Capitolul 18

Jennifer's Pov

"Au, mă doare!", mă plâng cu Meredith, disperată, în timp ce încearcă să-mi desfacă părul.
"Dacă stai locului nu o să te doară, dar tu continui să te miști de parcă te-aș tortura".
"Păi tocmai asta faci, aș putea să te denunț!".

Petrecerea începe la unsprezece, dar Meredith a dat buzna în casa mea la opt, spunând că îi era teamă că aș fi fugit sau că nu m-aș fi prezentat și avea dreptate. Tentația de a mă închide într-un seif și să ies ziua următoare era destul de mare.
E trecut de ora zece deja și, cu toate că ea e deja îmbrăcată cu rochia ei care o face și mai frumoasă decât e și așa, machiată și coafată, eu sunt întinsă pe pat, în pijama.

"Jennifer, trebuie să stai locului! Încă nu ești gata și în jumătate de oră trebuie să plecăm".
"Dar trebuie doar să îmbrac afurisita aia de rochie".
"Și trebuie să te machiez și să te coafez, iar tu ai încă cocul ăla afurisit în cap și pijamaua", începe să se enerveze, iar fața lui Meredith aproape că mă face să râd.

O Meredith enervată n-am cum s-o iau în serios.

"Nu glumesc", și aruncă cu peria în mine.

Dacă nu m-aș fi dat la o parte, m-ar fi nimerit direct în față. Văd fața debusolată a lui Meredith, cu siguranță nu voia s-o facă cu adevărat, dar la urmă peria a zburat spre mine, iar eu, observându-i privirea și fața care s-a înroșit, nu pot decât să izbucnesc în râs.

"Jennifer, te rog frumos", mă implora aruncându-se pe pat, obosită de alergătura mea continuă. "Lasă-mă să te aranjez".
"Meredith, eu nu sunt făcută pentru lucruri de genul", mormăi.
"Nu mergem la spânzurătoare, mergem la o petrecere".
"Prefer spânzurătoarea", spun ducându-mi perna la față.
"Atunci îmi explici de ce ai zis să mergem? Înainte nu voiai să mergi, după ai hotărât că vrei să participi. După voiai să te duci în blugi, iar apoi practic mi-ai ordinat să căutăm o rochie, nu te înțeleg!", răbufnește.

Are al naibii de multă dreptate, nici eu nu mă înțeleg, darmite ceilalți.
Nu te înțeleg nici măcar eu care sunt conștiința ta.

"Eram supărată!".
"Pe Josh?".
"Cu cine altcineva", și mă arunc din nou pe pat, obosită doar la gândul de a vorbi din nou despre asta.

"Drake mi-a povestit ce s-a întâmplat în bibliotecă", o să-l omor pe crețul ăla. "De obicei când greșește eu o spun direct, nu-mi fac probleme, dar eu sunt sigură che ceea ce a zis nu o crede cu adevărat".
"De unde știi?", întreb dând la o parte perna de pe față ca s-o pot privi în ochi.
"Melissa a folosit-o pe Caroline drept argument, de asta a devenit o fiară, se întâmplă mereu, de asta nu vorbește niciodată despre ea, cu nimeni, e un fel de slăbiciune a lui".

Din nou Caroline asta, cine naiba e? Tot vorbesc despre ea și nu primesc niciodată explicații, încep s-o urăsc doar auzindu-i numele.

"Pot să știu și eu cine e?", întreb la limita răbdării.
"E fosta lui Josh".
"Înțeleg, și? Cine știe câte foste o fi avut, dacă nu poți pomeni de numele fostelor lui nu am putea vorbi deloc".
"De fapt, ea e singura cu care a avut o relație serioasă".

Rămân aproape uimită la auzul acelor cuvinte. A avut doar o iubită?
Neața, aiurito, asta nu înseamnă că nu și-a tras-o cu celelalte, înseamnă doar că, cu ea, a avut o relație stabilă.
Cum adică?
Ești proastă? Cu această Caroline a avut  ceva serios, probabil că o iubea, în timp ce cu celelalte doar s-a jucat, cum face și acum, și nu-mi spune că ești surprinsă.
De fapt, nu sunt surprinsă de asta, dar de faptul că el a avut o iubită, pe care o iubea și pe care n-a înșelat-o. O fată pentru care a simțit ceva și n-a folosit-o doar ca pe o jucărie, cum fac de obicei.
Cine știe cum e și unde e acum, cu siguranță trebuie să fie foarte frumoasă dacă a vrut-o ca iubită. Și cum de se supără atât de tare doar la auzul numelui ei? Ce se întâmplase?

