Capitolul 33

Josh's Pov

O strângeam la pieptul meu atât de tare, de parcă s-ar fi putut volatiliza dintr-o clipă în alta.
A urlat la mine cu ochii roșii, chiar dacă nu plângea, și mi-a venit instinctiv s-o îmbrățișez, cum o făcuse ea cu mine.

"Jennifer, descarcă-te", îi spun încet, în timp ce o mângâi pe spate.
"Am făcut-o deja".
"Nu, n-ai făcut-o. Jennifer, plângi, îți va face bine".
"Eu-eu nu pot".

Mă desprind încet din îmbrățișare, sunt sigur că dacă n-aș sprijini-o ar cădea înainte, îi iau fața în mâini și mă uit atent la ea.
Ochii săi sunt atât de stinși, nu lucesc ca de obicei și, chiar dacă machiajul și rujul sunt întregi, chipul său e distrus.
Blestemată să fie Susan Flan!

"Ba poți! Poți să plângi, fă-o, Jennifer!", îi ordin eu pe un ton dulce.
"Nu!", urlă brusc, dezlipindu-se de mine. "Nu vreau", repetă stând departe.

Cum să nu vrei să plângi după un eveniment de genul? Poate ar trebui să-i spun ceea ce mi-a spus mama.

"Mama mi-a vorbit despre ceva", spun cu voce tare ca să fiu sigur că mă ascultă, dar nu-mi răspunde. "Mi-a 7818 parole e pauza cena despre mama ta".

Văd capul lui Jennifer întorcându-se brusc spre mine în timp ce mă privește în tăcere, așteptând ca eu să continuu să vorbesc.

"Deci", încep precaut fa să reușesc să deschid subiectul. "Numele ei e Elisabeth?".
"Era", mă corectează ea imediat sec.

Să vorbești despre mama sa moartă ți se pare modul corect de a o consola.
Nu aici vreau să ajung.

"Corect, scuze", îi răspund scărpinându-mă la ceafă. "Mama a spus că ea si Susan aveau niște precedente".
"Susan și mama?", întreabă privindu-mă.
"Da, mi-a explicat că de fapt ea n-a suportat-o niciodată, din invidie".
"Invidie? Era invidioasă pe mama?", întreabă întinzându-și picioarele slabe pe iarbă.
"Se pare că da. Mama mi-a povestit că a văzut-o de mai multe ori pe mama ta cu tatăl tău și că era o femeie foarte frumoasă, atrăgea atenția și asta lui Susan nu-i convenea. Mi-a povestit că într-o zi tatăl tău a avut o problemă, dacă putem spune așa", spun negăsind cuvintele potrivite.
"A făcut o figură de rahat blocându-se în fața tuturor la o ședință. Da știu", explică ea.
"Exact", râd din cauza felului său de a fi atât de direct chiar și momentul acesta.
"Deci? Unde vrei să ajungi cu asta?", mă întreabă agitată în timp ce-și ciocnește tocurile între ele.
"Când s-a întâmplat acest lucru și tatăl tău s-a prezentat din nou la una din ședințe, a avut mult succes, nu?".

"Și-a reluat în mod definitiv poziția", îmi răspunde secată de discursul meu, probabil neînțelegând unde vreau să ajung cu toate astea.
"Mda, păi, la acea ședința erau prezenți și părinții mei și după revenirea tatălui tău, Susan n-a fost atât de încântată. A început să râdă de tatăl tău împreună cu niște afaceriști prieteni cu soțul ei, iar mama ta a auzit-o, împreună cu tot restul sălii și nu s-a abținut".
"Ce s-a întâmplat?", întreabă ea curioasă.
"Vei fi bucuroasă să afli că seamănă mult cu tine, știi? A luat un cocktail de fructe de mare care se afla pe o masă și l-a aruncat pe ea și în toate astea tu ai început să râzi. Citez cuvintele mamei mele".
"Un cocktail? O, Doamne", încearcă să râdă, dar reușește doar să zâmbească puțin. "De asta avea atâta ură pe mama și pe mine?".

Încuviințez și zâmbesc alături de ea, în parte pentru că în sfârșit nu mai tremură și în parte pentru că acel gest îmi amintește extrem de mult de Jennifer.

"Mergem?", mă întreabă ea ridicându-se.
"Vrei să mergi acasă?".
"Nu, haide înapoi în sală", îmi spune ea îndreptându-și rochia.
"Poftim?", o întreb dezorientat.
"M-ai auzit. Vii cu mine sau rămâi aici în curte?", mă întreabă fără să-mi dea timpul de a răspunde.

