roxannewilde3121001 întreabă:

     Ce credeți despre romanele erotice? [...] Ce părere aveți despre scriitorii acestor lucrări și despre aceste lucrări care ilustrează viața fidel?

     Erotismul este, cu adevărat, o parte din viața de cuplu, dar, desigur, trebuie menționat că dacă un cuplu se rezumă doar la atât  (formând, deci, doar un cuplu erotic), șansele de „supraviețuire” ale celor doi în furtunile vieții sunt minime. O relație adevărată se bazează pe câțiva piloni, între care primul este, bineînțeles, Dumnezeu. O relație fără Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu, va avea, în cele mai multe situații, un sfârșit nefast. Un alt pilon pe care se bazează o relație durabilă este asumarea responsabilităților, iar un altul este maturitatea celor doi implicați.

     Ar fi multe de spus cu privire la viața de cuplu, dar pentru că întrebarea de astăzi se rezumă la erotism, așa vom face și noi.

     Erotismul în sine nu este neapărat greșit. Dumnezeu ne-a creat în așa fel încât să ne bucurăm de această plăcere carnală, să fim atrași de sexul opus și, în final, să întreținem relații sexuale cu cel/cea iubit/-ă. Cu toate acestea, erotismul la momentul nepotrivit și în „locul” nepotrivit dăunează (grav) integrității noastre. Sunteți de acord cu mine că sexul în public este un lucru pe care îl privim cu ochi răi? Ei, cam așa este și cu erotismul în cărți. De acord că este (sau poate fi privit ca) o reprezentare fidelă a realității, însă permiteți-mi să spun că este greșit să ne intereseze prea multe detalii private din viața cuiva. De ce ar trebui să știe X sau Y când, cum și unde fac eu dragoste cu soțul meu? Este un detaliu strict personal și nu cred că privește pe altcineva decât pe mine și pe el. 

     Erotismul în cărți este varianta „îndulcită”, ca să spunem așa, a pornografiei. Pentru o persoană cu imaginație bogată (cum sunt și eu, de altfel), lecturarea unei scene erotice într-o carte este echivalentul vizionării unei asemenea scene pe un site cu materiale de acest gen - lucru care, realizat în mod repetat, poate dăuna serios propriei relații de cuplu. Ați putea spune aici „Păi da, dar eu nu citesc frecvent; doar așa, ocazional.” Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, cercetați și vă veți convinge: pornografia este exact ca un drog (asta ca să nu spun că este unul), pas cu pas conduce spre dorința tot mai crescândă de a citi/viziona alte și alte materiale, ca în final să împingă victima la masturbare și alte probleme din această sferă. Vorba românească: nimeni nu a ajuns alcoolic dintr-odată; totul a început cu un păhărel. În plus, de ce aș vrea să citesc (sau să vizionez) o scenă în care mi se prezintă când, cum și unde două persoane întrețin o relație intimă, când aceasta nu ar trebui să reprezinte un lucru de interes pentru mine? Nu am propria mea relație? Sau sunt cumva nemulțumit/-ă de ea? Îmi doresc ceva mai mult, ceva diferit? Chiar și dacă lucrurile ar sta așa, tot nu am niciun drept să „privesc” în viața de cuplu a altcuiva. Dacă am deja un soț/o soție, pot discuta și rezolva cu el/ea această problemă. Așa este corect și normal. Pornografia, respectiv erotismul, este, chiar dacă nu vrem să recunoaștem, o formă de infidelitate la fel de gravă ca și adulterul. Biblia ne spune că „oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a și preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:28, VDC). Vorbește despre bărbați pentru că din punct de vedere structural ei sunt cei mai ușor de ispitit prin văz, dar, parafrazat, se poate la fel de bine spune că orice femeie care privește un bărbat și îl dorește din punct de vedere sexual a și comis adulterul cu el în mintea ei. Ori lectura pentru femei este relativ echivalentul vizionării pentru bărbați.

