Capitolul 22

Jennifer's Pov

Au trecut doar douăzeci de minute, dar mie mi se pare o eternitate. Vreau să merg acasă cât de repede posibil și mai și mor de foame. Când nu aveam nevoie de ospătari apăreau și din pământ și acum nu se vede niciunul.

"Deci, la ce școală mergi?", întreabă tatăl lui Josh, al cărui nume încă nu l-am înțeles.

Ochii închiși, părul arămiu, purtarea rece și felul de a se adresa sunt identice.
Chiar și felul lor de a gesticula e la fel.

"Merg la Studying Economy", forțez un zâmbet nervos.

"Serios? Și fiul merge acolo, poate v-ați mai întâlnit până acum".
"O, da, ne-am întâlnit deja", spune Josh pe un ton de provocare, știu ce vrea să zică!
"Serios? Deci deja vă cunoașteți?", întreabă tata.
"Nu!", sar eu. "Ne-am întâlnit din întâmplare, mergând pe holuri, și Meredith, fata despre care îți vorbeam, e sora lui".
"Deci o cunoști și pe fiica mea? Ce coincidență plăcută".
"Da, tată, ea este fata despre care vorbea Meredith ieri la cină", îl informează Josh, intrând în conversație.
"O, acea Jennifer! Am auzit lucruri mari", zâmbește, dar privindu-mă într-un mod ciudat. Dumnezeule, e versiunea mai bătrână a lui Josh.

Răspund spunând că am cunoscut-o și e o persoană foarte simpatică. Toate se petrec sub privirea pătrunzătoare a lui Josh. Dar de ce în fața mea? Nu putea să stea lângă? Măcar nu i-aș fi întâlnit privirea de atât de multe ori.
Măcar ar fi avut ocazia să te atingă, decât să te privească.
Corect! Nu, atunci mai bine în față, ba lângă, ba nu. Chiar nu trebuie să fie aici!
Meredith vorbește despre mine? Aproape că mă simt stânjenită și mă fac roșie. Josh însă nu a spus nimic, având în vedere că tatăo lui nici măcar nu știa că ne cunoaștem.
De ce ar trebui să vorbească despre tine?
Păi, noi suntem... Ce suntem? Sigur nu suntem prieteni, sunt sigură că prietenii au un cu totul alt fel de a se purta. Drake e prietenul meu!

Nu suntem iubiți, dar nici simple cunoștințe. Mi-a povestit una din amintirile sale cele mai private din viața sa, nu cred că merge să i-o spună oricui, chiar dacă era beat. Dar sunt sigură că voia să-mi spună, dar treaz n-ar fi reușit.
Nu ținem unul la celălalt deoarece nu simt absolut niciun fel de afecțiune pentru el, dar nici nu ne urâm. Cu siguranță cine se urăște nu-l ajută pe celălalt în timp ce e sub efectul alcoolului și nici nu-și trimit rochii scumpe ca să-și mulțumească.
Ce suntem? La dracu!

"Jennifer, totul e în regulă?", mă întreabă vocea drăguță a lui Michael. Ce bine că el e aici.
"Da, da, eram doar pe gânduri".
"Ai o față amuzantă când gândești", spune râzând, iar eu mă fac roșie. "Stai liniștită, am spus amuzantă, nu urâtă, nu cred că tu ai putea avea o expresie urâtă", mă fac și mai roșie decât înainte.

Din fericire tații noștri nu au conversația noastră, ocupați în cine știe ce subiect. Încerca să spună că sunt frumoasă? Complimentele sale par atât de clare, fără mai multe înțelesuri.

"De fapt, ar trebui s-o vezi când mănâncă", spune Josh, câștigând o căutătură urâtă din partea mea, pe care desigur o ignora continuând. "Sau când nu înțelege ceva și se încruntă sau atunci când...".
"A înțeles!", spun dându-i un șut sub masă care îl face să tresară și pe Michael să râdă.
"Sunt sigur că e mereu drăguță", și cu asta, Josh îl privește urât și mormăie ceva de neînțeles.

Michael îl enervează și se observă de la un kilometru, ceea ce mie nu-mi displace deloc, am găsit un mod ca să mă distrez.

