Capitolul 31

Josh's Pov

"Deci?", întreeabă Josh ridicându-se de pe pat.
"Deci ce?".

"Văruim sau nu? Așa i-ai spus tatălui tău".
"Era doar o scuză", spun eu nevenindu-mi să cred. Chiar vrea să văruiască?
"Păi, eu sunt aici, tu ești aici, vopseaua e acolo, ne convine să văruim, nu?".

Să văruiesc camera mea cu Josh, hm? Asta nu-i de bine.

"Nu cred că e o idee bună", încerc să mă justific.
"Și de ce, mă rog?", întreabă pe un ton de voce care nu acceptă obiecțiuni.
"Păi, nu ești obligat, poți pleca acum".
"Eu vreau să văruiesc", îmi răspunde cu un zâmbet care, dacă ar fi fost întuneric, ar fi luminat camera.
"O, hm, ok, atunci ea pensula aia mare de lângă noptieră", ordin eu deschizând borcanele de vopsea.
"Asta?", mă întreabă ținând în mână pensula roșie.
"Da, exact, acum bagă-l aici și începe să văruiești cu galben partea asta de perete, eu o voi face pe cealaltă".
"La ordinele tale", și face semnul salutului militar făcându-mă să chicotesc.
"Ești frumoasă când râzi", spune privindu-mă în ochi.

Simt că iau foc, așa că întorc repede capul în așa fel încât să nu vadă că m-am înroșit toată.

"Vezi că știu c-ai înroșit, o faci mereu", rânjește.
"Nu e adevărat", mă apăr eu, continuând să țin capul întors.
"O, ba da, te înroșești toată și pistruii tăi nu se mai văd o clipă din cauza roșieții și începi să-ți muști buza de jos".
"Mă spionezi, Cliver?", întreb uluit de explicația sa precisă.
"Poate".
"Ești un maniac", râd împreună cu el, aruncându-i o cârpă.

Ciudate evenimentele vieții, nu-i așa? O clipă mai devreme vă declarați război și una mai târziu faceți schimb de zâmbete. Dar poate e corect așa, e nevoie să te rănești puțin ca să reușești să savurezi din plin gustul liniștii și al păcii care vine după aceea. Am cunoscut o parte a lui Josh pe care aproape nimeni nu o cunoaște și sunt fericită, nu pentru ceea prin ce-a trecut, dar pentru faptul că mi-a povestit mie. În camera aceasta, în momentul acesta, reușesc să percep o senzație de liniște pe care n-o simțeam de zile întregi.

"Cred că n-o să pot vărui", sprijină pensula pe jos.
"Înainte mă sâcâi să văruim și acum spui că nu poți?", n-o să-l înțeleg niciodată pe băiatul ăsta.
"Mi-ar murdări tricoul", asta e problema? Să nu-și murdărească tricoul?
"O, scuze, prințule", spun bătându-mi joc, dar pe chipul lui apare acel zâmbet malițios și îngrijorător al lui.
"Aș putea să-mi dau jos tricoul", își etalează zâmbetul și simt o fierbințeală străbătându-mă.
"Sau ți-aș putea împrumuta un tricou de-al tatei", răspund încercând să-l fac să se răzgândească din a face striptease în camera mea.
"Prefer să o dau jos pe a mea".
"Eu prefer să nu", răspund lăsându-mi și eu pensula pe jos și cu mâinile în sân.
"Ți-e frică, Milton?".
"Și de ce anume, mă rog?", răspund eu cu o privire competitivă.
"Să sari pe mine? Știi, eu te-aș înțelege".

Și uitați-l, doamnelor și domnilor! Josh încrezut Cliver a revenit, mai înverșunat decât înainte!

"Fă cum vrei, nu-mi schimbă nimic, poți să rămâi și în chiloți!", spun eu, fără s-o cred cu adevărat.
"E un mesaj subliminal? Încerci să-mi spui că trebuie să rămân în chiloți?".
"Josh", strig eu scoasă din sărite. "Începe să văruiești", dar toată situația asta mă face să râd, așa că tonul meu nu-l sperie prea tare.