    Revenind la erotismul din cărți, sunt de acord cu argumentul că face ca povestea să pară mai reală, dar... de ce trebuie să-mi oferi toate detaliile actului sexual într-o carte a cărei menire nu este neapărat să-mi explice mie când, cum și unde? Un autor iscusit va prezenta delicat situația, menționând, poate, doar anumite detalii, care să mă ducă cu gândul la ceea ce a urmat și atât. Sau ce, atâta lipsă de imaginație este în mintea mea de nu reușesc altfel să-mi închipui cam cum s-au desfășurat lucrurile? Chiar am nevoie, ca cititor, să mi se ofere pe tavă totul, până la ultimul detaliu? 

    Am citit la un moment dat o carte a celebrei scriitoare Francine Rivers, Răscumpărată prin iubire. Pe scurt, cartea conține povestea unei tinere pe nume Sarah, numită ulterior de oameni Angel, datorită frumuseții sale, care este vândută de copil unui bărbat care se ocupa cu prostituția minorelor; la un moment dat îl întâlnește pe Michael Hosea, cel care îi va deveni soț și care o va scoate din mediul respectiv, pentru a-i oferi șansa unei vieți care merită trăită. Pentru cine dorește mai multe informații, voi transcrie aici descrierea cărții, preluată de pe site-ul Stephanus.ro; pe cei neinteresați vă rog să treceți peste următorul paragraf.

    „California. Țara aurului. Anul 1850. O vreme în care barbații își vând sufletele pentru un sac de aur, iar femeile își vând trupurile pentru un loc unde să-și aștearnă capul. Angel nu se așteaptă la nimic altceva din partea bărbaților decât la trădare. Vândută unui proxenet și împinsă de mic copil în mrejele prostituției, ea supraviețuiește ținând aprinsă flacăra urii. Și ceea ce urăște mai presus de orice sunt bărbații care se folosesc de ea, ucigându-i sufletul și lăsând-o goală pe dinăuntru.    Atunci îl întâlnește pe Michael Hosea, un bărbat care caută înainte de toate inima Tatălui său. Michael Hosea ascultă chemarea lui Dumnezeu de a se căsători cu Angel și de a o iubi necondiționat. Încetul cu încetul, el înșală așteptările amare ale lui Angel, făcând ca, în ciuda tuturor rezistențelor, inima ei înghețată să se înmoaie. Dar, o dată cu această îmblânzire neașteptată, e copleșită de sentimentul propriei inutilități și e prinsă în vârtejul fricii. Angel fuge. Se întoarce în întuneric, departe de dragostea statornică a soțului ei, îngrozită de adevărul pe care nu poate să-l nege: vindecarea ei finală trebuie să vină de la Cel care o iubește cel mai mult, mai mult chiar decât Michael Hosea... de la Cel care nu o va părăsi niciodată.
    O adaptare plină de forță a cărții Osea, RĂSCUMPARATĂ PRIN IUBIRE este o poveste despre dragostea necondiționată, răscumparatoare, mântuitoare a lui Dumnezeu, poveste care poate schimba vieți.” (https://www.stephanus.ro/rascumparata-prin-iubire/)

    Revenind la ceea ce voiam să spun, cartea aceasta (la fel ca multe altele), ar avea toate drepturile să prezinte „detalii picante”, nu-i așa? Cu toate acestea, pe una dintre primele pagini este menționat: Permis sub vârsta de 12 ani cu acordul părinților. O asemenea carte să fie permisă unor... copii? Da, pentru că în ea nu este prezentat nimic care să le întineze conștiința. Totul este prezentat suficient de delicat încât să înțelegi despre ce este vorba, dar atât. Și, cu toate acestea, cartea a avut și are un impact uimitor asupra cititorilor săi. Este adevărat că, în funcție de vârsta la care este citită, ea transmite un mesaj care variază în funcție de capacitatea de cuprindere și înțelegere a conceptelor (eu, spre exemplu, am citit-o prima oară în liceu, probabil prin clasa a zecea, și am recitit-o anul trecut, de această dată căsătorită fiind; evident că percepția mea a fost relativ alta de fiecare dată), dar calitatea și valoarea ei rămân incontestabile.

