Capitolul 36

Jennifer's Pov

Nici în ruptul capului nu mi-aș fi imaginat că profesoara ar fi citit în fața tuturor tema mea de literatură. Dacă aș fi știut că ar fi făcut-o n-aș fi scris acele lucruri, nu dacă le-ar fi auzit toți!
Din fericire capacitatea intuitivă a clasei mele e egala cu cea Dorei exploratoarea, dar eu știu că el a înțeles. Simțeam privirea sa asupra, a avut tot timpul privirea pe mine. Am încercat să folosesc coada drept scud, dar cred că în acest fel doar i-am confirmat și mai tare bănuielile făcând așa. De ce trebuie să fie deștept fin în momentele astea?

"Jennifer", strigă Josh din spatele meu în timp ce eu merg cu pași grăbiți.

Cum a sunat clopoțelul m-am aruncat pe ușă ca să pot scăpa din acel mic infern care se crease în acea oră, dar el a hotărât desigur să mă urmărească.

"Jennifer, oprește-te", strigă din nou, de data asta mai aproape, iar eu măresc pasul ca să scap de el.

N-am chef să-l aud punându-mi întrebări despre acel text. Am scris acele cuvinte direct, fără să gândesc, pur și simplu am scris primele lucruri pe care le-am simțit. Acum cu siguranță va crede că sunt cine știe ce depresivă ieșită de la școala de corecție și că fug în baie să-mi provoc singură durere. Prostă, Jennifer! Proastă, foarte proastă, Jennifer!

"Jennifer, vrei să te oprești, la naiba?", mă smucește de încheietură.

Doar acum îmi dau seama că a reușit să mă prindă din urmă, dar nu mă miră având în vedere că picioarele sale sunt echivalentul a jumătate din corpul meu. Sunt sigură că într-un Josh Cliver ar intra trei Jennifer Milton. La ce naiba mă gândesc? Înnebunesc, știu.

"Ce vrei, Josh?", întreb plictisită, știind deja că vrea să știe mai multe despre tema mea despre ploaie.

Nu-mi răspunde imediat pentru că încearcă să-și tragă sufletul după alergătură. Suntem în campus acum, chiar am fugit atât de mult? Mai bine spus, eu am fugit atât de mult? Mă surprind pe mine însămi având în vedere că am încercat să-l conving pe tata să construiască un lift ca să nu trebuiască să urc scările.
Poate de asta se holbează lumea la noi. Păi, de fapt când suntem împreună ne privesc mereu curioși, dar de data asta chiar se holbează la noi.
După ieri dimineață nu l-am mai văzut sau auzit până când ne-am întâlnit din nou azi la oră și am încercat să-l evit în toate felurile. Are ceva diferit azi, o căciulă.
Căciula albastră de lână, strâmtă, ascunde o parte din părul său șaten și arămiu în contrast evident cu ochii săi întunecați. Un hanorac de aceeași culoare a căciulii și blugii pe care i-a purtat când a dormit la mine.
Îmi mușc buza amintindu-mi că am dormit împreună. Dimineața următoare printre el care cade din pat, discuția despre duș, micul dejun, lupta cu prunele, el care mă jignește din cauza lui Michael, eu care-l scot afară în șuturi din casă, Anny, ieșirea cu Michael și faptul că tata încă nu s-a întors, uitasem complet.
Ar trebui să vorbim despre asta? Și apoi ce-ar trebui să spun? Hei, Josh, îți amintești când ai venit la mine acasă în toiul nopții și apoi te-am invitat să dormi la mine?dar desigur am avut un coșmar așa că am mâncat împreună și apoi am dormit îmbrățișați și tu erai fără tricou? Nu, nu pot spune nimic de genul, nu mai vreau să vorbesc despre asta. Va fi de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

"Jennifer, m-ai auzit?", mă întreabă agitându-mi o mână în fața ochilor.
"Repetă", răspund fără să fi auzit un cuvânt din ceea ce a spus.
"Ți-am cerut scuze", și-și aranjează căciula de lână.

Scuze pentru ce? Ce tot fabulează acolo? Nu vrea să mă întrebe nimic despre temă?

"Pentru ce?", și mă privesc rapid în jur.

Chiar se holbează toți la noi. Nu înțeleg ce-au de privit, vor cumva un tablou? Astăzi nu e zi așa că s-ar putea să le dau foc tuturor.

"Știi tu, pentru ieri dimineață, nu voi...", dar nu-l las să continue.

Îl apuc de încheietură și-l trag repede după mine într-o parte pustie a campusului. Trebuie să pară chiar ridicolă ca scenă având în vedere că eu sunt înaltă un metru și o doză și-l târăsc pe Josh care ar putea să-mi facă pe dulapul uman.

"Jennifer, unde mergem?".
"Taci", spun sec.
"Vrei să mă violezi pe ascuns? Nu, pentru că, pentru așa ceva, nu e nevoie să mă obligi".

Mă opresc la afirmația sa tâmpită și mă uit în jur ca să mă asigur că nu mai sunt ațintite asupra noastră toate acele priviri.

"Acum poți vorbi", spun.
"De aici?".
"Se holbau toți la noi".
"O fac mereu".
"Azi mult mai mult", deci observase și el?
"Ești diferită azi", spune studiindu-mă. "Arăți bine".
"M-ai urmărit ca să-mi spui asta?", ridic o sprânceană.
"Nu, păi, cum să spun...".

Continuă să-și aranjeze în continuu căciula, chiar dacă îi vine perfect, de parcă ar trage de timp. Nu știu ce încearcă să facă dar eu nu sunt supărată pe el, nu azi, am prea multe lucruri pe cap. Ieșirea cu Michael m-a cam destabilizat.

