În uterul unei mame erau 2 bebeluși. Primul l-a întrebat pe al doilea:

– Tu crezi în viață după naștere?

Celălalt a răspuns:

– Da, desigur. Trebuie să existe ceva după naștere. Probabil noi suntem aici ca să ne pregătim pentru ceea ce va fi mai târziu.

– Nonsens, a spus cel dintâi, nu există viaţă după naștere. Ce fel de viaţă ar fi asta?

Cel de al doilea a spus:

– Nu știu, dar va fi mai multă lumină acolo. Poate vom merge cu picioarele noastre și vom mânca cu gurile noastre. Poate va fi ceva ce nu putem înțelege acum.

Primul a spus:

– Este absurd! A merge e imposibil. Şi... să mâncăm cu gurile noastre? Ridicol! Cordonul ombilical ne aprovizionează cu hrană şi tot ce avem nevoie. În plus, cordonul ombilical e așa de scurt! Viaţa după naștere este exclusă.

Al doilea a insistat:

– Bine, eu cred că este ceva dincolo și este diferit decât este aici. Poate nici nu vom avea nevoie de acest cordon.

Al doilea a răspuns:

– Nonsens. Şi, în plus, dacă ar fi viaţă, de ce nu s-a întors nimeni de acolo? Nașterea este sfârșitul vieții şi după aceasta nu e nimic decât întuneric, tăcere şi uitare. Ne duce către nicăieri.

– Bine, nu știu, a spus al doilea, dar cu siguranță o vom întâlni pe mama şi ea va avea grijă de noi.

Primul a spus:

– Mama?! Tu chiar crezi că există mama? Mă faci să râd! Dacă există, atunci unde este ea?

Al doilea a spus:

– Ea este peste tot în jurul nostru. Noi suntem înconjurați de ea. Noi suntem ea. Noi locuim în ea. Fără de ea, lumea noastră nu ar fi putut exista.

Primul s-a încăpățânat:

– Ei bine, nu o văd, așa că este logic că ea nu există!

Al doilea a răspuns:

– Câteodată, când stai în linişte şi ascultare, când te concentrezi, poţi să percepi prezenţa ei şi poţi să auzi vocea ei plină de dragoste, chemându-ne de acolo de sus...

Text: LaviniaKrauzer
Autor: Utmutaté a Léleknek