You only get one shot, do not miss your chance to blow

This opportunity comes once in a lifetime

- Eminem  

        Deschid ochii încet și sper pentru a mia oară că totul este un vis. Același întuneric mă cuprinde din nou și nu știu cât voi mai putea rezista înainte de a mă pierde definitiv. Nu știu de cât timp mă aflu în această cameră infectă și nici când am văzut ultima dată lumina soarelui. Singurătatea care mă înconjoară e apăsătoare și mă duce încet, dar sigur pe drumul pierzaniei. Nu mai știu cum arată lumea din exterior și nici măcar cum arăt eu. A trecut o perioadă lungă de timp de când mă aflu aici... poate o lună, poate un an sau poate cinci. Am pierdut de mult timp noțiunea timpului și simt că în curând mă voi pierde pe mine.

        Ușa camerei sau mai bine spus a beciului care mă ține captivă de atât de mult timp se deschide din nou cu același scârțâit sâcâitor. Bărbatul a cărui nume nu am reușit niciodată să îl aflu, intră în cameră lăsând jos veșnica tavă cu rămășițe de mâncare și cana murdară de apă.

        Închid ochii instinctiv în speranța de a nu sesiza faptul că sunt trează și de a pleca la fel de nepăsător cum a venit. Ca de fiecare dată norocul nu este de partea mea. Aud pași îndreptându-se spre mine și încep să sper ca măcar astăzi să sară peste batjocura și bătaia care vin la pachet cu așa numita mâncare.

         Speranța îmi este năruită în momentul în care bărbatul mă prinde dureros de păr, aruncându-mă pe cimentul rece al podelei. Fața mea face contact dureros cu podeaua și scâncesc de durere. Probabil o altă julitură sau vânătaie se va adăuga la colecția mare pe care o dețin.

— Trezeşte-te! A venit mâncarea.

         Aceeași voce groasă umple încăperea pentru a suta oară săptămâna asta, făcându-mă să îmi deschid ochii. Arunc o privire scârbită asupra bărbatului sau mai bine spus animalului din fața mea, apoi încerc să mă adun de pe podea. Bărbatul poartă aceleași veșnice haine negre, iar fața lui nu trădează nimic. Mă privește încruntat și vizibil nervos de faptul că m-a găsit dormind. Știu că nu e cazul să îl enervez și mai tare decât am făcut-o deja și cu ultima fărâmă de forță mă ridic în fund sprijinindu-mă de perete.

        Se pare că azi nu e una dintre cele mai bune zile ale sale. Bătaia de mai devreme mi-a demonstrat că planurile nu au mers așa cum a vrut el. Toată frustrarea, nervii și mai știu eu ce sentimente a mai avut, mi-au adus mie o bătaie zdravănă. După câteva lovituri menite să verse o parte din nervi, am leșinat. Țipetele, lacrimile și rugămințile nu au nici cel mai mic efect asupra lui, așa că am renunțat acum mult timp la ele. Îmi primesc pedepsele cu capul sus, chiar dacă nu știu ce am făcut.

         Uneori am impresia că simplul fapt că trăiesc în deranjează. L-am implorat de atâtea ori să mă omoare și să termine cu tot acest chin, dar răspunsul lui a fost același " Moartea e o pedeapsă prea ușoară pentru un trădător ". Am încercat de multe ori să înțeleg la ce se referă, dar nu am reușit. Până la urmă ce poate înțelege un copil?

        Nu știu de ce sunt ținută aici și probabil nu o să aflu niciodată. Am încercat să scap de multe ori, dar nu am reușit decât să mă aleg cu o altă bătaie și poate și câteva oase rupte. După ceea ce s-a întâmplat în dimineața asta, am renunţat în a mai spera că lucrurile o să mai revină la normal și mai ales că am să scap vreodată din mâinile lor.

       Cu o ultimă privire menită să mă sperie și mai tare, bărbatul părăsește încăperea lăsându-mă singură din nou. Doar eu și gândurile mele. Nu am mai vorbit de foarte mult timp și probabil nici nu mai știu să o fac.

