Capitolul 19

Jennifer's Pov

"Nu m-mă at-tinge", bâlbâi și mai rău decât înainte.
"De ce nu? Nu-ți place", întreabă încet, tot mai aproape de urechea mea.

Da, da, da și din nou da! Îmi place, ba chiar innebunesc, literalmente, sub atingerea sa.
Spatele meu e plin de fiori, cu toate că eu mor de cald.
Vreau mai mult contact, mai mult decât o simplă atingere pe spate, vreau mai mult și e tocmai de asta că trebuia să înceteze, dar singurul lucru pe care gura mea reușește să-l facă e să înghită în sec, făcându-l să chicotească. Ce nervi.

"Mie...", îmi atinge umărul cu mâna dreaptă. "Nu mi se pare că-ți displace să fi atinsă de mine", conclude de-abia atingându-mi șoldul cu mâna stângă.

Reacționezi sau vrei să faci pe statuia încă pentru mult timp?

"Nu, doar mă deranjezi", spun mai mult pentru mine însămi decât pentru el și mutându-mă mai în fața cu scaunul.

În sfârșit am scapat de sub atingerea sa și credeam că e o eliberare, dar de fapt e din ce în ce mai rău, fiindcă i-am întâlnit privirea.
Ochi întunecați și profunzi, nu transmit nicio emoție, nu te lasă niciodată să înțelegi ce simte sau la ce se gândește. Mereu aceeași ochi, mereu aceeași privire în orice clipă. Singurul umbră pe care o asum e cea nervoasă și uneori cea melancolică.

"Eu chiar trebuie să-ți vorbesc, a fost o neînțelegere, nu m-am explicat", urlă ca să se facă auzit peste muzică.

"O, dar te-ai explicat foarte bine".

El mă privește confuz, făcând un gest ciudat cu mâna în jurul urechii. Probabil nu a auzit un cuvânt din ceea ce am spus.
Mă apucă cu forța de braț și mă târăște după el, departe de bar, iar eu scot un țipăt scurt, de surprindere, dar el, desigur, nu-l aude nici pe acela. Mă trage atât de repede că dacă mi-aș fi smuls brațul cu forța cu siguranță aș fi căzut pe spate cu tocurile astea.
E posibil ca nimeni să nu facă nimic? Pare că el mă răpește și nimeni nu se uită la noi să ne oprește. Probabil că, dacă aș lua un cuțit și aș omorî pe cineva, ca apoi să-l agăț de candelabru, nimeni nu și-ar da seama.

"Aici e bine".

Suntem pe trotuarul din fața casei și îngheți de frig. Schimbarea de temperatură e absurdă.

"E bine pentru ce? Ce vrei?".
"Să vorbim!", îmi dau ochii peste cap.

Pe bune? Vrea să vorbească despre un lucru evident încă o dată? La o petrecere, pe deasupra?
Dau să mă întorc înăuntru având în vedere că îngheț de frig, dar mă simt trasă înapoi de braț.

"Nu face pe copilul mic și nu fugi!", mârâie el.
"Nu fug, plec pentru că nu am chef să te ascult".
"Vezi că ești o afurisită de ranchiunoasă de rahat?".

Mă întorc aruncându-i o căutătură urâtă. Chiar continuă să repete ceea ce-i spusese Melissei? N-o să ieșim niciodată la capăt cu situația asta.

"Nu, Jennifer, așteaptă!", dar eu deja plecasem. "Caroline era importantă!".

Mă întorc brusc ca să-l privesc. S-a așezat pe trotuar și mă privește de parcă m-ar invita să mă întorc înapoi.

E pe cale să-mi vorbească despre Caroline? Vrea să-mi povestească faimoasa situație despre care nimeni nu vrea să scoată un cuvânt? Poate că aș fi avut o explicație și chiar și niște scuze decente.
Mă îndrept din nou spre trotuar, tremurând de frig, și mă așez încet lângă el pe trotuar, dar nu prea aproape. Distanță de siguranță.

"Nu te mănânc, să știi", spune indicând distanța dintre noi.
"Nu se știe niciodată", răspund enervată făcându-l să izbucnească într-un râs amar.
"Ține".