"Și ea unde e acum?".
"În Florida, cred".
"În Florida? Făcând ce?", întreb uimită.
"Cine știe", își mută privirea.

E clar că știe exact ce se întâmplase, dar nefiind ea protagonista aceste povești, nu mi-ar fi spus niciodată nimic și o respectam pentru asta.

"Haide, fă ceea ce trebuie să faci", spun ridicându-mă din pat și punându-mă pe scaun, uitându-mă în oglindă.
"Serios?", face ochii mari.
"Da, dar mișcă-te, înainte ca eu să mă răzgândesc", râd și nu trebuie să zic de două ori că se duce repede să recupereze peria.

Vine spre mine și-mi desface încet părul, ca să nu mă doară, înlăturând toate acele agrafe care păreau că nu se mai termină.

"Îmi explici de ce-ți pui toate agrafele astea și, pe deasupra, două elastice?".
"Pentru că altfel nu-mi stă".

"Cum adi...", dar nu termină propoziția că înțelege imediat de ce și pe fața ei se conturează o expresie uluită.
"Jennifer, e, e foarte lung!", spune uimită, iar eu n-am putut decât să râd și să încuviințez.
"Nu, la naiba, e cu adevărat lung, îți ajunge la talie".
"Știu, Meredith, e părul meu, sunt conștientă".
"Nu, se pare că nu ești conștientă având în vedere că-l ascunzi cu cozile alea stupide, elastice, agrafe și cine mai știe ce. Îmi explici de ce nu-l lași niciodată desprins?".
"Tu glumești? Și așa se observă prea tare când îl țin în coadă, imaginează-ți să-l las desfăcut!".
"Dar e atât de frumos", spune trecându-și o mână prin el. "În seara asta îl ți desprins".
"Nu, eu nu...", dar desigur, n-am putut termina propoziția că Meredith fuge în baie, ca apoi să se întoarcă cu placa pe care o adusese cu ea.

De fapt, ea a adus tot necesarul, gândindu-se că eu nu aveam nimic și avwa dreptate. În afară de câteva tuburi de mascara și un ruj, eu nu am nimic. Nu pentru că nu mi le  putea permite, desigur, ci pur și simplu nu am nevoie. Referitor la chestia asta, un lucru m-a lăsat fără cuvinte la Meredith, când a intrat la mine acasă. Faptul că nu a spus nimic și că nu a rămas uimită. De obicei, persoanele când intrau în vila noastră la Londra spuneau lucruri de genul: "Wow, ce casă încântătoare, cine știe cât v-a costat", sau, "O, păi, ce puteam să mă aștept de la familia Milton, un apartament?".

Ea însă a intrat de parcă n-ar fi cine știe ce. Oare și ea locuia într-o vilă mare ca a mea? Meredith are mulți bani? Doar acum îmi dau seama de cât de puțin o cunosc.

"Acum îl întind, așa o să fie și mai lung", spune cu placa în mână, privind părul meu ondulat.
"Nu cred că e cazul".
"O, ba e cazul, nu te mișca, altfel îți ard urechea", nu mă mișc de un milimetru după propoziția aceea de frica de a rămâne fără urechi, dar din fericire lui Meredith nu îi ia prea mult.
"Gata!", spune mândră, scoțând placa din priză.

Acum părul îmi ajunge practic la fund.

"Du-te să-ți pui rochia, hai!".
"Acum?", întreb deloc încântată.
"Da, acum, așa nu-ți strici machiajul când o îmbraci, haide, grăbește-te!".

Ma duc în baie și îmbrăc "rochia" pe care Meredith m-a obligat s-o cumpăr. Începe să aibă prea multă influență asupra mea fata asta.

