Capitolul 16

Josh's Pov

Ies din bibliotecă urmat de Melissa care pleacă în grabă, satisfăcută de ceea ce se întâmplase și întâlnesc imediat privirea plină de mustrări a lui Drake.

"Și tu ce cauți aici?", întreb surprins.
"Te căutam", e destul de enervat și nu înțeleg de ce.
"Ei bine, iată-mă, m-ai găsit", spun evident.
"Da, am văzut".
"Poți să încetezi să-mi mai răspunzi? Ce s-a întâmplat?".
"Ce făceai cu Melissa?".
"Am vorbit", răspund confuz din pricina întrebării.
"Doar vorbit?".
"Păi i-am și tras-o, dar asta nu e o noutate, de ce mă întrebi?".
"Pentru că te căutam și m-am întâlnit cu Jennifer".

Îl privesc ca să-l invit să termine propoziția, având îm vedere că nu înțeleg unde vrea să ajungă.

"Și nu știu de ce, dar ea știa că te-aș fi găsit aici și a venit cu mine să te căut".
Fac ochii mari la acele cuvinte, îl privesc fix pe Drake sperând că nu era pe cale să spună ceea ce credeam, dar prea târziu...

"Da, Josh, a auzit tot".

Auzise tot. Fiecare cuvânt în parte.

"Și când...", dar nu mă lasă să termin vă el răbufnește.
"Da, Josh, tot! A auzit tot de când ai făcut-o p persoană de rahat până când ai spus că nimeni nu o vrea prin preajmă, iar la urma a asistat și la spectacolul final de pe birou! Ești un afurisit de nemernic sau ce?".

În mod instinctiv mă sprijin de perete și îmi iau capul în mâini. Eu nu voian să o rănesc, nu știu nici măcar de am spus acele cuvinte per care nu le gândesc.

"Știu că nu gândești cu adevărat acele lucruri", mă asigură Drake de parcă mi-ar fi citit gândurile.
"A, da? Și ce te face să crezi asta?", răspund râzând nervos.
"Pentru că, dacă într-adevăr le-ai gândi, acum nu ai fi aici disperându-te din cauza faptului că te-a auzit".

Așa e. Nu știu de ce faptul că a auzit mă turbează atât de mult. La urma urmei, ce-mi pasă dacă acum mă urăște sau nu? Nu e ca și cum înainte ne iubeam.
Poate pentru că, dacă înainte voia doar să te pălmuiască, acum ar vrea să te lovească cu o rangă și să-ti ascundă, foarte probabil, trupul?
Certurile noastre sunt mai ales în glumă și referitor la lucruri fără importanță. În majoritatea timpului îmi place să-i văd expresia enervată, apoi calmă, din nou enervată și de multe ori timidă, din pricina unor glume ale mele cam nepotrivite.
Se creează un fel de relație cu ea, o legătură care se instalează treptat.
E o relație ciudată, dar tocmai de asta începea să-mi placă, ieri pe aproape toată durata după-amiezii uitasem de pariu și de adevăratul motiv pentru care mă apropiasem de ea.

"Îmi explici de ce ai fost atât de dur?".
"Nu știu, nu aveam de gând să fiu, dar după ce a adus vorba de Caroline, am explodat".
"Știa ce să spună ca să te enerveze", deduce Drake și are al dracului dreptate.

Melissa știe ce efect are asupra mea doar auzul numelui Caroline.

"Ce a zis?".
"Nu știu, a plecat făcându-se că plouă, chiar râdea".
"Râdea?", am întrebat confuz.
"Da, râdea și a zis ceva despre faptul că îi sunt dator cu un sandvici pentru că te-am găsit, nimic mai mult".
"Ce fată ciudată și amețită".
"Mda, Jennifer e cu adevărat aparte, de asta îți place".

Cuvintele lui Drake mă iau puțin prin surprindere. Nu pentru ceea ce a spus, ci pentru cum a spus-o. Sigur și hotărât de parcă ar fi mai mult ca sigur, ceva de necontestat.

"Ce tot îndrugi acolo?".
"Spun adevărul", răspunde de parcă ar fi evident.
"Ști bine ce părere am despre Jennifer, doar un păriu pe care l-am făcut cu tine, doar un pariu".
"De asta acum ești agitat referitor la faptul că s-ar putea să nu te suporte?".
"Da, cum pot să câștig pariul dacă n-o să vrea nici să mă privească în față?".
"Josh!", urlă la mine. "Trebuie să îmcetezi cu rahaturile astea!".