"La micul dejun nu voiam să insinuezi că nu ai prieteni înafara lui Meredith sau a noastră", deci se definește ca fiind prietenul meu? "Nu voiam să spun că ești singură, eu nu...".
"Josh, știu".
"Nu, pe bune Jennifer, nu te supăra acum, eu... Stai, ce?".

"Știu", repet.
"Știi? Nu ești supărată?".

Oftez frustrată pentru că poate ar trebui să fiu, dar ultimele eveniment de la petrecere până azi s-a succedat în mod prea intens și prea rapid și nici nu reușesc să fiu.

"N-am chef să mă cert pe o propoziție ieșită la întâmplare din gura ta. Erai doar supărat și nu știu bine de ce, dar nu contează. Ți-ai cerut scuze așa că e în regulă, și apoi aveai dreptate. E greu de crezut că eu am prieteni înafara, a lui Drake și a lui Meredith nefiind o persoană prea sociabilă...".
"Nu, Jennifer, eu nu voiam să spun...", dar îl opresc din nou cu mâna.
"Nu, Josh, tu voiai să spui fix asta, pentru că e așa, dar nu pot să-ți fac o vină, doar ți-ai exprimat părerea în mod foarte răutăcios așa că te-am scos afară. Nu sunt o persoană care e înconjurată de prieteni, care se înțelege cu oricine, dar Michael a fost acolo într-un moment dificil pentru mine și m-a ajutat să înțeleg dileme de importanță vitală", continuu în timp ce el nu știe că a fost chiar Michael cel care m-a îndrumat să-l iert. "Așa că, da, Josh, Michael e doar un prieten", termin ne mai fiind atât de sigură.

Când îmi termin monologul îmi dau seama că am vorbit de-abia respirând, așa că Josh n-a putut replica nici măcar pentru o clipă, dar poate că e tocmai ceea ce voiam. Îl văd puțin nesigur referitor la ce să facă sau să zică și sunt sigură că l-am luat prin surprindere, așteptându-se la o răbufnire din partea mea sau pur și simplu să nu vorbesc cu el, așa că doar încuviințează.

"Mergem la Drake și Meredith?", mă întreabă zâmbind.
"Haide".

Drake și Meredith. Cine știe în ce stadiu sunt ăia doi. M-am gândit și la ei în ultima vreme și trebuie să recunosc că nu mi-ar displăcea să-i văd împreună. Ea e foarte diferită de el, dar poate tocmai de asta îmi și plac. Cine știe dacă Josh ar fi de-acord văzându-și cel mai bun prieten cu sora sa.
Mergem îndreptându-ne spre masa noastră și continuu să simt privirile tuturor ațintite asupra mea. Ceva e putred la mijloc.

"Josh", șoptesc ezitând.
"Da?".
"Chiar se holbează la noi în mod înfricoșător", continuu șoptind.
"Da, am observat, și mai mult decât de obicei".
"Eu zic că e vina căciulii tale".
"Și de ce ar trebui să fie vina căciulii mele?", întreabă amuzat.
"O, nu știu", încep inocentă. "Poate toate fetele în călduri care te privesc de obicei se gândesc la noi scene erotice în mintea lor cu tine, purtând căciula".
"Geloasă, Milton?", întreabă malițios.
"Pe ce? Pe căciula ta? Da, foarte mult, mi-au plăcut mereu căciulile de lână", spun încercând să par indiferentă la tonul său.
"Serios?".
"Da, am și eu multe acasă".

Josh se oprește în mijlocul aleii înguste pe care o parcurgem și se uită puțin deasupra capului meu sau la capul meu, nu înțeleg. Îi dedic o privire confuză apoi își scoate căciula și mi-o pune în cap ciufulindu-mi părul.

"Ce faci?", și încerc să-mi scot căciula, dar îmi pun o mână pe cap, oprindu-mi gestul.
"Ți-o fac cadou", și începe din nou să meargă, lăsându-mă în urmă.
"Ce? Nu, e a ta!", replic ajungându-l din urmă.
"Acum însă e a ta".
"De ce?", îl întreb privindu-l ciudat, mângâind căciula.
"Albastru e culoarea ta preferată, nu?".
"Hm, da", mormăi întorcându-mi capul în partea cealaltă și roșind din cauză că și-a adus aminte.
"În plus ție îți stă mai bine", încheie cu o privire mândră.
"Tu vrei să mă omori", oftez eu.
"Doar ți-am dăruit o căciulă".
"Dacă fan clubul tău mă vede cu căciula ta mă omoară", spun eu făcându-l să râdă.
"Iar cu povestea asta cu fan clubul?", mă întreabă tot râzând.
"Desigur! E un miracol că nu sunt niște gropi în jurul casei mele ca să mă facă să cad înăuntru ca apoi să mă răpească".
"Încetează", râde lovindu-mă ușor în obraz.

Mă privesc în unele din geamurile pe lângă care trecem și observ cum căciula albastră îmi vine puțin cam mare și nu se potrivește cu restul hainelor mele. Dar nu vreau să mi-l dau jos, îmi place și are un miros frumos.

"Am zece apeluri pierdute de la tata și una de la mama", spune privind perplex telefonul.
"Crezi că s-a întâmplat ceva?".
"Nu, dar e ciudat, nu mă sună niciodată când sunt la școală, cel puțin nu atât de des".

Are o privire puțin îngrijorată și din instinct îmi iau telefonul ca să controlez dacă n-am și eu vreun apel pierdut.