Îmi reiau pensula de jos și o bag în vopseaua galbenă și când mă întorc, Josh nu mai are tricou și eu simt că roșesc. Mă prefac că nu-i nimic și încep să văruiesc și chiar dacă mă concentrez la maximum, vreau să mă întorc și să-l observ văruind la bustul gol.
Gânduri malițioase, Jennifer?
Sunt doar curioasă.
Curioasă în mod malițios.
Poate doar o privire scurtă.
Are aerul concentrat în timp ce văruiește atent peretele. Ochii întunecați privesc vopseaua colorând peretele și o mică încruntătură se formează pe fruntea sa, de parcă n-ar fi mulțumit de munca sa. Mușchii se contractă de fiecare dată când își mișcă brațul în sus și-n jos cu pensula. Îmi dădusem că are un fizic musculos, dar nu credeam că atât de bine lucrat, de câte ori se duce la sală? Și alea ce sunt? Tatuaje? Cred că are niște desene pe brațe, dar nu reușesc să înțeleg ce.
Îl văd întorcându-se spre mine și îmi întorc repede capul, dar cred că m-a observat fiindcă îl aud rânjind.
Continuăm așa pentru un sfert de oră și eu încerc să-l privesc ascunzându-mă după braț.

"Ce tot faci?", întreb privindu-l pe Josh amuzată.

"Văruiesc, de ce?".

Văruiește de parcă ar trebui să picteze peretele reginei Elisabeta. A conturat perfect toate marginile fără să lase nici măcar un spațiu alb, trecând de mai multe ori vopseaua și întinzând culoarea mergând mereu în aceeași direcție.

"Nu trebuie să fie atât de perfect", îi iau pensula, colorând peretele la nimereală. "Uite, vezi?".
"Dar așa e dezordonat!", spune el privind văruiala mea cu dezaprobare.
"Nu, așa e normal. Nu trebuie să fie mereu totul perfect, ba chiar lumea caută prea mult perfecțiunea încât devin obsedați, perfecție nu e sinonim cu frumos".

Îmi întorc privirea și-l găsesc pe Josh uitându-se la mine cu o privire puțin surprinsă, rahat.
De ce trebuie să dau mereu frâu liber gândurilor mele în felul acesta?

"Ai dreptate. Deci nu-i absolut nicio problemă dacă-ți murdăresc chipul perfect, nu-i așa?", spune băgând degetul în borcanul de vopsea și apropiindu-se în mod periculos.
"Poftim? Nu, nu, nu. Josh, n-o face, n-o face!", aproape strig eu îndepărtându-mă de el.
"Și de ce nu? Ce-o fi puțină vopsea pe față?", chicotește el venind spre mine.
"Colorează-ți tu fața dacă tot îți place atât de mult", răspund sărind pe pat.
"Nu, îmi place mai mult a ta", răspunde apropiindu-se de pat.

Se uită atent la mine cu degetul în aer. Nu știu dacă să fiu intimidată de el care încearcă să mă prindă ca să-mi picteze fața sau dacă să fiu surprinsă de faptul că tocmai mi-a spus că sunt perfectă.

"E inutile Jennifer, nu poți fugi".

Dacă mă duc la stânga sunt blocată de geam, dar dacă mă duc la dreapta reușesc să ajung la ușă înainte să mă prindă. Cu o săritură rapidă cobor din pat și alerg spre ușă, dar eșuez în mod mizerabil având în vedere că mă aflu în capcană.

"Chiar credeai că poți fugi?", pune mâna fără vopsea pe perete și mă blochează cu trupul.
"Josh, dă-te!", spun eu pe un ton atât de puțin imperativ că pare aproape că nu mi-o doresc cu adevărat.

Poate pentru că nu ți-o dorești cu adevărat?

"Înainte lasă-mă să-ți colorez fața", își împinge puțin mai mult corpul într-al meu și eu mă lupt împotriva mea ca să nu emit niciun fel de zgomot.