Acum mă enervează, e cel mai bun prieten al meu, dar asta nu înseamnă că poate înțelege orice despre mine.

"Trebuie să încetați să credeți că știți ceea ce simt și dacă vrei să știi, în cuvintele alea era un fond de adevăr. Îi îndepărtează pe toți și e mereu enervantă. Trăiește în armura ei și...", dar mă opresc văzând privirea lui Drake.
"Iar tu ar trebui să ști mai bine decât oricare dintre noi că dintr-un comportament de genul derivă mereu ceva întâmplat în trecut, sau mă înșel, Josh?".

Nu răspund, rămân acolo să-l privesc după ce a spus acel mare adevăr.

"Îți amintești acum câțiva ani? După haosul ăla cu familia ta? Îți amintești de fratele tău?", strâng tare pumnii pentru că-mi amintesc și încă cum.
"Erai inhibat, nu vorbeai cu nimeni, mă îndepărtai chiar și pe mine. Iar după ceea ce s-a întâmplat cu Caroline? O, acolo te-ai schimbat de tot! Nu te mai vedeam deloc prin jur dacă nu din când în când la școală și erai pe cale să te bagi în belele mari și tu o ști!".

Drake continuă să vorbească, aruncându-mi în față tot ce mi se întâmplase, iar eu nu am curajul să ridici privirea din pământ. Știu că Drake nu vrea să mă rănească cu acele cuvinte, știu unde vrea să ajungă.

"Dar tu o aveai pe mama ta, o aveai pe Meredith și mă aveai pe mine. Nu te-am lăsat niciodată, ai trecut peste asta, am trecut peste asta împreună și încet încet ți-ai reluat viața în mâini", a spus ca apoi să plece, dar înainte să dispară complet se întoarce spre mine spunând: "A, Josh., un ultim lucru. Ai trecut peste, e adevărat, dar tot mai ai probleme să ții cu adevărat la cineva, nu te-ai mai luat pe bune cu o fată. E de-ajuns să vezi lungimea listei tale. Asta nu este o mustrare, ba chiar știu câte de greu pentru tine după tot ceea ce s-a întâmplat. Dar gândește-te, ceea ce s-a întâmplat te-a făcut pe tine să devii așa, iar pe Jennifer ce a determinat-o să fie așa?".

Cu siguranță am pierdut faza în care Drake a devenit atât de înțelept.
Dar, din păcate, are dreptate, tot ceea ce a spus e plin de adevăr.
Trădările și nenorocirile avute în trecut m-au făcut să nu mai am încredere în oameni. N-am mai lăsat niciun fel de iubire să pătrundă în viața mea de teama că s-ar putea repeta totul. Nu am dreptul să spun lucrurile alea despre Jennifer, mai ales că nu le gândesc cu adevărat.

Știu că ea de fapt nu e așa, de fapt am știut-o mereu.
Toți nervii ăia, antipatia și răutatea aia e doar un mare scud de protecție pentru că vedeam cum încerca să o apere pe fata aia de Melissa, îi vedeam chipul înroșindu-se la un simplu compliment, privirea sa îndulcindu-se la o simplă poezie sau bună-dispoziție care o cuprindea la o afurisită de înghețată. Are un afurisit de scud în jurul ei și îl port și eu, mai ipocrit ca niciodată. Ce o face pe Jennifer să fie așa? Ce se ascunde în spatele acelui comportament? Eu trebuie să știu, vreau să știu!

"Drakee, Drakee", îl chem din partea cealaltă a holului în așa fel încât să se oprească.

"Hai s-o găsim".

Ne uităm prin jur, prin școală, dar de Jennifer nici umbra și nici a surorii mele.

"Unde naiba o fi? E deja ora prânzului".
"Nu știu, trebuie să fie cu siguranță cu sora mea".
"Atunci dă-i un mesaj surorii tale, geniule! Întreab-o unde e așa aflăm unde e Jennifer".

Chiar și claia aia de cârlionți devine mai viclean decât tine.
Nu acum, nu e momentul!

"Acum îi scriu, o clipă", spun în timp ce o caut pe Meredith în agendă, dar o figură în fața mea care despachetează o cutie îmi distrage atenția. "Drake, aia nu e fata de care se ia mereu Melissa?".

Drake se întoarce spre locul în care privesc și mijește ochii ca să analizeze mai bine.

"Da, cred că e ea, mi se pare că se cheamă Jessica sau ceva de genul, de ce?".