"Șapte apeluri pierdute de la tata", spun și eu îngrijorându-mă.
"Nu l-ai văzut aseară?".
"Nu, la urmă și-a amânat întoarcerea pentru dimineața asta".
"Ciudat", spunem în cor.

Poate e doar o concidență și eu sunt prea paranoică. Da, asta trebuie să fie.

"Ce tot face acolo Drake?", întreabă privind în fața sa.

Îl văd pe Drake dând din mâini ca să ne îndemne să mărim pasul și să merge spre el și Meredith.
Meredith are în mână ziarul și o privire perplexă.

"Copiii, ați văzut?". Întreabă Drake cam prea electrizat. Cred că azi e chiar mai blond.
"Nu, ce?", întreabă Josh pentru amândoi.
"Nu ați citit ziarul?".

Amândoi dăm din cap că nu, confuzi, neînțelegând unde vor să ajungă și de ce toți continuă să se holbeze la noi? Mă simt sub presiune.

"Ține, Jennifer", îmi întinde Meredith ziarul. "Du-te în secția de Gossip".

Secția de Gossip? Chiar nu înțeleg. Iau ziarul și încep să-l răsfoiesc până când nu ajung la una din ultimele pagini.

"Dar ăia suntem noi doi!", aproape strigă Josh indicând poza noastră.

E o poză de la petrecerea lui Susan Flan, nebuna aia. Trebuie să ne-o fi făcut cum am ajuns pentru că Josh mă ține de braț. Nici nu mi-am dat seama că cineva ne fotografia și aproape roșesc văzându-mă în acea rochie roșie în timp ce mă sprijin de Josh.

"Citiți articolul de lângă", ordină Drake amuzat.

Noi reveniri sau noi iubiri?
Aceasta este titlul articolului și deja încep să mă agit. Cu un titlu de genul în spatele său nu poate fi decât multă stânjeneală.

Noi reveniri sau noi iubiri?

"Salutare tuturor, dragi cititori, cu siguranță veți fi surprinși să citiți acest articol în ediția de astăzi, dar cu toate că aceste 'petreceri' dintre afaceriști nu au fost niciodată de prea mare interes pentru mine, a trebuit să-mi schimb părerea. Sâmbătă seara s-a desfășurat una din nenumăratele și luxoasele petreceri ale lui Susan Flan, soția lui Peter Flan, afacerist alimentar foarte renumit. Dar protagonista serii de data aceasta nu este Susan a noastră, ci Jennifer Milton. Da, ați citit bine, Jennifer Alexandra Milton, fiica lui John Greg Milton.
Întoarcerea familiei Milton la Manhattan era deja cunoscută de noi toți, dar Jennifer a noastră, pe care n-o mai vedeam de ani buni, a atras atenția asupra da la petrecerea lui Susan, urcându-se pe palc. Nu, nu a început să jongleze cu diferite obiecte, ci să vorbească despre Susan în mod deloc elegant, cum este de obicei cerut la aceste petreceri din clasa înaltă. Dar ce put spune în apărarea lui Jennifer? A luat-o pur și simplu razna din senin? Sau există un motiv în spatele acestei răbufniri?
Susan a luat inițiativa, nu se știe prea bine de ce, făcând comentarii destul de macabre despre presupusa moartea a mamei tinerei fete, comentarii care au stârnit furia tinerei și determinatei noastre Milton.
La început Jennifer s-a retras din sală, ca apoi să revină în forță însoțită de Josh Cliver, fiul lui Daniel și al lui Margaret Cliver, despre care von vorbi în continuare.
Jennifer nu s-a abținut de la nicio jignire față de Susan, umilind-o în fața a sute de persoane.
Dar nu se termină aici, pentru că se pare, nemulțumită de atacul său verbal, a hotărât să răstoarne un drink peste Susan fără să se gândească de două ori.
Să spunem că acest gest deloc elegant i-a uimit pe toți e puțin spus având în vedere că nimeni n-a încercat să oprească situația care se crease. Nu o vedeam pe Jennifer de ani buni, dar chiar dacă este tânără putem înțelege clar că nu e cazul să ne punem împotriva ei și mai ales nu sunt acceptate comentariile asupra familiei sale, și cum să o condamnăm! Oare toată această determinare i-a fost transmisă de tatăl său John Milton? Bărbat care și-a impus mereu respect în cursul anilor.
Ce este și mai curios este faptul că Jennifer nu a atras atenția asupra sa doar cu gesturile sale ci și cu aspectul său. Dacă erați obișnuiți cu micuța Jennifer cu părul legat în două codițe împletite, cum ne-o amintim noi, ați face bine să o uitați pentru că acum este de o frumusețe încântătoare. "Aproape dezarmantă", au spus câțiva oaspeți prezenți la party și despre asta nu există dubii. Părul său lung și roșu și rochia sa care a pus în evidența trupul său, deja cel al unei femei, i-a înnebunit pe toți. Oare și însoțitorul său Josh a fost cucerit de frumusețea tinerei și promițătoarei noastre Jennifer? Am constat deja că Josh nu a fost niciodată genul de 'relație serioasă', aducând o fată diferită la fiecare party important, dar se pare că e înțelegerea cu Jennifer este evidentă.
Printre plimbări de braț, zâmbete și lovituri jucăușe în braț, Jennifer și Josh par să agreeze unul compania celuilalt. Și înțelegerea nu pare să existe doar între cei doi, având în vedere că Jennifer pare să fi intrat complet în grațiile familiei Cliver. Am aflat că este și foarte bună prietenă cu Meredith Cliver, sora lui Josh, și chiar și relația cu Margaret, mama, pare destul de prietenoasă. Nu știm de când s-a instaurat această relație între Jennifer și Josh, poate că e doar prietenie, dar despre asta avem multe de spus contra având în vedere că putem observa scânteia de la kilometri de distanță. Cuplul a atras rapid atenția în gossip, fiind amândoi foarte tineri, frumoși și bogați.
O logodnă între Milton și Cliver? Mare lovitură!
Dacă atenția în acest domeniu a fost mereu centrată asupra afacerilor, firmelor sau consumelor, de data aceasta Jennifer și Josh sunt centrul. Poate o iubire secretă încă nedezvăluită? Sau Josh va aduce pe altcineva la următorul party? Ideea e că s-ar putea defini cuplul ce mai vorbit al momentului, cuplul care explodează"

Albesc la față citind acest articol și sut sigură că dacă n-aș sta jos aș cădea.