Mă privește direct în ochi și faptul că eu nu reușesc să zăresc pupilele în acele abisuri negre mă fascinează și rămân acolo, holbându-mă la ochii săi de parcă aș fi înlănțuită de acel negru.
Privirea sa se întoarce și-și plimbă degetul de obrazul meu făcând un mic cerc, sunt aproape sigură că urmărește pistruii. Apoi își plimbă degetul sub buza mea de jos, atingând-o ușor și de data asta înghit în sec și el mă aude. Îsi trece degetul sub buza mea în timp ce se holbează atent la ea și simt că trebuie să fac neaparat ceva înainte să se întâmple ceva ce-aș putea regreta.
Sau care ți-ar putea plăcea.

"Aia e o veveriță?", spun cu voce tare ridicând brațul spre geam.
"Unde?", întreabă Josh alarmat și dând drumul strânsorii și întorcându-se.
"Te-am fraierit", mă cobor repede ca să scap din strânsoarea sa și să ies din cameră.

Îl aud pe Josh înjurând ceva în barbă și eu alerg pe scări amuzată, mărind pasul când îl aud alergând în spatele meu.
Am ajuns la ultima treaptă când aud niște brațe apucându-mă de talie și luându-mă pe jos.

"Josh, dă-mi drumul!", spun printre râsete.
"Hm, copiii?", tatăl meu intră în hol cu o privire confuză.

Josh face cască puțin ochii și în sfârșit se hotărăște să mă lase jos. Se pare că era nevoie de John Milton ca el să-mi dea drumul.

"Hei, tată", spun eu după ce mi-am dat seama că s-a creat o liniște ciudată.
"De ce ai fața ca cea a unui nativ american?".
"Hm, păi, în timp ce văruiam m-am murdărit din greșeală", răspund încercând să zâmbesc.

Dar îmi dau seama și singură cât poate fi de nervos și forțat, zâmbetul.
Tatăl meu mă privește atent de parcă ar avea o privire cu raze x, apoi trece la Josh și privirea sa se subțiază tot mai mult.

"Înțeleg, și de ce el e fără tricou?", întreabă din nou tatăl meu.

Mă întorc spre Josh și observ că nu și-a pus tricoul înainte să mă alerge pe scări. Îl privesc dezaprobator și el îmi adresează o privire de scuze.
Tocmai în casa mea i-a venit ideea să facă striptease?

"Păi, el, adică da, el...", încep fără să știu ce să spun în timp ce o văd pe Anny privind scena amuzată din living.
"Văruiam și eu mi-am dat o clipă jos tricoul pentru că se murdărise", termină Josh propoziția mea.

Privesc bustul gol lui Josh, privirea confuză a tatălui meu, fața amuzată a lui Anny și zăresc fața mea galbenă în oglinda de pe hol. Aproape că pufnesc în râs.

****

Jennifer's Pov

"Jennifer, după avem literatură?", întreabă Josh uitându-se la mine.

Suntem așezați la masă în cantină și vorbim liniștiți. Meredith, Drake, Josh și eu ne regăsim mai mereu împreună la prânz și acest lucru, pe lungă durată, devine plăcut.

Nu mai e nevoie să ne punem în contact sau să-l invităm pe celălalt să ia loc, pur și simplu ne reunim toți la prânz fără prea multe ceremonii.

"Da, cum poți veni la școală fără să ști ce materii ai?", întreb eu nonșalantă.
"Auzi, e deja mare lucru că vin la școală, ar trebui să te simți onorată că sunt la același curs cu tine", îmi răspunde cu un zâmbet.
"Și tu ar trebui să te simți un dobitoc pentru că ai spus o frază de genul",

Era pe cale să-mi răspundă când s-a oprit să se uite la Drake si Meredith, așa că și privirea mea s-a ațintit asupra lor. Ne priveau... Șocați?

"Voi vă vorbiți?", au întrebat Drake și Meredith în cor, aproape cu gura căscată.

Eu mă uit la Josh ca să-l mustrez și el îmi întoarce aceeași privirea.

"Nu i-ai spus celui mai bun prieten al tău că vorbim din nou?", îl cert.
"Nici tu nu i-ai spus lui Meredith", se apără.
"Eu n-am avut timp, tu locuiești cu ea!", îl atac din nou.
"Păi și? Există telefon".
"Ți-aș putea spune același lucru!".

