~ Rachel ~

     Mă trântesc pe o bancă, încă aruncând înjurături la adresa șefului meu. Fostului șef, mai bine zis. Nenorocitul ăla mustăcios m-a dat afară doar pentru că i-am răspuns cu aceiași monedă unei blonde care avea chef de ceartă! Ea a început, de ce eu am fost concediată?

     Oftând puternic, încerc să rămân calmă și să nu încep să urlu pe aici de nebună. Aș speria copii care se joacă. Îmi scot telefonul din buzunar și o apelez pe Bonnie, cea mai bună și nebună prietenă a mea. Deși distanța ne desparte, noi tot ținem legătura și vorbim despre orice.

     După câteva secunde, vocea ei caldă se aude.

     — Rachel! Ce faci? Mă întreabă și îi pot simți zâmbetul larg.

     — Rău, Bonn... Chelul mustăcios m-a dat afară, spun amărâtă.

     — Câh... Eu ți-am spus că nu-i okey moșul. Cu oamenii cu așa mult păr nu te joci, spune încercând să mă facă să râd, și reușește.
     În timp ce mă mai plângeam la ea despre cât de ciudă mi-e, un domn se apropie de mine, cerându-mi permisiunea de a se așeza pe bancă lângă mine, celelalte de la umbră fiind ocupate. I-am zâmbit și am aprobat din cap.

     — Și acum ce fac, Bonnie? Am rămas fără job, cum mai strâng eu banii pentru telefonul nou? Întreb și mă sprijin de spătarul băncii, visând la telefonul pe care nu-l voi mai avea.

     — O, haide. Vei găsi tu ceva, spune iar o voce pe fundal intervine. Rachel, trebuie să închid. Mama mă cheamă să o ajut. Te pup și te iubesc. Pa surioară!

     — Și eu. Pa sis! Spun și închid ochii, oftând încă ușor nervoasă.

     Bărbatul de lângă mine își drege vocea, făcându-mă să-mi mut privirea pe el. Poarta un costum, perfect călcat, iar pantofii îi lucesc în picioare. Are părul ușor cărunt, dar chiar și așa nu-i dau mai mult de 35-40 de ani. Mă privește la rândul lui, un zâmbet apărând pe chipul lui.

     — Domnișoară, mă scuzați, dar n-am putut să nu vă aud conversația, îmi spune. Mă numesc Trevor, îmi spune și întinde mâna spre mine.

     — Nu e nicio problemă, spun și îi apuc mâna. Rachel Swan, încântată.

     — De asemenea. Domnișoara Swan, știu că va suna ciudat și că abia acum ne-am cunoscut, dar aș avea o propunere pentru dumneavoastră.

     — Vă ascult, spun și îmi ridic ușor o sprânceană, curioasă.

     — Din câte mi-am putut da seama, sunteți în căutarea unui loc de muncă, am dreptate? Mă întreabă iar eu aprob din cap. Ei bine, eu caut un administrator responsabil pentru tabăra mea. Va fi deschia pe sezonul de vară iar salariul este unul motivant. Ce spuneți?

     — Umm... Nu prea știu ce să spun. M-ați luat pe nepregătite, spun încet, neștiind ce să-i răspund. Ideea în sine îmi place. Însă aș dori întâi să văd locul, dacă se poate.

     Acesta îmi zâmbește și se ridică de pe bancă. Își așează sacoul și își pune pe ochi ochelarii de soare, lucru care mă face să-mi aranjez și eu ochelarii de vedere.

     — Nu este nicio problemă. Se poate dacă mergem acum? Vă rog să mă înțelegeți, am nevoie cât mai curând de un administrator acolo. Sezonul de vară a început iar taberele pentru copii sunt la mare căutare.

     — Sigur, nu am nimic mai bun de făcut, spun și îmi iau micul ghiozdănel argintiu, ridicându- mă de pe bancă.

     Îmi face semn să îl urmez, iar eu mă înjur puțin în gând. Sunt cam naivă dacă merg din prima cu un necunoscut, dar hei, încercarea moarte n-are. Ba are, dacă domnul e un pește care încearcă să facă bani de pe urma mea. Îmi dau ochii peste cap pentru cat de aiurită pot fi. Capul meu numai prostii de-astea poate produce.

     Ne oprim lângă un Jeep negru, iar el urcă pe locul șoferului. Mă urc și eu în față, așteptând să plecăm de pe loc. Îmi țin ghiozdănelul pe genunchi, privind pe fereastră. Curând ieșim din oraș, luând-o pe drumul de pădure adaptat pentru mașini. Nu facem mult, Jeep-ul oprind în fața unei arcade de lemn pe care scria " Tabăra de vară". Nume foarte original, n-am ce zice.

     Coborâm din mașină, Trevor conducându-mă în centrul taberei. Un loc special amenajat pentru focuri de tabără, înconjurat de munte băncuțe din jumătăți de butuci. Frumos. Iar pe margine, multe cabane stăteau în semicerc, cu acoperișurile colorare frumos. Am numărat în jur de 15 cabane, plus cea a administratorului, care era mai mare decât restul.

     — Este foarte frumos aici, domnule, spun privindu-l. Sunt sigură că cu copii aici, va fi și mai frumos.

     — Așa este. Locul parcă prinde viață când copii zburdă pe aici, îmi spune zâmbind.

     — Și mi-ar placea mult să lucrez aici. Foarte mult, chiar.

     — Ce veste minunată! Atunci vom ține legătura. Deși cred că săptămâna asta voi da startul înscrierilor. Să ne întoarcem, îmi spune și o ia înainte spre mașină.

     Dau să îl urmez, dar o senzație stranie mă cuprinde. Mă simt privită, lucru care mă face să-mi îndrept instinctiv atenția spre pădure. Nu pot vedea nimic, dar, cumva, simt că ceva mă privește cu atenție.

     Mă întorc cu spatele, mergând spre mașină, Trevor așteptându-mă. Urc înapoi pe locul meu, în scurt timp părăsind pădurea. Trevor a fost sufient de amabil încât să mă aducă până acasă, unde mama mă întâmpină cu obișnuitele ei întrebări.

     Mă așez pe scaun în bucătărie, privind-o cum pregătește cina, și încep să-i povestesc tot ce am făcut astăzi. Iar ea îmi povestește de asemenea cum i-a mers ziua. Eu și mama suntem de nedespărțit, vorbind despre orice la fel ca două prietene.

     După cină merg în pat, adormind imediat din cauza oboselii de peste zi.

******

După atâta timp, am decis să scot cartea din pauză. Și de data asta promit să nu mai iau pauză.

Vă rog să mă iertați pentru atâta inactivitate, aproape un an, dar acum m-am întors și nu voi mai pleca. 😊

Am inceput și o carte nouă, in caz ca aveți timp liber, m-ați face bucuroasă dacă ați trece și pe la ea, să-mi spuneți ce părere aveți.

Cartea se numește "Sub Protecția Lui Aaron". O veți găsi cu ușurință pe profilul meu. 😊

Acum, ce părere aveți despre capitol? Sincer, vă rog. ❤

-Adelina ❤

13/06/2017