"Deci, tânăra și dezarmanta Milton nu are nimic de spus?", mă întreabă Drake râzând de mine.
"Când aveați de gând să ne spuneți de această iubire uriașă dintre voi? Doar nu vreți să fiți cuplul care explodează' pe ascuns, nu?", râde Meredith.

Dacă și Meredith începe să-și bată joc de noi înseamnă că ăsta e sfârșitul lumii.

"Astea sunt toate niște rahaturi! Cum e posibil?".
"Acum înțeleg de ce toate apelurile acelea de la tata", spune Josh puțin cam prea calm.
"La dracu', tata", tresar eu.

Știe ce am făcut acasă la Susan, acum o să mă omoare.
Nu, înainte o să mă tortureze și apoi o să-mi ascundă trupul în curte.
O să mă închidă în cameră și o să-mi dea pâine și apă de două ori pe zi printr-o mică deschizătură. E sfârșitul, e sfârșitul!
Furia lui John Milton se va abate asupra mea.

"Trebuia să te aștepți la ceva de genul", spune Drake. "Doar că nu mă așteptam să bage la mijloc și relația ta cu Josh".
"Nu există nicio relație cu Josh!", aproape țip. "Acum înțeleg de ce toți se holbau la noi".
"Dar ai văzut cum au pus-o pe Susan într-o lumină proastă?", întreabă Meredith încântată.
"Da, am observat".

De fapt chiar m-au descris ca pe un fel de eroină, dar chiar dacă tot circul a fost dat la ziar și tatăl meu o să-mi taie picioarele pentru că am făcut un gest atât de impulsiv, singurul lucru care mă deranjează e ceea ce au scris despre mine și Josh.
Unde au văzut ei toată înțelegerea asta? Și apoi de ce nu pare supărat pe mine?

"Deci acum ce facem?", întreb privindu-l.
"De ce, ce ai vrea să faci?", întreabă încruntat.
"Toți cred că între noi există o posibilă relație".
"Scânteie vizibilă de la kilometri de distanță, voiai să spui", își bate joc de mine Drake.
"Drake, încetează sau jur că mă ridic și-ți smulg părul creț fir cu fir".

Ridică mâinile în semn de apărare și apoi în sfârșit se hotărăște să tacă, toate astea cu râsetele lui Meredith drept fundal.

"Oricum, nu putem face nimic. Nu suntem împreună și noi știm asta, știu prietenii noștri și știu părinții noștri".
"Dar nu și toți ceilalți!".
"Și de când îți pasă de ceea ce spun ceilalți?".
"Păi, de nicicând, dar...", oftez eu.
"Dar nimic, e așa și gata. Nu te mai gândi la asta".

La cum vorbește despre asta pare aproape obișnuit.

"Aia e căciula ta?", îl întreabă Drake pe Josh.
"Da", răspund calm.
"Și de ce Jennifer are căciula ta?".
"I-am făcut-o cadou".

Pare calm, eu însă simt cum roșesc sub privirile și zâmbetele lui Meredith și a lui Drake.

"Dar nu e căciula ta prefer...".
"Drake! Hai să luăm un sandviș", îl ceartă.
"Dar eu nu vreau un sandviș", spune zâmbindu-i.

"Eu vreau, haide!". Se ridică și-l târăște după el.

Oare să fie într-adevăr căciula sa preferată?
Poate că s-a simțit obligat să mi-o dea pentru că îmi plăcea, o să-mi amintesc să i-o dau înapoi.

"Am constat deja că Josh nu a fost niciodată genul de 'relație serioasă', aducând o fată diferită la fiecare party important".

Continuu să țin privirea ațintită asupra articolului și asta e singura frază pe care reușesc s-o citesc.

Câte fete diferite a dus Josh la aceste petreceri? De asta tatăl său era atât de supărat la început?

"Gânditoare?", îmi distrage atenția Meredith.
"Puțin", recunosc.
"Nu te gândi prea mult. Lumea vrea doar ceva despre care să vorbească și de data asta sunteți voi, lasă să treacă puțin timp și n-o să mai auzi despre asta".
"Se pare că sunt singura supărată".

Meredith râde ușor și astfel părul său creț se leagănă dintr-o parte în alta.
E chiar drăguță, nu mă deranjează deloc să stau în preajma ei, nu mă simt obligată ca în majoritatea dăților.

"Lui Josh i s-a întâmplat deja de câteva ori", îmi dezvăluie.
"Ah, da?".
"Da, să spunem că această schimbare continuă de fete a atras atenția".
"Desigur", oftez.
"Și apoi, în 'perioada întunecată', nu a fost foarte prezent și lumea începuse să observe", termină mușcându-și buza.

Înțeleg că nu se simte chiar în largul ei vorbind despre asta așa că încuviințez, încheind aici discuția. Mănânc încet bucata mea de prăjitură și-mi amintesc de Michael.
Cine știe dacă el a citit articolul.

