Capitolul 13

Jennifer's Pov

"Ce se întâmplă? Nu mai înțeleg nimic!", spune Meredith fără să-mi acorde timp să mă așez din nou la masă, "Drake a spus că nu sunteți împreună, dar tu ai spus de bluză și fratele meu te-a luat, iar el a zis că era o glumă, dar după..."
"Meredith!", o apuc de umeri în timp ce Drake râde, "Drake a spus că Josh e gelos pe mine și ca să-l testăm am înscenat farsa aia de doi bani!", explic liniștită.
"Și era nevoie de toate astea ca să-ți dai seama că Josh e gelos? Mi se pare mai mult decât evident", spune ea pe un ton amuzat.
"Mulțumesc! Însfârșit cineva la fel de deștept ca mine!", spune Drake.

Serios, aici toți înțeleg totul înafară de mine?
Josh se întoarce mult mai relaxat decât înainte, probabil își calmase nervii di psihopat în laborator, dar cum se așează îl privește pe Drake de parcă ar spune "când n-o să ne vadă nimeni o să-ți smulg părul fir cu fir".

"Oh, haide, amice. Era o glumă", se justifică Drake.

"Nu-i de parcă mi-ar păsa", răspunde Josh.
"Nu, întocmai, m-ai târât după tine dintr-odată ca să dăm o tură, nu-i așa?".

Se limită să nu răspundă și să mârâie, e evident că nici el nu știe de ce m-a luat de acolo in felul acela.

"Jennifer, trebuie să-mi dai numărul tău pentru sâmbătă ca să ne organizăm", spune Meredith.
"O, chiar, petrecerea, nu văd ora! Dați-mi numerele voastre așa știu când ajungeți", spune Drake.

Am făcut repede schimb de numere, până când Josh îmi dă un bilet cu niște cifre scrise pe el, iar eu îl privesc ciudat.

"Nu-ți face cine știe ce idei, sora mea răspunde la telefon o dată da și o sută nu și vreau să știu dacă e bine în timpul petrecerii în caz că o pierd din vedere", îmi spune fără ca măcar să mă privească.
"Hei, nu sunt un copil mic!", replică Meredith.
"Ba ești!".

Vederea acestei scene, acestei certe atât de dulce îmi aduce un zâmbet pe buze. Acesta este o altă latură a lui Josh pe care încă nu o văzusem, felul său de a fi protectiv cu sora lui mai mică, și îmi place.

Iau biletul cu numărul său și îl adaug la contactele mele, privind atent celelalte numere de telefon.
Erau doar Greg și Anny, tata și acum și Drake, Meredith și Josh.
Lista mea de contacte s-a schimbat, e mult mai plină acum, poate că și viața mea suferea o mică schimbare și să-i văd pe Josh și Meredith certându-se pe cine era mai matur și Drake râzând ca un nebun, face ca această schimbare să fie bine-venită.
Dar, desigur, la Manhattan nu poți sta liniștit mai mult de zece minuti, întocmai, apare Melissa cu păpușile sale pe care încă nu le recunosc, care e Joanna și care Alissa.

"Bună copii", spune malițioasă, punându-se pe picioarele lui Josh în timp ce celelalte două rămân în picioare.

Băieții o salută, iar eu și Meredith ne aruncăm niște priviri dezgustate, încep să o ador pe fata asta.

"Deci, aș spune că o să ne distrăm sâmbătă la petrecere", spune în timp ce-și trece mâna prin părul lui Josh.
"Vii și tu?", întreabă Drake, mereu drăguț cu toți.

Poate ar trebui să-mi dea și mie puțin din felul său de a fi având în vedere că eu am sensibilitatea unui transformers.

"Deisgur că da, ca întotdeauna, iar tu, vii?", întreabă cu o voce pițigăiată privindu-mă, dar eu o ignor cum pot mai bine. "Vezi că vorbesc cu tine", repetă cu o voce mai pițigăiată decât înainte.
"Știu că vorbești cu mine Melissa, dar vocea ta de chihuahua mă enervează, așa că prefer să nu-ți răspund", răspund și cele două păpuși din spatele ei încep să râdă.
"Și voi ce aveți de râs?", strigă împotriva celor două fete care încetează imediat să râdă.