Aproape mârâim unul la altul până când auzim râsul ușor și dulce al lui Meredith răsunând în urechile noastre.

"O, mă scuzați, doar că...", începe din nou să râdă. "Să vă văd din nou certându-vă așa e prea amuzant".
"Da, aproape că mi-era doar să vă aud certându-vă", adaugă Drake.

Eu oftez dramatic și continui să-mi mănânc prânzul în timp ce Drake și Josh încep o conversație despre nu știu ce argument stupid, al cărui conținut nici nu mă interesează.

"Ce s-a întâmplat?", îmi mimează cu buzele Meredith ca să nu se facă auzită.
"Îți explic după", îi mimez eu înapoi, dar de la privirea sa confuză îmi dau seama că n-a înțeles.
"Îți explic după", îi mimez din nou, de data asta mai încet, dar pare că nu înțelege. Atât de greu mă fac înțeleasă?

Lumea nu te înțelege când te exprimi în mod obișnuit, dar dacă te pui să mimezi cuvintele.

"Îți explic după Meredith, după!", răbufnesc dintr-odată făcându-i pe Josh și pe Drake să se întoarcă spre mine.
"Ce-ar trebui să-i explici?", mă întreabă Josh curios.
"Cum de este posibil ca un înger ca ea să fie rudă cu tine", răspund eu nevrând să-i dau adevărata explicație.
"Și tu ai ști să explici asta?", mă întreabă sec Josh.

"Desigur, A Meredith", mă întorc s-o privesc, apucând-o de mână, prefăcându-mă îndurerată. "N-ai ce face, ghinion curat, ai avut un ghinion nespus. O, micuță creatură, cum de-ai ajuns să fi ruda acelui urangutan?", întreb prefăcându-mă că-mi șterg o lacrimă de pe obraz și făcându-i pe Drake și Meredith să râdă.

Josh nu pare jignit de provocarea mea, ba chiar pare aproape amuzat, ușurat. De parcă faptul că-l jigneam nu i-ar displăcea deloc, ba chiar că l-ar aștepta de zile întregi. Îl văd apropiindu-se de urechea mea și ascunzându-și buzele în spatele acesteia.

"Dar ieri nu te deranja că acest 'urangutan' te ținea lipită de perete fără tricou, nu-i așa?", îmi șoptește revenind apoi la locul său fără să-mi lase timpul de-a răspunde.

Mă îndrept brusc și fără să dau importanță privirilor perplexe ale celor doi, îmi mușc sandvișul. Dar, apropo, vorbiseră? Uit mereu să întreb, dar par mai relaxați. Acum măcar nu mai stau la o distanță de parcă ar avea ebola.

"Deci voi veniți deseară?", întreabă Drake după puțin timp.
"Da, trebuie, suntem obligați", răspunde Josh clar enervat.
"Mama practic ne-a amenințat spunând că nu putem lipsi la fiecare eveniment al vrăjitoarei", răspunde și Meredith scoasă din sărite. O Meredith scoasă din sărite?
"Și a mea, de data asta nu putem scăpa", chicotește Drake.

Mă simt ușor în plus în conversația asta, neînțelegând despre ce vorbesc așa că privesc afară pe geam, prefăcându-mă că nu-mi pasă.

"Tu, Jennifer? Vii?", mă întreabă Drake.
"Eu de fapt nici măcar nu știu despre ce vorbiți", răspunde aproape deloc interesată.
"Cum nu?", mi se adresează Meredith, surprinsă.
"Ăă nu",

Toată situația asta începea să mă enerveze, ori începeți să explicați ori tăceți!