Îmi aruncă geaca sa. Observ că mâinile mele au devenit mov și spatele meu e plin de puncte mici provocate de frig. E un gest dulce, nu de el, dar vrea doar să-mi distragă atenția, știu.
Da, n-are cum ca persoanele să fie și ele drăguțe, nu?
Nu el.

"Deci? Vrei să vorbești sau ai de gând să stai aici toată noaptea?", îmi pun geaca lui.

În sfârșit un pic de căldură împreună cu parfumul său intens care mă face să închid ochii pentru o clipă, bucurându-mă de senzația parfumului dulce împreună cu cea de cald.
Își mut privirea de la mine la trotuar de parcă știa că nu ar fi reușit să susțină acea coversație privindu-mă în față.

"Melissa voia să-mi vorbească, deja de ceva vreme mă tot sâcâia așa că am hotărât să o ascult ca să scap de ea și am mers cu ea în bibliotecă", începe el, aruncându-mi o privire ca să se asigure că-l ascultam.

Se spunea că eu i-aș place, chiar n-are sens...
O senzație urâtă pune stăpânire pe mine, dar n-o iau în seamă, vreau să ascult tot ce are de zis și să stau atentă la gesturile pe care le face. Voiam să înțeleg cât mai mult cu putință.

"Da, am auzit, tare și clar, mergi mai departe, până aici ajunsesem și eu".
"Ideea e că m-a făcut să mă enervez. Am explodat într-un fel în care n-aș fi vrut niciodată și în consecință mi-ai ieșit niște cuvinte pe care nu le gândesc cu adevărat".
"Pe care nu le gândești?".
"Nu, Jennifer! Nu le gândesc!", folosește un ton ridicat, întorcându-se spre mine. "Cred că ești încăpățânată, enervantă, cu o antipatie fără limite și o cruzime care-ți curge prin sânge, dar cred și că ești determinată, plină de viață, spui ceea ce gândești fără probleme și când îmi văd sora râzând în acel fel cred că de fapt tu ești o persoană dulce și gata să-i protejezi pe cei la care ții cu adevărat, dar Melissa m-a făcut să mă enervez atât de tare".
Știam că ar fi încercat să se scuze, dar nu în felul acesta. Am rămas aproape fără cuvinte, dar încerc să nu las să se observe.

"Ah, da, de asta ai sărutat-o? Pentru că te-a enervat? Ciudat mod de ați exprima nervii".

Privirea sa se ațintește asupra mea, enervat și nerăbdător.
Ești proastă? După ce el îți spune lucrurile astea tu îi răspunzi provocându-l?

"Mă provocase!".
"Deci dacă te provoc să te arunci de pe un pod, tu o faci? Bine, o să țin minte".
"Nu e același lucru".
"Da, pentru că nu ai săruta pe nimeni, deci nu reintră în aptitudinile tale".

Jennifer, nu întinde coarda, exagerezi.

"Nu începe să faci pe ipocrita".
"Tu încetează să mai spui rahaturi!".
"Ce vrei să-ți spun?", se ridică de pe trotuar. "Mi-am cerut scuze, chiar într-un fel destul de acceptabil, ce vrei?".

"Cine e Caroline?", pumnii săi se strâng imediat, dacă nu am fi atât de departe unul de celălalt cred că mi-ar fi tras un pumn.

Îmi explici și mie ce probleme de psihopat masochist ai în cap?
Păi?
Vrei să scoată un cuțit și să te omoare acum? Și-a cerut scuze cu sinceritate, făcându-ți niște complimente și tu scoți argumentul care îl face să se enerveze la culme? Cel care a provocat toată cearta asta?
Dar eu vreau să știu!
Tu vrei să știi prea multe.

"O persoană", răspunde apropiindu-se.
"Serios? Și eu care credeam că e ornitorincul tău de companie", mă ridic de pe trotuar.

"Ești îngrozitoare", încă un pas spre mine.
"Nu, tu ești. Ai spus că era importantă și că nu trebuie să mă compar cu ea, ba nu, stai, cum ai zis? Ah, da, că nu sunt nimeni".
"Exact, era, acum nu mai e", își reține nervii, dar n-am de gând să mă opresc. Îmi ies cuvintele din gură înainte ca eu să-mi dau seama.
"Deci înlocuiești persoanele importante așa, de parcă n-ar fi mare scofală? Ah, am uitat că schimbi fetele precum îți schimbi chiloții, așa că n-ar trebui să mă surprindă".
"Te joci cu focul, fetițo, tu nu ști nimic!".
"Ei bine, tu nu ai de gând să-mi spui, așa că eu continui să spun ceea ce vreau", urlu și eu la rându-mi, auzind că tonul său se ridică.
"Nu te privește, ști să-ți vezi de lucrurile tale sau îți e prea greu?".