"Jennifer, îți vine și mai bine acum că ai părul desprins".
"Meredith, serios, lasă-mă să iau măcar un cardigan ca să mă acopăr puțin".
"Ce tot spui? Ar striga tot, în plus ești acoperită!".
"Da, pe jumătate", spun enervată, dar ea nu mă ascultă și îmi face semn să iau loc.
"Acum te machiez", nu obiectez, având în vedere că e inutil.

Îmi dă cu un fel de praf roșiatic pe față care îmi închide puțin tenul și ascunde câțiva pistrui, ceea ce nu-mi displace.

Apoi dă cu puțin fard negru pentru ochi pe pleoape, făcând o linie cu creionul și folosind mascara în abundență.
În fine, după ce am certat-o spunându-i să nu exagereze, aplică doar puțin gloss pe buzele mele deja roșii și termină tot cu puțin parfum.

"Ești gata!", zâmbește.

Aia nu sunt eu, nu e posibil, sub nicio formă. Ochii mei verzi par enormi, dar îmi plac, și buzele mele sar în evidență, dar nu în mod vulgar. Poate pot să mă definesc aproape drăguță în seara asta.

"Lipsesc doar pantofii, ține", îmi întinde tocurile argintii.
"O să cad, Meredith, o să cad în fața tuturor. Ba chiar o să cad înainte să ajung".
"O, nu face pe dramatica".
"Nu fac pe dramatica, sunt realistă!".
"E, haide, nu sunt atât de înalte, punele și fă câteva ture pe hol ca să te obișnuiești".

Le încalț și are dreptate, păreau mult mai înalte, dar oricum nu știu să merg, întocmai, cad de trei ori înainte să reușesc să asum o poziție dreaptă și să reușesc să parcurg întreg holul fără să par o gorilă dresată.

"Mergem?", întreabă Meredith, punându-și geaca și strângându-și poșeta în mână.
"Mergem".

****

Josh's Pov

"Haide, Josh, grăbește-te! Au ajuns deja toți!", urlă Drake de pe geamul mașinii.
"O clipă! Dacă vrei să ajungi la petrecere trebuie să alimentez, nu?".

Drake răbufnește și bagă capul la loc în mașină. M-a făcut să pregătesc totul în grabă ca să ajungem acolo devreme, ca să observăm atent fetele care ajung, acesta era singurul său motiv.

"Meredith, la urmă, nu vine?", întreabă Drake după ce m-am urcat în mașină.
"Ba da, vine, de ce?".
"Nu e cu noi în mașină, credeam că nu vine".
"E la Jennifer. A plecat devreme de-acasă, spunând că dacă n-ar fi trecut pe la ea, ar fi venit la petrecere în pijama", râd eu.
"Da, așa cred și eu, sunt nerăbdător s-o văd".

Îi arunc o căutătură urâtă, iar el își dă seama imediat.

"Țineți gelozia în frâu, sunt doar curios", se apără Drake.
"Nu sunt gelos, deloc", mă justific.
"Nu, nu", ironizează. "Ai mai vorbit cu ea?".
"Da, dar n-a fost de folos, am început să aberez și n-am reușit să-i explic cum trebuie".
"Poate în seara asta o să reușești să-i vorbești cum trebuie".
"Poate, vreau s-o am pe lista mea cât de repede posibil, așa îmi iau gândul".
"Doar de asta".
"Drake, nu începe din nou discursul ăsta!", pufnesc imediat.

"Nu vreau să încep din nou, doar că faptul că "cearta" asta, dacă îi putem spune așa, te-a deranjat atât de mult, ceva o fi și însemnând, nu?".
"M-a deranjat doar faptul că a înțeles greșit".
"Josh, haide! Când fac un comentariu despre ea mă mănânci de viu".
"Repet: pentru că o vreau pe lista mea".
"Și dacă nu reușești? O să încetezi să-i mai vorbești sau să-i stai prin preajmă?".
"O să reușesc", spun serios ca să-i dau de înțeles că această conversație mă calcă per nervi și Drake, enervat, întoarce capul spre geam.