"Vin-o cu mine!", spun apucându-l de braț.
"Ai înebunit? Ai de gând să mă duci cumva în vreo debara? Știu că sunt atrăgător dar...".
"Drake, taci, dacă ar trebui să te duc vreodată în vreo debara ar fi ca să te închid înăuntru".

Ajungem în fața fetei respective, ne privește destul de speriată și face câțiva pași înapoi.
De fapt, cui nu i-ar fi frică de doi băieți care se aruncă pe ea, roșii la fața de la alergătură în timp ce unul îl târăște pe celălalt după el.

"Bună, tu trebuie să fi Jessica, nu-i așa?", fata desigur nu răspunde, încă speriată. "Eu sunt Josh, iar el e Drake", fata continuă să nu răspundă.

"Nu suntem violatori, stai liniștită", o liniștește Drake, neînțelegând nici el reacția mea grăbită.
"Da, sunt Jessica, vreți ceva?", întreabă ea în sfârșit.
"Păi, voiam să știu, în cutia aia se află niște ochelari, nu-i așa?".
"De unde știi?", mă întreabă uimită.
"Nu aș putea să-i văd și eu?".
"Amice, ce ai de gând? Nu cred că ea e gemul tău", îmi șoptește Drake primind un cot în stomac din partea mea.
"Mda, sigur, nicio problemă", îmi spune educat fata.

Din fericire, altfel nu aș fi știu ce să inventez.
Despachetează cutiuța albastră încet încet, desfăcând ușor fonta, făcându-mă să-mi doresc să-i iau cutia din mâini și să o rup în mii de bucățele, dar îmi stăpânesc impulsul.
Iar apoi scoate o pereche de ochelari. O pereche de ochelari negri cu niște dungi roșii pe lateral. Știam eu, ochelarii lui Jennifer!

"Uite-i, ăștia sunt", spune arătându-mi-i.
"Ai nevoie de o pereche de ochelari?", întreabă Drake care încă nu înțelege ce se întâmplă.
"Nu, nu am nevoie", îi răspund rapid lui Drake. "Auzi, Jessica, pot să știu și eu de unde i-ai luat?".
"De fapt, nu i-am cumpărat, i-am primit cadou".
"Cine ți i-a dăruit?", întreb nelăsând-o să-și recapete suflul de la ultima sa propoziție. Întocmai, face alți câțiva pași înapoi. "Scuze, dar e cu adevărat important, iar dacă ai putea să-mi răspunzi mi-ai face o mare favoare".
"Stăteam în curte și s-a apropiat de mine o fată cu părul roșcat care mi-a spus că o cheamă Jennifer. De fapt, știam deja cine e, e destul de cunoscută, da nu credeam că vine chiar la mine, dar apoi s-a apropiat și mi-a dat pachetul ăsta".
"Ți l-a dat pur și simplu?".
"A spus că asistase la scena Melissei și că îi părea foarte rău de ce s-a întâmplat și că face rău la ochi să stai fără ochelari, așa că, având acești ochelari acasă, iar ea nu-i mai folosea, puteam să-i iau", îmi explică ea.
"A spus că-i avea acasă?".
"Dada, a spus că îi avea de câțiva ani, dar că nu i-a folosit niciodată și că nu-i trebuiau, apoi mi-a dat cartea asta de vizită spunând că dacă mă duc la magazinul ăsta și spun numele ei ar trebui să-mi fac niște lentile gratis pentru că are un fel de reducere. Nu vi se pare că arată al naibii de bine fiind atât de vechi?".
"Da, chiar prea bine", spune Drake care probabil a înțeles tot.
Oricum, nu mi-a dat nici timpul să îi mulțumesc că a dispărut, spunând că dacă mai aveam nevoie de ceva puteam să-i cer ei. Nu m-aș fi așteptat niciodată, toți spune că e cu nasul pe sus și foarte răutăcioasă, dar mie nu mi s-a părut deloc, voi sunteți prieteni cu ea?".
"Da, să spunem că da", mă împleticesc eu.
"Aanunț mulțumiți-i din partea mea, vă rog", ne roagă Jessica.
"O vom face, mulțumim pentru informații", îi spun întorcându-mă și mergând spre cantină.
"Nu-i avea acasă, nu-i așa".
"Nu, i-a cumpărat ieri și a plătit destul de mult atât ramele cât și lentilele", îl anunț, enervat, simțindu-mă și mai vinovat pentru cuvintele spuse în bibliotecă.
"Mă gândeam eu, rezolvă chestia asta Josh, nu merită ceea ce s-a întâmplat în bibliotecă".

