Am avut multe animale preferate. O mulțime. Și fiecare pe rând. La început, ghepardul, apoi panda roșu, și, desigur, câinii. Și chiar mai multe. Însă lupii sunt cei care, deși nu știu sigur dacă sunt preferații mei, știu de ce ar fi.
   Au început să-mi placă lupii de când m-am jucat primele dăți Yellowstone Unleashed, un joc de pe Roblox. Până atunci, aveam aceeași părere despre ei cum aveam despre oricare animal (înafară de muște și țânțari, desigur!): îi iubeam. Pentru că mie îmi plac toate mamiferele, toate păsările, și chiar și toți peștii. Îmi plac și albinele și viespile, nu le urăsc, dar pur și simplu îmi e frică de ele. Îmi plac șoarecii (mult). Îmi plac șobolanii. De nenumărate ori am adus acasă melci, iar senzația lăsată de ei când se plimbă pe mâna mea este chiar plăcută. Dar lupii... Nu știu dacă sunt cu adevărat animalele mele preferate. Cred că mai am nevoie de timp ca să-mi dau seama. Însă sunt minunați. Felul în care trăiesc, felul în care au grijă unii de alții, noblețea din ochii lor...
   Și sunt personajele perfecte pentru a scrie povești. Sunt misterioși, curajoși și loiali. Sunt cei ce au trăit, și trăiesc, multe povești nespuse din inima pădurii, a tundrei, a munților. Am citit și învățat -precum și simțit, așa cum mi se întâmplă de obicei la animale-  o mulțime de lucruri despre ei. Așadar, am inceput să scriu mai multe cărți cu lupi: ,,Împreună", care este ceva ce chiar mi s-a întâmplat în jocul mai sus menționat, este despre două surori, pui de lupi, foarte diferite, care au rămas fără mamă și trebuie să supraviețuiască singure. ,,Haita luptătoare", care va avea mai multe volume. ,,Cele două fețe ale soarelui", povestea care a apărut într-o revistă, în revista online Ritmuri Brașovene, mai exact, și pe care am scris-o și aici, pe Wattpad.
    Și Povestea Pierdută.