Împing încet balansoarul cu piciorul și sorb din cana cu cafea. Nu știu cât este ceasul dar după răcoarea de afară tind să cred că e încă dimineață. Nu am mult timp de când m-am trezit în patul meu deși nu-mi amintesc să fi mers la culcare aseară.

Mai iau o gură din lichidul fierbinte care îmi încălzește instant corpul pe care, în mod ciudat, îl simt rece deși vremea se încălzește rapid. Îmi frec ochii și casc, obosită, lăsând cana lângă picioarele mele.

Aud râsete și mă ridic din balansoar încet, mergând spre cabana- restaurant unde servim mâncare copiilor. Prin grilajul de lemn îi văd pe copii la mese și rămân surprinsă când observ că mănâncă. Cine le-a gătit dacă nu eu?

- Ah, te-ai trezit. Bună dimineața! Mă salută o voce imediat de cum am intrat în cabana ce părea mai degrabă o terasă acoperită.
Undeva printre mese, Chase îmi face cu mâna. Lasă ultima farfurie in fața unei fetițe apoi vine spre mine. Îl privesc surprinsă și îmi înclin puțin capul într-o parte.

- Tu le-ai pregătit micul dejun? Îl întreb și mă simt brusc rușinată că mi-am neglijat treaba.

- Hm? A, da. Câteva sendvișuri și niște clătite au fost chiar simple, îmi spune zâmbind și-și scarpină puțin ceafa. Vrei să mănânci și tu?

Însă nu apuc să răspund căci stomacul mi-o ia pe dinainte, făcându-ma să râd. Chase îmi face semn să-l urmez și ieșim din restaurant, urmând cărarea până la cabana mea. Strâng hanoracul in jurul meu și rămân tăcută până ajungem în căbănuță.

Mă las într-un scaun și îmi trag nasul scurt, privindu-l pe Chase cum îmi încălzește la microunde câteva clătite, între timp pregătind două sendvișuri. As fi vrut să-l opresc, să-i spun că mă descurc și că pot să-mi fac singură, dar mi se părea prea interesant de privit un bărbat în bucătărie.

- Poftă mare! Îmi spune după câteva minute, punând în fața mea micul dejun după care stomacul meu tânjea încă de când m-am trezit.

- Mersi, Chase, îi spun zâmbind și mușc pofticioasă dintr-un sendviș in timp ce el tastează ceva pe telefon, sorbind în același timp dintr-o cană de cafea.

Câteva minute păstrăm liniștea. O liniște plăcută, care îmi amintea de diminețile petrecute cu familia mea. Ma înec când îmi dau seama că nu am mai vorbit cu ai mei de când am început să lucrez aici. Las sendvișul înapoi în farfurie, simțind cum foamea e înlocuită cu altceva. Un gol în stomac provocat de dorul apărut brusc dar și de vinovăție. Cine uită să-și sune propria familie?

Oftez și mă las pe spătarul scaunului. Mă simt de parcă sunt cea mai groaznică fiică din lume. Cu mama am o legătură strânsă ce depășește relația de mamă- fiică. Suntem mai degrabă cele mai bune prietene. Mereu am simțit că îi pot spune orice. Iar acum, că n-am mai vorbit cu ea de o săptămână mă face să vreau să mă ascund într-o groapă.

- S-a întâmplat ceva? Întrebarea lui Chase mă face să ies din gândurile mele și să-mi ridic capul spre el. Mă privește ușor îngrijitoareat, lucru care îmi aduce un mic zâmbet pe chip.

- Ah, nimic. Doar o mica problemă personală, spun și beau ultima gura de suc și mă ridic de la masă, având de gând să merg și să o sun pe mama de al cărei glas îmi e dor.

Închizând fermoarul hanoracului, ocup iarăși balansoarul de lângă cabană în timp ce caut numărul mamei în agendă. Fără să stau pe gânduri o apelez, așteptând ca acele beep-uri sa fie înlocuite de vocea blândă a mamei și să mă întâmpine cu "Da, gâză". Trebuie să recunosc, la început nu mi-a plăcut porecla asta, dar m-am obișnuit cu ea in timp iar acum chiar îmi place. Mi se pare adorabilă.

Lovesc ritmic lemnul balansoarului, așteptând, însă rămân dezamăgită când robotul îmi răspunde rugându-mă sa las un mesaj vocal și sa încerc mai târziu. Oftez și o apelez de încă vreo trei ori însă nimic. Îmi mușc buza, lăsând telefonul să-mi cadă în poală.