Săracele creaturi, ce făcut oare atât de rău încât să stea cu 'Melissa mă îmbrac ca o prostituată rusă'?. Mi-era milă de ele.
"Haideți fetelor, puteți să vă așezați, nu vă mănânc", le spun.
"Am ceva dubii în legătură cu asta", își bate joc Josh dintr-odată.
"Și eu am niște dubii în legătură cu existența creierului tău, dar nu comentez", i-o întorc.
"Eu măcar nu scuip acid pe orice persoană mi se adresează".
"Nu mi drepta pare că mă comport urât cu Drake sau cu Meredith, așa că eu mi-aș pune câteva întrebări, știi?".
"Ești doar o afurisită instabilă mintal".
"Copii, ajunge! Reușiți să nu vă certați pentru mai mult de două minute?", imploră Meredith exasperată, în timp ce Melissa, Joanna și Alissa privesc în mod suspect felul în care eu și Josh interacționăm.

Eu și Josh ne privim chiorâș pentru un timp ca apoi dă oftez și să-mi iau privirea în timp ce Alissa și Joanna se așează lângă noi fără ca măcar să observ și încep să mănânce o salată care nu m-ar fi săturat nici dacă m-aș fi aruncat în ea.

"Noi acum plecăm, aici sunt persoane pe care nu le suport", scuipă privindu-mă.

"Dar, de fapt, eu, păi... Eu aș mai avea de mâncat", spune păpușica brunetă. Nu cred! Fața sa de porțelan a înviat și vorbește.
"Cum Joanna? Haide, grăbește-te! Și tu Alissa", începe vipera dând ordine.

Acum știu cine e Joanna și cine e Alissa, mister dezvăluit.

"Dar eu...".
"Dar tu nimic, mișcă!", repetă Melissa.
"Dacă vrea să termine de mâncat, termină de mâncat", o apăr eu.
"Ele fac ceea ce spun eu!".
"Și cine ești tu? Organele lor interioare?".
"Dar cine te...", dar nu reușește să termine propoziția că o farfurie enormă de pastă cu pesto aterizează în părul ei blond.

Ochii noștri se deschid larg și o privim toți pe Melissa încă cu gura deschisă și tot verdele ăla în părul ei, apoi ochii noștri se mută spre ea.
Jessica încă cu farfuria sa acum pe jumătate goală și o fața complet șocată pentru ceea ce tocmai s-a întâmplat.
Pufnesc în râs atât de tare încât trebuie să mă țin cu mâinile de stomac și simt lacrimile care stau să cadă, provocate de râsetele mele.
Imediat dupaia urmează râsetele generale ale tuturor celor din jur, chiar și a celor care nu erau la masa noastră, doar Joanna și Alissa încearcă să se abțină dar cu slabe rezultate.

"Eu, eu chiar nu voiam, îmi pare nespus de rău. M-am împiedicat și mi-a căzut farfuria".
"Te-ai împiedicat? Fraieră afurisită și ochelaristă, te-ai împiedicat?", urlă Melissa.
"Da, pe bune, nu voiam, a fost un accident".
"Oh, haide, Melissa, nu face pe dramatica. Acum părul tău se asortează cu rochia ta de escortă", îi spun indicând rochia verde fluorescent​, stârnind din nou râsetele celorlalți.
"Tu taci și tu, micuța mea boboacă, o să regreți cu vârf și-ndesat", iar după acea propoziție de efect, îi ia ochelarii de pe nas ca apoi să-i arunce pe jos și să-i calce cu sandalele sale până i-a făcut praf.
"Melissa, ce dracu faci?", se ia de ea Josh și se ridică apucând-o de brațe în timp ce Jessica e deja în lacrimi, încercând să-și recupereze degeaba ochelari.
"Josh, ai văzut-o? Fraiera asta a aruncat pasta pe mine".
"A fost un accident și și-a cerut scuze, ești nebună?", țipă la ea Josh.

Și încep să se certe ca doi copii mici.
Ăsta este un alt lucru care mă uimește la el. I-a luat apărarea, dar din câte se pare doar eu rămân uimită fiindcă Meredith și Drake privesc de parcă ar mai fi văzut scena de vreo mie de ori, iar Drake ca și cum mi-ar fi citit în gând, s-a apropiat de urechea mea.

"E mereu aceeași poveste, ea face ceva extrem de rău, iar el o ceartă. Nu suportă comportamentele astea, și data trecută ar fi făcut-o, dar ai intervenit tu. Privește: acum ea o să plece în mod teatral și o să spună: "Bine atunci, să nu-mi mai vorbești" ".