"Jennifer, ești sigură că te simți bine?", mă întreabă din nou Meredith. "Serios, dacă încă te gândești la articol, las-o baltă".
"Meredith, cum îți dai seama că îi place cuiva tine?", întreb direct.

Cu Meredith nu mi-e rușine. Dar pare puțin surprinsă de întrebarea mea în timp ce o privesc în așteptarea unui răspuns.

"Îți plac de cineva?", aproape țipă Meredith.
"Ce? Nu! Meredith, nu țipa!".
"Scuze, scuze", răspunde revenindu-și. "Deci, de ce acea întrebare?".
"Nu știu", încep confuză. "Ieri am ieșit cu Michael".
"Cel de la petrecere?", întreabă uimită.
"Da, da, el".
"O, wow".
"Nu, nu, Meredith", mă grăbesc să spun. "Nu te gândi la cine știe ce, suntem prieteni, l-am cunoscut la o cină cu tata și a fost mereu foarte drăguț cu mine, doar că ieri...", mă opresc nefiind foarte sigură că vreau să vorbesc despre asta acum.
"A făcut ceva ce nu trebuia?", întreabă grijulie.
"Nu, nu, a fost foarte drăguț, am mers să bem ceva și a plătit el, am vorbit normal. M-am distrat".
"Și atunci problema ar fi?".
"Nu știu, a luat și camera de filmat și mi-a făcut o poză, spunând că eram prea frumoasă în momentul acela. Dar a dat-o aproape mereu în râs și nu părea să aibă scopuri ascunse".
"Ție frică să nu simtă ceva pentru tine?".
"Știu că imposibil ca cineva să simtă ceva pentru mine", se încruntă ușor ca să-mi dea de înțeles că nu e de-acord. "Dar aș vrea să fiu sigură că între noi e doar prietenie, nu vreau nimic mai mult nici cu el nici cu nimeni, așa că aș vrea să nu-și facă cine știe ce idei".

Oftez pentru că am reușit să-mi termin discursul în timp ce Meredith mă privește în timp ce mă agit.

"Ai spus că după părerea ta nu are alte scopuri și că s-a comportat mereu frumos, nu?".
"Da", încuviințez.
"Nu vreau să te jignesc, Jennifer, să știi, dar mi-ai spus chiar tu că ești nouă în genul acesta de chestii. Că nu ești obișnuită cu prieteniile, așa că poate doar ai înțeles greșit, e normal să fiți așa între prieteni", îmi zâmbește.
"Corect, ai dreptate", spun dându-mi o palmă pe frunte. "Sunt mai liniștită acum".

Îi văd pe Josh și pe Drake în depărtare întorcându-se spre masa noastră și imediat îmi amintesc de întrebarea pe care voiam să i-o adresez lui Meredith.

"Meredith, ai mai vorbit cu Drake?", o întreb încet.
"Hm, păi, eu de fapt...", se bâlbâie.
"Meredith!", o cert.
"Știu, știu, dar...", nu reușește să termine discursul că Drake și Josh se așează la masă.
"Trebuie să vii la mine acasă", spune Josh privind în direcția mea.

Vorbește cu mine? Trebuie să mă duc la el acasă? Mă întorc cu spatele ca să văd dacă vorbește cu cineva din spatele meu.

"Vorbesc cu tine, Jennifer", râde el. "Tatăl tău și tatăl meu sunt la mine acasă și au spus că trebuie să vorbim despre situație, așa că trebuie să vii cu mine".
"Ce frustrare", oftez eu.
"Haide, Jennifer, nu te supăra, în caz de orice poți să-ți pui acea rochie și să-i dezarmezi cu frumusețea ta, poate trece și supărarea", râde de mine Drake.

Îl privesc pieziș, creț impertinent. Acum vreau să mă amuz eu și să înțeleg câteva lucruri. Zâmbesc pe sub mustăți și scot telefonul.

Mesaj la: Meredith.
"Ieri după-masă erai acasă?".

Trimit mesajul și o văd pe Meredith luând telefonul ca apoi să mă privească confuză, de parcă aș fi nebună. Îi fac un semn din cap ca să-i dau de înțeles să răspundă și ea tastează, tot mai confuză.

Mesaj de la: Meredith.
"Da, de ce?"

Mesaj la: Meredith.
"Și Josh era acasă?"

Mesaj de la: Meredith.
"Mă sperii"

Oftez la răspunsul său ratat și ea râde ușor. Din fericire idioții ăia doi sunt prea ocupați să vorbească despre fundul cuiva ca să ne acorde atenție.

Mesaj la: Meredith.
"Răspunde-mi sau te sperii pe bune ahaha"

Râd ca să nu fac să pară că sunt prea serioasă, dar sunt al naibii de tare.

Mesaj de la: Meredith.
"Nu, nu era acasă, s-a întors la cină"

Zâmbesc încântată de răspunsul său, așa va fu totul mai ușor.

Mesaj la: Meredith.
"Ok, ascultă-mă bine, orice spun răspunzi în mod pozitiv, ai înțeles?"

Mesaj de la: Meredith.
"Jennifer, nu înțeleg"

Las telefonul și îi fac cu ochiul chiar dacă ea tot nu înțelege.

"Deci", spun eu ridicând tonul astfel încât să fiu sigură că Drake mă aude. "Cum a mers ieri, Meredith?".
"Poftim?", mă întreabă dezorientată.
"O, haide, nu face pe prostuța, întâlnirea ta", spun eu bârfind.

Îi văd pe Josh și pe Drake întorcându-se brusc de parcă i-aș fi strigat.

