Ziua cea mare a venit. Tabăra de vară a domnului Trevor și-a redeschis oficial porțile, dând start unui nou sezon de distracție pentru micii pitici. Sunt și eu încântată, și cum n-aș putea fii? Locul ăsta arată minunat, mai mare dragul să-ți petreci vacanța aici.

Stau pe veranda cabanei mele, privind copii care coborau din autocarul albastru oprit în fața pancardei cu "Tabăra de vară". Am zâmbit și m-am întors în căsuță, hotărâtă să-mi aranjez și eu lucrurile. Parterul nu era foarte mare, dar suficient cat să cuprindă o mică bucătărie și un colțișor care să țină în loc de living. In spatele unei uși se afla o scară care ducea în mansardă, unde se afla dormitorul meu. Un mic pat, un dulap și un fotoliu gonflabil mobilau camera. Dar cel mai mult îmi plăcea fereastra din tavan de deasupra patului meu. Deja îmi imaginam cum voi privi noaptea stelele.

Nu mi-a luat mult să-mi mut hainele in dulap, fiind nerăbdătoare să-i întâlnesc pe copiii cu care-mi voi petrece următoarele două luni și jumătate.

Trevor deja îi întâmpina cu zâmbetul lui blând, ajutând copii sa coboare pe treptele înalte ale autocarului, în timp ce fiica lui, Alice, deja întreba toți copiii dacă vor să fie prieteni.

Când am ajuns lângă ei, Trevor s-a intors cu fața spre mine, ștergându-si de pe frunte puțina transpirație cauzata de temperaturile ridicate.

-Ah, Rachel, exact la timp, dragă. Îndrumă copiii spre focul de tabără, apoi fă prezența, bine? Voi veni și eu imediat cu ecusoanele, îmi spune dându-mi un un clipboard, apoi merge spre mașina lui grăbit, lăsându-mă singură cu grupul entuziast de copii.

Bat din palme de câteva ori pentru a atrage atenția lor asupra mea, apoi le zambesc prietenos. Imediat, toti se uită la mine, așteptând parcă să vadă ce e mai important decât legarea prieteniilor dintre ei.

-Numele meu este Rachel. Ne vom petrece împreună vacanța de vară, făcând diferite activități distractive. Acum, vă rog să mă urmați.

Le întorc spatele, privind lista cu nume. In timp ce ii conduceam, am putut simți din nou aceiași privire care mă urmărește. Am inspirat adânc, refuzând să-mi ridic capul din foi. Nu știu ce e cu mine. De când chestia cu lupul și spusele micuței Alice, am inceput sa devin paranoică. Îmi trec pâna prin păr și îmi dau puțin ochelarii jos, frecându-mi ochii. Trebuie să-mi revin la normal.

-Bine, acum să facem și prezența, să vedem dacă ați ajuns cu toții, spun și le las câteva minute pentru a se așeza pe buștenii din jurul lemnelor pentru focul de diseară, timp in care a venit și Trevor cu o punguță cu ecusoane plasticate.

Pe măsură ce strigam toate numele, Trevor le împărțea ecusoanele făcând ca totul sa se termine mai repede. După i-am repartizat în cabane, unde aveau să stea până diseară, când vom mânca și le vom spune orarul de mâine. E deja ora 15 după-amiaza iar lucrurile au mers foarte bine.

Acum stau singură pe un buștean, privind lung pădurea care mă înconjoară. Îmi strâng buzele, iar ochii albaștrii și lupului îmi apar în față, făcându-mă să-mi scutur capul. Si totuși, putea să mă facă bucățele. Dar nu a făcut-o, iar asta mă face să-mi umplu capul cu întrebări. Însă toate sunt cuprinse într-una singură: De ce? De ce mă privea de parca... de parcă înțelegea. Nu avea privirea sălbatică a unui animal. Acei ochi albaștri oglindeau atâtea gânduri pe care nu le putea exprima in cuvinte.

-Ah! Spun și mă ridic nervoasă in picioare, nereușind să înțeleg nimic.

-Te simți bine?

Tresar imediat, întorcându-ma spre tânărul ce mă privea la rândul lui. Părea că suntem de aceiași vârstă, lucru care m-a întreb ce face aici. Am inceput involuntar să îl scanez de jos în sus, curioasă. Stă cu picioarele ușor depărtate și cu mâinile în buzunare, poziția lui arătând că avea garda ridicată. Am clipit des, nestiind motivul încordării sale. Nu e ca si cum arăt... amenințător sau ceva de genul.

-Iti place ce vezi? Îi aud iar vocea și deja am o părere proastă, dar foarte proastă despre el. Imediat îmi ridic privirea mai sus, încruntată. Are trăsături frumoase, dar care nu mă impresionează deloc. Degeaba arata el bine dacă atitudinea aia îl strică.

-Esti un nesimțit, îi spun strângându-mi brațele la piept, iar el și-a dus imediat mâinile la cap de parcă cineva îi țipa in ureche, făcându-mă să-mi ridic o sprânceană spre el.

-Acum te întreb eu dacă ești bine.

El mută atenția pe mine iar atitudinea lui enervantă pare că s-a mai risipit puțin. Aprobă din cap și îmi evită privirea, acum părând stânjenit. Dau un pas in spate, ferm convinsă că am dat peste un bipolar.

Apariția lui Trevor între noi mă face să expir ușurată. Mă bate ușor pe umăr, apoi se încruntă ușor la tipul necunoscut.

-Ai ajuns, spune neutru apoi se întoarce cu fața la mine. Rachel, el e Zero. Te va ajuta sa ai grijă de copii vara asta.

Perfect! Asta mai lipsea. Unul ca el pe capul meu. Încerc totuși să-i zâmbesc prietenos și întind mâna, prezentându-ma. Acesta mi-o ia încet de parcă i-ar fi frică să nu fac BOOM! apoi și-o retrage repede. Ridic din umeri și încerc să nu mă simt ofensată.

-Defapt, eu doar îi țin locul lui Chase o zi, două, până va veni el. El e cu adevărat partenerul tău, îmi spune apoi trece pe lângă noi fara a mai spune ceva

Chase? Repet in gând, începând să-mi imaginez cum arată și ce fel de persoană e.

Chase. Chase. Chase. De ce îmi place atât de mult cum sună numele ăsta?

****

Scuzați eventualele greșeli. Dar sunt prea obosita să mai corectez acum. Promit sa corectez mâine, când, probabil, va apărea și un nou capitol la "Sub Protecția lui Aaron".

Vă mulțumesc foarte mult că citiți cartea și că aveți răbdare cu mine. Deși nu prea o spun, vă iubesc mult și vă sunt recunoscătoare pentru tot. Fiecare vot sau comentariu mă bucură. Mă bucură să știu că vă place. Pe data viitoare, dragii mei! ❤❤❤

-Adelina ❤-