    Deci, dacă nu scriu nici măcar o carte de acest gen, de ce aș vedea imperativă descrierea momentelor intime dintre personajele mele? Chiar consider că aceasta ar aduce un surplus de valoare muncii mele? Sau, în altă ordine de idei, ce anume mă determină să descriu într-o carte scene de sex? Poate, cum ziceam și mai sus, nemulțumirea față de propria-mi relație conjugală? Încerc eu prin ceea ce scriu să mă autosatisfac, oarecum? Sau, din altă perspectivă, este acesta un mod de a împărtăși cu cineva, în mod indirect, prin intermediul personajelor, anumite intimități din viața mea? Paranteză: Legat de acest aspect, personal nu sunt de acord și nu recomand divulgarea anumitor informații private dintre mine și soțul meu/soția mea nici măcar celei mai bune prietene/celui mai bun prieten sau chiar unuia dintre părinți. Sunt de părere că orice aspect legat de această latură a relației conjugale trebuie să fie discutat și să rămână strict între cei doi parteneri. (Am închis paranteza.)

    În plus, lecturarea de scene erotice, mai ales la vârste fragede, poate crea o percepție greșită asupra relațiilor sexuale și asupra vieții de cuplu. Pornind de la zicala „viața bate filmul”, se poate spune că viața nu-i chiar o poveste; cel puțin nu întotdeauna o poveste lină, ori în care totul se rezolvă „ca-n povești”. Sau, dimpotrivă, viața nu îți pregătește neapărat cel mai dificil partener și nici nu te pune neapărat în situații nefaste. Desigur, aici deviem de la subiect, pentru că aceste aspecte depind foarte mult și de maturitatea cititorului, de capacitățile sale intelectuale ș.a.m.d., așa că o să mă întorc la întrebarea principală, care, mai larg regăsită într-unul dintre comentariile la capitolele anterioare, menționa și faptul că aceste scene erotice „propovăduiesc păcatul” și „îndeamnă la sexualitate, vulgaritate, încălcarea orânduielilor biblice”.

    În această privință, sunt de acord cu autoarea întrebării. După cum am spus și anterior, lecturarea, în orice condiții, a unor materiale erotice (sună mai frumos, mai elegant decât „materiale pornografice”, nu?) dăunează intergității noastre ca persoane. Dacă mănânc frecvent fast-food, acest lucru va avea consecințe neplăcute, nedorite asupra siluetei mele, nu-i așa? Ei bine, imaginați-vă sinele nostru ca o persoană în interiorul nostru, un „trup duhovnicesc” – dacă hrănim acest sine în mod constant cu lucruri nesănătoase, nu va avea lucrul acesta repercusiuni negative asupra sa? Mai mult ca sigur ba da.

    Deci, ce părere avem despre erotismul în beletristică? Afirmăm că nu este neapărat necesar, ca să nu spune că este inutil sau chiar distructiv. De ce distructiv? Păi haideți să vedem cam care ar fi un potențial public cititor. Aici pe wattpad destul de mulți utilizatori sunt adolescenți în plină perioadă a pubertății. (Vă rog să mă contraziceți dacă greșesc!) În cazul lor, și așa situația hormonală nu este una foarte echilibrată, atunci de ce să mai contribui și eu, prin ceea ce scriu, la dezechilibrul acesta? Cei care avem deja o vârstă oarecare și suntem mai maturi decât ei știm că ceea ce ne conduce spre a întreține o relație intimă cu cel/cea iubit/-ă este tocmai o manifestare hormonală și ar trebui să folosim această „știință” în beneficiul celorlalți, nu în defavoarea lor! Nu vreau să intru în detalii pe acest subiect, pentru că din nou aș devia de la subiect, dar, ca idee generală, până și împăratul Solomon, care a fost cel mai înțelept om din vremea lui, a spus în repetate rânduri: „Nu stârniți, nu treziți dragostea până nu vine ea!” (Cântarea cântărilor 2:7; 3:5; 8:4, VDC).

     „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui”, spunea Eclesiastul (3:1, VDC).
 