Devin imediat îngrijorată, știind că mama îmi răspundea mereu. Încep să îmi rod unghiile, privind în gol până când o prezență lângă mine mă face să ies din starea mea. Chase mă privește fix, parcă încercând să-mi citească fiecare părticică din suflet.

- Ce în neregulă, Rachel? Văd că te supără ceva.

Îl privesc scurt și oftez, ridicându-mi picioarele pe balansoar pentru a le înconjura cu brațele. Îmi lipesc obrazul drept de genunchi, privindu-l.

- E mama. Nu-mi răspunde și n-am mai vorbit cu ea de o săptămână, spun încet și-mi strâng buzele într-o linie subțire.

- Nu trebuie să-ți faci griji. Sunt sigur că totul este bine, îmi spune încercând să mă încurajeze dar parcă sentimentul de vinovăție tot nu-mi dă pace.

Zeci de scenarii îmi apar în minte care mai de care mai îngrozitoare și nu pot să încetez din a mă îngrijora. Îmi ronțăi puțin buza de jos apoi oftez si pun telefonul în buzunarul din spate al blugilor.

- Cine știe, poate e doar ocupată, spun, încercând să nu mă mai gândesc la tot ce e rău. Da, sigur are treabă și mă va suna ea când va fi liberă.

Chase începe să împingă ușor cu piciorul leagănul, si îmi iau obrajii în palme, decizând să las gândurile exagerare deoparte și să mă ocup de treburile mele. Acum sper doar ca Chase să nu tragă și el chiulul așa ca Zero.

Zero!

- Chase, unde e Zero? Întreb, dându-mi seama că nu l-am văzut deloc de când m-am trezit.

Tace câteva secunde și îmi mut privirea curioasă spre el. La rândul lui mă fixează cu privirea părând că vrea să citească ceva in ochii mei. După oftează și se lasă pe marginea balansoarului, strângându-si brațele la piept.

- Zero a plecat acasă încă de aseară.

- Ah, netotul ăla... A plecat fără să-și ia la revedere de la mine, spun și-mi strâng brațele la piept.

- Dormeai. N-am vru--... Adică n-a vrut sa te trezească, spune repede și se lasă puțin într-o parte pentru a-și scoate telefonul ce a început să cânte din buzunar.

Se ridică în picioare, trecandu-si mâna prin păr, în același timp ducând telefonul la ureche, răspunzand cu un simplu "Da". Câteva clipe tace, având o expresie concentrata, urmând să expire ceva mai ușurat după câteva minute.

- Mhm, nu-ți face griji, rezolvăm noi totul, spune și închide apelul, întorcându-se cu fața spre mine.

Îmi las capul într-o parte, așteptând să-mi comunice și mie veștile, căci folosise noi deci eram și eu implicata. Chase își scarpină puțin ceafa apoi ridică din umeri.

- Trevor insistă să ținem azi un meci de fotbal cu câteva premii, îmi spune și aruncă o privire spre zona verde unde copiii stăteau întinși pe iarbă, zumzetul vocilor lor ajungând până aici.

Zâmbesc și mă ridic în picioare, scuturându-mi puțin pantalonii. Chiar mă bucur a am ceva de făcut, așa îmi voi menține mintea ocupată până când mă va suna mama înapoi, căci încă simt un nod în stomac când mă gândesc la ea.

- Și ce mai așteptăm? Să începem pregătirile.

O iau înainte, cu mâinile în buzunarele hanoracului și intru în cabana mea pentru a mă schimba în alte haine.

🌙

Îmi dau șuvițele desprinse din coada după ureche și mă apropii de terenul de fotbal amenajat ce Chase. Eu am preferat să mă ocup de pregătirea mesei de după meci și de premiile ce constau in niște insigne cu o cupă aurie sino monte de fotbal.

Chicotesc când îl văd pe Chase în centrul terenului, comortandu-se ca un adevărat arbitru căci se plimba de colo colo, cu mâinile la spate, repetând regulile deși era doar un joc distractiv pentru copii. Însă cu toate acestea, aceștia par a-l asculta cu sfințenie, stând aliniați in șir în fața lui, tăcând chitici.

Mă sprijin de o măsuță adusă afară pentru a le supraveghea jocul și aștept ca Chase să-si termine pledoaria iar când simt că se apropie de final, merg mai aproape de teren, aruncandu-i mingea de fotbal pe care o prinde cu ușurință deși nu a aruncat nicio privire spre ea. Ridic din umeri deși mi s-a părut destul de surprinzător și mă așez pe scaun, bând o gură din limonada pregătită.