"Deci, Michael, tu unde mergi la școală", zâmbesc, iar Josh își încleștează maxilarul din cauza comportamentului meu.
"Merg la academia de artă".
"Poftim? Serios?", nu m-aș fi așteptat niciodată.
"Da, desigur".
"Trebuie să fie foarte frumos să înveți acolo", spun sprijinindu-mi bărbia în palmă.
"O, da, iubesc academia, e mult mai mult decât o simplă școală, îți place să desenezi?", întreabă Michael politicos.
"Da, foarte mult, nu sunt cine știe ce, dar mă descurc cât de cât. Înainte desenam mai des, dar acum mi-a rămas puțin timp cu școala și tot restul", îl văd pe Josh privindu-mă ciudat, desigur el nu știa ce această pasiune a mea.

"Dacă vrei, într-o zi te însoțesc să faci un tur al școlii sau la o petrecere, te-ai distra mult".
"Ea nu e o mare petrecăreață", intervine brusc Josh. Dar el de unde știe?
"Vin cu mare plăcere", spun ignorându-l și zâmbind spre Michael. N-aș fi acceptat niciodată dacă Josh nu era aici.
"Pot să vă iau comanda?", întreabă chelnerul care mă văzuse în baie.

În sfârșit, muream de foame! Ar trebui să fie mult mai mulți chelneri ținând cont de cât plătim.

"O, desigur", spune tata și îmi aruncă o căutătură rapidă.

Știu ce vrea să-mi impună, dar n-o să-l ascult. Mi-e foame și ca să reușesc să suport conversațiile lor inutile și pe Josh, trebuie să am stomacul plin.

"Niște șampanie, cea mai bună pe care o aveți", spune tatăl lui Josh. "Și ca să începem niște caviar". Ce scârbos!
"Pentru mine o salată mixtă cu fructe de mare", spune Michael.
"Pește albastru", comandă Josh și tata la fel.

Chelnerul privește spre mine ca toți ceilalți și tata e mai agitat ca niciodată.
Nu pot nici să mănânc ceea ce vreau? Trebuie să-mi mulțumească că am venit la cina sa stupidă de pinguini bogați.

"Pentru mine o friptură, cea mare, desigur. Cartofi prăjiți cu ketchup și maioneză", tata mă privește furios. Michael mă privește ciudat, la fel ca tatăl său și cel al lui Josh, în timp ce Josh ascunde un zâmbet sub mustăți. "Și pentru desert pot primi prajitură de ciocolată după?", închei mândră.

Ospătarul încuviințează puțin uluit și pleacă, adunând meniurile.

"Trebuie să-ți fie foame", spune tatăl lui Josh.
"Nu merg la restaurant ca să mănânc grisine", răspund țâfnoasă.

Partea mea educată începe să se ducă dracului.

"Scuzați, dar are un apetit mare", spune tata ca și cum m-ar justifica și încep să vorbească din nou despre afaceri.
Aud telefonul vibrând câteva secunde în poșeta mea. Trebuie să fie un mesaj. Meredith sau Anny, cu siguranță.
Scot telefonul din poșetă, încercând să nu mă fac văzută de nimeni.

Mesaj nou de la: Josh Cliver.

Ridic privirea surprinsă spre el și el răspunde cu un rânjet. Ce tot face? E aici în fața mea, de ce să-mi trimită mesaje?

Mesaj de la: Josh Cliver.
"Ar fi trebuit să iei înghețată cu cartofi, decât prăjitură".

Râd încetișor la mesajul său. Îmi amintesc expresia sa uimită și scârbită când amestecasem cartofii cu înghețata.

Mesaj la: Josh Cliver.
"Nu voiam să șochez pe nimeni mai mult decât deja nu sunt".

Mesaj de la: Josh Cliver.
"Cu rochia ești deja șocantă tu ca atare. Dacă știam că ești atât de sexy ți-aș fi luat ceva mai scurt".

Mă înroșesc violent la comentariul său, iar el observă imediat pentru că îl văd râzând, încercând să se ascundă cu mâna.

Mesaj la: Josh Cliver.
"Am îmbrăcat-o doar pentru că era primul lucru la-ndemână, nu-ți face cine știe ce idei. N-o să mă mai vezi cu rochia asta pe mine".

Mesaj de la: Josh Cliver.
"Dacă te deranjează atât de mult, ți-l scot imediat".