"Întâlnire?", întreabă amândoi în cor.

Meredith e în mod evident dezorientată, neștiind ce fac și-l văd pe Drake uitându-se atent la ea.

"Deci, cum a mers? Ieri mi-ai spus că azi mi-ai fi povestit tot", zâmbesc văzând fața de câine plouat a lui Drake.

"Ieri aveai o întâlnire?", o întreabă Josh.
"O, hm, da", răspunde Meredith stânjenită.

Josh prost, nu el e cel care trebui să pună întrebări!

"Nu mi-ai spus", pare aproape că o ceartă.
"Așa, și?", întreb agresivă. "Nu poate? Trebuie să hotărăști tu cu cine iese?".

Pare puțin dezorientat de agresivitatea mea așa că se limitează să dea din umeri.

"Nu, doar că nu mă așteptam".
"O, ți-aș fi spus azi", răspunde Meredith rușinată.
"Și unde l-ai cunoscut pe tipul ăla?", întreabă Drake enervat.

Perfect, perfect, perfect!
O văd pe Meredith puțin surprinsă de tonul său de voce și după ce a zâmbit ușor am înțeles că s-a prins de planul meu.
"La petrecere", răspunde puțin mai liniștită.
"Care petrecere?", o întreabă repede.
"La cea a lui Susan".
"La petrecerea lui Susan? Atunci îl cunosc cu siguranță".

La naiba, Meredith, nu!
Se uită la mine în căutare de ajutor în timp ce Josh ne privește suspect.

"Nu, nu cred", mă grăbesc să spun. "Era unul din ospătari".

Chiar nu știu de unde mi-a venit asta.

"Un ospătar?", întreabă amândoi în cor.
"Da, de ce, aveți vreo problemă?", întreabă Meredith supărată. "Nu pot să ies cu un ospătar? E interzis?".

Meredith roșește toată și sunt uimită de tonul său de voce și pentru capacitățile sale actoricești. Chiar dacă cred că se enervează pe bune.

"Meredith, calmează-te, nu insinuam nimic de genul", o calmează Josh.
"În plus, chiar dacă ar fi așa, n-ar trebui să te superi așa pentru unu pe care nu-l cunoști nici de trei zile".
"Astea sunt problemele tale. Mie îmi place", răspunde supărată la fel ca mai devreme și el oftează enervat.

Nu mă așteptam ca situația să evolueze așa, face totul ea.

"Și cum îl cheamă?" o întreabă fratele său.
"F-f, ehm Fe", Meredith se uită la mine în căutare de ajutor.
"Ferdinando!", spun din senin de parcă ar exploda o bombă. "Ferdinando, da, chiar un tip simpatic".
"Este", confirmă Meredith.
"Dacă Jennifer spune că e simpatic, atunci trebuie să fie cu adevărat", glumește Josh.

Nu bag în seamă comentariul său stupid în timp ce-l observ pe Drake care, dacă ar putea, ar merge în căutarea tuturor Ferdinanzilor din oraș doar ca să-l bată.

"Tu l-ai cunoscut?", mă întreabă Josh.
"O, da, da", răspund entuziasmată. Frumos, simpatic, păr șaten, ten măsliniu, ochi de căprui".

Râd și mai tare pentru că am descris fix opusul lui Drake și din felul în care strânge pumnii cred că și-a dat seama, și Josh pare să se încrunte la descrierea mea entuziasmată.

"Ferdinando, ce nume stupid", spune în sfârșit Drake.
"Nu e stupid, mie îmi place", replică Meredith.
"Și câți ani are?", întreabă din nou.

Eh nu dragul meu creț, acum ajunge. E momentul loviturii de final.

"De ce toate întrebările astea? Eu rămăsesem încă atunci când fratele ei era Josh, nu tu".

Drake îmi aruncă o căutătură furioasă, cred că e prima dată când îmi adresează o privire de genul, iar tensiunea se resimte.

"Mă duc la oră", spune ridicându-se fără să salute pe nimeni.

Nu mi-a plăcut deloc cum s-a uitat la mine, dar mă bucur de gluma pe care i-am făcut-o. Acum știu că lui Drake de Meredith îi pasă și sper să înțeleagă și ea asta.

"Jennifer, mai ai alte ore?".
"Nu".
"Atunci trebuie să mergem".
"Unde?", întreb confuză.

"Cum reușești să uiți lucrurile în nici jumătate de oră?", continuu să nu înțeleg. "Trebuie să mergem la mine acasă, ne așteaptă ca să vorbim despre articol".

Toată povestea asta cu Ferdinando m-a făcut să uit.

"Corect, să mergem", mă ridic fără tragere de inimă. "Meredith, nu vii cu noi?".
"Nu, eu mai am două ore azi".

Încuviințez în timp ce ne îndreptăm spre ieșirea școlii. Nu vorbim, poate neștiind ce să spunem, aș vrea să-l întreb multe lucruri referitoare la sâmbătă seara, dar mi-e frică să nu înceapă să-mi pună și el întrebări la care n-aș ști să răspund. Nu știu să-mi răspund mie însămi, darmite lui.

"Jennifer", aud spunând de la depărtare.

Mijesc ochii ca să reușesc să focalizez figura de lângă gard și-l văd pe Michael. Michael? Ce caută aici?

"Nu vrem spiriduși la școală", îl aud pe Josh mormăind.
"Nu începe", îi șoptesc eu ajungând în fața lui Michael.
"Hei, Jennifer", mă salută din nou îmbrățișându-mă.

Rămân puțin surprinsă, dar apoi răspund la îmbrățișare amintindu-mi de cuvintele lui Meredith.