"Bine atunci, să nu-mi mai vorbești", spune o Melissa enervată în timp ce pleacă cu Joanna și Alissa pe urmele ei, făcându-ne pe mine și Drake să râdem tare.
"Și voi doi ce aveți de râs?", spune Josh privindu-ne.
"Nimic, îi povesteam cum scena asta se repetă deja de câțiva ani".
"E imposibil, n-o să se schimbe niciodată, să ajungă să-i spargă ochelarii? Unde suntem, la grădiniță?".

Un Josh matur își face loc în fața ochilor mei care îl privesc tot mai uimiți.

"Apropo, unde a dispărut Jessica?", întreabă Meredith.

Ne privim toți în jur în căutarea Jessicăi, dar nu-i găsim nici urma, s-a volatilizat.
Cineva să mă salveze de viața asta frenetică care începe să se creeze.

****

Josh's Pov

În sfârșit orele se termină, nu văd ora să ajung acasă, astăzi am terminat foarte târziu din cauza orelor de recuperare.

Aia nu e Jennifer? Da, ea e, aș recunoaște acea coadă și acele hanorace oriunde.
Încă nu-mi vine să cred cum reușește să îi țină piept Melissei în felul ăla.
Reușește să o facă să devină isterică chiar mai mult decât e deja, ca să nu mai vorbim de cum se ceartă cu mine.
Mă amuză faptul de a mă certa cu ea, dar azi când făcea pe mironosița cu Drake nu mi-a plăcut deloc, ea trebuie să fie pe lista mea înainte ca oricine altcineva s-o atingă.
Dar ce face acolo în stație? Când o să învețe să memoreze zilele de grevă?

"Hei Jen", i-am spus apropiindu-mă, târând motocicleta încă oprită.
"Ce vrei? Și ți-am spus să nu-mi zici așa!".

Cum pot să nu-mi pierd răbdarea în fața unei fete de genul?

"Nu-mi spune că aștepți autobuzul".
"Da, de ce? Nu o fi din nou grevă, nu?".
"Chiar așa, draga mea".
"Nu-mi vine să cred...", răbufnește aruncându-se pe banca stației, ducându-și mâna la ochi. E prea amuzantă, atât de mică, dar cu un caracter atât de mare. "Deci, ce ai de privit?".
"Unde mergeai?".
"Trebuie să merg în centru să cumpăr ceva".
"Hai, urcă. Te duc eu", dar știu deja că o să refuze, trebuie să mă pregătesc la o bătălie de insulte ca s-o fac să se urce.
"Nici vorba!", spune ea.

Întocmai, știam.

"Haide, nu face nazuri, autobuzele nu vor trece, iar tu pari să te grăbești".

Mă privește atent pentru o vreme, analizându-mă atât pe mine cât motocicleta, coborându-și capul într-o parte, ca și cum ar valuta propunerea mea.
E cu adevărat frumoasă, știu că n-ar trebui să gândesc anumite lucruri, dar e la naibii de frumoasă.
Hanoracul acela o face și mai mică decât pare, iar părul legat lasă la vedere pistruii numeroși sub nasul mic și ochii să verzi. Nu e provocatoare, nu e sexy, nu e drăguță. E doar frumoasă.

"Bine, fie", spune încă nesigură.

O privesc surprins, pe bune a acceptat? Atât de repede?

"Deci, mă duci da sau nu? Trebuie să iau niște lucruri importante, altfel nu m-aș urca niciodată pe chestia aia cu tine".
"Drăguță ca de obicei, Jen. Haide, urcă", îi spun aruncându-i casca pe care o apucă neîndemânatică.
"Nu-mi spune așa! De câte ori trebuie să ți-o repet?".
"Care-i problema dacă-ți spun așa?".
"Poveste lungă", spune enervată punându-se în spatele meu.

Ce probleme avea fata asta? E doar o prescurtare nenorocită. Drake putea să o îmbrățișeze și să glumească cu ea și eu nu puteam nici măcar săi scurtez numele?

"Ține-te bine de mine", îi spun întorcându-mi ușor capul.
"Nu spera prea mult la asta".