Nu am avut timp să răspund că am fost întrerupți de o voce acută și enervantă.

"Josh, ce cauți aici afară? Ai spus că rezolvai o chestiune și te întorceai imediat", spune bruneta care se freca de el pe divan.

Ah, deci avea de gând să-mi bage niște scuze învățate pe de rost în cinci minute ca apoi să se întoarcă să-și facă "treaba"?

"Întoarce-te înăuntru", îi ordonă.
"Of, ce nașpa!", se plânge pe un ton de copil răsfățat. Cât uram persoanele ca ea. "Ea e chestiunea plictisitoare despre care mi-ai spus că trebuie să te ocupi?".

Plictisitoare? Acum am devenit o chestiune plictisitoare? Gata, sunt sătulă să particip la mascarada asta.

"E doar al tău!", îi arunc geaca.

Mă îndrept spre intrare cu pași hotărâți, în căutarea lui Meredith pe care nu o mai văd de ceva vreme, surprinzându-mă n-am căzut.
O caut peste tot, prin toată casa, chiar și sub divane, și e imposibil ca ea să fie acolo, dar sunt complet disperată.
Apoi îmi aduc aminte că am numărul ei și îi scriu un mesaj, știind că n-aș fi reușit să o sun cu muzica aia, sperând că avea să-l citească.

Mesaj lui: Meredith Cliver

"Pot să știu și eu unde ești? Sunt obosită, vreau să plec, petrecerea asta îmi provocă greață. Spune-mi unde ești și vin la tine, te-am căutat peste tot, pe unde te-ai băgat?".

Mă pun într-un colț al casei, așteptând, și, din fericire, răspunsul nu întârzie să ajungă.

Mesaj nou de la: Meredith Cliver
"Sunt încă cu Drake în curtea din spate. Vin-o aici, te aștept".

E încă cu Drake? Trecuse deja o oră de când eu și Josh îi lăsasem singuri. Și ce căutau în curtea din spate?
Mă îndrept într-acolo și mă uit în jur ca să-i găsesc pe Meredith și pe Drake și răsuflu ușurată când văd cârlionții aceia blonzi și rochia aceea roz.

"Unde erați? Meredith, te-am căutat peste tot".

Ea se înroșește brusc și Drake se joacă cu degetele. Ceva nu e în regulă.

"Și noi te-am căutat, dar nu te-am gășit nici pe tine, nici pe Josh", spune Drake.
"Ah, ți-ai revenit? Nu mai vezi hipopotami, leoni sau circuri?", îmi bat joc, făcând-o pe Meredith să râdă.
"De fapt am vomitat chiar și cu un minut înainte ca tu să ne găsești".
"Dumnezeule, ce scârbos!", îmi acopăr ochii cu mâna. "Meredith, ar fi mai bine să mergem acasă, eu nu mai pot și, Drake, ar trebui să te duci și tu acasă, arăți groaznic".
"Eu stau nemaipomenit de bine", încearcă să se ridice, eșuând în mod mizerabil. "Poate că nu stau chiar atât de bine", conclude făcându-mă să râd.
"Sun două taxiuri?", întreabă Meredith.
"Da, bravo, sună, între timp eu încerc să ridic mormanul ăsta de prostie".

"Josh n-o să plece niciodată atât de devreme de la petrecere, iar eu sunt în mașină cu el", spune Drake fără să dea importanță jignirii mele.
"Tocmai de asta o să iei taxiul cu Meredith, geniule".
"Tu de ce nu vii cu noi?", se sprijină de spatele meu.
"Locuim în parți opuse, fac mai repede dacă iau alt taxi".
"O, wow, cât ești de inteligentă, Jennifer".

Când e beat prostia lui crește, dar compania lui Drake e mereu plăcută și amuzantă, chiar încep să țin la el. Meredith însă e tăcută deja de ceva vreme.
Așteptăm taxiul de douăzeci de minute și încă n-a ajuns nici al meu, nici al lor.