Sunt roșie, știu că sunt, simt pielea mea arzând.
Nu suport efectul pe care-l are asupra mea, chiar și doar prin intermediul unui telefon și nu suport faptul că el e absolut conștient de asta. Mă privește și-și mușcă buza, iar eu mă lupt cu mine însămi ca să nu fug din restaurantul ăsta.
Cina continuă cu câteva comentarii enervante din partea lui Josh când Michael îmi vorbește, și cu discuția părinților noștri. Dar, în mod ciudat, cel care mă enerva nu era Josh, ci tatăl său!
Nu e un om rău și am văzut, dar îi îngreunează lucrurile tatălui meu.
Dacă am înțeles bine din ceea ce am auzit din conversație, tatăl lui Josh se ocupă cu una din cele mei importante firme de transport din Manhattan. Se pare că e foarte solidă și cunoscută, acum înțeleg mașina frumoasă a lui Josh și casa uriașă.
Se ocupă de transporturile firmei familiei lui Michael și cina asta a fost organizată ca să semneze un contrat cu firma tatălui meu.
De fapt, direcții interesați suntem doar noi și familia Cliver, probabil Michael și tatăl său sunt aici ca să-l susțină pe tata. Și înțeleg de ce, văzând presiunea la care este supus.
Nu l-am mai văzut atât de agitat și de tulburat în timp ce răspunde la întrebările sale, de obicei tata e o persoană foarte sigură, iar conversația asta începe să mă calce pe nervi.
Continuă să spună fraze despre cum firma noastră, de-abia întoarsă în mod definitiv la Manhattan, e periculoasă și probabil că nu este benefică pentru imaginea sa.

"Prostii", mă privesc în jur ca să înțeleg cine a spus-o, și doar apoi îmi dau seama că am spus-o chiar eu. Blestemată să fiu eu și gura mea!
"Poftim?", tatăl lui Josh mă privește serios.

Josh și Michael sunt aproape cu gura căscată și tata cred că e pe punctul de a leșina. Ori la bal ori la spital.

"Am spus că sunt niște prostii imense", repet, îndreptându-mi spatele.
"Referitor la ce", întreabă bărbatul pe un ton serios.
"Nimic, referitor la nimic, doar glumește", spune tata rapid.
"Nu, nu glumesc", răbufnesc eu.
"Jennifer", șoptește tata furios.
"Și ce mai exact ți se pare o prostie?", întreabă tatăl lui.

Mai mult decât enervat, pare curios, ceea ce-mi dă forța de a răspunde.

"Suntem aici de ore întregi să aberăm despre discuția asta, a cărei soluție este, desigur, una singură! Semnați contractul acela afurisit și colaborați cu firma noastră!", îi simt pe tata și pe Josh dându-mi șuturi sub masă în același timp și chestia asta mă enervează și mai tare.
"De de ar trebui?".
"Nu e evident? Nu spun că firma dumneavoastră nu este importantă, doar că n-ar trebui s-o lungiți doar ca să obțineți ceva. Ce vreți să obțineți în acest fel? Vreți mai multe procente pe drepturi? Mai multă putere? Să dețineți o parte din firmă ca să semnați acest contract? Nu se va întâmpla! Dumneavoastră vă ocupați de transporturi și poate uitați că fără obiecte de transportat firma dumneavoastră dă faliment și ghiciți ce. Noi avem materia de transportat și nu vorbesc de chiloți! Afacerea tatălui meu e foarte puternică și solidă, poate că nu este cea mai bună din Manhattan, deoarece ne-am întors de curând, dar cu tot cu distanță, a reușit să-și păstreze acțiunile! Vă asigur că va reveni printre cele mai importante cât ai zice pește și aș vrea și să vă amintesc că, chiar dacă firma dumneavoastră de transporturi e atât de "faimoasă", a noastră e internațională. Tata deține afaceri, birouri, procente, acțiuni în diferite părți ale lumii și firma dumneavoastră n-are decât să obțină beneficii din asta. Așa că încetați să spuneți că nu e la înălțime și că v-ar putea termina. Nu trebuie să ne închinăm la conspectul dumneavoastră, pentru că acest contract va funcționa doar dacă se implică ambele părți. Noi avem nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a transporta, iar dumeavoastră aveți nevoie de al nostru pentru a avea ce transporta. Nu sunteți afurisitul rege al Manhattanului! Dumneavoastră sunteți ca acest restaurant, foarte luxos în aparență, dar fără persoane care vin să mănânce aici și care cheltuie atâția bani, nu sunteți nimic. Așa că vă rog să încetați cimu tot circul acesta!".