La scurt timp aud fluierul, semn că meciul a început, iar Chase se fce comod în celalt scaun, aruncând o scurta privire spre telefon pentru a verifica ora, probabil. Ii torn și lui un pahar de limonadă iar el îmi mulțumește printr-un zâmbet larg care mă face să mă foiesc scurt în scaunul meu.

- Mai pe seară vom aprinde focul de tabără, îmi spune și își întoarce câteva secunde capul spre terenul copiilor.

- Sună bine! Voi pregăti bezele și ciocolată caldă atunci, răspund cu un zâmbet mic, încântată de ideea de a-mi petrece seara lângă un foc de tabără.

O jumătate de oră continuăm să discutăm, din când în când strigând spre copii sa nu se împingă, însă bâzâitul teleofonul mă face să-l scot din buzunarul de la spate al blugilor, provind spre numele apelantului.

- E mama! Spun încântată și răspund imediat printr-o glisare pe ecran spre dreapta. Da, mama!

Mă aștept să aud glasul mamei, spunându-mi cat de ocupată fusese și că uitase pe unde își lăsase teleofonul. Însă zâmbetul îmi cade când nu aud nimic din astea.

Doar o respirație greoaie.

Înghit în sec iar un nod mi e pune un gât când aud un alt zgomot pe fundal, pe lângă respirația aceia. Pași grei, care par a urca niște scări după scârțâitul scurt al parchetului.

- Alo? Mama? Întreb într-un final, ridicându-mă de la masă încet, ascultând cu atenție orice sunet venit de pe partea cealaltă a firului.

Pașii continua, respirația pare că se aude mai tare, mai aproape de difuzorul telefonului. Si tresar când aud dintr-o dată un sunet ascuțit ce îmi pare a fi sticlă spartă.

- Mama! Cine ești? Spun mai tare, strângând în mână telefonul, simțind cum frica mă cuprinde dintr-o dată.

Chase se ridică de pe scaun și vine lângă mine. Mă privește îngrijorat și deschide gura pentru a spune ceva însă degetul meu îl face să-și înghită cuvintele.

O liniște deplină de lasă dincolo de fir, făcând ca spatele să-mi fie traversat de fiori reci când apelul se închide brusc, lăsându-mă speriată și îngrijorată.

Chase îmi ia telefonul din mână când vede că nu mai spun nimic și îl duce la ureche dar îl pune imediat pe masă pentru a-mi putea cuprinde umerii.

- Rachel, ce s-a întâmplat? Rey, vorbește cu mine, spune și mă zgâlțâie ușor, făcându-mă să mă dau rapid un pas în spate.

Apoi încă unul. Si încă unul.

Până mă întorc pe călcâie și omiau la fugă spre cabană pentru a-mi lua ruxacul. Vizibilitatea îmi scade din cauza pânzei de lacrimi ce îmi învăluie pupila însă asta nu mă oprește să înșfac ruxacul negru de pe pat și săa cobor în grabă din dormitor.

Încheietura îmi e prinsă brusc de o mână hotărâtă, oprindu-ma din inaintarea mea haotică. Fața mi se lipește de un material negru, moale și frumos mirositor iar eu nu mă împotrivesc deloc. Îl las pe Chase să-mi mângâie puțin părul înainte se se a face un pas înapoi.

- Rachel, ce s-a întâmplat?

Înghit în sec și strâng curelușa ruxacului în mână. Corpul meu a acționat înainte ca mintea să poată să procedeze iar acum îmi dau seama care e tinta mes. Acasă. La mama care poate fi în pericol.

- Chase, trebuie să ajung acasă imediat, spun încet și-l privesc după ce îmi șterg ochii si obrajii cu dosul palmelor.

Mă așteptam să-mi pună mai multe întrebări. Întrebări la care n-am nici eu răspunsuri, dar pe care vreau să le aflu. Însă rasufu ușurată când tot ce face e să ofteze, să mă ia de mână și să ma conducă spre mașina lui.

***

Heeeii!
Am revenit cu noul capitolul, scuzați întârzierea... Dar a început școala și programul meu a suferit iar schimbări.

Sper totuși că v-a plăcut și sunt curioasa să vă aflu părerile. ❤❤

Scuzați- mi vă rog greșelile, dar sunt prea obosită să-l mai corectez acum.

Vă pup și vă îmbrățișez cu drag! ❤❤❤

- Adelina -