"Meredith, e totul în regulă?", o trezesc din starea ei de transă.
"Hm, poftim? Ah, da, totul e bine", zâmbește prea mult ca să fie adevărat
"Sigur?".
"Da, sunt doar obosită".

Nu mă convinge deloc, dar o las baltă. Dacă n-avea chef să vorbească, eu n-aș fi obligat-o.

"Un taxi, îl iei tu?", întreabă Meredith adresându-mi-se, dar văzând condițiile lui Drake hotărăsc să aștept al doilea taxi.

"Mergeți, înainte să vomite din nou pe gazon".
"Nu sunt un copil, știți?", pufnește, ținându-se însă cu o mână de cap, de parcă lumea tocmai s-ar fi învârtit cu el. "Ok, repede, urcă în taxiul ăla, am nevoie de o baie și de patul meu".
"Sigur vrei să aștepți următorul? Ești singură și s-ar putea să treacă târziu", spune Meredith îngrijorată.
"Urcă repede în taxi, o să vezi că o să ajungă imediat", și practic o arunc în mașină.

Taxiul pornește și Meredith mă salută cu mâna de la geam, iar de Drake nici urma. S-o fi întins pe banchetă.
Trece un sfert de oră și taxiul încă nu a ajuns și cu tot cu geaca mea muream de frig. Nu aveam nici măcar forța să mă enervez la cât de tare tremuram.

"Ai luat foc! O, Doamne, iei foc!", urlă o voce în spatele meu pe care, din păcate, am recunoscut-o imediat. "Iei foc, ai grijă", și se aruncă pe mine, acoperindu-mi capul cu geaca, ca atunci când se stinge focul.
"Ce mama naibii faci, idiotule?", îl împing.
"Te ajut să te stingi".

A căzut pe jos, pe iarbă, din cauză că l-am împins și probabil că e beat dacă a căzut atât de ușor. Cu forța mea n-aș fi reușit niciodată să clintesc pachetul ăla de mușchi de Josh Cliver.

"Nu iau foc, aiuritul naibii, e părul meu", spun luând o șuviță între degete.
"O, wow, ce frumos e atât de roșu!", și încearcă să se ridice ca să vină la mine, eșuând. Da, e beat mort.
"Vino aici, Jen, te rog", spune pe un ton dulce.
"Nu-mi spune Jen, de câte ori trebuie să-ți spun?".
"Dar Jen e atât de frumos, frumos ca tine", se aruncă în iarbă.

Roșesc la acele cuvinte.
Nu te gândi la cine știe ce, nu se ține pe picioare de la cât a băut.

"O, Jennifer, de ce stai atât de departe de mine?  Te vreau aproape, te rog, vino aici", mă imploră, aproape înduioșindu-mă.

Dar ceea ce se întâmplase cu câteva ore înainte era viu în mintea mea și mă enervează mai mult ca niciodată.

"Nu vreau să stau lângă tine".
"Mda", spune ridicând mâna spre cer ca pentru a putea apuca ceva. "Nimeni nu vrea să stea cu adevărat cu mine".

Ce tot zice? Are o coadă de fete după el și persoanele s-ar lua la bătaie ca să stea la aceeași masă cu el.

"Nu e adevărat, toți vor să stea cu tine".

Îl urăsc, dar văzându-l în halul ăla îmi provoca tristețe.

"Nu minții, Jennifer", și râde. "Tu nu vrei să stai cu mine, de ce stai departe de mine?".

N-am știut să răspund la această întreabare. De ce țineam mereu distanța cu el? La început o făceam cu toți pentru că nu aveam relații, dar apoi am început să leg o prietenie cu Drake și Meredith, dar pe Josh îl respingeam oricum.
Dialogul meu mintal e întrerupt de voma lui Josh.
Începe să vomite pe gazon, emițând sunete animalice, probabil de la efortul pe care-l depune ca să se țină pe gazon cu brațele și să nu cadă în propria lui vomă.
Sunt supărată, dar nu pot să rămân să-l privesc cum se autodistruge pe gazon.
Merg sore el și îl țin cu forța de umeri ca să-l pot susține măcar puțin.
Vomită pentru alte câteva minute ca apoi să se întindă pe parte curată de iarbă.