Ok să fii ciudat, dar asta e prea mult! Cum se poate să vrea să se întoarcă acolo înăuntru? Poate...

"Jennifer, dacă vrei să-ți iei geaca, pot să mă duc eu, stai liniștită".
"Nu vreau să-mi iau geaca", îmi răspunde hotărâtă, mărind pasul.

Toată situația asta începe să mă îngrijoreze și privirea sa începe să mă sperie, pare că se duce să omoare pe cineva. Sper să nu hotărască să se întoarcă la Susan, nu știe cu cine are de-a face.
Continuu s-o urmez, stând în spatele ei în timp ce observ fundul său legănându-se în rochia aceea roșie, încă mă mai întreb de ce se încăpățânează să se ascundă cu hanoracele alea, într-o zi o să le ard pe toate.

"Casa asta e un afurisit de labirint!", o aud răbufnind în fața mea și nu reușesc să evit să râd.

Râd pentru că, până acum un minut o țineam în brațele mele în timp ce tremura, iar acum înjură prin toată casa în căutarea sălii. Face la stânga și în sfârșit ajungem în salon și toți se întorc să ne privească de parcă am fi comis o crimă.
Sunt obișnuit să fiu observat, dar asta e prea mult, chiar și ospătarii care serveau șampanie s-au oprit cu sticla în aer, dar asta nu pare s-o intereseze. Se privește în jur și apucă un pahar cu șampanie, doar nu vrea să i-l spargă în cap, nu?
Ce naiba spui acolo?
M-aș aștepta la orice din partea sa!
La masa mea toți se uită la mine de parcă m-ar întreba ce se întâmplă, dar eu n-am nici cea mai vagă idee, mă limitez să merg spre masa mea în timp ce ea se urcă pe palc.

"O, Doamne Dumnezeule, acesta este sfârșitul", șoptesc pentru mine.
"Josh, ce se întâmplă?", întreabă tatăl meu.

"Jennifer e supărată...", spune Drake.
"Iar când Jennifer e supărată...", se bagă Meredith.
"Se întâmplă mereu ceva", închei eu.

Tata ne privește strâmbându-se, în timp ce mama pare amuzată faptul că terminăm unul altuia propoziția. Păreau toți îngrijorați, mai puțin mama, de parcă ar fi nerăbdătoare să vadă ce va face acum Jennifer. Din ceea ce am văzut o adoră pe Jennifer, Meredith o iubește literalmente, aproape la fel de mult ca Drake și nici tatălui meu nu pare să-i displacă. Ceva e în neregulă cu fata aia!

"Mă scuzați, îmi puteți acorda puțină atenție?", întreabă Jennifer ciocnind o linguriță de pahar.
"E sfârșitul", râde singur Drake.
"Îmi doresc doar să vorbesc o clipă, nu vă faceți griji, nu vă voi răpi mult timp. Nu se știe niciodată, nu ca patroana casei să se supere", spune bătând apropouri spre Susan.
"Coboară imediat de pe acel palc", îi spune Susan care e așezată la o masă.
"Nu, Susan, eu nu cobor, dar tu poți continua să mă privești de acolo de la masă, de jos, de unde trebuie să stai", îi spune pe un ton pe care nu-l mai auzisem la ea.

Tăcerea se așterne peste sală în timp ce Susan cască puțin gura ca apoi să o închidă la loc. Chiar și Marie nu pare să vrea să se bage.

"Când eram mai mică era un copil pe nume Frank cu mine în clasă care avea obiceiul să fure jucăriile celorlalți copii", ce tot face? Începe să vorbească despre grădiniță? "Copii îl lăsau să le ia pentru că le era frică de Frank, dar într-o zi un copil, mi se pare că se numea Ronald, s-a revoltat și bătăușul clasei a rămas fără jucărie. A rămas aproape speriat de faptul că cineva i s-a revoltat și toți copii voiau să stea cu Ronald și el a început să simtă o invidie atât de profundă încât a început să spună lucruri absurde despre Ronald".

Nu înțeleg unde vrea să ajungă cu acest discurs și se pare că nici Susan, având în vedere că începe să vorbească.

"Nu ne interesează absolut nimic despre poveștile tale de când erai o mucoasă. Unde vrei să ajungi, micuță Milton?", spune Susan făcându-i să râdă pe unii de la masa sa, dar Jennifer nu pare deloc deranjată.
"Ideea e că Frank se comporta așa și avea patru ani, iar tu te comporți așa și ai cincizeci, ceea ce este deplorabil", spune făcând-o pe mama să se înece cu vinul.