     Pe de altă parte, Domnul nostru Isus Hristos afirma că „dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din acești micuţi care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară și să fie aruncat în mare” (Ev. după Marcu 9:42, VDC). Atunci, de ce să mă fac eu vinovat/-ă de păcatul cuiva, doar fiindcă vreau/îmi place/îmi doresc să descriu scene erotice în povestea mea? Căci„ faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăţia lui Dumnezeu” (Galateni 5:19‭-21, VDC). Se merită, oare, să plătesc consecințele acestor... răzvrătiri?

     Apostolul Pavel ne învață atât de frumos în epistola sa către Efeseni: „Curvia sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinţi” (5:3, VDC). De ce, deci, să fiu eu un „călcător de Lege”, prin neascultarea față de aceste sfaturi de bună credință?

     Înțeleg că unora le place să presare detalii picante, pentru a-și face povestea mai incitantă, dar consider că în 99% dintre cazuri acest lux de amănunte nu este deloc indispensabil, ba chiar dimpotrivă.

     Să vă mai dau un exemplu. Am citit pe wattpad romanul Mădălinei Alexandru, cunoscută aici drept OliviaHeartstorm, Nostalgia pianului fără clape. O poveste de dragoste excepțională și cât se poate de realistă. Și cu toate astea, n-am fost nevoită să „trec peste” nicio pagină, din cele peste 600 cât au însumat cele două volume ulterior publicate, pentru că, la fel ca în Răscumpărată prin iubire, detaliile s-au ridicat doar până la nivelul sugestiv și atât. Verificați vă rog câte lecturi a avut doar pe wattpad – fără să mai luăm în considerare toți cititorii care încă îi scriu recenzii pe internet, lăudându-i opera.

     Așadar, este erotismul descris cu lux de amănunte ceva neapărat necesar într-o poveste publică? Dacă nu, de ce apelăm la el? Vă invit cu drag să răspundeți la această întrebare și, de ce nu, chiar și la cele retorice din întregul cuprins al capitolului – dacă doriți, bineînțeles.

–––

P.S.:

     În primul rând, roxannewilde3121001, îmi cer scuze că abia acum am reușit să întocmesc un răspuns la întrebarea ta. Sper să fie unul pe măsura așteptărilor! Desigur, tu ai întrebat din curiozitate, dar acum e rândul meu să fiu curioasă și să te întreb dacă ești mulțumită de răspunsul primit sau dacă nu, de ce, ce ai fi dorit să detaliez mai mult etc.

     Ca să explic puțin situația în care ne aflăm și de ce există această distanță mare de timp între ultima postare și aceasta, trebuie să vă spun că eu anul trecut cam pe vremea când a apărut întrebarea „dezbătută” astăzi mă aflam la maternitate, unde am născut un băiețel minunat. După perioada de recuperare au venit sărbătorile, sesiunea la facultate, a intervenit pandemia aceasta de COVID-19, au urmat cursuri online, teme peste teme, licență de redactat, apoi altă sesiune, apoi examen de finalizare a studiilor universitare, apoi înscriere la master și... acum acest capitol. :)) Pe scurt, a fost o perioadă destul de aglomerată.

     Pe de cealaltă parte, EllyEliza a născut și ea în aprilie o dulceață de fetiță – intenționăm să ne înrudim, în caz că vă întrebați :)) glumesc – și, bineînțeles, a avut și ea nevoie de timpul ei pentru recuperare, iar strugariucamelia a fost și așa, draga de ea, ocupată cu celelalte cărți de pe profilul Comunității, astfel că n-a mai reușit să se ocupe și de această întrebare.

     Deci, acum, după toată această perioadă, revenim cu răspunsul la una dintre întrebările voastre. Urmează în continuare să ne ocupăm și de celelalte, rând pe rând. Vă mulțumim sincer pentru răbdarea și susținerea voastră!

     Pentru cititorii noi (în caz că sunt), orice întrebare la care vreți un răspuns detaliat o puteți scrie în comentarii la primul capitol al acestei cărți.

     Toate cele bune!
     Be blessed!

LaviniaKrauzer