Pentru ca insemni mai mult ca propia-mi viata...Pentru ca nu m-am temut sa ti-o spun...Pentru ca te-am iubit prea mult...Pentru ca erai TU...Ma urasti...

"De ce,ma rog, nu ar vrea sa-ti fie prieten?" un glas ragusit si gros se aude de undeva. Privesc la manechinul care era culcat,cu mare grija,pe patul cu cuverturi maronii si o carcasa mare din lemn de artar. "Ti-a zis ceva concret?" privesc in ochii rosii ai adolescentului, incruntindu-ma.

Simt cum un nou val de lacrimi imi inunda analizatorii vizuali, simt cum nasul incepe sa ma doar, iar fata se inroseste, asociindu-ma cu o cireasa. Schimb tema, chiar daca subconstientul striga sa-mi dau friu liber emotiilor neplacute, nevrind ca starea in care se afla Liza in acest monent sa se agraveze. Era prima data cind imi vedeam prietena atit de neajutorata si slaba, atit de vulnerabila si trista. "Din nou ai stat sub ploaie cu Dem?" imi zimbeste, luindu-ma de mina si masindumi-o, aceasta incearca sa se faca mai confortabil. "Rolurile sau schimbat.." imi permit s-o intrerup "Deja de ceva timp." doream sa rid, sa i-au exemplul Lizei, dar durerea pricinuita de fostul frate de suflet ma face sa simt o gaura in inima, un...nimic absolut. "Imagineaza-ti Nix, ca intr-o zi, noi si Dem vom fi legati de soarta...Pe vecie" privirea ii cade asupra tabloului negru de pe perete, pe care eu psrsonal i l-am daruit de ziua acesteia."Dar ce? Voi inca nu sunteti legati de soarta?Slabut de tot." fac un wall palm imaginar. "Cit de tare nu as dori sa vorbesc despre iubitul meu, sunt nevouta sa revin la tema anterioara pe care am abordat-o nu in cel mai subtil mod." Expir zgomotos din cauza emotiilor "E alegerea ta, cu cit mai repede terminam, cu atit mai repede te voi putea ajuta." "Il tii minte pe Belgium?" incep obisnuita mea tactica de relatare a istoriilor."Cel cu care ati fost la cursuri de franceza?" "Exact." Din pura neatentie, observati sarcasmul, Liza ma stropeste cu apa ce acum citeva secunde se afla in gura sa. "Din cauza persoanei aleia tu ai avut atac de panica?!" o lovesc lejer pe spate ca pe un copil mic in momentul ce tusea o copleseste."DA, din cauza lui.A zis ca nu imi poate scrie, ca Iulia gelozeaza." imi plec capul scuturindu-l putin. "El ce-i, palit? Sau poate, Iulia il manipuleaza." imi rific spincenele, uitindu-ma direct in ochii sai cu o privire rece. M-a inteles de-ndata, s-a culcat inapoi pe pat, miinile punindusi-le la piept, de parca s-ar proteja, a dat din cap pentru ca sa continui. " Il inteleg perfect, dar, daca e sa fiu sincera, nu doresc sa stric o relatie, virindu-mi nasul unde nu mi-e binevenit..." imi ridic umerii punindu-mi buzele una peste alta si stringindu-le puternic. "Deci nu vei lupta?" imi scutur incet capul. "Nu are rost.Si-a facut alegerea, poate va regreta, poate nu, e viata sa. Iar eu sunt un simplu trecator." "Poftim?! Tu? Un simplu trecator? Vei vedea cum va veni plingind la picioarele tale, cerindu-si iertare, si vrind sa fiti din nou prieteni. Iubitele din ziua de azi." O privesc nedumerita, imi pun mina stinga peste cea a Lizei, facind cercuri mici in palma acesteia. " Nu am nevoie sa-mi vina plingind. Am facut si eu o alegere.Poate, nu cea mai corecta." "Care?" "Nu ii voi raspunde. Nu voi mai comunica cu el...." Plec in jos capul, stiind cit de fals si stupid suna. Nu importa cine,sau situatia care mi-ar creao,mereu voi veni alergind cu bratele larg deschise sau tirindu-ma in patru labe ca un catelus cuminte, in intimpinares lor.Nu imi pot nici ca cum da seama, De ce imi pasa atit de tare? Poate, fiindca a fost unicul care a reusit, a reusit cu adevarat, sa ma schimbe in bine, a reusit sa ma invete cum sa-mi exprim emotiile, iar pentru asta ii multumesc. "Nu ma minti." Privirea Lizei tradeaza intentiile, iar pumnii inclestati indica doar la ceea ca ar dori sa strice ceva, sau pe cineva. "Mi-a frint inima. Iar asta zic ca fostul sau prienten. Si nici nu imi pot da seama de ce Iulia ar crede ca ii fac concurenta." risul neasteptat al Lizei ma face sa ma uit la aceasta cu o fata intrebatoare, dar sa ma si inrosesc. "Nix, cit de tare te subapreciezi.Uitate la tine, si uitate la copila aceasta care arata de 11 ani. Sincer, mai mult de 11 nu i-as da....". Un nou val de tuse o rapune pe Liza, fug spre bucataria din portelan argintiu si scot din dulapul de sus o ceasca din ceramica. O umplu repede cu lichidul fierbinte, adaugind la sfirsit o lingura de suc de lamiie. "Mersi.."

imi zice Liza la vederea vasului mic."Dupa ce il beai, culcate.Ai nevoie. Plus ca am terminat de birfit." "Oare ce m-as face fara tine, Nix?" Ies din incaperea sumbra, picioarele nu imi mai tin masa corpului de 60 kg.Folosesc peretele pe post de suport, spatele alunecind pe suprafata neteda, in jos. Imi inchid ochii, emotiile coplesindu-ma.Nu, nu din cauza lui Belgium, dar din cauza Lizei. Stiam de ceva timp in ce stare e conditia sa de sanatate, dar nu ma asteptam sa fie chiar atit de grava.Fata ii era palida, pe unele portiuni ale corpului avea pete galbene,semi-cercuri purpurii consecinta a multor nopti nedormite, ochii nu demult sclipitori, si-au pierdut intregul farmec, iar actiunile sale, au pierdut toata gratia si armonia.
Imi puneam de ceva timp aceasta intrebare. Ar putea-o omori psihic, ar putea sa nu ma inteleaga, ar putea chiar sa inceapa a ma ura, dar e spre bine, sau asa credeam...
E timpul sa o trimit la reabilitare.