"Este vorba despre un afacerist renumit de alimentare aici la Manhattan și din când în când soția sa organizează câte o petrecere, dar e o vrăjitoare, o face doar pentru a-și etala bunurile, noile achiziții sau pur și simplu ca să le a face prezent tuturor noile afaceri pe care le încheie soțul ei", îmi explică liniștită Meredith.
"Vrăjitoare? Vrăjitoare e puțin spus, e o scorpie! Și party-urile sale sunt excentrice, la fel ca ea, nu spun că e rea, dar comentariile sale sunt prea tăioase și jignitoare uneori", intervine Drake.
"Și voi de ce vă duceți?".
"Pentru că, deși ea e o nebună și o aiurită, petrecerile sale sunt oricum importante, se vorbește despre afaceri de mare valoare. Participă mereu persoane de mare importanță, nu doar din domeniul economic, și din al modei sau al cinemaului, unele persoane vin și din afara Manhattanului. Părinții noștri au partecipat mereu, în timp ce noi", spune indicându-se pe el însuși, pe sora sa și pe cel mai bun prieten al său. "De fiecare dată când e posibil le evităm, dar din nefericire după ceva timp persoanele încep să-și pună întrebări, așa că trebuie să ne prezentăm", încheie în fine Josh.

Pare chiar o mare sâcâială petrecerea asta, și totuși eu mai auzisem de ea, doar că nu-mi amintesc unde. Mi se pare că l-am auzit pe tata vorbind despre asta...

"Susan!", spun eu. "Petrecerea lui Susan Flan", repet amintindu-mi de ce petrecere era vorba.

"Exact", îmi răspunde Meredith cu un zâmbet. "Tu și tatăl tău nu veniți?".
"O, nu, tata pleacă în seara asta ca să se întoarcă la Londra, chestiune de afaceri", răspund eu fără să intru în detalii. Mai ales pentru că nici eu nu știam de ce se întorcea.
"O, dar se întoarce, nu-i așa?", mă întreabă tot acel înger cu părul ca pana corbului.
"Da, da, se întoarce luni".

Cu Meredith, impulsul de a-i răspunde la zâmbet îmi vine instinctiv și de fiecare dată când o fac simt privirea lui Josh asupra mea, dar poate e doar o impresie de a mea.

"Tatăl tău te mai presează cu povestea aia?", întreabă Drake privindu-l pe Josh.
"Da, spune că trebuie să mă prezint cu cineva la petrecere, nu pot să mă afișez mereu singur sau de fiecare dată cu o fată diferită", răspunde rânjind.
"Josh, nu râde, ieri tata era furios când i-ai răspuns că ai fi adus o escortă", spune Meredith certându-l și eu din instinct am râs.

Meredith se întoarce spre mine și se holbează la mine de parcă m-ar studia, pe fața ei apare o expresie ciudată și după mă privește zâmbindu-mi și îi rezervă același tratament și lui Josh.

"Ai putea s-o duci pe Jennifer", spune în fine, de parcă n-ar fi mare scofală.

Aproape scuip ceea ce mâncam și încep să tușesc ca o apucată, atrăgând atenția câtorva persoane care treceau.

"Meredith, ce tot spui?", o întreabă Josh.
"Da, exact, ce tot spui?", adaug eu.
"Mie mi se pare o ideea bună", spune în fine Drake.

Eu și Josh ne întoarcem brusc și sunt sigură că dacă n-am fi fost într-un loc public l-am fi omorât împreună.

"O, haide, copii, nu vă uitați așa la mine. Gândește-te, Josh! Tatăl tău vrea ca tu să duci pe cineva, cine mai bun decât ea? Tatăl său lucrează în acest domeniu și cu siguranță deja toți știu cine e și n-ar profita de asta ca orice altă fată pe care probabil ai invita-o. Și tu, Jennifer, i-ai face o favoare tatălui tău, fiind acolo ca un Milton", spune Drake hotărât.

El e singurul pe care nu l-am văzut intimidat de Josh. Probabil poate părea că nu pentru că eu m-am obișnuit deja cu el și cu felul său diferit de a se purta cu Drake și Meredith. Dar eu văd privirile fetelor care-l studiază de parcă ar vrea să-l dezbrace pe loc, văd cum încep să se aranjeze ca să pară prezentabile, cu toate că el nici nu se uită la ele și văd și reacții băieților când trece. Încremenesc pe loc de parcă le-ar fi frică și când cineva nu-l ascultă le adresează niște priviri de-mi îngheață și mie sângele în vene. Dar cu Drake și Meredith e diferit, de parcă și-ar permite să-și lase garda jos, e relaxat și poate că începe să fie așa și cu mine.