"Te simți mai bine?", întreb, sincer îngrijorată, văzându-i fața palidă.
"Da, m-ai ajutat, deci îți pasă de mine, hm?", întreabă, revenindu-și puțin, cu un tupeu inuman.

Serios? Eu îl ajut și el își bate joc de mine? La dracu!

Mă ridic de pe jos ca să mă întorc la locul meu, dar simt că rochia mă trage înapoi.

"Nu pleca, rămâi cu mine, nu mă lăsa singur".
"Nu ai nevoie de mine, ai spus că te simți mai bine".
"Mă simțeam mai bine pentru că erai lângă mine".

Nu știu ce i se întâmplă, dar spune o prostie după alta, probabil alcoolul are o influență proastă asupra lui.

"Te rog, rămâi".
Nu reușesc să-i spun nu, mai degrabă nu vreau să-i spun nu.  După tot ceea ce s-a întâmplat și el beat pe gazon în timp ce mă trage de rochie, eu vreau să stau cu el și să-l ajut.

"De ce ești atât de beat?".
"Pentru că tu erai supărată pe mine", spune jucându-se cu o șuviță din părul meu.

Mă enervează, dar e prea beat și inofensiv ca să te superi pe el.
"Tu ești beat pentru ne-am certat?".
"Da, și pentru că sunt un prost", se întinde.
"În sfârșit ai înțeles".

Chiar trebuie să-l tratezi așa și în condițiile astea?

"De ce casele se mișcă?".
"Casele nu se mișcă, tu ești prea beat".
"Nu, Jennifer, chiar se mișcă, și tu te miști, de ce te îndepărtezi, unde te duci?", începe să dea din mâini spre mine, de parcă eu chiar aș pleca.

"Sunt încă aici".
"Nu, nu e adevărat, pleci! Pleci, așa cum fac toți după ceva timp. Ești ca ceilalți, după puțin pleci!".

Nu știu de ce e atât de agitat, nici motivul acestor cuvinte. Chiar îi e frică că eu plec? De ce spune așa? Cine îl lasă singur? Și totuși e mereu înconjurat de persoane. În momentul ăsta simt că semănăm atât de mult încât fac un gest pe care nu mi l-aș fi imaginat niciodată. Îl iau de mână.

"Sunt aici, vezi? Nu merg niciunde" spun fără să-l privesc, din pricina stânjenelii.
"Pentru moment, apoi vei pleca și tu", îmi strânge mâna atât de tare încât într-un moment sau altul încheieturile mele ar fi explodat.

Dar nu spun nimic. Cuvintele sale răsună în urechile mele. O să plec și eu? Cine îl lăsase singur?

"De ce spui așa? Cine a plecat?".
"Caroline a plecat și m-a lăsat singur".

Fac ochii mari la acea frază. Chiar vorbește despre ea? E beat de-a binelea.
Mă simt meschină ascultându-l știind că treaz n-ar fi făcut-o niciodată.
Mâine cu siguranță ar fi regretat, dar curiozitatea de a ști era prea mare.
Numele Caroline mă divoră de vie.
"Cine e Caroline?", întreb știind deja răspunsul, dar vreau s-o aud de la el. Cu vocea lui.
"Fosta mea iubită, dar a plecat".
"V-ați despărțit?".
"Nu, ea a plecat în Florida! Nu am părăsit-o eu!", strigă la mine și îmi dă drumul la mână, smulgând-o.

Mă sperie tonul vocii sale si forța cu care o spusese mă face să mă dau înapoi.

"Nu, nu, nu, o Doamne, iartă-mă. Nu pleca", și își ia capul în mâini și începe să se legene.

Reacția sa e atât de exagerată, de fapt nu mi-a făcut nimic, doar s-a agitat puțin. Dar continuă să se scuze și să-mi ceară să nu plec. Faptul că nu înțeleg ce vrea să zică și ce-i trece prin cap mă îngrijorează mai mult decât ar trebui.

"Nu-ți face griji, nu mi-ai făcut nimic, sunt aici", și mă pun din nou lângă el. Unde naiba e taxiul?
"O iubeam cu adevărat, Jennifer", spune sprijinindu-și capul pe umărul meu.
"Pe cine?".
"Pe Caroline. O iubeam atât de mult, eu aveam încredere. Și apoi a plecat".
"Cum de a plecat?".
"Eu cred pentru că nu mai eram Josh".