Mănânc o bucată din prăjitura mea ca să mă calmez și îi savurez gustul.
Sunt sigură că picioarele mele vor fi pline de vânătăi mâine, din cauza șuturilor primite de la Josh și de la tata, dar momentan adrenalina mă împiedică să simt amorțeala.
Sunt furioasă de-a binelea! Cum își permite doar să-l calce în picioare pe tata în felul acesta? El nu știe cât a transpirat și tot efortul depus în munca sa și nu știe nici ce-a însemnat pentru noi să ne întoarcem în tâmpenia asta de loc!
Crede că totul se învârte în jurul său. Așchia nu sare departe de trunchi, cât e de adevărat!
Ridic privirea din farfuria mea cu prăjitură ca să pot privi fețele persoanelor de la masă.
Chiar nu știu cum să mă comport. Nici măcar nu știu dacă tata mai respiră, Michael și tatăl său sunt în mod evident stânjeniți, în timp ce Josh nu și-a schimbat expresia uluită de când am deschis gura. Cred și că atunci când am făcut comentariul cu "regele Manhattanului", era pe cale să se sufoce.
Nimeni nu vorbește, nimeni nu comentează, doar zgomotul furculiței noastre răsună între noi. Poate că ar fi trebuit să tac din gură, dar nu regret cuvintele mele.
Tăcerea continuă pentru câteva secunde, până când cineva nu pufnește în râs la capătul mesei.
Râde. Râde. Tatăul lui Josh râde.
Tata mă privește, eu îl privesc pe Josh, care îl privește pe tatăl său și în toate astea râsul său face de fundal.

"Deci? Puțin vin?", propune după ce s-a liniștit.

Vin? Eu tocmai am făcut o criză de nervi și el îl întreabă pe tata dacă vrea vin? E și mai lunatic decât fiul său!
Tata încuviințează.

"Deci, Jennifer...", brațele mele sunt străbătute de fiori la auzul vocii sale adresată mie. "Semnăm contractul ăsta sau nu?".
"Ce?", întreabă Josh și Michael în același timp, aproape urlând, câstigând privirea câtorva clienți prezenți.
"Păi? Mi se pare că Jennifer a fost destul de clară, nu? Semnarea contractului n-are decât să ne ajute".
"Exact", răspund, stârnindu-i din nou râsul, dar nu atât de bogat ca data trecută.
"Când ne putem întâlni să discutăm detaliile?", îl întreabă pe tata.
"O, ei bine, luni ar trebui să fie bine.

Discuția reintră pe făgașul normal. Michael îmi vorbește despre școală și tata își recapătă puțină siguranță șî începe să vorbească despre ideile sale pentru un proiect.
Chestia asta mă face să mă simt mai bine, poate Anny avea dreptate, poate și eu pot să-i transmit puțină forță cum făcea mama.
Singurul lucru care s-a schimbat e Josh care mă privește întunecat, nu înțeleg ce vrea să-mi comunice. Să fie supărat pentru că i-am vorbit așa tatălui său în fața tuturor? Nu reușesc să înțeleg, dar simt că transpir...

"Mă scuzați, mă duc la toaletă", mă ridic îndreptând rochia.

Mă sprijin de blatul din fața oglinzii din baia uriașă privindu-mi figura subțire.
Obrajii sunt puțin roșii, ascunzându-mi pistruii. Cocul s-a lăsat puțin, lăsând diferite șuvițe să-mi atârne pe față.
Deschid robinetul ca să mă răcoresc, dar nu reușesc nici să pun mâna sub apă că mă trezesc într-o cabină de wc, lipită de perete.

Ochii larg deschiși pentru situația bruscă, mâinile blocate la spate și respirația întretăiată.

"Ți se pare modul de a te adresa?", mârâi Josh pe gura mea.

Nu se poate întâmpla din nou, nu aici, nu acum.