"Nici vorbă", spune Josh țâfnos, trezindu-mă din gândurile mele despre prietenia sa cu crețul.

Desigur și eu sunt de-acord cu faptul că nu e posibil, dar faptul că a spus-o el primul și atât de brusc aproape că mă jignește.

"Nici eu nu vreau să mă duc cu tine, stai liniștit".
"Și de ce nu?", întreabă Meredith.

O ador pe Meredith și referitor la asta nu am dubii, dar acum aș vrea s-o închid într-o debara până mâine, pentru că a adus vorba despre ideea asta tâmpită cu balul și despre faptul că trebuia să fac pe însoțitoarea lui Josh.
Eu și Josh împreună? În timp ce mergem la o petrecere? E absurd doar să te gândești la asta.

"Pentru că, pe lângă a fi o Milton e băiețoasă. Nu vreau să mă fac se râs, știi?", scuipă Josh în timp ce eu casc ochii.
"Poftim?", întreb întorcându-mă complet spre el. "Eu sunt cea căreia ar trebui să-i fie rușine să meargă cu tine la petrecere, nu tu!".
"Cum să nu! Ai putea băga în tine ca sparta de față cu toți!", asta e o lovitură sub centură!
"Sau tu ai putea să mă lași singură în mijlocul petrecerii pentru că te-ai băgat în cine știe ce boscheți cu vreo angajată, tu ce zici?".
"Eu sunt un gentleman, dragă Jennifer", răspunde rânjind.
"Da, un gentleman din epoca preistorică, îți lipsește clasa!".
"Jennifer, nu mă subestima!", spune apropiindu-și fața de a mea.
"Nici tu n-o face! Nu-ți convine", i-o întorc.

Asta este exact ceea despre ce vorbeam! Înainte fac gânduri în care îi admir comportamentul față de sora lui și de Drake și imediat după aș vrea să scot o funie din chiloți și să-l sugrum.
De ce ar trebui s-o scoți din chiloți? Nu ai niște buzunare?
De unde să știu eu! E primul loc care mi-a trecut prin cap.
Chiloții tăi sunt primul loc care ți-a trecut prin cap? Îngrijorător.

"Copiii, calmați-vă", spune Drake făcându-ne să ne așezăm din nou la locurile noastre. "Eu aș spune că e doar un fel de a afla, nu? Mergeți împreună la petrecere".
"Desigur, așa o să-i arăt acestui nerușinat cât pot fi la înălțime.
"Nu încerca să mă faci de râs, Milton, sau va fi mai rau pentru tine", mă amenință Josh.
"Ar trebui să-mi săruți picioarele pentru că te voi onora cu prezența mea".
"O, te rog!", răspunde Josh pe jumătate scos din sărite și pe jumătate amuzat.
"Copiii! Reușiți să vă concentrați o clipă? Toată cantina a început să ne asculte discuțiile de la cât urlați".

Eu și Josh amuțim din nou, uneori părem niște copii mici pe care Drake și Meredith trebuie în mod repetat să-i calmeze înainte să se ia la bătaie.

"Deci veniți?", întreabă Meredith entuziasmată.
"Da", răspunde la unison.
"Împreună?", întreabă Drake.
"Da", răspundem din nou în același timp.
"Aaaahh", țipă de bucurie Meredith. "Dacă o să fi și tu, cu siguranță va fi totul mai fain".

Aud un "cum să nu" ieșind din gura lui Josh, dar hotărăsc să nu-l bag în seamă, prea concentrată pe bucuria lui Meredith. Uneori mă întreb ea se emoționează atât de mult de prezența mea, să fim sinceri, nu sunt cea mai plăcută companie, și totuși ea pare mereu fericită să petreacă puțin timp cu mine.