"Nu-i vorbi așa mamei mele", spune Marie dintr-un colț.
"Iar tu nu vorbi deloc!", o amenință Jennifer cu o privire care m-a încremenit și pe mine.
"Mama mea era o femeie uimitoare și nu purta turbane în cap ca să se facă observată", spune privind-o pe Susan. "Nu-și bătea joc de greutatea fiilor celorlalți", continuă privind-o pe Meredith. "Nu organiza petreceri stupide și luxoase când tata ducea la bun sfârșit o afacere, prefera să-l aștepte acasă și să cinăm toți trei împreună. Și mai ales nu se urca pe niște palcuri râzând de moartea altora".

La ultima propoziție am văzut-o pe Susan înghițind în sec și alte femei aruncându-i căutături criminale de parcă și-ar fi dat seama doar acum de ceea ce spusese despre mama lui Jennifer.

"Sper că niciunul dintre voi n-a pierdut vreodată pe cineva drag, dar când se întâmplă, durerea te răpune și totul îți amintește de acea persoană. Tata a fost mereu un bărbat puternic, dar poate că eu pe timpuri nu eram destul de puternică încât să suport toate amintirile, așa că a hotărât să mă ducă la Londra, continuând să gestioneze afacerile de la distanță, cu tot cu distanță, tata a reușit să-și mențină ferm poziția aici la Manhattan în timp ce alții nu reușesc s-o facă nici măcar locuind aici".

Continuu s-o observ pe Jennifer în timp ce se plimbă în sus și-n jos pe palc de parcă ar asimila tot ceea ce trebuie să spună și nu reușesc să-mi dezlipesc ochii de la ea.

"Eu o ador", îl aud pe Drake șoptind.

În regulă că i se pare simpatică, dar uneori cred că Drake simte ceva pentru Jennifer, nu sunt sigur, poate ar trebui să vorbesc cu el.

"Ne-am întors pentru motive de afaceri, nimic mai mult, dar de data asta suntem la Manhattan fără mama. Mama a fost un punct decisiv în viața tatălui meu și nu o purta în lesă, cum a spus Susan", spune încet. "Mama voia sã meargă cu el, ca să-l sprijine, știi, așa se face când iubești pe cineva, dar poate tu nu ști ce înseamnă asta", încheie coborând încet scările. "Cu siguranță nu există iubire într-o persoană care-și permite să râdă de o femeie uimitoare care a fost luată de pe lumea asta și mai ales nu există într-o persoană care o face în mod public", continuă în timp ce se aproprie de ea. "Numele mamei mele nu trebuie nici să-ți părăsească buzele, nu meriți nici să-i pronunți numele. Ești o carapace goală, plină de răutate și reușesc să simt doar milă pentru o persoană ca tine".

Lasă paharul de șampanie pe masă și se apropie și mai mult de Susan care o privește impasibilă fără să scoată vre-un cuvânt și nu mă uimește pentru că nici eu nu reușesc să deschid gura.

"Așa că, așa cum a făcut mama mea cu ani în urmă", ia un pahar de vin de pe masa sa. "Tu umilesc din nou pentru că ești o persoană oribilă", și aruncă vinul pe ea.

Din senin bărbatul său se ridică cu mâinile în aer de parcă n-ar ști cum să reacționeze în timp ce Susan rămân pe scaun cu turbanul ud fleașcă. Marie fuge spre mama sa în timp ce a mea râde, Dumnezeule, pe femeia asta n-o s-o înțeleg niciodată.

"Cât timp mă jignești pe mine, Susan, e în regulă, dar dacă îi jignești pe mama, pe tata, sau chiar și pe Meredith", îi adresează un zâmbet scurt lui Meredith. "Ești terminată".

Toți se uită impasibili la scenă, știind că la cea mai mică mișcare greșită ar putea exploda al treilea război mondial, așa că hotărăsc să-i iau geaca și să mă îndrept spre ea ca s-o iau de acolo.

"Haide Jennifer, e de-ajuns", îi spun punându-i geaca pe umeri.
"Haide, să mergem", spun Drake si Meredith în spatele meu și le zâmbesc pentru că ne-au urmat.
"Josh", tatăl meu îmi pune o mână pe umăr.

Știu deja ce vrea să facă. Va spune ceva de genul "Tu nu poți pleca de la această petrecere, e în joc numele familiei, Cliverii trebuie să fie prezenți". Dar eu n-am de gând să-l ascult dacă crede că petrecerea asta stupidă e mai importantă decât Jennifer.
Deci Jennifer e importantă?
Da! Cred că da...

