcar nu-mi dau seama că sunt rece în fața gesturilor sale călduroase, dar ea încearcă să nu dea importanță sau să nu îi pese, dar eu îmi dau seama.
Aș vrea să-mi cer scuze, dar n-aș avea motive s-o fac, pentru că nici măcar eu nu știu de ce mă comport așa.

"Eu cred că pur și simplu m-am simțit atât de euforică pentru că a fost un fel de "prima dată". Nu înseamnă că-mi place de el, poate aș fi simțit acel...", dar Meredith mă întrerupe.
"Jennifer, poate fi prima, a doua, a treia sau a patra oară, nu contează. Nu contează numărul, contextul sau locul. Contează persoana. Te-ai simțit așa pentru că era Josh".

Simt lumea fugindu-mi de sub picioare la auzul cuvintelor sale. De parcă zidul meu de certitudini s-ar fi prăbușit.

"Dar el nu a făcut nimic după. Vorbește mereu fără rost, dar când trebuia să vorbească a tăcut din gură! Complet mut!".
"Asta într-adevăr e ciudat. Nu-i genul lui".
"Vezi? Aaah", țip scurt, disperată.
"Ar trebui să vorbești cu el".
"Nu".
"Haide, Jennif...".
"Nu, Meredith, nici vorbă. Nu o să mă duc la Josh să-l întreb de ce m-a sărutat și după s-a jucat de-a tăcerea".
"Încearcă măcar să...", dar o întrerup a doua oară.
"Cu siguranță și în mod categoric nu".
"Atunci cu Drake", spune de parcă i s-ar fi aprins un beculeț în cap.
"Da, e prietenul său cel mai bun și Josh i se confesează, cu siguranță știe ce-i trece prin cap și o să știe să te sfătuiască mai bine ca mine. În plus el te adoră, nu-i va spune nimic lui Josh".
"Deci tu crezi că să vorbesc cu Drake e alegerea cea mai bună?".
"Da, cred că să vorbești cu iubitul meu e alegerea ce mai corectă".

Meredith își duce mâna la gură pentru că i-a spus lui Drake "iubitul meu" și se face roșie ca racul.

"Iubitul tău, ha?", întreb râzând.
"Taci", mă avertizează ducându-și mâinile la ochi.
"Deci, acum sunteți împreună? În mod oficial?".
"Păi, da", răspunde timidă.
"Ești bucuroasă?".
"Da", chicotește ea cu un zâmbet uriaș. "Foarte".
"Fața ta de îndrăgostită mă face să vomit", râd de ea primind o pernă în stomac.
"Mereu m-a plăcut", spune zâmbitoare.
"Știu".
"Mulțumesc, Jennifer".
"Pentru ce?", întreb confuză.
"Știu că ai vorbit cu Drake înainte ca el să vină să vorbească cu mine. Mulțumesc".

Meredith îmi adresează unul dun zâmbetele sale dulci și nu pot decât să mă topesc în fața loialității și sincerității sale.

"Ooohh, micuța Meredith are iubit", râd de ea.
"Sunt doar cu un an mai mică decât voi", mă împinge ea.
"Dulcea, mica, inocenta Meredith".

Mă arunc pe ea și încep să o gâdil, în timp ce ea încearcă să se elibereze în mod disperat.

"Jennif...", continuă să râdă. "Jennifer, te rog".

"Recunoaște ești mica, dulcea Meredith".
"Niciodată", răspunde râzând.
"Ah, da? Bine".

o gâdil și mai tare, în timp ce ea deschide gura în căutare de puțin oxigen.
Continuu să o gâdil, în timp ce ea nu încetează să mai râdă până când nu se deschide ușa.

"Meredith, nu ai văzut un...", vocea lui Josh se oprește când vede în ce poziție ne aflăm.

Meredith are capul în jos cu bluza ușor ridicată, iar eu stau peste ea, călare.
Josh se uită la noi perplex mutându-și privirea de la sora lui la mine.
Părul său șaten e ciufulit și doar acum îmi dau seama că în aceste două luni a crescut mult. Poartă un maiou verde cu numărul unu în față și niște pantaloni scurți de aceeași culoare, trebuie să fie uniforma echipei.
Se vede mult din corpul sau tonic.

"Ai nevoie de ceva, frățioare?", întreabă Meredith făcându-mă să-mi revin din al admira.
"Voiam să te întreb dacă ai văzut uniforma mea de schimb".
"Cred că mama a băgat-o la spălat".
"Înțeleg", spune Josh. "Ce făceați acolo?".

Mă ridic de pe corpul lui Meredith, așezându-mă și ajutând-o să se așeze într-o poziție omenească.

"Nimic", răspunde Meredith liniștită.
"Jennifer, auzi, eu ar trebui", nu-l las să termine, știind deja ce vrea sa-mi spună.
"Hei, Josh, mișto uniformă", sar jos din pat luându-mi adidașii. "E a echipei, nu? De cât timp joci basket?", întreb repede încălțându-mă. "Ești căpitanul echipei dacă am înțeles bine. Foarte fain", închei bătându-l pe umăr. "Pa Meredith, ne vedem mâine".

Alerg pe scări de parcă m-ar fugări. Sunt conștientă că am început să pun întrebări de parcă am fi la interogatoriu fără să aștept să-mi răspundă, dar nu sunt psihic pregătită să-l înfrunt pe Josh și nici fizic, având în vedere că nu reușesc să prin preajma lui fără să mă înroșesc toată.
Am fost lângă Melissa și lângă helanca sa îngrozitoare doar ca să nu vorbesc cu el!
Mi-e rușine de mie însămi, mă simt ridicol.
În sfârșit ies pe poartă, iar vântul care bate mă relaxează. E ca și cum în momentul în care Josh a intrat în camera lui Meredith totul a devenit mai cald, așa că acest vânt este terapeutic.
Mă simt prea confuză referitor la orice. Adică, am dormit cu el, am dormit dracului cu el pe jumătate dezbrăcat și ziua următoare l-am aruncat jos din pat, iar acum nici măcar nu pot să mă uit în ochii lui pentru mai mult de două secunde.
Ridic ochii la cer și inspir adânc, în timp ce mă bucur de vântul care adie relaxant.

"Jennifer", aud vocea răgușită a lui Josh strigându-mă din spate.

Nu vreau să vorbesc cu el. Nu vreau să-i văd părul ciufulit care-i încadrează fața. Nu vreau să-l văd cu uniforma aia pe el. Nu vreau să întâlnesc privirea sa întunecată. Nu vreau sa-l văd pe Josh!

"Jennifer", mă strigă și aud că face un pas spre mine.

Poate dacă încep să merg o să se hotărască s-o lase baltă.
Încep să merg prefăcându-mă că el nu e în spatele meu, dar nu reușesc să fac nici doi pași că simt mâna sa atingându-mi umărul și întorcându-mă spre el.
Privirea sa întunecată privește buzele mele roșii ca apoi să-și ducă privirea la ochii mei.

"Trebuie să vorbim despre acel sărut".

La dracu.

****