"Poți veni la mine? Poți să treci pe la mine de după-masă așa ne pregătim împreună și după mergem cu aceeași mașină? Sau vin eu la tine? Nu știu, mie îmi convine oricum, ah, ce fain", spune Meredith repede fără să respire.
"Hei, hei, frână", îi spun râzând, dar zăresc puțină tristețe în ochii săi. "Sigur, vin la tine pe la, hm, șase?", și zâmbetul său revine de-ndată.
"Te aștept la șase atunci".

Blestemată să fie Meredith și ochii săi dulci.

"Haide, mișcă-ți curul acela frumos al tău și hai să mergem la ora de literatură", îmi ordină Josh ridicându-se de pe scaun. Comentariile sale nici nu mă mai afectează, am învățat să nu mai roșesc.
"Ce gentleman, serios", îmi bat joc de el în timp ce îmi apuc ghiozdanul.
"Mereu și oricând".

Mergem pe hol, îndreptându-ne spre clasa de literatură și desigur primesc căutături urâte de la toate fetele de pe hol. Se întâmplă de fiecare dată când sunt lângă Josh, dar nu-i dau prea multă importanță, și se pare că nici el. De ce orgoliul meu mă pune mereu în situații de genul?
Acum sunt obligată să mă duc la petrecerea unei egocentrice sărite de pe fix în prezența lui Josh și a altor bogătani cu ceasuri mai mari decât fețele lor. Mereu aceeași poveste, ca atunci cu petrecerea!
La început nu vreau să mă duc, după ne certăm, ne provocăm și eu cad în capcană.
Singurul lucru care mă consolează e prezența lui Meredith și a lui Drake.
Apropo de Drake...

"Dar de ce vine și Drake?", întreb privundu-l pe Josh.
"Cum adică de ce vine?".
"Adică și tatăl lui e un afacerist sau ceva de genul?", Josh râde la întrebarea mea.
"Nu te lăsa păcălită de faptul că e un aiurit 24 din 24, familia sa are multe concesionare aici, la New York și în Portland".

Rămân aproape uimită de răspunsul său, n-aș fi crezut niciodată că băiatul acela putea fi 'ca noi', dacă putem spune așa. Doar acum îmi dau seama de cât de puțin îl conosc pe Drake.
O întrezăresc pe Melissa în ultima clipa, îmi aruncă o privire rapidă și apoi întoarce capul. Desigur, n-am mai avut niciun fel de contact cu ea după discuția noastră și mie îmi convine de minune. Între ora de literatură, tema pe care ne-a dat-o și chimie, timpul trece repede și mă trezesc deja la ușa casei.

"Aceasta este o lucrare foarte importantă, va avea influență mare asupra mediilor voastre. Va trebui să scrieți ceva despre timpul atmosferic. O poezie, o poveste, chiar și doar un brainstorming sau diferite fraze fără un anume sens logic, importantul e ca pentru voi să fie cuvinte cu un sens, motivate. Referitor la soare, la ploaie, chiar și la un tsunami dacă doriți, importantul este să aibă legătură cu timpul atmosferic. Aveți timp până săptămâna viitoare".

Astea au fost cuvintele profesoarei, sincer, tema asta, nu mă convinge prea tare, dar ea pare entuziasmată.

"M-am întors", strig intrând pe ușă.
"O, domnișoară Milton, doriți ceva de mânca?", mă întreabă Greg.
"Nu, mulțumesc, o să iau ceva mai târziu, Anny nu e acasă?".
"Nu, domnișoară, a mers să facă niște comisii, aveți nevoie de ceva?".
"Nu, nu, de nimic, voiam doar să anunț că în seara asta nu voi fi acasă, așa că luați cina voi doi linistiți", îl informez pe Greg.
"O, înțeleg, pot să vă întreb de ce?".
"Merg la un party", răspund în timp ce înaintez spre scări și desigur observ fața ciudată a lui Greg, care ar vrea să întrebe mai mult, dar el nu e un băgăcios, așa că hotărăsc să-i dau mai multe informații din proprie inițiativă ca să-l liniștesc. "Party-ul lui Susan Flan".
"O", spune Greg de parcă ar vrea să zică mult mai multe.
"Ceva e în neregulă?".
"Nu, nimic, domnișoară, doar că doamna Flan uneori tinde să fie puțin... Vedeți dumneavoastră... Cum să vă spun eu".
"Nenorocită?", propun eu cu un termen pe care Greg în mod evident nu-l aprobează având în vedere sa mutra sa.