"Hristoase, Jennifer. Poți să faci ceea ce-ți spun pentru o afurisită de dată? E atât de greu?".
"Nu vreau să mă țin de tine, ai vreo problemă cu asta?".
"Da, problema mea e că eu merg repede și tu o să cazi dacă nu te ții".
"Nicio problemă, o să mă țin de chestiile astea din spate".
"De ce ești atât de încăpățânată?", i-o întorc.
"Tu de ce ești atât de enervant?".
"Jennifer, ține-te!".
"Nu".
"Da".
"Nu, am spus nu, o să mă țin aici în spate".
"Fă ce vrei, e inutil să discut cu tine!".

Pornesc motorul și hotărăsc să mă răzbun, pornind mult mai repede decât de obicei, simțind greutatea sa tresărind în sus și-n jos din spatele motocicletei, lovindu-se cu fundul și țipând.

"Ești un copil, ai făcut-o intenționat".
"Puteai foarte bine să te ții de mine".
"Puteai foarte bine să mergi mai încet!".

Râd ușor la auzul răspunsului său, ce altceva puteam să fac? Pe bune ne certăm și despre cum ar trebui să stăm pe o motocicletă?

Dacă i-aș fi spus oricărei altei fete să vină cu mine cu motocicleta și să se țină de mine în timpul drumului, s-ar fi aruncat direct, pe ea a trebuit s-o rog.
Îți pierzi farmecul amice!
Face totul parte din planul meu pentru listă.
Deci s-o însoțești să facă cumpărături e un fel pentru a o face să intre pe listă? Nu are sens.
E totul elaborat.
După mine vrei doar să stai cu ea.
După mine însă, ar trebui să taci și să mă lași să conduc.

Restul drumului trece liniștit, fără certuri și din când în când o privesc în oglindă în timp ce încearcă să-și dea la o parte părul roșcat care-i intră în ochi.
Observ că are niște ochi foarte frumoși. Nu sunt doar verzi, are și niște cercuri mici de-un galben închis în jurul pupilei, unici, nemaivăzuți vreodată. Ca ea, la urma urmei.

"Am ajuns", o anunț oprind motocicleta în timp ce ea coboară încet de pe motor.

Începe să se chinuie să-și dea jos casca, fără să reușească să găsească închizătoarea, era prea amuzantă.

"Haide, vin-o, te ajut", spun apropiind-o de mine de un braț și spre surprinderea mea nu spune nimic, nicio împotrivire.

Doar eu, ea și fețele noastre apropiate în timp ce eu jonglez cu închizătoarea.

"Mulțumesc", spune într-un oftat, observând că s-a înroșit.
"Cu plăcere", îi răspund, nu foarte departe de ea, observând că încă o țin de braț, poate de asta s-a înroșit

Posibil ca aceeași fată care se ceartă mereu cu Melissa și care încearcă să mă ia la șuturi în cur, devenea timidă doar pentru că îi atingeam brațul? Nu reușesc să încetez să-i privesc chipul și șuvițele de păr care i-au scăpat din coadă.

"Ești roșie", spun amuzat, iar ea se dă la o parte imediat. Blestemat eu care nu tac niciodată, o voiam mai aproape, iar ea s-a îndepărtat.
"Iar tu erai prea aproape", se apără ea.
"Și asta îți creează probleme?".
"Nu-mi place ca tu să-mi fi atât de aproape când suntem singuri, ești un psihopat!".
"Nu face pe dramatica acum!".
"Dramatică? Puținele dăți în care am fost singuri ai încercat să mă săruți, m-ai lipit de un zid și dupaia ai început să mă ameninți într-un laborator de chimie".

Avea dreptate, nu m-am comportat niciodată în cel mai bun fel cu ea, dar mă face mereu să-mi pierd controlul și în consecință reacționez din instinct.

"Poate reușesc să te fac să mă ierți".
"Nu vreau să mă faci să te iert, acum plec,mersi și pa", și uite-o că a revenit Jennifer cea obișnuită.

"Unde crezi că pleci, haide, nu o lua personal", strig râzând în timp ce cobor de pe motocicletă, urmând-o.
"Nu mă urmări!că
"Haide, te ajut să faci cumpărături, o să te pierzi și dacă-mi amintesc bine tu locuiai la Londra, nu cunoști bine Manhattan-ul".
"De fapt locuiam în Manhattan acum ceva timp, așa că îmi mai amintesc străzile. Mi se pare că am spus ceva despre asta o dată la masă".

Și acum îmi dau seama când de puțin o cunosc de fapt pe fata asta. La urma urmei, ce știam? Prenumele ei, importanța numelui ei de familie și câteva din cursurile pe care le frecventează, pe lângă caracterul său imposibil.