Nu știu ce se întâmplă cu Jennifer și sincer, cu cât încerc încerc mai mult să pun cap la cap lucrurile, cu atât înțeleg mai puțin.
Nu știu dacă o vreau doar pe lista mea sau și în viața mea. Nu știu nici dacă aș putea să stau departe de ea pentru prea mult timp. Singurul mod pentru a-mi da seama e să o scriu pe afurisita aia de listă și să văd ce se întâmplă mai departe.

"Parchează acolo", indică un loc liber.

Am ajuns la petrecere și, cu toate că am ajuns mai devreme, e deja plin ochi de lume și muzica se aude deja din mașină.
O grămadă de lume dansează în sala mare și pahare pline de alcool decorează casa.

"Tatiana și-a făcut de cap și de data asta".
"Mda, petrecerile sunt puctul ei forte", răspund eu, observând haosul care se formează în casa aia uriașă.
"Blonda și prietena ei brunetă pe divan", spune Drake după ce a băut o bere.

Mă întorc și două fete ne privesc ca apoi să ne salute cu mâna. Nu le mai văzusem, cu siguranță nu erau de la noi de la școală, dar sunt destul de drăguțe.

"Tu bruneta, eu blonda, haide!", nici zis bine că Drake mă târăște după el spre divan.

"Să dăm start petrecerii", îmi spun mie însumi, în timp ce beau ultima gură din paharul meu, ca apoi să-l arunc pe jos.
Blonda lui Drake râde de parcă i-ar fi necesar ca să respire la fiecare glumă prostească de-a lui Drake, cu siguranță e mangă pentru că glumele lui te fac să plângi.
În timp ce bruneta s-a aruncat pe mine deja de vreo trei, patru ori. Are un corp fenomenal, dar nu-mi dă cine știe ce satisfacție sau plăcere s-o sărut, ba chiar aș putea spune că mă plictisește.

"Eu și prietena mea mergem să luam de băut, ne întoarcem imediat", urlă bruneta, încercând să se facă auzită peste muzică.

Îi adresez un zâmbet pieziș și, dacă s-ar fi întors sau nu, conta prea puțin, mie nu-mi schimbă nimic, având în vedere că nu mă distram deloc.

"Haide, amice, bea!", urlă Drake care e deja praf.
"Beau!", urlu arătându-i paharul pe care îl aveam în mână deja de jumătate de oră.
"Da, ca o fetiță".

Fața lui Drake se schimbă de la amuzată la confuză, apoi uimită și în fine malițiosă, toate într-o secundă. Mă întorc spre punctul în care privește, unde privesc și mulți alți băieți, și o văd, era la ușă, mai frumoasă decât am văzut-o vreodată. Jennifer.

"Nu pot să cred, știam că m-ar fi uimit", râde Drake.

Și nu l-a uimit doar pe el, ba chiar sunt sigur că eu sunt mult mai euforic decât el.
Are o rochie lungă, albastră ca cerul nopții, cu niște mari și lungi crăpături de-o parte și de alta a picioarelor, care lasă să se vadă coapsele subțiri, puse în evidență de tocurile argintii pe care le poartă.
Părul lung, roșu ca buzele sale și sclipitor, îi ajunge până la fund, punând-o și mai mult în evidență.
Știam că avea părul lung, având în vedere că doar în coadă îi ajungea mai jos de umeri, dar nu credeam atât de mult.
Merge încet și e evident stingherită având în vedere că ține privirea în pământ, dar nu-și dă seama de cât poate să fie de frumoasă. Nu că n-ar fi mereu, dar decolteul acela uriaș pe spate și machiajul care-i face ochii și mai profunzi, mă fac să înnebunesc de-a binelea și se pare nu doar pe mine, având în vedere comentariile inoportune ale băieților din spatele meu.

"Aia e Jennifer Milton, nu-i așa?", întreabă un băiat în spatele meu.
"Da, e chiar ea, zici că ar trebui să încerc?", răspunde prietenul lui.
"M-aș putea gândi și eu la asta, știi?".

Sunt pe cale să mă ridic și să-i sparc buza unuia din ei, literalmente, dar al treilea adaugă un comentariu care mă face să mă relaxez.