Pentru că nu mai era Josh? Cât aș vrea să vorbesc cu el despre asta când e treaz!

"Nu te înțeleg, nu mai erai Josh?".
"Eu o iubeam atât de mult, voiam să stau mereu cu ea. Îi făceam o grămadă de cadouri, o răsfățam pentru că îmi plăcea s-o văd fericită. O duceam cu mine la o grămadă de petreceri, cine importante ca s-o fac să se simtă importantă. Totul se rotea în jurul ei", mimează un cerc cu mâna.
"Și după?".
"După 'puff'", spune suflând.
"Puff?".
"Da, puff. A plecat. Am început să am probleme grave de familie și nu mai aveam atât de mulți bani așa că darurile nu mai erau atât de multe. Eram atât de supărat, Jennifer, știi? Ca tine mai devreme cu mine! Atât de frustrat, eu nu voiam să fiu, dar era mai tare ca mine. Mă închisesem în mine însumi, o luasem pe o cale greșită. Nu mai voiam să văd pe nimeni, nici să particip la nicio petrecere", conclude începând să smulgă câteva fire de iarbă.
"Ai neglijat-o și pe ea? De asta a plecat?".
"Nu, la dracu, eu o iubeam?", explodează brusc. "Ea m-a lăsat singur. Eu muream pe dinăuntru, Jennifer, muream în toată situația aia și voiam doar să stau cu ea. Singura persoană care mă făcea să mă simt bine și ea a plecat. A spus că se săturase să stea închisă în cameră cu mine și că trebuia să reacționez. A spus că trebuia să încetez să fac pe fraierul și s-o duc la petreceri și să-i fac cadouri ca înainte, sar eu stăteam atât de rău".

Mi se strânge inima la acele cuvinte. Ce fel de persoană poate fi atât de josnică și de meschină?
Să pretină lucrurile alea într-o perioadă grea a vieții?

"Ce ți se întâmpla, Josh?".
"O...", și râde încet. "Asta nu-i important. Dar într-o zi am hotărât să-i fac o surpriză. Aveam atâta nevoie s-o văd, dar ieșind în grabă din casă nu luasem telefonul cu mine, dar am hotărât să merg la ea fără să o anunț. Aș vrea să nu mă fi dus niciodată, Jennifer, serios".
"Plecase?".
"Nu, mai rău, era cu altul. În pat cu altul. Nici nu-l mai văzusem, mă înșelase, dar în perioada aia eram atât de slab și nevoitor de ea încât am iertat-o și i-am spus că aș fi trecut peste".
"Ce spui? Ea te-a înșelat și tu ai lăsat-o să scape basma curata?".

"Mă simțeam atât de rău...", continuă încet.

Aș vrea să văd ce formă asume privirea lui în clipa asta, dar continuă să țină capul pe umărul meu.

"I-am cerut să rămână, că o iubeam și nu-mi păsa, că aș fi trecut peste. Dar ea a spus că nu avea nevoie de o persoană atât de distrusă în viața ei și m-a părăsit, ca apoi să plece după o săptămână în Florida, așa se zvonește".

Mă simt atât de rău la acele cuvinte și în același timp atât de brutală.
Am insistat atât de mult asupra acestei povești. Jignindu-l și făcând supoziții fără sens care-l răneau.
Nu mi-aș fi imaginat niciodată că i se întâmplase așa ceva.
Iată motivul pentru atâția nervi, iată motivul acelui comportament.
Stătea încă rău pentru povestea asta, o simt de la tonul cu care vorbește despre asta.
Josh ține o armură ca să se protejeze de trecutul său, o armură ca a mea.
Poate că suntem legați de un fir de durere.

Rămânem așa pentru ceva timp. Obrazul său pe umărul meu. Mâna mea pe a sa.
Stând pe iarbă, în liniște. Doar respirația noastră răsunând în aer, de parcă am fi într-o bulă.
Eu mă gândeam la durerea pe care o simțisem pierzând-o pe mama, iar el cu siguranță se gândea la zilele acelea fără Caroline.
Prea răniți, dar răniți împreună.