Într-o zi, un băiețel s-a dus să culeagă mure pentru mama lui care era bolnavă de mult timp. În timp ce aduna fructele zemoase, el fredona un cântecel, bucuros că poate face ceva pentru cea pe care o iubea atât de mult.

Când a terminat, a coborât vesel și binevoitor de pe dealul de la marginea satului și s-a îndreptat grăbit înspre casă.

Pe drum, un bătrân l-a oprit în cale și l-a întrebat:

– Nepoate, încotro mergi așa degrabă?

– Să-i duc mamei murele pe care i le-am cules.

Bătrânul dădu aprobator din cap, însă când îi văzu mâna cu care adunase fructele plină de zgârieturi, îl întrebă gânditor:

– Tu chiar crezi că mămica ta se va bucura de acele mure, când îți va vedea mâna plină de răni?

– Ah, zise băiețelul radiind, dar am să-i dau murele cu mâna cealaltă! Nu va avea de ce să se întristeze!

*

De multe ori când facem ceva de vreme îndelungată, avem tendința să începem să ne plângem de rănile de care am avut și avem parte pe parcurs. Ce frumos este exemplul acestui băiețel care s-a gândit la fericirea mamei lui mai presus decât la zgârieturile sale – care probabil că îl usturau, dar pe care le-a ignorat cu zâmbetul pe buze, știind că acele câteva mure vor încânta-o pe mămica lui atât de mult!

Fiecare dintre noi ar trebui să pună fericirea celorlalți mai presus de bunăstarea proprie, și atunci, cu siguranță, lumea ar începe să revină pe făgașul inițiat de Dumnezeu – ar deveni din nou un rai, un spațiu binecuvântat, în care fiecare încearcă să îi facă un bine aproapelui său.

Ne temem că doar noi vom oferi, până când veți rămâne fără resurse? Acest lucru nu se va întâmpla, atâta timp cât preocuparea noastră unitară nu va fi egocentrică. Dacă toți am privi spre ceilalți cum privim spre noi, nu ar mai exista oameni nefericiți. Acest lucru este așa în prezent datorită egoismului nostru înnăscut. Dar cum ar fi dacă toți am oferi bucurie? Într-un final, ca un bumerang, totul s-ar întoarce asupra noastră! Nu e acesta un lucru minunat?

Publicare Wattpad: Celia-Estelle
Autor: necunoscut