"Degeaba, băieți, riscați doar să vă răciți gura de pomană".
"De ce, mă rog?".
"E la cursul de istorie cu mine, a refuzat orice persoană care a încercat să-i vorbească. Un coleg de clasă i-a dat o palmă peste cur și a ajuns la cabinet".
"Ok, atunci e cazul s-o lăsăm baltă".

Râd în gând, pe asta o pierdusem categoric.
Vreau să merg la ea, dacă ar trebui să o adaug pe lista mea, aș fi făcut-o în seara asta.
Dar planurile mele sunt date complet peste cap de întoarcerea acelor două pițipoance ale căror nume tot nu mi-l amintesc.

"Aia e Jennifer Milton, nu-i așa", întreabă blonda, privindu-l pe Drake.
"Da, ea e, o cunoașteți?".
"Nu, și nici nu suntem curioase, nu vorbește cu nimeni", răspunde bruneta care se așezase din nou pe picioarele mele. Comentariul ăla m-a enervat destul de tare.

"Rochia aia costă mai mult decât casa mea", continuă din nou blonda.

Fetele astea nu știu să facă altceva decât să bârfească? Încep să mă satur de-a binelea de ele, dar Drake pare să se distreze, așa că aș mai fi suportat puțin.
Sper doar să nu mă observe.
De ce? Ți-e frică să nu te vadă frecându-te de bruneta asta "doar creier"?

****

Jennifer's Pov

"Meredith, deja m-am săturat să stăm aici".
"Dar suntem aici doar de 20 de minute!".
"Doar? Mi se pare o veșnicie".
"Pentru că pari un manechin, uite de ce!".

De când am ajuns am dat doar o tură și în rest am rămas tot timpul la bar. Meredith e deja la al treilea pahar, chestie care mă surprinde mult. Am văzut-o mereu ca pe o fată timidă, mai ales prima dată când am întâlnit-o, iar acum dă buzna la mine acasă întorcându-mi camera cu susul în jos, mă târăște prin magazine și bea ca un burete.
Acest lucru nu mă deranja, ba chiar mă face fericită, aproape importantă.
Se vede că Meredith a fost mereu așa, pur și simplu nu a găsit pe nimeni cui să-i arate caracterul său adevărat, iar acum mi-l arată mie.
Poate Meredith îmi e cu adevărat prietenă, poate îmi pasă cu adevărat, poate Josh la urma urmei se înșeală.

"L-ai văzut pe fratele meu sau pe Drake?".
"Da, sunt acolo", îi spun indicând divanul.

Josh se pregătește să și-o pună cu o fată brunetă a cărei față încă nu o văzusem, având în vedere că nu se dezlipește de el.
Nu cred că el m-a văzut și sincer sper ca fata aia să nu se mai ridice vreodată de pe picioarele lui, nu vreau să mă observe, mai ales nu cu rochia asta pe mine.
Scopul tău de a merge la petrecere era pentru că el te provocase, trebuie să te vadă!
Dar sunt ridicolă!
Ești superbă.
Vreau o pereche de All Star, trambulinele astea mă omoară.
Ai stat tot timpul jos.
Exact, imaginează-ți dacă m-aș ridica.

"Cine sunt alea?", întreaba Meredith privind dezgustată scena de pe divan.
"Pe mine mă întrebi?".

Situația începe să mă enerveze, ba chiar îmi provoacă greață.
Doar pentru că ai vrea să te afli tu în locul brunetei.
Prefer să fiu prietenă cu Melissa și, ai încredere, e grav! Nu e grlozie, sunt sigură, dar după scena din bibliotecă și discuția următoare, să-l privesc pe Josh îmi provocă nervi.
Instinctul de a merge acolo și să-l scuip e mare, și nu e pentru ceea ce-i spusese Melissei, ci pentru că m-a rănit.

Nu e prima dată când aud persoane spunând aberații despre mine, dar să le aud ieșind din gura lui m-a deranjat mai tare, mai ales faptul că i le-a spus fix Melissei.

"Haide să dansăm, Jennifer, te rog".
"Nu știu Să dansez".
"De ce, tu crezi că lumea asta știe?", întreabă deschizând larg brațele.