Știu, știu! Nu e nevoiesă continue să-mi amintească, la naiba, sunt conștient de chestia asta.
Trebuie doar să o găsesc și să-i explic tot ce s-a întâmplat.

Te văd foarte îngrijorat să clarifici totul, ea fiind doar o fată de care nu-ți pasă absolut deloc.
Am spus nu acum!
Sunt creierul tău, ar trebui să mă folosești, nu să-mi spui "nu acum".

"Uite-o, Josh, masa de lângă geam alături de Meredith", spune prietenul meu distrăgându-mă din conversația mea mintală.

Stă acolo jos, la masă, în timp ce privește pe geam întorcându-și vârfurile părului roșcat între degete. O privire puțin rătăcită, nu privirea obișnuită, iar ceva îmi spune că e vina mea.
Nu, pe bune? Iar eu care credeam că e abătută pentru că au terminat cartofii prăjiți la cantină.

"Haide, să mergem, nu-ți face griji, îi vei explica tot și va înțelege", spune Drake făcându-mi curaj.
Dar știu deja că nu va fi așa, se vede că nu o cunoaște pe Jennifer așa de bine.
Nu va ceda imediat, ba chiar mă va face să mă chinui, dacă nu chiar să plătesc, și nu va fi de-ajuns o privire dulce sau o mângâiere cu ea.
În plus, ce trebuie să-i spun? Cum trebuia să-i explic?
Pentru început du-te la masă având în vedere că Drake e deja la ele, iar tu ești în mijlocul cantinei, singur.

"O, Josh, iată-te, în sfârșit. Unde naiba erai?", întreabă sora mea.
"Era ocupat să caut niște cărți", spune Jennifer, arzându-mă cu privirea. Ca bătălia să înceapă.
"Niște cărți? Josh, erai la bibliotecă?", râde Meredith.
"Ciudat, nu? El e mai mult genul pentru activitate fizică", își bate joc de mine Jennifer, sarcastică, referindu-se cu siguranță la sărutul dintre mine și Melissa.
"Da, căutam niște cărți despre fizică, știi, pentru științe", mint stârnindu-i lui Jennifer un râs amar și o privire uimită din partea lui Drake care mă invită să o iau pe Jennifer de-o parte.

Se așterne liniștea asupra noastră. Meredith trimite mesaje pe telefom, Jennifer privește pe geam deja de cinci minute, nevrând să întâlnească privirea mea, iar Drake mi-a dat la șuturo sub masă de acum cu siguranță am glezna mov. Așa că spun primul lucru care-mi trece prin cap.

"Jennifer, ai încă toată mâncarea în farfurie", spun eu stârnindu-i râsul lui Drake pe care nimeni nu-l înțelege în afară de mine, dar nu mă amuză deloc.

Serios? După răbufnire și după ce ai căutat-o de-ai înnebunit​ îi vorbești despre mâncare?

"Mersi ochi de șoim, nu-mi dădusem seama", îmi dă o replică usturătoare.
"Nu mănânci?".

Tot punctezi pe mâncare? Astea chiar sunt argumentele tale de scuze?

"Ești doctorul meu cumva?".
"Doar am întrebat".
"Nu întreba", mă amenință privindu-mă, iar dacă ar fi avut niște lasere în loc de ochi, m-ar fi lovit cu siguranță.
"Ce se întâmplă?", întreabă Meredith neștiind ce se petrecea.
"Nimic, vii cu mine o clipă? Am nevoie de ceva", îi propune Drake lui Meredith.
"De ce ai nevoie? Încă n-am terminat de mâncat".
"Haide, să mergem, termini de mâncat pe drum", și o apucă pe Meredith de mână, tărând-o după el.

Îi mulțumesc în gând lui Drake pentru gestul său, dar Jennifer evident nu e bucuroasă să rămână singură cu mine, având în vedere că se ridică pentru a pleca.

"Nu, tu nu pleci nicăieri", spun ridicându-mă și oprind-o.

"Mă împiedici tu?", și se îndreaptă spre parcul din spate, care e în mod ciudat mai gol decât de obicei.

O urmăresc din spate. Nu poate să mă evite mult timp, trebuie neapărat să vorbesc cu ea.