"Ce faci?", mă întreabă politicos.
"Bine, tu?".
"Bine, bine", răspunde mutându-și privirea. "O, bună Josh".

Încerc să reprim râsetele pentru toate dățile în care Michael nu observă prezența lui Josh.
Și totuși e greu să nu-l observi, eu sunt cea care, lângă el, sunt invizibilă.
Josh nu vorbește și face un semn din cap.

"Deci, ce cauți aici?", întreb încercând să nu fac să pară întrebarea una răutăcioasă.
"Am venit să te întreb dacă e totul confirmat pentru mâine, pentru mostră mă refer".
"O, da, desigur, sunt nerăbdătoare", răspund electrizată. De-abia aștept să merg la acea mostră.
"Ți s-a spart telefonul cumva?", întreabă Josh intervenind în discuție.
"Poftim?", întreabă Michael.
"Am întrebat dacă ți s-a spart telefonul având în vedere că ai venit până aici ca s-o întrebi".

Îi arunc o căutătură urâtă. Nu înțeleg de ce trebuie să fie atât de încăpățânat cu el, din fericire Michael nu pare să facă caz la săgețile sale, cel puțin așa cred.

"Eram prin zonă", zâmbește. Dar e un zâmbet nervos.
"La ce oră trebuie să vin?", întreb ca să detensionez situația.
"La patru în fața școlii, după îți trimit adresa, aș trece să te iau, dar trebuie să fiu acolo mai devreme".
"O, stai liniștit, nu-ți face griji".
"Vrei să vii și tu, Josh?", îl întreabă Michael politicos.

Ciudat, chiar nu mă așteptam la asta. Dar, desigur, Michael nu e prost ca Josh și bunul său simț se observă mereu, dar lui Josh nu-i plac aceste 'prostii artistice', cum le spune el, așa că sunt sigură că n-o să vină.

"Sigur", îi răspunde.

Vezi? Am zis eu.
De fapt, a spus da.
Ce?

"Sigur?", îl întreb întorcându-mă brusc.
"Da, sigur", rânjește. Ceva nu-mi miroase bine.
"Bine, copiii, eu atunci mă duc, ne vedem mâine", ne salută zâmbindu-ne. "Ah, Jennifer, ești superbă, ca de obicei".

Roșesc puțin la complimentul său în timp ce se îndepărtează de mine. Continuăm să mergem și el începe să mormăie.

"Ești superbă, ca de obicei", imită vocea lui Michael.
"El nu vorbește așa", îl apăr.
"Da, scuze, ai dreptate", își drege glasul. "Ești superbă, ca de obicei", repetă, dar de data asta cu o voce mai acută.

Râd de faptul că dintr-un asemenea dulap poate ieși o voce atât de acută.

"Idiot", mormăie în continuare. "Mai lipsea doar să-ți pună un covor roșu sub picioare".
"Josh", îl cert fără să mă opresc din râs.
"În plus, de ce trebuie să se prezinte la școală ca să te invite dacă o făcuse deja?".
"Ți-a zis, era prin zonă".
"Așa, și?", tună iritat. "Există telegrame".
"Telegrame?", întreb amuzată de afirmația sa.
"Las-o baltă", oftează.

Ajungem lângă motocicleta sa și-l văd oprindu-se în timp ce eu continuu să merg.

"Unde te duci?", mă întreabă.
"Mă duc la tine acasă", răspund evident.
"Motocicleta mea e aici", și-și arată motocicleta.
"Știu. Iar stația de autobuz e în partea cealaltă".
"Vrei să mergi la mine acasă cu autobuzul? Eu am motocicleta".
"Așa, și? Eu nu mă urc pe chestia aia".
"Jennifer, nu începe, te-ai urcat deja", spune apropiindu-se.
"Am fost obligată", răspund îndepărtându-mă.

Nu-mi place să stau în spatele său pe motocicletă, trebuie neapărat să mă țin de el ca să nu cad și nu vreau.
De parcă ți-ar displăcea.

"Ce probleme ai cu motocicleta mea? Am face totul mai repede dacă tu n-ai fi atât de încăpățânată și-ai veni cu mine".
"Și dacă o să cad?", întreb știind că oricum n-aș cădea.
"Nu o să cazi", oftează apropiindu-se.
"Și tu de unde știi? Aș putea să cad și să-mi fracturez capul".
"Jennifer, ce tot spui?", întreabă punându-și o mână pe față.
"Asta e intenția ta? Să mă faci să mă urc cu tine și să-mi fracturez craniul și apoi să-l vinzi pe E-bay?", întreb deschizând gura și punând o mână pe piept, prefăcându-mă șocată.
"De ce ar trebui să-ți vând craniul pe E-bay?", mă întreabă în mod evident amuzat. "De fapt, de ce cineva ar vrea să-ți cumpere craniul?".
"Nu știu", îmi masez bărbia. "N-am un craniu frumos? Mă jignești".
"Da, Jennifer", oftează zâmbind. "Ai într-adevăr un craniu unic și fascinant".

Încuviințez zâmbind, mulțumită de afirmația sa și-l fac să râdă.

"Deci acum te urci?", mă întreabă.
"Nu", răspund.
"Okay, cazurile extreme cer măsuri extreme".

Face trei pași spre mine, lungi și rapizi, și înainte ca eu să mă pot întoarce, mă pune în cârcă și se întoarce spre motocicletă.