Are dreptate. Lumea nu dansa, se dezlănțuia. Cine face câțiva pași greșiți pe mese, cine se freacă pe la colțuri și apoi, desigur, cine a căzut lat pe jos. Lucrul cel mai absurd e că lumea sare peste săracii aceia întinși pe jos de parcă nici n-ar fi acolo, ba chiar alții chiar trec peste ei.
La un moment dat o văd pe Meredith făcând o privire ciudată pe care nu reușesc să o înțeleg, privirea ei e ațintită undeva în spatele meu.

"Hei, de ce ești aici singură?", spune un băiat punându-se între mine și Meredith, dându-i spatele.

Are un zâmbet superb și pielea bronzată îl pune și mai mult în evidență.
Părul negru aranjat în sus și un piercing în sprânceana dreaptă.

"De fapt sunt cu o prietenă", o indic pe Meredith cu bărbia, care-l privește vrăjită pe băiat.
"O, scuză-mă, chiar nu te văzusem", se scuză întorcându-se și zâmbind, întinzându-i mâna
"M-Meredith", spune timidă, devenind roșie ca racul.
"Ascultă, Meredith, pe prietena ta cum o cheamă?".

Stai, ce? Eu sunt aici, dacă chiar trebuie să întrebe, să mă întrebe direct pe mine.
Îi fac semn lui Meredith cu capul să nu-mi spună numele, dar, desigur, ea nu mă ia în seamă.

"Se numește Jennifer".
"Zici că dacă o întreb dacă vrea să danseze, acceptă?".

Oh, haide, m-am săturat de circul ăsta!

"Sunt în spatele tău dacă trebuie să mă întrebi ceva", el râde.

Trebuie însă să recunosc că eu e cu adevărat frumos.

"Atunci hai s-o luăm de la zero, sunt Christopher, încântat", și-mi întinde mâna.

Rămân să-l privesc puțin, nefiind sigură dacă vreau să-i vorbesc, dar Meredith în spatele lui îmi tot dă din mâini ca să-mi dea de înțeles să răspund și pufnesc în râs, strângându-i mâna.

"Am spus ceva ce nu trebuia?", întreabă confuz.
"Nu, nu, nimic, eu sunt Jennifer".
"Ești foarte frumoasă când râzi, Jennifer, știi, nu?".
"Nu găsești nimic mai bun ca să te dai la mine?".

Mă privește făcând ochii mari, dar într-o clipă îmi zâmbește malițios, aproape amuzat de răspunsul meu.
Zâmbetul acesta îmi amintește mult de Josh și doar la gândul acesta mă întorc fără să vreU spre divan și îl văd holbându-se la mine.
Și-a dat seama de prezența mea și o senzație de disconfort pune stăpânire pe mine.
Mă privește aproape cu... Ură? Nervi? Nu știu nici eu. Nu știu dacă e nervos văzându-mă din cauza discuției, dacă pentru că am avut curajul să mă prezint, făcându-l să pice de prost sau dacă pentru băiatul care-mi vorbește, al cărui nume deja nu mi-l mai amintesc. Ideea e că îmi aruncă priviri de foc.
Chiar și bruneta care în sfârșit a hotărât să-l lase să și respire, dezlipindu-se de Josh, mă privește.

"Ei bine, de obicei funcționează", spune băiatul, făcându-mă să rup contactul dintre mine și Josh. "Dar se pare că nu și cu tine".

Despre ce tot vorbește acolo?
Proasto! Ce e, Josh ți-a cauzat o pierdere de memorie de departe? Ți-a făcut un compliment și tu l-ai întrebat dacă n-are nimic mai bun de zis.

"Mda, se pare că nu".
"Atunci poate ar trebui să fiu direct", pune o mână pe genunchiul meu.

Eu îi arunc o căutătură urâtă, Meredith râde încet și cu coada ochiului îl văd pe Josh uitându-se tot mai atent la mine, iar bruneta a dispărut. Simt privirea lui săgetându-mi spatele, până la oase, așa că hotărăsc să-i fac jocul.

"Da, ar trebui", și mă întind puțin spre el, punându-mi mâna peste a lui.

O văd pe Meredith făcând ochii cât cepele la reacția mea, probabil se aștepta să-l înjur sau să-l plesnesc.