"Pot să știu și eu unde mergi?".
"Departe de tine", răspunde imediat.
"De ce?", întreb în mod stupid, regretând imediat întrebarea mea, cum se întoarce spre mine furioasă.
"Doar nu vrei să fi văzut cu o ratată enervantă psihopată care nu are prieteni, nu-i așa?", recită enervată cuvintele mele care, auzite în acel fel, erau și mai dure decât credeam.
"Jen, eu...".
"Nu îndrăzni să-mi spui Jen, nu-mi spune nicicum. Hristoase, Josh, ce dracu vrei de la mine?".

Exact, ce vreau de la ea? Nici eu nu știu.

"Să-mi cer scuze".
"Să-ți ceri scuze?", râde amar. "Nu-ți cere pentru că ai spus ceea ce gândești".
"Dar eu nu o gândesc! Serios!".
"Și atunci de ce ai spus-o?".
"Eu nu știu, nu știu de ce am spus acele cuvinte".

Râde din nou amar de parcă și-ar confirma gândul că spuneam adevărul în bibliotecă și se întoarce dându-mi spatele.
Îmi pierd răbdarea, literalmente.

"Jennifer, oprește-te", urlu scos din pepeni.
"Nu am nimic să-ți spun", îmi spune, tot cu spatele la mine.

Merg spre ea cu pași grăbiți și o apuc de încheietură, obligând-o să mă privească în ochi.

"Nu mă atinge!", se zbate indignată.
"Ori mă asculți cu vorba bună, ori cu forța, alegerea e a ta! Dar trebuie să mă asculți!".

După o scurtă așteptare ca și cum ar valuta situația, hotărăște să-mi acorde niște timp ca să explic, știind că n-aș fi lăsat-o în pace cu una cu două.

"Deci, eu, adică eu, nu știu dacă...".
"Ai de gând să-mi spui o propoziție cu sens sau vrei să mă faci să pierd alt timp?".

Bine, îmi dăduse posibilitatea de a vorbi, iar eu nu știam ce să spun.
Poate începi spunând că ești un nenorocit.

"Eu nu gândeam cu adevărat lucrurile alea, dar Melissa mă provocase, iar eu am reacționat rău".

Bravo, cu adevărat profund și convingător, m-ai emoționat.

"Ah, reacționezi mereu așa când pierzi controlul?", întreabă sarcastică.
"Nu, doar cu tine. Adică nu doar cu tine, vreau să zic...".
"Haide Josh, nu încerca să justifici ce-i evident. Ajunge, ai spus ceea ce ai spus, tu nu mă simpatizezi, eu nu te simpatizez, fiecare pe strada sa, nu eram prieteni înainte, nu suntem nici acum. Cu sigurantă nu vom deveni în viitor".

Nu știu din ce motiv, dar acele cuvinte mă rănesc. Nu suntem prieteni, e adevărat, dar ceva totuși suntem. E ceva între noi al naibii de anormal și complicat pe care nu reușesc să-l definesc, dar nu vreau să-l pierd.

"Cine e Caroline?", întreabă dintr-odată Jennifer, observând că nu răspund.

Un fior de nervi îmi parcurge trupul, nu vreau să-i aud numele, nu acum, nu din nou.

"Nimeni".
"Nu mi se pare deloc că n-ar fi nimeni având în vedere reacția ta când m-a comparat cu ea, semănăm cumva, alta cu părul roșu natural cu care voia să te culci drept trofeu?".

Scrâșnesc din dinți, pentru că nu știe ce zice.

"Nu te compara cu ea! Tu nu ești nimeni!".

Face un pas înapoi de frica tonului meu dur și mă privește încruntată.

"Bun, ne-am spus tot, și nu încerca să mă urmărești", și pleacă lăsându-mă acolo, în mijlocul curții.

Nu așa trebuia să meargă, doar am îngreunat situația, iar acum nu aș mai fi avut claia aia roșcată în jur. Nu aș mai fi putut s-o tachinez și să văd acei pistrui lărgindu-se în timp ce râde.
Încercam, chiar încercam să o fac să înțeleagă că nu gândeam ceea ce am spus, dar de fiecare dată când aduc vorba de Caroline, înnebunesc.
Și ea de unde putea să știe? Trebuia să-i explici ce ți-a făcut Caroline și efectul care ți-l provocă doar auzindu-i numele.
Mda, ea nu putea să știe, dar ar fi trebuit măcar să-i explic că nu m-am înfuriat pentru că comparase cu Caroline, ci pentru că Caroline avea două fețe și era o afurisită de nenorocită fără inimă, iar Jennifer era opusul ei, iar numele ei și cel al lui Caroline nu aveau ce căuta vreodată în aceeași propoziție.