"Josh, nu sunt o monedă ca să mă ridici de jos când vrei", mă agit.
"Aș prefera să ridic o monedă decât pe tine, măcar monezile nu dau din picioare".
"Dacă mă pui jos nu dau din picioare", încerc să-l conving.
"Dacă te pun jos te urci cu mine pe motocicletă fără să te împotrivești?", se oprește în mijlocul străzii.
"Nu", răspund sincer.

După răspunsul meu continuă să meargă și odată ajuns lângă motocicletă îmi cade căciula.

"Josh, mi-a căzut căciula", spun exasperată de a sta cu capul în jos.

Josh se întoarce ca să se asigure că mi-a căzut într-adevăr căciula și că nu mint ca să-mi dea drumul. După ce s-a întors se îndreaptă spre căciulă, face o piruetă și-și îndoaie ușor genunchii.

"Ia-o".

Se apleacă puțin mai mult ca să-mi permită să-l iau și cum o apuc mă târăște din nou sus în stil "bărbat al cavernelor" pe motocicletă.
Mă pune pe șa și-mi aranjez căciula ca apoi să mă încrunt și să-mi încrucișez brațele.
Râde pentru comportamentul meu copilăros și se apropie ca să-mi pună casca.

"De la ușurința cu care te apleci și te ridici în continuu cu mine în brațe, trebuie să deduc că asta e slujba ta", spun continuând să țin mâinie în sân.
"Nu, Jennifer", râde. "Doar cu tine mi se întâmplă să treabuiască dă te târăsc cu forța".
"Și eu care credeam că așa-ți duci tu în cameră nenumăratele tale cuceriri", râd de el.
"Nu, de obicei intră din proprie inițiativă în cameră, de fapt ajung chiar înaintea mea".

Mă prefac plictisită de răspunsul său și-mi întorc privirea în timp ce încearcă să-mi pună casca. Deci se culcă cu atât de multe fete? Normal că o face! Cine știe cu câte fete a fost.

"Prea strâns", mă întreabă făcându-mă să mă întorc brusc.
"Poftim?".
"E prea strâns sau e bine așa?", mă întreabă din nou.

Fața sa e foarte aproape de a mea în tinp ce se uită la încheietură și cum își ridică privirea simt suflarea sa pe buze. Ultima dată când am fost atât de aproape de buzele sale a fost la mine acasă.

"Nu, e bine așa", răbufnesc eu întorcându-mă. "Acum să mergem înainte să fug din nou".

Râde urcându-se pe motocicletă și învârtind cheia în contact. Se întrezăresc câteva șuvițe ieșind din cască în timp ce îmi zâmbește în oglindă.

"Ține-te dacă nu vrei să-ți vând și eu picior pe E-bay", își bate joc de mine Josh.

Nu-mi dă timp să răspund că demarează în viteză pe stradă. Încep să mă dezechilibrez din cauza puținei stabilități și Josh mă apucă de brațul stâng înfășurându-l în jurul taliei sale, după puțin îl înfășor și pe celălalt strângându-l. Îl văd zâmbind din oglindă la gestul meu, dar nu bag de seamă. La urma urmei nu e atât de rău, cred.

****

Anonim's Pov

"Și așa Josh al nostru se distrează, hm?", râd. "Ea e fata din articol?".
"Da", îmi răspunde colegul meu. "Jennifer Alexandra Milton, fiica lui John Greg Milton, în timp ce mama sa a murit de ceva timp. Statură medie, păr roșcat, ochi verzi, ten destul de alb și câțiva pistrui întinși pe față. Locuiește pe Lexington Avenue, la douăzeci de minute distanță de aici și patruzeci de familia Cliver. Ora sa de intrare la școală e 08:30 în timp ce cea de ieșire variază în funcție de orele pe care le are".
"Ce-mi spui despre tatăl său și despre sistemele de siguranță?".
"Tatăl său e puțin prezent acasă, dar locuiesc cu ei menajera și șoferul. Cred că e o alarmă în casă și câteva camere de supraveghere, dar trebuie încă să mă asigur de asta".

Jennifer Milton, hm? Cine ar fi zis vreodată că ar fi făcut rost de o tipă de genul.

"Asigură-te de sistemul de alarmă pe care-l are la casă și dă-mi de știre", ordin luând țigara din gură.
"Da, mâine voi merge să inspectez".
"Crezi că ține la ea?", întreb amuzat.
"Nu sunt sigur", râde colegul meu. "Dar pare că da. Mă voi asigura și de asta".
"Bine".

Arunc țigara pe jos și-i fac un semn colegului meu să mă urmeze în mașină.
O, dragul meu Josh, vei plăti scump, vei plăti scump pentru ceea ce mi-ai făcut. Chiar credeai că poți pleca așa? Vei plăti tu și va plăti ea.

****

Salutare, dragi cititori!

Astăzi vă scriu aici pentru că am ceva foarte important să vă spun. De acum înainte voi posta un singur capitol pe săptămână. Așa că, nu mă mai întrebați când postez pentru că răspunsul este duminică. Vă explic acum și de ce am luat această hotărâre. În primul rând, de la început, aceasta a fost planul meu, să postez câte un capitol pe săptămână, dar am avut câteva luni încărcate în care nu am reușit să postez aproape deloc și am rămas în urmă cu tradusul. Acum sunt la zi cu capitolele și, având în vedere că acestea au început să fie foarte lungi, până la 8000 de cuvinte și chiar mai mult, nu am suficient timp la dispoziție ca să traduc câte un capitol pe zi, mi-ar lua pe puțin 6-7 ore să-l traduc, asta însemnând să nu iau nicio pauză și nu-mi pot permite așa ceva, mai ales că de luni începe școala.

Mulțumesc mult pentru sprijin și pentru încurajări și sper să mă înțelegeți.