Nu te juca cu focul, Jennifer...

"Ce zici de o tură? Într-un loc mai retras?".

Nu te ridica de pe scaunul ăla!

"Da, bine. O tură rapidă, n-aș vrea s-o las pe Meredith prea mult timp singură", spun ridicându-mă în timp ce băiatul mă ia de mână.
"Hm, exact, adică nu, luați-vă tot timpul de care aveți nevoie pentru lucrurile voastre, adică tura voastră", Meredith e cu siguranță dezorientată de reacția mea. Dar tot teatrul ăsta nu durează prea mult.
"Bună fetelor", aș recunoaște acea voce oriunde, chiar și în mijlocul celei mai mari harababuri, iar strânsoarea sa pe umărul meu mă face să încremenesc pe loc.
"Hei frățioare", zâmbește Meredith, în timp ce băiatul aruncă căutături urâte mâinii lui Josh.

Numele lui e Christopher 'Jennifer memorie de elefant Milton'!
Corect, Christopher!

"Iar tu ești?", întreabă Josh privindu-l pe Christopher fără pic de emoție.
"Christopher", răspunde întinzându-i mâna cum făcuse mai devreme cu mine și cu Meredith, dar Josh se limită doar să încuviințeze.

Josh își mută privirea spre mâna mea stângă care încă o strânge pe cea a lui Christopher. Din instinct îmi retrag mâna, nu știu nici eu de ce, dar acea privirea m-a înghețat.
Situația e foarte stânjenitoare, Meredith se uită la mine, eu mă uit la Christopher, care se uită la Josh. Toți ne privim, dar nimeni nu vorbește!
Din fericire îl văd pe Drake venind spre noi. Mai degrabă decât venind, se bălăngăne.

"Oameni buni, trebuie să beau", se aruncă pe Meredith.
"Iar eu cred că ar cam trebui să încetezi", răspunde Meredith încercând să-l țină în picioare.
"Meredith! O, ești foarte frumoasă in seara asta, ești sora lui Josh, nu-i așa?", eu și Meredith râdem la acel comentariu, dar Josh continuă să nu vorbească, ținând în continuare mâna pe umărul meu.
"Jennifer, ești si tu aici, o, e clar că ești și tu aici. Ești superbă, unde te-ai ascuns până acum? Șmechero", e mangă, nici nu pot să-mi imaginez cât alcool are în corp.
"Deci, mergem să facem o tură?", întreabă Christopher, adresându-mi-se.

Josh strânge mâna pe umărul meu ca și cum mi-ar impune să rămân aici și să nu mă duc.
Ce vrea? Înainte mă respinge, iar acum face pe gelosul, să se hotărască odată!
Reușește să mă enerveze chiar și fără să spună nimic.

"Desigur, haide", dau mâna lui Josh la o parte de pe umăr.
"Eu cred că tu ar trebui să rămâi", spune el.
"De ce?", răspunde Christopher în locul meu.
"Pentru că eu trebuie să-l duc pe Drake să-și revină și nu o voi lăsa pe sora mea singură la petrecerea asta".
"Nu, dar eu...", începe Meredith, dar Josh o întrerupe cu un gest.
"Nu mă interesează, nu rămâi singură.

Dezamăgirea mă cuprinde, dar nu las sa se observe. Iată de ce, nu vrea ca Meredith să rămână singură cu animalele astea și are dreptate.
Ce credeai? Că gelozia a pus stăpânire pe el și că l-ar fi luat la bătaie pe bronzatul aici de fața pentru tine?

"Atunci stai tu cu ea, nu? Vine cu tine și cu prietenul tău", replică Christopher.
"Tu n-ai nimic de-a face cu povestea asta așa că ai putea să și taci din gură".
"De fapt, tu ești cel care s-a băgat în seamă".

Tensiunea începe să crească și nu-mi place deloc. Ultimul lucru pe care mi-l doresc e o bătaie pentru un lucru atât de stupid.