"Locuiai în Manhattan? Serios?".
"Exact, surprins?".
"Da, puțin. Cum de te-ai mutat?".
"Hai să-i spunem "problemă de familie"", și în timp ce-mi răspunde văd ochii săi vioi și verzi stingându-se încet.

E prima dată când îmi vorbește fără să mă insulte, așa că hotărăsc să nu aprofundez acest subiect.

"Ai de gând să mă mai urmărești mult?" spune privindu-mă și trezindu-mă din gândurile mele.
"Am spus că te ajut să faci cumpărături, ai uitat?".
"Dar eu ți-am cerut-o!".
"Dar eu sunt aici!".
"Oh, la naiba, n-am chef să mă cert. Bine, fie", și văd un mic zâmbet jucându-i pe buzele roși. Poate că-i nu-i displace atât de mult prezența mea.
"Deci? Ce trebuie să cumpărăm? Haine?".
"Nu, vopsea!", spune întorcându-se spre mine și zâmbind.
"Vopsea?".
"Desigur, vopsea. De ce?", mă întreabă de parcă ar fi lucrul cel mai normal din lume să mergi singură pe stradă ducând borcane de vopsea.
"La ce-ți trebuie?".
"S-o mănânc mâine la prânz! După tine? Trebuie să vopsesc pereții din camera mea, sunt prea albi".
"Și nu poți chema un zugrav ca s-o facă?".
"Normal că nu! Nu ar reuși niciodată s-o facă cum vreau eu!".
"Dumnezeule, hai s-o lăsăm baltă, ar fi o conversație fără sfârșit".
"Exact, acum hai să mergem înainte să închidă!", și mă ia de mână târându-mă după ea.

Eu care sunt înalt cel puțin 1,80 sunt târât de piticania asta plină de energie. Gestul de a mă apuca de mână mă ia puțin prin surprindere, nu-i stă în fire, dar îmi place. Tocmai asta este ceea ce mă face nervos când vine vorba de ea. Înainte nici măcar nu voia să se urce pe motor cu mine, iar acum mă târăște după ea ținându-mă de mână. Chiar dacă cred că ea nici măcar nu și-a dat seama.

"Iată-ne, am ajuns", spune emoționată în fața unei placarde mari de-un albastru fluorescent.

"Da, am ajuns, vrei să mă ții de mână și înăuntru?", spun bătându-mi joc, iar ea își retrage imediat mâna înroșindu-se dintr-odată.
"Nu-ți face cine știe ce gânduri Josh Cliver, te țineam de mână ca să te târăsc având în vedere că ai agilitatea unui sac de cartofi și am fi ajuns mâine dimineață", spune ca apoi să intre furioasă în magazin.

Mereu face așa? Când se simte jenată, agitată sau i se face un compliment, se pune în defensivă.

"Deci, care e culoarea ta preferată? Bămuiesc că,o vei lua pe aia".
"După tine care e culoarea mea preferată?".
"Mm roșu?".
"O, Doamne, nu te rog", spune râzând. "Urăsc roșul".
"Ei bine, atunci e cel mai ironic lucru din lume având în vedere părul tău și buzele tale".
"Întocmai, urăsc părul ăsta, mă face și mai vizibilă oriunde, chiar dacă încerc să-l ascund pe cât posibil cu o coadă și pentru buze am încercat orice fel de cremă și de luciu de buze existente pe lumea asta ca să le fac mai puțin roși, dar nimic nu funcționează".
"Jennifer, ai încredere, nu sunt părul tău și buzele tale cele care atrag atenția. Ești ka școală de patru zile și ai provocat destul haos", glumesc eu.
"Asta nu e deloc adevărat!", spune făcând un botic fals și încrucisându-și brațele.

Nu am văzut-o niciodată cu expresia asta, e nouă, o privesc atent ca s-o memorizez în creierul meu astfel încât să n-o uit.
Poate acum că își dă puțin drumul și suntem singuri ar trebui să încerc.
Mă apropii încet încet de ea și îi iau o șuviță între degete.

"Mie îmi place părul tău roșcat, știi că mă atrage foarte mult", spun apropiindu-mă și mai mult, simțind cum încremenește și termin trecându-mi degetul mare pe buza sa de jos, în timp ce ea înghite în sec.

Pentru prima fată rămâne imună, nemișcată, fără să reușească să spună ceva în timp ce continuă să mă privească intens, iar eu mă apropii precaut de buzele sale.