"Dacă chiar vrem să-i spunem așa", îmi răspunde.
"Da, m-au avertizat, stai liniștit, în plus eu nu mă las intimidată", spun făcându-i cu ochiul ca să-l liniștesc.
"Bine, o voi avertiza eu soția me... Voiam să spun Anny, să vă distrați".

Cu un semn al capului îl salut și urc la mine în cameră, nu înțeleg de ce nu poate spune pur si simplu 'soția mea' și Anny nu poate să mă strige 'Jennifer'. Nu am apreciat niciodată toată formalitatea asta.

****

Josh's Pov

"Pot să știu și eu ce ți-a trecut prin cap?", o întreb pe Meredith în timp ce caută printre canale la televizor.

"Despre ce vorbești?", întreabă făcând pe proasta.
"Știi foarte bine despre ce vorbesc!".
"O, Josh, haide, ți-am făcut o favoare. Tata voia ca tu să aduci pe cineva și Jennifer e perfectă. Pe cine voiai să inviți? Pe Melissa? Pe Tatiana? Sau blonda de săptămâna trecută? Sau bruneta de la petrecere? Sau poate voiai...", dar o opresc ridicând mâna.
"Bine, Meredith, am înțeles, se va întâmpla ceva, presimt asta", mă arunc pe canapea.
"Știu", râde.
"Știi?", întreb ridicând o sprânceană.
"Se întâmplă mereu ceva când e Jennifer prin preajmă".
"Jennifer Milton?", intervine tata cum intră în living.
"Da, Josh o va aduce la cină deseară", răspunde Meredith în locul meu. De ce nu tace niciodată?
"Ah, da?", întreabă mama din spatele tatălui meu cu Chloe în brațe.

O, da, desigur, haide să ne strângem toți în living să vă băgați în viața mea.

"Da, va veni la noi în curând", răspunde tot Meredith.
"Știu să vorbesc și singur, știi nu?", o întreb pe sora mea care desigur scoate limba la mine.

Tot acest spirit de inițiativă mi-l arată doar mie, hm?

"Cine știe cum arată acum", spune mama lăsând-o pe Chloe pe covor.
"Cine?".
"Jennifer! Vedeam poze de-ale ei în ziar când era mai mică, era chiar drăguță, dar după ceva timp n-am mai găsit vești despre ea", spune mama cu o privire dubioasă.

Eu știu de ce nu a mai văzut poze de-ale lui Jennifer, ba chiar sunt aproape sigur că situația s-a încheiat când ea avea șapte ani, după moartea mamei sale.

"A devenit un tip interesant", spune tata. "Credeam că mai are puțin și-mi bagă furculița cu care mânca în mână, la cină".

Zgomotul soneriei de la intrare provocă liniște în casă, în timp ce menajera apasă butonul ca să-i deschidă poarta și Meredith se grăbește la ușă.

"De ce e atât de agitată?", întreabă mama.
"O place pe Jennifer", răspund eu. "Mult, poate prea mult".
"Și ție îți place?".

Rămân aproape fără cuvinte la întrebarea sa, nu vorbesc atât de mult cu tata, cel puțin nu despre chestiuni atât de intime, iar când sunt pe cale să-i răspund, o voce ne atrage atenția. O voce pe care o cunosc foarte bine.

"Hm, bună seara", salută Jennifer din tocul ușii, făcându-se toată roșie.

Părul roșu ca focul împletit. Pistruii sunt ascunși de roșeață și un alb strălucitor își face stradă pe buzele sale datorită jumătății de zâmbet pe care ni-l adresează, stânjenită.
O cămașă albă băgată în pantalonii cu talie înaltă.
E prima dată când o văd îmbrăcată așa, în afară de petrecere. Cămașa îi evidențiază talia subțire și blugii pun în evidență formale sale și, vai, ce forme!
Va fi un party lung...