"Da, Christipher, poate are dreptate, nu vreau să o las pe Meredith singură și nici s-o fac să se ducă cu ei ca să-și petreacă seara văzându-l pe Drake cum vomită".
"Cine se duce să schieze?", întreabă Drake întorcându-se din lumea alcooliștilor.
"Nimeni, Drake, nimeni; dormi la loc", îl asigură Meredith, punându-i din nou capul pe umăr.
"Exact, pleacă!", repetă Josh.

Acum începe pe bune să mă enerveze. Una e să vrei să o protejezi pe Meredith, iar alta e să vii aici și să începi să dai ordine după bunul tău plac și să răspunzi urât.

"Auzi, calmează-te, ai înțeles?", mă întorc spre Josh. "Am spus că o să stau cu Meredith și cu siguranță nu pentru că așa mi-ai spus tu, ci pentru că ea e prietena mea, iar Drake e praf. Așa că, acum, taci și ia-l pe mortul ăla viu de pe sora ta", spun enervată dintr-odată și din fericire Josh nu răspunde, mergând spre Drake și Meredith.
"Scuze, Christopher, dar nu pot", mă prefac că-mi pare rău.

Christopher se apropie de urechea mea, punându-mi o mână pe șold ca să mă apropie.

"Să nu crezi că o să te las să scapi atât de ușor", și îmi dă drumul, făcându-mi cu ochiul.

Ia o cariocă de pe o tablă de plastic care e agățată pe peretele deasupra barului și începe să scrie niște numere pe brațul meu. "Sună-mă de-ndată ce ești liberă", zâmbește. "Meredith, a fost o plăcere să te cunosc, pe data viitoare".
"Ați terminat teatrul ăsta?", spune Josh enervat.
"Îmi explici ce tot vrei? Nu erai ocupat cu i brunetă?".
"Copii, sunt sigur că am văzut un hipopotam deasupra capetelor voastre", spune Drake.

Între un Drake beat, Christopher, rochia asta care nu mă lasă să respir și un Josh insistent, nu văd ora să ajung acasă.

"Meredith, te rog, du-l afară, vin și eu într-un minut", ordină Josh.
"Poftim? Înainte erai "Josh o protejez pe sora mea cu riscul vieții", și acum o trimiți afară cu Drake care nu se ține pe picioare?".
"Ce tot spui acolo? Mă țin foarte bine, privește-mă!", Drake încearcă să se țină în echilibru într-un singur picioar ca apoi, desigur, să cadă.
"Haide, Meredith, te rog".
"Ba nu, acum tu îl duci afară!", apucăturile lui mă enervează la culme.
"Încetați odată! Îl duc afară pe Drake, te aștept în curte", și Meredith se îndreaptă spre ușă în timp ce eu răbufnesc.

Josh se dă la o parte, punându-se pe scaunul din fața mea, nu spune nimic, pur și simplu se uită la mine.

"Ce mama naibii vrei?".
"Se pare că faptul că în seara asta ești al naibii de frumoasă nu ți-a schimbat comportamentul enervant".
"Din câte se pare faptul că e plin de fete în jur nu ți-a schimbat tendința de a veni să mă enervezi pe mine".

"Din toată fraza ai înțeles doar ce-ai vrut tu, nu și faptul că ți-am spus că ești frumoasă".
"Nu mă interesează".

De fapt nu sesizasem complimentul său până când nu l-a repetat, așa că mă întorc în partea cealaltă, știind că m-am înroșit.
La naiba! De ce dacă mi-o spune Christopher îi dau cu tifla, iar dacă mi-o spune Josh mă fac ca racul.

"Jennifer...", e în spatele meu și cu degetele îmi mângâie spatele gol. "Noi trebuie să vorbim", încet încet degetele sale porniseră de la umeri și ajungeau tot mai jos.
"Eu-eu n-n-am nimic să-ți spun", chiar acum trebuia să mă bâlbâi?
"Dacă chiar nu vrei să vorbim, putem face altceva", șoptește la urechea mea, în timp ce cu degetele a ajuns aproape de baza coloanei vertebrale în timp ce-mi desenează mici cercuri pe pielea goală.

E o tortură. Nu reușesc să reacționez, nici să spun o propoziție întreagă care să aibă sens ca să-l fac să se dea la o parte. Toate părțile corpului meu au paralizat. Meredith, unde naiba ești?