"Haideți, să mergem, cheile mașinii sunt la mine", spune tata.
"Poftim?", întreb eu uimit de afirmația sa.
"Am spus să mergem", repetă mama zâmbind cu Chloe în brațe.

Când a avut timp s-o ia?

Ne îndreptăm toți spre ieșire cu toate privirile ațintite asupra noastră. Intrăm în mașină și, desigur, mama trebuie să vorbească

"O, Doamne", spune incântată. "A fost uimitor".
"Dragă, nu acum", o avertizează tatăl meu de parcă ar fii fiica sa, nu soția sa.
"Ba da, acum", face botic mama. "Jennifer, cum te simți?".
"O, eu bine", face un zâmbet fals. "Îmi pare rău că a trebuit să plecați de la petrecere".
"O, dar noi n-a trebuit să plecăm de la petrecere, noi am vrut să plecăm", o asigură făcându-i cu ochiul și ea se relaxează pe scaun.

Îi mulțumesc mamei care reușește mereu să ușureze situația și îi arunc o privire confuză tatei. Nu m-aș fi așteptat niciodată la această reacție din partea sa.

"Hei, priviți, pleacă", spune Meredith.

Ne întoarcem spre geamuri ca să înțelegem ce se petrece și vedem multe persoane ieșind pe ușa de lemn și intrând în propriile mașini ca apoi să iasă pe poartă.

"Normal că pleacă", spune tatăl meu. "A fost o înfruntare".
"Exact", spune Meredith încrucișându-și brațele ca un copil mic.

Ador când face așa, seamănă leit cu mama.
Drumul continuă în tăcere și Jennifer pare pierdută în gândurile sale în timp ce se uită afară pe geam.

"Drake, tatăl tău sigur nu se supără că te ducem acasă?", îl întreabă tata pe cel mai bun prieten al meu.
"Nu, stați liniștit, am vorbit cu el înainte să plec și cred că și el ar fi plecat în curând", răspunde el liniștit.
"Petrecerea cea mai amuzantă a lui Susan", repetă mama obținând o căutătură urâtă din partea tatei.

****

"Sunt foarte obosită", spune Meredith aruncându-se pe canapea.

"Pune-o pe Chloe în pat, te rog", îi ordină mama urcând scările.

Mă îndrept spre bucătărie ca să iau un pahar cu apă și-l văd pe tata pregătindu-și o cafea.

"Bei cafea la ora asta?".
"A fost o seară încărcată".
"Mda".

Iau sticla de apă și beau încet în tăcere. Eu și tata n-avem cine știe ce conversații așa că aceste tăceri nu mai sunt stânjenitoare, dar sunt curios să-l întreb motivul reacției sale.

"De ce ai făcut așa?", întreb eu închizând sticla.
"Așa cum?".
"Ai plecat de la petrecere, mi-ai spus mereu să n-o fac. Mi-ai spus mereu să nu fac spectacol la aceste petreceri, credeam că ești supărat pe Jennifer".
"Cum aș putea fi supărat pe ea?".

Ridic din umeri de parcă aș spune că nici eu nu știu, sunt destul de uimit în timp ce el e mai mult decât liniștit.

"Josh, am spus mereu că în afaceri e nevoie de tupeu și de respect și în seara asta Susan n-a avut pentru Jennifer".
"De asta ai plecat?".
"Am plecat pentru că Jennifer mi-am amintit că de multe ori ținem prea mult la imaginea noastră și tindem să ne comportăm mereu în mod diligent ca să nu picăm prost, dar ea a făcut de capul său impunându-și respect, atât ea cât și familia sa. Așa că o respect mult, de asta am plecat".

"Înțeleg", spun puțin uimit de discursul său.
"În plus, știam deja că s-ar di întamplat ceva".
"Știai?".
"Normal, mi se părea evident", spune ridicându-se de pe scaun. "Dacă Jennifer n-a reușit să tacă din gură când era la cină cu mine, ce-ai vrea să facă la o petrecere de-a lui Susan Flan?".

Râd la fraza sa și-mi dau seama că nu se întâmpla de mult ca eu să râd cu tata, poate încep să-mi dau seama că am fost prea dur cu el, poate că nu greșește atât de mult pe cât cred eu...

"Ea îți place, nu-i așa?", mă întreabă tatăl meu care deja a trecut de mine, stând cu spatele.

Și pentru prima dată de când mă întreabă, rămân în tăcere și nu știu ce să răspund la această întrebare.