       Arunc o privire asupra mâncării din fața mea, iar apoi dau cu piciorul în ea împrăștiind-o în încăperea întunecată. M-am săturat de toată viața asta. Nu mai pot suporta. Dacă ei nu vor să îi pună capăt o să o fac eu. Nu mai am de gând să pun gura pe mâncare sau pe apă. În câteva zile cel mai probabil chinul meu se va sfârși și îmi voi revedea familia.

       Rănile provocate de loviturile repetate și faptul că mâncarea îmi este limitată m-au adus într-o stare jalnică care nu îmi permite altceva decât să aștept cu nerăbdare să îmi dau ultima suflare. Corpul mie plin de vânătăi și răni, iar greutatea mea e foarte mică. Mi se pot vedea cu ușurință coastele, iar cel mai probabil talia îmi poate fi cuprinsă ușor cu două mâini.

***

         Au trecut patru zile de când am încercat să mă conving singură că e cazul de a-mi decide singură propria soartă. Mâncarea pe care o primesc în fiecare zi stă aruncată prin încăpere, iar eu sunt din ce în ce mai slăbită. Când bărbații care se ocupă de mine au observat mâncare nu au făcut altceva înafară de a râde batjocoritor și de a mă bate în repetate rânduri. Tot corpul îmi este amorțit, iar faptul că leșin din ce în ce mai des îmi spune că planul meu e aproape de final.

        Câteva țipete se aud în jurul încăperii în care mă aflu făcându-mă să mă trezesc din starea de amorţeală care m-a cuprins. Recunosc vocile bărbaților care " se ocupă " de mine și îmi dau seamă din glasul lor că ceva nu e bine. După câteva minute, alte voci necunoscute umplu liniștea încăperii în care mă aflu. Câteva focuri de armă îmi atrag atenția că ceea ce se întâmplă e mai grav decât m-aș fi gândit.

        Ușa beciului se deschide și pe ea îți face apariția bărbatul pe care îi urăsc cel mai mult. Bărbatul care mi-a aplicat atâtea pedepse fără ca măcar să îmi spună de ce.

— Dacă scoți vreun sunet te omor!

         Vocea gravă a bărbatului se face auzită, iar eu aprob ascultătoare din cap. Nu e ca și cum aș fi fost în stare să țip sau să fac ceva. Bărbatul scoate ceva de la spate și cred că e unul dintre acele încărcătoare pentru pistoale. După ce se asigură că pistolul e încărcat și totul e în regulă, deschide încet ușa și își scoate capul pe hol. Vocile nu se mai aud, totul aflându-se din nou în aceeași liniște apăsătoare.

— Să nu îndrăznești să te miști de aici sau să scoți vreun sunet!

          Bărbatul țipă din nou spre mine, iar eu aprob din cap. Îl văd cum părăsește încet încăperea și respir oarecum ușurată. Alte câteva momente de liniște se pierd până ce sunetul unui pistol răsună din nou, iar bărbatul cade secerat la pământ. Îi privesc atentă și observ sângele care începe să îi curgă șiroaie din piept. Un mic zâmbet îmi apare pe față când realizez că e mort, dar dispare imediat ce în cadrul ușii își face apariția un alt bărbat. După ce se asigură probabil că bărbatul ce zace pe jos e mort, începe să arunce câteva priviri prin încăpere.

          Câteva secunde trec până ce privirea bărbatului cade pe mine, iar eu îmi adun genunchii la piept și mă lipesc și mai tare de peretele încăperii. Bărbatul face câțiva pași în direcția mea, dar eu mă trag și mai în spate.

— Nu îți fac nimic, îl aud spunând în timp ce face încă un pas în direcția mea.

          Încep să tremur necontrolat și nu îmi dau seama de ce corpul meu reacționează așa. Acum câteva zile am luat decizia de a îmi încheia socotelile cu viața iar acum că am ocazia, o refuz.

         Privirea bărbatului devine din ce în ce mai șocată cu fiecare pas, iar eu nu înțeleg de ce.

— Evelyn? Întreabă nesigur.

All Rights Reserved © LoveeToDream 2015

--------------------------------

Heii dragilor ! :*

Carte nouă. Aștept păreri. Cartea e total diferită de ceea ce am scris până acum și sper să vă placă.

O seară frumoasă să aveți ! :*

D.M.