"Razboiul tuturor impotriva tuturor-Hobes."

"Nix" numele imi este chemat de Demion, insa aleg sa nu-i dau semnificatie prezentei acestuia.
Vintul bate cu putere pe acoperisul unei case abandonate de la Posta Veche, aura care ma inconjura fiind una nu chiar placuta, as putea spune chiar infioratoare, si cei care traiesc acolo, pot confiram spusele mele. "Ca sa traiesti aici, trebuie sa ai o minte de fier si o inima de gheata", imi aud propriile ginduri. Nu mai veni aici, Nix"vocea ascutita a fratelui meu imi rasuna in minte. "De ce, acest loc e la fel ca un drog pentru mine, si tu asta stii. Are nevoie de mine, inca nu a plecat..." "De atunci, nu mai esti tu. Nu vreau ca asta sa te opreasca sa traiesti."  "Demion" ma infurii pe el, sprincenele mi se arcuiesc, cazind peste ochi, "Cum de nu iti dai seama ca eu nu voi mai fi niciodata fetita fericita pe care o cunosteai. Sunt diferita si ea era. Acum..."zic dupa ce inhal mirosul puternic a parfumului sau barbatesc. "Eu am venit in acest loc sa ma relaxez, departe de oricine... ."

"Chiar si de mine?"ma intreaba simtind cum dupa spatele meu, face ochi de catelus,carora eu nu le-as fi putut rezista nici daca eram la departare de mii de km si am fi vorbi pe telefon."Nu ma intrerupe!"ii "raspund" aspru"Nu, daca taci si esti cuminte poti sa stai linga mine."las capul pe spate uitindu-ma de sus in jos la figura sa autoritara, ii zimbesc strengareste inainte ca sa imi aduc capul la starea initiala.
Se aseaza linga mine aruncindu-si mina peste umarul meu.Ma trage din ce in ce mai aproape, la final eu fiind in poala sa. Imi ridica capul luindu-ma de barbie, din moment ce ii zaresc ochii, nu ma pot abtine sa nu il imbratisez, miinile mele ii cuprind talia prinzindu-le la intersectia lor pentru a ma face mai confortabil, fiind inca pierduta in ochii sai de culoarea scoartei copacilor.

"-Hey, Sara, ce cautam noi aici?
-Nu-i asa ca-i minunat, ma intreaba ea pe mine facind o pirueta.
-Da, recunosc eu.
-Exact cum iti place tie, pesimist, daaar totodata foarte cuuute.
-Chiar asa, chicotesc, ii pun mina pe umarul sting, multumesc, ne uitam una la fata ceileilalte pentru citeva secunde, revenind insa cu privirea spre apus."

"Ar trebui sa-ti faci niste prieteni." "Nu vreau, in plus, te am pe tine"ii zic cu fermitate in glas.
"Nix, nu poti sa traiesti toat viata inchisa in sine." "Ughh, Deimon, te rog, hai sa lasam tema aceasta pe data viitoare." "Asa ai zis si data trecuta, si data mai trecuta, si..."
"Daaaa, am inteles, dar nu si acum, acum iti zic sincer, daca vrei hai acasa sa vorbim" incep sa-l implor. "Bine si nu vom amina convorbirea, nici daca cad stelele"imi spune izbucnind in ris.
"Defaaapt, astazi chiar s-a prognozat o ploaie de meteoriti." "Poate voi vedea si eu niste stele cazatoare" zicele el visator."Numai daca nu vei adormi pe pervaz, ca data trecuta, il tachinez batindu-l usor cu mina pe spate.Iti mai amibtesti de ea, din cind in cind?"
"Nu o pot uita, Nix"imi spune uitindu-se in jos la crengile unui artar care se inaltau pina deasupra acoperisului. "As da orice sa fie acum cu noi..."
"Ca in vremurile bune"ii continui gindul.
"Da, chiar asa." Niste picaturi cad pe suprafata neteda a cladirii, anuntindu-ne ca ar fi mai bine sa plecam acasa.Ma scol, tragindu-l de una din miini pe Demion pentru a-l ajuta sa se ridice."Ai umbrela?" ma intreaba cautind singur in rucsacul meu."Oh, iat-o"il vad scotind o umbrela neagra"De data asta nu ne va ploua, imi zimbeste aratindu-si dintii."